Lucrări ample de infrastructură au transformat, de-a lungul timpului, Valea Oltului dintr-un ținut primejdios, dificil de străbătut, într-unul dintre cele mai circulate defileuri din România, căutat de turiști pentru stațiunile, monumentele naturii și vestigiile sale istorice.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Mii de mașini tranzitează zilnic Valea Oltului, una dintre cele mai importante rute de transport ale României, care leagă Transilvania de Muntenia.

Aproape jumătate din cei circa 105 kilometri dintre Sibiu și Râmnicu Vâlcea, orașe aflate de-o parte și de cealaltă a Carpaților, sunt străbătuți prin sectorul montan al văii adânci săpate de râul Olt, care coboară spre Dunăre.

Defileul a trecut prin schimbări ample de-a lungul timpului, începute odată cu amenajarea primului drum din epoca sa modernă în urmă cu trei secole. Au fost urmate de refacerea  vechiului drum în secolul al XIX-lea, și de construirea căii ferate care îl străbate de peste 125 de ani.

În a doua parte a secolului XX, ruta din Valea Oltului a devenit tot mai importantă, iar ridicarea barajelor și a amenajărilor hidroenergetice de pe Olt din a doua parte a secolului XX, dar și dezvoltarea micilor localități de pe malurile sale și a comerțului din zonă au contribuit la transformarea sa. 

Valea Oltului a intrat într-o nouă etapă de modernizare odată cu construcția autostrăzii montane Sibiu-Pitești, care o traversează între localitățile Boița, din județul Sibiu, și Racovița, din județul Vâlcea. Mai multe tuneluri și viaducte prind contur pe malurile sale, „împlântate” în versanții abrupți acoperiți cu pădure.

Valea Oltului, o istorie vizibilă de două milenii

Oltul intră în defileu pe la poalele Munților Făgăraș, după ce părăsește localitățile Turnu Roșu și Boița, din județul Sibiu. Traversează Pasul Turnu Roșu până la Câineni, apoi o parte a depresiunii Loviștei, până la Brezoi, unde primește apele Lotrului.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În sectorul sudic, cunoscut ca Defileul Coziei, râul străbate Parcul Național Cozia și părăsește zona montană la Călimănești (video), în apropiere de Râmnicu Vâlcea. Pe traseul său, Oltul desparte Munții Făgăraș și Cozia de Munții Lotrului și Căpățânii.

Primele drumuri de pe Valea Oltului au fost amenajate în Antichitate, defileul fiind una dintre rutele pe care armatele împăraților Domițian și Traian au încercat să se strecoare în Dacia, fiind înfruntate aici de armatele dacilor.

La Cozia se găsea „Masa lui Traian”, o stâncă ieșită din albia râului, care ar fi fost dăltuită de romani, numită astfel pentru că, potrivit legendei, împăratul roman ar fi poposit aici. În timp ce blocul de piatră a fost afectat de construcția căii ferate pe malul stâng al Oltului și apoi de amenajarea lacului de acumulare, alte vestigii antice s-au păstrat în Defileul Oltului.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Rămășițe ale castrului roman Arutela și un monument care reconstituie parțial fosta așezare militară romană pot fi văzute pe malul stâng al Oltului, în apropiere de Mănăstirea Cozia și de locul „Mesei lui Traian”.

Castrul roman, înființat la începutul secolului al II-lea, și-ar fi primit numele de la izvoarele binefăcătoare din zonă, puternic mineralizate, care aveau să facă faimoasă stațiunea Călimănești-Căciulata. La nord, în apropiere de Câineni, unde Valea Oltului se intersectează cu Pasul Perișani, se afla castrul roman Pons Vetus, o așezare căreia localnicii îi păstraseră până în secolele trecute numele de Poarta Romanilor.

Urmele unor fortificații romane se întâlnesc în mai multe locuri din Valea Oltului. Printre cele mai spectaculoase sunt cele ale drumului antic prin defileu.

Acest drum, la fel ca și drumul roman din Cazanele Dunării, era pe alocuri suspendat pe bârne împlântate în versanți, pentru ca apele să nu îl inunde. Rămășițele sale au fost identificate în zona Racovița-Cornet, la ieșirea din Parcul Național Cozia. Potrivit istoricilor, drumul de pe Valea Oltului, care urca până la Turnu Roșu, a fost refăcut în vremea împăratului Hadrian (117–138) și a fost folosit și în Evul Mediu, trecătoarea fiind amintită în vremea voievozilor Mircea cel Bătrân și Mihai Viteazul.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Mănăstiri și biserici medievale

În perioada medievală, pe Valea Oltului au fost ridicate mai multe mănăstiri. Cea mai veche dintre ele, Cozia, se află în nordul stațiunii Călimănești și datează din secolul al XIV-lea, fiind ctitorită de Mircea cel Bătrân și înfrumusețată de domnitorii care l-au urmat pe tronul Țării Românești. În curtea ei a fost construită o „bolniță”, un spital medieval unde izvoarele binefăcătoare din zonă erau folosite la vindecarea bolnavilor încă din secolul al XVI-lea.

Ruinele unui turn medieval circular, ridicat la începutul secolului al XVI-lea, veghează la celălalt capăt al defileului. „Turnul spart” a fost construit în apropiere de Boița, pe malul drept al Oltului, amintind de turnul circular de la Crivadia, însă ar fi rezistat doar trei decenii de la înălțarea sa, fiind distrus de apele învolburate ale Oltului.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În apropierea sa, castelul medieval Turnu Roșu de la Boița a avut un rol mai important.

Construcțiile sale, începute în secolul al XIV-lea, au fost folosite pentru apărarea trecătorii Oltului și ca punct de vamă pe drumul care lega Transilvania de Muntenia. În apropierea vechiului castel, un izvor amenajat în defileu, numit „Fântâna Împăratului”, poartă amintirea întâlnirii de aici a împăratului Franz Joseph cu domnitorul Barbu Știrbei, în 1852.

Primul drum modern de pe Valea Oltului, construit de habsburgi

Din Evul Mediu și până la Marea Unire din 1918, Valea Oltului a fost punct de trecere între regiunile istorice Transilvania și Muntenia.

Drumul din Defileul Oltului a fost amenajat la începutul secolului al XVIII-lea, după ce Oltenia a ajuns sub stăpânirea habsburgilor. A fost numit atunci „Via Carolina”, după numele împăratului Carol al VI-lea.

„Via Carolina. Cea dintâi îngrijire a guvernului Austriei, luând în posesiune Oltenia (1718), a fost de a uni prin comunicaţiuni mutuale Dacia Alpestră (Transilvania) cu Dacia de Mijloc (Oltenia). De aceea, pe de-o parte, a pus a se curăţi albia Oltului de stâncile care împiedicau orice transport de apă, iar pe de alta, să deschidă, cu multe greutăţi, Via Carolina, care mergea de la Turnu Roşu până la Bogdănești, aproape de Râmnicu Vâlcea. Această şosea pe marginea Oltului fu considerată în acele vremuri ca o lucrare extraordinară şi fu asemănată cu construcțiile romanilor, căci, zice o inscripție de la Câineni: chiar vitejia lui Traian s-a oprit aici. Dificultăţile erau într-adevăr foarte mari, având a învinge stâncoasa rezistenţă a Carpaţilor şi capriciile furioase ale Oltului”, informa revista Familia, în 1890.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Via Carolina, modernizată în secolul al XIX-lea

La mijlocul secolului al XIX-lea, lucrările la drumul de pe Valea Oltului au fost reluate, pentru a moderniza calea tot mai des folosită de români, germani și ungari. Lucrările au fost grăbite în jurul anului 1850, pentru pregătirea vizitei pe care împăratul Franz Joseph urma să o facă în Țara Românească.

„În ambele defilee, pasul este împodobit de șoseaua de stat; privită din tren, aceasta merge pe malul opus. Șoseaua lată și frumoasă a fost construită în anii ’50 ai secolului trecut și, în multe locuri, a fost săpată prin dinamitarea pereților de stâncă. Zidurile ei de sprijin din piatră, construcțiile căii ferate și numeroasele căi ferate industriale care se ramifică spre văile laterale se înfățișează, în mijlocul naturii copleșitoare, ca o imagine a biruinței omului asupra forțelor naturii”, nota, în 1912, savantul Gustav Bedeus von Scharberg, baron și funcționar al comitatului Sibiu.

Noile autostrăzi care golesc drumurile naționale și amenință afacerile de pe marginea șoselelor

La începutul secolului XX, adăuga acesta, mai sus de noua șosea încă mai puteau fi observate segmente din drumul construit în anul 1717, sub coordonarea cartografului austriac Friedrich Schwantz von Springfels (c. 1690–1728). Spre deosebire de drumul antic al Oltului, amenajat pe malul stâng, Via Carolina fusese construită pe malul opus.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Acesta a fost săpat în stâncă pentru a lega imperiul de Oltenia, dobândită atunci, și urma în întregime versantul muntos de pe malul drept, deoarece malul stâng rămăsese turcesc. Pentru vremea aceea, lucrarea era o realizare extraordinară. Potrivit protocolului comunității orașului Sibiu, și orașul, precum și Scaunul Sibiului, au avut o contribuție importantă la construirea drumului, mai ales prin punerea la dispoziție a muncitorilor. Placa memorială din marmură, care amintește construirea șoselei, este fixată pe o stâncă ieșită în afară. Nu departe de ea se află o interesantă cruce veche de piatră; este posibil ca ea să fi fost ridicată pentru unul dintre accidentele care, din cauza îngustimii drumului și a prăpastiei adânci ce se deschidea imediat lângă el, pe coasta muntelui, se pare că s-au petrecut adesea”, nota savantul Gustav Bedeus von Scharberg.

Stațiunea de pe Valea Oltului

Pe marginea șoselei, o mulțime de hanuri au fost construite începând din secolul al XIX-lea, de-o parte și de cealaltă a vechilor granițe ale regiunilor istorice. Însă cel mai căutat loc de pe Valea Oltului a fost stațiunea Călimănești-Căciulata, aflată la 18 kilometri de municipiul Râmnicu Vâlcea.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Castrul roman Arutela, ale cărui ruine sunt la Bivolari, lângă Călimănești, folosea în termele castrului izvoare termale. Izvoarele minerale, cunoscute deja din timpul dacilor și romanilor, sunt valorificate terapeutic începând cu anul 1830, în Călimănești. Apele minerale de aici au fost folosite și de către Napoleon al III-lea, care suferea de rinichi, și au fost prezentate în revista L’Union médicale, în anul 1859. În anul 1873, la Expoziția Internațională a Apelor Minerale de la Viena, apei de Căciulata i se atribuie medalia de aur”, arată Ghidul Stațiunilor Balneare, realizat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

Între 1882 și 1884 a fost construit primul mare complex balnear de la Călimănești, actualul Hotel Central. Din 1910, stațiunea a trecut în concesiunea Societății „Govora-Călimănești”, iar în 1912 a fost construit Cazinoul din Ostrov. În 1924 au fost ridicate Hotelul 1, Jantea, Bazarul și Teatrul cu Terasa Olt — astăzi biblioteca —, iar Complexul Balnear Cozia a fost dat în folosință între anii 1976 și 1979.

Parcul Național Cozia, castrele romane, mănăstirile medievale și traseele montane se alătură atracțiilor turistice căutate pe Valea Oltului, alături de stațiunea balneară cu origini antice.

Navigația pe Olt, extrem de dificilă

În secolul XX, drumul național de pe Valea Oltului a trecut prin mai multe etape de modernizare, însă relieful dificil și alunecările de teren au continuat să cauzeze probleme pe traseu. Și în prezent au loc lucrări de protejare a versanților din defileele sale.

Valea Oltului a fost o provocare pentru navigație din cauza reliefului accidentat, a curenților puternici, a pragurilor stâncoase și a îngustimii văii în unele locuri. În anumite perioade și pe unele segmente putea fi străbătută de vase ușoare, însă, în unele locuri, chiar și acestea puteau să se zdrobească de stâncile din ape.

O stâncă numită de localnici Clopot era unul dintre reperele Defileului Coziei, într-un sector îngust și primejdios al Oltului.

Legenda spune că aici s-ar fi izbit de stâncile râului o corabie care aducea la Mănăstirea Cozia un clopot turnat de sași. Potrivit altor relatări, consemnate la începutul secolului XX de baronul Gustav Bedeus, unele blocuri de stâncă ar fi fost prăvălite în Olt de un voievod muntean din secolul al XVIII-lea, pentru a împiedica transporturile militare pe râu.

Cel mai complex nod de autostradă prinde contur. „Va avea numeroase poduri, pasaje și chiar viaducte, pe trei niveluri”

Calea ferată din Valea Oltului

La sfârșitul secolului al XIX-lea, autoritățile vremii au susținut transformarea defileului într-un canal navigabil. Amenajarea Văii Oltului ca arteră navigabilă nu a mai avut loc. În schimb, din 1901, defileul este traversat de unul dintre cele mai spectaculoase trasee feroviare din România.

Linia ferată din zona montană a Oltului, între localitățile Turnu Roșu și Călimănești-Cozia, a fost construită între anii 1896 și 1901, lucrările fiind coordonate de Direcția Generală C.F.R. din Regatul României.

Ruta, cu o lungime de 40 de kilometri, lega regiunile istorice Transilvania și Țara Românească, trecând prin Turnu Roșu, Racovița, Câineni, Cornet, Robești, Gura Lotrului, Lotru și Călimănești-Jiblea, localități înșirate pe Valea Oltului, într-un relief dificil. Pe traseu au fost construite zece tuneluri și 18 poduri metalice, cel mai spectaculos dintre acestea fiind cel de la Proieni, aflat pe lista monumentelor istorice.

Hidrocentralele din defileu

În anii ’60 a început amenajarea hidroenergetică a râului Olt, care viza construcția a peste 30 de hidrocentrale, cu o putere instalată totală de 1.000 MW. Prima hidrocentrală de pe Olt a fost construită la Râmnicu Vâlcea în 1969.

Pe valea Oltului, lucrările au început în 1989 și vizau construirea a cinci centrale hidroelectrice la Cornetu, Robești, Câineni, Lotrioara și Racovița, cu o putere instalată totală de 145 MW și o producție anuală estimată de aproximativ 270 de milioane kWh.

„Amenajările de la Cornetu, Robești și Racovița, începute în anul 1989, au avansat într-un ritm foarte lent. Punerea în funcțiune (PIF) a avut loc astfel: la Cornetu, primul grup a fost pus în funcțiune în anul 2001, iar al doilea în 2002; la Robești, lucrările au fost finalizate și centrala a fost pusă în funcțiune în 2012; iar la Racovița, punerea în funcțiune a avut loc în 2019, însă cu o restricție de nivel la 372,50 mdMB, minim energetic”, arată Ministerul Mediului.

În ceea ce privește amenajările de la Lotrioara și Câineni lucrările au fost întrerupte în anii ’90 și, reluate ulterior, nu au mai fost finalizate.

8 ani a așteptat CSM București pentru a ajunge în Final Four-ul
Champions League. „Tigroaicele” au trecut astăzi în sferturi de Esbjerg, coșmarul
româncelor din ultimii 5 ani, danezele eliminându-le de trei ori în patru
sezoane, de fiecare dată în sferturi.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

După un șir nesfârșit de dezamăgiri, CSM București a
reușit  să revină în elita Europei, după
o înfrângere la un gol în tur (25-26) și o victorie la 10 goluri diferență în
returul din Sala Polivalentă (37-27). Echipa condusă de pe bancă de Bojana
Popovici a început ca din pușcă, desprinzându-se la 6-0. „Tigroaicele” și-au ținut
adversarele la distanță, intrând la pauză în avantaj de 5 goluri: 19-14.

Final Four are loc pe 6 și 7 iunie

În partea a doua, danezele s-au apropiat în câteva rânduri
la 3 „lungimi”, dar cu 10 minute înainte de final CSM s-a dezlănțuit, ducând
scorul la 37-27. Având un portar în zi de grație, Evelina Eriksson având 14
parade, și cu Elisabeth Omoregie și Trine Ostigaard cu câte 6 goluri fiecare,
bucureștencele au ajuns în Final Four și visează frumos la ultima fază a
competiției, găzduită de Budapesta pe 6 și 7 iunie.

În semifinalele Ligii Campionilor mai sunt calificate Gyor
și Metz, a patra echipă urmând să fie desemnată după partida Brest – Gloria
Bistrița (36-35 în tur), meci care se joacă la această oră.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis duminică, 26 aprilie, că între localitățile Luncavița și Văcăreni, din județul Tulcea, a fost semnalată existența unor fragmente de dronă.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Perimetrul a fost securizat de membri ai Ministerului Afacerilor Interne , iar o echipă mixtă formată din specialiști din Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații se deplasează la fața locului pentru a cerceta situația și a ridica fragmentele în vederea expertizării”, precizează ministerul într-un comunicat.

Cazul este preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, adaugă instituția.

Ministerul de Interne anunță că drona a fost descoperită după un apel la 112.