Actualitate
Care sunt țările dispuse să trimită forțe de menținere a păcii în Ucraina ? Cel puțin zece mii de militari vor fi dislocați
La o întâlnire virtuală a „coaliției celor dispuși” – țările care doresc să ajute la sprijinirea încetării focului în Ucraina – premierul britanic Keir Starmer a discutat despre planurile de a antrena peste zece mii de militari care să fie dislocați ca forțe de menținere a păcii occidentale în Ucraina, relatează The Times .
Soldați britanici/FOTO:Arhiva
Citând surse de rang înalt din guvernul britanic, publicația notează că Starmer a câștigat „un sprijin semnificativ mai mare” decât cele trei țări care s-au oferit inițial să contribuie cu trupele lor, deși cea mai mare parte a forțelor este probabil să provină din Marea Britanie și Franța.
„Chestiunea este destul de avansată”, a spus o sursă guvernamentală de nivel înalt, refuzând să ofere informații mai precise despre cine și ce contribuții va face, deoarece ar putea „ajuta Rusia”. În același timp, interlocutorul a adăugat că „va fi o forță semnificativă cu un număr semnificativ de țări care furnizează trupe și un grup mult mai mare contribuind în alte moduri”.
O sursă militară a spus că dimensiunea forței finale va fi „confortabil mai mare de 10.000”. Aproximativ 35 de țări au convenit să ofere arme, sprijin logistic și de informații pentru misiunea, care este numită „forța de comunicații continue”. În cazul unei încetări a focului între Rusia și Ucraina, aceasta ar trebui să-l descurajeze pe Vladimir Putin să recurgă la o altă invazie.
În urma conferinței de ieri a 29 de lideri, Starmer a anunțat că liderii militari din întreaga lume se vor întâlni la Londra săptămâna viitoare, pe măsură ce planurile pentru o forță multinațională de menținere a păcii trec în „faza operațională”.
Joi, secretarul britanic al Apărării, John Healy, este de așteptat să se întâlnească cu șefii serviciului de la Statul Major Comun permanent din Northwood, unde sunt planificate și controlate toate operațiunile militare în străinătate.
Un înalt oficial a calificat viteza cu care a fost adunată forța de menținere a păcii „fără precedent” și a spus că este dovada că relațiile anglo-franceze au fost cele mai strânse de la intervenția militară comună a celor două țări în Libia în 2011.
Într-o conferință de presă, Starmer a spus că „lumea are nevoie de acțiune acum”, iar „noile angajamente” au fost legate de menținerea păcii și de întărirea sancțiunilor împotriva Rusiei. El a respins abordarea „da, dar” a lui Putin față de propunerea de încetare a focului cu Kievul, spunând că președintele rus va trebui să fie de acord cu discuțiile „mai devreme sau mai târziu ” . Întrebat despre rolul pe care îl vor juca forțele de menținere a păcii, el a spus că acesta va fi un subiect de discuție între șefii militari, joi.
Întâlnirea „coaliției celor dispuși” a urmat unei săptămâni intense de contacte diplomatice, în timpul căreia oficialii americani au înaintat Rusiei o propunere ucrainean-americană de încetare a focului necondiționat de 30 de zile , cu care Kremlinul nu a fost în esență de acord.
Planul lui Macron pentru Ucraina
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară“ și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei.
Într-un interviu publicat online sâmbătă seară de mai multe media regionale franceze, Macron trece în revistă progresul discuțiilor dintre o serie de țări, în principal europene, pentru a sprijini un eventual acord de pace în Ucraina.
Summit-ul prin videoconferință găzduit sâmbătă de prim-ministrul britanic Keir Starmer a înregistrat progrese în aceste discuții și a convenit ca joia viitoare să aibă loc pe teritoriul britanic o nouă reuniune a șefilor militari ai țărilor participante.
Macron precizează că obiectivul„nu este de a avea o masă de soldați“, deoarece Ucraina are deja „cea mai mare armată europeană“, cu aproximativ un milion de soldați mobilizați.
Planul vizează mai degrabă „desfășurarea câtorva mii de oameni pentru fiecare țară participant“, care ar fi plasați „în puncte-cheie“ din Ucraina, pentru a desfășura „programe de formare“ pentru forțele ucrainene, explică el.
În plus, un astfel de contingent ne-ar permite să „ne arătăm sprijinul pe termen lung“ pentru Kiev, subliniază președintele francez.
În fața respingerii repetate de către Rusia a prezenței trupelor străine în Ucraina, Macron a fost ferm convins că UE (și posibil alte țări occidentale din afara continentului) nu are nevoie de aprobarea Kremlinului.
„Ucraina este suverană. Dacă solicită prezența forțelor aliate pe teritoriul său, nu depinde de Rusia să o accepte sau nu“, afirmă președintele francez.
Parisul va „rămâne în contact “ cu Washingtonul
Întrebat despre atitudinea președintelui american Donald Trump, Macron a declarat că va „rămâne în contact “ cu Washingtonul pentru a „evita alte accidente“ și a „reduce incertitudinea“ cu privire la poziția SUA.
Emmanuel Macron a vorbit vineri la telefon cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, iar în cadrul interviului a declarat că este pregătit să continue livrarea de echipamente militare avansate către Kiev.
El menționează posibilitatea de a trimite mai multe bombardiere Mirage 2000 din Franța sau din alte țări care le folosesc și precizează că Zelenski i-a cerut în mod special rachete ghidate și drone.
Macron, întâlnire cu directorii industriei franceze de apărare
În plus, a subliniat el, creșterea cheltuielilor militare ale Europei trebuie să fie însoțită de o preferință sporită pentru echipamentele militare europene, pentru a asigura autonomia strategică a continentului.
Macron s-a întâlnit vineri cu directorii puternicei industrii franceze de apărare, iar în interviu a declarat că le-a cerut să ajungă „la țările europene care obișnuiesc să cumpere din Statele Unite“.
De exemplu, el a declarat că țările care cumpără rachete Patriot ar trebui să li se ofere SAMP/T franco-italiene de ultimă generație și că cei interesați de achiziționarea de avioane de luptă F35 ar trebui să aibă ca alternativă modelul francez Dassault Rafale.
De asemenea, el clarifică faptul că, deși guvernul francez are în vedere o creștere puternică a rezervei militare (până la 80.000 de membri în 2030 față de 44.000 în prezent), nu are în vedere o revenire la serviciul militar obligatoriu, care pentru Macron „nu este o opțiune realist“.
UE va furnizarea de arme Ucrainei și după armistițiu
Uniunea Europeană nu are nicio intenție să oprească asistența militară acordată Ucrainei, chiar dacă se va obține o încetare a focului de 30 de zile. UE încearcă să ofere Ucrainei cea mai puternică poziție în posibilele negocieri de pace și nu va permite ca termenii încetării focului să slăbească Kievul. Așa au afirmat mai mulți diplomați europeni în ajunul ședinței Consiliului Afaceri Externe al UE, care va avea loc luni, 17 martie, transmite DW.
Uniunea Europeană caută să se asigure că Ucraina se află în cea mai puternică poziție în negocierile de pace și poate, de asemenea, să refuze o „înțelegere proastă“, așa cum ar spune Donald Trump, și să aleagă momentul cel mai potrivit pentru negocieri. „Nu cred că UE și membrii săi vor înceta să furnizeze arme Kievului dacă agresorul va cere asta ca condiție pentru încetarea focului“, a spus diplomații europeni. Un alt reprezentant al UE a subliniat că, chiar și în cazul unei pauze a ostilităților, este important să se continue furnizarea de arme Ucrainei, și nu invers. Un al treilea diplomat susține că „luptele sunt încă în desfășurare” și „armata rusă ar putea folosi încetarea focului pentru a se regrupa și a lansa un nou atac”.
Actualitate
Un alt efect al scumpirii carburanților în Europa: Creștere explozivă a vânzărilor de mașini electrice
Vânzările de automobile complet electrice au înregistrat o creștere semnificativă pe principalele piețe auto din Europa în primul trimestru al acestui an, pe fondul scumpirii carburanților și al schimbării comportamentului de consum al șoferilor, potrivit datelor citate de Reuters.
Vânzările de mașini electrice cresc puternic în Europa. FOTO: IStock
Înmatriculările de vehicule electrice pe baterie (BEV) pe 15 piețe europene au crescut cu 29,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la aproape 560.000 de unități. În luna martie, avansul a fost și mai puternic, de 51,3%, cu peste 240.000 de unități înregistrate, potrivit datelor colectate de E-Mobility Europe și compania de cercetare New Automotive.
„Creșterea explozivă a vânzărilor de mașini electrice în luna martie este unul dintre cele mai importante câștiguri recente ale Europei în materie de securitate energetică, într-o lună în care dependența de petrol a devenit o vulnerabilitate reală”, a declarat secretarul general al E-Mobility Europe, Chris Heron.
Organizațiile din industrie arată că jumătate de milion de vehicule electrice înmatriculate într-un trimestru pot reduce consumul de petrol cu aproximativ două milioane de barili pe an.
Datele indică faptul că primele cinci piețe europene – Germania, Franța, Spania, Italia și Polonia – au înregistrat creșteri de peste 40% ale vânzărilor de vehicule electrice în această perioadă.
În total, se estimează că 21,2% din toate mașinile noi înmatriculate în Uniunea Europeană și țările AELS în luna martie au fost electrice.
Separat, în Marea Britanie, a doua cea mai mare piață de vehicule electrice din Europa după Germania, înmatriculările de BEV au crescut cu 12,8% în primul trimestru, ajungând la o cotă de 22,5% din totalul vânzărilor de mașini noi. Creșterea a fost susținută, de asemenea, de scumpirea benzinei.
Actualitate
Sfârșitul Rusiei poate veni de unde se așteaptă mai puțin. Generalul Ben Hodges dezvăluie ce aliat l-ar trăda pe Putin
Generalul (r) Ben Hodges, omul care a comandat în trecut armata SUA din Europa, susține că Rusia se află la apusul puterii sale și ar putea deveni oricând o pradă pentru China. Deocamdată, însă, Beijingul are nevoie de ruși, iar din acest motiv nu pune capăt așa-numitei alianțe.
Vladimir Putin neglijează pericolul din direcția Chinei. FOTO: EPA EFE
Generalul
(r) Ben Hodges, omul care a comandat între 2011 și 2017 armata
americană din Europa, a apărut în podcastul găzduit de Christoph
Müller pentru susținerea Ucrainei
și a democrației. Mai jos poate fi văzut acest podcast.
Generalul
Hodges, recunoscut pentru optimismul său și pentru apropierea de
partidul democrat din Statele Unite, nu a ratat ocazia să-l critice
pe Donald Trump și s-a referit inclusiv la războiul din Iran. El a susținut că șeful statului american a eșuat deja în Iran și că Donald Trump s-a înconjurat de consilieri incompetenți sau care se tem să-l contrazică. Pe de altă parte, generalul Ben Hodges și-a exprimat speranța că Statele Unite nu vor decide un atac terestru în Iran, care nu ar avea nicio șansă de reușită.
China pândește momentul propice
Cel
mai interesant subiect abordat de cei doi a fost însă alianța
dintre Rusia și China. Generallul Hodgesc nu crede că cele două
state au o relație care să le situeze pe picior de egalitate. China
vede Rusia mai degrabă ca pe un „partener junior” sau un „frate
mai mic”, fiind interesată în principal de resursele energetice,
mai exact de petrolul și gazele Rusiei, precum și de rutele
comerciale prin Arctica. De fapt, China ar avea nevoie de rezervele
Rusiei și doar acest lucru o reține să atace Rusia pentru a
recupera teritoriile care consideră că i se cuvin.
„Cred
că Rusia nu s-ar putea proteja cu adevărat dacă ar trebui să o
facă împotriva Chinei care ar revendica… acum, din nou, cred că
China nu urmărește asta în acest moment”, a spus generalul.
În
opinia sa, Rusia și China nu sunt cu adevărat aliate. De fapt, mai
spune generalul, Beijingul nu privește Federația Rusă ca pe un
adevărat aliat și nici nu o tratează ca pe o egală. Evident,
chinezii vor continua să profite de avantajele pe care le au din
această relație, motiv pentru care nu o intenționează să renunțe
la ea, cel puțin într-un viitor previzibil. De fapt, China ar fi cu
gândul la teritoriile din Estul Federației Ruse pe care le
consideră de drept ca fiind ale sale. Cu toate acestea, Beijingul nu
are în acest moment niciun plan pe termen scurt și mediu pentru a
și le recupera.
Primele teste esențiale pentru noua Ungarie. Profesor român de la Oxford: „Va trebui să precizeze viitorul raport cu Rusia”
Rusia și China sunt aliate doar pe hârtie
Acest lucru nu înseamnă că pe termen mediu Rusia
este în siguranță, sugerează generalul Hodges. De altfel, China
este recunoscută pentru politica sa externă pragmatică, dar și
pentru faptul că are întotdeauna proiecte pe termen lung și foarte
lung pe care nu se grăbește niciodată să le evidențieze.
„Nu
am crezut niciodată cu adevărat că Rusia și China au fost aliate.
Am crezut întotdeauna că China a văzut Rusia ca pe partenerul lor
junior sau ca pe fratele mai mic. China are nevoie, evident, de
petrol și gaze din Rusia și, pe măsură ce Arctica se schimbă și
devine tot mai navigabilă pentru navele comerciale chineze, chinezii
au un interes, desigur, în ceea ce se întâmplă în Rusia, dar nu
cred că îi privesc ca pe un aliat. Cred că acolo unde văd
interese comune vor colabora, altfel cred că China și-ar dori cu
adevărat să își stabilească o reputație de superputere de
încredere, constantă și stabilă, mai ales că majoritatea lumii
îl vede acum pe președintele Trump ca fiind instabil și nesigur”,
a mai afirmat generalul.
El
consideră că puterea Rusiei apune, iar odată cu asta și influența
Kremlinului scade în Europa de Est și nu numai. Pentru aceasta,
generalul invocă exemplele Republicii Moldova și a Ungariei, unde
forțele politice susținute mai mult sau mai puțin de Moscova au
eșuat.
Federația Rusă a ajuns la apusul puterii sale
„Acest
lucru evidențiază faptul că influența rusă este redusă
dramatic. Știi, Rusia a eșuat în Moldova, a eșuat în Ungaria, nu
a făcut nimic pentru a-și ajuta fostul aliat în Venezuela, Iran…
Nu pot spune cât de mult ajutor primește Iranul de la Rusia, dar
există ceva cu siguranță, însă influența rusă pare să fi
suferit o lovitură destul de mare, de asemenea”, a adăugat el.
Mai
departe, generalul s-a referit la războiul din Ucraina și a afirmat
că trupele Kievului pun mari probleme Rusiei. Europa și nu numai ar
trebui în acest moment să crească sprijinul acordat Ucrainei,
susține generalul.
„Cea
mai mare dezvoltare însă este capacitatea Ucrainei de a distruge
infrastructura de petrol și gaze a Rusiei, în special capacitatea
Rusiei de a exporta petrol și gaze. Pentru mine, aceasta este calea
spre victorie pentru Ucraina. Dacă pot continua să facă asta,
atunci devine cu adevărat dificil pentru Rusia să susțină
războiul”, a mai afirmat generalul Ben Hodges.
Actualitate
Un tigru a sărit în mijlocul spectatorilor la un circ din Rusia. „Copiii țipau, adulții fugeau panicați”
Un spectacol de
circ din regiunea rusă Rostov-pe-Don s-a transformat într-un moment de panică
generală şi haos, după ce un tigru a sărit în zona spectatorilor, în urma
prăbușirii unei plase de siguranță.
Sursa video: Instagram
Un spectacol de
circ desfășurat duminică, 19 aprilie, în regiunea rusă Rostov-pe-Don s-a
transformat în momente de panică generală, după ce un tigru a reușit să sară în
zona destinată spectatorilor, în timpul unei reprezentații care implica doi
dresori și trei feline.
Potrivit dailystar, animalele erau separate de
public printr-o plasă de protecție suspendată deasupra arenei circulare. În
timpul spectacolului, însă, structura de siguranță s-a prăbușit brusc,
declanșând haosul: tigrii au început să se agite şi să se lupte între ei, iar
unul dintre ei a sărit din arenă printre scaunele pe care stăteau spectatorii.
„Copiii țipau, adulții fugeau panicați”, a fost descris momentul.
Martorii spun că în
sală s-a declanșat o reacție în lanț de panică, în special în rândul familiilor
cu copii, care au început să părăsească în grabă zona din apropierea arenei, în
timp ce organizatorii încercau să calmeze situația și le cereau spectatorilor
să rămână pe loc, pentru a nu agita şi mai mult animalul.
Imaginile surprinse
la fața locului arată momentul în care plasa de protecție cedează, iar unul
dintre tigri ajunge printre spectatori, în timp ce dresorii încearcă să recâștige
controlul asupra situației.
„Oamenii au intrat în panică, așa că personalul a început
să îi liniștească și a evacuat locurile cele mai apropiate de tigru”, a declarat o sursă citată de presa rusă, povestind că
animalul a alergat printre rânduri, în zone în care nu se aflau spectatori, iar
ulterior a fost readus sub control.
În mod
surprinzător, potrivit relatărilor, o parte dintre cei prezenți ar fi rămas
relativ calmi în anumite momente ale incidentului, în ciuda apropierii
animalului de tribune.
În cele din urmă,
tigrul a fost capturat de dresori și readus în zona de siguranță.
Reacțiile nu au
întârziat să apară. Un spectator a descris momentul drept extrem de periculos.
„A fost un miracol că nimeni nu a fost rănit de acest
tigru scăpat. Ar fi putut fi un adevărat masacru provocat de un animal sălbatic
speriat”, a spus acesta.
De cealaltă parte,
directorul circului, Nikolai Dovgaluk, a insistat că nu a existat un pericol
real pentru public, explicând că animalele sunt dresate.
„Nu putem spune că
nu a existat absolut niciun risc pentru public, dar aceștia sunt tigri dresați,
adică animale antrenate”, a susținut acesta, minimalizând incidentul şi spunând
că „important este că nu s-a creat panică”.
Cu puțin timp
înainte de incident, spectatorii fuseseră invitați la „un spectacol grandios în care forța și grația prădătorilor se îmbină
cu magia unui adevărat circ”.
-
Actualitateacum 3 zileUiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi
-
Actualitateacum 3 zileNIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore
-
Actualitateacum 2 zile„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro
-
Actualitateacum 2 zileVânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”
-
Actualitateacum o ziIranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada
-
Actualitateacum o ziPlanul ingenios prin care doi frați au reușit să fugă din Coreea de Nord: O evadare aproape miraculoasă, urmată de tragedie
-
Actualitateacum 2 zileIranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”
-
Actualitateacum 2 zileNoi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată




