Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

„Kill switch”, arma ascunsă cu care Trump poate paraliza apărarea europeană

Publicat

pe

„Kill switch”, arma ascunsă cu care Trump poate paraliza apărarea europeană

România și o mare parte a Europei se bazează pe armament american dotat cu un sistem care permite folosirea limitată a acestuia, cum SUA au demonstrat zilele trecute în Ucraina. Specialiștii consultați de „Adevărul” susțin că Europa trebuie să găsească frunizori de armament de încredere.

SUA poate decide împotriva cui să fie folosit armamentul american. FOTO: global4cast.org

Între 2020 și 2024, SUA a furnizat 64% din toate armele cumpărate de membrii europeni ai NATO, o creștere „substanțială” față de ultimii cinci ani. Acum, Europa are un proiect de apărare care presupune o modificare de perspectivă – se vor cumpăra arme și muniție produse pe vechiul continent.

Pe lângă dezvoltarea industriei europene, obiectivul de înlocuire a armamentului american cu cel european are legătură și cu un mecanism care dă fiori liderilor europeni.

Este vorba despre „Kill Switch” „mecanismul ascuns prin care SUA păstrează controlul asupra sistemelor militare furnizate aliaților săi. De la avioanele de luptă F-35 până la sistemele de rachete HIMARS, apărarea antiaeriană Patriot și chiar și rețelele de comunicații critice precum Link 16, aceste sisteme pot fi restricționate sau dezactivate de la distanță de către Washington”, arată presa de specialitate.

Exemplul recent al SUA care au limitat raza de acțiune a sistemului HIMARS donat Ucrainei demonstrează că, inclusiv în situații de conflicte active, aliații rămân dependenți de aprobarea americană cu privire la folosirea armamentului.

Liderii europeni au fost zguduiți de săptămâni întregi de conștientizarea că nu mai pot conta pe SUA pentru a le salva în cazul unui atac al Rusiei sau al unui alt inamic. Acum, își dau seama că s-ar putea să nu aibă nici măcar acces la armele americane pe care le-au cumpărat de zeci de ani”, a relatat Euractiv. 

Mai simplu spus, dacă SUA ar restricționa accesul la un software sau alte informații cruciale necesare pentru operarea sistemelor, europenii ar fi sever constrânși în capacitatea lor de a reacționa la amenințări.

Cu toate acestea, după decenii de „cumpărare americană”, Europa are puține opțiuni.

Unele guverne au răspuns printr-o intensificare a comenzilor americane pentru a câștiga încrederea președintelui american. Țările de Jos, de exemplu, au decis să mențină decizia de a investi în F-35, cel mai recent avion de luptă american, la fel ca și Belgia și Cehia. Norvegia, între timp, a suplimentat comanda de avioane F-35 .

Pe de altă parte, ministrul suedez al apărării și-a exprimat dorința de a rămâne precaut cu privire la cumpărarea mai multor echipamente de la Washington, în timp ce ministrul apărării din Portugalia a sugerat să nu semneze un acord F-35 și a cerut prudență cu privire la achizițiile viitoare din SUA. Noul premier canadian Mark Carney a ordonat, de asemenea, o revizuire a comenzilor sale de F-35. 

Bucur Marcu: „SUA pot controla țintele care sunt lovite cu armament american”

Analizăm acest risc pentru Europa și pentru România, cu experta în securitate europeana Iulia Joja, generalul (r) Virgil Bălăceanu și analistul de politică externă Hari Bucur-Marcu.

Hari Bucur Marcu, expert internațional în probleme de politici de apărare naționale, conectat foarte bine la realitățile de la Washington, susține că „dacă intenționăm să folosim armamentul american împotriva americanilor, nu va merge.”

De exemplu, în zona de luptă aeriană, sistemele precum Patriot din construcție sunt concepute să poată lovi doar avioane inamice, explică el. „Din construcție, racheta pe care o trimiți spre acel avion știe dacă avionul pe care urmează să lovească este inamic sau amic. Codurile care dialoghează între țintă și rachetă sunt codurile cele mai secrete”, detaliază specialistul.

Acesta este motivul pentru care armamentul american, sisteme precum Patriot sau avioanele F-16 sau F-35, nu este vândut oricărui client care este dispus să plătească.

„Și atunci americanul a zis: „eu îți dau acest armament dar poți să-l folosești doar asupra țintelor pe care vreau eu să le lovești. Asta nu este o surpriză. Ar fi absurd să construiască cineva o armă, să o dea unei țări care devine inamic și să-i permită s-o folosească împotriva lui”.

Bucur Marcu susține că deocamdată ReArm Europe înseamnă doar disponibilitate politică pentru reînarmarea Europei, dar nu avem o strategie, nu avem un plan, nu aveam directive de planificare, nu avea nimic.

„Deci e prematur să discutăm acum de unde se va cumpăra armamentul. În context, bineînțeles că se vorbește că dacă tot avem banii ăștia, de ce nu i-am cheltuit la noi?”, completează analistul.

„Deocamdată acest ReArm Europe este o cerință americană”

L-am întrebat pe expert, în acest context în care SUA practic pot să dispună de utilizarea armamentului vândut altor țări, ce ar trebui să facă România. Să urmeze exemplul unor țări precum Portugalia și Canada și să renunțe la cumpărarea de armament american sau să urmeze altă strategie?

„Deci, deocamdată acest ReArm Europe este o cerință americană. Deși există o retorică de asta, anti-Trump în toată Europa, deciziile care se iau politic în Europa sunt ghidate de americani, adică îi satisfac pe americani. Asta trebuie foarte bine înțeles, că unii au rămas cu impresia că noi ne înarmăm ca să ne luptăm cu americanii, ceea ce este absurd, pentru că ne-ar trebui vreo 200 de ani ca să ajungem din urmă”, a explicat fostul coordonator academic al Centrului de Studii NATO din București.

Europa în NATO contează ca putere militară în momentul de față circa 32-34%, aici incluzându-i și pe britanici și pe norvegieni, explică analistul.

„Există preferința europeană pentru achiziția de armament, deși America zice că până când vor exista alternative europene, să se cumpere armament american, mai ales că există un deficit comercial substanțial. Europa câstiga de pe urma Americii anual peste 260 de miliarde de dolari din schimbul comercial și americanii vor să reducă din acest deficit. Și atunci, una din soluții este ca să cumpere Europa mai mult de la americani”, a mai arătat Bucur-Marcu.

El a susținut că după întâlnirea Trump-Zelenski din Biroul Oval, America a făcut o demonstrație de forță: „A oprit ajutorul militar, inclusiv posibilitatea Ucrainei de a folosi armamentul american.”

„Noi fără americani nu existăm din punct de vedere al securității naționale”

„La noi situația este următoarea. Deci noi fără americani nu existăm din punct de vedere al securității naționale. Deci noi nu am fi intrat în NATO fără americani, nu am fi avut scutul de la Deveselu fără americani, n-am fi avut garanții de securitate. Deci nu e vorba că ne dau americanii arme. E vorba de faptul că americani și-au asumat o responsabilitate să fie parteneri strategici cu România, inclusiv în situații de securitate națională”, a răspuns analistul.

Cum ar fi România din punct de vedere securitar fără SUA? „Noi dacă ne dublăm produsul intern în brut față de cât îl avem acum și investim dublu față de cât investim acum în apărare, am fi capabili să ne apărăm fără americani cam în 50 de ani. Noi nu ne apărăm numai de ruși, ne apăram de absolut oricine”, a concluzionat Hari Bucur Marcu.

Joja: „SUA pierde cel puțin un bilion de dolari”

„Acum, Europa nu mai are niciun interes să cumpere arme din SUA, din multe motive”, susține specialista în securitate Iulia Joja.

Ea crede că ucrainenii se vor adapta cu arme care nu sunt produse în SUA: „Cum au învățat să lupte cu sisteme Patriot, Himars și avioane americane, vor învăța și pe alte sisteme. Nu asta este problema”.

Joja susține că industria de armament a SUA ar avea de suferit dacă Europa nu va mai cumpăra:

„În ultimii trei ani de război, europenii și-au crescut bugetul apărării în medie cu 31%. Prea încet și insuficient, spun americanii, dar am crescut bugetul militar cu 31%. Cu o mare parte din acest buget militar, mic, mediu, mare, cum vrem să-l considerăm, am cumpărat arme. Două treimi din achizițiile făcute în 2024, ca exemplu, s-au dus în Statele Unite”.

În acest moment, UE va crește în continuare bugetul militar. „Și avem aceste bani, că sunt împrumut, că sunt bani puși pe masă, avem niște bani puși deoparte, într-un mod sau altul,, cel puțin 800 de miliarde de euro. Plus ce mai avem la nemți pentru infrastructură și armament,  500 de miliarde de euro, deci foarte mulți bani în comparație cu ce am avut până acum. Din acești bani, zero euro se vor duce în Statele Unite”, susține Iulia Joja.

Totuși, este posibil ca într-o primă fază, spune experta, să se mai facă achiziții din SUA, dacă nu găsim din alte părți, dar nu vor fi sume mari.

În acest context, asta înseamnă că americanii au pierdut pentru următorii ani sute de miliarde către un bilion de dolari. Și asta în condițiile în care, formal, negocierile încă nici nu au început. Deci, astea sunt costurile pe care deja și le-au autoimpus americanii, un calcul pe care l-am spus în mai multe rânduri la televizoarele americane, la posturile de televizor americane. Ca să știe alegătorii americani cât îi costă politica transatlantică a lui Donald Trump”, a explicat experta.

În condițiile astea, Donald Trump ce face? „Impune tarife Uniunii Europene care înseamnă pentru consumatorul american și mai mari costuri.”

Ce se va întâmpla dacă SUA vând arme Rusiei

Pot să deschidă americanii o relație comercială cu privire la armament cu Rusia? „Ar fi ciudat și lăsând la o parte costurile politice la nivel global, din punct de vedere financiar ar fi o decizie extrem de proastă. Dacă economic, prioritatea administrației Trump e să facă bani, bugetul UE e mai mare decât al SUA și UE e unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai SUA. Rusia are un PIB foarte mic, similar cu cel al Spaniei. Eu le urez succes dacă vor să facă bani cu rușii vânzându-le arme. Ar fi o decizie istoric de catastrofală”, a susținut Iulia Joja.

La nivel global, cea mai importantă relație de politică externă și comercială a Statelor Unite este cea cu Europa. „Dar Statele Unite, de asemenea, au aliați importanti cu putere comercială importantă în alte părții ale lumii și ne uităm în special la Japonia, Coreea de Sud, Australia și alte mari puteri în comerciale din Asia. Aceste țări sunt la fel de speriate de ce se întâmplă cu politica Statelor Unite precum sunt europenii. Și de ani de zile se uită la acest război drept reprezentativ pentru viitorul lor. Adică Statele Unite îi vor ajuta dacă sunt atacați aliații din Asia de China sau nu?”, explică specialista.

Din moment ce SUA desconsideră relația cea mai importantă, anume cea cu Europa, concluzia pe care o trag partenerii și aliații asiatici ai SUA este că America n-are niciun motiv să-i ajute nici pe ei.

„Nu am văzut o retorică sau o politică agresivă vizavi de China în acest mandat Trump, dar am văzut-o vizavi de aliați și parteneri. Că vorbim de Europa, că vorbim de Canada, foarte important și emblematic. Ei bine, aceste țări deja și-au făcut alegerile. Ei se aliază cu Europa, nu cu Statele Unite. Australia s-a oferit să trimită soldați în Ucraina. Japonia, cel mai important aliat a Statelor Unite în Asia, a spus că indiferent ce vor face Statele Unite, Japonia va continua ajutorul militar pentru Ucraina”, arată Iulia Joja.

Până și Turcia a susținut că în cazul în care Statele Unite se vor retrage din NATO, dorește o nouă formațiune sau o înlocuire a formatului NATO fără americani, a mai arătat experta.

„Astfel, dacă Statele Unite întorc armele împotriva propriilor aliați și parteneri, nu au niciun motiv să-i ajute pe turci sau pe japonezi sau pe australieni”, a concluzionat specialista.

„România ar trebui să caute furnizori de încredere de armament, SUA nemafiind de încredere”

Dacă programul ReArm Europe va continua și se va ajunge la o ruptura totală cu SUA, ce va face România cu sistemele Patriot și celelalte arme cumpărate de la americani?

„Trebuie să ne descurcăm cu ce avem. Trebuie să cumpărăm mai mult armament, dar asta trebuia să facem oricum, și să ne bazăm pe ingeniozitatea românului și a altor europeni de a face ca aceste sisteme să funcționeze în vreme de război”, explică specialista.

Joja amintește și despre „kill switch”, capacitatea de a face ca, de exemplu, avioanele F-35 să nu poată să pornească motorul: „Din aceste motive, în ultima săptămână, Portugalia și Canada și-au anulat contractele de F-35. Decizia pentru care au fost anulate aceste contracte majore, un F-35 costă cât multe F-16, a fost luată după ce Statele Unite au întrerupt ajutorul militar pentru Ucraina timp de câteva zile. Americanii, în ciuda faptului că avioanele F-16 sunt vechi și nu foarte digitalizate, au reușit de la distanță să blocheze funcționarea, măcar parțială, a avioanelor F-16 din Ucraina”, explică specialista.

Senatorul Mark Kelly, general în retragere, care tocmai s-a întors din Ucraina, a povestit presei, relatează Joja, cum a văzut cu ochii lui, cum o parte din funcțiunile avioanelor F-16 nu au putut fi folosite în acele zile în care americanii au întrerupt ajutorul.

Deci, din punct de vedere al achizițiilor, și listei de achiziții din România în ceea ce privește armamentul, eu sper că responsabilii acum, în ceasul al 12-lea, cu toții suntem în situația asta, nu numai românii, recalculează rapid, rapid tot ce mai este de salvat din punct de vedere al contractelor și al banilor și statul român își redirecționează interesul și achizițiile către produse care sunt de încredere, de la furnizori de încredere, pentru că Statele Unite, rezultă din această chestie, că nu sunt parteneri de încredere, a concluzionat experta.

Bălăceanu: Ce facem cu Patrioturile americane din România?

Generalul (r) Virgil Bălăceanu, omul care a reprezentat România la Comandamentul NATO de la Bruxelles şi a fost şef al Brigăzii Multinaţionale din Sud-Est, susține că în ceea ce privește achiziția de armament, România trebuie să ia în calcul ce se va întâmpla pe plan european.

„Am să ofer un exemplu. Germania are o inițiativă, se numeste SkyShield. Sunt 19 state care au aderat la inițiativa, inclusiv România. Aceasta presupune utilizarea echipamentelor de apărare antiaeriană Skyranger, le produc germanii, plus un alt sistem german, IRIS-T, iar la următorul nivel – rachete Patriot și la ultimul nivel rachele israelene Arrow 3. Atâta timp cât ele sunt în inventarul statelor europene își mențin valabilitatea, chiar dacă se pot crea dificultăți legate de licențele de folosire, de updaptare, mai ales a soft-ului, în momentul în care folosești sistemul respectiv pentru o acțiune propriu-zisă”, a arătat generalul.

Însă, Europa are și scutul antirachetă care este destinat apărării Statelor Unite. „Iar sistemele Patriot din Europa, nu numai cele americane, dar și cele achiziționate de europeni, sunt o parte a acestui sistem. În mod sigur, când vorbim de protejarea scutului antirachetă, pentru apărare aeriană și antirachetă la niveluri medii, se iau în calcul și capabilitățile bateriilor Patriot dislocate pe teritoriul României. Să nu ne îngrijorăm din punctul acesta de vedere. Același lucru este valabil și pentru Polonia”, a explicat Bălăceanu.

Situația este similară pentru mai multe țări europene.

Bălăceanu susține că la Capul Midia, de mai mult timp, este dislocat un sistem anti-aerian francez similar cu Patriot.

„Apare această mixtare inclusiv în privința apărării anti-aeriene, iar la polonezi a apărut mixtarea și din punct de vedere a tehnicii blindate, în primul rând a tancurilor. Polonezii vor avea tancuri Abrams, vor avea tancuri Leopard, vor ave tancuri K2 sud coreene. Sigur că bine ar fi să avem niște capabilități interne, să produci sistemul respectiv de rachetă, tu ca țară, pentru că altfel îți asiguri securitatea aprovizionării producției și aprovizionării. În situații de criză, lanțurile de aprovizionare se scurtcircuitează. Iar respectarea contractelor nu mai este aceeași”, detaliază generalul.

Nu este un motiv de îngrijorare”, a subliniat generalul.

„Ar trebui să ne asociem și noi la producția europeană”

Dacă americanii nu mai vor să ne livreze rachete pentru Patriot? „Păi rachetele le avem, avem peste 200 de rachete, două tipuri de rachetă. Problema care se pune este să-ți licențieze soft-ul în momentul în care va trebui să le folosești. Dar, repet, nu lasă ei rachetele noastre Patriot operaționale ca să apere și scutul de la Deveselu? Trebuie să mergem cu logica până la capăt. Ar trebui să-și retragă scutul. Noi realizăm prin propriile mijloace și apărarea Statului Unite”, explică el.

Generalul subliniază că România acționează în sprijinul securității Statelor Unite.

Pe termen scurt, mediu și chiar lung, ar mai trebui România să cumpere armament din SUA? „Deocamdată proiectele nu sunt dirijate către americani. Să le epuizăm pe cele pe care le-am contractat deja. Deci deocamdată să finalizăm ceea ce am contractat cu americanii și vedem după aceea ce ne oferă piața europeană. Neacademic spus, ar trebui să ne lipim și noi de producția europeană, deoarece trebuie să producem și România”, a concluzionat generalul.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Primele campanii ChatGPT Ads din România s-au blocat la feedul de produse. DWF construiește şi publicǎ gratuit soluția: chatgptads.dwf.ro

Publicat

pe

Primele campanii ChatGPT Ads din România s-au blocat la feedul de produse. DWF construiește şi publicǎ gratuit soluția: chatgptads.dwf.ro

Magazinele online din România nu își pot încărca în ChatGPT Ads feedul pe care îl folosesc deja la Google sau Meta, pentru că OpenAI cere alt format. chatgptads.dwf.ro face conversia în mai puțin de un minut, fără cont și fără costuri.

București, 14 septembrie 2026DWF creeazǎ și pune la dispoziție în mod public și gratuit chatgptads.dwf.ro, un instrument care convertește feedurile de produse din Google Merchant Center și Meta Commerce Manager în formatul cerut de ChatGPT Ads. Nu necesită cont, email sau card, iar utilizarea este nelimitată.

Un feed de produse este fișierul prin care un magazin online își trimite catalogul către o platformă de publicitate: titluri, prețuri, imagini, disponibilitate. ChatGPT Ads nu acceptă însă formatul XML, cu care lucrează atât Google, cât și Meta. Specificația OpenAI cere un fișier tabelar (TSV, CSV sau JSONL) cu alte denumiri de coloane și cu câteva câmpuri care pur și simplu nu există în feedurile existente.

Practic, un magazin care vrea să facă publicitate în ChatGPT nu poate reutiliza munca deja făcută pentru Google Shopping sau pentru catalogul de Facebook. Trebuie fie să refacă feedul din platforma de e-commerce, fie să aștepte ca furnizorul platformei să adauge un export nativ. Niciuna dintre variante nu se rezolvă în ziua în care advertiserul decide să pornească.

„Nu e o problemă grea. E o problemă plictisitoare. Genul de task care stă săptămâni întregi între un dev ocupat și un client care întreabă «când pornim?».”

Radu Mărcușu, Search Director DWF

Cum funcționează chatgptads.dwf.ro

Utilizatorul introduce adresa publică a feedului și primește fișierul gata de încărcat. Între cele două momente, sistemul:

  • redenumește coloanele conform specificației OpenAI;
  • completează câmpurile obligatorii care lipsesc din feedurile Google și Meta, între care numele vânzătorului;
  • validează codurile GTIN cu cifra de control GS1 (codul standard de identificare a produsului);
  • scurtează titlurile la 150 și descrierile la 5.000 de caractere, limitele din specificație;
  • elimină produsele cărora le lipsesc câmpurile minime și face un raport final, ca magazinul să știe ce are de reparat la sursă.

Instrumentul acceptă feeduri din Google Merchant Center, în XML (RSS 2.0 sau Atom), și cataloage din Meta Commerce Manager, în CSV sau XML. Singura condiție este ca adresa să fie publică. Conversia este foarte rapidǎ: de exemplu, un catalog de 3.300 de produse se procesează în câteva secunde. Limita este de 64 MB per feed.

Fără cont și fără stocarea datelor

Utilizarea nu cere cont, email sau card, iar numărul de conversii este nelimitat. Feedul este citit în memorie, convertit și apoi uitat, fără să ajungă într-o bază de date. Fișierul rezultat rămâne 24 de ore la o adresă secretă și poate fi șters imediat de utilizator; altfel dispare automat. În jurnalul tehnic rămân doar domeniul magazinului, cifrele conversiei și adresa IP, păstrate exclusiv pentru prevenirea abuzurilor.

Disponibilitate și acces convertor de feed ChatGPT ads

Instrumentul este disponibil la chatgptads.dwf.ro. Este gratuit, nu are versiune plătită și nu necesită înregistrare. Pentru magazinele care au nevoie de feeduri actualizate în timp real, la fiecare schimbare de preț sau de stoc, ori de feeduri segmentate pe marjă, categorie sau disponibilitate, DWF oferă implementare personalizată.

Contextul: primele campanii ChatGPT Ads din România

Instrumentul a apărut din activitatea proprie de implementare. 

„Ne-am lovit de problema asta chiar la noi, în procesul de implementare ChatGPT Ads pentru magazine online din România. Am construit un tool intern fix pentru acest scop, iar acum îl oferim gratuit. Conversia durează un minut și ai lista de produse gata pentru promovare în ChatGPT.”

Mihai Vînătoru, CEO DWF

Pe 4 septembrie, DWF a lansat prima campanie ChatGPT Ads pe propriul buget, înainte de a rula campanii pentru clienți. După patru zile complete: 395 de lei consumați, 6.072 de afișări, 72 de click-uri la un cost mediu de 5,49 lei și două lead-uri calificate. Pe segmentul propriu de activitate, agenția notează că platforma nu livrează încă volume mari, probabil din cauza numărului limitat de conversații relevante.

Din acest test au rezultat trei observații utile oricui pornește pe platformă:

  • Controlul targetării este limitat. Sistemul OpenAI decide singur în ce conversații livrează reclama; advertiserul poate seta în principal restricții geografice și poate încărca liste proprii de audiențe.
  • Măsurarea contează mai mult ca de obicei. După instalarea ChatGPT Pixel, conversiile din site devin urmăribile și se pot defini evenimente personalizate. Instalarea e simplă, mai ales cu Google Tag Manager deja configurat.
  • Campaniile de e-commerce cer feed dedicat. Exact blocajul pe care îl rezolvă instrumentul publicat chatgptads.dwf.ro

DWF lansează în această perioadă campanii ChatGPT Ads pentru magazinele online din portofoliu.

Despre DWF

DWF este o agenție de digital marketing construită în jurul performanței, tehnologiei și datelor. Agenția reunește specialiști din SEO, Paid Media, Social Media, Content și AI pentru a dezvolta strategii integrate și a transforma obiectivele de business în rezultate măsurabile.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

10 pași necesari pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală

Publicat

pe

10 pași necesari pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală

Certificatul de atestare fiscală este documentul emis de autoritatea fiscală locală care confirmă situația obligațiilor fiscale ale unei persoane la momentul solicitării. În practică, acesta este necesar în numeroase proceduri administrative, însă are un rol esențial mai ales în tranzacțiile imobiliare, deoarece atestă dacă există sau nu datorii către bugetul local. Documentul este emis de direcția de taxe și impozite locale competentă și trebuie obținut înainte de încheierea anumitor operațiuni notariale.

Dacă urmează să vinzi sau să cumperi un imobil, este util să cunoști etapele necesare pentru obținerea certificatului și să pregătești din timp documentele solicitate. O bună organizare poate reduce întârzierile și poate facilita desfășurarea tranzacției.

1. Identificarea autorității competente reprezintă primul pas

Certificatul de atestare fiscală este emis de direcția de impozite și taxe locale în evidența căreia figurează contribuabilul sau bunul imobil, după caz. Înainte de depunerea cererii, verifică instituția competentă și modalitățile prin care aceasta primește solicitările. În prezent, multe administrații locale permit atât depunerea fizică a cererii, cât și solicitarea online, prin platforme electronice dedicate, ceea ce simplifică procedura și reduce timpul de așteptare.

2. Verificarea obligațiilor fiscale evită întârzierile

Înainte de solicitarea certificatului este recomandat să verifici dacă ai impozite, taxe sau alte obligații fiscale restante. Documentul reflectă situația fiscală existentă la data emiterii, iar eventualele datorii vor fi evidențiate în certificat. De aceea, achitarea acestora înainte de depunerea cererii poate evita amânarea unor proceduri administrative sau notariale.

3. Pregătirea documentelor necesare simplifică procesul

Pentru emiterea certificatului este necesară completarea unei cereri și prezentarea documentelor de identificare. În funcție de situație, autoritatea poate solicita actul de identitate, documente de reprezentare sau procură, dacă solicitarea este făcută printr-un mandatar. Verificarea listei documentelor înainte de depunerea cererii reduce riscul solicitării unor completări ulterioare.

4. Depunerea cererii poate fi realizată și online

Digitalizarea serviciilor publice permite tot mai multor contribuabili să solicite certificatul fără deplasare la ghișeu. Dacă administrația locală oferă această posibilitate, cererea poate fi transmisă electronic, iar documentul poate fi descărcat ulterior în format digital. În alte situații, certificatul poate fi ridicat direct de la sediul instituției.

5. Verificarea datelor din certificat previne problemele ulterioare

După emitere, este recomandat să verifici cu atenție informațiile înscrise în document. Datele de identificare ale solicitantului, situația obligațiilor fiscale și alte informații relevante trebuie să fie corecte. Dacă observi neconcordanțe, acestea trebuie semnalate imediat autorității emitente pentru a evita întârzieri în utilizarea certificatului.

6. Respectarea perioadei de valabilitate este importantă

Certificatul de atestare fiscală nu poate fi utilizat pe termen nelimitat.

În cazul documentelor emise de autoritățile fiscale locale, valabilitatea este, în general, de 30 de zile de la data emiterii. Din acest motiv, este recomandat ca solicitarea să fie făcută cât mai aproape de momentul în care documentul va fi utilizat.

7. Certificatul fiscal este unul dintre documentele importante în tranzacțiile imobiliare

În cazul unei tranzacții imobiliare, certificatul fiscal de achiziție imobil reprezintă un document necesar pentru dovedirea situației fiscale a proprietarului înainte de semnarea contractului de vânzare-cumpărare. Prezentarea acestuia oferă notarului confirmarea că imobilul figurează în evidențele fiscale și că situația obligațiilor fiscale poate fi verificată la momentul încheierii tranzacției.

8. Pregătirea tuturor documentelor reduce riscul amânării tranzacției

Certificatul fiscal reprezintă doar unul dintre actele necesare într-o tranzacție imobiliară. Verificarea din timp a documentelor de proprietate, a extraselor de carte funciară și a celorlalte acte solicitate de notar contribuie la desfășurarea rapidă a procesului și limitează riscul apariției unor întârzieri în ziua semnării contractului.

9. Informarea asupra pieței imobiliare facilitează luarea unei decizii

După clarificarea aspectelor administrative, urmează alegerea proprietății potrivite. Cei interesați de case de vânzare în județul Constanța pe Storia.ro pot analiza ofertele disponibile, compara prețurile și identifica locuințe în funcție de buget, suprafață, compartimentare sau localizare. O analiză atentă a pieței ajută la luarea unei decizii informate înainte de achiziție.

10. Planificarea din timp simplifică întreaga procedură

Obținerea certificatului fiscal este o etapă relativ simplă atunci când documentele sunt pregătite din timp și obligațiile fiscale sunt achitate. Planificarea etapelor administrative, verificarea termenelor de valabilitate și colaborarea cu notarul sau consultantul imobiliar contribuie la desfășurarea fără întârzieri a procesului de vânzare sau cumpărare a unui imobil.

Eliberarea certificatului de atestare fiscală presupune câțiva pași administrativi care pot fi parcurși rapid dacă documentele sunt pregătite corespunzător și situația fiscală este verificată înainte de depunerea cererii. Respectarea termenelor și verificarea informațiilor înscrise în certificat sunt aspecte importante pentru evitarea problemelor în cadrul procedurilor notariale.

În cazul tranzacțiilor imobiliare, organizarea din timp și informarea corectă asupra documentelor necesare contribuie la desfășurarea mai eficientă a întregului proces, reducând riscul întârzierilor și facilitând finalizarea achiziției sau vânzării în condiții optime.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

De la un atelier fondat în 1998 la un brand internațional: Povestea din spatele calității TEILOR

Publicat

pe

De la un atelier fondat în 1998 la un brand internațional: Povestea din spatele calității TEILOR

Alegerea unei bijuterii de lux nu ține niciodată doar de design sau de strălucirea unei pietre prețioase. Este, mai presus de toate, o decizie bazată pe încredere: încrederea că brandul ales are expertiza, rigoarea și transparența necesare pentru a susține o investiție menită să dureze generații întregi. În România, un singur nume a transformat această încredere într-un reper pentru întreaga industrie a bijuteriilor fine: TEILOR. De la un mic atelier fondat în 1998, povestea brandului a ajuns astăzi la o rețea internațională de peste 60 de magazine, fără ca angajamentul față de calitate să fie vreodată compromis.

Când a fost fondat brandul TEILOR?

TEILOR a fost fondat în 1998, pornind de la un atelier mic, axat pe manoperă atentă și pasiune pentru detaliu. Era o perioadă în care piața românească de bijuterii era abia la început de drum, dominată de mici afaceri de familie și lipsită de un jucător capabil să impună standarde internaționale.

Chiar din acel moment, fondatorii au mizat pe o viziune pe termen lung: nu doar crearea unor bijuterii frumoase, ci construirea unui brand în care clienții să poată avea încredere deplină, la fel cum ar avea-o într-o casă de bijuterii cu tradiție seculară. De atunci, TEILOR are peste 25 de ani de activitate neîntreruptă, iar filozofia de la fondare a rămas neschimbată: s-a rafinat constant, pe măsură ce brandul a crescut.

Care este istoria brandului de bijuterii TEILOR?

Istoria TEILOR este, în esență, istoria unei creșteri constante, marcate de repere clare. Șapte ani după fondare, în 2005, brandul a devenit primul din România care a lansat colecții de bijuterii cu diamante și pietre prețioase, într-un moment în care astfel de piese erau greu accesibile pe piața locală sau rezervate aproape exclusiv brandurilor internaționale. Treisprezece ani mai târziu, în 2018, TEILOR a devenit din nou pionier, fiind primul brand românesc care a oferit clienților diamante certificate GIA (Gemological Institute of America), cea mai respectată certificare la nivel mondial pentru autenticitatea și calitatea diamantelor. 

Aceste repere explică de ce TEILOR nu este perceput doar ca un retailer, ci ca un brand care a modelat activ evoluția pieței locale de bijuterii fine, transformând treptat un atelier local într-un nume recunoscut la nivel internațional.

Câte magazine are rețeaua TEILOR și în ce țări este prezentă?

TEILOR operează astăzi cea mai extinsă rețea de magazine de bijuterii fine cu diamante din România, cu peste 60 de magazine, în 4 țări din regiune: România, Polonia, Bulgaria și Ungaria. Prezența brandului este completată de 5 platforme de e-commerce, care aduc colecțiile mai aproape de clienți, indiferent de locație.

Pentru cei care caută piese de excepție, TEILOR operează și 6 locații Exclusive, dedicate seriilor limitate de bijuterii handmade, unde meșteșugul artizanal întâlnește exclusivitatea unor creații realizate în cantități restrânse. Expansiunea, susținută atât prin puncte de vânzare fizice, cât și digitale, reflectă o strategie de creștere construită pe reputație, nu doar pe extindere rapidă, motivul pentru care rețeaua TEILOR este astăzi un reper regional în domeniul bijuteriilor de lux.

Este TEILOR un brand românesc de bijuterii de încredere?

TEILOR este un brand 100% românesc, recunoscut drept cel mai mare retailer local de bijuterii fine cu diamante, iar încrederea acumulată în peste 25 de ani de activitate se bazează pe standarde riguroase aplicate fiecărei piese, indiferent de magazinul sau țara în care este achiziționată. Brandul folosește exclusiv aur de 18K (750‰), ales pentru durabilitatea sa superioară și capacitatea de a susține optim monturile bijuteriilor de lux. 

Despre TEILOR se pot povesti și mai multe: respectă totodată Procesul Kimberley, garantând clienților că fiecare diamant comercializat este 100% Conflict-Free, o condiție esențială pentru cumpărătorii care vor ca achiziția lor să respecte standarde etice internaționale. Pentru transparență completă, brandul oferă consiliere gemologică bazată pe sistemul internațional al celor 4C (Carat, Cut, Color, Clarity), alături de servicii profesionale post-vânzare și mentenanță. Acest ansamblu: origine românească, certificare internațională și suport continuu face din TEILOR un reper de încredere pentru orice cumpărător matur de bijuterii fine.

De la un atelier fondat în 1998 la o rețea prezentă în 4 țări, povestea TEILOR este, în esență, povestea unei promisiuni respectate constant. Colecțiile de diamante din 2005, certificarea GIA din 2018, extinderea internațională și standardele de calitate aplicate astăzi fac parte din același fir narativ: transformarea unei ambiții locale într-un brand de încredere, capabil să concureze cu case de bijuterii internaționale. Pentru cumpărătorul care caută nu doar o bijuterie, ci o investiție cu valoare reală și o poveste autentică în spate, TEILOR rămâne un reper de stabilitate, inovație și profesionalism în industria bijuteriilor fine.    

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Primele campanii ChatGPT Ads din România s-au blocat la feedul de produse. DWF construiește şi publicǎ gratuit soluția: chatgptads.dwf.ro Primele campanii ChatGPT Ads din România s-au blocat la feedul de produse. DWF construiește şi publicǎ gratuit soluția: chatgptads.dwf.ro
Actualitateacum 8 ore

Primele campanii ChatGPT Ads din România s-au blocat la feedul de produse. DWF construiește şi publicǎ gratuit soluția: chatgptads.dwf.ro

Magazinele online din România nu își pot încărca în ChatGPT Ads feedul pe care îl folosesc deja la Google sau...

10 pași necesari pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală 10 pași necesari pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală
Actualitateacum 3 zile

10 pași necesari pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală

Certificatul de atestare fiscală este documentul emis de autoritatea fiscală locală care confirmă situația obligațiilor fiscale ale unei persoane la...

De la un atelier fondat în 1998 la un brand internațional: Povestea din spatele calității TEILOR De la un atelier fondat în 1998 la un brand internațional: Povestea din spatele calității TEILOR
Actualitateacum o săptămână

De la un atelier fondat în 1998 la un brand internațional: Povestea din spatele calității TEILOR

Alegerea unei bijuterii de lux nu ține niciodată doar de design sau de strălucirea unei pietre prețioase. Este, mai presus...

Ce trebuie să știi despre procesarea și evaluarea metalelor prețioase Ce trebuie să știi despre procesarea și evaluarea metalelor prețioase
Actualitateacum o săptămână

Ce trebuie să știi despre procesarea și evaluarea metalelor prețioase

Dacă deții bijuterii vechi, resturi industriale sau materiale care conțin aur și argint, valoarea lor reală depinde direct de modul...

Beneficiile externalizării depozitării pentru persoane fizice și afaceri locale  Beneficiile externalizării depozitării pentru persoane fizice și afaceri locale 
Actualitateacum o săptămână

Beneficiile externalizării depozitării pentru persoane fizice și afaceri locale 

Spațiul influențează direct modul în care trăiești și lucrezi. În orașe, apartamentele devin mai compacte, iar chiriile pentru spații comerciale...

Actualitateacum 2 săptămâni

Apeleaza cu incredere la un expert contabil Bucuresti

In lumea antreprenoriatului, timpul este una dintre cele mai importante resurse. Gestionarea unei afaceri presupune numeroase responsabilitati, de la relatia...

Pot închiria o mașină în București și să călătoresc în alte județe? Pot închiria o mașină în București și să călătoresc în alte județe?
Actualitateacum 2 săptămâni

Pot închiria o mașină în București și să călătoresc în alte județe?

Cheia mașinii stă lângă telefon, contractul e împăturit într-un buzunar al rucsacului, iar în față se deschide ieșirea din oraș....

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro