Connect with us

Actualitate

Școlile primare din România pot câștiga premii de peste 5.000 de euro în „Competiția Școlilor Creative”, lansată de Novakid

Publicat

pe

Școlile primare din România pot câștiga premii de peste 5.000 de euro în „Competiția Școlilor Creative”, lansată de Novakid

Creativitatea trebuie încurajată încă de la vârste fragede, prin activități variate, mai ales când vine vorba despre asimilarea unei limbi străine. Exersarea ei în cadrul programelor școlare contribuie nu doar la dezvoltarea ideilor inovatoare, ci și la consolidarea încrederii în sine sau capacității de adaptare la situații noi. În plus, aceasta favorizează gândirea critică și colaborarea, competențe esențiale într-o societate în continuă schimbare.

În acest context, Novakid România, platforma online de limba engleză pentru copiii cu vârste între 4-12 ani, lansează „Competiția Școlilor Creative”, dedicată unităților de învățământ public din România, de ciclu primar – clasele I-IV. 

Stimularea creativității, necesară în procesul educațional

Novakid a valorificat întotdeauna metodele interactive de predare, folosind jocurile și poveștile pentru a transforma studiul în plăcere. Prin acest concurs, își propune să încurajeze școlile publice din România, în special clasele primare, să adopte o abordare creativă și distractivă în învățarea limbii engleze.

Platforma vrea să întărească angajamentul său de partener educațional implicat, dedicat responsabilității sociale. Acest concurs vizează îmbunătățirea relației dintre cadrele didactice și elevi, oferind școlilor nu doar o provocare inedită, ci și ocazia de a promova învățarea interactivă, apreciată atât de părinți, cât și de copii.

Clasa câștigătoare, răsplătită cu premii de +5.000 de euro

Pe data de 20 iunie 2025, în urma unei analize ce va ține cont de mai mulți factori – cum ar fi creativitatea, relevanța, numărul de reacții și distribuiri pe rețelele sociale, precum și evaluările realizate de echipa Novakid România – se va desemna câștigătorul marelui premiu, care constă în amenajarea unei săli de clasă cu echipamente, mobilier și alte accesorii, în cuantumul a 5.000 de euro, pentru a crea un mediu de studiu distractiv și imersiv. De asemenea, elevii învingători vor primi cursuri complementare de engleză pe o durată de 3 luni, care vor include săptămânal o lecție individuală și o sesiune în cadrul grupurilor internaționale de practică World Kids Academy.

Cadrele didactice implicate vor avea deopotrivă multiple avantaje. Profesorul clasei câștigătoare va fi promovat în materialele media ale Novakid, dar și pe conturile oficiale de Facebook și Instagram ale Novakid România. Mai mult decât atât, fiecare dascăl înscris va primi câte un certificat de participare, dar și un Activity Book gratuit, în semn de mulțumire pentru deschiderea către inițiativele care sprijină dezvoltarea juniorilor.

Înscrierea în concurs, un proces simplu și rapid

Participarea la această competiție nu doar că oferă șansa de a câștiga premii valoroase, dar poate inspira și motiva alți profesori să descopere impactul pozitiv al integrării creativității în predarea limbilor străine. Pentru a se înscrie în competiție, cadrele didactice trebuie să realizeze, împreună cu elevii, un video sau un proiect digital de 1-5 minute, care presupune folosirea limbii engleze într-o activitate deosebită. Creativitatea nu are limite! Poate fi vorba despre o melodie, un salut original, o mini-piesă de teatru, o scurtă poveste recitată sau orice proiect foto.

Odată realizat, materialul poate fi trimis prin 2 variante echipei Novakid. Prima opțiune este încărcarea pe pagina dedicată proiectului, iar a doua este trimiterea via e-mail la adresa romania@novakidschool.com. E important de știut că reprezintă un avantaj publicarea materialului și pe pagina de Facebook a școlii, etichetând în descriere @NovakidRomânia. Astfel, unitatea de învățământ își va evidenția implicarea, încurajând părinții și profesorii să interacționeze prin aprecieri, comentarii sau distribuiri.

Novakid, un partener de încredere pentru școlile publice

Datele celui mai recent studiu Novakid, derulat în România și în trei alte țări europene în luna februarie 2025, au arătat că 66% dintre părinții români și-ar dori ca instituțiile de învățământ să sprijine mai mult creativitatea celor mici, iar 65% dintre aceștia ar dori ca accentul să fie pus pe abilitățile de comunicare. De asemenea, promovarea activităților extrașcolare a fost considerată de 37% dintre respondenți ca fiind o activitate care ar ajuta la îmbunătățirea mediului educațional.

Novakid a lansat „Competiția Școlilor Creative” cu scopul de a stimula imaginația și colaborarea dintre profesori și elevi, dorindu-și să sprijine sistemul educațional public, nu doar prin intermediul unor informații referitoare la percepția părinților, ci și prin suport practic. Platforma EdTech încurajează toți profesorii să ia parte la această provocare și îi invită să trimită materialele realizate până la data de 15 iunie!

Despre Novakid

Novakid este o școală de engleză online pentru copii, fondată în 2017 în Silicon Valley (SUA), de Max Azarov și Dmitry Malin. Astăzi, platforma are peste 3.100 de profesori calificați, care oferă unui număr de peste 80.000 de elevi acces la educație de calitate prin intermediul unei platforme interactive, concepută pentru juniorii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani.
Programul educațional Novakid – Engleza ca limbă secundară (ESL) respectă Cadrul European Comun de Referință (CEFR) și a fost dezvoltat în raport cu interesele și vârstele specifice ale copiilor. Folosind gamification, realitatea virtuală și inteligența artificială, Novakid a conceput un mediu de învățare dinamic și interactiv, care îi ajută pe micuții din întreaga lume să devină fluenți în limba engleză.
Metoda unică de evaluare a progresului Novakid (peste 1500 de parametri, testare A/B și alte componente ale unei abordări bazate pe date) asigură rezultate excelente și permite profesorilor să adapteze programul la nevoile și interesele individuale ale copiilor.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Un reprezentant UE va participa la reuniunea inaugurală a „Consiliului pentru pace” inițiat de Trump

Publicat

pe

Un reprezentant UE va participa la reuniunea inaugurală a „Consiliului pentru pace” inițiat de Trump

Un comisar european va participa în această săptămână la reuniunea inaugurală a „Consiliului pentru pace”, inițiativă lansată recent de către președintele american Donald Trump, fără ca Uniunea Europeană să adere pentru moment la noua structură, a anunțat luni blocul comunitar european, transmit AFP şi Reuters.

Trump a semnat recent Carta inaugurală pentru Consiliul Păcii. FOTO Profimedia

La reuniunea prevăzută pentru joi, comisarul european pentru Mediterana, Dubravka Suica, se va deplasa la Washington pentru a prezenta poziţia europeană privind situaţia din Fâşia Gaza, potrivit celolr două agenții de presă, citate de Agerpres.

„Ea va participa la reuniunea ‘Consiliului pentru pace’ pentru partea specifică consacrată Gazei. Comisia Europeană, ţin să subliniez, nu devine membră a ‘Consiliului pentru pace‘”, a declarat Guillaume Mercier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene pentru Mediterana, extindere, şi parteneriate internaţionale.

Inițiat și condus de Trump, „Consiliul pentru pace” a fost conceput pentru a se pune capăt conflictului din Fâşia Gaza, dar Carta sa îi încredinţează un obiectiv mai amplu, cel al soluţionării conflictelor militare din lume.

O versiune „cu plată” a Consiliului de Securitate al ONU.

Pentru a adera, fiecare membru permanent al „Consiliului pentru pace” trebuie să vireze 1 miliard de dolari  ceea ce suscită critici conform cărora noua structură ar putea deveni o versiune „cu plată” a Consiliului de Securitate al ONU.

Bruxellesul a subliniat luni, într-o conferinţă de presă, că are „o serie de întrebări” referitoare la noua iniţiativă, în special la „sfera sa de aplicare, guvernanţa sa şi compatibilitatea cu Carta Naţiunilor Unite”.

Potrivit textului de opt pagini trimis în urmă cu câteva săptămâni statelor „invitate” să participe, „’Consiliul pentru pace’ este o organizaţie internaţională ce vizează promovarea stabilităţii, restabilirea unei guvernări fiabile şi legitime şi garantarea unei păci durabile în regiunile atinse sau ameninţate de conflicte”.

Textul insistă, printre altele, pe „necesitatea unei organizaţii de pace internaţionale mai agile şi eficace”.

Donald Trump va fi „primul preşedinte” al „Consiliului pentru pace”, ale cărui puteri prevăzute sunt extrem de extinse: el va fi singurul abilitat să „invite” alţi şefi de stat şi de guvern să se alăture iniţiativei şi va putea revoca participarea loc în caz de „veto cu o majoritate de două treimi din statele membre”.

Fiecare stat exercită un mandat cu o durată maximă de trei ani, cu excepţia statelor membre ce virează cel puţin 1 miliard de dolari în conturile „Consiliului pentru pace’” în primul an ce urmează intrării în vigoare a Cartei, mai menţiona textul, fără a face alte precizări.

Amintim că și președintele Nicușor Dan a anunțat duminică, 15 februarie, că va participa săptămâna viitoare la reuniunea Consiliului Păcii de la Washington, în urma invitației transmise de președintele SUA, Donald Trump.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

Un adolescent de 16 ani care conducea fără permis a fost urmărit și oprit cu focuri de armă

Publicat

pe

Un adolescent de 16 ani care conducea fără permis a fost urmărit și oprit cu focuri de armă

Un tânăr în vârstă de 16 ani, care a condus un autoturism și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor, a fost reținut pentru 24 de ore, a anunțat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ialomița.

Minorul a fost reținut pentru 24 de ore FOTO Arhivă

În timpul unei acţiuni desfăşurate duminică seara în comuna Bărbuleşti, agenţii de la Secţia 5 Poliţie Rurală Jilavele au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism.

„Întrucât şoferul nu s-a conformat indicaţiilor poliţiştilor rutieri, aceştia au procedat la urmărirea autoturismului şi, după aproximativ doi kilometri, aceştia au efectuat două focuri de avertisment în plan vertical. Poliţiştii au reuşit oprirea autoturismului şi prinderea şoferului”, se precizează într-un comunicat al IPJ Ialomiţ, citat de Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că la volan se afla un tânăr de 16 ani, din comuna Bărbuleşti, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Poliţiştii l-au testat în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul fiind negativ.

Minorul a fost ulterior condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de probe biologice pentru stabilirea eventualei prezenţe a substanţelor psihoactive în organism.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru conducere a unui vehicul fără permis şi furt în scop de folosinţă.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

Legiunile de femei-ucigașe care au băgat teroare în inamici. Erau mult mai eficiente și mai curajoase decât bărbații pe câmpul de luptă

Publicat

pe

Legiunile de femei-ucigașe care au băgat teroare în inamici. Erau mult mai eficiente și mai curajoase decât bărbații pe câmpul de luptă

Legendele despre amazoane sunt printre cele mai celebre din mitologia greacă. Dincolo de mituri, însă, au existat cu adevărat femeie care au practicat războiul la cel mai înalt nivel. Singura armată profesionistă formată exclusiv din femei a funcționat în Benin, cu o reputație feroce.

Toată lumea a auzit de Amazoane, acele femei războinice din mitologia greacă. Se spune că erau pricepute în mânuirea armelor și își tăiau unul dintre sâni pentru a trage mai bine cu arcul, dar și pentru a arunca sulița cu mai multă ușurință. Locuiau în comunități interzise aproape complet bărbaților. Aceștia erau primiți doar pentru a întreține relații sexuale, și în felul acesta pentru a putea perpetua populația de amazoane. Nou-născuții băieți, se spune, erau uciși. 

Regatul care trăia din comerțul cu sclavi și temutele sale femei bodyguard

Inițial o armată de sclave și infractoare, armata de femei din Dahomey a ajuns să reprezinte o elită războinică de temut. Erau considerate de călătorii străini mult mai eficiente și mai bine pregătite în arta războiului, decât bărbații. Povestea adevăratelor amazoane africane începe în Benin, o națiune vest-africană, astăzi, vorbitoare de limbă franceză, cu ieșire la Oceanul Atlantic. Benin este faimos totodată pentru că este locul de naștere al ritualurilor „voodoo”. Pe teritoriul de astăzi al Beninului, în secolul al XVII lea s-a născut un stat foarte puternic, numit Regatul Dahomey. Acesta a dominat întreaga zonă timp de trei secole, până la începutul veacului XX. 

Regatul a ajuns la apogeu în secolul al XVIII-lea, în special după capturarea orașului de coastă Whydah, oferindu-i acces direct la comercianții europeni care-și construiseră avanposturi comerciale pe coasta africană. Cei din Dahomey s-au îmbogățit din comerțul cu sclavi, furnizându-le europenilor, un număr impresionant de captivi, prinși în cadrul războaielor regionale. Se presupune că Regatul din Dahomey, a furnizat până la 20% din totalul comerțului transatlantic cu sclavi, schimbându-i pe bani și mai ales arme. Dahomey era un stat extrem de organizat, centralizat și stratificat, unde fiecare poziție guvernamentală avea un omolog masculin și unul feminin pentru a asigura responsabilitatea. În plus, era o societate puternic militarizată, care a dus numeroase campanii de cucerire și pradă în teritoriile africane din împrejurimi. De altfel, un simbol al forței Regatului din Dahomey este și tronul regilor, montat pe cranii umane.

Amazoană din Dahomey FOTO wikipedia

Acesta se află expus la Muzeul de Istorie, din fosta capitală a regatului, numită Abomey. Muzeul a fost amenajat în fostul palat al regilor. Pe lângă toate acestea, regatul Dahomey a fost faimos mai ales datorită unui lucru unic.

Avea o armată compusă strict din femei, așa numitele „Amazoane din Dahomney”. Povestea acestor forțe de elită care a surprins până și pe ofițerii europeni, și-a avut originea în haremul regilor din Dahomey. Conform tradițiilor din Dahomey, în palatul regal nu putea rămâne peste noapte niciun bărbat. Așa că regii și-au format un detașament de gărzi de corp format exclusiv din femei, recrutate din harem. Călătorii străini au conformat prezența acestora încă din secolul al XVIII lea. 

„Comerciantul francez Pruneau de Pommegorge, de exemplu, a relatat că regele era păzit „doar de femeile sale”; iar comerciantul englez Robert Norris, care a vizitat palatul regal în 1772, a remarcat că postul de gardă de la intrare era ocupat de 40 de femei înarmate cu muschete și macete”, precizează Robin Law în „The Amazons of Dahomey”.

Călătorii străini au fost fascinanți și impresionați de statura acestor femei dar și de faptul că erau foarte bine pregătite fizic. 

O forță de temut recrutată din rândul prizonierilor și infractorilor

Cu alte cuvinte, inițial, femeile din haremul regelui din Dahomey erau recrutate doar pentru a asigura paza palatului și a servi drept gărzi de corp pentru suveran. Adică nu ajungeau pe câmpul de luptă. Lucrurile s-au schimbat radical pe la mjilocul veacului al XIX lea când regele Gezo a hotărât înființarea unei armate întregi formată doar din femei. Inclusiv comandanții și personalul auxiliar erau tot femei. „Cea mai veche relatare care sugerează existența unei forțe de luptă mari formate din amazoane este cea a ofițerului francez de Monleon din 1844. Deși face distincție între „o armată de bărbați” și „o gardă compusă din bărbați și femei”, el a înțeles că acestea din urmă au luptat și în bătălie, afirmând că femeile și-au demonstrat „adesea” curajul și citând în special cazul unui atac asupra unui sat (neidentificat), când au obținut victoria după ce bărbații au fost înfrânți”, preciza Robin Law în aceeași lucrare. 

Inițial, spun specialiștii, acestea au fost recrutate din rândul prizonierilor de război sau a celor care încălcau legea și erau condamnate la închisoare sau diferite pedepse. „Se spune că Gezo, așa cum s-a menționat anterior, și-a recrutat forța inițială de amazoane din captivi străini. Această utilizare a soldaților străini era, de fapt, o caracteristică a armatei dahomiene în general, inclusiv a componentei sale masculine. Forbes, în 1850, de exemplu, observa că „ofițerii sunt băștinași, soldații străini, prizonieri de război sau captivi cumpărați”, iar după înfrângerea de la Abeokuta din 1864 s-a raportat că „din patru captivi, doar unul s-a născut în Dahomey”(….) Pe lângă această formă de recrutare, forța amazoniană din Dahomey a fost alcătuită parțial și din criminale. Potrivit lui Burton, femeile prinse în adulter și în general femeile care se dovedeau intolerabile pentru soții lor erau astfel „trimise la rege și înrolate corespunzător”, se arată în „The Amazons of Dahomey”.

Veterane din Dahomey FOTO wikipedia

Ulterior erau recrutate doar femei native din Dahomey. Acest nou mod de recrutare a început abia după moartea lui Gezo (în 1858), sub succesorul său, Glele. O relatare contemporană din 1851 menționa deja că „aproape toate” amazoanele erau fiice ale șefilor dahomieni, recrutate la vârsta de 8 sau 9 ani. Cu alte cuvinte aceste femeie erau recrutate la o vârstă fragedă și supuse, ani de zile, antrenamentelor dure, pentru a le potența forța fizică dar și priceperea în mânuirea armelor. Exploratorul scoțian John Duncan, care a vizitat Dahomey în 1845 și a fost martor la paradele femeilor-soldat, a estimat numărul acestora la 6.000, iar cu o altă ocazie, la 8.000.

Mai mult, Duncan a înțeles clar că amazoanele erau o forță de luptă, care fusese utilizată în recenta cucerire a țării Mahi, la nord-est. Le-a văzut purtând scalpuri drept trofee și a făcut aluzie la o comandantă amazoană care luase mulți captivi în războaiele din ultimii doi ani. Înarmate cu macete și muschete, femeile din Dahomey reprezentau o forță de temut. Luau trofee îngrozitoare, fie capete ale inamicilor, fie scalpuri. Multe dintre ele deveneau războinici faimoși cu mulți sclavi și numeroase trofee. 

Mult mai performante decât bărbații pe câmpul de luptă

Războinicele din Dahomey au participat la numeroase bătălii. Acestea s-au distins pe câmpul de luptă, iar călătorii sau ofițerii străini remarcau faptul că erau mult mai eficiente decât bărbații, mult mai curajoase, mult mai pricepute în mânuirea armelor. De exemplu, Forbesc scria despre campania celor din Dahomey împotriva tribului Atakpame, când amazoanele au obținut victoria după ce soldații bărbați au fost biruiți și au fugit.

„ Observatorii europeni au apreciat constant forța amazoniană mai mult decât pe cea a soldaților dahomieni de sex masculin. Duncan, în 1845, afirma, de exemplu, că „aspectul lor este mai marțial decât generalitatea bărbaților; și, dacă aș întreprinde o campanie, aș prefera femeile soldaților de sex masculin din această țară”. În mod similar, Wilmot nota în 1863: „Sunt mult superioare bărbaților în toate – în aspect, îmbrăcăminte, siluetă, activitate, în performanțele lor ca soldați și în curaj”, preciza Robin Law.

Totodată, englezul Burton a remarcat că amazoanele trăgeau cu muschetele de la umăr (și, prin urmare, probabil puteau ținti mai precis), în timp ce soldații bărbați trăgeau de la șold, cu rezultate dezastruoase. Francezii, în anul 1890, au calculat, în mod similar, că, în timp ce unui soldat dahomian de sex masculin îi lua aproximativ 50 de secunde să reîncarce și să tragă cu arma, amazoanele puteau face acest lucru în mai puțin de 30 de secunde.

Apusul amazoanelor Africii a avut loc odată cu schimbările economice și de tehnologie a armamentului. Odată cu abolirea sclaviei, comerțul Regatului Dahomey s-a reprofilat pe uleiul de palmier. Dar în cele din urmă s-a prăbușit. Fără banii câștigați din comerțul cu europenii, cei din Dahomey nu au mai putut ține pasul cu tehnologia militară. La finele secolului al XIX lea, amazoanele luptau cu arme primitive comparativ cu forțele coloniale. Tocmai de acea au pierdut bătălia de la Ageon în fața francezilor.  

Doar 17 din cele 434 de amazoane care au participat la acea bătălie s-au mai întors în viață. Ulterior, Beninul a ajuns sub stăpânirea colonială a Franței iar detașamentele de femei războinice au fost desființate. 

.

.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Stiri calde

Un reprezentant UE va participa la reuniunea inaugurală a „Consiliului pentru pace” inițiat de Trump Un reprezentant UE va participa la reuniunea inaugurală a „Consiliului pentru pace” inițiat de Trump
Actualitateacum 2 ore

Un reprezentant UE va participa la reuniunea inaugurală a „Consiliului pentru pace” inițiat de Trump

Un comisar european va participa în această săptămână la reuniunea inaugurală a „Consiliului pentru pace”, inițiativă lansată recent de către...

Un adolescent de 16 ani care conducea fără permis a fost urmărit și oprit cu focuri de armă Un adolescent de 16 ani care conducea fără permis a fost urmărit și oprit cu focuri de armă
Actualitateacum 7 ore

Un adolescent de 16 ani care conducea fără permis a fost urmărit și oprit cu focuri de armă

Un tânăr în vârstă de 16 ani, care a condus un autoturism și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor,...

Legiunile de femei-ucigașe care au băgat teroare în inamici. Erau mult mai eficiente și mai curajoase decât bărbații pe câmpul de luptă Legiunile de femei-ucigașe care au băgat teroare în inamici. Erau mult mai eficiente și mai curajoase decât bărbații pe câmpul de luptă
Actualitateacum 12 ore

Legiunile de femei-ucigașe care au băgat teroare în inamici. Erau mult mai eficiente și mai curajoase decât bărbații pe câmpul de luptă

Legendele despre amazoane sunt printre cele mai celebre din mitologia greacă. Dincolo de mituri, însă, au existat cu adevărat femeie...

„Vârsta medie va depăși 50 de ani”. Avertisment sumbru pentru pensiile de stat și private: Cine va mai susține economia? „Vârsta medie va depăși 50 de ani”. Avertisment sumbru pentru pensiile de stat și private: Cine va mai susține economia?
Actualitateacum 17 ore

„Vârsta medie va depăși 50 de ani”. Avertisment sumbru pentru pensiile de stat și private: Cine va mai susține economia?

Jumătate dintre persoanele din UE aveau, la 1 ianuarie 2025, peste 44,9 ani, vârsta medie la care s-a ajuns. Tendința...

Anunțul lui Trump înaintea „Consiliului pentru Pace”. Țările membre vor aloca 5 miliarde de dolari pentru reconstrucția Fâşiei Gaza Anunțul lui Trump înaintea „Consiliului pentru Pace”. Țările membre vor aloca 5 miliarde de dolari pentru reconstrucția Fâşiei Gaza
Actualitateacum 22 de ore

Anunțul lui Trump înaintea „Consiliului pentru Pace”. Țările membre vor aloca 5 miliarde de dolari pentru reconstrucția Fâşiei Gaza

Preşedintele american Donald Trump a anunţat că ţările membre ale aşa-numitului „Consiliu pentru Pace” creat de el care se vor...

Trei însoțitori de zbor ai Companiei British Airways au ajuns la spital după ce au mâncat bomboane cu cannabis oferite de un pasager Trei însoțitori de zbor ai Companiei British Airways au ajuns la spital după ce au mâncat bomboane cu cannabis oferite de un pasager
Actualitateacum o zi

Trei însoțitori de zbor ai Companiei British Airways au ajuns la spital după ce au mâncat bomboane cu cannabis oferite de un pasager

Trei însoțitori de zbor ai companiei British Airways au fost internați la spital după ce au mâncat bomboane gumoase cu...

Ce ascunde „ofensiva de farmec” a Americii la München Ce ascunde „ofensiva de farmec” a Americii la München
Actualitateacum o zi

Ce ascunde „ofensiva de farmec” a Americii la München

Mesajul transmis de Washington este direct și lipsit de ambiguități: alăturați-vă proiectului lui Donald Trump de remodelare a ordinii globale...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro