Actualitate
INRO Business Summit 2025: România intră într-o nouă ligă economică alături de India, la un summit cu miză strategică globală
România face un pas decisiv spre consolidarea poziției sale economice internaționale, alături de unul dintre cei mai dinamici parteneri ai momentului: India. INRO Business Summit 2025, desfășurat în inima capitalei indiene, a depășit așteptările și a demonstrat că parteneriatul româno-indian nu mai este doar o oportunitate pe hârtie, ci o direcție strategică în plină construcție.
Organizat de The Union of Bilateral Chambers of Commerce from Romania in India, evenimentul s-a remarcat printr-un mix rar întâlnit în astfel de contexte: prezență instituțională de prim rang, participare solidă a mediului privat și un cadru clar orientat spre acțiune, nu formalități diplomatice.
Delegație de top din ambele țări
Summitul a fost deschis de doamna Shiva Munjal (președinte UBCCR), domnul Albu Alin Marius (vicepreședinte UBCCR), alături de Excelența Sa, doamna Sena Latif, Ambasadorul României în India – un sprijin constant al dialogului bilateral și al susținerii companiilor românești în regiune. Din partea Indiei, a participat Putta Mahesh Kumar, membru al Parlamentului, alături de Adarsh Shastri, influent lider în zona de tech și politici publice.
Un semnal clar privind seriozitatea și direcția summitului a fost dat de prezența domnului Costin Mandrea, CEO Coca-Cola INDIA, care a punctat, prin intervenția sa, interesul real al marilor companii pentru parteneriate comerciale sustenabile pe axa Europa–Asia.
Obiective clare, rezultate concrete
Timp de două zile, în cadrul Pullman Aerocity Hotel, summitul a oferit sesiuni de tip business matchmaking, mese rotunde tematice și întâlniri între companii și decidenți din guvernele celor două țări.
Fiecare componentă a evenimentului a avut un scop precis: să genereze proiecte bilaterale, investiții directe, acces la noi piețe și o rețea funcțională de cooperare economică.
Companii relevante, interes real
Printre companiile care au participat activ se numără:
Casa Timiș, Coca-Cola, Sergiana – Poiana Mărului, Cotnari, Agora Petfood, Paviresin, Mirdatod, SLMG Beverages, Cris-Tim Dairy, Boromir, VMDW, Speed Overseas Manpower Pvt. Ltd, Neophron, Ecoferm.
Prezența acestor branduri – din domenii precum FMCG, agrobusiness, food & beverage, export, resurse umane și producție – validează ideea că summitul nu a fost o simplă acțiune de imagine, ci o platformă activă de business cu potențial de scalare reală.
România–India: o punte comercială care prinde contur
India caută parteneri stabili în interiorul Uniunii Europene. România oferă exact ceea ce este necesar: acces la piața unică, o poziție strategică în Europa Centrală și expertiză industrială.
În oglindă, România are nevoie de piețe externe mari și dinamice, de costuri competitive și de parteneri tehnologici. India le oferă pe toate, iar acest summit a început să materializeze aceste avantaje în pași concreți.
INRO Business Summit 2025 nu este finalul, ci începutul unei direcții clare:
➡️ Parteneriate industriale
➡️ Investiții bidirecționale
➡️ Exporturi extinse și colaborări tehnologice
Actualitate
Victimele lui Epstein o acuză pe Melania Trump că vrea să transfere atenția de la fostul procuror general Pam Bondi
Melania Trump a fost acuzată că „transferă vina” asupra victimelor
agresorului sexual Jeffrey Epstein, în urma declarației sale neașteptate de la
Casa Albă.
Melania Trump, prima doamnă a SUA FOTO: Shutterstock
Într-o declarație comună transmisă presei, un grup de victime a infractorului sexual Jeffrey Epstein a afirmat că Melania Trump a acționat pentru a „proteja
persoanele aflate la putere”.
Ei au acuzat-o că „a transferat povara asupra
supraviețuitorilor în condiții politizate pentru a-i proteja pe cei aflați la
putere”, scrie The Guardian.
„Victimele lui Jeffrey Epstein au dat deja dovadă de
un curaj extraordinar prin faptul că au ieșit în față, au depus plângeri și au
depus mărturie. A le cere mai mult acum înseamnă o deviere a responsabilității,
nu justiție. De asemenea, acest lucru distrage atenția de la fostul procuror
general, Pam Bondi, care trebuie să dea socoteală pentru dosarele ascunse și
pentru divulgarea identității supraviețuitorilor. Aceste eșecuri continuă să
pună vieți în pericol, protejându-i în același timp pe cei care au facilitat
aceste fapte. Supraviețuitorii și-au făcut datoria. Acum este momentul ca cei
aflați la putere să și-o facă pe a lor”, se arată în declarația comună.
Prima doamnă a declarat joi reporterilor că „nu a avut niciodată
o relație” cu infractorul sexual Jeffrey Epstein și cu complicea sa, Ghislaine
Maxwell.
Nu se știe ce acuzații specifice au determinat-o pe
Melania Trump să răspundă public. Ea a rostit discursul din aceeași sală în care Donald Trump s-a adresat națiunii săptămâna trecută, cu
privire la războiul din Iran.
„Nu am fost niciodată
prietenă cu Epstein”, a spus Melania Trump în declarația sa. „Nu sunt victima lui Epstein. Epstein nu m-a
prezentat lui Donald Trump.”
Prima doamnă a continuat spunând că ea și președintele erau
invitați „din când în când” la
aceleași petreceri ca Epstein, întrucât „suprapunerea
cercurilor sociale este ceva obișnuit în New York City și Palm Beach”. Dar
ea a negat în mod specific că e-mailurile sale către Maxwell ar fi fost altceva
decât „corespondență ocazională”.
Actualitate
Mojtaba Khamenei, mesaj ferm către SUA și Israel: „Nu vom renunța la drepturile noastre legitime”
Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a declarat joi că Teheranul nu își dorește un conflict cu Israelul și Statele Unite, dar a subliniat că țara sa nu va renunța la „drepturile legitime”, potrivit unui mesaj difuzat de televiziunea de stat. Declarația vine la 40 de zile după moartea ayatollahului Ali Khamenei, ucis în prima zi a atacurilor comune americano-israeliene din 28 februarie.
Mojtaba Khamenei. FOTO: Profimedia
„Iranul nu caută războiul și nu îl dorim”, a transmis Mojtaba Khamenei, adăugând însă că „nu vom renunța în niciun caz la drepturile noastre legitime”.
Liderul iranian a făcut referire și la „frontul rezistenței”, aluzie la conflictele regionale, inclusiv la cel din Liban, unde Israelul se confruntă cu gruparea Hezbollah, aliată Teheranului, arată AFP.
Armistițiu fragil și negocieri în curs
Iranul a încheiat recent un armistițiu de două săptămâni cu Statele Unite, urmând ca negocierile dintre cele două părți să înceapă vineri în Pakistan. Președintele american Donald Trump a renunțat la amenințările privind distrugerea „unei întregi civilizații” și a ales calea armistițiului.
În mesajul său, Mojtaba Khamenei i-a îndemnat pe iranieni să continue mobilizarea publică, afirmând că presiunea străzii poate influența rezultatul negocierilor.
Totodată, liderul iranian a reiterat dorința de răzbunare pentru moartea tatălui său și pentru victimele conflictului, promițând că Iranul va cere despăgubiri pentru toate pierderile suferite.
„Cu siguranță vom cere despăgubiri pentru fiecare prejudiciu cauzat, precum și prețul sângelui martirilor și despăgubiri pentru răniții acestui război”, conform declarației lui Khamenei,
potrivit The Guardian.
Strâmtoarea Ormuz, punct strategic
Un punct central al tensiunilor rămâne Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime din lume pentru transportul de petrol și gaze.
Autoritățile iraniene au anunțat că vor permite tranzitul a maximum 15 nave pe zi, în condițiile armistițiului. În paralel, Marina Gărzilor Revoluționare a impus rute alternative pentru nave, invocând riscuri de mine maritime.
Teheranul a avertizat că ar putea ieși din acordul de armistițiu și ar putea bloca din nou strâmtoarea dacă Israelul continuă bombardamentele în Liban.
În mesajul său, Mojtaba Khamenei a transmis și un avertisment statelor arabe din Golf, îndemnându-le să nu se lase influențate de „promisiuni false”, dar sugerând că Iranul rămâne deschis la relații de cooperare, dacă primește „un răspuns adecvat”.
Actualitate
Haitele de lupi dau târcoale pistei de biciclete dintr-un sat pustiu și inaccesibil mașinilor, ascuns în creierii munților
O pistă de biciclete construită în 2025, la peste 1.000 de metri altitudine, în vecinătatea unui sat aproape pustiu din Munții Poiana Ruscă, stârnește controverse. Până acum, doar haitele de lupi, urșii, câțiva turiști și utilajele forestiere au trecut prin vecinătatea sa.
Pista de biciclete. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Patru – cinci familii mai locuiesc în satul Vadu Dobrii din Ținutul Pădurenilor (județul Hunedoara), una dintre cele mai izolate localități din România, unde în 2025 a fost construită o pistă de biciclete.
Asfaltul a ajuns după două secole în sat, pe pista de biciclete
Vadu Dobrii, aflat la peste 1.000 de metri în Munții Poiana Ruscă, s-a dezvoltat în secolul al XIX-lea, datorită pădurilor întinse din jurul său, folosite de localnici la producerea mangalului, cărbunele de lemn necesar topitoriilor și uzinelor de fier ale Hunedoarei.
Atunci, pădurile de la Vadu Dobrii erau seculare, iar exploatarea lor a închegat comunitatea arhaică a „pădurenilor”, locuitorii satelor izolate din Munții Poiana Ruscă. Încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, un funicular lega Vadu Dobrii de Hunedoara, pe un traseu de peste 40 de kilometri, care străbătea peste 60 de creste și văile lor adânci din Ținutul Pădurenilor. În secolul XX, o mină de fier și o unitate militară antiaeriană au ținut în viață satul montan, greu accesibil, dar atractiv prin înfățișarea sa pitorească.
Exploatarea minieră a funcționat până în anii ’80, iar unitatea militară de rachete a fost dezafectată în anii 2000. Satul s-a depopulat treptat, deși, în ultimii ani, printre casele vechi de lemn, specifice arhitecturii țărănești, au fost ridicate mai multe clădiri cu etaj, care domină acum decorul așezării. Cea mai recentă investiție realizată aici a adus din nou în atenție satul pădurenesc.
Imaginea 1/13:
Pista de Biciclete de la Vadu Dobrii Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (4) JPG
În 2025, la marginea localității, în lunca râului Dobra, conturată de numeroase doline „desenate” de ape, a fost construită o pistă de biciclete de circa 2,5 kilometri, cu fonduri accesate de Primăria comunei Bunila, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Traseul ei coboară din localitatea izolată la peste 1.000 de metri în Munții Poiana Ruscă, face o buclă urcând în pădure și continuă spre valea Dobrei.
Satul cu pistă de biciclete, inaccesibil mașinilor
În vale, pista este continuată de un drum forestier de peste 30 de kilometri, până la următorul sat, Roșcani, de unde reîncepe asfaltul.
La capătul de sus, traseul pistei se oprește la intersecția unor drumuri de pământ ce leagă Vadu Dobrii de satele Runcu Mare, Bătrâna, Poiana Răchițele, Bunila, Cernișoara – Florese, Meria, Lunca Cernii de Jos, Hășdău, Gura Bordului și alte localități, aflate în direcții diferite, dar niciunul accesibil cu autoturismul în timpul iernii, din cauza pantelor abrupte, făgașelor și exploatărilor forestiere.
Haită de lupi la Vadu Dobrii. Foto: Florin Mailat.
Transalpina bicicliștilor, pista-fantomă devenită o atracție turistică stranie, fără bicicliști
La câteva luni de la amenajarea pistei de biciclete, iarna a lăsat urme pe traseul ei. Mai mulți arbori s-au prăbușit peste ea, iar nămeții înghețați din alte locuri o fac impracticabilă. Oricum, susțin localnicii, nimeni nu s-a plâns până în prezent de starea pistei, deoarece niciun biciclist nu a încercat-o până acum.
„Problema satului Vadu Dobrii este că, timp de mai multe luni pe an, abia poți ajunge aici cu mașina 4×4. Toate drumurile spre sat sunt afectate de lucrările forestiere. Unde sunt parchete și se taie pădurea, autoturismele nu pot trece, iar lemne se taie și se cară de peste tot. Chiar dacă drumurile spre Runcu Mare și Cernișoara – Florese au fost reparate, tot riști să te împotmolești pe ele. Sunt zone cu făgașe, cu șanțuri făcute de pârâuri și de TAF-uri”, se plânge o localnică.
Lupii au luat în stăpânire ținutul
În Vadu Dobrii, drumurile greu accesibile nu sunt singura problemă a puținilor localnici. Mai mulți lupi au fost văzuți în ultimele luni cutreierând împrejurimile satului, iar urmele lăsate de urși au fost și ele observate în zăpezile care se topesc complet abia spre finalul primăverii.
În februarie, un localnic a publicat imagini, surprinse de camerele de supraveghere, cu o haită de lupi trecând pe la marginea satului (sursa video: Florin Mailat, Vadu Dobrii Tărâm de Vis / Facebook).
Istoria ascunsă a satului lui Ioan de Hunedoara, înghițit de Lacul Cinciș. „Era un fel de San Marino al Transilvaniei”
„Au venit și ei să vadă noua pistă de biciclete”, a glumit un internaut, la imaginile care au circulat pe rețelele sociale.
Satele din Munții Poiana Ruscă, în declin demografic abrupt
La începutul secolului trecut, Munții Poiana Ruscă erau locuiți de aproape 30.000 de oameni și erau considerați chiar suprapopulați în raport cu condițiile de relief. Cuprindeau peste 100 de localități din Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin, unele înființate în jurul minelor de fier, plumb și argint, altele în apropierea carierelor de piatră, talc și marmură ori a unor uzine și topitorii.
La mijlocul secolului XX, în perioada industrializării comuniste, comune ca Nădrag, Ghelari, Teliuc, Rusca Montană și Tomești s-au transformat în centre muncitorești, cu mii de locuitori, iar populația totală a regiunii avea să depășească 30.000 de oameni.
Din anii ‘60, multe așezări au intrat în trendul depopulării, odată cu migrația localnicilor spre orașe. Unele, considerate neviabile, au fost condamnate la dispariție de regimul comunist, care a blocat investițiile în infrastructură, utilități și construcții. Fenomenul depopulării s-a accentuat după 1990, și a dus la dispariția completă a multor sate.
În prezent, cele peste 50 de localității din Munții Poiana Ruscă mai numără împreună aproximativ 15.000 de locuitori, densitatea populației din zonă fiind de 5 – 6 locuitori pe kilometru pătrat. Comunele Bunila (de care aparține și Vadu Dobrii, Bătrâna și Cerbăl) au o populație de circa trei locuitori la kilometru pătrat și numără împreună mai puțin de 800 de locuitori.
-
Actualitateacum 2 zileIranul și Omanul pregătesc taxe pentru navele care tranzitează Strâmtoarea Ormuz în timpul armistițiului. Piețele reacționează pozitiv
-
Actualitateacum 3 zilePasca fără aluat cu 500 g brânză – rețeta rapidă, cremoasă și ușor de făcut acasă. Cum o poți adapta pe gustul tău
-
Actualitateacum 2 zileProtest spontan în Valea Jiului. Peste 100 de mineri au refuzat să intre în subteran deoarece nu vor mai primi bonusuri de Paște
-
Actualitateacum o ziPrimar din Baia Mare trimis în judecată pentru delapidare, după ce a folosit mașinile de serviciu în scop personal: „Nu am intenționat să încalc legea”
-
Actualitateacum o zi„Regina ketaminei”, femeia care i-a furnizat droguri lui Matthew Perry, condamnată la 15 ani de închisoare pentru moartea actorului
-
Actualitateacum 2 zileSfaturile lui Titi Aur pentru a învinge prețul carburanților. 11 recomandări esențiale pentru orice șofer
-
Actualitateacum 2 zileFMI: Războaiele lasă urme economice adânci. Producția scade cu 7% în cinci ani, deficitele se adâncesc
-
Actualitateacum 22 de oreArma secretă folosită de CIA pentru localizarea aviatorului dispărut: „Dacă inima îți bate, te vom găsi”




