Breaking
Un șofer a intrat cu mașina într-un grup de persoane, în Germania. Autorul ar fi provocat intenționat accidentul
Un șofer a intrat cu mașina într-un grup de persoane aflate pe trotuar, în orașul Passau, Germania, la orele amiezii. Autoritățile l-au identificat pe șofer, ca fiind un bărbat de origine irakiană, în vârstă de 48 de ani, au transmis agențiile EFE și DPA. Printre victime s-ar afla soția și fiica acestuia.
Autoritățile au precizat că nu se poate exclude faptul că bărbatul să fi intrat deliberat cu mașina în grupul de persoane. Potrivit Poliției din Bavaria, bărbatul s-ar afla în conflict cu fosta soție, în vârstă de 38 de ani, referitor la custodia fiicei lor, în vârstă de 5 ani.
Poliția crede că șoferul a intrat intenționat cu vehiculul în grupul de persoane de pe trotuar, deoarece printre cetățeni se afla soția și fetița lor.
Poliția și serviciile de urgență au fost alertate în jurul orei 15.30 și trimise la fața locului pe strada Grünaustrasse. Deocamdată nu se cunosc detalii despre numărul răniților sau gravitatea leziunilor, potrivit unui comunicat inițial al poliției. Printre victime se pare că se află și soția de 38 de ani și fiica de 5 ani ale șoferului. Motivele incidentului rămân neclare în acest moment.
„În prezent nu poate fi exclus faptul că bărbatul a direcționat în mod intenționat vehiculul spre grupul de persoane”, a declarat poliția, citată de Heute.
FOTO: Profimedia
Breaking
AUR a votat împotriva lui Nicușor Dan și nu a lui Donald Trump
Ion Cristoiu remarcă, în ultima pastilă jurnalistică, un aspect legat de votul în Parlament privind solicitarea SUA de a folosi bazele militare ale României în războiul împotriva Iranului. „AUR a votat împotriva lui Nicușor Dan și nu a lui Donald Trump”, susține jurnalistul.
„Parlamentul a luat în dezbatere scrisoarea trimisă de Nicușor Dan, prin care se cere aprobarea ca americanii să disloce temporar în România echipamente și forțe militare în războiul împotriva Iranului”, își începe „pastila” Ion Cristoiu.
Cine a întreținut atmosfera anti-Trump
„Votul ne-a adus o dublă surpriză. Până la acest vot, în România a domnit, cum domnește și acum, o atmosferă anti-Trump. Ea a fost întreținută de bâlbâielile, șovelile, nehotărârile lui Nicușor Dan, care este clar că e sub influența Franței, este un președinte agent de influență al Franței…, dar această atmosferă anti-Trump a fost întreținută și de presa «Sistemului», în frunte cu Digi TV, de site-urile TFL-iste și mai ales de partidul denumit USR”.
Breaking
SUA și Rusia, din nou la masa negocierilor. Emisarul lui Putin s-a întâlnit cu echipa lui Trump la Casa Albă. Ce teme sensibile au fost discutate
SUA și Rusia au reluat discret dialogul, după o pauză de aproape trei luni. Emisarul președintelui rus Vladimir Putin s-a întâlnit în Florida cu echipa de negociatori ai administrației Donald Trump. Discuțiile marchează primul contact oficial dintre Washington și Moscova după izbucnirea războiului din Iran și au vizat mai multe teme sensibile de securitate.
O întâlnire discretă între reprezentanți ai Rusiei și Statelor Unite a avut loc miercuri în Florida, marcând primul contact direct dintre cele două părți după escaladarea războiului din Iran. Informația a fost confirmată de oficiali americani, citată de Le Monde.fr.
La discuții au participat Kirill Dmitriev, considerat emisar al președintelui rus Vladimir Putin, și Steve Witkoff, emisarul special al președintelui Donald Trump.
Potrivit Washingtonului, întâlnirea a avut ca scop reluarea unui canal de dialog între cele două puteri într-un moment tensionat pentru securitatea globală. După întrevedere, Steve Witkoff a transmis un mesaj public în care a confirmat că dialogul dintre cele două delegații a acoperit mai multe subiecte de interes comun.
„Echipele au discutat o varietate de subiecte și au decis să rămână în contact”, a declarat emisarul special al președintelui Donald Trump pe X.
Putin ar putea avea un rol în criza din Iran
Întâlnirea vine într-un moment delicat pentru relațiile internaționale, în contextul în care Statele Unite au anunțat recent ridicarea temporară a sancțiunilor asupra petrolului rusesc. Măsura fusese adoptată inițial ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina din 2022.
Decizia Washingtonului este legată de presiunile asupra pieței energetice globale, pe fondul creșterii prețurilor generate de conflictul din Orientul Mijlociu.
Pe acest fundal tensionat, președintele Donald Trump a declarat la începutul săptămânii că Vladimir Putin și-a exprimat disponibilitatea de a avea un rol în gestionarea crizei din Iran. Potrivit liderului de la Casa Albă, discuția telefonică dintre cei doi lideri a avut loc luni, iar Putin a transmis că dorește să fie „util” în războiul din Iran.
Recomandarea autorului:
SUA a distrus 16 nave iraniene de minare în strâmtoarea Ormuz. Donald Trump amenință Teheranul cu „consecinţe militare fără precedent”
Breaking
Motorina sare de 10 lei, iar statul nu face nimic? Prețul, între speculă și război
Prețul motorinei premium ar putea ajunge la 10 lei pe litru în weekend-ul care urmează. Miercuri, la pompă, la benzinăriile din București, motorina sărea de 9,4 lei, iar benzina premium costa peste 9 lei. Dumitru Chisăliță, președinte al Asociației Energia Inteligentă a declarat pentru Gândul că majorarea prețurilor depinde de conflictul din Orientul Mijlociu, dar și de faptul că România nu are un cadru legislativ prin care „statul să poată incrimina creșterea prețurilor din partea unor comercianți”.
Prețul carburanților la pompă se apropie de pragul psihologic de 10 lei pe litru. Astfel, în mai puțin de trei luni, motorina s-a scumpit cu aproape doi lei, așa cum se poate vedea AICI, într-un reportaj realizat de Gândul pe data de 23 ianuarie.
„Este o tendință de creștere care se menține. Din punctul meu de vedere, greul acum începe, iar creșterea este doar parțial relaționată cu războiul din Orientul Mijlociu. În ceea ce privește acest conflict, cea mai mare problemă este blocarea strâmtorii Ormuz, care are efecte în costurile legate de transportul marin”, a declarat, pentru Gândul, Dumitru Chisăliță.
Expertul în energie mai spune că un alt aspect legat de creșterea prețului la carburanți depinde și de factori interni.
Expert energie: „În România nu există o legislație care să incrimineze creșterea prețurilor la motorină și benzină”
„Un alt aspect important este legat de modul în care comercianții înțeleg să stabilească prețurile la motorină și la benzină, iar politica prețurilor depinde de fiecare comerciant. În România nu există o legislație care să incrimineze creșterea prețurilor la motorină și benzină, sau să oprească creșterea acestor prețuri. Este greșeala statului că prin audituri specializate nu identifică acei comercianți care au astfel de practici. Noi, la nivelul asociației, am calculat că în medie sunt cam 10 bani puși în plus de anumiți comercianți”, explică Dumitru Chisăliță.
Potrivit acestuia, foarte probabil, motorina premium va ajunge la 10 lei în câteva zile.
„Cel mai probabil, din calculele noastre, pragul de 10 lei, la carburanții premium, va fi atins în weekend-ul care urmează. Depinde foarte mult de ce se întâmplă și în Golful Persic. Dar cert este că statul român nu face nimic”, a mai declarat Chisăliță pentru Gândul.
„Combustibilul nu este un produs oarecare. Este o forță macroeconomică”
Peședintele Asociației Energia Inteligentă este de părere că benzina și motorina sunt forțe macroeconomice.
„Combustibilul nu este un produs oarecare. Este o forță macroeconomică”, spune expertul, într-o analiză publicată pe site-ul AEI.
Potrivit tezei, fiecare creștere la pompă produce un efect în lanț:
- transportatorii majorează tarifele,
- fermierii suportă costuri mai mari la lucrări agricole,
- retailerii cresc prețurile la raft,
- constructorii ajustează devizele,
- serviciile se scumpesc.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis, marți, că au fost discutate mai multe scenarii în ceea ce priveşte evoluţia preţului la carburant, iar una dintre soluţiile vizate ar fi şi aceea a redeschiderii rafinăriei Petrotel Lukoil din Ploieşti, la rafinăria Petromidia din judeţul Constanţa a fost amânată o revizie tehnică, iar cea de la Petrobrazi lucrează la capacitate maximă pentru a asigura o cantitate cât mai mare de carburant, necesară pe piaţa internă.
„Am prezentat mai multe scenarii care sunt analizate în cel mai profund detaliu de Ministerul de Finanţe care o să iasă în foarte scurt timp cu câteva informaţii extrem de clare.
Între timp, noi continuăm aprovizionarea, am luat în calcul să redeschidem, să reoperaţionalizăm rafinăria Petrotel, care va putea să rafineze până la 20% din petroluri rafinate în România şi automat să ne asigure mai multe produse petroliere în piaţă şi de asta mă asigur în aceste momente că avem suficiente produse petroliere, suficientă motorină, suficientă benzină”, a spus Bogdan Ivan.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
-
Actualitateacum 2 zileBoala tăcută care te ține prizonier după un AVC. Cum se tratează rigiditatea musculară ce pare de neînvins
-
Actualitateacum 3 zileFostul președinte Nicolas Sarkozy rămâne cu brățara electronică și va trebui să execute pedeapsa cu închisoarea
-
Actualitateacum 2 zileRecord de moțiuni: Cabinetul Bolojan, sub foc încrucișat din interiorul și exteriorul guvernării. Dragoș Pîslaru, ultima țintă
-
Actualitateacum 3 zile„Căderea regimului este inevitabilă”, afirmă un academician iranian, în timp ce războiul intră în a doua săptămână
-
Actualitateacum 2 zile„Terapie cu președinții de partid”. Un deputat PNL a dezvăluit de ce se întâlnește Nicușor Dan cu Fritz, într-o sală „fără microfoane” la Cotroceni
-
Actualitateacum 2 zileCum alegi soluții de prindere sigure pentru uși intens utilizate – ghid practic pentru spații cu trafic ridicat
-
Actualitateacum 2 zileSute de adolescenți se prezintă la datorie în Croația. Fosta republică iugoslavă reinstituie serviciul militar obligatoriu
-
Actualitateacum 2 zileScumpiri la biletele de avion după creșterea prețului combustibilului, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu




