După șapte zile de conflict, Israelul pare să fi atins un punct critic în eforturile sale de a reduce capacitatea Iranului de a lansa atacuri cu rachete balistice. Potrivit unor surse citate de Jerusalem Post, armata israeliană (IDF) se apropie de pragul simbolic de distrugere a jumătate din lansatoarele balistice ale Teheranului – o etapă ce ar putea schimba fundamental dinamica actuală a conflictului.

Generalul de brigadă Effie Defrin, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, a declarat joi că „sute” de lansatoare au fost deja distruse. Cu doar câteva zile înainte, IDF anunțase eliminarea a 120 de astfel de instalații – aproximativ o treime din totalul estimat.

Aceste cifre nu sunt doar simbolice. Analiștii militari consideră că, odată ce 50-70% din lansatoarele balistice ale Iranului sunt scoase din uz, capacitatea de atac a acestuia scade drastic – de la sute de rachete lansate simultan, la câteva zeci. Această reducere permite interceptarea mai eficientă a atacurilor, sporind protecția populației civile.

O amenințare care nu dispare

Cu toate acestea, pericolul este departe de a fi eliminat. Joi dimineață, patru rachete iraniene au lovit obiective civile, provocând rănirea a aproximativ 150 de persoane – un semnal clar că Iranul încă dispune de mijloace letale, în ciuda pierderilor.

Potrivit estimărilor inițiale, Iranul a intrat conflict cu un arsenal format din sute, poate peste o mie de rachete balistice, de diverse tipuri și raze de acțiune. În ciuda pierderii a peste jumătate dintre lansatoare, regimul de la Teheran continuă să lovească ținte strategice din Israel.

Atacul asupra Spitalului Soroka din Be’er Sheva a fost perceput la Ierusalim ca o linie roșie depășită. Deși sistemele avansate de apărare aeriană israeliene funcționează la capacitate maximă, între 10 și 20% dintre rachetele lansate au reușit totuși să treacă de scuturi, provocând pagube considerabile și pierderi de vieți.

Oameni care salvează oameni

În fața acestor riscuri, cetățenii israelieni au dat dovadă de disciplină și reziliență, urmând în mod riguros indicațiile Comandamentului Frontului de Acasă. Intervenția rapidă a echipelor de prim ajutor și a Brigăzii de Căutare și Salvare a făcut diferența între viață și moarte pentru mulți.

Președintele Israelului, Isaac Herzog, a vorbit joi despre simbolismul Spitalului Soroka: „Este unul dintre cele mai importante centre medicale din sudul țării, care tratează atât israelieni, cât și palestinieni. Personalul – evrei și arabi – lucrează împreună, uniți de misiunea de a vindeca.” Ministerul de Externe israelian a calificat atacul drept o crimă de război, subliniind că Iranul „nu are linii roșii”.

În timp ce unii comentatori au sugerat că spitalul nu a fost o țintă directă, propriile surse media iraniene contrazic această ipoteză. Agenția Mehr News susține că rachetele Ghadr și Emad – folosite în acest conflict – au o precizie ridicată, cu o abatere medie de până la 50 de metri. Cum un complex medical are în mod obișnuit între 500 și 1.000 de metri lungime, devine evident că obiectivul a fost bine cunoscut de către atacatori.

Războiul nu s-a încheiat

Chiar dacă volumul focului iranian pare să fi scăzut în ultimele zile, concluzia specialiștilor este clară: Iranul nu a fost învins. Are mai puține rachete și lansatoare, dar fiecare atac rămâne potențial mortal. Mai mult, regimul de la Teheran se simte tot mai izolat pe scena internațională și se declară hotărât să nu cedeze.

Acest sentiment de izolare, coroborat cu pierderile suferite și lipsa unei căi diplomatice clare, poate transforma Iranul într-un adversar tot mai imprevizibil. Forțat să reacționeze, dar lipsit de opțiuni convenționale, regimul ar putea recurge la acțiuni disperate, inclusiv prin intermediul grupărilor proxy sau prin atacuri asupra infrastructurii civile.

În aceste condiții, Israelul este obligat să rămână vigilent. Deși succesul militar este real, el nu trebuie să conducă la o stare de încredere exagerată. Războiul încă nu s-a încheiat, iar următoarele zile vor fi decisive atât pentru echilibrul militar, cât și pentru securitatea populației din întreaga regiune.

Israelul nu poate distruge complet programul nuclear iranian fără ajutorul SUA , susține un fost oficial Mossad

Operațiunea lansată de Israel pe 13 iunie a demonstrat o capacitate militară și de informații remarcabilă. Dar, în ciuda eficienței dovedite, Israelul nu poate duce singur până la capăt misiunea de neutralizare totală a programului nuclear iranian, avertizează Sima Shine, fostă șefă a Diviziei de Cercetare din Mossad și în prezent expertă la Institutul pentru Studii de Securitate Națională din Tel Aviv.

Într-un briefing susținut la o zi după atacurile inițiale, Shine a vorbit deschis despre complexitatea operațiunii și despre limitele evidente ale capacității israeliene: „Este o demonstrație impresionantă de precizie și coordonare între serviciile de informații și armată, dar fără implicarea activă a Statelor Unite, obiectivul final nu va putea fi atins.”

Atac chirurgical, dar limitat

În cadrul Operațiunii „Leul care se ridică”, Israelul a vizat peste 100 de locații strategice – de la instalații nucleare și baze ale Gardienilor Revoluției, până la infrastructuri de apărare antiaeriană. Ulterior, lista țintelor a fost extinsă: infrastructura energetică iraniană, sediul Ministerului de Externe, clădirea televiziunii publice IRIB – lovită în plin în timpul unei transmisiuni în direct.

Totuși, multe dintre instalațiile nucleare iraniene sunt amplasate adânc sub pământ, protejate tocmai de acest tip de atacuri. Shine atrage atenția că distrugerea lor completă presupune capabilități militare pe care doar armata americană le deține: „Israelul poate provoca daune, poate întârzia programul. Dar pentru a garanta că aceste locații nu vor fi reconstruite în aceleași locuri, este nevoie de participarea SUA.”

Un război, nu o simplă operațiune

Din perspectiva fostei oficiale Mossad, termenul de „operațiune” nu mai este suficient. Ceea ce se desfășoară acum e un conflict în toată regula. „O operațiune are un început și un sfârșit. Ce vedem acum este un război în plină desfășurare, cu etape succesive și escaladare bilaterală,” afirmă Shine.

Această escaladare e deja vizibilă: Iranul a răspuns cu valuri de drone și rachete asupra teritoriului israelian, iar autoritățile de la Tel Aviv au instituit starea de urgență națională. Zone precum Tel Aviv și Haifa au suferit pagube importante.

Posibile forme de ripostă iraniană

Shine avertizează că Iranul își va folosi toate capacitățile disponibile. Răspunsul ar putea include acțiuni asimetrice, precum activarea celulelor teroriste în Europa sau în alte regiuni, dar și o ieșire simbolică și strategică din Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT), urmată de expulzarea inspectorilor internaționali.

Totuși, pozițiile aliaților regionali ai Iranului s-au nuanțat. Hezbollah, de pildă, a transmis că nu va iniția un atac propriu, iar premierul irakian a insistat că nu dorește ca țara sa să fie antrenată în acest conflict. Aceasta marchează o ruptură față de vara trecută, când rețeaua de forțe pro-iraniene – numită uneori „inelul de foc” – era mult mai activă.

Poate cea mai clară observație a Simei Shine se referă la imposibilitatea Israelului de a eradica de unul singur programul nuclear al Teheranului: „Este foarte probabil ca, fără participarea Statelor Unite, anumite componente ale programului să rămână intacte. Iar aceasta este o întrebare-cheie: ce va urma după?”

Pentru moment, Washingtonul a preferat o distanțare tactică. Secretarul de stat Marco Rubio a declarat imediat după primele lovituri: „Israelul a acționat independent… noi nu suntem implicați.” Shine consideră această declarație ca fiind una strategică, menită să protejeze interesele americane în regiune și să evite represalii directe asupra trupelor sau infrastructurii SUA.

Și totuși, câteva zile mai târziu, președintele Donald Trump a ieșit public cerând „capitularea necondiționată” a Iranului, semn al unei posibile schimbări de ton în tabăra americană.

La acest moment, Israelul are inițiativa. Dar fără sprijin american, această inițiativă riscă să se transforme din ofensivă strategică în simplă întârziere. Totul depinde de următoarea mișcare – și de cât de departe sunt pregătite părțile să meargă.

Pentru Sima Shine, cheia stă în comportamentul populației iraniene și în gradul de risc perceput de regimul de la Teheran: „Stabilitatea internă a regimului va fi decisivă. De aici vor veni adevăratele semne despre cât de adânc merge acest conflict.”