Pădurile și pajiștile din Munții Carpați păstrează resurse valoroase: numeroase specii de plante medicinale, fructe de pădure și ciuperci comestibile care pot fi culese în timpul verii.

Pădurile și pajiștile din Munții Carpați păstrează resurse valoroase: numeroase specii de plante medicinale, fructe de pădure și ciuperci comestibile care pot fi culese în timpul verii.

Fructele de pădure, comorile naturale ale Carpaților

Numeroși români își pot suplimenta veniturile din culesul și comercializarea „comorilor verzi ale naturii”, adică a fructelor sălbatice care cresc pe pajiștile alpine și în pădurile Carpaților, la marginea unor sate și orașe montane. Vara este sezonul prielnic culegerii acestora și tot atunci, numeroase parcări de pe marginea unor șosele din România, în special în zonele de munte, sunt ocupate de localnicii care vând fructele de pădure, ciupercile și plantele aromatice culese din împrejurimile satelor lor.

Fructele de pădure sunt considerate cele mai importante plante care cresc în munții României. Sunt căutate de oameni, dar reprezintă și o sursă importantă de hrană pentru animalele sălbatice.

Potrivit Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, anual sunt oferite spre vânzare peste 3.000 de tone de fructe de pădure provenite din flora spontană a României, ce pot fi certificate ca produse agroalimentare ecologice. Principalele specii de fructe de pădure care se valorifică sunt: afinele, zmeura, murele, cătina, măceșele, porumbelele, fructele de păducel etc.

„După achiziție, produsele sunt transportate la centrele de prelucrare, unde sunt sortate și conservate pentru a-și păstra nealterate calitățile. Fructele de pădure se valorifică atât pe piața externă, cât și pe cea internă, în cantități mari, în stare congelată sau refrigerată, în diverse ambalaje. Cele mai apreciate și solicitate fructe de pădure din flora spontană a României sunt afinele, zmeura și murele, ele oferind consumatorilor aroma specifică a fructelor de pădure din Carpații României”, informează Romsilva.

România este una dintre puținele țări din lume unde se găsesc afine sălbatice, potrivit specialiștilor. Afinele (Vaccinium myrtillus) pot fi culese din iulie, de pe pajiștile alpine și din pădurile de conifere. Munții Retezat și Făgăraș sunt zone cunoscute din vechime pentru abundența afinelor sălbatice.

„Afinele se pot recolta cu precădere din pășunile montane superioare. Specia, fiind sensibilă la umbrire, nu fructifică abundent decât în arborete rărite. Factorii care produc fluctuații mari în ceea ce privește fructificația afinului sunt de natură climatică, mai importanți fiind înghețul și grindina”, arată silvicultorii.

Delicatesele ținuturilor sălbatice

Arbuștii de afin sălbatic pot fi recunoscuți după frunzele eliptice și fructele rotunde, albăstrui. Bogate în antioxidanți, sunt cunoscute și pentru beneficiile asupra vederii și circulației, dar și ca delicatese, fiind căutate în comerț, în ciuda prețului lor ridicat în comparație cu alte fructe.

Tufișurile de zmeură (Rubus idaeus) se găsesc de regulă în poieni și pe versanți însoriți, iar fructele lor pot fi culese din iulie până spre finalul verii. Munții Apuseni, zona Harghitei și Prahova sunt locuri cu tradiție în culesul acestor fructe. Zmeura este o sursă naturală de vitamine și fibre și este căutată pentru gustul său.

Murele (Rubus fruticosus) pot fi culese în lunile iulie–august din tufele care cresc nestingherite la marginea pădurilor din Carpați. Munții Apuseni și Făgăraș sunt locuri în care arbuștii de mur s-au adaptat. Fructele negre, lucioase, sunt ușor de recunoscut. Au gust dulce-acrișor, sunt bogate în antioxidanți și pot fi folosite în siropuri și gemuri, dar și în medicina tradițională, ca antiinflamator natural.

Frăguțele (Fragaria vesca) cresc în luminisuri și poieni montane, în special în Apuseni, Maramureș și Făgăraș, și pot fi culese din iunie până la început de iulie. Sunt ușor de recunoscut: au frunze mici, trifoliate și fructe roșii, parfumate, moi, apreciate pentru aroma lor și conținutul ridicat de vitamina C și antioxidanți.

Plantele de cătină (Hippophae rhamnoides) au fructe portocalii aprinse și se găsesc pe pajiștile montane. Fructele se culeg greu din cauza spinilor, dar sunt cunoscute pentru conținutul bogat în vitamina C, omega și antioxidanți. Cătina este una dintre cele mai populare plante din farmacia naturistă.

Plante medicinale care împodobesc munții

Plantele medicinale din flora spontană care cresc în pădurile României sunt variate: coada-șoricelului, crețișoara, leurda, mușețelul, pelinul, sunătoarea, urzica, frunzele de mesteacăn, mugurii de pin, frunzele și florile de păducel, florile de salcâm, soc și tei. Anual, potrivit Romsilva, sunt recoltate peste 500 de tone de plante medicinale.

Una dintre plantele aromatice populare din flora spontană a Carpaților este cimbrișorul de munte (Thymus serpyllum). Apare sub formă de tufe mici, târâtoare, cu flori roz-liliachii și parfum intens, și poate fi cules din mai până toamna târziu. Este folosit atât ca remediu naturist pentru ceaiuri de răceală și digestie, cât și ca plantă aromatică pentru a da savoare preparatelor tradiționale. Dacii cunoșteau această plantă sub numele de mozula, potrivit istoricului antic Dioscoride.

„Toată lumea cunoaște Thyme. Este un arbust cu multe ramuri mici, cu multe frunze înguste și flori mici purpurii. Crește de obicei în locuri stâncoase și sterpe. Preparat ca băutură cu sare și oțet este folosit pentru stomac. Aplicat în amestec cu vin, combate durerea de șolduri, iar alături de carne ajută în cazul vederii slabe. Se mai numește cimbru alb, romanii îl numesc thymus, iar dacii, mozula”, scria Dioscoride în „Materia Medica”, o lucrare care a fost reeditată în 1933, la New York.

Sunătoarea (Hypericum perforatum), cu florile galbene presărate cu puncte negre pe petale, crește în pajiști și pe marginea drumurilor de munte, în Carpații Orientali și Apuseni. Florile sale pot fi culese în perioada iunie–august. Sunătoarea este una dintre cele mai folosite plante medicinale din România, ceaiurile de sunătoare fiind recunoscute pentru efectul antidepresiv, cicatrizant și antiinflamator.

Socul (Sambucus nigra) crește și spontan în zone umede de munte, la marginea pădurilor. Florile sale albe și parfumate apar în mai–iunie, iar fructele negre se coc în august. Florile sunt folosite pentru socată și ceaiuri antivirale, iar fructele, bogate în antioxidanți, pot fi folosite în siropuri, cu mențiunea că nu se consumă crude.

Hribii, cele mai populare ciuperci de vară

Ciupercile comestibile (hribi, gălbiori, ghebe, trufe și alte numeroase specii) – sunt unele dintre cele mai apreciate produse naturale din flora spontană a fondului forestier românesc, informează Romsilva.

Hribii (Boletus edulis) sunt cei mai populari dintre bureții care cresc în pădurile României. Pot fi recunoscuți după pălăria maronie și piciorul gros și pot fi culeși, în special în luna iulie, din pădurile de fag și molid, în masive precum Retezat, Făgăraș sau Rodnei. Au o aromă deosebită și pot fi consumați după uscare, prăjiți sau în mâncăruri tradiționale.

Totuși, în cazul ciupercilor, specialiștii atrag atenția asupra riscurilor asociate culegerii sau cumpărării lor de la comercianți de pe marginea drumurilor.

„Evitați să consumați ciuperci sau bureți de la comercianți care nu pot face dovada avizului fitosanitar. Evitați să culegeți și să consumați ciuperci sau bureți din pădure, chiar dacă le cunoașteți ca fiind comestibile, deoarece multe ciuperci comestibile din flora spontană a țării noastre au suferit mutații devenind otrăvitoare. Întrucât copiii cu vârste mici sunt mai sensibili decât adulții și pot face forme de intoxicații foarte grave, chiar letale, nu-i hrăniți cu mâncăruri pe bază de ciuperci”, avertizează Direcția de Sănătate Publică Iași.