Actualitate
25 iunie: Marele actor Dorel Vișan împlinește 88 de ani. „Suntem slujitorii publicului”
La 25 iunie 1984, a avut loc inaugurarea oficială a lucrărilor de construcție a Casei Republicii și a Bulevardului „Victoria Socialismului“. În aceeași zi, dar în anul 1923, s-a semnat actul de naştere al echipei CFR Bucureşti, care avea sa se numeasca mai târziu Rapid.
Dorel Vișan împlinește 88 de ani Foto: Arhivă
1843: s-a născut Frederic
de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mic al regelui Carol I al României
Frederic (Friedrich) de
Hohenzollern-Sigmaringen a fost membru al Casei de Hohenzollern-Sigmaringen și
general de cavalerie în armata prusacă. El a fost al cincilea copil al lui Karl
Anton de Hohenzollern-Sigmaringen și al soției acestuia, prințesa Josephine de
Baden, şi cel mai mic dintre fraţii regelui Carol I al României.
Frederic de Hohenzollern-Sigmaringen. Foto wikipedia
În familie, prințul era numit „Fritz” și era considerat un bărbat calm și liniștit, care nu-și dorea un rol de lider. În septembrie 1859, prințul în vârstă de 16 ani și-a încheiat pregătirea militară și s-a stabilit la Bonn. În toamna anului 1862 și-a început cariera militară, în armata prusacă, ca locotenent în regimentul 5 de ulani, la Düsseldorf. În 1866, a participat activ la Războiul Austro-Prusac. În primăvara anului 1870, a fost transferat la Berlin și promovat căpitan al Regimentului 1 al Gărzii de Dragoni. A luat parte la războiul franco-german din 1870-71.
Acesta a murit la data de 2 decembrie 1904.
1852: s-a născut arhitectul catalan Antonio Gaudi
Antonio Gaudi a fost
un arhitect catalan faimos atât pentru stilul său unic cât și pentru proiectele
sale puternic individualizate. Deși a fost catalogat alături de stilul Art
Nouveau, Gaudi a creat un întreg stil original.
Ca tânăr arhitect,
Antonio Gaudi a fost inspirat de Eugène Viollet-le-Duc, ajungând să creeze modele
gotice și remarcându-se prin originalitatea și fantezia sa. El a fost susținut
de către Eusebi Güell, un industriaș bogat, pentru care a creat un palat în
1889 (Palau Güell) – clădire care va fi înscrisă mai târziu în patrimoniul
mondial al UNESCO, împreună cu alte opere ale sale: Casa Milà (construită în
1907) sau Parcul Güell (amenajat între 1900 și 1914).
Antonio Gaudí. Foto arhivă
În 1883 a început construcția
unei catedrale dedicate Sfintei Familii, Sagrada Familia, catedrală finanțată
din fonduri publice. El a continuat să lucreze la acest proiect până la moartea
sa, survenită la 10 iunie 1926, în urma unui accident, după ce a fost lovit de un tramvai.
1923: s-a înființat
Clubul Rapid București (atunci CFR București)
În vara lui 1923, a
luat fiinţă „Asociaţia culturală şi sportivă CFR”, adică Rapidul de azi. Pe 25
iunie 1923, muncitorii (cunoscuţi, în acea vreme, sub denumirea de „ciocănari”)
de la Atelierele Griviţa s-au întâlnit la Şcoala primară din cartier şi au
semnat actul de naştere al echipei CFR Bucureşti, scrie pe site-ul oficial al
clubului.
Rapid împlinește 102 ani Foto: arhivă
Prin 1922 exista o
echipă de fotbal care se antrena şi juca la „Rampa Militari”, pe locul unde se
află acum Gara Basarab. Câţiva dintre jucătorii acelei echipe (Tudor Stan,
Tudor Petre, Gheorghe Florescu, Gogu Alexandru) aveau să facă parte şi din
trupa născută în iunie 1923.
Adunaţi într-o sală
a Şcolii primare din cartierul Griviţa, cei amintiţi mai sus, dar mai ales
lucrătorii de la Atelierele Griviţa (Dumitru Constantinescu, Geza Ginger, Franz
Hladt, Grigore Grigoriu sau Teofil Copaci) au luat hotărârea de a întemeia un
club sportiv. O altă echipă, Excelsior, activa în cartier. Jucătorii de la
„Rampa Militari” şi de la „Excelsior” (Emil Dobrescu, Vasile Constantinescu,
Gheorghe Mărculescu, Dumitru Itu) au venit la noua echipă CFR Bucureşti, care
l-a ales ca preşedinte pe maistrul Teofil Copaci, iar căpitan al echipei pe
strungarul Grigore Grigoriu. Secretar al clubului a fost numit inginerul Aurel
Fotiade.
În acest an, Rapid București împlinește 102 ani.
1928: s-a născut istoricul Şerban Papacostea
Şerban Papacostea s-a născut la 25 iunie 1928, în Bucureşti, unde a urmat studiile liceale şi universitare. În 1950 a absolvit cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, Secţia istorie-geografie, iar în 1968 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Regimul dominaţiei austriece în Oltenia (1718-1739)„
În perioada comunistă, în anii studenţiei, a fost deportat într-un lagăr de muncă forţată la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
A lucrat iniţial ca bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară (1954-1957), pentru ca apoi, vreme de peste 50 de ani, începând cu 1957, să devină cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, pe care l-a condus ca director în perioada 1990-2001.
Considerat unul
dintre cei mai mari istoriografi din România, este autorul unei bogate opere
ştiinţifice: „Oltenia sub stăpânirea austriacă 1718-1739” (1971), distinsă cu
Premiul „N. Bălcescu” al Academiei Române; „Geneza statului în evul mediu
românesc. Studii critice” (1988); „Românii în secolul al XIII-lea. Între
cruciadă şi Imperiul Mongol” (1994).
De asemenea, a publicat numeroase studii în prestigioase
reviste istorice, abordând teme precum: geneza statelor româneşti în secolul al
XIV-lea, poziţia internaţională a Ţărilor Române în secolul XV în funcţie de
rivalitatea marilor puteri vecine, cu privire specială asupra domniei lui
Ştefan cel Mare, curentele heterodoxe şi impactul lor asupra vieţii spirituale
şi politice româneşti, evoluţia regimului ţărănimii în secolul al XVIII-lea,
politica de reforme a domnilor fanarioţi, istoria bazinului pontic în vremea
hegemoniilor veneţiană şi genoveză.
Istoricul Şerban Papacostea a murit pe 6 aprilie 2018, la vârsta de 89 de ani,
1937: s-a născut
actorul Dorel Vişan
Marele actor Dorel Vişan s-a născut la 25 iunie 1937, în satul Tăuşeni, judeţul Cluj. A absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti (1965), la clasa coordonată de profesorul George Dem. Loghin, lectorul Dem Rădulescu şi asistenta Adriana Piteşteanu .După absolvire a fost angajat la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, unde a desfăşurat o importantă activitate teatrală, interpretând peste 40 de roluri în teatru.
Dorel Vişan este unul din cei
mai importanţi actori de film din România şi unul din puţinii, care au ajuns la
o solidă reputaţie europeană. Actorul a fost distribuit în aproximativ 90 de producţii cinematografice româneşti şi internaţionale.
În anul 1974, a jucat în comedia „Păcală”, iar
patru ani mai târziu este magistral în „Între oglinzi paralele”, în regia lui
Mircea Veroiu.
Dorel Vişan. Foto arhivă
În 1987, Mircea
Danieliuc l-a distribuit în „Iacob”, film în care Vişan a realizat rolul său de
referinţă. Interpretarea sa din acest film a fost foarte apreciată. Cotidianul
The New York Times îl elogia astfel: „Dorel
Vişan în rolul principal este extraordinar, în special atunci când rămâne
singur, fără cuvinte, în ultimele 20 de minute”.
După ce în anul
1985, Stere Gulea i-a oferit rolul Tudor Bălosu în filmul „Moromeţii”, în anul
1995 Mircea Daneliuc i-a oferit rolul principal (senatorul Vârtosu) în filmul „Senatorul
melcilor”. Pentru prestaţia din film a primit premiul de interpretare
masculină, la Festivalul Filmului Mediteranean de la Montpellier-Franţa.
De asemenea, pentru rolurile interpretate în filme, Dorel Vişan a primit și alte premii importante – Premiul ACIN pentru filmul „Iacob”, 1988; Premiul UCIN pentru „Senatorul melcilor”, 1955; Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul Filmului Românesc de la Costineşti (1981); Cel mai bun actor al anului acordat de Asociaţia Oamenilor de Teatru (1987); nominalizare pentru cel mai bun actor la Festivalul european al filmului (1988); Premiul de Excelenţă la TIFF pentru activitatea sa neîntreruptă în slujba artei (2003).
La 30 mai 2002, a fost decorat de Preşedinţia României cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru prestigioasa cariera artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc„.
În iunie 2018, actorul a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) „I.L. Caragiale”. La acel moment, actorul spunea că actorii sunt „slujitorii publicului”, potrivit Agerpres.
„Noi nu trebuie să uităm, spun pentru cei mai tineri artişti, că suntem slujitorii publicului. Suntem ceea ce în Evanghelie se numeşte ‘punerea înainte’. Noi punem înaintea oamenilor pâinea şi sarea cunoaşterii. În aceste condiţii, artistul poate să-l facă pe om mai luminos, mai pur şi mai bun, sau poate să-l facă mai arogant, mai confuz şi mai isteric. Noi alegem„, afirma Dorel Vişan la finalul ceremoniei.
1963: s-a născut
George Michael
Geórgios Kiriákos
Panagiótou este un cântăreț și compozitor englez de origine cipriotă. A devenit
popular ca vocalist al formației „Wham!” și ca solist sub numele de George
Michael. A vândut mai mult de 100 de milioane de albume la nivel mondial.
George Michael Foto: Arhivă
George Michael a
format duoul „Wham!”, cu Andrew Ridgeley, în 1981. Primul album al trupei
Fantastic, a ajuns pe primul loc în topurile britanice în anul 1983 și a
generat numeroase melodii în top 10 singles, cum ar fi: „Young Guns (Go For
It!)”, „Wham Rap! (Enjoy What You Do)” și „Club Tropicana”. Cel de-al doilea
album, „Make It Big”, a ajuns pe prima poziție în clasamentele americane.
Printre melodiile de succes de pe acest album s-au numărat „Wake Me Up Before
You Go-Go” (Nr. 1 în Regatul Unit și SUA), „Freedom”, „Everything She Wants”,
și „Careless Whisper”, care a ajuns pe locul 1 în aproape 25 de țări, inclusiv
Marea Britanie și SUA, și a fost primul cântec solo al lui Michael. De asemenea, în 1984 apare una dintre cele mai îndrăgite melodii de Crăciun „Last Christmas”, compusă de Wham!.
În cariera solo, George Michael, a dat lovitura după numai un an, când a interpretat, alături de Aretha Franklin, single-ul „I Knew You Were Waiting”, premiat cu un Grammy pentru cea mai bună piesă R&B. În 1987, lansează albumul „Faith”, remarcat atât pentru calitatea unor cântece precum cel de titlu, „Father Figure”, „Monkey” şi „One More Try”. „Faith” s-a vândut în peste 20 de milioane de exemplare, fiind premiat cu Grammy, în 1988, la categoria Albumul Anului.
George Michael a încetat din viaţă la 25 decembrie 2016, la vârsta de 53 de ani.
1997: a murit
Jacques-Yves Cousteau, „Omul Planetă“
Jacques-Yves
Cousteau, cel supranumit „Omul Planetă“ s-a născut la 11 iunie 1910, la Saint Andre
de Cubzac. El spunea mereu că are puţin din sângele celor mai aprigi şi mai
sălbatici marinari ai Franţei, bretonii.
Lumea subacvatică a
descoperit-o în 1937, alături de un căpitan în Marina Franceză şi un campion de
pescuit submarin. Lor li se alătură Simone, tânăra care avea să-i devină soţie
timp de 60 de ani.
Jacques-Yves Cousteau Foto: Arhivă
În timpul războiului,
Cousteau a fost ofiţer de artilerie pe crucişătorul Dupleix, perioadă în care a
fost decorat pentru bravură, luptând împotriva nemţilor. El a îndeplinit şi o
misiune de spionaj. La cererea Amiralităţii Franceze a pătruns în cartierul
general italian din Mediterana şi a fotografiat o carte de coduri secrete,
acţiune pentru care a fost decorat cu Legiunea de Onoare. După ce Franţa a fost
ocupată de nemţi, s-a dedicat în totalitate scufundărilor.
Este coinventator
al costumului de scafandru autonom, dar şi iniţiatorul unei ştiinţe noi,
arheologia submarină. Tot el a inventat mai multe aparate şi instrumente de
cercetare subacvatică. „Multă lume atacă
marea, eu fac dragoste cu ea”, spunea el.
În primăvara lui 1943 i-a apărut primul film „La 18 metri adâncime“.După acesta urmează „Epave“, „Lumea tăcerii“, apoi serialul „Odiseea
Comandantului Cousteau“. A filmat apoi în Mediterana, Antarctica, Caraibe,
mările Greciei, Nil, Saint Laurent.
În 1992 începe cea
mai ambiţioasă misiune: de a descoperi întregul bazin al Amazoanelor, din Anzi
şi până în deltă. Rezultatul? Şapte filme şi un raport ştiinţific, premiat în
întrega lume.
În 1990, după
căderea Cortinei de Fier, s-a îmbarcat pe Dunăre şi a realizat, în colaborare
cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, un film cu patru episoade,
„Dunărea, un fluviu viu“.
A murit pe 25 iunie 1997, lăsând în urma lui o
lume mai bogată cu două treimi de planetă: adâncul apelor.
Actualitate
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
În noaptea de duminică spre luni, frigiderele din șase magazine ale aceluiași lanț comercial din
România au înregistrat brusc temperaturi foarte ridicate. Incidentul e anchetat
ca un posibil atac cibernetic.
Atacuri cibernetice au avut loc în mai multe ţări europene, pierderile fiinc semnificative. Foto: X
Un posibil atac cibernetic
a vizat, în noaptea de 2 noiembrie, echipamentele frigorifice din șase magazine
din România. În jurul orei 1.30, temperatura din frigidere a crescut brusc,
însă problema a fost observată de angajați abia dimineața, în jurul orei 8.00.
Incidentul a fost raportat Directoratului Național de Securitate Cibernetică
(DNSC), care a verificat modul în care au fost accesate sistemele de comandă
ale instalațiilor.
Potrivit directorului
DNSC, Dan Cîmpean, echipamentele care gestionau frigiderele erau conectate la
internet prin routere GSM cu IP fix și foloseau versiuni vechi de software,
ceea ce le putea permite atacatorilor să ajungă direct la sistemele de comandă.
Specialiștii au
recomandat izolarea echipamentelor și actualizarea programelor vulnerabile.
Celelalte sisteme informatice ale retailerului nu au fost afectate.
„Pe 2 noiembrie, în
jurul orei 1.30, echipamentele frigorifice din 6 magazine au urcat la
temperaturi foarte mari. Problema a fost observată abia la 8.00. S-a raportat
incidentul către DNSC ca un posibil atac cibernetic asupra controllerelor ce
gestionau frigidere. Controllerele erau legate prin routere GSM cu IP fix,
accesibile direct din internet și rulau versiuni de software destul de vechi.
DNSC a furnizat recomandările tehnice pentru izolarea incidentului și pentru
actualizarea versiunilor de software vulnerabile. Incidentul nu s-a propagat și
la alte infrastructuri IT. Atacul este similar cu cel observat azi în mai multe
state”, a explicat Dan Cîmpean pentru Libertatea.
Atacuri similare în supermarketuri din
mai multe țări europene
Incidentul din
România a fost semnalat în aceeași zi cu alte cazuri înregistrate în Europa. În
mai multe țări, sistemele frigorifice ale supermarketurilor au fost accesate de
la distanță, iar temperaturile din vitrine și congelatoare au crescut până la
niveluri care au compromis păstrarea alimentelor.
În Belgia, problemele
au afectat zeci de magazine Delhaize, Carrefour, Spar și Intermarché. Sistemele
frigorifice au fost trecute în modul de dezghețare, ceea ce a dus la încălzirea
vitrinelor. Magazinele au retras de la vânzare produsele proaspete care nu mai
puteau fi păstrate în condiții corespunzătoare, potrivit publicației belgiene
7sur7.
Și în Suedia au fost
raportate incidente la lanțurile ICA și Coop. În unele unități, temperaturile
din vitrine au crescut de la valori negative la peste 38 de grade Celsius, iar
în anumite cazuri au ajuns la 50 de grade. Un magazin din localitatea Sjöbo a
fost închis, iar marfa alterată a fost aruncată, a relatat Sweden Herald.
Şi supermarketurile
din Franța s-au confruntat anterior cu atacuri de același tip, care au provocat
pierderi importante de produse alimentare. Probleme au fost semnalate și în
restaurante Ikea și în unele lanțuri de măcelării, unde alarmele instalațiilor
frigorifice au pornit în timpul nopții sau în primele ore ale dimineții.
Sistemele frigorifice
au fost reprogramate de la distanţă
Potrivit
explicațiilor oferite de compania Sabcobel, specializată în instalații
frigorifice, atacatorii au intervenit asupra vaporizatoarelor, componente care
participă la procesul de răcire. Acestea ar fi fost comandate să funcționeze
continuu în modul de dezghețare. În loc să mențină temperaturi scăzute,
instalațiile au început astfel să încălzească vitrinele și spațiile de
depozitare.
În unele cazuri,
simpla actualizare a programelor nu este suficientă pentru repararea
echipamentelor. Potrivit specialiștilor Sabcobel, poate fi necesară și
înlocuirea fizică a unităților de comandă.
Reacţia UE în faţa
atacurilor
Comisarul european
pentru agricultură și alimentație, Christophe Hansen, a transmis un avertisment
în urma atacurilor cibernetice care au afectat supermarketuri din cel puțin
șapte țări europene, provocând creșterea temperaturilor în frigidere și
congelatoare. Acesta a catalogat repetarea acestor incidente drept „profund
îngrijorătoare” și a denunțat o „încercare deliberată de a perturba lanțul de
aprovizionare cu alimente și de a submina încrederea consumatorilor în acesta”,
potrivit trtworld.com.
„E o tentativă deliberată de perturbare a lanţului nostru
de aprovizionare alimentară şi despre subminarea încrederii consumatorilor, un
avertisment pe care trebuie să-l luăm în serios”, a declarat Christophe Hansen.
„Securitatea noastră alimentară nu este ameninţată pentru
moment, însă risipa alimentară şi repercusiunile sale asupra întreprinderilor
sunt reale”, mai spus el.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-28T16:09:53.450Z”}},”last_changed”:”2026-11-02T19:32:06.318Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-interne/evenimente/sase-magazine-din-romania-vizate-de-un-posibil-2568443.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”evenimente”,”sase-magazine-din-romania-vizate-de-un-posibil-2568443.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/sase-magazine-din-romania-vizate-de-un-posibil-2568443.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”canonical”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/sase-magazine-din-romania-vizate-de-un-posibil-2568443.html”,”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Un lider liberal cere un nou Congres al PNL: ar putea „lămuri definitiv apele” din partid
Liberalul Mircea Abrudean, președintele Senatului, consideră că organizarea unui nou Congres al PNL ar putea fi benefică pentru clarificarea disputelor interne din partid, în contextul în care mai multe voci din platforma conservatoare cer alegerea rapidă a unei noi conduceri și desemnarea unui contracandidat pentru Ilie Bolojan.
Mircea Abrudean, președintele Senatului Foto: FB Mircea Abrudean
Întrebat despre solicitările liberalilor nemulțumiți, Abrudean a amintit că aceștia au avut ocazia să intre în competiție și la precedentul Congres, însă nu au propus un candidat alternativ, potrivit TVR Info.
„Au avut ocazia la precedentul Congres, la care n-au venit cu un contracandidat. Sigur, acel Congres a fost suspendat de către instanţe. Nu cred că este o problemă să mai fie organizat un nou Congres, cred că este poate chiar benefic, pentru a lămuri definitiv, să-i spunem, apele în Partidul Naţional Liberal. Poate că de data asta instanţa nu va suspenda o decizie a unui Congres, cine ştie, vom vedea”, a declarat președintele Senatului.
Mircea Abrudean a subliniat că decizia convocării unui Congres aparține structurilor statutare ale partidului și a apreciat existența opiniilor critice în interiorul formațiunii.
„Nu văd nicio problemă cu privire la acest lucru. E, repet, foarte bine că există contestatari în interiorul partidului, au existat întotdeauna. E bine ca ei să se manifeste în interiorul partidului, în cadrul forurilor statutare, respectiv Congresul, care este cel mai înalt for posibil”, a afirmat liberalul.
Referindu-se la o posibilă candidatură a președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, pentru șefia partidului, Abrudean a spus că forța unui candidat se măsoară exclusiv prin votul delegaților la Congres.
„Contestatari şi contracandidaţi pot să fie mulţi, puterea acestora se vede la votul din Congres. În rest, până atunci, sigur că fiecare se poate manifesta cum consideră mai bine, mai vocal, mai puţin vocal”, a declarat liberalul.
În opinia sa, legitimitatea unei conduceri politice este dată de rezultatul votului din forul suprem al partidului.
„Rezultatul Congresului este cel care defineşte puterea unui lider”, a subliniat Mircea Abrudean.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-28T16:09:53.450Z”}},”last_changed”:”2026-11-02T13:10:06.793Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/politica/un-lider-liberal-cere-un-nou-congres-al-pnl-ar-2568342.html”,”pathArray”:[„”,”politica”,”un-lider-liberal-cere-un-nou-congres-al-pnl-ar-2568342.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/politica/un-lider-liberal-cere-un-nou-congres-al-pnl-ar-2568342.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”canonical”:”https://adevarul.ro/politica/un-lider-liberal-cere-un-nou-congres-al-pnl-ar-2568342.html”,”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Taxa pe coletele Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro anual la bugetul UE
Noile taxe impuse de Uniunea Europeană coletelor de mică valoare provenite din afara blocului comunitar ar putea genera venituri de aproximativ 6 miliarde de euro pe an, în perioada 2028-2034. Măsurile vizează în special platformele chineze de comerț electronic, precum Shein și Temu, și urmăresc atât creșterea veniturilor bugetare, cât și limitarea importurilor de produse ieftine care nu respectă întotdeauna reglementările europene, potrivit unui document intern al Comisiei Europene consultat de Reuters.
Aproximativ 90% din veniturile colectate ar urma să ajungă la bugetul UE. Foto: Shutterstock
Amploarea fenomenului este evidențiată de datele privind importurile. Anul trecut, în Uniunea Europeană au intrat aproximativ 5,8 miliarde de colete cu o valoare declarată mai mică de 150 de euro, în creștere cu 26% față de anul precedent. Comisia Europeană consideră că, în numeroase cazuri, valoarea mărfurilor a fost declarată sub nivelul real pentru evitarea taxelor vamale.
Începând cu 1 iulie, a fost introdusă o taxă de trei euro pentru coletele mici, iar de la 1 noiembrie a fost aplicată o taxă suplimentară de doi euro, ceea ce majorează costurile importurilor. Estimarea de 6 miliarde de euro ia în calcul și o posibilă scădere a numărului de colete, pe măsură ce retailerii își adaptează activitatea la noile reguli.
Eurodeputatul Dirk Gotink, responsabil de coordonarea reformelor vamale la nivelul UE, a susținut că măsurile vizează combaterea unui model de afaceri bazat pe importuri de mică valoare și produse neconforme cu reglementările europene. Potrivit acestuia, veniturile suplimentare ar putea contribui la modernizarea și consolidarea autorităților vamale.
Cum vor fi împărțiți banii și cum reacționează platformele chineze
Potrivit estimărilor Comisiei Europene, aproximativ 90% din veniturile colectate ar urma să ajungă la bugetul Uniunii Europene, iar restul de 10% la statele membre. Proporțiile ar putea fi însă modificate în cadrul negocierilor privind bugetul comunitar pentru perioada 2028-2034. În prezent, statele membre rețin 25% din taxele vamale colectate.
Platformele vizate au început deja să își adapteze strategiile. Compania care deține Temu a avertizat că noile taxe vor avea un impact considerabil asupra anumitor segmente ale activității sale. Shein, care obține aproximativ o treime din venituri în Europa, a transmis că prioritatea sa rămâne menținerea prețurilor competitive și îmbunătățirea serviciilor de livrare.
La rândul său, AliExpress, deținut de grupul Alibaba, a anunțat extinderea capacităților de depozitare locală. Compania a avertizat însă că noile costuri ar putea afecta în special gospodăriile europene cu venituri mici.
„Taxa Temu”, propusă spre eliminare
Un proiect de ordonanță de urgență propune abrogarea „taxei Temu” de la 1 noiembrie 2026 și, concomitent, deschiderea unei linii de împrumuturi din venituri din privatizare de până la 300 milioane lei pentru susținerea termoficării în iarna 2026–2027. Detalii AICI.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-28T16:09:53.450Z”}},”last_changed”:”2026-11-02T06:53:12.326Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-externe/europa/taxa-pe-coletele-shein-si-temu-ar-putea-aduce-sase-2568195.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-externe”,”europa”,”taxa-pe-coletele-shein-si-temu-ar-putea-aduce-sase-2568195.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/taxa-pe-coletele-shein-si-temu-ar-putea-aduce-sase-2568195.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”canonical”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/taxa-pe-coletele-shein-si-temu-ar-putea-aduce-sase-2568195.html”,”client”:{„is_mobile”:false}}
-
Actualitateacum 2 zilePlatforma pentru angajarea muncitorilor străini se redeschide până la 15 noiembrie: ce trebuie să știe firmele
-
Actualitateacum 3 zileTranssemenic, drumul de poveste din Banatul Montan care leagă satele pemilor de stațiunea Semenic
-
acum 3 zileReduceri Oriflame de Black Friday 2026: ce merită să pui pe wishlist
-
Breakingacum 3 zileAvangarde: AUR ar câștiga defilând alegerile parlamentare. Ce partid urcă puternic, cine scade în cel mai recent sondaj de opinie
-
Actualitateacum 3 zileRevenit din suspendare, Alibec se gândește deja la retragere. Vrea să se reprofileze: „Aș vrea să fac asta, îmi place ideea. Mă apuc acum!”
-
Breakingacum 3 zileCe a reproșat Comisiei de Etică a Universității din Iași judecătoarea care l-a trimis după gratii pe fiul lui Tudorel Toader
-
Breakingacum o ziRogobete a fost întrebat dacă își dă demisia din Ministerul Sănătății în cazul unui conflict cu ministrul Finanțelor sau în urma altei divergențe. Ce a răspuns
-
Uncategorizedacum 3 zileOrganizarea banchetului de clasa a 12-a, cum eviți cele mai frecvente greșeli





