Actualitate
Plasturele care vindecă rănile cu ajutorul soarelui – fără antibiotice
Un grup de cercetători spanioli a conceput un plasture inteligent care elimină bacteriile fără a folosi antibiotice, activându-se doar sub acțiunea luminii solare. Această invenție ar putea înlocui plasturii clasici utilizați de zeci de ani pentru protejarea rănilor.
Plasture inteligent care vindecă răni cu ajutorul luminii solare fără antibiotice Foto Cell com
Plasturii tradiționali sunt un element esențial în orice trusă de prim ajutor. Totuși, odată cu avansul tehnologic, viitorul lor devine incert: de la bandaje inteligente și plasturi care previn formarea cicatricilor, până la un nou material fotocatalitic capabil să trateze infecțiile cu ajutorul razelor solare.
Cum funcționează plasturele inteligent
Noul plasture revoluționar, creat de cercetătorii de la Institutul de Știința Materialelor din Madrid (ICMM), parte a Consiliului Național de Cercetare Științifică (CSIC), este conceput dintr-un material poros, aplicabil direct pe piele, care reduce dezvoltarea bacteriilor fără a utiliza antibiotice – un avantaj major într-o lume tot mai afectată de rezistența bacteriană la tratamentele convenționale. Sub acțiunea luminii solare, materialul devine activ și combate infecțiile direct la sursă.
Terapia solară, o soluție promițătoare pentru tratarea rănilor
Această inovație poate reprezenta un pas esențial în prevenirea infecțiilor post-operatorii sau în tratarea rănilor cronice, mai ales în zone cu acces limitat la tratamente medicale sau în situații de urgență.
Pe scurt, soarele nu mai este doar sursa naturală de vitamina D, ci ar putea deveni, în curând, un aliat important în vindecarea rănilor.
O armă nouă împotriva bacteriilor: lumina solară
Cercetătorii spanioli au dezvoltat un nou material fotocatalitic care ar putea deveni o armă eficientă împotriva rezistenței bacteriene: o substanță ce combină compuși metal-organici (MOF – după denumirea în engleză) cu celuloză.
Aplicat pe o rană, asemenea unui plasture, acest material se activează sub acțiunea luminii solare și inhibă dezvoltarea bacteriilor, potrivit unui studiu publicat în revista științifică ACS Applied Materials & Interfaces. Lucrarea evidențiază potențialul compușilor fotosensibili și deschide calea spre tratamente antimicrobiene inovatoare, care nu necesită utilizarea antibioticelor – o soluție promițătoare în lupta cu rezistența bacteriană.
Plasture inteligent care vindecă răni cu ajutorul luminii solare fără antibiotice Foto Mdpi com
„Materialele fotosensibile reprezintă o alternativă promițătoare pentru combaterea rezistenței bacteriene prin terapie antimicrobiană fotocatalitică”, explică Margarita Darder, cercetătoare la ICMM-CSIC și autoare principală a studiului, într-un comunicat de presă.
Aceasta mai precizează că materialele fotocatalitice sunt substanțe care reacționează la lumina solară, generând molecule „capabile să elimine o gamă largă de agenți patogeni”, fără a fi nevoie de utilizarea antibioticelor.
Plasture inteligent creat din titan și celuloză, activat de soare
Pentru a crea acest material inovator – care ar putea înlocui plasturii tradiționali – echipa de cercetare a utilizat materiale cristaline și poroase, formate din atomi metalici și molecule organice, cunoscute sub numele de MOF. „Am folosit un MOF pe bază de titan, care este biocompatibil și nu prezintă toxicitate semnificativă”, explică, într-un comunicat, Javier Pérez-Carvajal, cercetător la ICMM-CSIC și coautor principal al studiului.
Acest MOF are dimensiuni nanometrice (de ordinul unei miliardimi de metru) și a fost combinat cu celuloză – un material complet regenerabil, biodegradabil, biocompatibil și ușor de adaptat în funcție de nevoi specifice.
Astfel, cercetătorii au reușit să creeze „un material care, atunci când este realizat sub formă de peliculă sau pansament, este flexibil și transparent”, după cum adaugă Pérez-Carvajal.
Odată fabricat, materialul poate fi aplicat direct pe orice rană, unde acționează autonom sub influența luminii solare. Totuși, invenția nu oprește complet dezvoltarea bacteriilor, ci contribuie semnificativ la reducerea acesteia. „Am observat o inhibare crescută a dezvoltării bacteriene după o modificare chimică a MOF-ului, care îl face mai activ sub lumina soarelui”, subliniază Margarita Darder.
Testat cu succes: plasturele care reduce bacteriile cu 58%
Una dintre caracteristicile esențiale urmărite de cercetători pentru utilizarea acestor materiale sub formă de plasturi sau pansamente este flexibilitatea și maleabilitatea peliculelor, astfel încât acestea să se poată adapta ușor la suprafața rănilor. În plus, oferă ușurință în aplicare și rezistență mecanică.
Pentru a le verifica eficiența, echipa de cercetare a testat deja acest material împotriva stafilococului auriu (Staphylococcus aureus), o bacterie responsabilă de majoritatea infecțiilor stafilococice.
„Reducerea creșterii bacteriene depășește 50% sub lumină vizibilă”, precizează Margarita Darder. Mai exact, cercetătorii au observat o scădere de aproximativ 58%. Aceste rezultate preliminare susțin potențialul peliculelor bionano-compozite ca pansamente pentru tratarea rănilor.
La rândul său, Pérez-Carvajal adaugă că porii MOF-ului permit și încorporarea unor substanțe medicamentoase în material. Această funcționalitate suplimentară ar putea spori și mai mult efectul antibacterian al pansamentului.
„Rezultatele acestui test preliminar demonstrează aplicabilitatea materialelor dezvoltate în terapia antimicrobiană fotocatalitică”, afirmă cercetătorii.
Această inovație tehnologică și medicală consolidează fezabilitatea terapiei antimicrobiene fotocatalitice – o strategie emergentă care urmărește alternative la antibioticele tradiționale în tratarea infecțiilor.
Astfel, acest „pansament/bandaj solar” inovator marchează un pas important către tratamente pentru răni mai durabile, eficiente și sigure. Se alătură altor dispozitive medicale de ultimă generație care transformă medicina modernă – de la plasturi inteligenți care detectează anomalii cardiace, la bandaje revoluționare care monitorizează în timp real vindecarea rănilor cronice, prin intermediul unei aplicații.
Actualitate
Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos
Deși reprezintă doar 2%-3% din totalul diagnosticelor oncologice, cancerul de pancreas este una dintre cele mai dificile forme de cancer, pentru că e depistat de obicei târziu. Cauzele apariției bolii nu sunt cunoscute, iar simptomele sunt vagi și ușor de ignorat, spun medicii.
FOTO Shutterstock
Ce este cancerul de pancreas și cum apare
,,Cancerul de pancreas este una dintre cele mai dificile forme de cancer, în mare parte pentru că este descoperit prea târziu. Pancreasul este un organ situat profund în abdomen, iar modificările care apar la nivelul lui pot evolua mult timp fără semne specifice de boală”, explică dr. Irina Anghel, medic specialist oncolog.
Până acum, cercetătorii nu au reușit să identifice clar din ce cauză apare această boală, dar au identificat factori de risc.
,,Afecțiunea apare atunci când celulele pancreasului încep să se înmulțească necontrolat ca urmare a unor modificări genetice. Fumatul este considerat principalul factor de risc, alături de obezitate, diabet, pancreatita cronică, consumul cronic de alcool și înaintarea în vârstă. În unele cazuri, sau anumite boli genetice pot crește riscul de apariție a cancerului pancreatic. De asemenea, purtatorii de mutatii in genele BRCA1 sau BRCA2 au risc mai mare de a dezvolta cancer de pancreas in decursul vietii”, spune medicul.
,,Simptomele sunt vagi și ușor de ignorat”
Întrebată despre semnele apariției bolii, dr. Irina Anghel spune:
,,La început, simptomele sunt vagi și ușor de ignorat. Nu exista simptome specifice. Pot apărea dureri abdominale difuze (accentuate in partea superioara) sau dureri de spate, lipsa poftei de mâncare, scădere în greutate și oboseală accentuata. Pe măsură ce boala avansează pot apărea: icterul, urina închisă la culoare și modificări ale scaunului (scaun moale, deschis la culoare), semne care determină de obicei prezentarea la medic”.
Tratamentele disponibile pentru boală
Tratamentul depinde de stadiul în care este descoperită boala, explică medicul oncolog:
,,Intervenția chirurgicală oferă cele mai mari șanse de supravietuire pe termen lung, dar este posibilă doar la un număr redus de pacienți. Chimioterapia și radioterapia sunt folosite frecvent pentru a încetini evoluția bolii și a prelungi supraviețuirea cu o calitate bună a vieții”.
Cercetările continuă însă pentru a oferi cât mai multe șanse pacienților diagnosticați cu aceasta boală.
,,În prezent, cercetările se concentrează pe terapii personalizate, precum tratamentele țintite și imunoterapia. În paralel, îngrijirea paliativă joacă un rol esențial, ajutând pacienții să își controleze simptomele și să își mențină o calitate cât mai bună a vieții”, spune dr. Irina Angel.
Actualitate
Tensiuni în Strâmtoarea Ormuz: Trei nave au fost atacate în serie. Gardienii Revoluției iraniene, suspectați de deschiderea focului
O barcă rapidă de atac aparținând Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a deschis focul asupra unei nave container în apropiere de Strâmtoarea Ormuz, la circa 28 de kilometri nord-est de Oman. Un al doilea atac a fost raportat în aceeași zonă, în acest caz fiind vizată o navă de marfă. De asemenea, și o navă MSC, sub pavilion Panama, a fost vizată la aproximativ șase mile marine de coasta Iranului.
Trei nave au fost atacate în serie. FOTO: captură video arhivă
UPDATE 12.50 Un al treilea incident a fost raportat
O a treia navă de marfă a fost atacată în timp ce încerca să traverseze Strâmtoarea Ormuz, a declarat pentru BBC organizația de informații maritime Vanguard.
Potrivit informațiilor furnizate, nava MSC Francesca, sub pavilion Panama, a fost vizată la aproximativ șase mile marine de coasta Iranului, în timp ce se îndrepta spre sud, ieșind din strâmtoare și intrând în Golful Oman.
Vanguard precizează că vasul ar fi fost somat de Gardienii Revoluției Islamice să oprească și „instruit să arunce ancora”.
Echipajul a raportat „avarii la coca navei și la spațiile de cazare”, iar autoritățile maritime nu au oferit, deocamdată, informații suplimentare privind amploarea incidentului.
Două nave au fost atacate
Nava militară iraniană s-a apropiat fără contact radio prealabil și a deschis focul, provocând „pagube serioase punții”. Echipajul navei container a fost declarat în siguranță, nefiind raportate incendii sau scurgeri cu impact asupra mediului, potrivit informațiilor agenției British Maritime Trade Operations (UKMTO), citată de EFE și dpa.
La scurt timp a avut loc un al doilea atac raportat în aceeași zonă. Armata britanică a anunțat că o altă navă de marfă a fost vizată în Strâmtoarea Ormuz, fiind nevoită să se oprească în derivă. Autorii atacului nu au fost identificați oficial, însă suspiciunile au fost îndreptate imediat către Iran, în contextul primului incident.
Atacurile au loc pe fondul tensiunilor crescute din regiune, la doar câteva zile după ce Statele Unite au confiscat o navă container iraniană și au intervenit asupra unui petrolier asociat comerțului cu petrol al Teheranului.
Președintele american Donald Trump a declarat recent că Iranul „se prăbușește financiar”, susținând că blocada navală ar fi afectat semnificativ exporturile maritime ale țării. El a anunțat, de asemenea, un armistițiu pe termen nelimitat, menit să deschidă calea unor negocieri cu Teheranul, dar a menținut presiunea asupra regimului iranian în zona maritimă strategică.
Actualitate
Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului
Aproximativ o sută de membri ai Sindicatului „Alternativa 2002” din cadrul Azomureș protestează miercuri, 22 aprilie, în fața Ministerului Energiei, acuzând lipsa de reacție a autorităților în fața riscului ca singurul producător intern de îngrășăminte să fie închis definitiv.
Combinatul riscă să se închidă. FOTO Azomureș
Protestatarii cer repornirea activității combinatului Azomureș sau, cel puțin, o soluție care să protejeze locurile de muncă și să limiteze impactul social și economic asupra județului Mureș, potrivit Agerpres.
Sindicaliștii solicită un dialog real cu Ministerul Energiei și măsuri de sprijin pentru familiile și comunitățile care depind de platforma industrială.
În ultimul an, compania elvețiană Ameropa, proprietara Azomureș, a avut negocieri cu Romgaz privind o posibilă preluare a combinatului.
Potrivit declarațiilor secretarului de stat Cristian-Silviu Bușoi, discuțiile sunt într-un stadiu avansat, iar Romgaz a transmis deja o ofertă acționarilor.
Amintim că, în urmă cu o lună, Combinatul Azomureș, a notificat oficial sindicatul cu privire la inițierea unui plan de concedieri colective.
Reprezentanții angajaților au atras atenția că situația combinatului a devenit critică din cauza prelungirii negocierilor privind o eventuală preluare de către Romgaz, discuții care durează de peste un an, potrivit Digi24.
„Vom folosi această perioadă pentru a identifica soluții reale. Întârzierea unei decizii poate duce la închiderea completă a platformei, cu efecte majore asupra agriculturii și economiei locale”, a avertizat atunci organizația sindicală.
Sindicatul a cerut încă de atunci Guvernului o decizie urgentă privind viitorul combinatului, astfel încât procesul de achiziție să nu rămână blocat în proceduri și să existe un cadru predictibil pentru repornirea activității.
În februarie, premierul Ilie Bolojan a discutat cu reprezentanții Ameropa – compania care deține Azomureș – și cu conducerea Romgaz despre stadiul negocierilor pentru o posibilă preluare.
-
Actualitateacum 3 zileSfârșitul Rusiei poate veni de unde se așteaptă mai puțin. Generalul Ben Hodges dezvăluie ce aliat l-ar trăda pe Putin
-
Breakingacum 2 zileKelemen Hunor pune punctul pe i, în plină criză guvernamentală: „Problema cea mai mare este cum se vor uita creditorii României la țara noastră”
-
Breakingacum 2 zileTim Cook a anunțat că se va retrage de la conducerea Apple. Care este ultima zi a acestuia la cârma companiei
-
Actualitateacum 3 zileUn alt efect al scumpirii carburanților în Europa: Creștere explozivă a vânzărilor de mașini electrice
-
Actualitateacum 2 zileDe ce durerile de spate nu trec singure – și ce poți face acum
-
Actualitateacum 2 zileCiolacu neagă că ar locui într-un penthouse de lux din Herăstrău, unde chiria ar ajunge la 15.000 de euro: „Nu voi fi deloc influențat de aceste minciuni”
-
Breakingacum 3 zilePSD a decis întrebarea pentru membri, adresată azi, în cadrul referendumului intern. Nu se vorbește despre ieșirea de la guvernare
-
Actualitateacum 2 zileDezbatere aprinsă în educație: Lipsa de transparență de la olimpiade ajunge pe masa Ministerului. Ce schimbări cer elevii




