Actualitate
Austeritate sau coșmar în țara cu munți de aur? Roșia Montană, Certej și Rovina, marile proiecte miniere care au dezbinat România
Măsurile de austeritate propuse de Guvernul României au readus în atenție subiectul exploatărilor resurselor naturale ale României, în special a zăcămintelor de aur, argint, cupru și alte metale prețioase, conturate în Munții Apuseni.
Cariera Coranda – Certej ascunde zăcăminte prețioase. Foto: Daniel Guță ADEVĂRUL
Rovina, Certej și Roșia Montană, trei mari proiecte miniere care au vizat exploatarea celor mai mari zăcăminte de aur din Europa, aflate în Munții Apuseni, au fost blocate în ultimii ani, în urma proceselor deschise de organizații de mediu, de localnici sau a unor decizii luate de statul român.
România stă pe munți de aur
Unii români consideră exploatarea acestor resurse ar putea oferi un impuls economiei naționale.
„Guvernul, ajuns cu spatele la zid, e nevoit acum să impună măsuri de austeritate care reduc veniturile reale, cresc taxele, impozitele, accizele, TVA-ul etc și afectează nivelul de trai al majorității populației. Din nou, cetățeanul de rând este cel care plătește nota pentru dezechilibrele bugetare, pentru incompetența managerială și pentru lipsa unei viziuni strategice pe termen lung. Toate acestea se întâmplă într-o țară care stă, la propriu, pe o mină de aur — la modul cel mai concret posibil”, scrie fostul jurnalist Alin Bena, geolog de profesie și locuitor al comunei Certeju de Sus.
El adaugă că România are resurse minerale uriașe, evaluate la zeci de miliarde de euro, dar care zac neexploatate de ani de zile din cauza unei combinații toxice de indecizie politică, activism extremist și lipsă de curaj guvernamental.
Imaginea 1/17:
Cariera minieră Coranda din Certej. Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (15) jpg
„Certej, Rovina, Roșia Montană — nume care ar trebui să fie sinonime cu relansare economică, cu investiții majore și cu venituri semnificative la bugetul de stat — au devenit simboluri ale stagnării și ratării oportunităților”, afirmă Alin Bena.
În comuna Certeju de Sus, exploatarea minieră propusă în ultimii ani, dar blocată în prezent, viza extragerea într-o perioadă de 16 ani a peste 63 de tone de aur și a altor aproape 375 de tone de argint.
Argumentele contra exploatării sunt bine cunoscute, adaugă localnicul: riscuri ecologice, corupție, concesionări dezavantajoase pentru stat. Dar toate acestea nu sunt motive reale pentru a închide complet subiectul.
„Sunt probleme care pot fi reglementate, negociate și controlate, dacă există voință politică și transparență. În loc să abandonăm ideea de a valorifica resursele, ar trebui să o modernizăm: cu tehnologie avansată, cu parteneriate strategice și cu un cadru legislativ care să protejeze atât mediul, cât și interesul public. România nu își poate permite luxul de a lăsa zeci de miliarde de euro îngropate în pământ, în timp ce se împrumută la dobânzi uriașe și impune sacrificii inutile populației”, completează Alin Bena pe site-ul Newshd.ro.
„Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă”
Organizațiile de mediu, dar și localnicii afectați direct de exploatările miniere oferă, la rândul lor, argumente pentru care marile proiecte miniere plănuite în Munții Apuseni trebuie, în opinia lor, să fie abandonate definitiv.
Într-un mesaj viral pe rețelele de socializare, Viorel Bold, un localnic din comuna Bucureșci, care se opune proiectului minier minier Rovina – Colnic – Valea Gârzii (video), cu zăcăminte evaluate la peste 217 tone de aur și 635.000 de tone de cupru, arăta că exploatarea la suprafață a resurselor ar distruge așezările din jur și ar fi păguboasă și pentru statul român.
„Sunt un locuitor al comunei Bucureșci, din care face parte și Rovina, de când mă știu. Am trăit cu speranța că îmi voi petrece ultimii ani din viață, în liniște, aici, la casa părintească, dar se pare că nu va fi așa. A apărut coșmarul Rovina. De ce Rovina? Pentru că deține circa 200 de tone de aur, cam 650 de tone de cupru și alte minerale despre care nu vorbește nimeni”, afirmă acesta, pe pagina sa de Facebook.
El adaugă în expunerea sa deși România are o tradiție veche în minerit, exploatările miniere din zonă au fost puse pe butuci, iar populația a fost sărăcită și lăsată fără perspectivă. Statul român ar fi trebuit să investească în minerit, dar să țină cont de interesele localnicilor, adaugă acesta.
„Așa am ajuns la versul: Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă! De ce Rovina? Pentru că a sosit momentul să fim prostiți, locuitorii de aici, cu mici pomeni și promisiuni, și mai ales cu locuri de muncă – multe –, câțiva euro pe un prun, câțiva euro pe un măr care urmează să fie rași. Presupun că marile pomeni s-au dus mult mai sus, ca să se obțină acordul pentru jaful care urmează: extragerea acestor bogății prin decopertarea a 94 de kilometri pătrați de pădure și munte. Descopertarea se va face cu utilaje moderne, computerizate, cu personal adus gata instruit, consideră localnicul și, apreciez eu, mai mult decât paznici, femei de serviciu, muncitori necalificați și poate la bucătărie, nu vor angaja”, afirma Viorel Bold.
El se întreabă, în mesajul său, ce efecte va avea proiectul Rovina – Colnic – Valea Gârzii asupra regiunii din Munții Apuseni, cu o tradiție minieră îndelungată.
„Sunt întrebări care nu mă lasă să dorm: Cât de mult va fi afectat mediul (94 km pătraţi descopertă)? Aerul, apa, vor mai fi la fel? Pânza freatică cum va fi? Animale, păsări, albine, unde se vor duce? Trăim fără ele?! Albinele se duc în pastoral, dar când se întorc…? Perdelele de apă promise care iau praful de oxizi formaţi în contact cu aerul, unde se duc? Anii sunt tot mai secetoşi. Zgomotul pe care îl vor face morile care sfarmă piatra, cât va fi de puternic, zi şi noapte? După ce iau tot şi pleacă, ce rămâne în loc? Ecologizare? Iazuri de decantare!? Ce efect vor avea în timp? Asta vreţi să lăsaţi copiilor voştri, un deşert? Cei care susţineţi proiectul, v-aţi gândit la toate astea? Merită?”, mai scrie localnicul.
Roșia Montană păstrează cel puțin 300 de tone de aur în adâncuri
În Roșia Montană, situația proiectului aurifer propus la sfârșitul anilor ‘90 pare tranșată: zăcământul uriaș de aur și argint din Munții Apuseni, estimat la peste 300 de tone de aur și peste 1.600 de tone de argint, nu poate fi exploatat, atât în urma unor decizii ale justiției și ale statului român, cât și pentru faptul că o parte a zonei a fost inclusă în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO (video).
În 2024, statul român nu a mai prelungit licența de concesiune pentru Roșia Montană Gold Corporation, anunța Autoritatea Națională pentru Resurse Minerale.
Minele de aur din Munții Apuseni au fost închise definitiv până la mijlocul anilor 2000, după ce intraseră într-un declin prelungit. Din 1997, noua companie minieră Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a început să cumpere casele și terenurile localnicilor din Roșia Montană, iar mulți foști mineri le-au vândut și au părăsit satul, peste care avea să se întindă proiectul minier de anvergură. Sute de proprietăți au fost vândute atunci, iar printre ele au fost numeroase clădiri istorice, vechi din secolul al XIX-lea, care acum sunt părăsite.
„Ceea ce a propus compania canadiană ar fi fost sfârșitul localității. Nu s-ar mai fi putut trăi aici. Pentru a realiza acest proiect, compania ar fi trebuit să cumpere 1.250 de proprietăți. A reușit să cumpere până acum 850 de proprietăți, iar restul nu au mai fost cumpărate, ceea ce a dus și la blocarea proiectului”, spune Sorin Jurca, localnic din Roșia Montană.
În 2021, peisajul minier Roșia Montană din Alba, cuprins într-un perimetru al comunei, a fost inclus în patrimoniul cultural mondial UNESCO, iar noul statut al localității, i-a sporit atractivitatea pe plan turistic.
Imaginea 1/29:
Roșia Montană Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (154) JPG
„Roșia Montană a intrat în patrimoniul UNESCO, iar soarta acestei așezări este alta decât cea legată de minerit. Ceea ce au lăsat în urmă exploatările miniere de mii de ani aici păstrăm și putem valorifica turistic. Roșia Montană este cunoscută acum ca un loc de valoare mondială, prin acele galerii romane care atrag mii de turiști”, adăuga Sorin Jurca, unul dintre cei care s-au opus proiectului minier.
Alți localnici, foști mineri, spun la rândul lor, că mineritul ar fi revigorat zona, unde cuprul continuă să fie exploatat prin cariera de la Roșia Poieni, deschisă la sfârșitul anilor ‘70. Aflată în imediata vecinătate a fostului mare centru aurifer Roșia Montană, la circa 1.000 de metri altitudine, cariera administrată de societatea Cupru Min, vizează un zăcământ estimat la 900.000 de tone de cupru, respectiv 60 la sută din rezerva de cupru exploatabilă a României.
Rovina ascunde 217 tone de aur
Proiectul minier Rovina–Colnic–Cireșata, al doilea ca mărime din Europa, a fost desemnat recent de Comisia Europeană drept investiție strategică, în cadrul programului pentru materii prime critice (CRMA).
„Proiectul Minier Rovina este unul dintre cele mai mari din lume, aflat în fază de dezvoltare. Zăcământul conține 10,1 milioane de uncii echivalent aur (217 tone de aur și 635.000 tone de cupru), iar mineralizația porfirică va permite exploatarea eficientă”, informa Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), compania canadiană care gestionează proiectul.
Imaginea 1/13:
Satul Rovina din Munții Metaliferi Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (45) jpg
Aceasta deține, din 2018, un permis și o licență de exploatare valabilă 20 de ani, reînnoibilă, pentru o suprafață de peste 27 kilometri pătrați. Zăcământul de la Rovina a fost descoperit în 1973 și investigat intens până în anii 2000. Proiectul prevede cariere la Colnic și Rovina, urmate de o exploatare subterană la Valea Gârzii – Cireșata. Organizațiile de mediu și unii localnici au contestat în justiție acest proiect.
Proiectul Certej viza extragerea a peste 63 de tone de aur
Minele de aur și minereuri complexe din zona Certej au fost închise la mijlocul anilor 2000, după o activitate de aproape trei secole. Cea mai mare dintre exploatări, cariera Coranda a fost deschisă la începutul anilor ‘80 și s-a extins pe mai mult de 60 de hectare.
În anii 2000, teritoriul Corandei și împrejurimile sale au fost cuprinse într-un amplu proiect minier derulat, de societatea Deva Gold (un joint-venture între Eldorado Gold şi compania de stat Minvest Deva).
Planurile companiei vizau extragerea, în 16 ani de exploatare, a circa 63,5 tone de aur şi alte 375 de tone de argint, valoarea zăcământului de la Certej fiind estimată la aproape două miliarde de euro. Proiectul a fost contestat de mai multe organizaţii de mediu, care au acuzat folosirea cianurilor în procesul de prelucrare a minereurilor şi că investiţia va duce la defrişarea a peste 160 de hectare de pădure.
În 2021, magistraţii au anulat atât Planul Urbanistic Zonal emis în 2010 de Consiliul Local al comunei Certeju de Sus, cât şi Avizul de mediu emis în 2010 de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timiş (ARPM Timiş), ca urmare a unei proceduri care a durat aproximativ trei ani.
Actualitate
Cum ajută Hidrogeofor localitățile din jurul Capitalei să aibă apă curată și constantă
Apa curată devine o prioritate în Ilfov
De la Cernica la Snagov, de la Pantelimon la Bragadiru, tot mai mulți locuitori ai județului Ilfov aleg să își asigure propria sursă de apă curată prin foraje profesionale.
Creșterea numărului de gospodării noi și a nevoii de independență față de rețelele publice au făcut ca forajele de puțurisă fie o soluție tot mai căutată — atât pentru uz casnic, cât și pentru irigații sau activități industriale.
De ce sunt importante forajele executate corect?
Un foraj bine realizat nu înseamnă doar o gaură în pământ, ci un sistem sigur de captare a apei din stratul freatic sau din acvifere mai adânci.
De calitatea execuției depind durata de viață a puțului, puritatea apei și debitul obținut. În zonele din Ilfov, unde structura solului variază mult de la o localitate la alta, experiența și utilajele folosite fac diferența între un foraj reușit și unul problematic.
Hidrogeofor – 20 ani de experiență în foraje puțuri în Ilfov și București
Compania Hidrogeofor, specializată în foraje puțuri de alimentare cu apă și pompe de căldură, a realizat sute de lucrări în județul Ilfov, acoperind localități precum Cernica, Snagov, Pantelimon, Voluntari, Popești-Leordeni, Otopeni, Corbeanca, Bragadiru, Măgurele, Buftea și multe altele.
„Fiecare teren are particularitățile lui — la Cernica solul e nisipos, la Snagov găsim straturi mai dure, iar în Pantelimon apar variații de adâncime între 25 și 40 de metri. De aceea, adaptăm permanent soluția de foraj, ca să garantăm apă sigură, debit constant și o lucrare durabilă.”
— explică un reprezentant al echipei Hidrogeofor
Cum decurge un foraj complet?
Procesul începe cu o evaluare hidrogeologică a zonei și se finalizează cu testul de pompare și montarea pompei submersibile.
Durata medie a execuției este de 1–3 zile, iar lucrările vin cu garanție completă.
Pentru gospodării, ferme sau mici afaceri, un foraj bine făcut poate asigura autonomie totală la alimentarea cu apă, fără dependență de rețelele publice.
Soluții și întreținere în timp
Pe lângă execuția propriu-zisă, echipa Hidrogeofor oferă servicii de denisipare, colmatare și mentenanță periodică, astfel încât puțul să rămână funcțional și eficient pe termen lung.
Clienții pot apela și pentru foraje pompe de căldură geotermale, tot mai cerute în contextul creșterii interesului pentru energie verde.
Localitățile din Ilfov unde se lucrează constant
- Cernica, Berceni, Popești-Leordeni– acvifere de medie adâncime, apă curată pentru gospodării
- Snagov, Corbeanca, Otopeni– straturi mai adânci, apă de calitate ridicată
- Pantelimon, Voluntari, Tunari– lucrări rapide, zone de dezvoltare intensă
- Buftea, Bragadiru, Măgurele– foraje pentru locuințe, pensiuni și mici afaceri
Tehnologie, experiență, încredere
Succesul unui foraj nu ține doar de adâncime, ci de tehnologia folosită și experiența echipei. Hidrogeofor lucrează cu utilaje moderne, materiale certificate și oferă consultanță înainte și după finalizarea lucrării.
Cei interesați pot solicita o ofertă personalizată direct pe site www.hidrogeofor.rosau telefonic la 0792 335 577.
Actualitate
Novakid.ro aduce în atenția școlilor un program menit să facă predarea limbii engleze o experiență autentică și interactivă
Limba engleză a devenit mai mult decât un instrument de comunicare, iar deprinderea ei de la vârste fragede facilitează accesul la resurse academice, face posibil studiul în străinătate, încurajează dezvoltarea profesională, oferind totodată șansa de a cunoaște noi culturi și tradiții.
Din dorința de a ajuta școlile să consolideze competențele lingvistice ale copiilor și încrederea lor în vorbire, Novakid, platforma online premiată pentru predarea englezei ca limbă secundară (ESL), a lansat programul de practică pentru sălile de clasă, sub titulatura English Speaking Practice for Schools. Parteneriatul oferă instituțiilor educaționale instrumentele de care au nevoie pentru a crea spații de comunicare creative și pline de energie, în care elevii își valorifică potențialul – cu repere academice clare.
Sprijin în dezvoltarea competențelor lingvistice
Calitatea și fiabilitatea lecțiilor sunt asigurate de un grup de 100 de profesori, vorbitori nativi de engleză, cu înaltă calificare. Conceptul susține juniorii în creșterea nivelului de pregătire cu ajutorul cursurilor de grup, care îi transformă pe cei timizi în participanți activi prin dezbateri, povești și lucru în echipă. De asemenea, acesta implică formate de studiu adaptate vârstei, cu sesiuni personalizate: 25 de minute pentru elevii mici și 45 de minute pentru cei mai mari, interesul și implicarea fiind menținute la fiecare etapă.
„Misiunea noastră a fost întotdeauna să democratizăm educația în limba engleză și să o facem accesibilă copiilor de pretutindeni”, spune Max Azarov, CEO Novakid. „Acest produs ne oferă oportunitatea de a colabora direct cu școlile și de a le pune la dispoziție cadrelor didactice instrumentele de care au nevoie pentru a crea săli de clasă în care limba engleză prinde viață”.
Programul a fost conceput astfel încât să răspundă la două obiective esențiale, rigoare academică și dezvoltare holistică, fiind deja testat cu succes în Turcia și Polonia, unde a primit recenzii îmbucurătoare de la profesori și părinți. El se bazează pe o abordare aliniată la CEFR (Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi), pentru un progres măsurabil în raport cu standarde internaționale recunoscute pentru vorbire, ascultare și citire, validate prin evaluări formative. Pe durata lecțiilor, cadrele didactice Novakid utilizează metoda de răspuns fizic total (TPR) pentru a stimula comunicarea în timp real, iar lecțiile gamificate sunt create de specialiști ESL pentru a asigura implicarea.
Lecțiile, adaptate în funcție de grupa de vârstă
English Speaking Practice for Schools se împarte pe 3 categorii, din dorința de a răspunde nevoilor unice ale fiecărei grupe de vârstă:
- Beginners (4-6 ani): predarea se face cu ajutorul metodei TPR, îmbinând jocuri interactive de vorbire, ascultare și gesturi.
- Starters (7-9 ani): include exerciții de vorbire și ascultare, interviuri între colegi și jocuri de rol. Această grupă beneficiază de misiuni tematice și de integrarea vocabularului referitor la mâncare și îmbrăcăminte cu structuri gramaticale.
- Elementary: include toate practicile nivelului Starters, alături de sarcini de rezolvare a problemelor pentru aplicarea gramaticii și a termenilor de comunicare digitală.
Fiecare lecție dezvoltă abilități practice de vorbire, profesorii ghidând copiii și menținându-le interesul pe tot parcursul orelor. La finalul programului, juniorii primesc certificate de merit, școlile având ocazia să le personalizeze cu propriul logo. Pentru a sprijini învățarea constantă, Novakid pune la dispoziție și rapoarte automate de progres după fiecare ciclu, oferind cadrelor didactice și părinților o imagine clară asupra evoluției elevilor, fără a adăuga sarcini administrative suplimentare.
Strategii educaționale potrivite nevoilor prezentului
Lansarea English Speaking Practice for Schoolssubliniază angajamentul Novakid față de inovația în educație, ajutând unitățile de învățământ să răspundă cererii globale de abilități de comunicare, creativitate și încredere. Cu o echipă de peste 3.100 de profesori calificați, Novakid continuă să își extindă oferta pentru a răspunde atât nevoilor cursanților individuali, cât și celor ale partenerilor instituționali.
„Școlile caută soluții care să consolideze încrederea elevilor, asigurând în același timp rezultate măsurabile. Programul nostru de practică a vorbirii face ambele lucruri: le oferă copiilor curajul să își folosească vocile, respectând totodată standardele academice”, punctează Max Azarov.
Instituțiile de învățământ interesate pot trimite un mesaj la adresa partners@novakidschool.com pentru mai multe informații referitoare la cum pot să beneficieze de acest program de practică de grup.
Despre Novakid
Novakid este o școală online de engleză, recunoscută la nivel internațional și desemnată câștigătoare a premiului „Digital Language Learning Product of the Year” la Digital Education Awards. De la lansarea sa din 2017 și până în prezent, 1.000.000 de cursanți au parcurs cel puțin o lecție în cadrul platformei Novakid.
Predarea se face cu ajutorul unor metode moderne, precum TPR (metoda răspuns fizic total), ce presupune folosirea expresiilor faciale și gesturilor. Metoda unică Novakid de evaluare a progresului (peste 1.500 de parametri, testare A/B și alte componente ale unei abordări bazate pe analiza datelor) permite profesorilor să adapteze programul în funcție de nevoile și interesele individuale ale copiilor.
Actualitate
Cum să alegi fungicidele potrivite pentru grădina ta: 5 sfaturi de la specialiști
Grădina ta este un mic colț de natură, iar sănătatea plantelor este esențială pentru a te bucura de roadele muncii tale. Una dintre cele mai mari provocări în grădinărit este combaterea bolilor cauzate de ciuperci. Aici intervin fungicidele, produse care protejează plantele împotriva acestor agenți patogeni. Totuși, alegerea fungicidului potrivit poate fi un proces copleșitor, având în vedere diversitatea produselor disponibile pe piață. De aceea, am pregătit câteva sfaturi care te vor ajuta să iei cea mai bună decizie pentru grădina ta.
1. Înțelege tipurile de fungicide
Primul pas în alegerea corectă a fungicidelor este să înțelegi că există două tipuri principale: fungicidele de contact și fungicidele sistemice. Fungicidele de contact acționează doar pe suprafața plantei, protejând-o de agenții patogeni care intră în contact direct cu soluția aplicată. Acestea sunt eficiente mai ales în cazul în care infestarea este la început.
Pe de altă parte, fungicidele sistemice sunt absorbite de plantă și circulă prin seva ei, oferindu-i protecție din interior. Un astfel de fungicid este ideal pentru bolile care s-au răspândit deja în țesuturile plantei, asigurând o protecție de lungă durată. Un exemplu comun de utilizare a fungicidelor sistemice este în cazul manei sau a făinării, două dintre cele mai frecvente boli ale plantelor.
2. Alege un fungicid în funcție de cultură
Nu toate fungicidele sunt universale. Unele sunt special formulate pentru anumite tipuri de plante sau culturi. Un fungicid eficient pentru pomii fructiferi poate să nu fie la fel de bun pentru legume. Identifică bolile specifice cu care te confrunți și verifică eticheta produsului pentru a te asigura că acesta este recomandat pentru culturile din grădina ta. Dacă ai o grădină diversificată, ar putea fi util să optezi pentru un fungicid cu spectru larg, care oferă protecție împotriva mai multor tipuri de boli.
Totodată, trebuie să ții cont și de perioada în care vei aplica fungicidul. Unele produse sunt mai eficiente în faza de creștere a plantei, în timp ce altele trebuie aplicate la începutul sezonului, pentru prevenție. De exemplu, tratamentele de primăvară sunt esențiale pentru pomii fructiferi, când riscul de infecții este mai mare.
3. Citește eticheta și respectă doza recomandată
Atunci când aplici fungicide, urmează instrucțiunile producătorului, inclusiv dozele recomandate. Aplicarea unei cantități prea mici poate fi ineficientă, în timp ce utilizarea unei doze prea mari poate afecta negativ plantele și mediul înconjurător.
Fungicidele sunt produse chimice, iar utilizarea necorespunzătoare poate duce la dezvoltarea rezistenței agenților patogeni. De aceea, alternează diferitele tipuri de fungicide și nu utiliza același produs pe o perioadă lungă de timp. În plus, verifică termenul de valabilitate al produsului; fungicidele expirate pot pierde din eficiență și chiar dăuna plantelor tale.
4. Acordă atenție impactului asupra mediului
În alegerea unui fungicid potrivit, este bine să iei în considerare și efectele asupra mediului. Există fungicide pe bază de substanțe chimice sintetice, dar și variante ecologice, pe bază de ingrediente naturale, care sunt mai prietenoase cu mediul și mai sigure pentru polenizatori precum albinele.
Dacă te preocupă sănătatea grădinii tale și a ecosistemului din jur, poți opta pentru fungicide bio, care au un impact mai mic asupra solului și a apei. În plus, acestea sunt o alegere excelentă pentru grădinile în care cultivi plante comestibile, cum ar fi legumele și fructele.
5. Consultă un specialist sau un grădinar experimentat
Dacă nu ești sigur ce fungicid este cel mai potrivit pentru grădina ta, nu ezita să ceri ajutor. Un specialist în agricultură sau un grădinar cu experiență îți poate oferi recomandări personalizate în funcție de tipul de sol, plantele pe care le ai și climatul specific regiunii tale. Ei îți pot sugera produse testate și metode de aplicare eficiente, asigurându-te că vei obține cele mai bune rezultate fără a compromite sănătatea plantelor sau a mediului.
Alegerea fungicidului potrivit pentru grădina ta nu trebuie să fie o provocare copleșitoare. Cu un pic de cunoștințe și atenție, poți proteja plantele de bolile fungice și le poți asigura o dezvoltare sănătoasă. Ține cont de tipurile de fungicide disponibile, de cultura pentru care sunt destinate, dar și de modul corect de aplicare și de impactul asupra mediului. În acest fel, vei putea să-ți păstrezi grădina în cea mai bună formă, bucurându-te de plante sănătoase și recolte bogate, fără stresul unor infestări. Nu uita, un mic ajutor din partea unui specialist poate face diferența între o grădină afectată de boli și una plină de viață!
-
Politicaacum 3 zileRomânia, între tăcere și oportunitate ratată – analiza unui moment diplomatic controversat. Claudiu Târziu: ”O nouă dovadă de incompetență diplomatică!”
-
Politicaacum 3 zileRomânia, un pilon de stabilitate la granițele Europei. După intrarea în Schengen, eforturile MAI consolidează securitatea Uniunii
-
Actualitateacum 3 zileCum ajută Hidrogeofor localitățile din jurul Capitalei să aibă apă curată și constantă
-
Comunicateacum 2 zileUnde găsești dulciuri românești autentice în magazinele din UK?
-
Comunicateacum o ziBeneficiile magneziului în reducerea anxietății
-
Sanatateacum 2 zileSpitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău
-
Lifeacum 2 zileDansul – limbajul universal al bucuriei
-
Uncategorizedacum o ziConstruirea unui brand solid de la zero: pași clari pentru antreprenori




