Actualitate
O țară asiatică a creat un birou special pentru a gestiona problemele cu străinii. Motivele din spatele deciziei
Japonia a înființat un birou pentru gestionarea relațiilor cu cetățenii străini, inclusiv turiștii, înainte de alegerile parlamentare de duminică. Problema găsește ecou în țară și se află pe agenda politică, în condițiile în care un partid populist marginal promovează politicile „Japonia pe primul loc”, inspirate de mișcarea lui Donald Trump în SUA, relatează CNN.
Panoramă Muntele Fiji FOTO Shutterstock
În ultimii ani, a crescut îngrijorarea japonezilor față de prezența tot mai importantă a străinilor în țară. Japonia, a patra economie a lumii, are o lungă istorie de politici stricte privind imigrația, însă s-a văzut nevoită să relaxeze treptat legislația, pentru a compensa scăderea ratei natalității și îmbătrânirea forței de muncă, dar și încetinirea economiei. Astfel, și-a deschis porțile pentru muncitorii străini și a început să atragă turiști internaționali.
Un grup de parlamentari din Partidul Liberal Democrat (LDP) al premierului Shigeru Ishiba a propus luna trecută măsuri pentru promovarea unei „societăți cu coexistență ordonată și armonioasă cu cetățenii străini”.
Marți, la ceremonia de inaugurare, Ishiba a explicat că „infracțiunile și comportamentul turbulent al unora din străini, precum și utilizarea necorespunzătoare a diferitelor sisteme administrative au creat o situație în care publicul se simte jenat și înșelat”. Preocupările privind afluxul de străini au avut ecou în rândul alegătorilor: sondajele de opinie indică o creștere rapidă a popularității micului partid populist Sanseito. În același timp, sondajele arată că LDP și partenerul de coaliție al acestuia, Komeito, ar putea pierde majoritatea în camera superioară a parlamentului, după scrutinul din 20 iulie.
Sarcinile noului grup de lucru
Premierul Ishiba a descris noul organism drept „turn de control” care va gestiona imigrația, achizițiile de proprietăți, precum și de cazurile de sustragere de la plata asigurărilor sociale.
El a promis „măsuri stricte împotriva celor care nu respectă regulile”, fără a oferi detalii. Un indiciu în această privință a fost oferit însă de guvern, care a anunțat că va revizui politicile: de pildă, turiștii și rezidenții străini cu facturi medicale neachitate n-ar mai putea obține viză sau nu li s-ar mai permite să revină în țară.
Deși numărul de rezidenți străini din Japonia a crescut substanțial în ultimul deceniu, de la 2,23 milioane la 3,77 milioane, aceștia reprezintă doar 3% din populația totală de peste 120 de milioane de oameni.
În schimb, turismul a explodat în ultimii cinci ani, iar în prima jumătate a anului a atins cifre-record: 21,5 milioane de turiști.
Anul trecut, Japonia a fost a opta țară din lume ca număr de turiști, potrivit UN Tourism.
Comportamentul turiștilor, supărător pentru japonezi
Afluxul de vizitatori a iritat mulți localnici, care se plâng că liniștea le-a fost perturbată de turiștii care au luat cu asalt cartierele pentru a face cumpărături sau în căutare de fundaluri pitorești pentru selfie-uri.
Astfel, autoritățile s-au văzut fost nevoite să blocheze temporar accesul la un magazin de unde poate fi admirat Muntele Fuji, precum și la o stațiune balneară unde nivelul apei a scăzut după ce vizitatorii au cerut băi private.
Unii japonezi pun în seama turiștilor creșterea inflației, dar și împuținarea anumitor resurse precum orez, alimentul de bază în Japonia.
Alții acuză rezidenții străini că nu-și plătesc contribuțiile la sănătate, dar și că investițiile lor în proprietăți determină creșterea prețurilor în sectorul imobiliar.
Un pensionar din Tokyo a declarat pentru CNN că este de părere că lucrătorii străini le iau locurile de muncă japonezilor.
„Au venit în Japonia pentru că nu puteau să-și câștige existența în țările lor. Deoarece culturile sunt diferite, este imposibil coabităm”, a spus bărbatul de 78 de ani, care a cerut să rămână anonim din cauza naturii sensibile a discuției.
Kouyama Nanami, o tânără de 23 de ani care face muncă de birou, a spus că a auzit la știri că o mare parte dintre beneficii ajung la rezidenții străini.
„Cred că ajutorul nu este acordat prioritar japonezilor”, a spus ea.
Specialiștii spun că multe astfel de atitudini negative și convingeri, precum ideea creșterii criminalității, sunt alimentate de afirmații false și înșelătoare la care recurg politicienii în campania electorală.
„Se observă o creștere vizibilă a numărului de străini. Oamenii încep să presupună că și siguranța publică se înrăutățește. În consecință, campaniile negative răspândite pe rețelele sociale găsesc ecou în mințile multor oameni, determinându-i să creadă că partidele care promit să protejeze societatea de aceste amenințări imaginare sunt alegerea mai bună”, a explicat pentru CNN Shunsuke Tanabe, profesor de sociologie la Universitatea Waseda din Tokyo.
Rata criminalități în Japonia a scăzut în ultimii 20 de ani, în pofida creșterii numărului de turiști și rezidenți străini, spune el.
„Nu există, practic, nicio diferență între cetățenii japonezi și cetățenii străini în ceea ce privește rata criminalității”, a explicat el.
Un partid populist amenință coaliția guvernamentală din Japonia
Potrivit analiștilor politici, premierul Ishiba s-a văzut silit să înființeze biroul pentru străini după ce campania electorală s-a concentrat pe „furia” față de comportamentul perturbator al turiștilor sau al rezidenților care nu respectă regulile.
În aceste condiții, Sanseito, un partid de dreapta care promovează o platformă împotriva imigranților de tip „japonezii pe primul loc”, a câștigat popularitate și atenție mediatică.
Formațiunea este departe de a putea obține majoritatea, dar se preconizează că va câștiga între 10 și 15 mandate, amenințând majoritatea Partidului Liberal Democrat (LDP) al prim-ministrului Ishiba.
LDP și partenerul său de coaliție, Komeito, au pierdut anul trecut majoritatea în camera inferioară a Parlamentului, pentru prima dată în 15 ani.
„Partidele anti-imigrație, precum Sanseito, profită de concepțiile greșite ale publicului, de temerile cu privire la imigrație și la străini pentru a lua din voturile PLD”, a declarat Jeffrey Hall, lector de studii japoneze la Universitatea de Studii Internaționale Kanda din Chiba.
Hall a spus că înființarea noului birou ar putea ajuta PLD să demonstreze „că sunt duri în această problemă”, însă politica ar putea avea un preț.
„Dacă Japonia devine o societate care monitorizează strict străinii până la punctul în care aceștia să se simtă nedoriți, asta ar putea avea un efect dăunător asupra capacității companiilor de a obține lucrătorii străini de care au nevoie”, a spus Hall.
Rata natalității a țării a scăzut la un alt minim record de 1,15 în 2024, mult sub nivelul de 2,1 necesar pentru a menține o populație stabilă în absența imigrației, ceea ce înseamnă că populația activă va continua să scadă în deceniile următoare.
Pentru a atrage lucrători străini, guvernul a relaxat cerințele pentru vize și a încercat să îmbunătățească condițiile.
Numărul angajaților străini a atins un nivel record de 2,3 milioane în octombrie anul trecut, potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Guvernul a acordat vize pentru „lucrători calificați specifici” pentru a lucra într-o gamă largă de industrii, de la asistență medicală și ospitalitate până la construcții și aviație, arată site-ul Ministerului de Externe.
Actualitate
Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată
Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis o nouă normă care reglementează modul în care poate fi modificată modalitatea de plată a pensiilor facultative. Noile reguli au intrat în vigoare la 15 aprilie.
Noi reguli pentru pensiile facultative Pilon 3. Foto arhivă
Modificările aduse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) prin Norma nr. 10/2026 vizează în principal flexibilizarea și simplificarea modului în care participanții la pensiile facultative (Pilonul 3) își pot retrage banii, precum și adaptarea procedurilor la realitățile digitale și la noile reglementări din sistemul public de pensii.
În primul rând, sunt clarificate și actualizate condițiile de retragere a activului personal net. Participanții pot solicita plata sumelor acumulate dacă au împlinit vârsta de 60 de ani, chiar dacă nu îndeplinesc toate condițiile pentru pensia facultativă completă, sau în cazul în care beneficiază de pensie de invaliditate, conform noii legislații privind pensiile publice. Astfel, norma corelează explicit regulile din Pilonul III cu cele din sistemul public.
O noutate importantă ține de extinderea și modernizarea modalităților de depunere a documentelor. Cererile de plată și documentele aferente pot fi transmise nu doar fizic sau prin poștă, ci și prin mijloace electronice, cu utilizarea semnăturii electronice calificate. Această digitalizare se aplică inclusiv în situațiile în care participantul este reprezentat de un mandatar, fiind reglementate detaliat condițiile în care documentele pot fi transmise în format electronic (inclusiv procuri și certificate).
De asemenea, norma aduce mai multă claritate în ceea ce privește reprezentarea prin mandatar, stabilind exact ce documente trebuie depuse în funcție de modalitatea de transmitere (fizic, poștă sau online) și tipul de situație (de exemplu, handicap grav sau accentuat).
O schimbare relevantă pentru participanți este creșterea flexibilității în modalitatea de încasare a banilor. Cei care au optat pentru plata eșalonată pot, pe parcursul derulării acesteia, să:
- schimbe tipul de plată (din eșalonată în plată unică),
- modifice valoarea ratelor,
- schimbe modalitatea de plată (din mandat poștal în virament bancar sau invers),
- actualizeze datele bancare (inclusiv IBAN).
Administratorii fondurilor de pensii private sunt obligați să opereze aceste modificări într-un termen scurt, de 5 zile lucrătoare de la depunerea documentației complete, ceea ce întărește drepturile participanților asupra propriilor economii.
În completare, sunt introduse reguli specifice pentru anumite situații practice: participanții trebuie să comunice un nou cont bancar dacă îl închid pe cel inițial, să prezinte documente justificative dacă sunt exceptați de la plata contribuției de sănătate sau să facă dovada domiciliului în cazul utilizării cărții electronice de identitate fără domiciliu, atunci când optează pentru plata prin mandat poștal.
În ansamblu, modificările nu schimbă fundamental dreptul de retragere a banilor, dar aduc îmbunătățiri semnificative în accesibilitate, flexibilitate și digitalizare, facilitând interacțiunea participanților cu administratorii fondurilor și oferindu-le un control mai mare asupra modului în care își primesc economiile din pensiile facultative.
Actualitate
Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”
Imediat după postarea triumfalistă a lui Donald Trump pe rețelele sociale privind deschiderea Strâmtorii Ormuz, a venit și replica plină de ironie a Iranului.
Iranul îi recomandă lui Donald Trump să se odinească. FOTO: Getty
În ultima vreme, reacțiile
ironice la postările lui Donald Trump au devenit aproape reflexe pe rețelele
sociale, unde pe conturi asociate cu Iranul apar constant meme-uri, montaje
video sau imagini generate cu ajutorul inteligenței artificiale ironice imediat
după mesajele liderului de la Washington.
De această dată, Ambasada
Iranului în Zimbabwe a distribuit un mesaj care a devenit rapid viral, după o
postare triumfalistă a lui Donald Trump despre situația din Strâmtoarea Ormuz.
„O zi mare și
strălucită pentru lume! DTJ”, a scris Donald Trump pe Social Truth pe fondul
anunțului privind redeschiderea Strâmtorii Hormuz pentru perioada de încetare a
focului.
Replica ambasadei
iraniene a apărut la scurt timp pe platforma X, sub forma unui text structurat
în patru puncte, prezentat ca un „set de recomandări” adresate direct liderului
american, pe un ton vădit ironic.
* „Încearcă să nu pari așa fericit. Păstrează-ți puțin
prestigiul;
* Să nu te gândești nicio clipă – și subliniez, nicio
clipă – la noul regim juridic al Strâmtorii Iranului. Ne ocupăm noi de asta;
* Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și
blochează-l pe Bibi (Benjamin
Netanyahu – n.r.) pentru o săptămână;
* Mănâncă ceva ușor diseară și odihnește-te”, i-a transmis Iranul lui Donald Trump.
Referirea la „Bibi”
face trimitere, evident, la premierul israelian Benjamin Netanyahu, dar şi la
relațiile apropiate dintre acesta şi Donald Trump.
Postarea a generat
imediat un val de reacții online, unde utilizatorii au continuat tonul ironic,
preluând postarea și transformând-o mesajul într-un nou meme.
* „Are nevoie de tratament serios, nu doar de asta”, a scris un utilizator.
* „Pasul 4 este cel mai important: mănâncă ușor și
dormi”, a comentat altul.
* „Blochează-l pe Bibi măcar o lună”, a adăugat un alt utilizator.
Actualitate
„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro
Familia Messi este stabilită din 2009 în Castelldefels, o localitate liniștită de lângă Barcelona, situată aproape de mare și cunoscută pentru zonele rezidențiale exclusiviste.
Recent, argentinianul a luat o decizie importantă legată de familia sa, dorind să le ofere copiilor un viitor stabil chiar în locul pe care îl consideră „acasă” în Europa. Astfel, el a inițiat un proiect prin care se vor construi trei locuințe destinate celor trei fii ai săi, în aceeași zonă în care locuiește și în prezent.
Case pentru Thiago, Mateo și Ciro. Proiect de 600.000 de euro
Planul vine în continuarea intenției sale de a rămâne stabilit în zona Barcelonei și după încheierea carierei de fotbalist.
Potrivit presei locale, autoritățile din Castelldefels au aprobat recent dezvoltarea unei zone rezidențiale în partea de deal a orașului, unde terenurile vor fi transformate pentru construcții.
Proiectul îi vizează direct pe copiii săi, Thiago, Mateo și Ciro, și presupune o investiție totală estimată la aproximativ 600.000 de euro. Pe lângă ridicarea celor trei case, planul include și modernizarea infrastructurii din zonă, cu utilități precum apă, electricitate, canalizare și telecomunicații, dar și îmbunătățirea accesului rutier către noile proprietăți.
Messi va ceda gratuit o parte din teren pentru comunitate
Argentinianul dorește să pună bazele unei zone cu vegetație mediteraneană pentru comunitatea din zonă, unde se vor planta măslini, carob și migdali. De asemenea, se plănuiește și montarea unui sistem de irigații.
Messi deține nu mai puțin de 10.000 de metri pătrați în zonă, un domeniu pe care l-a extins din aproape în aproape, de-a lungul carierei de fotbalist profesionist. Pe lângă locuința propriu-zisă a familiei, acesta mai dispune și de un teren privat de fotbal, piscină proprie, sală de sport, teren de tenis și zone de agrement.
Lionel Messi nu va reveni curând la Barcelona. Argentinianul și-a prelungit contractul cu Inter Miami până în 2028. Totuși, în înțelegere există clauze care permit o posibilă încheiere mai devreme: Messi ar putea propune rezilierea înțelegerii în 2026, iar clubul în 2027.
-
Actualitateacum 3 zileAr putea impune Iranul taxe de tranzit pentru Strâmtoarea Ormuz? Trump ar fi de acord cu o condiție
-
Actualitateacum 3 zile„Potențiale ținte pentru Rusia”: Ministerul rus al Apărării a publicat o listă a companiilor europene care ar produce drone pentru Ucraina
-
Actualitateacum 2 zileDonald Trump minimalizează durata războiului cu Iranul: „Au trecut doar două luni”
-
Actualitateacum 2 zileCE analizează ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă
-
Actualitateacum 2 zileTraduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat
-
Actualitateacum 2 zileCele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu
-
Actualitateacum 2 zileIluzia iubirii la un „swipe” distanță. Cum a crescut apariția aplicațiilor de dating rata divorțurilor
-
Actualitateacum o ziNIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore




