Breaking
Clipe grele pentru Daniel David
 
																								
												
												
											Zi fierbinte pentru ministrul Educației. După protestul de amploare al sindicaliștilor din educație, care i-au cerut luni demisia, Daniel David pare să se confrunte și cu alte probleme. Parlamentarii AUR vor depune, miercuri, o moțiune simplă la adresa ministrului Educației. Opoziția îl acuză că ignoră protestele profesorilor, prin aplicarea unor politici de austeritate care „îngroapă sistemul educațional”.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a început strângerea de semnături pentru o moțiune simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David, relatează Mediafax.
David este acuzat că ar contribui la degradarea învățământului
Concret, opoziția îl acuză pe deținătorul portofoliului Educației că sfidează nemulțumirile profesorilor, elevilor și studenților. Mai mult, prin politicile susținute, Daniel David contribuie la degradarea învățământului.
„Am decis să marcăm această degradare a modului în care statul român tratează educația printr-o moțiune simplă pe tema politicilor din educație, pe care o vom depune în ziua de miercuri”, a declarat liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.
Senatorul a invocat 3 argumente în defavoarea activității lui Daniel David: alocarea bugetară cea mai mică din Uniunea Europeană pentru educație și cercetare, rezultatele slabe la testele PISA și procentul redus de tineri cu studii superioare.
Statul alocă un procent infim din PIB pentru educație
La rândul său, un alt senator AUR, Sorin Lavric, l-a criticat pe David pentru intenția de a crește norma didactică săptămânală de la 18 la 22 de ore, remarcând că datele prezentate de ministru despre media europeană sunt false. În egală măsură, Lavric a acuzat Guvernul că alocă doar 3,04% din PIB pentru educație, în condițiile în care alte state europene investesc dublu.
„Domnul David urmează ordinele actualei coaliții, manipulează opinia publică și aplică măsuri care îngroapă școala românească. În el văd un pedagog zbir cu înclinații de cioclu, pentru că asta face”, a spus Lavric.
Daniel David este pregătit să demisioneze din funcție
În acest context, AUR a anunțat că este solidar cu profesorii care demonstrează împotriva „abuzurilor și lipsei de dialog” din sistem. De menționat că ministrul a avut o reacție considerată arogantă de profesorii prezenți la acțiunile de protest de luni.
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a ieșit cu declarații, considerând că protestul profesorilor, în actualul context de constrângeri fiscal-bugetare, este „neinspirat și complet nerealist”. Ministrul a precizat, totuși, că participă la discuțiile sindicaliștilor cu președintele, ulterior sugerând că are pregătită demisia din funcție. VEZI mai multe detalii AICI.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI:
Ministrul Daniel David stă „ASCUNS” de teama protestatarilor, în prima zi de școală. De ce nu a fost la nicio festivitate de deschidere
AUR va ataca la CCR proiectele asumate în Parlament. George Simion: „Guvernul a ales să calce în picioare Constituția”
Breaking
Cinci pompieri răniți în Argeș, după ce autospeciala cu care se deplasau spre o intervenție s-a răsturnat
 
														Cinci pompieri au fost răniți, după ce autospeciala cu care se deplasau spre o intervenție s-a răsturnat, vineri seara, pe Drumul Expres Craiova-Pitești, în apropiere de localitatea Albota, din județul Argeș, a transmis ISU Olt, potrivit Agerpres.
Pompierii lucrau la Stația Scornicești și se deplasau cu auospeciala de stingere către un accident rutier. După ce autospeciala s-a răsturnat, cei cinci membri ai echipajului au suferit traumatisme și au fost evaluați la fața locului, fiind transportați la UPU Pitești, au mai spus reprezentanții ISU Olt.
De asemenea, traficul rutier în zonă, îm sensul de mers spre Slatina, a fost blocat până la ridicarea autospecialei de pompieri.
Autorul recomandă:
Scenă incredibilă în Capitală. Pompieri veniți să stingă un incendiu, ATACAȚI de colegul care l-a provocat
Intervenţie în forță a pompierilor după ce s-a semnalat miros de gaz, la Mioveni, Argeș. Au fost evacuate peste 200 de persoane
Breaking
Trump renovează și toaletele Casei Albe, după ce a dărâmat zidurile. Cum arată acum baia Lincoln poleită cu aur
 
														După ce a demolat zidurile de la aripa estică a Casei Albe pentru a construi o Sală de Baluri, Președintele Donald Trump a anunțat joi că a renovat și Baia Lincoln (numită în onoarea celui de-al 16-lea președinte al SUA care a abolit sclavia și a fost asasinat în 1865 după ce a câștigat Războiul de Secesiune American).
Președintele a publicat mai multe imagini cu noua baie Lincoln reconstruită din marmură după „stilul Victorian” și poleită cu aur după „stilul Trumpian”. Anterior, baia era de culoare verde și albă, renovată ultima oară în anii 1940 în stil art deco.
Trump a scris pe platforma de socializare Truth Social că a refăcut baia pentru a fi mai „apropiată” de epoca lui Lincoln (anii 1860).
„Am renovat Baia Lincoln din Casa Albă. A fost renovată în anii 1940 cu gresie verde în stil Art Deco, care era total necorespunzătoare cu Epoca Lincoln”, a scris Trump pe Truth Social.
„Am refăcut-o din marmură statuară lustruită, alb-negru. Aceasta a fost foarte potrivită pentru vremea lui Abraham Lincoln și, de fapt, ar putea fi marmura care era inițial acolo!
Breaking
Fructul ale cărui coji pot valora până la 17.000 de euro. Românii îl consumă în fiecare iarnă
 
														Cojile acestui fruct, care se poate mânca fie crud, fie gătit, sunt foarte valoroase datorită conținutului ridicat de antioxidanți. Aceste coji ating un preț foarte mare pe piață, potrivit Blic.
La o primă vedere, Xinhui, un oraș din provincia sudică Guangdong din China, pare cu totul obișnuit.
Dar dacă vizitezi orașul toamna sau iarna, vei fi întâmpinat de o priveliște aparte: străzile sunt acoperite de cojile uscate ale acestui fruct și se simte un aer plin de parfumul lor dulce.
Pentru localnici, mirosul acesta nu înseamnă doar sezonul recoltei, ci și aroma bogăției. În dialectal cantonez local, cuvântul pentru „mandarină”, căci despre acest fruct este vorba, se pronunță la fel ca cel pentru „aur” – gam. Și, într-adevăr, coaja de mandarină din această zonă valorează uneori mai mult ca aurul.
Astfel, coaja mandarinelor provenită din această regiune este apreciată în toată China datorită compoziției speciale a solului și a apei, care fac zona numai bună pentru cultivarea fructelor.
Este considerată o adevărată comoară de micronutrienți, iar procesul de uscare este o adevărată artă. Coaja de mandarine se usucă la soare în fiecare toamnă și iarnă, vreme de cel puțin trei ani. Există mai multe tipuri, în funcție de gradul de maturitate al fructului:
- coji verzi: provenite de la mandarine culese înainte de a se coace
- coji galbene și roșii deschise: din fructe culese în noiembrie
- coji roșii mari: din mandarine complet coapte, în jurul lunii decembrie
- coji de iarnă: culese după sezonul rece, cu un conținut mai ridicat de zahăr
Mandarine
Coaja mandarinelor, folosită în medicina modernă
Coaja de mandarină are o istorie îndelungată. Conform tradiției, ea era folosită în preparatele servite împăraților și împărăteselor în Orașul Interzis, fosta reședință a dinastiei Ming (1368-1644).
În zilele noastre, această coajă uscată a fructelor se folosește în bucătăria sud-chineză, precum și în medicina tradițională chineză.
Despre ea, se crede că ajută la sănătatatea splinei, a sistemului digestiv și respirator, iar datorită conținutului bogat de antioxidanți, aceasta contribuie și la reglarea tensiunii arteriale.
De asemenea, sunt populare și băuturile sau dulciurile preparate din coji de mandarine uscate, care, de-a lungul timpului, au devenit parte din viața cotidiană în toată China.
În țara noastră, coaja mandarinelor, dacă nu este aruncată, este folosită de gospodine în bucătărie, pentru un gust mai aromat al preparatelor dulci.
Coaja de mandarină uscată capătă însă valoare, pe măsură ce se învechește. Cu cât este mai uscată și păstrată mai mult timp și mai atent, cu atât prețul ei crește.
Spre exemplu, un kg de coji de mandarină uscate din 1968 a fost vândut la o licitație din Hong Kong pentru 9.320 de euro, iar valoarea industriei a fost estimată anul trecut la 2,94 miliarde de euro.
Azi, 500 de grame de coji vechi de 50 de ani pot ajunge și la 8.875 de euro, iar un kilogram depășește 17.000 de euro.
Autorul recomandă:
Ce fructe să consumi vara pentru a-ți întări imunitatea. Sunt bogate în vitaminele A, C și E
Acest FRUCT diminuează senzația de dulce și te ajută să slăbești. Este o sursă bogată de fibre și vitamine
- 
																	   Actualitateacum 3 zile Actualitateacum 3 zileMii de credincioși stau la coadă pentru a intra în Catedrala Națională, până în Piața Constituției. Timpul de așteptare este între 6 și 8 ore 
- 
																	   Actualitateacum 3 zile Actualitateacum 3 zileMinistrul Apărării Națioanale anunță ce va face România după retragerea soldaților americani: „Armata Română este principala forță de apărare” 
- 
																	   Actualitateacum 3 zile Actualitateacum 3 zileAdevărul despre un aparat dentar invizibil, dezvăluit de medici și pacienți! 
- 
																	   Breakingacum 3 zile Breakingacum 3 zileFurie la Pentagon din cauza celui mai nou film de pe Netflix. „A House of Dynamite” imaginează un eșec al scutului anti-rachetă al SUA 
- 
																	   Breakingacum 3 zile Breakingacum 3 zileOana Gheorghiu își pune cenușă în cap cu postarea cu „golanii” de la Casa Albă. Primul mesaj al cofondatoarei Dăruiește Viața, după ce Grindeanu a cerut retragerea ei din funcția de vicepremier 
- 
																	   Actualitateacum 2 zile Actualitateacum 2 zileParlamentul înființează o comisie de anchetă privind explozia din Rahova, pentru „a clarifica circumstanțele care au condus la pierderea de vieți” 
- 
																	   Comunicateacum 2 zile Comunicateacum 2 zileDespre optimizarea si adaptarea SEO in era inteligentei artificiale 
- 
																	   Actualitateacum o zi Actualitateacum o ziOameni din mai multe orașe au ieșit în stradă la 10 ani de la Colectiv. La București au pornit în marş de la Piaţa Universităţii 


 
												 
																	 
																	
																															 
														 
																											 
														 
																											 
														 
																											 
														 
																											 
														 
																											 
														 
																											

