Breaking
Mii de stupi din România au rămas fără albine din cauza pesticidelor folosite de agricultori, unele interzise în UE. Reacția Ministerului Agriculturii
Mii de stupi au rămas fără albine în toată țara din cauza pesticidelor folosite de agricultori. Potrivit Pro TV, statul român permite utilizarea unor substanțe periculoase, interzise de Uniunea Europeană de acum 7 ani.
Ministerul Agriculturii recunoaște că dă astfel de derogări, dar spune că nu există în prezent pesticide alternative, mai ieftine și mai eficiente, care să combată anumiți dăunători, specifici țării noastre.
Peste 30% din familiile de albine mor anual din cauza utilizării haotice a substanțelor cu care se tratează porumbul, floarea-soarelui și rapița. Federația Asociațiilor Apicole a făcut teste pe miere, faguri și ceară.
Timp de trei ani, s-au analizat probe și s-au găsit diferite pesticide, peste limita admisă, în fagurii de miere. Analizele au fost făcute într-un laborator acreditat din Bulgaria.
În Satu Mare, 4 apicultori au pierdut peste 200 de familii de albine. Fermierul care deține culturile de rapiță, aflate în apropierea stupinelor, ar fi stropit plantele înflorite cu o substanță care ar fi avut menționat pe etichetă: periculos pentru albine.
Jumătate dintre ele ar fi murit intoxicate a doua zi după stropire. Celelalte ar fi avut aceeași soartă după ce au mâncat din mierea produsă, care conținea pesticide.
„Acționează ca un drog pentru albine. Exact ca și un om beat. Nu se mai poate coordona, se bat, tremură. Nu mai este în stare să găsească drumul înapoi la stup, sau ajunge până la stup și moare acolo”, a precizat Constantin Dobrescu, vicepreședinte Asociației Apicultorilor.
Substanța care a ucis albinele
Poliția și procuratura din Satu Mare au deschis dosar penal pentru ucidere cu intenție a albinelor. S-au recoltat probe de către inspectorii veterinari și fitosanitari: din sol, din florile de rapiță și din albinele moarte.
Analizele au arătat că cipermetrinul este substanța care ar fi ucis sutele de familii din lanul de rapiță.
Conform legislației, planta înflorită nu ar mai trebui stropită. Dacă totuși este nevoie, agricultorul are obligația să anunțe primăria, cu cel puțin 48 de ore înainte de efectuarea tratamentelor. Apicultorii ar fi astfel informați că trebuie să-și mute stupii.
Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală, aflat în subordinea ANSVSA (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor), care studiază bolile și cauzele ce produc moartea albinelor, confirmă, de asemenea, intoxicația cu cipermetrin.
Cu toate acestea, dosarul a fost clasat. Procurorii au consemnat că albinele nu sunt animale și astfel nu ar intra sub protecția legii.
Agenția Națională pentru Zootehnie ne-a dezvăluit că în întreaga țară au fost declarate, în ultimii 3 ani, peste 4.000 de stupine fără nicio familie de albine.
Dar cifrele pe care vi le prezentăm sunt doar o mică parte. Majoritatea apicultorilor nu raportează mortalitatea pentru că pierd bani. APIA le decontează anual investiții în familii de albine și echipamente, cu condiția însă ca în fiecare stup să existe minimum 75 de familii.
În prezent, există două tipuri de pesticide care pot provoca mortalitate în rândul albinelor: cele omologate, dar care uneori sunt folosite greșit de unii agricultori, și altele și mai periculoase, interzise încă de acum 7 ani de Uniunea Europeană.
Este vorba despre cele din clasa neonicotinoidelor, pe care Uniunea le-a retras încă în 2018. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a demonstrat, printr-un amplu program de cercetare, că acestea ajung în miere.
UE a descoperit urme de pesticide în 265 de probe, adică în 20 la sută din totalul analizat.
Reacția Ministerului Agriculturii
Cu toate acestea, substanțele periculoase pot fi încă utilizate la noi, prin derogări aprobate de Ministerul Agriculturii.
Oficialii români, singurii din Europa care încalcă regulamentul, susțin că fără ele nu ar putea fi combătut dăunătorul tanimecus. Cunoscut popular sub numele de „rătișoară”, acesta e specific zonei de sud-est a României.
Reporter: „Dacă UE zice că nu ai voie și tu ca țară decizi că ai voie, e corect sau nu e corect?”
„Nu așa se pune problema, chestiunea aceasta a acordării sau nu a derogarilor, cu toate că la nivel european au fost interzise, este o chestiune ce ține de politica națională iar aceste chestiuni sunt decise la vârful Ministerului Agriculturii”, a explicat Romeo Soldea, director la Autoritatea Fitosanitară.
ANSVSA și Institutul pentru Diagnostic și Sănătate Animală au confirmat pentru Inspectorul Pro că, în ultimii 5 ani, au existat analize de laborator care dovedesc că albinele s-au intoxicat atât cu pesticide omologate, cât și cu neonicotinoide.
FOTO – Captură video: Știrile Pro TV
Breaking
AUR vrea reguli electorale mai simple: eliminarea pragului alternativ și menținerea pragului național de 5%
AUR a depus o propunere legislativă prin care urmărește eliminarea pragului electoral alternativ de 20% din voturile valabil exprimate în cel puțin patru circumscripții electorale și menținerea exclusivă a pragului național de 5%.
Inițiativa legislativă îi aparține liderului senatorilor AUR Petrișor Peiu și vizează modificarea condițiilor în care competitorii electorali pot participa la repartizarea mandatelor parlamentare.
Potrivit inițiatorului, actuala legislație permite accesul la repartizarea mandatelor prin două modalități diferite: obținerea a cel puțin 5% din voturile valabil exprimate la nivel național sau obținerea a 20% din voturi în minimum patru circumscripții electorale. Proiectul propune eliminarea celei de-a doua variante, astfel încât accesul la repartizarea mandatelor să fie condiționat exclusiv de atingerea pragului național de 5%.
Inițiativa urmărește simplificarea cadrului electoral și aplicarea unui criteriu unitar de reprezentativitate, raportat la totalitatea voturilor valabil exprimate la nivel național. În expunerea de motive, liderul senatorilor AUR argumentează că actualul mecanism poate conduce la situații diferite pentru competitori electorali cu procente naționale comparabile, în funcție de distribuția geografică a voturilor.
Proiectul nu propune majorarea pragului electoral de 5%, ci exclusiv eliminarea mecanismului alternativ de îndeplinire a acestuia. Totodată, modificarea nu presupune instituirea unor noi proceduri electorale și nu generează, potrivit expunerii de motive, cheltuieli suplimentare directe pentru bugetul general consolidat.
Breaking
Gândul prezintă Best Of „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. Vineri, 23 octombrie, de la ora 20.30
Nu ratați dezvăluirile explozive făcute de actorii politici despre criza politică în care ne aflăm la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”! Elena Udrea, detalii despre artizanii celor 168 de zile de criză. Lideri adevărați sau păpușați din umbră? Cine decide premierii, președinții și șefii partidelor?
Tot cu Elena Udrea am discutat despre noul dosar al lui Călin Georgescu.
Într-o ediție care adună cele mai bune momente ale săptămânii, vedeți ce spune Mihail Neamțu. Deputatul AUR analizează mizele votului de învestitură pentru Guvernul Luca Niculescu și posibila suspendare a președintelui Nicușor Dan.
Toți miniștrii propuși în Cabinetul Niculescu au primit avize favorabile. Ce urmează după învestire și cine va plăti factura crizei politice?
Breaking
Un consilier PNL a tras cu arma, atunci când Poliția a descins la locuința sa pentru percheziții
Consilierul PNL, Valeriu Matei, și directorul administrativ al Companiei de Apă Olt (CAO), Cătălin Andronesi, ar fi fost vizați de perchezițiile desfășurate joi, 22 octombrie, în Slatina, într-un dosar de șantaj și camătă, transmite Adevărul.ro. În momentul când polițiștii au intrat în locuința PNL-istului Valeriu Matei, acesta ar fi tras cu o armă de vânătoare în oamenii legii. Ambii inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore.
Potrivit datelor din anchetă, între noiembrie 2024 și octombrie 2026, consilierul local, Valeriu Matei, i-ar fi împrumutat victimei bani cu dobândă, în repetate rânduri. Ulterior, între iunie și septembrie 2026, liberalul Valeriu Matei și Cătălin Andronesi ar fi constrâns victima pentru a obține bani sau alte beneficii materiale. Ambii inculpați ar fi apropiați ai primarului Mario de Mezzo, potrivit Olt-Alert.ro.
Potrivit surselor Adevărul.ro, atunci când polițiștii au descins la locuința lui consilierului local PNL, Valeriu Matei, pentru percheziții, acesta ar fi deschis focul cu o armă de vânătoare deținută legal. Polițiștii i-au solicitat arma, iar acesta s-a conformat și s-a predat. Din fericire nu s-au înregistrat victime.
Cazul este anchetat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
Anunțul Poliției Olt
„În dimineața zilei de 22 octombrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane, în vârstă de 58 și 60 de ani, din municipiul Slatina.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și camătă, în vederea administrării probatoriului”, transmite IPJ Olt într-un comunicat.
Valeriu Matei, susținător avid al lui Bolojan
Consilierul PNL, Valeriu Matei, vizat în dosarul de cămătărie și șantaj, este un susținător al premierului demis, Ilie Bolojan, și a participat la Congresul Extraordinar al PNL, din 21 iunie, unde s-a și pozat alături de acesta.
„Am votat și susțin candidatura lui Ilie Bolojan pentru că România are nevoie de lideri care livrează rezultate, nu promisiuni”, a transmis Matei Valeriu, într-o postare pe Facebook.
-
Socialacum 2 zile„Bullyingul în educație. Prevenție. Responsabilitate. Soluții.” – Dialog instituțional la Palatul Parlamentului pentru protejarea copiilor și construirea unui mediu educațional sigur
-
Actualitateacum 2 zileVești pentru pensionarii militari: indexarea ar putea fi mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare
-
Actualitateacum 23 de oreScandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic
-
Actualitateacum 2 zileMotociclist proiectat în două mașini, pe Mihai Bravu. Bucăți din motocicletă au lovit un tramvai. Traficul e blocat
-
Actualitateacum 2 zileDonald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”
-
Actualitateacum 10 oreMarele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul
-
Breakingacum 10 oreGândul prezintă Best Of „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. Vineri, 23 octombrie, de la ora 20.30
-
Actualitateacum o ziFLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente





