Connect with us
agentie marketing politic

Breaking

Replica PSD la anunțul lui Ilie Bolojan privind creșterea vârstei de pensionare

Publicat

pe

Replica PSD la anunțul lui Ilie Bolojan privind creșterea vârstei de pensionare

Premierul a declarat, luni, la TVR, că România trebuie să crească vârsta de pensionare la toate categoriile cu scopul de a evita colapsul sistemului în următorii 5-10 ani. Replica PSD despre vârsta de pensionare a venit imediat, prin vocea unui fost ministru al Muncii.

De reamintit că ultima creștere a vârstei de pensionare în România a fost în ianuarie 2025, pentru femei, ajungând la 62 ani și 4 luni. Treptat, anunță autoritățile, vârsta de pensionare pentru femei va ajunge la 65 de ani, la fel ca pentru bărbați, până în 2035.

“Când vom avea condiții de viață ca în Olanda, ne vom pensiona la 70 de ani”

Să nu punem carul înaintea boilor”, a declarat Marius Budăi (foto), deputat social-democrat și fost ministru al Muncii, pentru HotNews pentru a comenta oportunitatea deschiderii unei discuții publice pe tema creșterii vârstei de pensionare. Acesta susține că au avut loc deja creșteri ale vârstei de pensionare, fiind vizată egalizarea treptată între femei și bărbați.

În viziunea lui Marius Budăi, vârsta de 65 de ani se află în media UE în ceea ce privește vârsta de pensionare.

„În Europa este un interval între 62 și 67 ani. România nu a rămas în urmă cu creșterea vârstei de pensionare. România nici nu este la baza de jos a vârstei de pensionare din Europa”, a comentat fostul ministrul al Muncii.

Referitor la declarația punctuală a remierului, social-democratul apreciază că anterior creșterii vârstei de pensionare, trebuie create toate condițiile în acest sens.

„Este clar că acum nu este momentul să discutăm despre creșterea vârstei de pensionare. Trebuie, mai întâi, să ne ocupăm de creșterea speranței de viață sănătoase și după aceea să creștem vârsta de pensionare”, a mai spus Budăi.

Purtător de cuvânt: „Guvernul nu are în vedere posibilitatea creșterii vârstei standard de pensionare ”

„Din punctul meu de vedere, suntem în situaţia în care avem nevoie de mai mulţi oameni în piaţa muncii, în piaţa reală a muncii. Şi pentru asta, că ne place, că nu ne place, trebuie să creştem vârsta de pensionare, în aşa fel încât, în intervalul 50 – 65 de ani, populaţia care este prinsă în economia reală să fie într-o pondere mai mare decât este astăzi, pentru că nu are cine să o înlocuiască”, a afirmat Ilie Bolojan, la postul național de televiziune.

Fostul președinte interimar a explicat că, dacă nu va creşte vârsta de pensionare la toate categoriile, inclusiv în zona de pensii speciale, se va ajunge într-o situaţie de nesustenabilitate a sistemului de pensii”, peste 5 sau 10 ani. Guvernul României a venit marți dimineață cu precizări oficiale după ce premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, la TVR, că trebuie crescută vârsta de pensionare, la toate categoriile.

„Guvernul nu are în vedere și nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard de pensionare”, a transmis marți dimineață purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu.

„În interviul de la TVR, premierul Ilie Bolojan s-a referit exclusiv la vârsta de pensionare a categoriilor cu statut special în aceasta privință, deci la eliminarea excepțiilor de la vârsta standard”, a mai precizat purtătoarea de cuvânt a Guvernului.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

Bill Gates: „În cinci ani, roboții și inteligența artificială vor plăti impozite în numele claselor de mijloc și inferioare”

Publicat

pe

Bill Gates: „În cinci ani, roboții și inteligența artificială vor plăti impozite în numele claselor de mijloc și inferioare”

Miliardarul Bill Gates afirmă că „în cinci ani, roboții și inteligența artificială vor plăti impozite în numele claselor de mijloc și inferioare”.

Într-un interviu acordat celor de la Australian Financial Review, Bill Gates vorbește despre inteligența artificială.

Magnatul este îngrijorat de faptul că oamenii ar putea fi înlocuiți de AI. Fondatorul Microsoft se întreabă cum vor reacționa guvernele în această situație.

„Nu am ajuns încă să schimbăm din temelii sistemul de taxe, dar poate vom face asta în următorii cinci ani”, explică Gates.

„S-ar putea încerca transferul poverii fiscale de pe forța de muncă (cel puțin de pe forța de muncă din sectoarele cu salarii medii și mici) pe capital sau pe impozitarea roboților și a inteligenței artificiale.”

Gates susține că dezbaterea trebuie să aibă loc acum, nu când mașinile „vor pune stăpânire” și va fi prea târziu.

„Guvernele ar trebui să aibă legi ale competiției”, spune Gates, „dar ce vedem acum este competiție excesivă”.

„China oferă modele gratuite și restul companiilor sunt obligate să aibă prețuri foarte, foarte mici. Nu ar fi bine ca o singură țară sau companie să fie singura referință pentru AI. Nu cred că lucrurile merg în această direcție, cel puțin nu acum”, subliniază miliardarul.

Bill Gates, avertisment despre investițiile în AI

Veteranul din industria tehnologică avertizează asupra investițiilor în AI: „cele mai multe companii de AI vor eșua”.

El le recomandă investitorilor „non-tehnologici” să parieze sigur pe entități precum Microsoft sau Google.

Autorul recomandă:

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Ziua Victoriei, sărbătorită la Paris. Cum a arătat ceremonia de pe Champs-Élysées, probabil ultima prezidată de Emmanuel Macron

Publicat

pe

Ziua Victoriei, sărbătorită la Paris. Cum a arătat ceremonia de pe Champs-Élysées, probabil ultima prezidată de Emmanuel Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a prezidat vineri, ceremonia oficială de la Arcul de Triumf din Paris, marcând cea de-a 81-a aniversare a victoriei aliaților din 8 mai 1945, care a pus capăt celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Potrivit Le Parisen, aceasta a fost probabil ultima ceremonie din cel de-al doilea mandat prezidențial al său.

Liderul de la Elysee a depus mai întâi o coroană de trandafiri albaștri, albi și roșii la picioarele statuii generalului Charles de Gaulle, pe bulevardul Champs-Élysées, în prezența lui Yves de Gaulle, unul dintre nepoții fostului președinte al Franței.

Emmanuel Macron a depus, apoi, o coroană de flori la mormântul Soldatului Necunoscut, simbol al sacrificiului tuturor celor care și-au pierdut viața pe câmpurile de luptă pentru Franța. De asemenea, el a reaprins Flacăra Comemorării sub Arcul de Triumf.

Sub un cer senin, prim-ministrul Sébastien Lecornu și ministrul Apărării Catherine Vautrin au asistat la ceremonie, alături de Emmanuel Grégoire, prezent pentru prima dată în calitate de primar al Parisului.


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Parchetul European, condus de Laura Codruța Koveși, îl anchetează pe Jordan Bardella, marele favorit la viitoarele alegeri prezidențiale din Franța

Nicolas Sarkozy, eliberat condiționat. Fostul președinte al Franței nu va purta brățară electronică

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Victor Ponta: „Nu a vorbit nimeni de Nicușor atât de critic cum au făcut-o susținătorii lui Bolojan”

Publicat

pe

Victor Ponta: „Nu a vorbit nimeni de Nicușor atât de critic cum au făcut-o susținătorii lui Bolojan”

În cadrul unei ediții, transmise live de Gândul, a emisiunii „Marius Tucă Show”, Victor Ponta, politician român, fost Prim-Ministru, a vorbit despre cum susținătorii lui Bolojan l-au criticat foarte aspru pe Nicușor Dan. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Victor Ponta: „Nu ați zis voi doi vreodată de Nicușor Dan ce au zis CTP-iștii și liicenii… Voi nu l-ați criticat niciodată pe Nicușor Dan în asemenea fel. Ce au șters ăștia cu el pe jos… Și cred că cred că a luat la cunoștință. Că dacă n-a luat, o să-l mai ciomăgească săptămâna asta și gata.”

Invitat la Marius Tucă Show, Victor Ponta a vorbit despre cum susținătorii lui Bolojan l-au criticat foarte aspru pe Nicușor Dan. Acesta a început prin a spune că dacă Șoșoacă nu vota moțiunea de cenzură, aceasta devenea un politician responsabil și pro-european. Politicianul susține că o majoritate a ajuns să fie „ciomăgită” de o minoritate. Acesta susține că Liiceanu și Cristian Tudor Popescu au măturat pe jos cu Nicușor Dan.

„Dacă Șoșoacă nu vota moțiunea de cenzură, aceasta era un om responsabil și pro-european. Este o propagandă la care noi, o majoritate bleagă, ne-am obișnuit să acceptăm să ne ciomăgească. Minoritatea sunt focile și sunt vesele. Eu ți-am dat o informație certă, nu e generalitate. Majoritatea va fi formată din partidele responsabile pro-europene. Pe bune? Singur om corect din USR-ul ăla, din toată haita aia de ciudați, e omul ăla care a zis bă, noi nu plecăm nici dacă ne opăriți cu apă fiartă. Nu înțelegeți? Noi avem de vândut companii de stat, avem lucruri serioase de făcut… Cred că după ce l-au ciomăgit și pe Nicușor Dan, că tu ai văzut cu ce i-au dat… Nu ați zis voi doi vreodată de Nicușor Dan ce au zis CTP-iștii (n.r. susținătorii lui Cristian Tudor Popescu) și liicenii (n.r. susținătorii lui Gabriel Liiceanu) și herringii… Voi nu l-ați criticat niciodată pe Nicușor Dan în asemenea fel. Ce au șters ăștia cu el pe jos… Și cred că a luat la cunoștință. Că dacă n-a luat, o să-l mai ciomăgească săptămâna asta și gata.”, a explicat politicianul.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 3 ore

Kelemen Hunor respinge ideea alegerilor anticipate: „Deschid uşa mai larg extremiştilor”. Soluția UDMR

Kelemen Hunor pledează pentru refacerea majorităţii pro-europene PSD-PNL-USR-UDMR-minorităţi şi avertizează că alegerile anticipate ar accentua instabilitatea politică şi ar favoriza...

Dezvoltarea abilităților de engleză: Ideile Novakid pentru sprijinirea copiilor în perioada vacanței Dezvoltarea abilităților de engleză: Ideile Novakid pentru sprijinirea copiilor în perioada vacanței
Actualitateacum 4 ore

Dezvoltarea abilităților de engleză: Ideile Novakid pentru sprijinirea copiilor în perioada vacanței

Vremea călduroasă vine la pachet cu o atmosferă relaxantă, în care distracția și planurile de vacanță iau locul momentelor de...

Actualitateacum 10 ore

Mircea Lucescu înființase un nou business chiar la începutul anului 2026. Cine a preluat, acum, afacerea de care nu a mai apucat să se bucure marele antrenor

Cel mai titrat antrenor din istoria României, Mircea Lucescu, s-a stins din viață pe data de 7 aprilie 2026, la vârsta...

Actualitateacum 16 ore

Cum vor fi aleși viitorii directori de școli. Ministerul Educației introduce probe eliminatorii și evaluări digitale în noua metodologie

Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică un nou proiect de metodologie pentru organizarea concursurilor de directori și...

Actualitateacum 22 de ore

Bonnie Tyler, în stare critică după complicații medicale: artista a fost plasată în comă indusă

Cântăreața britanică Bonnie Tyler a fost plasată în comă indusă medical, potrivit ziarului portughez Correio da Manha. Bonnie Tyler FOTO:...

Actualitateacum o zi

Tudorel Toader explică de ce Ilie Bolojan nu ar mai putea fi numit premier după moțiunea de cenzură: precedentul Orban, invocat

Fostul judecător constituțional Tudorel Toader susține că o eventuală repropunere a lui Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru, după o...

Actualitateacum o zi

Mesaj RO-ALERT la Galați: „Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian”

Unii locuitori din Galați au primit joi dimineață, la ora 08:40, un mesaj RO-ALERT emis de autorități, prin care populația...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro