Breaking
RĂZBOI în Ucraina, ziua 1295. Polonia anunță că a doborât drone rusești deasupra spațiului său aerian
 
																								
												
												
											Războiul din Ucraina a intrat miercuri, 10 septembrie 2025, în a 1.295-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.
Polonia a anunțat doborârea mai multor drone rusești care au pătruns în spațiul său aerian în noaptea de marți spre miercuri.
„Armele au fost desfășurate”
Președintele și prim-ministrul au fost notificați în legătură cu desfășurarea unei operațiuni de neutralizare a unor obiecte care au încălcat spațiul aerian polonez, a anunțat, pe X, ministrul Apărării, Cezary Tomczyk.
Armata poloneză a transmis că a doborât drone care au încălcat spațiul său aerian în timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei, ceea ce ar putea reprezenta o provocare majoră pentru Europa, potrivit CNN.
„Armele au fost desfășurate, iar serviciile lucrează activ pentru a localiza obiectele doborâte”, se arată într-un comunicat al Comandamentului Operațional al Poloniei, publicat pe X.
Declarația menționa că o operațiune militară era în desfășurare și îndemna locuitorii să rămână în casele lor. Nu au fost furnizate informații suplimentare despre „obiectele de tip dronă”.
BBC informează că premierul Donald Tusk se află „prezent la faţa locului”. De altfel, chiar Tusk a confirmat pe reţelele de socializare că forţele militare poloneze „au folosit arme împotriva obiectelor”. El s-a referit la ceea ce armata numeşte „obiecte de tip dronă” lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei. Tusk a precizat și că a primit un raport direct de la comandantul operaţional.
Polonia este membră a alianței NATO, pact transatlantic de apărare în care principala forță armată este America. Principiul după care se ghidează NATO este acela conform căruia un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor.
Ședință la Casa Albă
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat pentru CNN că a fost informat despre rapoartele privind dronele rusești deasupra Poloniei. Întrebat de CNN dacă a participat la o ședință informativă, la ieșirea de la o cină cu președintele Donald Trump, Rubio a răspuns „Da”.
Anterior, autoritățile poloneze au închis aeroportul din Varșovia, iar armata a declarat că avioanele poloneze și NATO au fost dezactivate, pe măsură ce au apărut rapoarte despre drone rusești deasupra țării.
Comandamentul Operațional al armatei poloneze a transmis într-un comunicat că „sistemele terestre de apărare aeriană și de recunoaștere radar au atins cel mai înalt nivel de alertă” după ce Rusia a lansat atacuri aeriene masive asupra teritoriului ucrainean.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Breaking
Cinci pompieri răniți în Argeș, după ce autospeciala cu care se deplasau spre o intervenție s-a răsturnat
 
														Cinci pompieri au fost răniți, după ce autospeciala cu care se deplasau spre o intervenție s-a răsturnat, vineri seara, pe Drumul Expres Craiova-Pitești, în apropiere de localitatea Albota, din județul Argeș, a transmis ISU Olt, potrivit Agerpres.
Pompierii lucrau la Stația Scornicești și se deplasau cu auospeciala de stingere către un accident rutier. După ce autospeciala s-a răsturnat, cei cinci membri ai echipajului au suferit traumatisme și au fost evaluați la fața locului, fiind transportați la UPU Pitești, au mai spus reprezentanții ISU Olt.
De asemenea, traficul rutier în zonă, îm sensul de mers spre Slatina, a fost blocat până la ridicarea autospecialei de pompieri.
Autorul recomandă:
Scenă incredibilă în Capitală. Pompieri veniți să stingă un incendiu, ATACAȚI de colegul care l-a provocat
Intervenţie în forță a pompierilor după ce s-a semnalat miros de gaz, la Mioveni, Argeș. Au fost evacuate peste 200 de persoane
Breaking
Trump renovează și toaletele Casei Albe, după ce a dărâmat zidurile. Cum arată acum baia Lincoln poleită cu aur
 
														După ce a demolat zidurile de la aripa estică a Casei Albe pentru a construi o Sală de Baluri, Președintele Donald Trump a anunțat joi că a renovat și Baia Lincoln (numită în onoarea celui de-al 16-lea președinte al SUA care a abolit sclavia și a fost asasinat în 1865 după ce a câștigat Războiul de Secesiune American).
Președintele a publicat mai multe imagini cu noua baie Lincoln reconstruită din marmură după „stilul Victorian” și poleită cu aur după „stilul Trumpian”. Anterior, baia era de culoare verde și albă, renovată ultima oară în anii 1940 în stil art deco.
Trump a scris pe platforma de socializare Truth Social că a refăcut baia pentru a fi mai „apropiată” de epoca lui Lincoln (anii 1860).
„Am renovat Baia Lincoln din Casa Albă. A fost renovată în anii 1940 cu gresie verde în stil Art Deco, care era total necorespunzătoare cu Epoca Lincoln”, a scris Trump pe Truth Social.
„Am refăcut-o din marmură statuară lustruită, alb-negru. Aceasta a fost foarte potrivită pentru vremea lui Abraham Lincoln și, de fapt, ar putea fi marmura care era inițial acolo!
Breaking
Fructul ale cărui coji pot valora până la 17.000 de euro. Românii îl consumă în fiecare iarnă
 
														Cojile acestui fruct, care se poate mânca fie crud, fie gătit, sunt foarte valoroase datorită conținutului ridicat de antioxidanți. Aceste coji ating un preț foarte mare pe piață, potrivit Blic.
La o primă vedere, Xinhui, un oraș din provincia sudică Guangdong din China, pare cu totul obișnuit.
Dar dacă vizitezi orașul toamna sau iarna, vei fi întâmpinat de o priveliște aparte: străzile sunt acoperite de cojile uscate ale acestui fruct și se simte un aer plin de parfumul lor dulce.
Pentru localnici, mirosul acesta nu înseamnă doar sezonul recoltei, ci și aroma bogăției. În dialectal cantonez local, cuvântul pentru „mandarină”, căci despre acest fruct este vorba, se pronunță la fel ca cel pentru „aur” – gam. Și, într-adevăr, coaja de mandarină din această zonă valorează uneori mai mult ca aurul.
Astfel, coaja mandarinelor provenită din această regiune este apreciată în toată China datorită compoziției speciale a solului și a apei, care fac zona numai bună pentru cultivarea fructelor.
Este considerată o adevărată comoară de micronutrienți, iar procesul de uscare este o adevărată artă. Coaja de mandarine se usucă la soare în fiecare toamnă și iarnă, vreme de cel puțin trei ani. Există mai multe tipuri, în funcție de gradul de maturitate al fructului:
- coji verzi: provenite de la mandarine culese înainte de a se coace
- coji galbene și roșii deschise: din fructe culese în noiembrie
- coji roșii mari: din mandarine complet coapte, în jurul lunii decembrie
- coji de iarnă: culese după sezonul rece, cu un conținut mai ridicat de zahăr
Mandarine
Coaja mandarinelor, folosită în medicina modernă
Coaja de mandarină are o istorie îndelungată. Conform tradiției, ea era folosită în preparatele servite împăraților și împărăteselor în Orașul Interzis, fosta reședință a dinastiei Ming (1368-1644).
În zilele noastre, această coajă uscată a fructelor se folosește în bucătăria sud-chineză, precum și în medicina tradițională chineză.
Despre ea, se crede că ajută la sănătatatea splinei, a sistemului digestiv și respirator, iar datorită conținutului bogat de antioxidanți, aceasta contribuie și la reglarea tensiunii arteriale.
De asemenea, sunt populare și băuturile sau dulciurile preparate din coji de mandarine uscate, care, de-a lungul timpului, au devenit parte din viața cotidiană în toată China.
În țara noastră, coaja mandarinelor, dacă nu este aruncată, este folosită de gospodine în bucătărie, pentru un gust mai aromat al preparatelor dulci.
Coaja de mandarină uscată capătă însă valoare, pe măsură ce se învechește. Cu cât este mai uscată și păstrată mai mult timp și mai atent, cu atât prețul ei crește.
Spre exemplu, un kg de coji de mandarină uscate din 1968 a fost vândut la o licitație din Hong Kong pentru 9.320 de euro, iar valoarea industriei a fost estimată anul trecut la 2,94 miliarde de euro.
Azi, 500 de grame de coji vechi de 50 de ani pot ajunge și la 8.875 de euro, iar un kilogram depășește 17.000 de euro.
Autorul recomandă:
Ce fructe să consumi vara pentru a-ți întări imunitatea. Sunt bogate în vitaminele A, C și E
Acest FRUCT diminuează senzația de dulce și te ajută să slăbești. Este o sursă bogată de fibre și vitamine
- 
																	   Actualitateacum 3 zile Actualitateacum 3 zileMii de credincioși stau la coadă pentru a intra în Catedrala Națională, până în Piața Constituției. Timpul de așteptare este între 6 și 8 ore 
- 
																	   Actualitateacum 3 zile Actualitateacum 3 zileMinistrul Apărării Națioanale anunță ce va face România după retragerea soldaților americani: „Armata Română este principala forță de apărare” 
- 
																	   Actualitateacum 3 zile Actualitateacum 3 zileAdevărul despre un aparat dentar invizibil, dezvăluit de medici și pacienți! 
- 
																	   Breakingacum 3 zile Breakingacum 3 zileFurie la Pentagon din cauza celui mai nou film de pe Netflix. „A House of Dynamite” imaginează un eșec al scutului anti-rachetă al SUA 
- 
																	   Breakingacum 3 zile Breakingacum 3 zileOana Gheorghiu își pune cenușă în cap cu postarea cu „golanii” de la Casa Albă. Primul mesaj al cofondatoarei Dăruiește Viața, după ce Grindeanu a cerut retragerea ei din funcția de vicepremier 
- 
																	   Actualitateacum 2 zile Actualitateacum 2 zileParlamentul înființează o comisie de anchetă privind explozia din Rahova, pentru „a clarifica circumstanțele care au condus la pierderea de vieți” 
- 
																	   Comunicateacum 2 zile Comunicateacum 2 zileDespre optimizarea si adaptarea SEO in era inteligentei artificiale 
- 
																	   Actualitateacum o zi Actualitateacum o ziOameni din mai multe orașe au ieșit în stradă la 10 ani de la Colectiv. La București au pornit în marş de la Piaţa Universităţii 


 
												 
																	 
																	
																															 
														 
																											 
														 
																											 
														 
																											 
														 
																											 
														 
																											 
														 
																											

