Actualitate
Masacrul din defileu, prima mare victorie românească împotriva ungurilor. Cum și-a bătut joc primul voievod al Valahiei de regele Ungariei
Prima confruntare majoră dintre unguri și români a avut loc acum aproape șapte secole. A fost o bătălie al cărui rezultat a reprezentat un șoc pentru coroana maghiară, mai ales prin amploarea măcelului, dar și prin umilirea unui suveran care venea dintr-o ilustră familie europeană a vremurilor.
Bătălia de la Posada FOTO Historia
În Evul Mediu, primele relații dintre români și unguri au fost tensionate, în condițiile în care după constituirea regatului Ungariei a existat o presiune importantă a maghiarilor asupra regiunilor extracarpatice. Unul dintre cele mai importante momente ale relațiilor româno-maghiare a avut loc acum șapte secole, având un impact deosebit asupra evoluției structurilor politice românești. În anul 1330 a avut loc primul conflict militar major între regatul Ungariei și un principat românesc, încheiat cu un măcel îngrozitor.
Ambiții ungurești la sud de Carpați și o vasalitate cu năbădăi
Un nucleu al statului român de mai târziu a fost Valahia sau Țara Românească cum este cunoscută în istoriografia românească. Este vorba despre o structură politică formată din mai multe cnezate și teritorii controlate de feudali pe teritoriul de astăzi al Olteniei și Munteniei, de la Munții Carpați la Dunăre. Acest teritoriu, în secolele XII-XIII, s-a aflat sub influența și controlul neamurilor de călăreți ai stepelor. Este vorba despre cumani și apoi despre mongoli. Iar cea mai bună dovadă o reprezintă denumirile de ape, păduri sau forme de relief, cu origine turcică certă. Teritoriile sud-carpatice erau controlate de acești călăreți de stepă, nu efectiv, ci mai degrabă prin plata unor tributuri.
Este posibil, așa cum arată unii istorici, ca multe dintre dintre cnezatele și „țările” de pe teritoriul Munteniei și Olteniei să fi fost conduse de o elită cumano-tătară, cel puțin la începuturile lor. De altfel, așa cum arată și istoria militară a Valahiei, tehnicile militare ale stepelor au fost utilizate de războinicii Țării Românești. În primul rând, armata era în mare parte formată din călăreți iar o parte a acestora erau destul de îndemânatici ca arcași călare. În orice caz, odată cu înlăturarea dominației tătărăști, regatul Ungariei a încercat să-și extindă dominația și asupra formațiunilor pre-statale din Valahia, teritoriu locuit de români. Au existat tentative de cucerire a unor cnezate sud-carpatice, unele încununate de succes, altele nu. Oricum, la începutul secolului al XIV-lea, pe teritoriul de astăzi al Munteniei și Olteniei, un voievodat cu centrul politic la Argeș, condus de un Basarab, fiul al unui misterios Tihomir reușise să unifice o bună parte a teritoriului. Pe unii probabil i-a supus prin forța armelor, pe alții prin diplomație și putere politică.
„Ţara Românească era deja o realitate politică în geografia Europei de sud-est a anului 1300 – un corolar pe plan suprastructural al procesului de unificare sesizabil în veacul al XIII-lea în sânul formaţiunilor teritoriale de rang voievodal (ele însele, de reţinut, constituite din vechime prin voinţa electivă a stăpânilor de pământ, a cnejilor -clasa dominantă feudală în devenirea ei istorică). A fost aşadar un proces intern, de durată, precipitat totuşi spre finalul veacului amintit, căci conjunctura relaţiilor internaţionale din centrul şi sud-estul continentului s-a dovedit a fi atunci favorabilă românilor de la sud de Carpaţi . Focarul genezei statale se localizează la Argeş, unde rezida de altfel (în Curtea Veche, v. nota preliminară) voievodul-unificator, recunoscut de ceilalţi de o seamă cu el ca Mare Voievod; personaj învăluit însă în umbră, fapt care a încurajat mai târziu (în secolele XVI-XVII) ţesătura tradiţiei istorice munteneşti despre „Negru Vodă“ şi „Radu Negru“, ca fondator al statului, în realitate fiind vorba de Tihomir”, preciza Nicolae Constantinescu în „Basarab I și contribuția sa la consolidarea Țării Românești”, din Argesis-Studii și comunicări.
În vremea în care Basarab, probabil încă de prin anii ’20 ai secolului al XIV-lea, stăpânea peste Valahia, noua structură politică centralizată de la sud de Carpați, rege al Ungariei, un regat emergent al Europei Centrale, era Carol Robert de Anjou, un suveran francez descendent al unei dintre cele mai puternice familii regale europene. Carol Robert de Anjou era fiul lui Carol Martel de Anjou şi al Clementiei de Habsburg, un aristocrat înfumurat, după cum îl arată cronicile, sigur pe el şi expansionist. Obișnuit cu sistemul feudal francez, acesta nu tolera felonia, adică încălcarea contractului vasalic. Nu înțelegea jumătățile de măsură iar comportamentul volatil al lui Basarab îl contraria și îl înfuria. Basarab încerca pe cât posibil să-și extindă stăpânirea, aflându-se pe un ascendent politic important, ca urmare a unificării teritoriale din vremea tatălui său. Mai mult decât atât, el visa la independență politică și îl sfida pe regele angevin al Ungariei, încercând tot felul de alianțe ascunse cu sârbii și bulgarii. Și asta în condițiile în care ginerele său era Ivan Alexandru, țarul de Târnovo. În plus, existau o serie de neînțelegeri privind stăpânirea de către Basarab ca feude ale Amlașului și Făgărașului.
O invazie într-un anotimp nepotrivit și un voievod care știa meșteșugul războiului
După numeroase tratative purtatate prin Martin, un dregător al regelui trimis la sol la Basarab, s-a ajuns la concluzia că era necesară o incursiune de cucerire la sud de Carpați și anihilarea lui Basarab care devenea tot mai puternic. Voievodul valah reușise să creeze o alianță puternică cu bulgarii și chiar se implicase în războaiele balcanice dintre sârbi și bulgari și dintre bizantini și bulgari.
Spre deosebire de istoriografia comunistă care-l prezenta pe Basarab drept o victimă care-și apăra „nevoile și neamul”, reușind prin sprijin popular să supraviețuiască atacului, în realitate Basarab era un lider puternic care-și permitea să se implice în politica sud-dunăreană și care, se pare, dispunea de trupe destul de bune încât să conteze din punct de vedere militar. De asemenea, avea o oarecare experiență a războiului și calități excepționale de strateg. Era deosebit de viclean, cunoscând subtilitățile spionajului.
Victima a fost de fapt Carol Robert de Anjou, un rege care și-a trimis armata la moarte fără să știe unde merge și cu cine se pune. În primul rând, Carol Robert a fost ațâțat de voievodul Transilvaniei și de un feudal transilvănean din apropierea arcului carpatic. Aceștia puseseră ochii pe mai multe posesiuni valahe și sperau ca regele angevin să obțină o victorie iar ei să le obțină ca feude, daruri pentru controbuția lor militară. Carol Robert de Anjou pleacă la război împotriva Valahiei la sfatul lui Toma și Dionisie, după cum spun cronicile. „După sfatul voievodului ardelean Toma şi a lui Dionisie fiul lui Nicolae”, arată cronica pictată de la Viena. Unele surse arată că momentul atacului ar fi fost bine calculat. Țarul Bulgariei, aliatul lui Basarab, tocmai fusese învins de sârbii lui Ștefan Decanski pe câmpia de la Velbujd, iar o parte a armatei voievodului valah fusese trimisă în ajutorul buglarilor.
Basarab părea descoperit. Carol Robert intră în Valahia cu o armată de 30.000 de oameni, spun unele surse, inclusiv cu mulți cavaleri înzăuați. Cifra este posibil să fie exagerată, iar armata regelui angevin să nu fi depășit 20.000 de oameni. În orice caz, era o forță formidabilă pentru acele vremuri. Dorind să exploateze momentul favorabil, Carol Robert se expune și atacă tocmai în noiembrie, un anotimp total nepotrivit pentru campaniile militare din cauza vremii capricioase.
Plasa a fost întinsă, prada a intrat în ea
Carol Robert de Anjou a urmat un traseu atipic. A evitat să treacă munții direct către Argeș și a cotit prin Severin. Regele Ungariei ocupă rapid cetatea și îl instalează aici pe Dionisie, unul dintre sfetnicii săi belicoși. De fapt asta își și dorise Dinoisie, Severinul. Apoi, oastea regală înaintează prin Oltenia. Aparent, Basarab vrea pace și arată că s-ar teme de puterea militară a angevinului. Este dispus chiar să o cumpere cu bani grei, un indiciu că avem de-a face cu un voievod bogat. În realitate, Basarab era convins că regele Ungariei, prea înfumurat să lase din mână stăpânirea Valahiei pentru câteva pungi de aur, va refuza. De fapt, solii erau spioni trimiși în tabăra regelui Ungariei pentru a evalua situația, pentru a ști ce trupe sunt și care este calitatea armelor și a oamenilor.
„Basarab trimise soli «demni de toată cinstea» şi oferi regelui ungar pacea în condiţii foarte avantajoase. Renunţă la Severin, se obligă să platească tribut şi să trimeată pe unul din fiii săi la curtea regelui spre a servi acolo pe cheltuială proprie. Şi, pe deasupra, oferea si o despăgubire de război în valoare de 7.000 de mărci de argint, ceea ce făcea 1.680.000 de dinari, o sumă considerabilă pentru vremea aceea şi care arată bogăţia şi înflorirea economiei, altfel nebănuită, a Ţării Româneşti”, preciza Constantin C. Giurescu, în ”Istoria Românilor”. Mai mult decât atât, îi zgândără orgoliul regelui Ungariei, sfătuindu-l, prin intermediul solilor, să nu mai înainteze prin țară străină, convins că regele Carol Robert de Anjou va face acest lucru și mai abitir. Decis să termine repede cu Basarab, regele Ungariei se îndreaptă direct către Curtea de Argeș, pentru a cuceri capitala voievodatului.
O armată istovită, purtată pe drumuri și la urmă ademenită în capcană
În lumina cronicilor și a studiilor poate reieși un tablou diferit de ceea ce știa publicul larg. Basarab a fost departe de a fi o victimă. Practic, s-a jucat cu armata regelui Ungariei. L-a spionat fără să-și dea seama și mai apoi l-a plimbat printr-o țară pustiită, până în fața unei fortărețe bine apărate unde cavalerii și oștenii angevini și-au epuizat toată energia. De la Severin și până la Curtea de Argeș, uriașa armată a lui Carol Robert de Anjou a mers printr-o țară pustiită. Oamenii s-au retras în păduri și au pârjolit totul în calea lor.
Puternica cavalerie greu înarmată a regelui angevin nu avea cu ce să-și hrănească caii de luptă. Ajunși cu chiu cu vai, probabil și cu pierderi la Curtea de Argeş, hărțuiți în permanență de o cavalerie ușoară valahă care știa de minune meșteșugul războiului dar și de trupe de guerrilă care au scufundat moralul ungurilor, oștenii lui Carol Robert de Anjou au început asediul asupra Curții de Argeș. Lipsa hranei, rezistența îndârjită și harțagul supărător al valahilor a îngenuncheat complet moralul armatei ungurești. În cele din urmă, Carol Robert de Anjou a intuit pericolul și a decis să se retragă în grabă către Transilvania. Basarab a avut, însă, timp să pregătească capacana în timp ce Carol Robert de Anjou era ocupat cu asediul Curții de Argeș.
Voievodul muntean era conștient că nu va putea face față în câmp deschis cavaleriei grele. Așa că a elaborat un plan prin care să facă șarja de cavalerie inutilă. Interesant este faptul că Basarab a avut oameni care au urmărit constant traseul urmat de armata ungurească. A știu exact unde să-i așepte: într-un loc numit Posada, o trecătoare strâmtă între stânci, mărginită de țancuri înalte și foarte bine împădurite. Istoricii optează pentru mai multe variante, de la Titeşti în Valea Oltului, până la culoarul Rucăr-Bran, în Valea Prahovei. Pe ambele părți ale trecătorii, luptătorii valahi au deștelenit copaci și au dislocat stânci așteptând armata lui Carol Robert de Anjou.
„Au căzut tineri şi bâtrâni, principi şi nobili, fără nicio deosebire”
Fără să bănuiască nimic, crezând că vor scăpa cu bine către Transilvania, soldații lui Carol Robert de Anjou au străbătut trecătoarea. La un moment dat asupra lor s-a dezlănțuit iadul. Oștenii valahi au avut grijă să blocheze ambele capete ale defilului. Nimeni nu mai intra, nimeni nu mai ieșea. Din înaltul stâncilor asupra cavalerilor și pedestrașilor s-a abătut o ploaie de săgeți și sulițe, bolovani, bucăți de stâncă și bușteni. Cronica pictată de la Viena descrie măcelul care ar fi durat patru zile.
„Mulţimea nenumărată a românilor, sus pe râpi, alergând din toate părţile, arunca săgeţi asupra oastei unguresti care era în fundul văii, pe un drum, care însă nici nu ar fi trebuit numit drum, ci mai curând un fel de corabie strâmtă unde din pricina înghesuelii cei mai sprinteni cai şi ostaşi cădeau în luptă, pentru că din pricina urcuşului prăpăstios… nu se puteau sui împotriva românilor pe niciuna din râpile de pe cele două laturi ale drumului, nici nu puteau merge înainte, nici nu aveau loc de fugă, fiind şanţurile săpate acolo, ci ostaşii regelui erau cu totul prinşi, ca nişte peşti în vârşă sau în mreajă. Au căzut tineri şi bâtrâni, principi şi nobili, fără nicio deosebire”, preciza cronica. După ce s-a născut haosul și lupta pentru supraviețuire, contingenete de valahi au intrat în râpă cu securi, junghere și ghioage și au început să omoare tot ce prindeau. Cronica pictată de la Viena spune că oștenii valahi le-au bătut cuie în cap nobililor unguri, iar pe alții i-au spintecat. Prada a fost extrem de bogată.
Au murit acolo înalte personalități ale Regatului Ungariei, precum magistrul Andrei, prepozitul bisericii albense, vice-cancelarul regal Mihail de Poszega și Nicolae din Alba transilvană. Carol Robert de Anjou a fugit în mod rușionos, schimbând hainele cu un scutier. „Iar regele şi-a schimbat însemnele armelor sale, ca care a îmbrăcat pe Desev, fiul lui Dionisie, pe care, crezându-l a fi însuşi regele, românii cu cruzime l-au omorât. Şi regele abia a scăpat cu câţiva inşi. Căci au stat împrejurul lui ca nişte ziduri de piatră, Danciul cu fiul său Ladislav şi cu alţi ostaşi, care erau în serviciul personal al regelui, şi magistrul Martin, fiul lui Berend; aceştia toate loviturile de săbii şi de săgeţi le-au primit asupra lor, ca nişte stropi de ploie torenţială, ca să scape viaţa regelui şi de lovitura morţii”, arată aceeaşi cronică. Se spune că Basarab a fost ajutat în această campanie și de tătari. Aceștia au hărțuit armata maghiară tot drumul. Carol Robert de Anjou a ajuns cu bine în Ungaria, dar cu o lecție cruntă de război.
Actualitate
Blocaj la Ministerul Sănătății. Medicii de familie cer explicații pentru întârzierile din PNRR
Cabinete de medicină de familie din opt județe nu au primit ecografele promise prin PNRR și niciun cabinet nu a primit frigidere pentru vaccinuri, analizoare point-of-care sau alte tipuri de echipamente necesare și promise prin PNRR.
Ministerul Sănătății FOTO: Adevărul
Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) acuză Ministerul Sănătății de lipsă aproape totală de comunicare în ce privește implementarea Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru cabinetele de medicină de familie și reclamă întârzieri majore atât la decontarea lucrărilor de renovare, cât și la livrarea echipamentelor promise, se arată în comunicatul de marți al federației, scrie Mediafax.
Potrivit organizației, aproape 3.000 de cabinete de medicină de familie s-au înscris în program, solicitând finanțare pentru lucrări de renovare, eficientizare energetică sau pentru dotarea cu aparatură medicală și mobilier.
Nimeni nu știe ce cabinete beneficiază de program
FNPMF susține că, deși programul a debutat într-un mod transparent, comunicarea cu Ministerul Sănătății s-a deteriorat treptat până la a deveni „cvasiinexistentă”.
Reprezentanții medicilor afirmă că nu există în prezent o situație clară privind numărul cabinetelor care au rămas în program, al celor care au renunțat sau al celor care încă așteaptă decontarea investițiilor realizate.
Federația atrage atenția că unii medici au contractat împrumuturi pentru finanțarea lucrărilor de renovare, iar întârzierile la decontare îi obligă să suporte penalități și costuri suplimentare.
Opt județe nu au primit ecografe și niciun județ nu a primit frigidere pentru vaccinuri
Organizația reclamă, de asemenea, diferențe majore între județe în ceea ce privește distribuirea echipamentelor achiziționate prin PNRR.
Potrivit FNPMF, în unele județe o parte din aparatură a fost deja livrată, în timp ce în altele licitațiile sunt blocate sau nu mai sunt derulate.
Federația susține că cel puțin opt județe din sud-estul țării nu au primit ecografe, iar în niciun județ nu au fost livrate frigidere pentru vaccinuri, calculatoare desktop pentru cabinete sau analizoare de tip point-of-care.
Medicii de familie sunt îngrijorați de lipsa de comunicare din partea ministerului
„Suntem profund îngrijorați de situația actuală de incertitudine în ceea ce privește dotarea cabinetelor colegilor noștri. Comunicarea cu Ministerul Sănătății este aproape absentă, iar în unele județe aparatura a fost livrată, în timp ce în altele nu există informații dacă aceasta va mai ajunge, existând chiar comunicări parțiale că licitațiile nu vor mai avea loc. Considerăm că Ministerul Sănătății ar trebui să comunice permanent stadiul derulării proiectelor și al decontării sumelor pentru renovarea cabinetelor”, a declarat președintele FNPMF, dr. Mihnea Stroe.
FNPMF cere informații în baza Legii 544/2001
Federația avertizează că asistența medicală primară continuă să fie subfinanțată, în condițiile în care numărul medicilor de familie, în special din mediul rural, este în scădere, iar populația de medici este îmbătrânită.
În opinia organizației, eșecul implementării PNRR în acest domeniu ar reprezenta „un nou eșec” al Ministerului Sănătății în consolidarea asistenței medicale primare.
În acest context, FNPMF anunță că a transmis Ministerului Sănătății o solicitare de informații în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și cer date privind stadiul implementării proiectelor de renovare și dotare a cabinetelor de medicină de familie finanțate prin PNRR.
Actualitate
„Trist și revoltător!” Fântâna Maria Tănase din Sectorul 4, vandalizată chiar înainte de redeschidere. Băluță: „Vor plăti fiecare șurub distrus”
Fântâna Maria Tănase, din Parcul Orășelul Copiilor, a fost vandalizată în noaptea trecută, chiar înainte de momentul în care autoritățile se pregăteau să o redeschidă după o perioadă în care nu a funcționat, a anunțat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Fântâna a fost vandalizată chiar îniante de redeschidere Foto: Daniel Băluță/FB
Primarul a reacționat dur după incident și a transmis că a fost sesizată Poliția Română pentru identificarea celor responsabili.
„Trist și revoltător! E tot ce pot să spun. Noaptea trecută, fântâna Maria Tănase, din parcul Orășelul Copiilor, a fost vandalizată”, a transmis Daniel Băluță, pe FB.
Potrivit primarului, fântâna urma să fie repusă în funcțiune după o perioadă în care a fost oprită din cauza unor probleme legate de calitatea apei.
„Și acest lucru s-a întâmplat într-un moment în care ne pregăteam s-o redeschidem, după o perioadă în care nu a funcționat, fiindcă apa devenise nepotabilă. Așa înțeleg unii că e bine să se comporte cu acest obiectiv, atât de îndrăgit de cei din comunitatea noastră și nu numai”, a scris edilul pe rețelele sociale.
Primarul a cerut sprijinul Poliției pentru identificarea persoanelor care au provocat distrugerile.
„Am apelat, deja, la Poliția Română pentru a-i depista pe făptași, pentru a-i pedepsi și pentru a-i pune să plătească fiecare șurub distrus!”, a mai spus Daniel Băluță.
Fântâna Maria Tănase este unul dintre obiectivele cunoscute ale Parcului Orășelul Copiilor, fiind apreciată de locuitorii Sectorului 4 și de vizitatorii zonei.
Fântâna a fost ridicată din dorința pe care Maria Tănase a lăsat-o în testament, aceea ca în locul în care a copilărit, în vechea Mahala a Cărămidarilor, astăzi cartierul Tineretului, să existe o fântână „pe un drum secetos și dornic de apă”.
Actualitate
Satul de la Dunăre care a cucerit mii de cehi. „Vin de la o mie de kilometri, dar pentru ei este ca o întoarcere acasă”
Mii de cehi ajung anual în satul Eibenthal, din Clisura Dunării, o așezare fondată de coloniștii cehi stabiliți aici în urmă cu două secole. În urmă cu două decenii, după închiderea minei, Eibenthal părea sortit dispariției, dar a fost revitalizat prin turism.
Tiberiu a reușit să valorifice potențialul turistic al satului Eibenthal. Foto Daniel Guță. ADEVĂRUL
Mai puțin de 200 de
oameni locuiesc în satul Eibenthal, din comuna Dubova, județul Mehedinți, o
așezare din Banatul Montan înființată în urmă cu două secole de familii de
coloniști din Boemia, aduse aici de Imperiul Habsburgic.
Eibenthal are două secole
La începutul secolului al
XIX-lea, câteva sute de familii din împrejurimile orașelor Praga și Čáslav și
din regiuni precum Sázava, Plzeň, Klatovy, Domažlice și Příbram s-au stabilit
în Banat, după ce autoritățile le-au promis pământuri dacă vor defrișa pădurile
seculare care acopereau munții de la Clisura Dunării.
Între anii 1826–1830,
coloniștii cehi, numiți și „pemi” de localnici, au întemeiat satele Gârnic,
Bigăr, Ravensca, Eibenthal, Frauendorf, Nový Županec, Șumița și Schöntal, de pe
culmile Clisurii Dunării. Alte patru localități populate de oameni veniți din
Boemia au fost înființate în aceeași perioadă în Banatul Montan, mai aproape de
Caransebeș și Reșița: Lindenfeld, Gărâna, Brebu Nou și Wolfswiesen, ultima
dispărută după doar câțiva ani.
În cele două secole de la
înființarea primelor sate cehești, acestea au trecut prin numeroase
transformări. Condițiile naturale vitrege i-au determinat pe mulți dintre
urmașii coloniștilor boemi să părăsească satele din Clisura Dunării. Unele
comunități au supraviețuit însă timpului și greutăților, reușind să-și păstreze
identitatea.
Închiderea minei a schimbat soarta satului
La mijlocul anilor 2000,
și Eibenthal, cunoscut din secolul al XIX-lea pentru exploatarea cărbunelui,
părea sortit dispariției. În 6 august 2006, un accident tragic a grăbit
închiderea minei de antracit de la Baia Nouă, o colonie minieră izolată, aflată
la capătul drumului care urcă de la Dunăre prin valea îngustă a râului
Tisovița, traversează Eibenthal și se oprește în munți.
În anii ’90, mina avea
peste 600 de angajați. În ultimele sale zile de funcționare, aici mai lucrau
puțin peste 200 de oameni: cehi din Eibenthal și din alte sate ale Clisurii
Dunării, muncitori români veniți din Moldova și găzduiți în colonia Baia Nouă,
dar și români și sârbi din zonă.
„Soțul meu a lucrat 44 de
ani la Baia Nouă, până la închiderea minei, în 2006. Atunci, doi muncitori,
Liviu Tomoiagă și Zdravko Ianculovici, care intraseră în mină pentru a
consolida puțul, au fost prinși sub dărâmături. Intraseră într-o duminică în
subteran, iar trupurile lor au fost scoase abia trei săptămâni mai târziu”, își
amintește Maria Fickel, văduva unui fost miner ceh din Eibenthal.
La scurt timp după
tragedie, ultima mină din apropierea satului Eibenthal a fost închisă. Câteva
zeci de localnici care mai lucrau aici au cerut să fie disponibilizați,
împreună cu minerii care locuiau în colonia Baia Nouă.
Mina a rămas părăsită, la
fel ca majoritatea locuințelor din Baia Nouă. Mai jos de colonie, satul
Eibenthal părea să aibă aceeași soartă. Mulți localnici îl părăsiseră încă de
la începutul anilor ’90, povestește pentru „Adevărul” Ioan Fighal, localnic ceh
din Eibenthal.
„Am lucrat și eu, în
ultima perioadă, la mina de antracit. După ce mina s-a închis, nu a mai rămas
nimic de lucru. Oamenii au plecat care încotro și s-au împrăștiat, fie în orașe
precum Timișoara, fie în străinătate. Copiii mei au plecat în Suedia. Înainte de 1990 era mai
strict și mai greu să pleci, dar după Revoluție oamenii au început să plece mai
ușor. Mulți cehi au plecat în Cehia, iar apoi au plecat și copiii lor. Unii au
mers la liceu în Orșova, alții la Timișoara, și-au cunoscut acolo partenerii și
au rămas în alte localități. De acolo, unii au plecat mai departe în
străinătate.
După 2006, când s-au
închis locurile de muncă și oamenii nu mai aveau unde să lucreze, au continuat
să plece. În multe case au mai rămas câte două persoane. Populația rămasă aici
este însă majoritar cehă”, povestește Ioan Fighal, acum pensionar.
Satul care i-a cucerit pe cehi
În Banatul Montan, unele
sate locuite de „pemi”, ca Lindenfeld, au dispărut aproape complet, iar în
altele populația cehă s-a împuținat și a îmbătrânit. După aproape două secole
în care mineritul a avut un rol important în viața comunității, Eibenthal a
reușit să supraviețuiască prin turism.
Satul și-a păstrat
identitatea istorică și culturală, este avantajat de apropierea de Clisura
Dunării și a devenit tot mai popular printre turiștii cehi. Anual, mii de
oameni vin din Cehia pentru a vizita Eibenthal. Unii sosesc în excursii
organizate, cu trenul sau cu autocarele, în timp ce alții preferă să
călătorească cu autoturismele personale ori cu autostopul.
Pe DN 57, șoseaua care
însoțește Clisura Dunării între Orșova și Baziaș, pot fi văzuți adesea turiști
cehi cu pancarte pe care scrie „Eibenthal”, așteptând să fie luați la ocazie.
„Am călătorit prin
Ungaria, România, Republica Moldova și din nou prin România, iar apoi urmează
să ne continuăm drumul prin Serbia. Este o excursie cu autostopul, prin care
ne-am dorit să vizităm mai multe zone din estul Europei. Scopul principal al
călătoriei a fost însă să ajungem aici, la Eibenthal. Ne-a plăcut România, mai
ales datorită mâncării și peisajelor. Am avut însă și unele probleme, pentru că
noi voiam să călătorim gratuit, cu autostopul, iar mulți șoferi ne cereau
bani”, spune Peter, unul dintre turiștii cehi veniți la Eibenthal.
Cum a renăscut satul
Eibenthal
Tiberiu Pospíšil este
unul dintre localnicii care au contribuit la transformarea Eibenthalului
dintr-un fost sat minier aflat în declin într-o destinație turistică tot mai
cunoscută. Născut aici, el a revenit acasă încă din timpul facultății și,
împreună cu doi prieteni din Cehia, a cumpărat și a renovat o casă veche. În
curtea acesteia a deschis, în 2009, barul U Medvěda, iar zece ani mai târziu,
restaurantul Eibenthal.
Satele întemeiate de cehi în Banatul Montan împlinesc două secole. Secretele locurilor pitorești de pe Clisura Dunării
Între timp, inițiativele
sale au atras tot mai mulți turiști cehi în satul din Clisura Dunării și au
contribuit la revitalizarea comunității, afectată puternic de închiderea minei
de la Baia Nouă și de plecarea localnicilor. De la câteva zeci de vizitatori pe
an, Eibenthal a ajuns să atragă mii de turiști, în special din Cehia, dar tot
mai mulți și din România.
Tiberiu Pospíšil a vorbit
pentru „Adevărul” despre revenirea sa acasă, dezvoltarea turismului și viitorul
uneia dintre cele mai izolate comunități cehești din România.
ADEVĂRUL: Cum ai
început să te implici în dezvoltarea turistică a satului Eibenthal?
Tiberiu Pospíšil: Sunt născut în Eibenthal, iar în timpul
facultății, împreună cu alți doi băieți din Cehia, am cumpărat această casă, U
Medvěda, prima casă pe care am cumpărat-o în Eibenthal. În timpul renovării ei,
am constatat că în curte putem amenaja un bar. Așa s-a născut barul U Medvěda,
adică „La Urs”.
Asta se întâmpla în 2009.
Primul sezon la U Medvěda a fost tot în 2009 și așa am început activitatea
turistică. În acea perioadă, în Eibenthal veneau în jur de 50–60 de turiști pe
an.
În 2019 aveam deja în jur
de 5.000 de turiști din Cehia. Organizăm excursii școlare cu autocarul, avem
Festivalul Banat, la care vin aproximativ 1.500–2.000 de oameni, și mai
organizăm evenimente care atrag vizitatori în Eibenthal.
Tot în 2019 am deschis
restaurantul Eibenthal. După zece ani de U Medvěda, am deschis restaurantul,
iar atunci s-a schimbat puțin și clientela, pentru că acesta atrage și turiști
români.
De ce satul este vizitat și de români?
În primul rând, România
are o populație mai mare decât Cehia, iar românii sunt mai aproape de Eibenthal
decât cei care vin din Cehia. Vrem să-i atragem și pe români, să ne viziteze și
să ne cunoască.
Pentru români este
interesant faptul că suntem un sat cehesc, cu bucătărie cehească și tradiții
cehești. Pentru cehi este interesant că parcurg o mie de kilometri și constată
că noi încă vorbim limba cehă, că suntem, de fapt, un sat cehesc aflat la o mie
de kilometri distanță.
Reușiți să-i aduceți
aici și pe cehii care au plecat după 1990?
Ei vin oricum acasă, la
părinți sau la rude. Dar nu ne adresăm doar celor plecați de aici, ci cehilor
în general.
Cum vezi viitorul
satului? Crezi că se va dezvolta turistic sau va avea soarta multor altor sate
izolate?
Eibenthal a avut o cădere
puternică în 2006, când s-a închis mina de la Baia Nouă. Atunci au plecat
foarte mulți localnici. A fost o perioadă de declin și de depresie pentru sat,
deoarece oamenii erau obișnuiți să lucreze la mină și nu aveau grija zilei de
mâine, pentru că aveau un loc de muncă.
Când mina s-a închis,
oamenii au intrat într-o stare de nesiguranță. Nu știau ce să facă, pentru că
generații întregi fuseseră obișnuite să fie angajate, nu să devină antreprenori
sau să aibă propriile afaceri.
Astăzi, oamenii s-au schimbat.
Au învățat să-și valorifice și să-și vândă produsele. Fac gemuri, miere,
căciuli, șosete și tot felul de alte lucruri care, în urmă cu 20 de ani, nu se
vindeau în Eibenthal.
Turismul este exclusiv
unul de vară?
Sezonul se extinde tot
mai mult. Începe în jurul datei de 1 aprilie și se termină la 1 noiembrie. Cei
mai mulți turiști sunt din Cehia.
Ce părere au turiștii
cehi despre sat? Cum îl văd?
În primul rând, sunt
plăcut surprinși când ajung în Eibenthal, coboară din mașină, ne salută în
limba cehă, iar noi le răspundem tot în cehă. Sunt surprinși de faptul că noi
chiar vorbim această limbă.
Pentru ei este, oarecum,
ca o întoarcere acasă. Eibenthal arată așa cum arătau satele din Cehia în urmă
cu 30 de ani.
Există vreo deosebire
între cehi și cei numiți „pemi”? În Gărâna, de exemplu, localnicilor li se
spune „pemi”.
„Pemi” este o denumire
folosită în această zonă pentru cehi. Este un fel de poreclă dată comunităților
cehești de ceilalți localnici.
Denumirea ar putea
veni de la Boemia?
Da, de la Boemia. Era o
denumire folosită pentru cehi. În zona aceasta li se spunea „pemi”.
Unii consideră că
termenul ar putea avea un sens peiorativ.
Nu neapărat. Oamenii din
Eibenthal nu își spun „pemi”, dar în zona Clisurii Dunării așa sunt cunoscuți cehii.
Mai sunt tineri în
sat?
Da, în Eibenthal mai sunt
tineri. Astăzi sunt în jur de zece familii tinere cu copii.
Din ce trăiesc?
În general, din turism.
Asta nu înseamnă că toți oferă cazare. Unii produc și vând diferite lucruri
pentru turiști. Turismul nu înseamnă doar cazare și masă.
Imaginea 1/15:
Satul Eibenthal Caras Severin Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (33) jpg
Povestea satului pustiu Lindenfeld. „Micul înger Hilde Grenzner a rămas de-a pururi acolo, împreună cu ceilalţi dispăruţi”
Cum au ajuns cehii în Banatul Montan
Numeroase localități din
Banat s-au dezvoltat datorită coloniștilor veniți din diferite regiuni ale
Imperiului Habsburgic. În prima parte a secolului al XIX-lea, mulți cehi s-au
stabilit în Banat, după ce li s-au promis pământuri dacă vor defrișa pădurile
seculare din Clisura Dunării.
„Satele cehe din sudul
Banatului au fost întemeiate între anii 1823–1830. La început au fost aduși
cehi din împrejurimile orașelor Praga și Čáslav și din regiunile Sázava, Plzeň,
Klatovy, Domažlice și Příbram. Cei veniți în anii 1823–1824 au întemeiat
colonia Elisabeta”, arăta istoricul Teodora Alexandru Dobrițoiu.
Din cauza lipsei apei,
coloniștilor din Elisabeta li s-a permis, în 1847, să se mute în satul Sfânta
Elena.
Între anii 1826–1830 au
fost întemeiate în sudul Banatului opt sate cehești: Gârnic, Bigăr, Ravensca,
Eibenthal, Frauendorf, Nový Županec, Șumița și Schöntal.
Alte patru localități
populate de oameni veniți din Boemia au fost înființate în aceeași perioadă,
mai aproape de Caransebeș și Reșița: Lindenfeld, Gărâna, Brebu Nou și
Wolfswiesen, ultima dispărută după doar câțiva ani.
Coloniștii boemi, numiți
și „pemi”, au fost aduși pentru popularea regiunilor montane din sudul
Banatului. Li s-au promis pământuri, fânețe, scutiri de taxe, lemn și pășuni.
În schimb, după zece ani de scutire, bărbații urmau să slujească drept
grăniceri.
Cehii au continuat să
vină, în grupuri mai mici, până în jurul anului 1860, fiind așezați și în
Ravensca, Șumița și Ogradena.
„Așezarea cea mai izolată
este Ravensca, situată într-o regiune greu accesibilă, ceea ce a dus la o mai
bună conservare a graiului ceh”, informa istoricul.
Imaginea 1/25:
Satul Eibenthal Caras Severin Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (14) jpg
La mijlocul secolului al
XIX-lea, câteva sute de cehi au ajuns și în localitățile Clopodia și Peregu
Mare, însă comunitățile lor au fost asimilate în timp.
„Inițial, ocupația de
bază a coloniștilor a fost aceea de tăietori de lemne. Mai târziu, au început
să se ocupe cu agricultura, mineritul și fabricarea varului. Colonia cu cei mai
mulți locuitori a fost Gârnic, iar cea mai mică, Ravensca”, arăta
cercetătoarea.
Condițiile naturale
dificile i-au determinat pe mulți să părăsească satele din Clisura Dunării.
Unii au emigrat în Statele Unite ori în fosta Iugoslavie. După Al Doilea Război
Mondial, numeroși cehi au revenit în Cehoslovacia.
Migrația a continuat și
după 1990, iar în prezent comunitățile cehe mai sunt păstrate în câteva
localități din Clisura Dunării. Vara, vechile sate sunt vizitate de foști
localnici și de urmașii lor, veniți în special din Cehia.
Blocaj la Ministerul Sănătății. Medicii de familie cer explicații pentru întârzierile din PNRR
Cabinete de medicină de familie din opt județe nu au primit ecografele promise prin PNRR și niciun cabinet nu a...
„Trist și revoltător!” Fântâna Maria Tănase din Sectorul 4, vandalizată chiar înainte de redeschidere. Băluță: „Vor plăti fiecare șurub distrus”
Fântâna Maria Tănase, din Parcul Orășelul Copiilor, a fost vandalizată în noaptea trecută, chiar înainte de momentul în care autoritățile...
Satul de la Dunăre care a cucerit mii de cehi. „Vin de la o mie de kilometri, dar pentru ei este ca o întoarcere acasă”
Mii de cehi ajung anual în satul Eibenthal, din Clisura Dunării, o așezare fondată de coloniștii cehi stabiliți aici în...
Topul celor mai slabe licee din București în 2026. Unde s-a intrat cu medii mici anul trecut
Cele mai slabe licee din București, după mediile de admitere 2025 și Bacalaureat 2026, sunt predominant tehnologice. Colegiul Tehnic „Carol...
Ce este „guvernul de armistițiu” propus de Kelemen Hunor și cum va funcționa: „Trebuie să punem conflictul în paranteză”
Un „guvern de armistițiu”, care să lase deoparte conflictele politice și să se concentreze pe prioritățile României, este soluția propusă...
SAF-T în 2026: 5 criterii esențiale pentru alegerea unui software de gestiune compatibil
Ai primit notificarea de la ANAF sau ai auzit de la contabil despre amenzi. SAF-T a devenit, în 2026, o...
Familia Castro îi oferă lui Trump o insulă pentru dezvoltarea unui „super-complex turistic”, în timp ce președintele SUA amenință să decapiteze regimul cubanez
Membri ai familiei Castro ar fi încercat să atragă interesul președintelui american Donald Trump pentru un proiect turistic pe insula...
-
Actualitateacum 2 zile
Cine sondează opinia publică și cum pot influența sondajele politica din România
-
Actualitateacum 3 zile
Jurnaliști din cea mai mare democrație a lumii, dați în judecată de Trump după ce au scris despre avionul președintelui SUA
-
Breakingacum 3 zileTurcia încă evaluează participarea la banca globală de apărare a Canadei
-
Actualitateacum 3 zile
Ce trebuie să faci dacă intră un liliac în casă
-
Breakingacum 2 zileSingurul oraș din România cu o biserică amplasată în mijlocul unui sens giratoriu
-
Breakingacum 12 oreLiderul interlop Costi Litrașu, arestat după ce a sfărâmat fălcile unui bărbat, într-un local de lux de lângă București
-
Breakingacum 17 oreDupă avertismentul lui Donald Trump, Statele Unite au lansat noi atacuri împotriva Iranului pentru a treia noapte consecutiv
-
Actualitateacum 2 zile
Scandalul prețurilor din turism. O notă de plată a „rupt” internetul în două după ce un turist a plătit 6 euro pe o apă