Breaking
„Legea a fost aplicată. Mă concentrez pe a-mi demonstra nevinovăția”
La numai câteva ore după ce a fost eliberat din închisoare, Nicolas Sarkozy s-a grăbit să le mulțumească susținătorilor săi pentru miile de mesaje de încurajare și cadouri pe care i le-au trimis în ultimele săptămâni.
Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, fostul președinte al Franței a transmis: „Acum că sunt liber și reunit cu familia mea, vreau să-mi exprim cea mai profundă recunoștință tuturor celor care mi-au scris, m-au susținut și m-au apărat. Miile voastre mesaje de susținere m-au mișcat profund și mi-au dat puterea de a îndura această încercare.”
„Adevărul va triumfa”, spune Sarkozy
„Legea a fost aplicată. Acum mă voi pregăti pentru apel. Energia mea este concentrată exclusiv pe a-mi demonstra nevinovăția. Adevărul va triumfa. Aceasta este o lecție pe care ne-o învață viața.”, a precizat fostul șef de stat în prima sa declarație publică de la eliberarea sa din închisoarea La Santé din Paris, adăugând că „Finalul poveștii rămâne de scris.”
Sub control judiciar
Curtea de Apel din Paris a ordonat, luni după-amiază, eliberarea fostului președinte, care a fost închis pe 21 octombrie după condamnarea sa în cazul libian, pe care l-a atacat cu apel.
Fostul lider de dreapta, în vârstă de 70 de ani, a părăsit închisoarea La Santé o oră mai târziu, într-o mașină cu geamuri fumurii. Instanța l-a plasat sub supraveghere judiciară, interzicându-i să părăsească teritoriul francez și să contacteze înalți funcționari din cadrul Ministerului Justiției, inclusiv ministrul Justiției, Gérald Darmanin.
Acesta din urmă a fost acuzat de conflict de interese după ce a fost să-l viziteze pe Sarkozy la închisoare.
Seara trecuă, purtătoarea de cuvânt a guvernului francez, Maud Bregeon, a asigurat că „nu există niciun conflict de interese” între Nicolas Sarkozy și Gérald Darmanin, ministrul Justiției.
„Gérald Darmain s-a dus să se asigure că cerințele de detenție ale unui fost șef de stat erau corecte și respectate, având în vedere riscurile la care se expunea în închisoare”, a continuat ea, referindu-se la vizita ministrului Justiției la închisoarea Santé din Paris.
„Cred că a existat dorința de a-l umili pe Nicolas Sarkozy”
O reacție a venit seara trecută și de la Jordan Bardella, președintele partidului francez de extremă-dreapta Adunarea Națională (RN).
În urma eliberării lui Nicolas Sarkozy, Bardella consideră că executarea provizorie a pedepsei sale „nu a fost justificată”.
„Cred că a existat dorința de a-l umili pe Nicolas Sarkozy”, a declarat presei președintele Adunării Naționale.
De asemenea, el a considerat „ciudată” decizia instanței de a-i interzice lui Nicolas Sarkozy să-l contacteze pe Gérald Darmanin.
Nicolas Sarkozy nu va participa nici la ceremoniile de astăzi de pe Champs Elysées și de la Arcul de Triumf, a declarat anturajul său pentru BFMTV. Ca în fiecare an, Franța comemorează sfârșitul Primului Război Mondial, marcat de Armistițiul din 11 noiembrie 1918.
În mod tradițional și conform protocolului, foștii președinți ai Republicii sunt invitați la această ceremonie, la fel ca și membrii guvernului.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI:
Nicolas Sarkozy, din nou acasă după 20 de zile după gratii. Este sub control judiciar
Ministrul francez de Justiție se apără în fața acuzațiilor că influențează procesul lui Sarkozy: „Îmi fac doar treaba“. Ce îi reproșează procurorii
Breaking
AUR vrea reguli electorale mai simple: eliminarea pragului alternativ și menținerea pragului național de 5%
AUR a depus o propunere legislativă prin care urmărește eliminarea pragului electoral alternativ de 20% din voturile valabil exprimate în cel puțin patru circumscripții electorale și menținerea exclusivă a pragului național de 5%.
Inițiativa legislativă îi aparține liderului senatorilor AUR Petrișor Peiu și vizează modificarea condițiilor în care competitorii electorali pot participa la repartizarea mandatelor parlamentare.
Potrivit inițiatorului, actuala legislație permite accesul la repartizarea mandatelor prin două modalități diferite: obținerea a cel puțin 5% din voturile valabil exprimate la nivel național sau obținerea a 20% din voturi în minimum patru circumscripții electorale. Proiectul propune eliminarea celei de-a doua variante, astfel încât accesul la repartizarea mandatelor să fie condiționat exclusiv de atingerea pragului național de 5%.
Inițiativa urmărește simplificarea cadrului electoral și aplicarea unui criteriu unitar de reprezentativitate, raportat la totalitatea voturilor valabil exprimate la nivel național. În expunerea de motive, liderul senatorilor AUR argumentează că actualul mecanism poate conduce la situații diferite pentru competitori electorali cu procente naționale comparabile, în funcție de distribuția geografică a voturilor.
Proiectul nu propune majorarea pragului electoral de 5%, ci exclusiv eliminarea mecanismului alternativ de îndeplinire a acestuia. Totodată, modificarea nu presupune instituirea unor noi proceduri electorale și nu generează, potrivit expunerii de motive, cheltuieli suplimentare directe pentru bugetul general consolidat.
Breaking
Gândul prezintă Best Of „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. Vineri, 23 octombrie, de la ora 20.30
Nu ratați dezvăluirile explozive făcute de actorii politici despre criza politică în care ne aflăm la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”! Elena Udrea, detalii despre artizanii celor 168 de zile de criză. Lideri adevărați sau păpușați din umbră? Cine decide premierii, președinții și șefii partidelor?
Tot cu Elena Udrea am discutat despre noul dosar al lui Călin Georgescu.
Într-o ediție care adună cele mai bune momente ale săptămânii, vedeți ce spune Mihail Neamțu. Deputatul AUR analizează mizele votului de învestitură pentru Guvernul Luca Niculescu și posibila suspendare a președintelui Nicușor Dan.
Toți miniștrii propuși în Cabinetul Niculescu au primit avize favorabile. Ce urmează după învestire și cine va plăti factura crizei politice?
Breaking
Un consilier PNL a tras cu arma, atunci când Poliția a descins la locuința sa pentru percheziții
Consilierul PNL, Valeriu Matei, și directorul administrativ al Companiei de Apă Olt (CAO), Cătălin Andronesi, ar fi fost vizați de perchezițiile desfășurate joi, 22 octombrie, în Slatina, într-un dosar de șantaj și camătă, transmite Adevărul.ro. În momentul când polițiștii au intrat în locuința PNL-istului Valeriu Matei, acesta ar fi tras cu o armă de vânătoare în oamenii legii. Ambii inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore.
Potrivit datelor din anchetă, între noiembrie 2024 și octombrie 2026, consilierul local, Valeriu Matei, i-ar fi împrumutat victimei bani cu dobândă, în repetate rânduri. Ulterior, între iunie și septembrie 2026, liberalul Valeriu Matei și Cătălin Andronesi ar fi constrâns victima pentru a obține bani sau alte beneficii materiale. Ambii inculpați ar fi apropiați ai primarului Mario de Mezzo, potrivit Olt-Alert.ro.
Potrivit surselor Adevărul.ro, atunci când polițiștii au descins la locuința lui consilierului local PNL, Valeriu Matei, pentru percheziții, acesta ar fi deschis focul cu o armă de vânătoare deținută legal. Polițiștii i-au solicitat arma, iar acesta s-a conformat și s-a predat. Din fericire nu s-au înregistrat victime.
Cazul este anchetat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
Anunțul Poliției Olt
„În dimineața zilei de 22 octombrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane, în vârstă de 58 și 60 de ani, din municipiul Slatina.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și camătă, în vederea administrării probatoriului”, transmite IPJ Olt într-un comunicat.
Valeriu Matei, susținător avid al lui Bolojan
Consilierul PNL, Valeriu Matei, vizat în dosarul de cămătărie și șantaj, este un susținător al premierului demis, Ilie Bolojan, și a participat la Congresul Extraordinar al PNL, din 21 iunie, unde s-a și pozat alături de acesta.
„Am votat și susțin candidatura lui Ilie Bolojan pentru că România are nevoie de lideri care livrează rezultate, nu promisiuni”, a transmis Matei Valeriu, într-o postare pe Facebook.
-
Socialacum 2 zile„Bullyingul în educație. Prevenție. Responsabilitate. Soluții.” – Dialog instituțional la Palatul Parlamentului pentru protejarea copiilor și construirea unui mediu educațional sigur
-
Actualitateacum 2 zileVești pentru pensionarii militari: indexarea ar putea fi mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare
-
Actualitateacum 2 zileMotociclist proiectat în două mașini, pe Mihai Bravu. Bucăți din motocicletă au lovit un tramvai. Traficul e blocat
-
Actualitateacum 20 de oreScandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic
-
Breakingacum 8 oreGândul prezintă Best Of „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. Vineri, 23 octombrie, de la ora 20.30
-
Actualitateacum 2 zileDonald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”
-
Actualitateacum o ziFLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente
-
Actualitateacum 8 oreMarele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul





