Comunicate
Compania brașoveană Carmolimp lansează o rețea inteligentă de lockere alimentare
Grupul Carmolimp lansează prima rețea națională de lockere cu temperatură controlată, dedicate livrărilor alimentare la rece — Carmolimp Lockers. Proiectul, destinat companiilor private, presupune o investiție inițială de la 7.000 de euro, cu venituri potențiale de minimum 300 de euro/lună, și poate fi accesat de companii începând de săptămâna aceasta.
Rețeaua Carmolimp Lockers va funcționa pe un sistem hibrid de parteneriat: investitorii achiziționează echipamentele, iar Carmolimp se ocupă de operare, mentenanță și de fluxurile logistice.
Faimoasele „ciorbe la pungă” vor fi astfel disponibile pentru livrare la nivel național, atât persoanelor fizice, cât și celor juridice.
„Este un proiect care schimbă modul în care se face logistica alimentară la rece în România. Ne propunem să extindem accesul la produse proaspete, livrate rapid și sigur, și, în același timp, să creăm o rețea de micro-investiții stabile, ușor de accesat de cât mai mulți oameni”, a declarat Valentin Șoneriu, Director General Carmolimp.
Noua soluție este dezvoltată ca model de parteneriat cu publicul larg, oferind posibilitatea oricărei persoane fizice sau juridice de a deveni partener Carmolimp prin amplasarea unui astfel de sistem pe un teren propriu. Lockerele sunt complet automatizate, mențin temperatura optimă pentru produsele alimentare și permit consumatorilor să ridice comenzile la orice oră, fără interacțiune directă.
Investiție redusă, profit pasiv
Modelul de funcționare presupune intervenții minime din partea investitorului, mentenanța și aprovizionarea fiind gestionate centralizat de Carmolimp. În funcție de numărul de celule și de amplasare, recuperarea investiției se poate realiza în 7,6–15 luni.
Costul unui sistem cu 10 celule pornește de la 7.000 de euro, iar pentru un sistem extins, cu 24 de celule, investiția este de 10.000 de euro. Lockerele pot fi adaptate pentru mediul urban sau rural și pot fi amplasate în zone rezidențiale, instituții, spații comerciale ori în proximitatea punctelor cu trafic pietonal ridicat.
Model de business și rentabilitate
Modelul de business oferă un venit pasiv garantat în primele 7,6–15 luni, indiferent de volumul de comenzi. După această perioadă, partenerii care investesc într-un locker primesc un venit fix garantat în primul an, urmat de plăți per colet livrat, între 1,60 și 2 euro, în funcție de zona în care sunt amplasate lockerele.
Echipamentele Carmolimp sunt complet automatizate, cu monitorizare la distanță a temperaturii, alerte și raportare în timp real. Carmolimp asigură mentenanța și operarea tehnică, iar partenerul oferă locația, alimentarea cu energie și conexiunea la internet.
Carmolimp este o companie cu capital 100% românesc, cu o experiență de peste 30 de ani în industria de procesare și tot atâția în sectorul restaurantelor. Compania brașoveană deține cea mai mare fabrică integrată de mâncare gătită din România și este principalul furnizor de preparate proaspăt gătite, necongelate, pentru industria HoReCa.
Comunicate
SC ARI MED ESTET S.R.L. anunță finalizarea proiectului DIGITALIZAREA SOCIETĂȚII ARI MEDESTET S.R.L.
Comunicate
România are Nevoie de Oameni care Muncesc. Alfea Asian Work aduce Soluția
Într-o perioadă în care deficitul de forță de muncă devine o provocare pentru tot mai mulți antreprenori români, o companie reușește să transforme problema într-o soluție reală: Alfea Asian Work.
Selectăm și Recrutăm Personal Non-UE — rapid, sigur și legal
Alfea Asian Work oferă un sistem complet de recrutare și selecție a personalului non-UE, destinat companiilor din construcții, HoReCa, producție, transport, agricultură și servicii.
Cu o echipă de experți în domeniul migrației și resurselor umane, compania gestionează întregul proces, de la interviuri până la integrarea angajaților în România.
„Salvăm timp și energie clienților noștri. Noi ne ocupăm de tot — de la selecția candidaților, până la sosirea lor în țară. Angajatorii primesc doar rezultate: oameni serioși, muncitori și motivați”, declară reprezentanții Alfea Asian Work.
Actele — de la A la Z, fără bătăi de cap
Pentru multe firme, birocrația este cea mai mare provocare.
Alfea Asian Work rezolvă această problemă oferind servicii complete de obținere a actelor, inclusiv:
- avize de muncă,
- permise de ședere,
- vize de intrare în România,
- traduceri și legalizări,
- asigurări medicale pentru personal.
Totul este gestionat transparent, legal și rapid, astfel încât angajatorii se pot concentra pe afacerea lor, nu pe hârtii.
Leasing de personal — flexibilitate și control
Pentru companiile care au nevoie de o soluție temporară sau sezonieră, Alfea Asian Work oferă și servicii de leasing de personal, un concept tot mai popular în Europa.
Acesta permite firmelor să angajeze eficient, fără a fi nevoite să gestioneze direct contractele, avizele sau procedurile legale.
„Modelul nostru de leasing oferă predictibilitate. Oamenii vin pregătiți, documentele sunt complete, iar companiile pot acționa imediat”, explică echipa de coordonare.
Mai mult decât recrutare — un parteneriat pentru creștere
Ceea ce diferențiază Alfea Asian Work este atitudinea orientată spre soluții reale.
Compania nu livrează doar oameni, ci și stabilitate pe termen lung.
Prin parteneriatele internaționale solide și procesele verificate, Alfea Asian Work reușește să aducă în România personal calificat din Asia, gata să contribuie la dezvoltarea economică a țării.
Cum poți colabora cu Alfea Asian Work
Companiile interesate pot solicita rapid o ofertă completă prin intermediul site-ului oficial:
👉 https://alfeaasianwork.com
Aici pot fi trimise cereri personalizate pentru:
- recrutare non-UE,
- obținere documente,
- leasing de personal,
- consultanță privind integrarea angajaților străini.
Concluzie
Într-o economie în care timpul înseamnă profit, Alfea Asian Work aduce o gură de aer proaspăt pentru antreprenorii români: eficiență, seriozitate și rezultate rapide.
„Ne ocupăm de tot, ca tu să te ocupi de afacerea ta.”
Pentru detalii și oferte personalizate, vizitați
www.alfeaasianwork.com
Comunicate
Vrei sa organizezi deplasarea unui grup? Iata cum alegi o firma de incredere pentru inchirieri autocare si microbuze
Deplasarea grupurilor de persoane in diverse scopuri si pe distante mai lungi sau mai scurte este necesara in numeroase situatii. Fie ca vorbim despre deplasari ocazionale, fie ca avem in vedere deplasari regulate sau chiar zilnice, pentru situatiile in care nu exista un parc auto propriu, serviciile specializate in transportul de persoane sunt alegerea ideala.
O firma autorizata pentru a presta serviciul de inchirieri autocare Suceava si inchiriere microbuze pune la dispozitie o flota auto diversificata, impreuna cu soferi profesionisti. Avand in vedere faptul ca oferta de firme in domeniul transportului de persoane este numeroasa, este important sa stii cum poti gasi cea mai buna firma pentru inchirierea de autocare sau microbuze. Iata in ceea ce urmeaza cateva sugestii care pot fi utile in aceasta alegere.
Verifica daca poti beneficia de o flota auto moderna
O sugestie importanta este aceea de a te asigura de faptul ca poti beneficia de o flota auto moderna, indiferent daca ai nevoie de un autocar sau microbuz. Este un aspect deloc de neglijat, avand in vedere ca microbuzele sau autocarele moderne sunt garantia unor calatorii confortabile chiar si pe distante lungi. Autocarele cu dotari moderne precum scaune ergonomice, spatiu vast la picioare, masute pentru o gustare sau paharele de cafea, spatiu ofertant pentru bagaje si cu prize pentru dispozitivele electronice sunt alegerea potrivita pentru calatorii confortabile.
Analizeaza capacitatea mijloacelor de transport
Daca stii ca uneori ai nevoie de autocare pentru grupuri de 40-50 de persoane, alteori poti avea nevoie de microbuze de 15-20 de persoane, este indicat sa verifici daca firma de transport persoane dispune de mai multe variante privind capacitatea de transport pentru autocarele si microbuzele din dotare. Este un detaliu care te poate ajuta sa stii la ce firma de transport sa apelezi atunci cand ai nevoie de servicii pentru inchirieri autocare Suceava sau cand ai nevoie de inchirierea unor microbuze.
Informeaza-te cu privire la tipurile de servicii prestate
In functie de domeniul in care activezi sau in functie de scopul pentru care ai nevoie de serviciile unei firme din domeniul transportului de persoane, este recomandat sa te informezi care sunt tipurile de servicii prestate. Unele firme pot asigura servicii complete pentru transportul de persoane, de la transport salariati, la transport elevi, transport pentru evenimente private, transfer aeroport si pana la transport pelerinaje sau excursii. De cealalta parte, exista firme care asigura doar o parte dintre aceste servicii.
Citeste recenziile altor clienti
Un detaliu care nu trebuie neglijat se refera la recenziile clientilor care au apelat anterior la firma de transport pe care vrei sa o angajezi. Pe baza acestor recenzii poti sa iti faci o imagine cu privire la calitatea serviciilor prestate si referitor la profesionalismul soferilor.
Solicita o oferta de pret
Costurile pentru serviciul de inchirieri autocare Suceava trebuie sa fie transparente. Poti solicita o oferta de pret personalizata, iar pentru o alegere avantajoasa, este indicat sa compari 2-3 oferte de pret, pentru a alege cel mai bun raport calitate-pret.
-
Actualitateacum 3 zileSute de colete împrăștiate pe autostrada A1, după ce un camion s-a răsturnat peste o mașină oprită pe banda de urgență
-
Actualitateacum 2 zileRusia inventează un nou scenariu: acuză Ucraina și Marea Britanie că plănuiau să fure un MiG-31,echipat cu cu rachetă hipersonică, și să-l direcționeze spre o bază NATO din România
-
Actualitateacum 2 zileBeach, Please! face show total de Black Friday: 10.000 de bilete vândute și primul headliner anunțat pentru 2026: Don Toliver
-
Actualitateacum 2 zileFast-food-ul românesc de altădată. Ce mâncăruri rapide făceau furori înainte de burgeri și șaorma
-
Actualitateacum 3 zileRomânia, argint la Cupa Mondială de la Alger. Echipa masculină de scrimă a făcut performanță de top
-
Actualitateacum 2 zileAlerta alimentară: două condimente retrase din supermarketuri. Ce substanțe toxice au fost găsite în ele
-
Actualitateacum 20 de oreEconomia de război a Rusiei, pe butuci. Ce resurse mai are Moscova pentru a continua războiul
-
Actualitateacum 2 zilePrimarul comunei Mihai Eminescu din Botoșani și-a recunoscut vinovăția în dosarul de luare de mită în formă continuată. Ce pedeapsă va primi




