Breaking
Oana Țoiu susține că România ar avea beneficii, dacă ajută Ucraina. Așa-zisele avantaje sunt „proximitatea geografică” și „economia”
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat joi, la deschiderea Forumului „Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment” că România dispune de anumite avantaje în ceea ce priveşte implicarea în procesul de reconstrucţie al Ucrainei. Printre beneficii, Țoiu a menționat proximitatea geografică, baza economică, infrastructura extinsă, capacitatea instituţională, dar şi progresele realizate în domeniul dezvoltării conectivităţii cu Ucraina pe toate planurile.
Ministrul afacerilor externe, Oana Ţoiu, a participat la deschiderea Forumului „Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment”, organizat de New Strategy Centre, eveniment care a avut loc sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe al României şi al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei.
”În cadrul alocuţiunii sale, ministrul afacerilor externe, Oana Ţoiu, a subliniat importanţa fundamentală a unei păci juste şi durabile, în conformitate cu dreptul internaţional, a salutat eforturile diplomatice ale Statelor Unite ale Americii, precum şi implicarea substanţială în proces a statelor europene şi Ucrainei şi a arătat că orice proces îndreptat către ajungerea la pace trebuie să includă oferirea de garanţii de securitate solide şi credibile Ucrainei”, arată MAE într-un comunicat oficial.
Oficialul român a reiterat importanţa procesului de integrare a Ucrainei şi a Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi a subliniat sprijinul ferm al României în acest sens, materializat prin intermediul formatului trilateral de cooperare al Triunghiului Odesa.
”Ministrul afacerilor externe a arătat că România dispune de avantaje intrinseci în ceea ce priveşte implicarea în procesul reconstrucţiei Ucrainei, precum proximitatea geografică, baza economică, infrastructura extinsă şi capacitatea instituţională. În context, a subliniat progresele realizate în domeniul dezvoltării conectivităţii cu Ucraina pe toate planurile şi a reconfirmat angajamentul României pentru implicarea în procesul de redresare şi reconstrucţie a Ucrainei”, mai arată Ministerul de Externe.
FOTO: Mediafax
Recomandarea autorului:
Breaking
Valentin Stan: Presiunea Gărzilor Revoluționare din Iran ucide orice negociere pe care ar avea-o Iranul cu SUA
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a vorbit despre cum presiunea Gărzilor Revoluționare ucide orice negociere dintre Iran și SUA. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Valentin Stan: Grupul gardienilor omoară orice inițiativă. Pentru că orice inițiativă negociată, pentru ei înseamnă sfârșitul. Demonstrația către poporul iranian că nu dețin puterea… Iar asta, pentru ei, cum spui tu, este sfârșitul. Ei nu vor pleca din istorie liniștiți. Nu vor merge la rigola istoriei liniștiți, pentru că sunt criminali, cu asta se ocupă. Omoară ca să trăiască.
Invitat la Marius Tucă Show, Valentin Stan a vorbit despre cum presiunea Gărzilor Revoluționare ucide orice negociere dintre Iran și SUA. Acesta a început prin a spune că oamenii trebuie să înțeleagă ce se petrece acum în Iran. Analistul susține că sunt două componente care dansează periculos cu viețile iranienilor. Pe de o parte sunt reprezentanții de la negocieri, care pot fi de bună-credință, și mai sunt gardienii care pun presiune. Stan afirmă că Gărzile Revoluționare ucid negocierile pentru că pacea ar fi sfârșitul lor. O posibilă terminare a războiului ar însemna pierderea puterii, iar asta ar finaliza gruparea Gărzilor Revoluției din Iran.
Oamenii trebuie să înțeleagă. Pentru că ai în Iran două componente care la momentul ăsta dansează un fel de foxtrot extrem, extrem de semnificativ, din care nu prea înțelegi ce iese ca deznodământ. Dacă vorbim de destinul Iranului rezultat din negocierile cu americanii. Ai, pe de o parte, oameni care negociază, poate cu bună-credință, nu știm, și ai presiunea din spate. Ai grupul gardienilor care omoară orice inițiativă. Pentru că orice inițiativă negociată, pentru ei înseamnă sfârșitul. Demonstrația către poporul iranian că nu dețin puterea… Iar asta, pentru ei, cum spui tu, este sfârșitul. Ei nu vor pleca din istorie liniștiți. Nu vor merge la rigola istoriei liniștiți, pentru că sunt criminali, cu asta se ocupă. Omoară ca să trăiască.
Breaking
Doi români au fost implicați într-un accident feroviar în Copenhaga. Oana Țoiu a făcut anunțul
Doi români au fost implicați într-un accident feroviar în Copenhaga. Anunțul a fost făcut de ministra de Externe Oana Țoiu, printr-o postare pe Facebook.
Cei doi cetățeni români sunt bine, în afara oricărui pericol, a precizat oficialul român.
„În accidentul feroviar care a avut loc joi dimineață, 23 aprilie, în Danemarca, între localitățile Hillerød și Kagerup, la aproximativ 40 de kilometri nord de Copenhaga, au fost implicați și doi cetățeni români.
Sunt bine, în afara oricărui pericol.
Transmitem autorităților daneze mulțumiri pentru modul profesionist în care au ținut legătura cu noi și însănătoșiri grabnice celor răniți”, a transmis ministra de Externe Oana Țoiu, pe Facebook.
Știre în curs de actualizare!
Breaking
Nicușor Dan refuză să răspundă dacă este mulțumit de Bolojan
Președintele Nicușor Dan a comentat din Cipru, unde se desfășoară Consiliul European, situația din Guvernul României, din care miniștrii social-democrați și-au depus astăzi demisiile, iar premierul Bolojan a numit interimari pe portofolii. Întrebat dacă a performat sau nu Ilie Bolojan în funcție, șeful statului a refuzat să răspundă.
Întrebat dacă a primit demisiile miniștrilor PSD, șeful statului a răspuns: „Nu! În mod oficial, nu! Bineînțeles că știu ce s-a întâmplat azi, le așteptăm și decidem”.
Chestionat dacă o moţiune de cenzură PSD ar ajuta sau ar escalada şi mai mult criza, şeful statului a refuzat să răspundă.
„Eu sunt mediator, nu vreau să mă pronunţ pe acţiunile fiecăruia dintre partide. Orice aş spune ar fi părtinitor pentru unul sau pentru celălalt. Sunt foarte multe scenarii și nu vreau să intrăm în ele. Dar apreciez că, cel puțin din ce am perceput eu, tonul discuțiilor s-a mai calmat puțin”, a subliniat şeful statului.
Șeful statului a fost întrebat și dacă a performat sau nu Ilie Bolojan ca premier. Răspunsul a fost următorul: „Dacă aș da un răspuns m-aș plasa într-o parte sau alta. Așa o să îmi păstrez statutul de mediator”.
Nicușor Dan | Foto – Mediafax
-
Breakingacum 3 zileKelemen Hunor pune punctul pe i, în plină criză guvernamentală: „Problema cea mai mare este cum se vor uita creditorii României la țara noastră”
-
Breakingacum o ziDupă 12 ore de chin politic, ziua de ieri se închide fără nicio concluzie. Nicușor Dan îndeamnă la răbdare, partidele se bat pentru putere
-
Actualitateacum 2 zilePensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat
-
Actualitateacum 3 zileCum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță
-
Breakingacum 22 de orePolitico: Criză de eficiență în UE. Cum au ajuns summiturile liderilor europeni să fie tot mai greu de gestionat, mai ales în situații critice
-
Actualitateacum 2 zileSindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului
-
Breakingacum 3 zileClotilde Armand: “PSD este o organizație teroristă”. Ce apel face către premierul Bolojan
-
Actualitateacum 3 zileCondițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”




