Breaking
Motivul pentru care un blogger francez a inclus Bucureștiul în „Top 5-orașe de evitat”: „Uneori, capitalele sunt supraevaluate”
Vinicius Costa, un blogger francez care a călătorit în peste 100 de orașe europene a realizat o listă cu 5 destinații de pe bătrânul continent în care nu s-ar mai întoarce, printre care a inclus și Bucureștiul.
EL a afirmat, într-un articol pe site-ul Travel Off Path, că a călătorit în toate țările europene, cu excepția a trei: Andorra, Belarus și Republica Moldova.
„După 100+ orașe, era inevitabil să am favoritele mele, dar și locuri care mi-au displăcut, ca să fiu blând. Am avut deja ocazia să mă entuziasmez pe larg despre orașele care mi-au furat inima, însă mi-am dat seama recent că, în afară de câteva remarci acide aruncate pe ici, pe colo, nu am fost niciodată complet sincer cu voi în legătură cu destinațiile europene care pur și simplu mă scot din sărite. Ce pot spune? Uneori, capitalele sunt supraevaluate”, a scris bloggerul.
Ce spune despre București
Bloggerul francez a precizat, încă de la început, că avea așteptări mari de la așa-numitul„Paris al Estului”… București, capitala României.
„Dar, pe măsură ce avionul cobora și sub mine se desfășura un peisaj de blocuri comuniste și turnuri masive de beton întinse până la orizont, am știut că ceva nu e în regulă Totuși, nimic nu m-a pregătit pentru ce a urmat”, scrie acesta.
Costa povestește că, atunci când a ajuns la cazarea din Centrul Vechi, un apartament „mobilat în stil secol XIX – ceea ce, aveam să aflu rapid, în București înseamnă de obicei praf, igrasie și renovări amânate la nesfârșit”.
„Haosul care a urmat a inclus pliante pentru striptease dubioase la fiecare cinci pași pe strada Șelari, cerșetori insistenți care te urmăresc prin parcuri și realizarea că cea mai interesantă activitate din București este să privești clădirile sale în stil sovietic concurând pentru titlul de «cel mai înalt, mai colosal și mai hidos monstru de beton»”, a mai povestit acesta.
Bloggerul a spus că cel mai „parizian” lucru din București este „un centru ponosit, cu doar câteva străzi pietonale și clădiri de la final de secol XIX scăpate de regimul comunist — care tot nu se pot compara, nici pe departe, cu fastul și grandoarea Parisului”.
Cu toate acestea, bloggerul recomandă celor care vor să călătorească în România să viziteze Brașovul, „un oraș medieval de carte poștală, situat în inima Transilvaniei”.
Brașov
Despre Brașov, acesta scrie că „are un peisaj urban intact din secolul al XV-lea, dominat de impunătoarea Biserică Neagră în stil gotic și încadrat de versanții împăduriți ai Muntelui Tâmpa. Piața Sfatului este un punct de atracție evident, considerată printre cele mai atmosferice din Europa, scena cafenelelor este excelentă, iar accesul la natură este, după părerea mea, greu de egalat”.
Dublin, Irlanda
Despre Dublin, capitala Irlandei, Costa scrie că „ar putea fi o destinație decentă pentru un city break, dacă n-ar fi prețurile nejustificat de mari și lipsa alarmantă de siguranță”.
Acesta mai adaugă că orașul e scump, nesigur și ploios, iar plimbările prin oraș te pot face să regreți că ai venit acolo.
„Nu știu cum e pentru voi, dar nimic nu te enervează mai mult decât să plătești în 20 € pentru una-două halbe de bere Guinness, doar pentru că ai intrat într-un pub. Și vremea mohorâtă, ploaia constantă și cerul gri? Cliché-ul e real: doar două zile consecutive sub ploaia irlandeză te fac să te întrebi de ce ai zburat până acolo”, scrie el.
Bratislava, Slovacia
„Bratislava este genul de oraș prin care treci, nu o destinație finală. E o capitală națională surprinzător de mică, aflată chiar la granița cu Austria, iar asta probabil explică de ce pare secundară și ușor dezamăgitoare când Viena se află la doar 50 de minute de mers cu trenul”, scrie Costa.
Acesta notează că Bratislava este o capitală care poate fi vizitată rapid.
„În afară de cazul în care dezvolt brusc o pasiune pentru blocurile comuniste, nu mă văd revenind vreodată să explorez Bratislava dincolo de nucleul medieval — care, din nou, e drăguț, dar nu tocmai printre cele mai impresionante pe care le-am văzut”, precizează acesta.
Helsinki, Finlanda
Despre Helsinki, bloggerul scrie că „este unul dintre acele orașe a căror popularitate nu am înțeles-o niciodată pe deplin.”
„Este perpetuu gri, lipsit de farmecul medieval cu care se laudă majoritatea capitalelor europene și și-a găsit locul ca hub baltic destul de târziu în istorie. Cea mai mare realizare a sa? Aproximativ o saună publică la fiecare câțiva kilometri pătrați”, subliniază bloggerul.
Acesta precizează că singurele atracții notabile de aici sunt Biserica Temppeliaukio și fortăreața maritimă Suomenlinna, construită de suedezi.
Zurich, Elveția
Despre Zurich, bloggerul scrie că nu e nici pe departe un oraș „incitant”, fiind scump, pretențios și lipsit de farmec, iar singurul motiv să-l placi e dacă nu ai explorat alte orașe lacustre europene mai frumoase și mai liniștite.
„Între a sorbi în liniște un pint de 8 franci lângă localnici indiferenți, într-unul dintre acele baruri pretențioase din Kreis 1, împodobite cu steaguri, care încearcă prea mult să atragă turiști, și a arunca resturile celui mai scump croissant pe care l-ai cumpărat vreodată către singurul lebădă care plutește pe Lacul Zurich într-o rară zi însorită, locul abia dacă inspiră ceva entuziasm”, este concluzia sa despre această destinație.
Autorul mai recomandă:
Turismul românesc încheie un an pe minus. Salvarea operatorilor vine tot din Occident
Când poate trece România la euro? Exemplul Bulgariei și Croației. Câștigă sau pierde țara dacă adoptă moneda unică? Economist: Bulgarii vor lua credite de 3 ori mai ieftine ca românii
Când se deschide parcul tematic „Dracula Land”, uriașa investiție de peste 1 miliard de euro de lângă București. Va crea 5.000 de locuri de muncă
Breaking
(P) Primăria Sectorului 5 accelerează reparațiile străzilor Teremia și Oltului
Societatea Infrastructură S5 S.A. a intervenit pe străzile Teremia și Oltului pentru a finaliza toate lucrările într-un timp cât mai scurt, cu rezultate cât mai bune.
Intervențiile au avut ca obiectiv remedierea porțiunilor afectate ale carosabilului, în vederea asigurării unor condiții mai bune de circulație rutieră și a creșterii gradului de siguranță pentru participanții la trafic.
Lucrările fac parte din acțiunile punctuale derulate la nivelul comunității pentru întreținerea și îmbunătățirea infrastructurii rutiere. Astfel de intervenții vor continua în zonele în care starea carosabilului impune lucrări de reparații, în funcție de necesitățile identificate în teren.
Breaking
Refrenul zilei la congresul liberalilor: Suntem sub asalt/Suntem sub asediu/Atac la rupere asupra PNL. Discurs la indigo de la liderii partidului
Modernizare cu rădăcini. Acesta a fost titlul moțiunii cu care Ilie Bolojan și-a reconsolidat șefia partidului alături de noua sa echipă. Însă în urma discursurilor liderilor liberali, un alt refren a dominat.
Ilie Bolojan asaltat de admiratori la congresul PNL, 21 iunie. Foto: Gândul
Președintele PNL a reluat refrenul lui Ciprian Ciucu și a întărit teza lansată de primarul Capitalei.
Un alt liberal cu greutate a cântat după aceeași partitură și s-a plâns de faptul că liberalilor le este amenințată autoritatea în propriul partid.
„De câtva timp, PNL este sub asediu, ăsta este adevărul! Şi vedeţi că este atacat dreptul nostru de a decide în propriul nostru partid, ne este atacat statutul, ne este atacată autoritatea.”, a spus Vasile Blaga în fața delagaților liberali.
Și Robert Sighiartău, noul secretar general al partidului, a ținut să se plângă că liberalii sunt atacați cu tunuri.
„Niciodată în 34 de ani nu a fost ținta unui asemenea atac. Au crezut că poate fi condus cu trădători, care să nu mai propriul lider. Nu au reșit și nu vor reuși. Oricâte guri de tun vor îndrepta, 2000 de delegați au venit să spună că PNL este un partid liber.”, a transmis liberalul în discursul său.
Breaking
Ce aduce nou programul de guvernare al lui Veștea față de cel al lui Bolojan: Mai puțin șoc fiscal, mai mult ADN social-democrat
Programul de guvernare depus în Parlament, duminică seara, de premierul desemnat Adrian Veștea continuă, așa cum a anunțat, modelul Bolojan. Dar schimbă prioritățile strategice și introduce lista de măsuri cerută de PSD pentru a-l susține. Reforma fiscală, restructurarea statului și disciplina bugetară rămân piloni esențiali, dar documentul prioritizează patru mari obiective strategice: SAFE, OCDE, PNRR și fondurile europene.
La nivel declarativ documentul este „Bolojan 2.0”, la nivel de ADN administrativ și economic apar câteva elemente care importă măsurile cerute de PSD pentru susținerea Guvernuului Veștea, fiind mai aproape de viziunea social-democrată decât de liberalismul clasic.
Din programul de guvernare Veștea dispar măsurile fiscale sub formă de „terapie de șoc” și discursul radical asociat actualului lider PNL. În locul unor reforme administrative dure, programul vorbește despre „foi de parcurs”, evaluări, etapizare și prioritizare, fără un calendar strict de reorganizarea administrativ-teritorială sau restructurări masive în administrația locală.
Guvernul își asumă în continuare reducerea deficitului, controlul cheltuielilor și eliminarea risipei, însă încearcă să transmită mediului de afaceri că schimbările fiscale vor fi mai predictibile și anunțate din timp.
SAFE și industria de apărare devin noul proiect economic major
Spre deosebire de programele de guvernare clasice, documentul tratează apărarea ca pe un motor economic. Cele 16,68 miliarde de euro disponibile prin programul european SAFE sunt prezentate nu doar ca investiții militare, ci și ca sursă pentru infrastructură, dezvoltarea industriei de apărare, producție internă și locuri de muncă.
„Consolidarea securității naționale prin Programul SAFE – Security Action for Europe: România va valorifica integral oportunitatea oferită de Programul SAFE, prin utilizarea celor 16,68 miliarde de euro obținute în cadrul acestui instrument european pentru accelerarea înzestrării Armatei, dezvoltarea infrastructurii cu dublă utilizare civilă și militară și revitalizarea industriei naționale de apărare. Securitatea națională nu mai poate fi privită separat de dezvoltarea economică. Investițiile în apărare, infrastructură strategică și capacități industriale vor contribui atât la întărirea capacității de protecție a României, cât și la crearea de locuri de muncă, stimularea producției interne și creșterea competitivității economiei naționale”, potrivit documentului.
Practic, programul încearcă să transforme securitatea într-un nou pol de creștere economică pentru România.
Noua ordine în finanţele publice
Programul promite continuarea consolidării finanțelor publice după ce deficitul bugetar de 9,3% din PIB din 2024 a împins România să înceapă cea mai amplă corecție fiscal-bugetară din ultimii ani. Chiar și după acest efort, deficitul rămâne estimat la aproximativ 6,2% din PIB, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, menționează documentul.
„Guvernul își asumă continuarea reducerii deficitului prin măsuri clare de disciplină bugetară, reducere a risipei și prioritizare a cheltuielilor publice. Nu vom cosmetiza realitatea bugetară și nu vom amâna deciziile necesare”, se arată în programul de guvernare citat. Însă documentul promite predictibilitate fiscală.
„Obiectivul Guvernului este ca, prin reducerea deficitului, o mai bună colectare și un control mai riguros al cheltuielilor publice, să diminuăm presiunea asupra sistemului fiscal și să evităm schimbările frecvente de taxe”
Documentul pune accent pe creşterea veniturilor la bugetul de stat şi combaterea evaziunii fiscale prin:
• ANAF, Antifraudă, VAMA plasate în afara algoritmului politic şi supuse reorganizării,
indicatorilor de performanţă. Finalizarea digitalizării. Controale pe baza analizelor de risc;
• Îmbunătățirea legislaţiei privind evaziunea fiscală şi a executării silite;
• Parteneriat cu cetăţenii pentru combaterea evaziunii fiscale;
• Analiza excepţiilor fiscale şi corectarea acestora, acolo unde este cazul
Amprenta social-democrată: Bani pentru administrația locală
Una dintre cele mai vizibile diferențe față de abordarea asociată lui Bolojan este accentul pus pe dezvoltarea locală și pe protejarea mecanismelor de finanțare ale autorităților locale. Programul propune evaluarea, eșalonarea și continuarea programului Anghel Saligny – principalul mecanism de alimentare financiară a administrației locale.
„Guvernul va menține un nivel ridicat al investițiilor publice în infrastructură, sănătate, proiecte locale, transport și modernizare administrativă. Ministerul Finanțelor va asigura finanțarea investițiilor din PNRR și fonduri europene, precum și a programelor naționale Anghel Saligny și CNI, în paralel, împreună cu ministerele de resort, cu pregătirea unor măsuri de prioritizare a portofoliului de investiții și a modului de gestionare a programelor, astfel încât dezvoltarea și sectorul construcțiilor să fie susținute fără abaterea de la țintele de deficit”, se arată în programul de guvernare anunțat de Veștea.
Creșterea ocupării și sprijin pentru piața muncii
Programul lui Adrian Veștea promite măsuri pentru creșterea gradului de ocupare, în special în rândul tinerilor, prin programe de calificare, consiliere profesională și sprijin pentru primul loc de muncă. Documentul prevede modernizarea serviciilor publice de ocupare a forței de muncă, adaptarea acestora la nevoile actuale ale pieței muncii și combaterea muncii nedeclarate. În plus, guvernul își asumă actualizarea legislației muncii și consolidarea dialogului social și a negocierii colective între angajatori și salariați.
De asemenea, documentul include explicit creșterea salariului minim începând cu 1 iulie 2026 și promite măsuri pentru menținerea unui nivel adecvat al veniturilor din muncă și pensii în raport cu evoluția costului vieții.
Măsuri concrete propuse în programul de guvernare:
1. Angajarea părinţilor cu ≥ 3 copii – subvenţie 2.250 lei/lună/angajator timp de 12 luni
2. Mame active pe piaţa muncii – prime 1.000 lei/lună pentru femei cu ≥ 3 copii angajate sau cu activitate independentă (12 luni)
3. Concediu creştere copil pentru bunici – posibilitate legală pentru bunici angajaţi de a beneficia de concediu în locul părinţilor. Sprijinirea familiilor prin flexibilizarea modului de îngrijire a copilului în primii doi ani de viaţă, în special în contextul în care părinţii revin mai devreme în câmpul muncii sau nu pot beneficia de concediu. Măsura vizează şi valorizarea rolului activ al bunicilor în viaţa copilului şi în echilibrul familial
4. Revenirea părinţilor în muncă part-time cu păstrarea indemnizaţiei 50% – contract maximum 4 h/zi cu jumătate din indemnizaţie. Stimularea inserţiei pe piaţa muncii şi asigurarea unui echilibru adecvat între viaţa profesională şi responsabilităţii de părinte.
5. Extinderea acordurilor bilaterale între România și alte țări și se operaționalizează sistemul de înregistrare a acestora în platforma www.workinromania.gov.ro.
6. Implementarea și monitorizarea Programului Primul Loc de Muncă în vederea facilitării tranziției tinerilor de la educație la ocupare și reducerea numărului de tineri NEET.
Sprijin pentru familii, tineri și grupuri vulnerabile
Programul promite stimularea natalității și sprijinirea familiilor prin politici care să faciliteze echilibrul dintre viața profesională și cea de familie. Sunt prevăzute măsuri pentru accesul tinerilor la educație, locuire și antreprenoriat, extinderea serviciilor sociale integrate în comunitățile rurale, precum și programe dedicate persoanelor cu dizabilități. Documentul menționează explicit protejarea puterii de cumpărare pentru mame, veterani și persoane cu handicap, măsuri care ar urma să fie incluse în bugetul pentru 2017.
1. Măsuri pentru protejarea puterii de cumpărare a populaţiei vulnerabile și menținerea unui nivel adecvat al veniturilor din muncă și pensii în raport cu evoluția costului vieții.
2. Modernizarea serviciilor publice de ocupare şi adaptarea lor la nevoile actuale ale pieţei muncii.
3. Creşterea angajării tinerilor prin calificare, consiliere şi sprijin pentru primul loc de muncă. Sprijinirea familiilor prin măsuri pentru stimularea natalităţii şi echilibrul muncă-viață de familie.
4. Combaterea muncii nedeclarate şi actualizarea legislaţiei muncii în acord cu realităţile economice și consolidarea dialogului social și a negocierii colective.
5. Extinderea serviciilor sociale integrate în comunităţile rurale pentru sprijinirea grupurilor vulnerabile.
6. Digitalizarea sistemului public de pensii pentru eficienţă şi acces facil la servicii. Promovarea incluziunii persoanelor cu dizabilităţi prin angajare asistată şi tehnologii adaptate.
7. Asigurarea accesului echitabil al tinerilor la educaţie, locuire şi iniţiative antreprenoriale. Consolidarea protecţiei copilului prin intervenţii digitale, prevenţie şi profesionalizarea personalului.
8. Măsuri pentru Protejarea puterii de cumpărare în cazul mamelor, veteranilor și persoanelor cu handicap (fundamentare și implementare în bugetul pe 2027).
9. Măsuri pentru protejarea țintită a persoanelor vulnerabile pentru a face față măsurilor inflaționiste (temporare și calibrate bugetar, fără riscul de a alimenta suplimentar inflația și fără a afecta obiectivele de consolidare fiscală)
10. Creșterea salariului minim de la 1 iulie 2026.
Ce condiții a pus PSD pentru susținerea Guvernului Veștea
PSD a prezentat public, vineri, lista de măsuri pe care le consideră obligatorii pentru acordarea sprijinului parlamentar viitorului Executiv. Social-democrații au cerut ca programul de guvernare să includă măsuri clare pentru protejarea populației și stimularea economiei.
1. Majorarea salariului minim
Una dintre principalele solicitări este creșterea salariului minim pentru protejarea puterii de cumpărare a angajaților cu venituri mici și medii.
2. Indexarea pensiilor
PSD cere menținerea mecanismului de indexare a pensiilor și protejarea veniturilor pensionarilor în contextul creșterii costului vieții.
3. Oprirea măsurilor de austeritate
Social-democrații solicită renunțarea la măsurile care cresc povara fiscală asupra populației și a micilor antreprenori.
4. Sprijin pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități
Printre condițiile PSD se află și extinderea programelor sociale dedicate categoriilor vulnerabile.
5. Continuarea plafonării adaosului comercial
Formațiunea vrea extinderea schemei de limitare a adaosului comercial pentru produsele de bază, alimentare și nealimentare, incluse în coșul minim de consum.
Reforma administrativă și reducerea birocrației
Social-democrații au cerut deopotrivă măsuri de eficientizare a administrației publice, precum:
Următorii pași sunt audierile în comisiile parlamentare și votul de învestitură în plen.
-
Actualitateacum 3 zileCare sunt principalele servicii oferite de casele de amanet?
-
Actualitateacum 2 zileCe este un dispecerat de securitate și cine veghează cu adevărat când tu dormi?
-
Socialacum 16 oreScena pop-indie autohtonă are un nou nume: Antonia Roman debutează la 19 ani cu albumul „Mechanics of the Heart”
-
Comunicateacum 2 zileGREENHILL CAPITAL SRL anunţă finalizarea implementarii proiectului „DIGITALIZAREA SOCIETATII GREENHILL CAPITAL S.R.L.
-
Comunicateacum 2 zileCONTA CRĂCIUN SRL în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI CONTA CRĂCIUN SRL”
-
Uncategorizedacum 3 zileNTM STRUCTURI S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DIGITALIZAREA FIRMEI NTM STRUCTURI S.R.L.”
-
Anunturiacum 2 zileConveioare cu Rolă, Bandă și Lanț: Ghidul Complet pentru Sisteme de Transport Industrial
-
Comunicateacum 2 zileParfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini





