Connect with us
agentie marketing politic

Breaking

Rod Stewart împlinește 81 de ani, Remy Bonjasky 50. Anna Lesko face 47 de ani

Publicat

pe

Rod Stewart împlinește 81 de ani, Remy Bonjasky 50. Anna Lesko face 47 de ani

Gândul vă prezintă calendarul zilei de sâmbătă, 10 ianuarie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată.

Rod Stewart este un cântăreț și compozitor britanic legendar, cunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru cariera sa impresionantă care se întinde pe mai bine de cinci decenii. Născut pe 10 ianuarie 1945, la Londra, el a devenit celebru la sfârșitul anilor ‘60 ca membru al formațiilor The Jeff Beck Group și Faces, înainte de a se lansa cu succes într-o carieră solo. De-a lungul timpului, a abordat o varietate de stiluri muzicale, de la rock și pop la soul și jazz, lansând hituri memorabile precum Maggie May, Sailing și Do Ya Think I’m Sexy?. Artistul a vândut peste 100 de milioane de discuri la nivel mondial și a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame. Prin stilul său carismatic și muzica sa atemporală, Rod Stewart rămâne una dintre cele mai influente figuri din istoria muzicii moderne.

Remy Bonjasky este un fost kickboxer olandez de renume mondial, cunoscut pentru stilul său spectaculos și tehnica impecabilă. Născut pe 10 ianuarie 1976, în Paramaribo, Surinam, el a devenit celebru în circuitul K-1, unde a fost supranumit “The Flying Gentleman” datorită loviturilor sale aeriene impresionante și atitudinii sportive din ring. Bonjasky a câștigat de trei ori titlul K-1 World Grand Prix (2003, 2004 și 2008), performanță care îl plasează printre cei mai mari luptători din istoria kickboxingului. După retragerea din competiții, s-a concentrat pe rolul de antrenor și mentor, deschizând propria sală de sport și implicându-se activ în formarea tinerilor sportivi. El susține frecvent că succesul său nu se datorează doar talentului, ci mai ales muncii constante, disciplinei și sprijinului primit de la cei apropiați.

Anna Lesko este o cântăreață și compozitoare de origine ucraineană, stabilită în România, apreciată pentru stilul său exotic și prezența scenică energică. Născută pe 10 ianuarie 1979, la Cernăuți, ea și-a început cariera muzicală la începutul anilor 2000, devenind rapid cunoscută datorită piesei Ard în flăcări, care a propulsat-o în topurile muzicale românești. Au urmat alte piese cunoscute precum Inseparabili, Anicyka Maya sau 24, care i-au consolidat popularitatea. Anna Lesko s-a remarcat printr-o combinație de pop, dance și influențe etno-orientale, dar și prin spectacolele sale vizuale elaborate. De-a lungul carierei, a lansat mai multe albume și a fost nominalizată sau premiată la diverse gale muzicale. Pe lângă muzică, a avut apariții în televiziune și a participat la emisiuni de divertisment. În plan personal, este o persoană discretă, dar a vorbit deschis despre rolul important al familiei și al maternității în viața sa, fiind mama unui băiat.

Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi:

Nașteri 🎂

🎂1799: Petrache Poenaru 🇷🇴🖋 brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris (brevet 3208, din 25 mai 1827), cu titlul Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală (plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre). Invenția nu a fost, însă, produsă în serie, de aceea, titlul de inventator al stiloului este atribuit lui Lewis Edson Waterman. Este, de asemenea, primul român care a călătorit cu trenul (1831, Anglia)
🎂1883: Alexei Tolstoi 🇷🇺✒️ a părăsit Rusia în 1917, în timpul revoluției bolșevice, și a emigrat în Europa Occidentală. În 1923 a revenit în țară și a acceptat regimul sovietic, devenind unul dintre cei mai populari scriitori și susținător de nădejde al partidului comunist. A scris povestiri în care îl elogia pe Stalin
🎂1906: Grigore Moisil 🇷🇴🧮 matematician, considerat părintele informaticii românești
🎂1945: Rod Stewart 🇬🇧🎤 a vândut peste 100 de milioane de discuri în întreaga lume
🎂1949: George Foreman 🇺🇸🥊 a concurat între 1969 și 1977 și 1987-1997, fost campion mondial, în 1974 a fost detronat de Muhammad Ali în „The Rumble in the Jungle”; în 1994, la vârsta de 45 de ani, a recăpătat centura grea, învingându-l pe Michael Moorer, de 27 de ani, pentru a câștiga titlurile unificate WBA, IBF
🎂1976: Remy Bonjasky 🇳🇱🇸🇷🥊 „The Flying Gentleman”; triplu câștigător al circuitului de lupte K-1
🎂1979: Anna Lesko 🇷🇴🇲🇩🎤
🎂1980: Sarah Shahi 🇺🇸🎬

Decese 🕯

🕯️1951: Sinclair Lewis 🇺🇸✒️ primul american care a luat Premiul Nobel pentru Literatură, în 1930
🕯️1971: Coco Chanel 🇫🇷👗👡 considerată una dintre cele mai mari creatoare de modă ale secolului al XX-lea, alături de nume precum Paul Poiret, Christian Dior, Christian Lacroix, Guy Laroche, Nina Ricci sau Hubert de Givenchy. Publicația Time a considerat-o una dintre cele mai influente femei ale secolului al XX-lea
🕯️2016: David Bowie 🇬🇧🎤 influent inovator, în special datorită lucrărilor sale din anii 1970. Bowie s-a inspirat dintr-o vastă paletă de subiecte din artă, filozofie și literatură. A murit la 69 de ani, de cancer de ficat
🕯️2023: Jeff Beck 🇬🇧🎸 Unul dintre cei trei chitariști cunoscuți care au cântat cu The Yardbirds, ceilalți doi fiind Eric Clapton și Jimmy Page. A fost trecut pe locul 14 de către Rolling Stone pe lista celor mai buni 100 de chitariști ai tuturor timpurilor

Calendar 🗒

🗒49 î.Hr.: Iuliu Cezar traversează Rubiconul, ocupă Roma și îl alungă pe Pompeius
🗒1475: Bătălia de la Podul Înalt: Victoria de la Vaslui prin care Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, a zdrobit armatele otomane conduse de Suleiman Pașa
🗒1661: Nicolae Milescu a tradus, din grecește, „Cartea cu multe întrebări”
🗒1810: Napoleon Bonaparte divorțează de prima lui soție, Joséphine
🗒1839: Gheorghe Asachi publică la Iași, în tipografia Albinei Românești, lucrarea „Atlas românesc geografic”, format din 8 hărți, primul de acest gen în literatura de specialitate
🗒1863: Metropolitan Railway, cea mai veche cale ferată subterană din lume, se deschide între Paddington și Farringdon, marcând începutul metroului londonez
🗒1920: Tratatul de la Versailles intră în vigoare, punând capăt oficial Primului Război Mondial
🗒1920: Liga Națiunilor ia naștere în mod oficial, odată cu intrarea în vigoare a Convenției Ligii Națiunilor, ratificată de 42 de state în 1919
🗒1946: Are loc prima Adunare Generală a ONU, la Central Hall Westminster, Londra
🗒1949: Au fost lansate discurile de vinilin de către CBC (45 rpm) și Columbia (33,3 rpm)
🗒1966: A avut loc premiera filmului „Duminica la ora 6”, în regia lui Lucian Pintilie, care a câștigat Premiul special al juriului la Festivalul de la Mar del Plata
🗒1966: Semnarea, în Tașkent, a „Declarației privind reglementarea conflictului indo-pakistanez”
🗒1984: SUA și Vatican restabilesc relațiile diplomatice depline după aproape 117 ani, anulând interdicția Congresului Statelor Unite din 1867 privind finanțarea publică pentru un astfel de trimis diplomatic
🗒1997: Miron Cozma, liderului minerilor din Valea Jiului, a fost arestat pentru mineriada din septembrie 1991. El a fost acuzat și trimis în judecată pentru subminarea puterii de stat, infracțiuni la legea siguranței pe calea ferata și pentru port ilegal de armă
🗒2005: A intrat in vigoare, în Italia, legea ce interzice fumatul în public
🗒2005: Coreea de Nord a declarat că posedă arme nucleare
🗒2019: La Ateneul Român a avut loc ceremonia oficială de lansare a președinției române a Consiliului Uniunii Europene, prin vizita președintelui Consiliului European Donald Tusk, președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și a Colegiului comisarilor. Discursul în limba română ținut de Donald Tusk a impresionat mai multă lume

CITEȘTE ȘI:

9 Ianuarie, calendarul zilei: Jimmy Page împlinește 82 de ani, Cristi Minculescu 67. Se stinge Lia Manoliu

8 Ianuarie, calendarul zilei: Adrian Mutu împlinește 47 de ani. David Bowie ar fi împlinit 79 de ani, Elvis Presley 91

7 Ianuarie, calendarul zilei: Nicolas Cage împlinește 62 de ani. Screech ar fi împlinit 49 de ani. Atac armat asupra redacției Charlie Hebdo

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

Gigi Becali, mărturisire neașteptată despre microfoanele din casă. Ce a făcut latifundiarul din Pipera când a descoperit că e ascultat

Publicat

pe

Gigi Becali, mărturisire neașteptată despre microfoanele din casă. Ce a făcut latifundiarul din Pipera când a descoperit că e ascultat

Gigi Becali a dezvăluit la un post de televiziune că a fost monitorizat de SRI după ce i se montaseră microfoane în casă. Când a descoperit, a mers la șeful instituției, de atunci, Radu Timofte, și i-a cerut explicații. Mărturisirea omului de afaceri a venit în contextul discuțiilor legate de dosarul lui Călin Georgescu, acuzat că a încercat să descopere dacă i s-au pus microfoane în vila sa din Mogoșoaia.

 Loading …

”Am avut microfoane acum 20 de ani”

În urmă cu aproape 20 de ani, Gigi Becali a mers la biroul directorului SRI, Radu Timofte, să-l întrebe de ce este înregistrat. Asta, după ce descoperise că are microfoane instalate în casă.

”Am avut acum vreo 20 de ani pe la birou și era Timofte, Dumnezeu să-l ierte. M-am urcat în mașină, m-am dus la el la birou, am zis că vreau să vorbesc cu Timofte. A zis, da, să urce. Da, domnule Becali? Pentru ce mă ascultați voi pe mine? Pentru ce îmi puneți microfoane? Că a venit cineva cu aparat și a văzut. Și a zis, bine dom’ Becali, haideți că spun. A chemat doi băieți, au venit doi băieți, au văzut ce are, ce nu are.”, a declarat Gigi Becali, la România TV.

Gigi Becali, despre cazul lui Călin Georgescu

Omul de afaceri crede că nu se dorește ca Georgescu să plece din România, pentru că în afara țării ar putea devini mult prea puternic.

”Pe Georgescu nu-l doboară ei, că nu au avut ei atâta putere încât să anuleze alegeri, sunt prea mici, sunt zero barat. De Georgescu le e frică să-i dea drumul, că dacă cumva pleacă în străinătate? Dacă ar scăpa de el, l-ar lăsa să plece, numai că ei se gândesc în felul următor: Georgescu dacă pleacă în străinătate, el comandă de acolo. El își face partid de acolo, poți să-l condamni, că nu vine, n-ai nicio treabă. Și e mai periculos din străinătate decât din România. De aia îl țin, dar cât o să-l țină, nu știu. Că a distrus microfoanele. Păi în casa mea, mi-ai pus microfoane, le distrug. Sunt proprietar în casa mea.”, a declarat deputatul neafiliat.

Călin Georgescu, în continuare, în arest preventiv

Fostul candidat la Preşedinţie, Călin Georgescu, rămâne în arest preventiv în dosarul de înşelăciune în valoare de 1,1 milioane de euro, a decis vineri un complet de divergenţă al Curţii de Apel Bucureşti. Acesta a acceptat contestaţia procurorilor la decizia Tribunalului Bucureşti din 13 octombrie conform căreia urma să fie plasat în arest la domiciliu.

Decizia a fost pronunțată după ce cei doi magistrați din completul Curții de Apel București nu au reușit să ajungă la o soluție comună privind măsura preventivă aplicată lui Călin Georgescu. În aceste condiții, a fost necesară constituirea unui complet de divergență, prin participarea unui al treilea judecător.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

AUR vrea reguli electorale mai simple: eliminarea pragului alternativ și menținerea pragului național de 5%

Publicat

pe

AUR vrea reguli electorale mai simple: eliminarea pragului alternativ și menținerea pragului național de 5%

AUR a depus o propunere legislativă prin care urmărește eliminarea pragului electoral alternativ de 20% din voturile valabil exprimate în cel puțin patru circumscripții electorale și menținerea exclusivă a pragului național de 5%.

Inițiativa legislativă îi aparține liderului senatorilor AUR Petrișor Peiu și vizează modificarea condițiilor în care competitorii electorali pot participa la repartizarea mandatelor parlamentare.

Potrivit inițiatorului, actuala legislație permite accesul la repartizarea mandatelor prin două modalități diferite: obținerea a cel puțin 5% din voturile valabil exprimate la nivel național sau obținerea a 20% din voturi în minimum patru circumscripții electorale. Proiectul propune eliminarea celei de-a doua variante, astfel încât accesul la repartizarea mandatelor să fie condiționat exclusiv de atingerea pragului național de 5%.

Inițiativa urmărește simplificarea cadrului electoral și aplicarea unui criteriu unitar de reprezentativitate, raportat la totalitatea voturilor valabil exprimate la nivel național. În expunerea de motive, liderul senatorilor AUR argumentează că actualul mecanism poate conduce la situații diferite pentru competitori electorali cu procente naționale comparabile, în funcție de distribuția geografică a voturilor.

Proiectul nu propune majorarea pragului electoral de 5%, ci exclusiv eliminarea mecanismului alternativ de îndeplinire a acestuia. Totodată, modificarea nu presupune instituirea unor noi proceduri electorale și nu generează, potrivit expunerii de motive, cheltuieli suplimentare directe pentru bugetul general consolidat.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Gândul prezintă Best Of „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. Vineri, 23 octombrie, de la ora 20.30

Publicat

pe

Gândul prezintă Best Of „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. Vineri, 23 octombrie, de la ora 20.30

Nu ratați dezvăluirile explozive făcute de actorii politici despre criza politică în care ne aflăm la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”! Elena Udrea, detalii despre artizanii celor 168 de zile de criză. Lideri adevărați sau păpușați din umbră? Cine decide premierii, președinții și șefii partidelor?

Tot cu Elena Udrea am discutat despre noul dosar al lui Călin Georgescu.

Într-o ediție care adună cele mai bune momente ale săptămânii, vedeți ce spune Mihail Neamțu. Deputatul AUR analizează mizele votului de învestitură pentru Guvernul Luca Niculescu și posibila suspendare a președintelui Nicușor Dan.

Toți miniștrii propuși în Cabinetul Niculescu au primit avize favorabile. Ce urmează după învestire și cine va plăti factura crizei politice?

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Bolojan spune că votul antisistem a fost doar „de avertizare”. Repetarea greșelilor politice ar putea avea consecințe mult mai grave Bolojan spune că votul antisistem a fost doar „de avertizare”. Repetarea greșelilor politice ar putea avea consecințe mult mai grave
Actualitateacum 5 ore

Bolojan spune că votul antisistem a fost doar „de avertizare”. Repetarea greșelilor politice ar putea avea consecințe mult mai grave

Fostul premier Ilie Bolojan avertizează asupra riscului consolidării curentului antisistem și spune că partidele pro-occidentale trebuie să ofere o alternativă...

Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul
Actualitateacum 12 ore

Marele premiu la Loto 6/49, câștigat cu un bilet de 24,50 lei. Unde a fost jucat și cât încasează norocosul

Un jucător a câștigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 3,32 milioane de euro, la tragerea de...

Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri
Actualitateacum 18 ore

Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri

După investiții importante în casele de marcat automate, menite să reducă cheltuielile cu personalul și să accelereze procesul de plată,...

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic
Actualitateacum o zi

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic

Comitetul de etică al Curții de Conturi s-a autosesizat și a demarat o analiză internă după apariția în presă a...

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente
Actualitateacum o zi

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente

24 de autocamioane și 12 remorci noi înseamnă mai mult decât o flotă modernizată. Pentru Poșta Română, investiția consolidează capacitatea...

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie” Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”
Actualitateacum 2 zile

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”

Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon, tabletă sau computer, rubrica „Jocurile zilei”, care reunește provocări menite să le testeze...

Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape” Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”
Actualitateacum 2 zile

Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 21 octombrie, că încheierea războiului din Ucraina este aproape, susținând că negocierile se...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro