Connect with us
agentie marketing politic

Uncategorized

CES 2026: Roborock lansează primul aspirator robot din lume care se deplasează pe picioare cu roți și anunță parteneriatul cu Real Madrid

Publicat

pe

CES 2026: Roborock lansează primul aspirator robot din lume care se deplasează pe picioare cu roți și anunță parteneriatul cu Real Madrid
  • Sub sloganul „The Greatest Meeting the Greatest”, Roborock și-a unitforțele cu Real Madrid pentru a prezenta noile aspiratoare: Roborock Saros 20, Roborock Saros 20 Sonic, Roborock Qrevo Curv 2 Flow și Roborock F25 ACE Pro.
  • Brandul a prezentat, de asemenea, Roborock Saros Rover, primul aspirator robot din lume care se deplasează pe picioare cu roți, capabil să urce scările, pantele și alte zone anterior inaccesibile, curățându-le eficient.
  • Totodată, a lansat RockMow X1 LiDAR, primul său robot de tuns iarba bazat pe tehnologie LiDAR, urmând să-și extindă portofoliul pe piața din SUA și la nivel global în cursul acestui an.

București, 12 ianuarie 2026 – Roborock, liderul global în dezvoltarea de roboți de uz casnic pentru simplificarea vieții de zi cu zi, a prezentat noile game de produse care vor fi disponibile din prima jumătate a anului, în cadrul Consumer Electronics Show 2026 (CES 2026), care a avut loc în perioada 6-9 ianuarie în Las Vegas, Nevada.

În cadrul prezentării „The Greatest Meeting the Greatest”, susținută de Președintele Roborock, Quan Gang, a fost anunțat Saros Rover. Acesta este primul aspirator robot din lume asistat de inteligența artificială, care se deplasează pe picioare cu roți, permițându-i să urce și să coboare scări și pante cu agilitate similară celei umane, în timp ce le curăță.

De asemenea, au fost lansate și alte noi produse, în parteneriat cu Real Madrid, colaborare anunțată anterior evenimentului. Acestea sunt: Roborock Saros 20, Roborock Saros 20 Sonic, Roborock F25 ACE Pro și Roborock Qrevo Curv 2 Flow.

Pe lângă parteneriatul cu Real Madrid, Roborock a anunțat și intrarea pe piața americană cu produse pentru tunderea gazonului, inclusiv cu noul RockMow X1 LiDAR.

Roborock Saros Rover – Primul aspirator robot din lume care se deplasează pe picioare cu roți

În premieră mondială, Roborock a prezentat la CES 2026 modelul Roborock Saros Rover, primul aspirator robot din lume care se deplasează pe două picioare cu roți. Fiecare picior se poate întinde, ridica sau înălța, imitând mobilitatea umană. Acest lucru îi permite robotului să ridice și să coboare independent fiecare picior, să execute sărituri mici, viraje agile, opriri bruște și schimbări de direcție, menținându-și echilibrul chiar și pe teren denivelat.

La nivel de software, Saros Rover utilizează algoritmi de inteligență artificială împreună cu senzori de mișcare complecși și informații spațiale 3D pentru a înțelege mediul înconjurător și pentru a face ca picioarele să reacționeze cu precizie.

Saros Rover excelează în casele cu mai multe etaje, fiind capabil să curețe fiecare treaptă a scărilor pe măsură ce urcă la etajul superior, reducând vizibil zonele în care nu se putea ajunge și accesând suprafețe anterior inaccesibile pentru curățare cu un singur aspirator robot.

Saros Rover poate urca atât pe scări tradiționale, cât și pe cele curbate sau chiar pe cele cu covor și margini rotunjite, curățând fiecare treaptă pe măsură ce o parcurge. Alte tipuri de suprafețe pe care robotul le poate curăța sunt pantele, precum și pragurile complexe cu diferențe de nivel, care necesită înălțime și putere. Saros Rover este un produs în proces de dezvoltare, cu data de lansare încă neconfirmată.

„The Greatest Meeting The Greatest”- Roborock și Real Madrid își unesc forțele

Anunțat cu câteva zile înainte de începerea expoziției, Roborock a prezentat la CES prima activare a parteneriatului strategic global cu echipele masculine și feminine ale Real Madrid, unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal din istorie. Parteneriatul reflectă valorile comune ale celor două organizații, care au realizat performanțe remarcabile prin inovație. Colaborarea va aduce inovațiile Roborock mai aproape de consumatori prin expunere pe stadioane, prin campanii și prin poveștile jucătorilor.

Noile game de aspiratoare robot de la Roborock pentru începutul anului 2026: Roborock Saros 20, Roborock Saros 20 Sonic și Roborock Qrevo Curv 2 Flow

În prezentarea sa, Clarbi Lu, Responsabil Marketing de Produs la Roborock, a prezentat noile game de produse inteligente de curățenie, disponibile consumatorilor în prima jumătate a anului. Liderii lansărilor sunt Roborock Saros 20 și Roborock Saros 20 Sonic, noile generații ale seriei emblematice Saros, lansată în 2025.

Roborock Saros 20 este dotat cu o versiune actualizată a sistemului StarSight™ Autonomous 2.0 care recunoaște până la 201 obiecte. De asemenea, dispune de cadrul AdaptiLift 3.0 îmbunătățit – un mecanism de depășire a obstacolelor format dintr-o roată principală, una auxiliară și un braț extensibil care se activează automat la detectarea pragurilor, permițând robotului să se ridice pentru a trece peste praguri simple de până la 4,5 cm sau praguri în două trepte, de 4,5 + 4 cm.

Roborock Saros 20 Sonic dispune de sistemul de navigație RetractSense™, care îi permite să aibă un corp ultra-subțire de doar 7,98 cm, și noul sistem de spălare VibraRise® 5.0. Acesta este dotat cu un mop sonic extensibil care execută 4.000 de vibrații pe minut, reușind să curețe eficient până la margini. Atât Saros 20, cât și Saros 20 Sonic au putere de aspirare de HyperForce® de 35.000 Pa și sunt echipate cu de noua stație RockDock®, capabilă să spele mopul cu apă fierbinte la o temperatură de 100°C.

Noul model din seria Roborock Qrevo, Roborock Qrevo Curv 2 Flow folosește tehnologia SpiraFlow™ Real-Time Self-Cleaning, presiune puternică de 15 N la curățarea cu mopul și funcția Edge-Adaptive, pentru curățare precisă și protejarea covoarelor.

Roborock își extinde oficial portofoliul în America de Nord, introducând roboții de tuns iarba Rockmow X1 LiDAR, X1 și RockNeo Q1

Roborock a anunțat, de asemenea, gama sa de produse pentru noua categorie de roboți de tuns iarba.

RockMow X1 LiDAR combină percepția ambientală prin tehnologia Sentisphere™ LiDAR, tracțiunea integrală 4WD, Active Steering patentat și un sistem de suspensie dinamic, pentru acoperire impecabilă, tăiere perfectă la margini și configurare fără bătăi de cap. Pe de altă parte, RockMow X1 mizează pe navigația de tip RTK și VSLAM la nivel de centimetru, pe  tracțiunea integrală 4WD, același sistem Active Steering patentat și suspensie dinamică pentru tăiere la margine.

În cele din urmă, brandul aduce pe piața din America de Nord modelul RockNeo Q1, un robot de tuns iarba din segmentul entry-level, conceput pentru a face îngrijirea inteligentă a gazonului accesibilă și lipsită de efort. Combinând tehnologia de percepție a mediului Sentisphere™ cu navigația full-band RTK + VSLAM, evitarea obstacolelor prin vedere stereo și modulul opțional de tăiere PreciEdge™, RockNeo Q1 oferă o ghidare stabilă, o finisare aproape perfectă a marginilor și o instalare simplă, fiind ideal pentru grădini de dimensiuni mici și medii.

Despre Roborock

Roborock este un lider global în domeniul curățeniei inteligente, recunoscut pentru soluțiile sale tehnologice de ultimă oră. Declarat brandul nr. 1 în lume la vânzările de aspiratoare robot, conform IDC, Roborock îmbogățește viețile cu linia sa inovatoare de aspiratoare de tip robot, aspiratoare fără fir, aspiratoare umede / uscate, roboți de tuns iarba și mașini de spălat cu uscător integrat.  Axat pe o abordare centrată pe utilizator, soluțiile noastre bazate pe cercetare și dezvoltare răspund diverselor nevoi de curățare în milioane de case din peste 170 de țări. Cu sediul central în Beijing și cu filiale strategice pe piețe cheie, inclusiv în Statele Unite, Japonia, Olanda, Polonia, Germania și Coreea de Sud, Roborock deservește peste 22 milioane de gospodării în 2026, fiind dedicat creșterii prezenței pe piața globală. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi https://ro.roborock.com/.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Service aparate Karcher: când merită reparația, nu înlocuirea

Apa cu calcar, filtrele uitate și folosirea intensă fac cele mai multe victime printre aparatele Karcher. Iată ce simptome contează și ce să pregătești înainte de a cere o reparație.

Publicat

pe

Service aparate Karcher: când merită reparația, nu înlocuirea

De ce aparatele Karcher ajung la service mai des decât ne-am aștepta

Un aparat Karcher este proiectat să reziste ani buni, însă condițiile reale de utilizare sunt mult mai dure decât cele din testele de laborator. Apa cu mult calcar, praful fin de șantier, nisipul, resturile de detergent sau lucrul continuu, fără pauze, sunt factori care accelerează uzura componentelor interne. La aparatele de spălat cu presiune, cea mai solicitată este pompa, urmată de supape și de sistemul de etanșare, iar la aspiratoare problemele apar cel mai des la nivelul motorului, al turbinelor sau al filtrării. Vestea bună este că majoritatea defectelor se instalează lent, cu semnale pe care le poți recunoaște din timp dacă știi la ce să te uiți.

Al doilea motiv frecvent este întreținerea amânată sau făcută incomplet. Filtrele nespălate, garniturile uscate, furtunurile ținute iarna în spații neîncălzite sau accesoriile care nu se potrivesc perfect pot transforma un aparat funcțional într-unul greu de diagnosticat. Mulți proprietari observă că utilajul nu mai are forță și continuă să lucreze așa săptămâni întregi, ceea ce transformă adesea o reparație simplă într-una costisitoare. Diferența dintre o intervenție făcută la momentul potrivit și una făcută prea târziu se vede direct în factură.

Simptomele care spun clar că ai nevoie de service aparate Karcher

Indiferent de model, există câteva manifestări care nu ar trebui ignorate. Dacă aparatul le afișează constant, nu o singură dată, este momentul să ceri o constatare tehnică. Iată lista scurtă a semnalelor care merită atenție:

  • presiunea a scăzut brusc sau pulsează la aparatele de spălat cu presiune;
  • motorul pornește pentru o secundă și se oprește imediat, deși butonul este apăsat;
  • zgomot metalic, bătăi sau vibrații puternice care nu existau înainte;
  • scurgeri de apă pe la îmbinări, la pistol sau la corpul pompei;
  • aspirația este slabă, deși filtrul și recipientul au fost curățate;
  • miros de ars, fum sau declanșarea siguranței electrice la pornire;
  • aparatele cu abur nu mai produc presiune sau elimină apă în loc de abur.

Toate acestea sunt simptome, nu diagnostice. Ele pot indica piese diferite în funcție de model și de vechimea aparatului, iar înlocuirea componentelor din aproape în aproape costă, de regulă, mai mult decât o verificare completă făcută o singură dată.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Uncategorized

Consultanții și proiectanții de soluții pentru dezvoltarea infrastructurilor urbane și de transport reuniți într-un workshop de două zile

Publicat

pe

De

Consultanții și proiectanții de soluții pentru dezvoltarea infrastructurilor urbane și de transport reuniți într-un workshop de două zile

Evenimentul a evidențiat rolul colaborării și al tehnologiilor interoperabile în proiectarea unor ecosisteme scalabile și reziliente pentru inițiative de tip Smart City, Safe City și ITS.

BUCUREȘTI, 18 septembrie 2026 – Milestone Systems și IQSIGHT, alături de Allied Telesis și Barco, au organizat un workshop de două zile dedicat consultanților, proiectanților și proiectanților de soluții implicați în dezvoltarea proiectelor Smart City, Safe City și Intelligent Transport Systems (ITS) din România.

Desfășurat într-un cadru natural special, care a îmbinat sesiunile profesionale cu oportunitățile de networking și dialog informal, evenimentul a adus împreună expertiza complementară a celor patru companii în domeniul supravegherii  video, analizei inteligente, vizualizării profesionale și infrastructurii de securitate de rețea.

Participanții au analizat modul în care aceste tehnologii pot fi integrate pentru a susține proiecte urbane și de transport de mare amploare, de la centre de comandă și control până la infrastructuri pentru monitorizarea traficului și administrarea eficientă a spațiilor publice.

Prezentările tehnice, dialogul deschis și schimbul de experiență au oferit o perspectivă practică asupra proiectării unor ecosisteme de securitate scalabile, interoperabile și reziliente, capabile să răspundă cerințelor unor medii complexe și să permită integrarea progresivă a unor tehnologii și funcționalități noi.

Consultanții și proiectanții  de soluții au un rol esențial în transformarea tehnologiei într-o infrastructură coerentă, adaptată nevoilor reale ale fiecărui proiect. Apreciem expertiza lor, capacitatea de a anticipa provocările și contribuția pe care o au la dezvoltarea unor sisteme deschise, flexibile și pregătite pentru viitor. Prin acest workshop ne-am dorit să le oferim un cadru în care să poată analiza direct modul în care tehnologiile complementare pot funcționa împreună și să poarte un dialog aplicat cu specialiștii celor patru parteneri”, a declarat Donika GEORGIEVA Channel Business Manager, Milestone Systems.

În cadrul evenimentului, Milestone Systems a prezentat rolul unei platforme deschise de management video în integrarea diferitelor tehnologii și surse de date. IQSIGHT a adus în discuție utilizarea analizei video inteligente în proiecte urbane și de mobilitate urbană, Allied Telesis a evidențiat importanța unei infrastructuri de rețea sigure și reziliente, iar Barco a prezentat soluțiile profesionale de vizualizare destinate centrelor de comandă și control.

Valoarea unui proiect complex nu este dată doar de performanța fiecărei componente, ci mai ales de modul în care întregul ecosistem este gândit, integrat și adaptat obiectivelor beneficiarului. Consultanții și proiectanții  de soluții sunt cei care construiesc această viziune de ansamblu. Le mulțumim pentru participare, pentru întrebările relevante și pentru experiența pe care au împărtășit-o. Dialogul direct dintre proiectanți, integratori și producători este esențial pentru dezvoltarea unor proiecte Smart City, Safe City și ITS inovative, sustenabile și eficiente”, a declarat Tiberiu Nicolae, Regional  Sales Manager, IQSIGHT Video Systems, South-East&Adriatic Region.

Pe lângă sesiunile tehnice, programul a inclus o vizită la o cramă din zona “Dealu Mare” și momente dedicate interacțiunii informale. Acestea au creat contextul potrivit pentru consolidarea relațiilor profesionale, schimbul de idei și explorarea unor noi direcții de colaborare.

Milestone Systems, IQSIGHT, Allied Telesis și Barco mulțumesc tuturor consultanților, proiectanților și arhitecților de soluții prezenți pentru implicare, deschidere și contribuția adusă dialogului profesional, urmărind acordarea de sprijin comunității locale de specialiști prin acces la expertiză, tehnologii interoperabile și contexte relevante de colaborare.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Uncategorized

Costurile WhatsApp pentru firme cresc din nou de la 1 octombrie. Ce trebuie să știe companiile din România

Publicat

pe

Costurile WhatsApp pentru firme cresc din nou de la 1 octombrie. Ce trebuie să știe companiile din România

De la 1 octombrie 2026, companiile care comunică cu clienții prin WhatsApp Business API intră într-o nouă etapă de facturare. Schimbarea afectează direct magazinele online, clinicile, agențiile imobiliare și firmele de servicii care au mutat suportul pentru clienți pe WhatsApp în ultimii ani.

Până acum, logica era simplă și avantajoasă pentru companii: când un client scria primul, se deschidea o fereastră de 24 de ore în care firma putea răspunde liber, fără costuri. Puteai purta o conversație întreagă, prin agent uman sau chatbot, fără să plătești nimic către Meta. Se plăteau doar mesajele trimise din inițiativa firmei, în afara ferestrei, pe bază de șabloane aprobate.

De la 1 octombrie, răspunsurile trimise de companie în interiorul ferestrei de 24 de ore devin taxabile, după o alocație lunară gratuită de 1.000 de mesaje pentru fiecare număr de telefon de business. Mesajele primite de la clienți rămân gratuite, iar fereastra de 24 de ore continuă să funcționeze la fel. Se schimbă doar cine plătește pentru ce.

Pentru firmele din România, contextul e cu atât mai important cu cât piața locală a trecut deja printr-o ajustare în iulie, când Meta a scos România din gruparea regională „Rest of Central and Eastern Europe” și i-a atribuit tarife proprii, mai mari la categoriile utility și authentication. Practic, într-un singur trimestru, companiile românești au primit două modificări consecutive de cost.

„Efectul se simte cel mai tare la firmele cu suport conversațional intens — magazine online cu volum mare de întrebări înainte de comandă, clinici care confirmă programări prin dialog, service-uri auto”, explică Mihai Postolache, fondator, Whapi.ro. „O firmă care închide o discuție în trei mesaje va plăti de trei ori mai puțin decât una care trimite zece răspunsuri scurte pentru aceeași problemă. Până acum, structura conversației nu conta financiar. De la 1 octombrie, contează.”

Ce pot face companiile în următoarele două săptămâni

Primul pas este o estimare simplă: câte mesaje trimite firma lunar în fereastra de serviciu, per număr de telefon. Sub o mie, impactul e zero. Peste, diferența se calculează la tariful pieței România.

Al doilea este revizuirea fluxurilor automate. Multe chatbot-uri sunt configurate să trimită trei-patru mesaje scurte succesive acolo unde unul singur, bine structurat, ar rezolva aceeași nevoie. În noul model, fiecare mesaj se numără separat.

Al treilea: conversațiile care pornesc din reclamele Click to WhatsApp păstrează o fereastră gratuită de 72 de ore. Pentru firmele care fac achiziție plătită, asta rămâne cel mai eficient punct de intrare.

Nu în ultimul rând, companiile care folosesc aplicația WhatsApp Business de pe telefon, cu răspunsuri manuale, nu sunt afectate. Modificarea privește exclusiv platforma API.

Despre Whapi.ro

Whapi.ro este o platformă de WhatsApp Business API dedicată firmelor din România, operată de ADDO VISION SOLUTIONS SRL. Funcționează exclusiv pe API-ul oficial Meta WhatsApp Cloud, cu facturare în lei și suport în limba română, și include inbox de echipă, campanii, chatbot și automatizări. Detalii despre costurile WhatsApp Business API în România sunt disponibile pe whapi.ro.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Stiri calde

De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală
Actualitateacum 6 ore

De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală

Când vorbești despre îngrijire personală, probabil te gândești mai întâi la lucrurile care au intrat deja firesc în rutina de...

Cât costă un kW instalat la un sistem fotovoltaic rezidențial? Cât costă un kW instalat la un sistem fotovoltaic rezidențial?
Actualitateacum 2 zile

Cât costă un kW instalat la un sistem fotovoltaic rezidențial?

Prima ofertă pentru fotovoltaice pe care o citești pare, de obicei, foarte simplă. Cinci kilowați, un invertor, câteva panouri negre,...

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament
Politicaacum 2 zile

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

Nibiru – locul unde poveștile au devenit inspirație Nibiru – locul unde poveștile au devenit inspirație
Actualitateacum 2 zile

Nibiru – locul unde poveștile au devenit inspirație

Dincolo de concerte, spectacole și atmosfera de vacanță, Nibiru s-a conturat ca un spațiu al întâlnirilor, al poveștilor și al...

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România
Politicaacum 3 zile

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România

După mai bine de patru luni de blocaj politic și sute de ore de discuții cu partidele, președintele Nicușor Dan...

Primele campanii ChatGPT Ads din România s-au blocat la feedul de produse. DWF construiește şi publicǎ gratuit soluția: chatgptads.dwf.ro Primele campanii ChatGPT Ads din România s-au blocat la feedul de produse. DWF construiește şi publicǎ gratuit soluția: chatgptads.dwf.ro
Actualitateacum 3 zile

Primele campanii ChatGPT Ads din România s-au blocat la feedul de produse. DWF construiește şi publicǎ gratuit soluția: chatgptads.dwf.ro

Magazinele online din România nu își pot încărca în ChatGPT Ads feedul pe care îl folosesc deja la Google sau...

10 pași necesari pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală 10 pași necesari pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală
Actualitateacum 6 zile

10 pași necesari pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală

Certificatul de atestare fiscală este documentul emis de autoritatea fiscală locală care confirmă situația obligațiilor fiscale ale unei persoane la...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro