Actualitate
Hunedoara și Oțelu Roșu, „înfrățite” prin oțel. Destinul fostelor centre metalurgice din sud-vestul României
Aflate la o distanță de doar 80 de kilometri, orașele Hunedoara și Oțelu Roșu sunt apropiate și prin istoria lor industrială. Au fost centre siderurgice importante, iar combinatele lor, închise în ultimii ani, vor avea același patronat.
Combinatul din Oțelu Roșu. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Porțile de Fier ale Transilvaniei, trecătoarea legendară dintre Țara Hațegului și Banatul Montan, leagă județele Hunedoara și Caraș-Severin, două importante centre metalurgice în ultimele trei secole.
Orașele oțelului de la poalele Munților Poiana Ruscă
Munții Poiana Ruscă, împărțiți între cele două județe, au păstrat zăcăminte bogate de fier, unele exploatate încă din Antichitate. În secolul al XVIII-lea, când regiunile istorice ale Banatului și Ardealului se aflau sub stăpânirea Monarhiei Habsburgice, au fost construite primele furnale moderne în ținuturile Hunedoarei și Carașului.
Mai multe uzine metalurgice s-au dezvoltat în ambele regiuni în secolul al XIX-lea, fiind extinse în secolul XX și transformate în combinate siderurgice care absorbeau cea mai mare parte a forței de muncă locale.
Combinatele din Reșița și Hunedoara și uzinele din jurul lor aveau peste 20.000 de salariați în anii ’70 și ’80, iar cele din Oțelu Roșu și Călan se apropiau de 10.000 de muncitori.
Forța de muncă era asigurată de localnici, de muncitori care au migrat în noile orașe muncitorești din satele Banatului Montan și ale Munților Poiana Ruscă, de navetiști din comunele din împrejurimile Reșiței, Caransebeșului și Hunedoarei ori de români atrași în zonă din toate colțurile țării.
Combinatele își bazau producția de oțel și componente metalice pe materia primă locală, adusă de la numeroasele mine de fier din sud-vestul României, pe carierele de piatră și dolomită din zonă, pe cărbunele din Valea Jiului, cocsificat la Călan, și pe importuri de cărbune și minereu de fier din țările învecinate, dar și din locuri îndepărtate, precum Brazilia și Australia.
Industria grea a României, considerată tot mai puțin viabilă după liberalizarea pieței, a intrat în declin după 1990, iar capacitățile industriale s-au redus treptat, pe fondul restructurărilor, privatizărilor și închiderii unor mari combinate. Uzina de la Călan a fost destructurată în anii 2000, iar combinatul și Uzina Constructoare de Mașini din Reșița au trecut prin restructurări și privatizări, reducându-și drastic numărul angajaților.
La Oțelu Roșu este așteptat un nou laminor
Combinatele din Oțelu Roșu și Hunedoara au ajuns în pragul dispariției, activitatea lor fiind oprită în ultimii ani, după ce au funcționat aproape neîntrerupt din secolul al XIX-lea. Ambele vor ajunge însă sub același patronat, al UMB Steel.
Combinatul din Oțelu Roșu a fost preluat în decembrie 2024 de grupul condus de antreprenorul Dorinel Umbrărescu, iar recent aceeași companie și acționarii societății ArcelorMittal au convenit achiziția combinatului siderurgic din Hunedoara de la ArcelorMittal.
Primele investiții în uzina din Oțelu Roșu au fost realizate pe parcursul anului 2025, iar recent presa internațională anunța noi investiții.
„UMB Steel din România a contractat compania SMS pentru furnizarea unui laminor de tip Continuous Mill Technology (CMT) 700, care va permite producția a 700.000 de tone pe an de bare, colaci compacți și sârmă laminată, într-un proces continuu, fără întreruperi”, informa, la începutul lunii februarie, platforma Eurometal, a federației europene care reprezintă distribuitorii și comercianții de oțel, țevi și metale.
Potrivit Eurometal, noua unitate, prima de acest tip din Europa, modernizează infrastructura existentă a uzinei din Oțelu Roșu, permițând producția neîntreruptă de produse lungi din fier vechi, prin alimentarea continuă a laminorului cu produse turnate direct din oțelărie.
„UMB Steel urmărește să răspundă cererii tot mai mari de materiale de construcții sustenabile, sprijinind în principal activitățile de construcție de autostrăzi ale grupului UMB. SMS va livra instalația la cheie, asigurând sistemele mecanice, electrice și de automatizare necesare integrării noii instalații de turnare și a laminorului în complexul siderurgic existent din Oțelu Roșu”, nota Eurometal.
Laminorul bazat pe cuptor electric cu arc (EAF) din Oțelu Roșu a fost oprit din 2012, când funcționa sub denumirea Mechel Ductil Steel Oțelu Roșu, aflat atunci în proprietatea fostului grup rus Mechel, completează platforma.
Combinatul din Hunedoara, în curs de achiziție
Combinatul siderurgic din Hunedoara și-a oprit activitatea în toamna anului 2025, când mai avea circa 500 de salariați. În 9 februarie, Adunarea Generală a Acționarilor de la ArcelorMittal Hunedoara a aprobat vânzarea activelor societății către compania UMB Steel S.R.L., pentru un preț total de 12,5 milioane de euro, la care se adaugă TVA.
Vânzarea cuprinde toate terenurile, clădirile, instalațiile și halda de zgură, cuprinse pe o suprafață de peste 250 de hectare.
„În total, tranzacția vizează aproximativ 1.060.000 mp de teren în perimetrul amplasamentului industrial, 494.000 mp de teren situat în afara amplasamentului și 928.000 mp, reprezentând halda de zgură și terenurile aferente acesteia”, arată documentul publicat de ArcelorMittal Hunedoara.
UMB Steel va prelua toate obligațiile și răspunderile de mediu asociate activelor vândute, activităților desfășurate anterior pe amplasamentul industrial și la halda de zgură. În așteptarea finalizării tranzacției, planurile cu privire la soarta combinatului nu au fost anunțate de Grupul UMB Steel.
Uzinele care au dat numele orașului Oțelu Roșu
Oțelu Roșu și Hunedoara sunt printre cele mai vechi centre metalurgice din România. Uzinele din Oțelu Roșu, un oraș cu 8.500 de locuitori aflat pe Valea Bistrei și traversat de șoseaua Hațeg – Caransebeș, și-au început activitatea la începutul secolului al XIX-lea, sub numele Ferdinandsberg.
Aici era prelucrată fonta produsă în topitoriile de la Rusca Montană și Rușchița. În perioada interbelică, uzinele din Oțelu Roșu făceau parte din trustul „Titan – Nădrag – Călan” al magnaților Max și Edgard Auschnith, iar după război au fost naționalizate.
În anii ’50, combinatul Oțelu Roșu producea foi de tablă și era singura uzină din România care livra bare de oțel (4.000 de tone anual) și fier laminat la rece (1.200 de tone anual), arătau documentele vremii. Cu timpul, centrul metalurgic a fost extins, iar numărul angajaților săi a ajuns să depășească 5.000 de oameni.
O oțelărie electrică a intrat în funcțiune în anii ’70, iar în componența noului combinat se mai aflau laminoarele, o fabrică de oxigen, o fabrică de var și dolomită, o turnătorie și ateliere mecanice. După 1990, combinatul a intrat în declin. A fost privatizat în 1999, când mai avea peste 3.000 de salariați. În trei ani, numărul muncitorilor a fost redus la circa 600, iar mai multe secții au fost închise. În ultimii ani, o mică parte din vechea uzină a mai rămas în activitate.
Orașul de sub furnale
În vecinătatea Hunedoarei, primul furnal modern a fost construit la Toplița, pe Valea Cernei, în a doua parte a secolului al XVIII-lea. La începutul secolului al XIX-lea, un alt furnal, construit pe Valea Govăjdiei, i-a luat locul, funcționând până în anii Primului Război Mondial. Mai aproape de Hunedoara, pe malul Streiului, un alt furnal a fost construit la Călan, la mijlocul secolului al XIX-lea, iar în jurul lui aveau să se dezvolte Uzinele de Fier de la Călan.
Primul furnal din Hunedoara a fost inaugurat în 1884, iar până în anul 1902 aici au fost construite cinci furnale care, la fel ca vechile topitorii din Toplița și Govăjdia, foloseau ca materii prime minereurile metalice extrase din minele de fier Teliuc și Ghelari, lemnul din vastele păduri ale Munților Poiana Ruscă, transformat în mangal, și calcarele extrase din carierele Hunedoarei, aflate și ele în Ținutul Pădurenilor.
În secolul XX, uzinele s-au extins treptat, iar la începutul anilor ’70 combinatul ajunsese să aibă peste 20.000 de salariați. Producția sa depășea trei milioane de tone de oțel – aproape jumătate din producția României de acum jumătate de secol. Hunedoara, împreună cu localitățile Ghelari și Teliuc, avea atunci o populație de peste 80.000 de locuitori, dintre care un sfert munceau în complexul siderurgic.
După 1990, numeroase capacități de producție considerate neviabile – printre care oțelăriile Siemens-Martin, cocseria, aglomeratorul și furnalele – au fost închise, dezafectate și demolate, iar numărul personalului s-a redus treptat, în urma disponibilizărilor și restructurărilor.
Combinatul siderurgic Hunedoara a fost privatizat în 2003, după un șir de restructurări început la mijlocul anilor ’90, care au dus la reducerea, în etape, a numărului de salariați de la aproape 20.000, în 1991, la circa 2.500 la sfârșitul anului 2003, când uzinele au fost preluate de actualul grup ArcelorMittal, fost LNM.
În 2025, avea mai puțin de 500 de angajați, însă, în ciuda numărului redus al muncitorilor față de perioada sa de maximă productivitate, combinatul din Hunedoara rămăsese unul dintre angajatorii importanți ai municipiului, cu o populație de circa 50.000 de locuitori.
Actualitate
Raliul Clujului schimbă traseele mijloacelor de transport din „capitala” Ardealului. Zonele unde au fost impuse restricții de circulație
Raliul Clujului, desfășurat în intervalul 19-21 iunie, aduce o serie de schimbări în traseul mai multor autobuze, troleibuze și tramvaie din Cluj-Napoca.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca (CTP) anunță o serie de restricții de circulația în zona stadionului Cluj Arena. Astfel, vineri, în data de 19 iunie, după orele 22:30, și sâmbătă, 21 iunie, între orele 16:00 – 20:30, este restricționată circulația pe Splaiul Independenței.
Mai precis:
„Linia 30 Cartier Grigorescu – str. Aurel Vlaicu, în continuare va circula deviat:
Tur: Din P-ța 14 Iulie, str. Giuseppe Garibaldi, str. Uzinei Electrice, str. Otetului, Calea Moților, str. Memorandumului, B-dul 21 Decembrie 1989, str. Aurel Vlaicu. Stații suspendate: Cluj Arena, stația Hotel Radisson. Se alocă suplimentar stația Aleea Stadion de pe strada Uzinei Electrice.
Retur: de pe Calea Moților – str. Otetului – str. Uzinei Electrice – str. Giuseppe Garibaldi – P-ța 14 Iulie – str. A. Vlahuță – str. Fântânele – str. Paul Ioan. Stații suspendate: Chios și Splaiul Independenței. Se alocă suplimentar stația Sala Polivalentă de pe strada Uzinei Electrice.
Linia 27, 28/28B și 44
Tur: str. Alexandru Vlahuță – str. George Enescu – str. General Eremia Grigorescu – str. General Dragalina. Se anulează stația Parcul Central și se alocă suplimentar stația Dragalina Sud.
Retur: traseu neschimbat pe str. General Dragalina, str. Octavian Goga, str. Alexandru Vlahuță.
Linia metropolitană M26 Cetatea Fetei – Cluj Napoca:
Va circula deviat spre Cluj Napoca – de pe strada Plopilor – str. Uzinei Electrice, str. Otetului, Calea Mănăștur, Calea Florești. Se suspenda stația Cluj Arena, statia parcul Central, stația Piata Mihai Viteazul Sud și stația Fabrica de Bere. Se alocă suplimentar stația Aleea Stadion de pe strada Uzinei Electrice.
Tramvaiele vor fi înlocuite cu autobuze (101A), care vor circula pe traseu deviat, astfel:
Tur: str. Primăverii – str. Plopilor – Pod Garibaldi – str. George Enescu – str. General Eremia Grigorescu – str. General Dragalina – str. Horea – P-ța Gării. Se suspendă stațiile Cluj Arena, Parcul Central și G. Barițiu. Se alocă suplimentar stația Dragalina Sud.
Retur: Piața Gării – str. I.L. Caragiale – str. Horea – str. General Dragalina – P-ța 14 Iulie – Pod Garibaldi – str. Plopilor- str. Primăverii – Bucium. Se suspendă stațiile Opera Maghiară Est și Splaiul Independenței. Se alocă suplimentar stațiile Dragalina Nord, Octavian Goga și Piața 14 Iulie. Pe traseul P-ța Gării – B-dul Muncii vor circula tramvaie pe linia 100.
Linia de noapte 54N: Cart. Zorilor – zona centrală – Cart. Grigorescu
Dus: strada Observatorului – Calea Turzii – Piata Cipariu – Piata Avram Iancu – Bdul 21 Decembrie 1989 – str. Memorandumului – Calea Motilor – str. Otetului – str. Uzinei Electrice – str. Giuseppe Garibaldi – P-ța 14 Iulie – str. A. Vlahuta – str. Fantanele – str. Paul Ioan. Se suspendă următoarele stații: Chios și Splaiul Independenței. Se alocă suplimentar stația Sala Polivalenta de pe strada Uzinei Electrice.
Întors: Din P-ța 14 Iulie, str. Giuseppe Garibaldi, str. Uzinei Electrice, str. Otetului, Calea Moților, str. Memorandumului, B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Stefan Cel Mare – Calea Turzii – strada Observatorului. Se suspendă stația Cluj Arena, stația Hotel Raddinson. Se alocă suplimentar stația Aleea Stadion de pe strada Uzinei Electrice.
Duminică 22.06.2025 în intervalul orar 07:45 – 13:00 va avea loc proba specială Făget. Prin urmare:
⛔ Cursa de la ora 09:00 a liniei M16 de pe strada Posada se suspendă.
⛔ Cursa de la ora 09:40 a liniei M16 din Ciurila se suspendă.
⛔ Cursa de la ora 09:10 a liniei M71 de pe strada Posada se suspendă.
⛔ Cursa de la ora 10:00 a liniei M71 din Petrestii de Jos se suspendă”.
Actualitate
Un nou capitol în războiul digital global. Cum au descoperit hackerii o „ușă din spate” către locuințele americanilor
Milioane de dispozitive conectate la internet sunt folosite fără știrea proprietarilor pentru a susține atacuri cibernetice sofisticate, inclusiv operațiuni atribuite Rusiei, Chinei și altor state, avertizează experții în securitate.
Hacker rus/FOTO: Shutterstock
Totul a început cu un apel telefonic între doi directori din domeniul securității cibernetice.
În urmă cu peste doi ani, un responsabil de rang înalt din cadrul Microsoft a contactat echipa de securitate a Comcast pentru a cere informații despre șase adrese IP care apăruseră într-o investigație privind un atac informatic atribuit unui grup de hackeri susținut de statul rus.
Ceea ce a urmat a scos la iveală un fenomen de o amploare neașteptată: milioane de dispozitive electronice utilizate în locuințe au fost transformate, fără știrea utilizatorilor, într-o infrastructură globală folosită pentru atacuri cibernetice, scrie The Wall Street Journal.
O rețea ascunsă în dispozitive de uz casnic
Investigația a arătat că gruparea de hackeri cunoscută sub numele de Midnight Blizzard, asociată serviciului de informații externe al Rusiei, a folosit conexiuni rezidențiale la internet pentru a ascunde originea atacurilor sale.
Specialiștii au descoperit că numeroase dispozitive ieftine destinate consumatorilor — de la echipamente pentru streaming video până la rame foto digitale — erau livrate cu programe software ascunse, instalate încă din fabrică.
În alte cazuri, același tip de software era introdus în aplicații mobile sau în copii piratate ale jocurilor video.
Aceste programe transformă dispozitivele într-o componentă a unor așa-numite „rețele proxy rezidențiale”, care permit redirecționarea traficului de internet prin conexiuni reale din locuințe.
Practic, un utilizator aflat la mii de kilometri distanță poate naviga pe internet folosind adresa IP a unei case din Statele Unite, mascându-și astfel identitatea și locația.
O problemă în creștere
Autoritățile și experții în securitate avertizează că fenomenul a luat amploare în ultimii ani.
Potrivit estimărilor organizației Digital Citizens Alliance, aproximativ 20 de milioane de astfel de „uși din spate” ar putea exista doar pe teritoriul Statelor Unite.
„Dimensiunea problemei este cea care o face atât de îngrijorătoare”, afirmă Noopur Davis, directorul pentru securitate informatică al Comcast.
Pentru agențiile de informații și grupările de hackeri susținute de state, aceste rețele au devenit un instrument valoros.
„Dacă actorii ostili pot folosi adrese IP americane, au un avantaj important atunci când vizează instituții guvernamentale, companii sau alte organizații”, explică Brett Leatherman, director adjunct al diviziei cibernetice din cadrul FBI.
În aprilie, agenții guvernamentale din nouă țări, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie, Germania și Japonia, au avertizat că grupări de hackeri asociate Chinei utilizează rețele de dispozitive compromise pentru a-și ascunde activitățile.
De la șase adrese IP la sute de mii de dispozitive
Investigația Comcast a început în februarie 2024.
Analiza celor șase adrese IP furnizate de Microsoft a condus către o companie chineză numită IPidea, care administra o vastă rețea proxy rezidențială.
Potrivit anchetatorilor, software-ul companiei era instalat prin metode diverse, inclusiv direct pe dispozitive electronice comercializate către consumatori.
Clienții rețelei puteau apoi să își redirecționeze traficul prin locuințele persoanelor afectate.
Astfel, un utilizator aflat la Moscova putea apărea online ca și cum s-ar conecta dintr-o casă din statul Washington.
Pe măsură ce investigația a avansat, specialiștii au descoperit că cele șase adrese inițiale făceau parte dintr-o rețea care includea aproximativ 750.000 de conexiuni rezidențiale și comerciale.
Hackerii armatei ruse au spart emailuri ale aviației române
Riscuri pentru utilizatori și companii
Experții avertizează că impactul nu se limitează la ascunderea identității hackerilor.
Potrivit Comcast, utilizatorii rețelelor proxy pot obține acces la alte dispozitive conectate în aceeași rețea, inclusiv în spatele unor sisteme de protecție considerate sigure.
În practică, un dispozitiv aparent inofensiv, precum un player multimedia compromis, ar putea deveni punctul de plecare pentru atacarea unui telefon mobil sau a unui laptop.
Dacă acel dispozitiv este utilizat ulterior pentru accesarea unei rețele corporative, informațiile confidențiale ale companiei pot deveni vulnerabile.
„A fost o schimbare radicală față de orice amenințare văzusem până atunci”, spune Davis.
O luptă dificilă
La începutul acestui an, Google a obținut un ordin judecătoresc în Statele Unite și a reușit să dezactiveze infrastructura IPidea.
Totuși, potrivit Comcast, rețeaua a revenit în funcțiune după mai puțin de două săptămâni, folosind noi surse de dispozitive compromise.
Experții spun că rețelele proxy rezidențiale au devenit esențiale pentru multe operațiuni de spionaj cibernetic.
Adam Meyers, vicepreședinte al companiei de securitate CrowdStrike, afirmă că acestea sunt utilizate frecvent pentru furtul identităților digitale și al credențialelor de acces la servicii cloud.
Secretul de la Bauman. Dezvăluiri din interiorul școlii de spioni a Rusiei unde se predau tehnici de atacuri cibernetice și de amestec în alegeri
„Identitatea digitală este principala țintă, iar aceste rețele reprezintă una dintre infrastructurile-cheie pe care se bazează atacatorii”, explică el.
O nouă generație de atacuri
Compania de investigații cibernetice Volexity avertizează că gruparea rusă Midnight Blizzard a început să utilizeze rețelele proxy rezidențiale într-un nou tip de atac extrem de dificil de detectat.
În ultimul an, hackerii au compromis conturi Microsoft 365 folosind invitații false la întâlniri prin Microsoft Teams.
În mod normal, autentificările provenite din afara Statelor Unite ar declanșa alerte de securitate. Însă, folosind conexiuni rezidențiale americane compromise, atacatorii reușesc să pară utilizatori legitimi.
Potrivit Volexity, metoda a fost observată în atacuri care au vizat instituții guvernamentale, organizații militare, entități diplomatice și chiar redacții de presă.
„Nu mai încearcă să vă fure parola prin metode clasice”, spune Steven Adair, președintele companiei. „Aceste atacuri sunt mult mai greu de detectat și mult mai dificil de oprit.”
Pentru experții în securitate cibernetică, fenomenul reprezintă un nou capitol în războiul digital global: unul în care dispozitivele obișnuite din locuințe devin, fără știrea proprietarilor, parte a infrastructurii folosite de unele dintre cele mai sofisticate operațiuni de spionaj și atac informatic din lume.
Actualitate
Ghid practic: cum să alegi leasingul potrivit pentru o mașină rulată fără să plătești în plus
Atunci când alegi un leasing pentru o mașină rulată, îți asumi o relație financiară pe câțiva ani. Acest ghid te ajută să înțelegi pas cu pas cum funcționează leasingul pentru mașinile rulate, cum să citești ofertele dincolo de mesajele publicitare și cum să calculezi costul real al unei finanțări. La final, vei ști cum să-ți stabilești propriile criterii clare de selecție, să compari corect ofertele de leasing pentru mașini rulate și să reduci riscul de a descoperi costuri suplimentare pe parcursul contractului.
Cuprins
- Diferențele esențiale dintre leasing și credit auto
- Negocierea condițiilor și adaptarea la planurile tale
- Analiza avansului, dobânzii și duratei contractului
- Evaluarea nevoilor tale și a bugetului lunar
- Citirea corectă a ofertelor și a contractului de leasing
1. Diferențele esențiale dintre leasing și credit auto
Leasingul și creditul auto te duc, teoretic, în același punct: la volanul mașinii dorite. Modul în care ajungi acolo diferă însă destul de mult. Diferențele apar la proprietate, costuri lunare, flexibilitate și modul în care gestionezi riscurile pe termen lung. La creditul auto, banca îți împrumută banii pentru mașină, iar tu devii proprietar de la început. Mașina se înscrie pe numele tău, dar are o notare de garanție în favoarea băncii până achiți creditul. În acte, tu ești proprietar, dar nu o poți vinde sau înstrăina liber fără acordul băncii. În leasingul financiar, firma de leasing este proprietar pe perioada contractului. Tu ești utilizator și poți folosi mașina conform contractului, iar la final, de regulă, o poți cumpăra plătind valoarea reziduală.
În leasingul operațional, la final nu e obligatoriu să cumperi mașina, pur și simplu o returnezi. Ratele de credit auto se calculează în funcție de suma împrumutată, dobândă și perioadă. De obicei, avansul minim poate fi mai mic decât la leasing, dar depinde de ofertă și de bancă. Dobânda poate fi fixă sau variabilă și influențează direct cât plătești lunar. Totuși, la leasing, avansul este, de regulă, mai mare. Partea bună e că astfel scade suma finanțată, ceea ce poate duce la rate lunare mai ușor de gestionat.
2. Negocierea condițiilor și adaptarea la planurile tale
Negocierea condițiilor pentru un credit sau un leasing auto începe cu o întrebare simplă: ce îți dorești de la mașină în următorii ani. Dacă știi cât timp vrei să o păstrezi, ce buget lunar ai și cât de stabil e venitul, poți discuta mult mai ferm cu banca sau firma de leasing. Altfel, riști să accepți rapid prima ofertă și să descoperi ulterior că ratele te presează sau contractul nu îți lasă loc de mișcare. Durata contractului influențează direct rata lunară. O perioadă mai lungă înseamnă, de obicei, rate mai mici, dar un cost total mai mare. O perioadă mai scurtă te ajută să termini mai repede plata mașinii, însă cu rate lunare mai ridicate. Când discuți cu consultantul, poți cere simulări pentru mai multe variante de durată, de exemplu 3, 5 și 7 ani. Vezi cum arată rata în fiecare scenariu și analizează ce se potrivește mai bine cu venitul tău. Dacă ai venituri variabile, poate are mai mult sens o rată ușor mai mică, care îți lasă o marjă de siguranță în lunile mai slabe.
3. Analiza avansului, dobânzii și duratei contractului
Analiza avansului, a dobânzii și a duratei contractului îți arată cât vei plăti de fapt pentru leasingul la mașina rulată, nu doar cât este rata lunară. Un consultant de la Auto Big te poate ajuta să înțelegi mai bine toate clauzele întâlnite în contract.
Avansul reprezintă suma pe care o plătești din resurse proprii la început. Cu cât avansul este mai mare, cu atât suma împrumutată scade și, implicit, și dobânda totală. Apoi, dobânda este prețul pe care îl plătești pentru banii împrumutați. Poate fi fixă sau variabilă. Dobânda fixă rămâne aceeași pe toată durata contractului, ceea ce îți oferă predictibilitate: rata nu „sare” în sus dacă indicii de piață cresc. Dobânda variabilă poate fi mai avantajoasă la început, dar depinde de evoluția pieței pe termen lung. Durata contractului influențează simultan rata lunară și suma totală plătită. O perioadă mai lungă înseamnă rate mai mici, deci buget lunar mai relaxat, dar dobânda se acumulează pe mai mult timp. O perioadă mai scurtă crește rata, însă scade costul total cu finanțarea.
4. Evaluarea nevoilor tale și a bugetului lunar
Evaluarea nevoilor și a bugetului lunar începe cu o întrebare simplă: de ce ai nevoie, de fapt, de mașină. Răspunsul la această întrebare îți filtrează opțiunile și te ajută să nu alegi o mașină prea scumpă sau, dimpotrivă, prea modestă pentru ce urmează să faci cu ea. Apoi intră în scenă partea mai puțin spectaculoasă, dar decisivă: câți bani poți direcționa lunar spre rată fără să îți strângi la maximum restul cheltuielilor. Înainte de a te uita la prețuri și oferte de finanțare, merită să te uiți atent la felul în care folosești mașina. O folosești zilnic pentru navetă sau doar în weekend? Circuli mai mult în oraș sau faci des drumuri lungi în afara localității? Ai copii sau planuri de familie în viitorul apropiat, care ar cere mai mult spațiu?
Răspunsurile la aceste întrebări îți stabilesc profilul de utilizare. De exemplu, cine merge zilnic pe distanțe scurte, în aglomerație, pune accent pe consum redus și manevrabilitate. Pe de altă parte, cine parcurge sute de kilometri pe autostradă caută confort, siguranță și un motor potrivit pentru mers constant la viteze mai mari.
5. Citirea corectă a ofertelor și a contractului de leasing
Citirea corectă a ofertelor și a contractului de leasing face diferența dintre o finanțare confortabilă și una plină de surprize. Broșurile și reclamele îți arată rata „de la…”, însă detaliile reale se află în ofertă și în contract. Cu puțină atenție și câteva întrebări clare, poți înțelege exact ce semnezi și ce vei plăti în următorii ani. Ofertă înseamnă, de fapt, o simulare: mașină, avans, durată, rată lunară și câteva costuri asociate. Nu accepta o ofertă prezentată doar verbal. Cere întotdeauna o formă scrisă, măcar pe e-mail, pentru a o analiza în liniște. Acolo trebuie să găsești toate elementele care îți influențează bugetul. Poți cere consultantului o comparație între două-trei variante de durată sau de avans.
Nu în ultimul rând, contractul de leasing completează și detaliază oferta. Orice detaliu omis aici poate deveni o problemă când vrei să modifici ceva pe parcurs. Când înțelegi toate aceste detalii, semnătura pe contract nu mai vine cu emoția „sper să fie bine”, ci cu convingerea că știi la ce te angajezi, lună de lună, până la ultima factură.
Dacă ții cont de tipul de leasing potrivit profilului tău, de costul total pe toată durata contractului, de istoricul mașinii și de toate comisioanele ascunse, ai șanse mari să te bucuri de un autoturism bun, fără surprize neplăcute la plată; următorul pas este să-ți pui pe hârtie bugetul lunar, să compari concret cel puțin trei oferte și să pui întrebări insistente despre orice clauză neclară, astfel încât, atunci când semnezi contractul, să știi exact pentru ce plătești.
Fotografie creată de Vitaly Gariev de pe platforma Pexels.com
-
Actualitateacum 2 zile
Cum și-au recăpătat culoarea satele din Banat. Radu Trifan: „Nimeni nu vrea să-și crească copiii într-un sat decăzut”
-
Actualitateacum 3 zile
Un mort şi doi răniţi, după ce două TIR-uri s-au ciocnit frontal între Caransebeş şi Lugoj. Trafic blocat pe ambele sensuri
-
Breakingacum 3 zileCele 3 alimente la care trebuie să renunțăm după 40 de ani. Mihaela Bilic explică motivul pentru care nu ar trebui să le mai mâncăm
-
Breakingacum o ziTrump a declarat că îl susține pe Netanyahu la alegerile din octombrie: „Dar vreau să văd cine altcineva mai candidează”
-
Breakingacum o ziPolițist din trupele speciale, bătut la băutură de unul dintre cei mai bogați interlopi din București
-
Actualitateacum 2 zile
Polonia a reținut un suspect în cazul uciderii caricaturistului rus exilat. Premierul Tusk: „Totul indică faptul că e vorba de un asasinat politic”
-
Actualitateacum 2 zileCare sunt cele mai bine plătite nișe în dezvoltarea web?
-
Actualitateacum 2 zile
Companiile din România caută angajați rezistenți la stres. Unii le cresc salariile cât să acopere inflația





