Breaking
cum au recuperat forțele navale 6,6 tone de cocaină
Marina din El Salvador a interceptat, în apele internaționale, un vas care transporta 6,6 tone de cocaină, cu o valoare aproximativă de 165 de milioane de dolari, a informat, duminică, președintele Nayib Bukele. Oficialul consideră că aceasta ar fi cea mai mare captură de cocaină din istoria țării, relatează Los Angeles Times.
„Marina noastră națională a realizat cea mai mare captură de droguri din istoria El Salvadorului”, a declarat Bukele pe rețeaua de socializare X.
Potrivit acestuia, Fuerza Naval de El Salvador a capturat nava la aproximativ 380 de mile marine sud-vest de coastele țării – mult în afara zonei economice exclusive a țării.
Forțele navale salvadoriene au interceptat nava de contrabandă FMS EAGLE, de 54 de metri lungime, înregistrată sub pavilionul Tanzaniei, care transporta în compartimente ascunse, 330 de colete echivalente cu 6,6 tone de cocaină, cu o valoare aproximativă pe piața neagră de 165 de milioane de dolari, a detaliat președintele.
Drogurile erau ascunse în rezervoare de balast și au fost localizate de scafandrii marinei salvadoriene, potrivit anunțului.
El Salvador a raportat arestarea a 10 presupuși traficanți de droguri: patru columbieni, trei nicaraguani, doi panamezi și un ecuadorian.
Bukele a estimat valoarea transportului la 165 de milioane de dolari, sau 25.000 de dolari pe kilogram. Prețurile de livrare în Europa – piața de referință din ultimii ani – au fost ceva mai mici, în jur de 18.000 de dolari pe kilogram sau mai puțin.
Autoritățile salvadoriene au confiscat peste 25 de tone de droguri în 2025, majoritatea cocaină, în valoare de peste 618 milioane de dolari
Bukele, care s-a descris drept „cel mai cool dictator din lume”, este unul dintre cei mai proeminenți susținători ai actualei administrații americane din America Latină. Efortul guvernului său de a confisca o navă cu droguri în largul mării este în concordanță cu una dintre prioritățile principale ale Washingtonului – intensificarea interdicțiilor împotriva contrabandiștilor din Pacificul de Est.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI:
Nou atac american în Pacific asupra unui vas care ar fi implicat în traficul de droguri. Doi morți, anunță armata SUA
Robert F. Kennedy Jr a explicat de ce nu se „teme de germeni”: „Obișnuiam să inhalez cocaină de pe capacele de toaletă”
Breaking
Performanță pentru România la Jocurile Olimpice de iarnă. Echipajul de bob masculin 2 persoane, pe locul 5 la jumătatea probei
Echipajul României format din Mihai Cristian Tentea (pilot) și George Iordache ocupă locul 5 după primele două manșe în proba de bob 2 persoane, disputate luni, la Jocurile Olimpice de iarnă Milano Cortina 2026, relatează Mediafax.
Românii au obținut un timp total de 1:51.38 minute. Cei doi au încheiat la +1.48 secunde față de liderii competiției: Johannes Lochner / Georg Fleischhauer, din Germania.
Echipajul de bob masculin 2 persoane, pe locul 5 la jumătatea concursului la Jocurile Olimpice 2026
După ce a încheiat pe locul 10 prima manșă, echipajul românesc a stabilit al treilea timp al manșei secunde (55.65 sec.). Tentea și Iordache au fost la doar 43 de sutimi de secundă de cel mai bun timp, stabilit tot de Lochner și Fleischhauer, ca în prima manșă.
Echipajul Johannes Lochner / Georg Fleischhauer se află în fruntea clasamentului, la jumătatea concursului, cu timpul total de 1:49.90 minute.
Podiumul provizoriu este completat de alte două echipaje germane: Francesco Friedrich / Alexander Schüller (1:50.70) și Adam Ammour / Alexander Schaller (1:51.14).
Pe locul 4 se află echipajul din SUA, Frankie Del Duca / Joshua Williamson (1:51.24).
Echipajul românesc se află la doar 24 de sutimi de secundă de a treia poziție. Manșele finale ale probei sunt programate marți seară, de la ora 20:00, respectiv 22:05.
AUTORUL RECOMANDĂ
Breaking
Curtea Supremă a anulat sechestrul pus pe bunurile lui Viorel Micula. Încercarea statului român de a recupera peste 300 de milioane de euro
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor și a confirmat decizia luată de Curtea de Apel Oradea de a anula sechestrul de peste un miliard de lei care a fost instituit pe bunurile omului de afaceri bihorean Viorel Micula. Acesta este vizat în dosarul privind recuperarea ajutorului de stat considerat ilegal de instanțele europene.
Potrivit G4Media, soluția a fost pronunțată joi, 12 februarie, de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a menținut hotărârea Curții de Apel Oradea în procesul pe care Viorel Micula l-a deschis, asta după ce AJFP Bihor a instituit măsuri asiguratorii asupra bunurilor sale și ale fratelui său, Ioan Micula.
Curtea Supremă a anulat sechestrul pus pe bunurile lui Viorel Micula
Povestea a început în martie 2025, Fiscul bihorean a pus sechestru atunci pe bunurile fraților Micula, statul român încearcă acum să recupereze peste 300 de milioane de euro plătiți firmelor din grupul European Drinks & Food și magnaților Ioan şi Viorel Micula, în urma arbitrajului de la Washington, sumă calificată ulterior de Tribunalul UE drept ajutor de stat ilegal.
În cazul lui Viorel Micula, o decizie emisă în 24 martie viza suma de 2,03 miliarde de lei, ulterior Fiscul revenind cu un „act de îndreptare a erorii materiale” prin care a redus cuantumul la 1,29 miliarde de lei.
Pentru Ioan Micula, printr-o decizie emisă în 31 martie 2025, a fost instituit sechestru pentru aceeaşi sumă de 1,29 miliarde lei.
Instanța a decis că în cazul lui Ioan Micula, Fiscul nu a demonstrat existența unui risc real de risipire a patrimoniului, iar în cazul lui Viorel Micula a constatat că modificarea sumelor nu este o simplă corectură, ci chiar o schimbare substanțială a actului administrativ, ce nu putea fi făcută printr-o procedură simplificată.
Recomandările autorului:
Breaking
Rusia folosește rețeaua Wagner în operațiuni de sabotaj pentru a destabiliza Europa
Recrutorii și propagandiștii fostului grup Wagner au devenit „piese-cheie” în operațiunile de sabotaj ale Rusiei în Europa. Oficiali ai serviciilor secrete occidentale susțin că Moscova folosește rețeaua pentru a recruta europeni vulnerabili cu scopul de a submina sprijinul pentru Ucraina.
Recrutorii și propagandiștii care au activat anterior în cadrul Grupul Wagner sunt acum implicați direct în organizarea atacurilor de sabotaj desfășurate de Rusia pe teritoriul european, potrivit unor oficiali ai serviciilor de informații din Occident, citați de Financial Times.
Sursele occidentale afirmă că acești recrutorii, care anterior au convins mii de tineri ruși să-și dea viața în războiul din Ucraina, au primit o nouă misiune. Ei sunt însărcinați cu identificarea și recrutarea unor cetățeni europeni vulnerabili din punct de vedere economic și intelectual pentru a comite acte de violență și sabotaj în state membre NATO.
Un oficial occidental din domeniul informațiilor a declarat pentru Financial Times că agenția de informații militare a Rusiei, GRU, „folosește talentul pe care îl are la dispoziție”, făcând referire directă la rețeaua Wagner și la experiența acesteia în recrutare și propagandă.
Potrivit acelorași surse, agenții Wagner au coordonat acțiuni concrete de sabotaj, printre care incendierea mașinilor unor politicieni europeni, atacuri asupra depozitelor care conțineau ajutoare destinate Ucrainei, dar și operațiuni majore de dezinformare, inclusiv prezentarea agenților sub identități de propagandiști naziști.
Atât GRU, cât și FSB au devenit extrem de active în recrutarea unor agenți considerați „de unică folosință” în Europa. Scopul acestor operațiuni este semănarea haosului și slăbirea sprijinului occidental pentru Ucraina, în cadrul unei campanii extinse de perturbare și sabotaj derulate de Kremlin în ultimii doi ani.
Înalți oficiali occidentali au mai subliniat că rețeaua Wagner s-a dovedit un instrument deosebit de eficient pentru serviciile ruse de informații, tocmai datorită experienței sale anterioare și a capacității de a opera discret în afara Rusiei.
Infrastructura online a Wagner
Financial Times notează că Wagner și susținătorii săi aveau deja o prezență online semnificativă pe platformele de socializare destinate publicului rus. Această infrastructură digitală a fost adaptată rapid pentru operațiuni cu miză internațională.
Rolul Wagner în campania de sabotaj a Moscovei se află acum sub o atenție sporită din partea agențiilor europene de informații. În urmă cu doi ani, conturi asociate grupării au fost implicate în recrutarea unor cetățeni britanici pentru acțiuni de sabotaj, potrivit surselor citate.
În contextul războiului din Ucraina, Rusia și-a intensificat strategia de război hibrid, iar actele de sabotaj au devenit tot mai frecvente în Europa.
Recomandarea autorului:
Tentativă de asasinat la adresa lui Zelenski. Un polonez recunoscut drept spion al rușilor a încercat să îl omoare pe președintele ucrainean
-
Actualitateacum 3 zileȘoferul din Iași care a ucis un bărbat pe trecerea de pietoni în 2021 nu scapă de pușcărie. ICCJ menține pedeapsa de 5 ani cu executare
-
Actualitateacum 3 zileCum a devenit zodiacul un instrument de autocunoaștere pentru Generația Z
-
Actualitateacum 2 zilePovestea bolșevicului considerat responsabil de moartea a milioane de oameni și care a semnat răpirea Basarabiei
-
Actualitateacum 2 zileDovezi tot mai numeroase că Epstein a fost ucis: un misterios fulger portocaliu și medicul care spune că a fost strangulat
-
Actualitateacum 2 zileCristi Chivu a rupt blestemul! Victorie mare cu Juventus: primul derby câștigat în cariera sa de antrenor
-
Actualitateacum 2 zileProgram catastrofal la JO 2026. Marele favorit la aurul olimpic a cedat complet sub presiune. Ratare istorică pentru american
-
Actualitateacum 2 zileRadu Miruță anunţă un acord bilateral cu Tokyo, după întâlnirea cu omologul său japonez, la Munchen
-
Actualitateacum o ziCe pericole aduce plafonarea generală a adaosului comercial când inflația depășește 5% — explicația simplă pentru toată lumea




