Breaking
Pe 19 februarie, Marco Rubio s-a întâlnit cu înalți oficiali prezenți la Consiliul Păcii, dar nu și cu Nicușor Dan
Într-o ediție transmisă live de Gândul, a emisiunii Marius Tucă Show, profesorul universitar dr. Valentin Stan a vorbit despre vizita președintelui Nicușor Dan la Washington, care, după spusele sale, nu s-a concretizat cu niciun fel de întâlniri sau discuții bilaterale cu oficiali americani. Urmărește aici, integral, emisiunea Marius Tucă Show.
Profesorul Valentin Stan enumeră într-un ton sarcastic lista oficialilor străini care au purtat discuții directe cu Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, remarcând că președintele Nicușor Dan nu se află printre numele enumerate.
Acolo a fost o pletoră de șefi de stat și de guvern, oficialități de la instituții internaționale importante, unele legate de procesul de pace lansat de Consiliul Păcii, inițiat de Donald Trump. Și ce vezi tu aici este ce a făcut Marco Rubio pe 19.
Invitatul sugerează că ar fi existat o discuție între cei doi oficiali, însă lipsa menționării discuției în agenda Secretarului de Stat american ar releva faptul că aceasta nu a fost una oficială, ci o simplă discuție de salon.
Ia să vedem. Cu cine s-a întâlnit el pe 19? Cu ministrul de externe indonezian, cu ministrul de externe din Vietnam. Hai, ăștia din Indonezia, înțeleg, sunt cea mai mare țară musulmană. Dar Vietnam… Cu ministrul de externe din Emiratele Arabe Unite, cu președintele Peña al Paraguayului, ministrul de externe ceh, cu primul ministru al Pakistanului. La Trump, îți dai seama, n-a ajuns, că l-a oprit Secret Service-ul. Rubio, deși a ajuns la el, nu-l trece pe listă. Cum că s-ar fi văzut cu el.
Breaking
Donald Trump dă vestea care bucură toată planeta. Până când a prelungit armistițiul cu Iranul
Președintele american a anunțat marți pe Truth Social că prelungește armistițiul cu Iranul. Donald Trump a anunțat că a luat această decizie la solicitarea oficialilor din Pakistan pentru a oferi liderilor iranieni ocazia să prezinte o propunere de încetare a focului.
Deși armistițiul a fost stabilit inițial pentru o perioadă de două săptămâni și urma să expire în această noapte, Trump a menționat că acesta va rămâne în vigoare până când discuțiile vor fi concluzionate „într-un fel sau altul”.
În același timp, liderul american a instruit armata SUA să mențină blocada navală și să rămână în stare de alertă maximă pentru a relua atacurile în orice moment dacă negocierile eșuează.
„Având în vedere faptul că Guvernul Iranului este serios divizat, așa cum era de așteptat, și la cererea Mareșalului Asim Munir și a Primului Ministru Shehbaz Sharif din Pakistan, ni s-a cerut să ne oprim atacul asupra Iranului până când liderii și reprezentanții acestora vor putea veni cu o propunere unificată. Prin urmare, am ordonat armatei noastre să continue blocada și, în toate celelalte privințe, să rămână pregătite și capabile și, prin urmare, voi prelungi încetarea focului până când propunerea lor va fi prezentată și discuțiile vor fi încheiate, într-un fel sau altul”, a scrie Donald Trump pe Truth Social.â
Anterior anunțului făcut de președintele SUA, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a precizat printr-o postare pe pagina de X, cu câteva ore înainte de expirarea armistițiului, că blocada navală americană din Strâmtoarea Ormuz încalcă înțelegerea de încetare a focului și echivalează cu un „act de război”.
Trump și-a schimbat poziția față de prelungirea armistițiului
În ciuda anunțului de prelungire a armistițiului pe perioadă nedeterminată, Donald Trump a precizat marți dimineața, într-un interviu telefonic acordat pentru postul CNBC, că nu va prelungi armistițiul dintre Statele Unite și Iran. Întrebat dacă ar prelungi armistițiul pentru a oferi timp discuțiilor de pace pentru a ajunge la un acord care să pună capăt războiului, Trump a răspuns: „Ei bine, nu vreau să fac asta”.
Cu toate că discuțiile de pace urmau să aibă loc marți la Islamabad, în Pakistan, delegația iraniană nu a dat niciun semn cu privire la intenția de a participa. De asemenea, pe fondul refuzului Teheranului de a da vreun semn, delegația americană compusă din vicepreședintele JD Vance, Steve Witkoff și Jared Kushner și-a anulat plecarea către Pakistan.
Recomandările autorului:
Ucraina a propus redenumirea unei părți din Donbas în onoarea lui Donald Trump
Donald Trump anunță negocieri decisive cu Iranul și exclude prelungirea armistițiului: „Cred că vom ajunge la o înțelegere importantă”
Cerere surpriză venită din partea lui Emmanuel Macron. Președintele francez cere retragerea trupelor israeliene din sudul Libanului
Breaking
Victor Ponta: „După anularea alegerilor, s-a mai distrus o dată democrația prin punerea unui premier din al treilea partid, iar cele mai importante ministere au fost date celui de-al patrulea partid”
În cadrul unei ediții, transmise live de Gândul, a emisiunii „Marius Tucă Show”, Victor Ponta, politician român, fost Prim-Ministru, a explicat cum după anularea alegerilor, s-a mai distrus o dată democrația prin punerea în funcție a unui premier din al treilea partid ales. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Victor Ponta: „Mă rog eu sunt exclus din partid, da, mi-am permis să le spun: N-aveți ce căuta la guvernare. Ce înseamnă? Am fost la guvernare și ]n opoziție și la guvernare. N-ai prim-ministru, nu ai ministru de finanțe, nu ai miniștri din CSAT.”
Invitat la Marius Tucă Show, Victor Ponta a explicat cum după anularea alegerilor, s-a mai distrus o dată democrația prin punerea în funcție a unui premier din al treilea partid. Acesta susține că cele mai importante ministere au plecat la al patrulea partid, USR. Politicianul afirmă că era imposibil ca prin această numire antidemocratică lucrurile să iasă bine.
„Marea problemă la noi este că după ce s-a mutilat, s-a violat democrația prin anularea alegerilor prezidențiale. După aia s-a violat încă o dată democrația la guvern. Atunci când partidul care a ieșit pe locul unu la alegeri, PSD, partidul care a ieșit pe locul doi la alegeri, AUR, n-au primit funcția de prim-ministru. Acuma nici nu mai sunt în guvern, niciunul dintre ele. Și-a primit funcția de prim-ministru al treilea partid, PNL-ul. Și funcțiile cele mai importante, al patrulea partid. Era imposibil ca prin în urma unei asemenea aberații antidemocratice evident, să iasă ceva bun din chestia asta. În rest, PSD-ul sigur, le-am spus atunci… Mă rog eu sunt exclus din partid, da, mi-am permis să le spun: N-aveți ce căuta la guvernare. Ce înseamnă? Am fost la guvernare și în opoziție și la guvernare. N-ai prim-ministru, nu ai ministru de finanțe, nu ai miniștri din CSAT.”, a declarat politicianul.
Breaking
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 22 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta
Invitatul emisiunii este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.
-
Actualitateacum 3 zileIranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada
-
Actualitateacum 3 zilePlanul ingenios prin care doi frați au reușit să fugă din Coreea de Nord: O evadare aproape miraculoasă, urmată de tragedie
-
Actualitateacum 2 zileSfârșitul Rusiei poate veni de unde se așteaptă mai puțin. Generalul Ben Hodges dezvăluie ce aliat l-ar trăda pe Putin
-
Breakingacum o ziTim Cook a anunțat că se va retrage de la conducerea Apple. Care este ultima zi a acestuia la cârma companiei
-
Breakingacum 21 de oreKelemen Hunor pune punctul pe i, în plină criză guvernamentală: „Problema cea mai mare este cum se vor uita creditorii României la țara noastră”
-
Actualitateacum 2 zileUn tigru a sărit în mijlocul spectatorilor la un circ din Rusia. „Copiii țipau, adulții fugeau panicați”
-
Actualitateacum o ziDe ce durerile de spate nu trec singure – și ce poți face acum
-
Actualitateacum 2 zileUn alt efect al scumpirii carburanților în Europa: Creștere explozivă a vânzărilor de mașini electrice




