Breaking
Ciprian Ciucu a fost boicotat de PSD, AUR și PUSL în Consiliul General. Primarul îi acuză de „șiretlic”
Ședința Consiliului General al Municipiului București, programată joi și convocată de primarul liberal Ciprian Ciucu, nu s-a putut desfășura din lipsă de cvorum. În sală s-au prezentat doar 27 de consilieri.
Au absentat consilierii PSD, AUR și PUSL. Social-democrații anunțaseră încă de marți că intră în grevă până când aparatul de specialitate al Primăriei va întocmi rapoartele necesare pentru proiectul privind reducerea facturilor la căldură în cazul nerespectării parametrilor contractuali.
La rândul lor, consilierii AUR au transmis miercuri că vor participa la ședințele CGMB doar dacă vor fi puse în aplicare mai multe proiecte, printre care plata stimulentelor pentru persoanele cu dizabilități și exproprierea zonei retrocedate din Parcul IOR.
„Din păcate, astăzi constatăm că nu avem cvorum pentru că PSD a intrat în grevă. Politicienii își permit să intre în grevă. Evident, motivul este cât se poate de absurd. Motivul este că nu au existat, zic ei, toate demersurile făcute pentru ca ședința convocată de către PSD în urmă cu două zile să se poată desfășura. Dar vreau să vă spun că nu s-a întâmplat acest lucru dintr-un motiv cât se poate de obiectiv: inițiativa PSD cu privire la termoficare nu poate fi un vot în Consiliul General unilateral. Contractul de delegare a unui serviciu public trebuie să treacă prin anumite etape. Toate acele documente trebuie avizate de către ANRE, Consiliul Concurenței. Iar colegii noștri din primărie, evident, au făcut aceste demersuri ca ele să fie aprobate, dar nu a depins de aparatul primăriei”, spune Ciucu.
Ce spune Ciucu despre proiectul PSD
Ciucu a afirmat că nu refuză introducerea proiectului PSD pe ordinea de zi, însă a explicat că procedura necesită timp.
„Ceea ce au făcut PSD în urmă cu 2 zile aici n-are de-a face cu proiectul. A fost un circ și un bâlci. Astfel de proiecte se pot discuta în Consiliul General, se poate veni la discuții cu primarul general. Putem căuta împreună soluții să le analizăm. Dar în loc să vină să vorbim, a fost acea regie, cu tricouri pentru propagandă, arată foarte clar care a fost obiectivul. Acela de a justifica un blocaj al acestui orașului, din cauza căruia vor suferi bucureștenii. N-a fost niciodată vorba despre a îmbunătăți situația termiei”, a spus Ciucu.
El a precizat că Primăria verifică dacă proiectul poate fi supus votului „în legalitate”. Totodată, a avertizat că blocarea unor investiții și „conflictul creat artificial” pot avea consecințe directe asupra bucureștenilor, care riscă să rămână fără apă caldă și căldură.
Acuzații privind un „șiretlic”
Primarul a susținut că absența consilierilor a avut și o altă miză. Potrivit lui Ciucu, aceștia „au folosit acest șiretlic” pentru a împiedica validarea și depunerea jurământului de către consilierul REPER Georgiana Diță. Edilul a explicat că validarea acesteia ar fi dus la o „majoritate fragilă, la limită”, formată din USR, PNL, PMP, REPER și Forța Dreptei.
Consilierul REPER Cătălin Teniță a declarat că este pentru a patra oară când Georgiana Diță încearcă să depună jurământul.
Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe proiecte inițiate de primar, inclusiv aprobarea unui audit extern pentru STB și Termoenergetica, companii ale municipalității care înregistrează datorii importante.
În ceea ce privește inițiativa PSD, Ciucu a avertizat asupra riscurilor financiare.
„La datoriile pe care le are Termoenergetica SA la ELCEN și este în prag de insolvență, în momentul în care n-ar mai plăti nici populația, ar putea duce la insolvența Termoenergetica. Și asta duce automat la insolvența ELCEN. Și asta poate duce ELCEN către faliment”, a declarat primarul.
RECOMANDAREA AUTORULUI
Ciucu reacționează după scandalul din CGMB: „Circul politic este ultimul lucru de care are nevoie orașul”
Ciprian Ciucu, acuzații grave la adresa lui Daniel Băluță: Refuză predarea amplasamentelor pentru efectuarea lucrărilor la rețeaua de termoficare
Cum îi răspunde Ciprian Ciucu lui Hubert Thuma, după ce a cerut 5% din impozitul pe venit al Capitalei: „Îl aștept la discuții față în față”
Breaking
Nicusor Dan s-a încurcat în căștile de traducere, în Turcia
În timpul ceremoniei desfășurate sâmbătă la Istanbul, alături de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, Nicușor Dan a avut un moment stânjenitor, după ce s-a încurcat în căștile de traducere simultană. Mai mult, șeful statului a avut dificultăți în a le folosi.
Nicusor Dan, moment stânjenitor în Turcia
Nicușor Dan și Recep Tayyip Erdoğan au venit împreună la ceremonia de acordare a pavilionului navei din clasa HISAR „Contraamiral August Roman”.
Șefii de stat erau așteptați în tribune de delegațiile ambelor țări. Totuși, un moment neobișnuit a atras atenția celor prezenți la eveniment. Nicușor Dan a avut dificultăți în utilizarea echipamentului de traducere simultană, petrecând câteva zeci de secunde încercând să găsească și să poziționeze corect căștile.
După mai multe încercări, președintele României a reușit să-și așeze căștile pe cap.
Scena nu a trecut neobservată de membrii delegației Turciei. Potrivit imaginilor, ministrul turc al Apărării, Yaşar Güler, și-a îndreptat privirea fascinată către Nicușor Dan în timp ce acesta încerca să descâlcească firele și să așeze căștile corect pe cap.
Sursa foto: Facebook / Nicușor Dan
Breaking
Ce trebuie să faci pentru a dormi bine în nopțile de vară. Un singur lucru nu este suficient
Temperatura camerei ar trebui să fie între 19-21 de grade Celsius, scrie eleconomista.es. Poți folosi așternuturi din materiale naturale, precum bumbac sau pânză, pentru un confort sporit.
Carlos Egea, directorul Sleep Unit de la Quironsalud Vitoria, a subliniat că răcorirea corpului înainte de somn cu un duș călduț sau aplicarea de apă rece pe încheieturi ajută la disiparea naturală a căldurii.
Specialistul a oferit și alte ponturi, care ne pot ajuta să dormim bine în nopțile toride de vară.
După cum spune pneumologul, temperaturile ridicate din timpul nopții afectează ritmurile circadiene, nu permit intrarea în starea de somn profund, ne fac să ne trezim frecvent și ne afectează starea de a doua zi.
Devenim mai irascibili, ne pierdem concentrarea și performanța, din cauza oboselii și sistemul nostru imunitar are de suferit pe termen lung.
Cum scazi temperatura corpului
Corpul are nevoie să-și diminueze temperatura, pentru a induce somnul. Este esențial ca în dormitor să fie o temperatură de 19-21 de grade Celsius.
Pentru a atinge această temperatură, poți ventila casa, în mod strategic, ținând jaluzelele trase pe timpul zilei și deschizând ferestrele pe timpul nopții, când gradele sunt „prietenoase”.
De asemenea, cu toții ar trebui să acordăm atenție hainelor pe care le purtăm, la somn, dar și așternuturilor de pe pat.
Ambele trebuie să fie respirabile. Potrivit lui Egea, fibrele naturale precum bumbacul sau pânza oferă cea mai bună ventilare.
Rolul alimentației înainte de somn
Alimentația joacă un rol important deoarece digestia crește temperatura corpului. În consecință, expertul a subliniat că cina ar trebui să fie minimalistă și să mâncăm cu cel puțin două ore înainte de somn.
Chiar dacă hidratarea este esențială pe timp de vară, specialistul a preferat că este mai bine să bem apă pe parcursul zilei, nu noaptea. „Dacă vom bea multă apă înainte de a adormi, cu siguranță somnul ne va fi perturbat”, a spus acesta.
Medicul le-a reamintit tuturor celor care suferă de insomnii cronice, sforăie excesiv sau se trezesc epuizați că ar trebui să meargă la un specialist.
Vara poate amplifica aceste simptome, care nu ar trebui să fie considerate firești, a avertizat Egea.
Breaking
Când scapă Capitala de invazia „Buha gamma”. Fluturii au pus stăpânire pe blocuri și spațiile verzi
Fluturii de noapte din specia Autographa gamma („Buha gamma”, popular) au apărut în ultimele zile într-un număr uriaș în București.
Insectele sunt vizibile în parcuri, pe străzi, pe scările blocurilor, dar și în case.
Locuitorii sunt îngrijorați de acești fluturi de dimensiuni mari.
Aurelian Pintilescu, biolog la Compania Municipală Eco Igienizare, a explicat pentru Adevărul de unde provin aceste insecte.
„În categoria generală sunt fluturi. Mare parte sunt specii migratoare, vin din bazinul mediteranean, iar la noi este sezonul lor de împerechere. Din cauza asta îi vedem acum în număr mai mare”, spune biologul.
Când scăpăm de fluturii „Buha gamma”
Fenomenul nu este de lungă durată și adulții vor dispărea în aproximativ două săptămâni. Totuși, perioada exactă depinde de condițiile de mediu.
„Adulții o să dispară undeva în două săptămâni. Durata depinde și de temperatură, de vegetație și de umiditate. Sunt mai mulți factori care influențează evoluția lor”, explică Pintilescu.
„Nu este nimic de speriat. Nu reprezintă un pericol pentru populație. Pericol pentru populație reprezintă țânțarii și căpușele”, spune acesta.
„Noi nu intervenim direct împotriva lor și nici nu avem astfel de competențe. Activitatea noastră este axată pe combaterea vectorilor cu impact asupra sănătății populației: țânțari, căpușe, gândaci și rozătoare. În fond, insectele sunt pe Pământ de mult mai mult timp decât suntem noi. Cumva, noi trăim în lumea lor, nu ele în lumea noastră”, explică biologul.
Pentru bucureștenii care vor să se ferească de asemenea insecte cea mai simplă metodă este plasa de țânțari. De asemenea, ar ajuta și iluminatul puternic seara în zonele deschise.
Ce este „Buha gamma”
Buha gamma (Autographa gamma) este un fluture din familia Noctuidae, ușor de recunoscut datorită semnului argintiu în formă de literă grecească „gamma” de pe aripile anterioare. Specia are o anvergură a aripilor de aproximativ 3–4 centimetri, iar coloritul predominant este brun-cenușiu, în timp ce aripile posterioare sunt mai deschise la culoare.
Răspândită pe scară largă în Europa, Asia și Africa de Nord, buha gamma este o specie migratoare capabilă să parcurgă distanțe considerabile, fapt care explică aparițiile sale bruște în diverse regiuni. În funcție de condițiile climatice, poate dezvolta mai multe generații într-un singur sezon.
Fluturii adulți se hrănesc cu nectar și sunt activi atât pe timpul nopții, cât și la amurg, având un rol relativ discret în ecosistem. În schimb, stadiul larvar este cel care ridică probleme din punct de vedere agricol. Omizile sunt polifage și pot ataca o gamă largă de culturi, inclusiv varză, salată, spanac, fasole, soia, cartof și porumb, provocând pierderi semnificative în cazul unor infestări masive.
În mediul urban, prezența adulților este de regulă temporară și are mai degrabă un caracter vizual, fără impact asupra populației. Dinamica populațiilor este puternic influențată de factorii meteorologici, ceea ce duce la fluctuații de la un an la altul și la dispariția naturală a episoadelor de apariție în masă.
Fluture de noapte din specia buha gamma (Autographa gamma). FOTO: Autoritatea Fitosanitară / g4food.ro
-
Actualitateacum 3 zile
Cum și-au recăpătat culoarea satele din Banat. Radu Trifan: „Nimeni nu vrea să-și crească copiii într-un sat decăzut”
-
Actualitateacum 2 zile
Polonia a reținut un suspect în cazul uciderii caricaturistului rus exilat. Premierul Tusk: „Totul indică faptul că e vorba de un asasinat politic”
-
Actualitateacum 3 zile
Companiile din România caută angajați rezistenți la stres. Unii le cresc salariile cât să acopere inflația
-
Breakingacum 2 zileTrump a declarat că îl susține pe Netanyahu la alegerile din octombrie: „Dar vreau să văd cine altcineva mai candidează”
-
Breakingacum 2 zilePolițist din trupele speciale, bătut la băutură de unul dintre cei mai bogați interlopi din București
-
Breakingacum o ziCasa Albă a postat un nou meme controversat cu Trump: „Noi chiar am salvat America înainte de GTA 6”
-
Actualitateacum 3 zileCare sunt cele mai bine plătite nișe în dezvoltarea web?
-
Breakingacum 3 zileTrump și Macron, la o cină „regală” la Versailles. Președintele SUA a semnat la masă acordul de pace cu Iran, marcând oficial finalul războiului





