Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Cina de vineri construită într-un mod relaxat

Publicat

pe

Cina de vineri construită într-un mod relaxat

Oricât de dificilă ți s-a părut o săptămână, atunci când vine ziua de vineri, respiri ușurat pentru că știi că vei avea timp să te relaxezi. Finalul unei săptămâni de lucru aduce o schimbare de ritm binevenită din toate punctele de vedere, inclusiv în privința gătitului.

Poate că dimineața ai luat micul dejun pe fugă pentru că întârziai la birou. Prânzul l-ai servit printre documente sau în drum spre o întâlnire. Cina, însă, o poți servi exact așa cum îți dorești, în ritmul tău. Poți face un platou cu de toate dacă ai niște prieteni în vizită. În cazul în care te pregătești pentru o cină romantică, poți impresiona persoana iubită cu o paella cu pui.

Indiferent de planurile tale, asigură-te că în această seară vor conta doar liniștea, discuțiile plăcute și bucuria de a împărți o masă cu persoanele dragi. Din fericire, totul poate fi foarte ușor de realizat, de la alegerea preparatelor și până la crearea atmosferei perfecte.

Pregătește platouri pentru un număr mai mare de persoane

Fie că e vorba de familie, de cunoștințe care vin în vizită sau de prietenii tăi apropiați, una dintre cele mai simple metode pentru a pregăti cina este să faci niște platouri. Poți face platouri calde cu fish fingers, șnițele și garnituri sau unele reci doar cu aperitive.

Câteva idei pe care să le încerci sunt:

  1. O selecție de brânzeturi atât tari, cât și moi
  2. Rulouri cu diverse umpluturi
  3. Legume proaspete tăiate fâșii

Partea cea mai interesantă este că poți aranja platourile într-o mulțime de moduri. Fie faci mai multe cu aceleași elemente, fie faci unele asortate și așa mai departe. Poți adăuga și câteva elemente de decor, sosuri și orice altceva îți place.

Câștigi mai mult timp atunci când alegi această metodă de a pregăti cina pentru un număr mai mare de persoane. Faci o cantitate generoasă de friptură, strips de pui și mai multe garnituri, le servești pe toate deodată și nu trebuie să pui tu în farfurie pentru fiecare invitat.

Organizează o cină romantică pentru tine și partenerul tău

Dacă vrei să faci o surpriză frumoasă persoanei iubite, însă nu ai posibilitatea în timpul săptămânii, poți lăsa această idee pentru vineri seara. Este ocazia perfectă să vă reconectați și să vă bucurați de o cină relaxantă în doi. În plus, dacă o veți servi acasă, atmosfera poate fi una și mai plăcută.

Iată ce pregătiri poți face pentru această seară:

  • Gândește-te la un meniu simplu, cu un fel principal și un desert
  • Pregătește toate ingredientele din timp ca să gătești rapid
  • Așează lumânări pe masă pentru un ambient romantic
  • Pune muzică discretă pe fundal

Aranjează masa în living, folosește veselă simplă și nu o încărca cu prea multe elemente. Uneori, detaliile simple au cel mai mare impact și îți permit să impresionezi cu ceea ce contează cu adevărat. De asemenea, setează o lumină caldă în încăpere și alege un vin sau o altă băutură care se potrivește cu preparatul ales.

Creează atmosfera perfectă pentru o seară de vineri

Fie că e vorba de o ocazie mai specială sau de o masă obișnuită, atmosfera contează foarte mult. Puțină muzică pe fundal și o lumină plăcută îți pot induce acea stare pe care ți-o dorești ca să simți cu adevărat că începe weekendul. Dacă vrei un ambient lejer, poți porni un playlist cu melodii jazz sau poți asculta unele melodii mai energice dacă e vorba de o petrecere.

Iată și alte idei de luat în calcul pe care le poți aplica în orice situație:

IdeiDetalii
Pregătește câteva pături pe canapeaInvitații tăi se relaxează pe canapea după cină, iar tu te poți bucura de un film după plecarea lor
Pregătește niște băuturi interesantePregătește o limonadă, niște cocktailuri sau alte tipuri de băuturi care completează masa
Organizează o zonă pentru discuțiiMută niște scaune sau fotolii într-un colț mai retras unde poți continua conversațiile cu cei dragi

Nu trebuie să faci schimbări foarte mari. Micile detalii pot fi suficiente pentru a crea cadrul perfect, unul în care cu toții vă bucurați de aceste momente petrecute împreună. Este un mod perfect de a încheia o săptămână și de a-ți reîncărca bateriile pentru cea care urmează.

Lasă agitația în urmă și bucură-te de weekend

Cina este masa la care întreaga familie se adună, împărtășește experiențe și savurează diverse preparate într-un ambient lejer. În plus, dacă este vorba despre o seară de vineri, e ocazia perfectă să te întâlnești cu prieteni dragi sau să petreci timp cu persoana iubită. Indiferent de situație, poți face o masă reușită fără mult efort, dar cu multă inspirație.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Trump și Putin, prinși în propria capcană: de ce nu pot încheia războaiele pornite

Publicat

pe

Blocarea în războaie fără un final clar și presiunea care face problematică admiterea unor greșeli definesc tot mai mult acțiunile lui Donald Trump și Vladimir Putin, care se confruntă cu dificultăți în gestionarea propriilor strategii.

Vladimit Putin si Donald Trump. FOTO Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Donald Trump și Vladimir Putin se confruntă cu dificultăți majore în a încheia conflictele în care sunt implicați, fiind prinși în consecințele propriilor decizii și într-o logică a puterii care le limitează opțiunile, arată analiză publicată de The Washington Post.

Potrivit editorialistului David Ignatius, ambii lideri au pornit de la premisa că adversarii vor ceda rapid, ignorând avertismentele consilierilor. Niciunul nu pare însă dispus să admită erorile sau să facă pași înapoi, deși perspectivele unui succes total se diminuează.

Autorul descrie această situație drept o „capcană a puterii”, în care liderii, izolați în cercuri de susținători și lipsiți de critici reali, continuă să susțină strategii costisitoare, chiar și în lipsa unor rezultate clare.

În cazul lui Donald Trump, dificultățile sunt vizibile în gestionarea conflictului cu Iranul. Deși încearcă să minimalizeze situația, negând inclusiv caracterul de război, acțiunile militare și declarațiile publice indică o presiune tot mai mare. Liderul de la Casa Albă oscilează între amenințări dure și propuneri de compromis, ceea ce creează îngrijorări chiar și în rândul unor aliați din regiune.

„Nimeni nu își permite să își exprime îndoielile față de Putin”  

Vladimir Putin este prezentat ca având o abordare similară în Ucraina, continuând să trateze conflictul ca pe o „operațiune militară specială” și să creadă că poate impune condițiile sale Kievului.

Totuși, potrivit analistei Tatiana Stanovaya, citată de The Washington Post, în interiorul sistemului de putere de la Kremlin există rețineri pe care nimeni nu le exprimă deschis: „Nimeni nu își permite să își exprime îndoielile față de Putin”, a subliniat aceasta.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Analiza evidențiază și costurile ridicate ale strategiei Rusiei, inclusiv pierderile masive de pe front și lipsa unui progres decisiv. În același timp, liderul de la Kremlin evită măsuri precum mobilizarea generală, de teama impactului intern.

The Washington Post citează și opinii din mediul de analiză rus, inclusiv pe Dmitri Trenin, care atrage atenția asupra riscurilor generate de o înțelegere greșită a contextului ucrainean.

De asemenea, expertul Vasily Kashin, care conduce un centru la Școala Superioară de Economie din Moscova, susține că obiectivul de a controla Ucraina este imposibil fără o ocupație pe termen lung, dificil de realizat pentru Rusia.

„Scopul de a ‘lichida regimul anti-rus’ din Ucraina este fundamental inaccesibil în această etapă fără o ocupație militară completă și pe termen lung a întregii țări. … Pentru Rusia, acest lucru este tehnic imposibil„, a scris el.

În ceea ce privește Statele Unite, analiza sugerează că o eventuală înțelegere cu Iranul ar putea semăna cu acordul nuclear din 2015, abandonat anterior de Trump, ceea ce ar indica faptul că eforturile militare au produs beneficii limitate.

Ambii lideri par blocați între incapacitatea de a recunoaște eșecul și imposibilitatea de a obține o victorie clară. Costurile conflictelor cresc constant, iar presiunea internă începe să se resimtă atât la Washington, cât și la Moscova.

Potrivit The Washington Post, aceste situații ar putea rămâne în istorie drept exemple de decizii strategice greșite, comparabile cu alte intervenții majore controversate, precum invazia Irakului din 2003.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

Comisia Europeană aprobă preluarea Xella International de către Holcim, cu o condiție: cesionarea integrală a fabricii de BCA din Adjud

Publicat

pe

Comisia Europeană a aprobat achiziția companiei Xella International de către grupul elvețian Holcim, însă tranzacția este condiționată de cedarea integrală a fabricii de BCA deținute de Holcim la Adjud, în România.

Holcim achizițonează Xella International. FOTO Adevărul

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Decizia a fost luată în baza Regulamentului UE privind concentrările economice, după ce Comisia Europeană a analizat impactul potențial al tranzacției asupra concurenței pe piața materialelor de construcții, potrivit News.ro.

Potrivit Comisiei, în forma inițială, operațiunea ar fi redus semnificativ concurența pe piața blocurilor de beton celular autoclavizat (BCA), unde Holcim și Xella sunt principalii furnizori din România, cu poziții consolidate și branduri puternice.

Pentru a elimina aceste riscuri, grupul Holcim și-a asumat angajamentul de a vinde fabrica de BCA din Adjud. 

„Acest angajament răspunde pe deplin preocupărilor în materie de concurenţă identificate de Comisie, eliminând suprapunerea orizontală dintre activităţile comerciale cu blocuri de BCA ale părţilor în România. În urma feedbackului pozitiv primit în contextul testului de piaţă, Comisia a concluzionat că tranzacţia, astfel cum a fost modificată prin angajamentul asumat, nu ar mai ridica probleme în materie de concurenţă”, se rată într-un comunicat al Comisiei Europene

Aprobarea este condiționată de implementarea integrală a angajamentului, care va fi monitorizat de un mandatar independent, sub supravegherea Comisiei Eutopene.

De asemenea, autoritățile europene vor analiza separat dacă viitorul cumpărător al activelor este adecvat pentru a asigura competiția pe piață.

Holcim este unul dintre principalii furnizori globali de materiale de construcții, activ în domenii precum ciment, agregate și betoane, în timp ce Xella, companie cu sediul în Germania, produce materiale pentru zidărie și soluții de izolație.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Tranzacția a fost notificată Comisiei Europene la 20 aprilie 2026 și a fost analizată în faza inițială, care permite evaluarea rapidă a impactului asupra pieței.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

A cumpărat un apartament la etajul 34 într-un bloc cu 32 de etaje. Povestea bărbatului rămas și fără locuință, și fără bani

Publicat

pe

Un bărbat din China s-a trezit implicat într-o dispută juridică de durată după ce a cumpărat un apartament aflat, teoretic, la etajul 34 al unui bloc care avea în realitate doar 32 de etaje.

A cumpărat un apartament la etajul 34 al unui bloc cu doar 32 de etaje. FOTO: Arhivă

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Shen, un locuitor din provincia Shaanxi, din China, a achiziționat în 2013 un apartament de aproximativ 90 de metri pătrați într-un complex rezidențial aflat în apropierea orașului Xi’an. Prețul locuinței era de numai 2.646 de yuani (337 euro) pe metrul pătrat, aproximativ o treime din valoarea medie a locuințelor din zonă, notează South China Morning Post. 

Prețul redus se explica însă prin faptul că imobilul făcea parte din categoria locuințelor cu drepturi de proprietate limitate, dezvoltate pe terenuri rurale fără toate aprobările legale necesare.

Bărbatul a achitat un avans de 117.700 de yuani (15.000 euro) și a semnat un contract prin care dezvoltatorul se angaja să predea apartamentul în anul 2015.

Termenul nu a fost respectat, iar după mai multe amânări, dezvoltatorul l-a informat în 2017 că blocul este finalizat și că trebuie să achite diferența de bani. Când a cerut să primească mai întâi cheile locuinței, Shen a aflat un detaliu șocant: blocul în care cumpărase apartamentul avea doar 32 de etaje.

Inițial, dezvoltatorul i-a propus un apartament la etajul 32, însă bărbatul nu dispunea atunci de suma necesară pentru plata integrală. Două luni mai târziu, i s-a comunicat că și acea locuință fusese deja vândută.

Rămas fără apartament, Shen a solicitat returnarea banilor. Dezvoltatorul a invocat însă lipsa fondurilor și i-a cerut să aștepte.

În următorii ani, bărbatul a recuperat doar o parte din avans. A primit 20.000 de yuani (aproximativ 2.500 euro) în 2020 și încă 50.000 de yuani (aproximativ 6.000 de euro) în 2022, după care dezvoltatorul a încetat să mai răspundă apelurilor sale.

Cazul a ajuns în fața unei comisii de arbitraj din Xi’an, care a decis că dezvoltatorul trebuie să îi restituie suma rămasă, de 47.700 de yuani (aproximativ 6.000 euro), plus dobânzi de aproximativ 27.000 de yuani (3.000 de euro).  De asemenea, compania risca penalități suplimentare dacă nu respecta decizia.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Cu toate acestea, până în luna mai a acestui an, Shen nu își recuperase banii. Instanța a emis inclusiv măsuri de restricționare împotriva debitorului, însă autoritățile au constatat că acesta nu deținea bunuri sau economii care să poată fi executate.

Povestea a stârnit numeroase reacții pe rețelele sociale din China, unde mulți utilizatori au atras atenția asupra riscurilor asociate cumpărării locuințelor cu drepturi de proprietate limitate.

„Apartamentele cu drepturi limitate sunt ieftine, dar vin cu multe probleme. Omul a avut ghinion, însă nu prea există o soluție pentru el”, a comentat un internaut.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 6 ore

Trump și Putin, prinși în propria capcană: de ce nu pot încheia războaiele pornite

Blocarea în războaie fără un final clar și presiunea care face problematică admiterea unor greșeli definesc tot mai mult acțiunile...

Actualitateacum 12 ore

Comisia Europeană aprobă preluarea Xella International de către Holcim, cu o condiție: cesionarea integrală a fabricii de BCA din Adjud

Comisia Europeană a aprobat achiziția companiei Xella International de către grupul elvețian Holcim, însă tranzacția este condiționată de cedarea integrală...

Actualitateacum 18 ore

A cumpărat un apartament la etajul 34 într-un bloc cu 32 de etaje. Povestea bărbatului rămas și fără locuință, și fără bani

Un bărbat din China s-a trezit implicat într-o dispută juridică de durată după ce a cumpărat un apartament aflat, teoretic,...

Hyundai Kona Full Electric de la Hyundai Roadhill: ce autonomie oferă și cât de profitabilă e investiția pentru companii? Hyundai Kona Full Electric de la Hyundai Roadhill: ce autonomie oferă și cât de profitabilă e investiția pentru companii?
Actualitateacum 24 de ore

Hyundai Kona Full Electric de la Hyundai Roadhill: ce autonomie oferă și cât de profitabilă e investiția pentru companii?

Electrificarea flotelor nu mai este un experiment, ci o decizie de business care cere calcule clare. Dacă analizezi introducerea unui...

Rolul OTR în reciclarea deșeurilor de ambalaje: de ce sunt esențiale aceste organizații pentru atingerea țintelor de reciclare Rolul OTR în reciclarea deșeurilor de ambalaje: de ce sunt esențiale aceste organizații pentru atingerea țintelor de reciclare
Actualitateacum 24 de ore

Rolul OTR în reciclarea deșeurilor de ambalaje: de ce sunt esențiale aceste organizații pentru atingerea țintelor de reciclare

Creșterea țintelor de reciclare impuse României prin legislația națională și europeană pune presiune directă pe producători, importatori și retaileri. Fiecare...

Spy Shop și avantajul unui magazin specializat în alegerea soluțiilor de securitate Spy Shop și avantajul unui magazin specializat în alegerea soluțiilor de securitate
Actualitateacum 24 de ore

Spy Shop și avantajul unui magazin specializat în alegerea soluțiilor de securitate

Când alegi un sistem de securitate, nu contează doar produsul, ci și experiența de cumpărare. Un magazin specializat te poate...

Actualitateacum o zi

Ploile și vijeliile au făcut prăpăd în 15 județe și în București. Zeci de gospodării, inundate

Fenomenele meteorologice severe din ultimele 24 de ore au produs efecte în 28 de localități din 15 județe și în...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro