O pistă de biciclete construită în 2025, la peste 1.000 de metri altitudine, în vecinătatea unui sat aproape pustiu din Munții Poiana Ruscă, stârnește controverse. Până acum, doar haitele de lupi, urșii, câțiva turiști și utilajele forestiere au trecut prin vecinătatea sa.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Patru – cinci familii mai locuiesc în satul Vadu Dobrii din Ținutul Pădurenilor (județul Hunedoara), una dintre cele mai izolate localități din România, unde în 2025 a fost construită o pistă de biciclete. 

Asfaltul a ajuns după două secole în sat, pe pista de biciclete

Vadu Dobrii, aflat la peste 1.000 de metri în Munții Poiana Ruscă, s-a dezvoltat în secolul al XIX-lea, datorită pădurilor întinse din jurul său, folosite de localnici la producerea mangalului, cărbunele de lemn necesar topitoriilor și uzinelor de fier ale Hunedoarei.

Atunci, pădurile de la Vadu Dobrii erau seculare, iar exploatarea lor a închegat comunitatea arhaică a „pădurenilor”, locuitorii satelor izolate din Munții Poiana Ruscă. Încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, un funicular lega Vadu Dobrii de Hunedoara, pe un traseu de peste 40 de kilometri, care străbătea peste 60 de creste și văile lor adânci din Ținutul Pădurenilor. În secolul XX, o mină de fier și o unitate militară antiaeriană au ținut în viață satul montan, greu accesibil, dar atractiv prin înfățișarea sa pitorească.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Exploatarea minieră a funcționat până în anii ’80, iar unitatea militară de rachete a fost dezafectată în anii 2000. Satul s-a depopulat treptat, deși, în ultimii ani, printre casele vechi de lemn, specifice arhitecturii țărănești, au fost ridicate mai multe clădiri cu etaj, care domină acum decorul așezării. Cea mai recentă investiție realizată aici a adus din nou în atenție satul pădurenesc.

În 2025, la marginea localității, în lunca râului Dobra, conturată de numeroase doline „desenate” de ape, a fost construită o pistă de biciclete de circa 2,5 kilometri, cu fonduri accesate de Primăria comunei Bunila, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Traseul ei coboară din localitatea izolată la peste 1.000 de metri în Munții Poiana Ruscă, face o buclă urcând în pădure și continuă spre valea Dobrei.

Satul cu pistă de biciclete, inaccesibil mașinilor

În vale, pista este continuată de un drum forestier de peste 30 de kilometri, până la următorul sat, Roșcani, de unde reîncepe asfaltul.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

La capătul de sus, traseul pistei se oprește la intersecția unor drumuri de pământ ce leagă Vadu Dobrii de satele Runcu Mare, Bătrâna, Poiana Răchițele, Bunila, Cernișoara – Florese, Meria, Lunca Cernii de Jos, Hășdău, Gura Bordului și alte localități, aflate în direcții diferite, dar niciunul accesibil cu autoturismul în timpul iernii, din cauza pantelor abrupte, făgașelor și exploatărilor forestiere. 

Transalpina bicicliștilor, pista-fantomă devenită o atracție turistică stranie, fără bicicliști

La câteva luni de la amenajarea pistei de biciclete, iarna a lăsat urme pe traseul ei. Mai mulți arbori s-au prăbușit peste ea, iar nămeții înghețați din alte locuri o fac impracticabilă. Oricum, susțin localnicii, nimeni nu s-a plâns până în prezent de starea pistei, deoarece niciun biciclist nu a încercat-o până acum.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Problema satului Vadu Dobrii este că, timp de mai multe luni pe an, abia poți ajunge aici cu mașina 4×4. Toate drumurile spre sat sunt afectate de lucrările forestiere. Unde sunt parchete și se taie pădurea, autoturismele nu pot trece, iar lemne se taie și se cară de peste tot. Chiar dacă drumurile spre Runcu Mare și Cernișoara – Florese au fost reparate, tot riști să te împotmolești pe ele. Sunt zone cu făgașe, cu șanțuri făcute de pârâuri și de TAF-uri”, se plânge o localnică.

Lupii au luat în stăpânire ținutul

În Vadu Dobrii, drumurile greu accesibile nu sunt singura problemă a puținilor localnici. Mai mulți lupi au fost văzuți în ultimele luni cutreierând împrejurimile satului, iar urmele lăsate de urși au fost și ele observate în zăpezile care se topesc complet abia spre finalul primăverii.

În februarie, un localnic a publicat imagini, surprinse de camerele de supraveghere, cu o haită de lupi trecând pe la marginea satului (sursa video: Florin Mailat, Vadu Dobrii Tărâm de Vis / Facebook).

Istoria ascunsă a satului lui Ioan de Hunedoara, înghițit de Lacul Cinciș. „Era un fel de San Marino al Transilvaniei”

„Au venit și ei să vadă noua pistă de biciclete”, a glumit un internaut, la imaginile care au circulat pe rețelele sociale.

Satele din Munții Poiana Ruscă, în declin demografic abrupt

La începutul secolului trecut, Munții Poiana Ruscă erau locuiți de aproape 30.000 de oameni și erau considerați chiar suprapopulați în raport cu condițiile de relief. Cuprindeau peste 100 de localități din Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin, unele înființate în jurul minelor de fier, plumb și argint, altele în apropierea carierelor de piatră, talc și marmură ori a unor uzine și topitorii.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

La mijlocul secolului XX, în perioada industrializării comuniste, comune ca Nădrag, Ghelari, Teliuc, Rusca Montană și Tomești s-au transformat în centre muncitorești, cu mii de locuitori, iar populația totală a regiunii avea să depășească 30.000 de oameni.

Din anii ‘60, multe așezări au intrat în trendul depopulării, odată cu migrația localnicilor spre orașe. Unele, considerate neviabile, au fost condamnate la dispariție de regimul comunist, care a blocat investițiile în infrastructură, utilități și construcții. Fenomenul depopulării s-a accentuat după 1990, și a dus la dispariția completă a multor sate.

În prezent, cele peste 50 de localității din Munții Poiana Ruscă mai numără împreună aproximativ 15.000 de locuitori, densitatea populației din zonă fiind de 5 – 6 locuitori pe kilometru pătrat. Comunele Bunila (de care aparține și Vadu Dobrii, Bătrâna și Cerbăl) au o populație de circa trei locuitori la kilometru pătrat și numără împreună mai puțin de 800 de locuitori.