Benjamin Netanyahu a declarat că Ierusalimul va rămâne pentru totdeauna sub suveranitatea israeliană.

Premierul israelian, al cărui partid pe care îl conduce (Likud) va avea alegeri în toamnă, i-a atenționat pe susținători că „inamicii” (Iranul și grupările teroriste Hamas și Hezbollah)  nu fac distincție între israelieni și arabi, între partidele de  stânga și dreapta sau între evreii seculari și evreii ortodocși.

„Inamicii noștri vor să ne distrugă pe toți. Pe toți. Ei nu fac distincție între dreapta și stânga, între seculari și religioși, între evrei și arabi, între rezidenți și cetățeni ai Israelului”. 

„Cu ajutorul lui Yahweh, vom menține Ierusalimul sub suveranitate israeliană pentru totdeauna”, a adăugat premierul.

Ierusalim, considerat unul dintre cele mai vechi orașe din istorie și cel mai sfânt loc pentru cele trei religii abrahamice (Iudaismul, Creștinismul, Islamul), este capitala Israelului. Însă, și Palestina îl pretinde.

Istoria orașului Ierusalim

Pe locul unde avea să fie creat „orașul lui David” s-au stabilit așezări umane încă din anii 3000 î.Hr.

În timpul perioadei canaanite din secolul 14 î.Hr., Ierusalim era numit Urusalim în textele de pe tabletele egiptene, adică, „orașul lui Shalem” (Shalem era o zeitate canaanită a amurgului și a zorilor, simbolizat de Venus).

În secolul al 10-lea î. Hr.,regele David a cucerit orașul controlat atunci de iebusiți și l-a proclamat capitala Regatului Unit al Israelului.

Fiul și succesorul său, regele Solomon, a construit Primul Templu.  Israeliții, care practicaseră monolatria, au devenit monoteiști și s-au dedicat numai zeului El/Yaweh (Dumnezeul biblic din Vechiul Testament).

Orașul a fost asediat de 23 de ori și distrus de două ori. Prima dată a fost distrus în 586 î.Hr., de către babilonienii conduși de regele Nabucodonosor, iar israeliții au fost înrobiți și deportați.

În 539 î.Hr., Cirus cel Mare al Persiei le-a permis israeliților să se întoarcă în Ierusalim și să construiască cel de-al Doilea Templu.

Ierusalimul a fost ocupat de macedonenii conduși de Alexandru cel Mare în 332 î.Hr.  și de către  romanii conduși de Pompei cel Mare în 63 î.Hr. Regele clientelar al Romei,  Irod cel Mare,  a extins cel de-al doilea Templu.

În anul 70 d.Hr., zidurile cetății și al Doilea Templu au fost distruse de către romanii conduși de împăratul roman Vespasian în urma răscoalei evreiești.

În 638 d.Hr., Ierusalimul, atunci devenit un centru al pelerinilor creștini, a fost cucerit de arabii care au construit Domul Stâncii și Moscheea Al-Aqsa.

Orașul a trecut sub multiple ocupații străine: a fost capturat de cruciații francezi în 1099, de egiptenii conduși de Saladin în 1187, în 1517 de către otomani.

După Războiul Arabo-Israelian din 1948, Ierusalim a fost divizat între Israel și Iordania. În urma Războiului de Șase Zile din 1967,  Israelul a capturat și Ierusalimul de Est.

În 2018, după ce președintele american Donald Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitala oficială a Israelului, SUA au mutat ambasada de la Tel Aviv în Cetatea Sfântă.

Sursa Foto: Hepta/ Wikipedia Commons

Sursa Video: Guvernul Israelului

Autorul recomandă: Coaliția anti-Netanyahu, creată de doi foști premieri israelieni prin fuziunea partidelor:„Statul Israel trebuie să-și schimbe direcția”

Într-o mișcare ce semnalează o schimbare de paradigmă în arhitectura de securitate a Europei de Est, compania ucraineană de apărare Fire Point și-a fixat un obiectiv ambițios: reducerea dependenței critice de Washington și de giganții tehnologici occidentali. Pe fondul incertitudinii privind angajamentele de securitate ale SUA, Kievul mizează pe propriile resurse pentru a-și asigura nu doar supraviețuirea, ci și un loc la masa marilor exportatori de armament.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Dependența Ucrainei de livrările de arme americane și, mai ales, de sistemul Starlink al lui Elon Musk, s-a dovedit a fi un punct vulnerabil într-un conflict de uzură. În acest context, Fire Point – o companie care a crescut fulminant de la câteva zeci la peste 6.000 de angajați – anunță planuri pentru lansarea a zeci de sateliți proprii până în 2027. Mesajul transmis de Denis Știlerman, cofondator și designer-șef, este unul de o claritate politică tăioasă: „Nu vindem doar arme, ci independență în materie de securitate”.

„Flamingo” și mirajul autonomiei europene

Piesa de rezistență a arsenalului Fire Point este racheta „Flamingo”, despre care producătorii afirmă că are o rază de acțiune de 3.000 km – dublu față de celebra rachetă americană Tomahawk. Totuși, analiștii militari privesc aceste cifre cu un amestec de admirație și scepticism, având în vedere că eficiența reală a rachetei în condiții de luptă nu a fost încă documentată oficial.

În ciuda acestor îndoieli tehnice, Berlinul pare deja sedus de pragmatismul ucrainean. Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a lăudat „progresele tehnologice impresionante” de la Kiev, explorând posibilitatea unor asociații mixte pentru producția de drone și rachete. Pentru europeni, atracția este dublă: prețul semnificativ mai mic față de modelele occidentale și experiența directă a frontului, care a permis dronelor FP-1 și FP-2 să opereze fără GPS, fentând sistemele rusești de bruiaj electronic.

Umbrele corupției și „efectul Copenhaga”

Ascensiunea Fire Point nu este însă lipsită de controverse, într-un peisaj mediatic ucrainean extrem de sensibil la legăturile dintre afaceri și mediul politic. Publicația The Financial Times notează că apropierea companiei de cercul președintelui Volodimir Zelenski a ridicat semne de întrebare.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Un contract major cu Danemarca pentru producția de combustibil solid pentru rachete a fost înghețat recent, după ce în presă au apărut interceptări care sugerau că unul dintre principalii beneficiari ai Fire Point ar fi Timur Mindici, un fost partener de afaceri al președintelui. Deși Știlerman respinge acuzațiile drept „zvonuri care provoacă întârzieri”, incidentul subliniază dificultatea Ucrainei de a separa efortul de război de vechile metehne ale sistemului.

Între Pentagon și Orientul Mijlociu

În timp ce Donald Trump a respins public ideea unei implicări ucrainene în Orientul Mijlociu, Pentagonul manifestă un interes real pentru tehnologia de la Kiev. Se pregătește chiar un acord fără precedent care ar permite exportul dronelor ucrainene în SUA pentru teste militare.

Fire Point a mers chiar mai departe, propunând crearea unei „zone gri” în Orientul Mijlociu pentru a contracara influența Iranului, o idee care ar fi pe placul statelor din Golf, dar care rămâne blocată în așteptarea unui „permis de la America”.

Succesul Fire Point și proiectul scutului antirachetă „Freya”, dezvoltat în parteneriat cu germanii de la Diehl Defence, reprezintă mai mult decât o reușită industrială. Este încercarea unei națiuni aflate în pragul epuizării de a-și scrie propriul destin tehnologic. Într-o lume unde „securitatea costă”, Kievul învață că cea mai ieftină cale către independență este inovația proprie, chiar dacă aceasta vine la pachet cu provocările interne ale transparenței și cu echilibristica complicată între aliații de la Berlin și cei de la Washington.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>