Actualitate
Cum a fost îmblânzită Valea Oltului. Transformarea îndelungată a celui mai spectaculos defileu din Carpați
Lucrări ample de infrastructură au transformat, de-a lungul timpului, Valea Oltului dintr-un ținut primejdios, dificil de străbătut, într-unul dintre cele mai circulate defileuri din România, căutat de turiști pentru stațiunile, monumentele naturii și vestigiile sale istorice.
Drumul de pe Valea Oltului la Călimănești. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Mii de mașini tranzitează zilnic Valea Oltului, una dintre cele mai importante rute de transport ale României, care leagă Transilvania de Muntenia.
Aproape jumătate din cei circa 105 kilometri dintre Sibiu și Râmnicu Vâlcea, orașe aflate de-o parte și de cealaltă a Carpaților, sunt străbătuți prin sectorul montan al văii adânci săpate de râul Olt, care coboară spre Dunăre.
Defileul a trecut prin schimbări ample de-a lungul timpului, începute odată cu amenajarea primului drum din epoca sa modernă în urmă cu trei secole. Au fost urmate de refacerea vechiului drum în secolul al XIX-lea, și de construirea căii ferate care îl străbate de peste 125 de ani.
În a doua parte a secolului XX, ruta din Valea Oltului a devenit tot mai importantă, iar ridicarea barajelor și a amenajărilor hidroenergetice de pe Olt din a doua parte a secolului XX, dar și dezvoltarea micilor localități de pe malurile sale și a comerțului din zonă au contribuit la transformarea sa.
Valea Oltului a intrat într-o nouă etapă de modernizare odată cu construcția autostrăzii montane Sibiu-Pitești, care o traversează între localitățile Boița, din județul Sibiu, și Racovița, din județul Vâlcea. Mai multe tuneluri și viaducte prind contur pe malurile sale, „împlântate” în versanții abrupți acoperiți cu pădure.
Valea Oltului, o istorie vizibilă de două milenii
Oltul intră în defileu pe la poalele Munților Făgăraș, după ce părăsește localitățile Turnu Roșu și Boița, din județul Sibiu. Traversează Pasul Turnu Roșu până la Câineni, apoi o parte a depresiunii Loviștei, până la Brezoi, unde primește apele Lotrului.
În sectorul sudic, cunoscut ca Defileul Coziei, râul străbate Parcul Național Cozia și părăsește zona montană la Călimănești (video), în apropiere de Râmnicu Vâlcea. Pe traseul său, Oltul desparte Munții Făgăraș și Cozia de Munții Lotrului și Căpățânii.
Primele drumuri de pe Valea Oltului au fost amenajate în Antichitate, defileul fiind una dintre rutele pe care armatele împăraților Domițian și Traian au încercat să se strecoare în Dacia, fiind înfruntate aici de armatele dacilor.
La Cozia se găsea „Masa lui Traian”, o stâncă ieșită din albia râului, care ar fi fost dăltuită de romani, numită astfel pentru că, potrivit legendei, împăratul roman ar fi poposit aici. În timp ce blocul de piatră a fost afectat de construcția căii ferate pe malul stâng al Oltului și apoi de amenajarea lacului de acumulare, alte vestigii antice s-au păstrat în Defileul Oltului.
Castrul Arutela, în restaurare. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Rămășițe ale castrului roman Arutela și un monument care reconstituie parțial fosta așezare militară romană pot fi văzute pe malul stâng al Oltului, în apropiere de Mănăstirea Cozia și de locul „Mesei lui Traian”.
Castrul roman, înființat la începutul secolului al II-lea, și-ar fi primit numele de la izvoarele binefăcătoare din zonă, puternic mineralizate, care aveau să facă faimoasă stațiunea Călimănești-Căciulata. La nord, în apropiere de Câineni, unde Valea Oltului se intersectează cu Pasul Perișani, se afla castrul roman Pons Vetus, o așezare căreia localnicii îi păstraseră până în secolele trecute numele de Poarta Romanilor.
Urmele unor fortificații romane se întâlnesc în mai multe locuri din Valea Oltului. Printre cele mai spectaculoase sunt cele ale drumului antic prin defileu.
Acest drum, la fel ca și drumul roman din Cazanele Dunării, era pe alocuri suspendat pe bârne împlântate în versanți, pentru ca apele să nu îl inunde. Rămășițele sale au fost identificate în zona Racovița-Cornet, la ieșirea din Parcul Național Cozia. Potrivit istoricilor, drumul de pe Valea Oltului, care urca până la Turnu Roșu, a fost refăcut în vremea împăratului Hadrian (117–138) și a fost folosit și în Evul Mediu, trecătoarea fiind amintită în vremea voievozilor Mircea cel Bătrân și Mihai Viteazul.
Mănăstiri și biserici medievale
În perioada medievală, pe Valea Oltului au fost ridicate mai multe mănăstiri. Cea mai veche dintre ele, Cozia, se află în nordul stațiunii Călimănești și datează din secolul al XIV-lea, fiind ctitorită de Mircea cel Bătrân și înfrumusețată de domnitorii care l-au urmat pe tronul Țării Românești. În curtea ei a fost construită o „bolniță”, un spital medieval unde izvoarele binefăcătoare din zonă erau folosite la vindecarea bolnavilor încă din secolul al XVI-lea.
Cozia. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Ruinele unui turn medieval circular, ridicat la începutul secolului al XVI-lea, veghează la celălalt capăt al defileului. „Turnul spart” a fost construit în apropiere de Boița, pe malul drept al Oltului, amintind de turnul circular de la Crivadia, însă ar fi rezistat doar trei decenii de la înălțarea sa, fiind distrus de apele învolburate ale Oltului.
Boița. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
În apropierea sa, castelul medieval Turnu Roșu de la Boița a avut un rol mai important.
Construcțiile sale, începute în secolul al XIV-lea, au fost folosite pentru apărarea trecătorii Oltului și ca punct de vamă pe drumul care lega Transilvania de Muntenia. În apropierea vechiului castel, un izvor amenajat în defileu, numit „Fântâna Împăratului”, poartă amintirea întâlnirii de aici a împăratului Franz Joseph cu domnitorul Barbu Știrbei, în 1852.
Primul drum modern de pe Valea Oltului, construit de habsburgi
Din Evul Mediu și până la Marea Unire din 1918, Valea Oltului a fost punct de trecere între regiunile istorice Transilvania și Muntenia.
Drumul din Defileul Oltului a fost amenajat la începutul secolului al XVIII-lea, după ce Oltenia a ajuns sub stăpânirea habsburgilor. A fost numit atunci „Via Carolina”, după numele împăratului Carol al VI-lea.
„Via Carolina. Cea dintâi îngrijire a guvernului Austriei, luând în posesiune Oltenia (1718), a fost de a uni prin comunicaţiuni mutuale Dacia Alpestră (Transilvania) cu Dacia de Mijloc (Oltenia). De aceea, pe de-o parte, a pus a se curăţi albia Oltului de stâncile care împiedicau orice transport de apă, iar pe de alta, să deschidă, cu multe greutăţi, Via Carolina, care mergea de la Turnu Roşu până la Bogdănești, aproape de Râmnicu Vâlcea. Această şosea pe marginea Oltului fu considerată în acele vremuri ca o lucrare extraordinară şi fu asemănată cu construcțiile romanilor, căci, zice o inscripție de la Câineni: chiar vitejia lui Traian s-a oprit aici. Dificultăţile erau într-adevăr foarte mari, având a învinge stâncoasa rezistenţă a Carpaţilor şi capriciile furioase ale Oltului”, informa revista Familia, în 1890.
Via Carolina, modernizată în secolul al XIX-lea
La mijlocul secolului al XIX-lea, lucrările la drumul de pe Valea Oltului au fost reluate, pentru a moderniza calea tot mai des folosită de români, germani și ungari. Lucrările au fost grăbite în jurul anului 1850, pentru pregătirea vizitei pe care împăratul Franz Joseph urma să o facă în Țara Românească.
DN 7, Valea Oltului. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
„În ambele defilee, pasul este împodobit de șoseaua de stat; privită din tren, aceasta merge pe malul opus. Șoseaua lată și frumoasă a fost construită în anii ’50 ai secolului trecut și, în multe locuri, a fost săpată prin dinamitarea pereților de stâncă. Zidurile ei de sprijin din piatră, construcțiile căii ferate și numeroasele căi ferate industriale care se ramifică spre văile laterale se înfățișează, în mijlocul naturii copleșitoare, ca o imagine a biruinței omului asupra forțelor naturii”, nota, în 1912, savantul Gustav Bedeus von Scharberg, baron și funcționar al comitatului Sibiu.
Noile autostrăzi care golesc drumurile naționale și amenință afacerile de pe marginea șoselelor
La începutul secolului XX, adăuga acesta, mai sus de noua șosea încă mai puteau fi observate segmente din drumul construit în anul 1717, sub coordonarea cartografului austriac Friedrich Schwantz von Springfels (c. 1690–1728). Spre deosebire de drumul antic al Oltului, amenajat pe malul stâng, Via Carolina fusese construită pe malul opus.
„Acesta a fost săpat în stâncă pentru a lega imperiul de Oltenia, dobândită atunci, și urma în întregime versantul muntos de pe malul drept, deoarece malul stâng rămăsese turcesc. Pentru vremea aceea, lucrarea era o realizare extraordinară. Potrivit protocolului comunității orașului Sibiu, și orașul, precum și Scaunul Sibiului, au avut o contribuție importantă la construirea drumului, mai ales prin punerea la dispoziție a muncitorilor. Placa memorială din marmură, care amintește construirea șoselei, este fixată pe o stâncă ieșită în afară. Nu departe de ea se află o interesantă cruce veche de piatră; este posibil ca ea să fi fost ridicată pentru unul dintre accidentele care, din cauza îngustimii drumului și a prăpastiei adânci ce se deschidea imediat lângă el, pe coasta muntelui, se pare că s-au petrecut adesea”, nota savantul Gustav Bedeus von Scharberg.
Stațiunea de pe Valea Oltului
Pe marginea șoselei, o mulțime de hanuri au fost construite începând din secolul al XIX-lea, de-o parte și de cealaltă a vechilor granițe ale regiunilor istorice. Însă cel mai căutat loc de pe Valea Oltului a fost stațiunea Călimănești-Căciulata, aflată la 18 kilometri de municipiul Râmnicu Vâlcea.
Imaginea 1/15:
Stațiunea Căciulata Călimănești Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (44) JPG
„Castrul roman Arutela, ale cărui ruine sunt la Bivolari, lângă Călimănești, folosea în termele castrului izvoare termale. Izvoarele minerale, cunoscute deja din timpul dacilor și romanilor, sunt valorificate terapeutic începând cu anul 1830, în Călimănești. Apele minerale de aici au fost folosite și de către Napoleon al III-lea, care suferea de rinichi, și au fost prezentate în revista L’Union médicale, în anul 1859. În anul 1873, la Expoziția Internațională a Apelor Minerale de la Viena, apei de Căciulata i se atribuie medalia de aur”, arată Ghidul Stațiunilor Balneare, realizat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.
Imaginea 1/10:
Stațiunea Căciulata Călimănești Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (16) JPG
Între 1882 și 1884 a fost construit primul mare complex balnear de la Călimănești, actualul Hotel Central. Din 1910, stațiunea a trecut în concesiunea Societății „Govora-Călimănești”, iar în 1912 a fost construit Cazinoul din Ostrov. În 1924 au fost ridicate Hotelul 1, Jantea, Bazarul și Teatrul cu Terasa Olt — astăzi biblioteca —, iar Complexul Balnear Cozia a fost dat în folosință între anii 1976 și 1979.
Hotelul Central, Călimănești, ridicat la sfârșitul secolului al XIX-lea. Foto Daniel Guță. ADEVĂRUL
Parcul Național Cozia, castrele romane, mănăstirile medievale și traseele montane se alătură atracțiilor turistice căutate pe Valea Oltului, alături de stațiunea balneară cu origini antice.
Navigația pe Olt, extrem de dificilă
În secolul XX, drumul național de pe Valea Oltului a trecut prin mai multe etape de modernizare, însă relieful dificil și alunecările de teren au continuat să cauzeze probleme pe traseu. Și în prezent au loc lucrări de protejare a versanților din defileele sale.
Valea Oltului a fost o provocare pentru navigație din cauza reliefului accidentat, a curenților puternici, a pragurilor stâncoase și a îngustimii văii în unele locuri. În anumite perioade și pe unele segmente putea fi străbătută de vase ușoare, însă, în unele locuri, chiar și acestea puteau să se zdrobească de stâncile din ape.
Oltul la Robeșto. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
O stâncă numită de localnici Clopot era unul dintre reperele Defileului Coziei, într-un sector îngust și primejdios al Oltului.
Legenda spune că aici s-ar fi izbit de stâncile râului o corabie care aducea la Mănăstirea Cozia un clopot turnat de sași. Potrivit altor relatări, consemnate la începutul secolului XX de baronul Gustav Bedeus, unele blocuri de stâncă ar fi fost prăvălite în Olt de un voievod muntean din secolul al XVIII-lea, pentru a împiedica transporturile militare pe râu.
Cel mai complex nod de autostradă prinde contur. „Va avea numeroase poduri, pasaje și chiar viaducte, pe trei niveluri”
Calea ferată din Valea Oltului
La sfârșitul secolului al XIX-lea, autoritățile vremii au susținut transformarea defileului într-un canal navigabil. Amenajarea Văii Oltului ca arteră navigabilă nu a mai avut loc. În schimb, din 1901, defileul este traversat de unul dintre cele mai spectaculoase trasee feroviare din România.
Linia ferată din zona montană a Oltului, între localitățile Turnu Roșu și Călimănești-Cozia, a fost construită între anii 1896 și 1901, lucrările fiind coordonate de Direcția Generală C.F.R. din Regatul României.
Ruta, cu o lungime de 40 de kilometri, lega regiunile istorice Transilvania și Țara Românească, trecând prin Turnu Roșu, Racovița, Câineni, Cornet, Robești, Gura Lotrului, Lotru și Călimănești-Jiblea, localități înșirate pe Valea Oltului, într-un relief dificil. Pe traseu au fost construite zece tuneluri și 18 poduri metalice, cel mai spectaculos dintre acestea fiind cel de la Proieni, aflat pe lista monumentelor istorice.
Hidrocentralele din defileu
În anii ’60 a început amenajarea hidroenergetică a râului Olt, care viza construcția a peste 30 de hidrocentrale, cu o putere instalată totală de 1.000 MW. Prima hidrocentrală de pe Olt a fost construită la Râmnicu Vâlcea în 1969.
Oltul la Cozia. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Pe valea Oltului, lucrările au început în 1989 și vizau construirea a cinci centrale hidroelectrice la Cornetu, Robești, Câineni, Lotrioara și Racovița, cu o putere instalată totală de 145 MW și o producție anuală estimată de aproximativ 270 de milioane kWh.
„Amenajările de la Cornetu, Robești și Racovița, începute în anul 1989, au avansat într-un ritm foarte lent. Punerea în funcțiune (PIF) a avut loc astfel: la Cornetu, primul grup a fost pus în funcțiune în anul 2001, iar al doilea în 2002; la Robești, lucrările au fost finalizate și centrala a fost pusă în funcțiune în 2012; iar la Racovița, punerea în funcțiune a avut loc în 2019, însă cu o restricție de nivel la 372,50 mdMB, minim energetic”, arată Ministerul Mediului.
În ceea ce privește amenajările de la Lotrioara și Câineni lucrările au fost întrerupte în anii ’90 și, reluate ulterior, nu au mai fost finalizate.
Pentru cine se muta in Romania din alta tara, primele drumuri cu masina sunt o experienta aparte. Semnele de circulatie seamana cu cele din restul Europei, dar ritmul traficului, obiceiurile soferilor si drumurile de munte au farmecul lor, pe care il descoperi doar dupa cateva sute de kilometri parcursi.
Inainte de primul drum lung, multi straini isi pun intrebari despre acte si despre statutul lor in tara. Unii discuta cu un avocat imigrari pentru a intelege mai bine ce documente sunt valabile aici si ce trebuie facut pe termen lung, mai ales daca vor sa ramana in Romania mai multi ani.
Drumul in sine ramane insa partea cea mai interesanta. Si cea mai frumoasa, mai ales vara, cand zilele sunt lungi si fiecare weekend poate insemna o destinatie noua.
Primele saptamani la volan in orasele mari
In orasele mari, traficul poate parea aglomerat la inceput, mai ales la orele de varf. Soferii nou veniti invata repede unde se gasesc locuri de parcare, care sunt strazile de evitat dimineata si cum se circula in intersectiile mari, unde fiecare are ritmul lui. Un GPS bun si putina rabdare rezolva cele mai multe situatii.
O tema care revine des in discutiile dintre strainii stabiliti aici este preschimbare permis auto, pentru ca fiecare tara emitenta are un regim diferit. Informatia potrivita se cauta pentru situatia proprie, din surse oficiale, nu din experienta unui prieten care venea din alta tara.
Lucrurile pe care un sofer nou venit le are, de obicei, in masina in primele luni sunt aceleasi:
- permisul si actul de identitate
- actele masinii si asigurarea valabila
- trusa medicala, extinctorul si triunghiurile
- o harta offline pentru zonele fara semnal
Excursiile lungi si planurile de viitor
Dupa cateva luni, drumurile scurte prin oras sunt inlocuite de excursii mai lungi. Muntii, Delta si satele cu case vechi devin destinatii de weekend, iar soferii straini descopera o tara mult mai variata decat se asteptau cand au ajuns prima data.
Pentru cei care raman aici multi ani, drumurile acestea devin parte dintr-un plan mai larg de viata, in care apare uneori si subiectul obtinere cetatenie romana. Fiecare situatie are conditiile ei, iar informatiile corecte se afla de la institutiile competente si de la oameni care lucreaza cu astfel de dosare.
Pana atunci, harta tarii se umple incet cu locuri vizitate. Fiecare excursie aduce o poveste noua, o fotografie si, uneori, un prieten nou intalnit la o pensiune de munte sau la un popas pe marginea drumului.
Rutele recomandate de soferii straini
Cei care au condus mult prin Romania au, aproape toti, o lista de drumuri pe care le recomanda celor nou veniti, in ordinea in care le-au descoperit:
- drumurile de munte din Carpati, vara
- satele cu biserici vechi din nordul tarii
- litoralul, in afara sezonului aglomerat
- Delta Dunarii, cu masina pana la Tulcea
- cetatile si orasele medievale din centru
Fiecare drum are particularitatile lui. Unele sunt spectaculoase, dar cer atentie la curbe si la vreme, altele sunt linistite si potrivite pentru o plimbare de duminica cu toata familia si cu un picnic la jumatatea drumului.
Iarna, drumurile de munte cer pregatire suplimentara. Anvelopele potrivite sunt obligatorii, iar verificarea prognozei inainte de plecare scuteste multe neplaceri.
Ce obiceiuri au soferii romani?
Orice sofer strain observa, dupa primele saptamani, cateva obiceiuri locale. Claxonul scurt de salut intre cunostinte, semnalul cu farurile pentru a avertiza ceva pe drum sau ajutorul spontan oferit cuiva ramas in pana sunt lucruri care raman in memorie.
Unii se adapteaza imediat, altii au nevoie de mai mult timp ca sa inteleaga ritmul. Ce ajuta mult este rabdarea, mai ales in orasele mari, unde traficul de la orele de varf poate obosi pe oricine dupa o zi lunga de munca.
Cu timpul, si strainii incep sa salute cu farurile. E semnul ca s-au acomodat si ca drumurile din Romania nu mai au secrete pentru ei.
Pauzele si popasurile de pe drum
Drumurile lungi au si ele ritualurile lor. O cafea la o benzinarie, un covrig cumparat de la marginea drumului sau o oprire la o stana pentru branza proaspata devin parte din experienta, la fel de importante ca destinatia insasi.
Multi straini spun ca aceste pauze sunt momentele in care au simtit cel mai bine tara. Oamenii de la marginea drumului sunt adesea curiosi sa afle de unde vine soferul, iar conversatiile scurte se transforma uneori in recomandari de locuri pe care nu le gasesti in ghidurile turistice.
Mancarea de la stana ramane, pentru multi, cea mai buna amintire de drum. Si un motiv sa revina pe acelasi drum, an de an, de cele mai multe ori cu prieteni noi.
Masina ca parte din viata in Romania
Dupa un an sau doi, masina devine pentru multi straini mai mult decat un mijloc de transport. Este felul in care au descoperit tara, au cunoscut oameni si au construit amintiri cu familia si prietenii, fie in weekend, fie in concedii mai lungi.
Actele s-au asezat, drumurile zilnice au devenit rutina, iar excursiile de weekend sunt planificate cu placere. Harta din telefon e plina de locuri salvate si de trasee pe care vor sa le refaca, iar prietenii de acasa primesc des fotografii cu peisaje pe care nu le banuiau.
Romania vazuta de la volan arata altfel decat din avion sau din tren. E o tara care se descopera incet, curba cu curba, si care rasplateste cu peisaje pe oricine are rabdare.
Actualitate
Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba
Mulți oameni privesc demența ca pe o loterie: fie ai ghinion și apare, fie scapi. Teama este ușor de înțeles, mai ales dacă ai văzut boala de aproape, la un părinte sau la un bunic. Realitatea este însă mai nuanțată. Unii factori de risc țin de vârstă și de moștenirea genetică, deci nu-i poți controla. Alții țin de felul în care trăiești și de bolile pe care le ții sau nu sub control. Analizele internaționale din ultimii ani arată că o parte importantă a cazurilor, aproape jumătate potrivit unor estimări, ar putea fi prevenite sau amânate.
Ce nu poți schimba
Vârsta rămâne cel mai important factor de risc. Riscul crește vizibil după 65 de ani, deși demența nu este o parte normală a îmbătrânirii, iar mulți oameni ajung la vârste foarte înaintate cu mintea limpede. Contează și genetica: anumite variante ale genelor cresc predispoziția, iar în cazuri rare boala se transmite direct în familie. Femeile sunt afectate ceva mai des, în parte pentru că trăiesc mai mult.
Totuși, a avea un părinte cu demență nu înseamnă că vei face și tu boala. Când vorbim despre cauze dementa, vârsta și genele sunt doar o parte din poveste. Restul se construiește în decenii, din obiceiuri și din afecțiuni care, de cele mai multe ori, pot fi ținute sub control.
Tensiunea, diabetul și colesterolul
Ce afectează inima afectează și creierul. Hipertensiunea netratată, diabetul, colesterolul crescut și obezitatea deteriorează în timp vasele mici care hrănesc țesutul cerebral. Riscul începe să se acumuleze încă de la vârsta mijlocie, cu mult înainte de apariția vreunui semn, de aceea contează atât de mult controalele regulate și tratamentul urmat corect după 40 de ani.
Acești factori vasculari nu duc doar la demența vasculară. La vârstnici, leziunile vaselor de sânge și modificările specifice bolii Alzheimer apar adesea împreună, iar medicii numesc această combinație dementa mixta. Este o formă frecventă la vârste înaintate, iar existența ei arată cât de mult contează sănătatea vaselor, chiar și atunci când boala de fond este alta.
Auzul și vederea, factori subestimați
Puțini oameni fac legătura între pierderea auzului și memorie, dar ea există. Când auzi greu, creierul primește mai puțini stimuli, depune mai mult efort ca să înțeleagă și, adesea, te retragi din conversații. Același lucru e valabil și pentru vederea slabă netratată. Mulți oameni amână ani la rând un test auditiv, deși scăderea auzului este frecventă după 60 de ani și poate fi corectată relativ ușor. Un control auditiv periodic și purtarea aparatului auditiv sau a ochelarilor recomandați sunt gesturi simple, cu beneficii mai mari decât par.
Mișcarea, fumatul și alcoolul
Activitatea fizică regulată îmbunătățește circulația, ajută la controlul greutății și al glicemiei și pare să aibă un efect protector direct asupra creierului. Nu e nevoie de sală: mersul pe jos în ritm alert, grădinăritul sau înotul, practicate constant, sunt suficiente. Fumatul și consumul excesiv de alcool lucrează în sens invers, afectând vasele și celulele nervoase. Renunțarea la fumat aduce beneficii la orice vârstă.
Mintea activă și oamenii din jur
Creierul are nevoie de provocări. Educația, învățarea lucrurilor noi, cititul sau jocurile care cer gândire construiesc o rezervă pe care o poți folosi mai târziu. La fel de importante sunt relațiile: izolarea socială și depresia netratată cresc riscul, motiv pentru care merită să păstrezi legătura cu prietenii și familia și să ceri ajutor când starea de spirit se strică. Nu în ultimul rând, protejează-ți capul, purtând cască la bicicletă și evitând căderile, pentru că loviturile repetate lasă urme.
Nu poți alege ce gene ai moștenit și nici nu poți opri trecerea anilor, dar poți influența multe dintre celelalte piese. Fiecare tensiune ținută sub control, fiecare plimbare și fiecare conversație contează, iar efectele se adună în timp. Iar dacă observi schimbări de memorie la tine sau la cineva drag, discută-le cu medicul, care te poate ajuta să afli ce se află în spatele lor.
Actualitate
Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group
Într-o turnătorie, lângă un cuptor de sticlă sau la postul de sudură, căldura nu este un disconfort trecător, ci un risc prezent în fiecare minut al turei. O piesă ridicată fără protecție, un strop de metal topit sau o talpă care cedează pe o suprafață fierbinte pot transforma o zi obișnuită într-un accident. Vestea bună este că echipamentul potrivit reduce mult aceste riscuri, iar Hoffmann Group explică în ghidurile sale pentru protecția personală cum se aleg corect mănușile și încălțămintea pentru astfel de medii.
Mâinile, primele expuse la căldură
Mâinile ating direct piesele, sculele și suprafețele încinse, de aceea sunt cele mai vulnerabile. Pentru turnătorii, bucătării mari, producția de sticlă sau sudură, alegerea firească sunt modelele de manusi termice certificate pentru riscul concret de la post. Potrivit Hoffmann Group, mănușile rezistente la foc pot face față unor temperaturi de până la 500 °C și oferă, în același timp, protecție mecanică, însă valoarea exactă diferă de la un model la altul și trebuie verificată pe etichetă.
Eticheta unei astfel de mănuși face trimitere la standardul EN 407, care testează șase comportamente: rezistența la aprindere, la căldura de contact, la căldura de convecție, la căldura radiantă, la picăturile mici de metal topit și la cantitățile mari de metal topit. Fiecare primește un nivel de la 0 la 4, iar cu cât cifra este mai mare, cu atât protecția este mai bună. Pe aceeași mănușă apare adesea și standardul EN 388, pentru riscurile mecanice: abraziune, tăiere, rupere și perforare.
Materialul face diferența
În spatele cifrelor stă materialul din care este făcută mănușa, iar gama Hoffmann Group include mai multe variante, fiecare cu rolul ei. Țesătura de aramidă sau Kevlar rezistă la căldură și la tăiere, iar țesătura de sticlă face față expunerilor la temperaturi ridicate. Pielea este apreciată la sudură pentru rezistență și flexibilitate, în timp ce tricotul cu acoperire de nitril sau neopren asigură o priză sigură.
Pe lângă marca proprie HOLEX, gama include producători precum Ansell, JUTEC sau uvex. Rețineți că o mănușă prea groasă pentru o operație de precizie ajunge să fie scoasă, așa că merită să alegeți cel mai subțire model care oferă nivelul de protecție cerut.
Picioarele, protejate de jos în sus
Căldura nu vine doar de sus. Stropii de metal topit, pardoselile încinse și obiectele grele care cad fac din încălțăminte a doua linie de apărare. Pentru astfel de medii, perechile de bocanci de lucru certificați conform EN ISO 20345 oferă bombeu de protecție, iar clasele superioare adaugă talpă antiperforare și rezistență la apă. Marcajul suplimentar HRO arată că talpa rezistă la contactul cu suprafețe fierbinți, un detaliu esențial lângă cuptoare sau în turnătorii.
Hoffmann Group amintește că bocancii de siguranță diferă nu doar prin clasă, ci și prin materiale, design și culoare. Bombeul poate fi din oțel, aluminiu sau plastic, iar fața din piele, microfibră sau textil. Gama include modele pentru bărbați și femei, de la mărci precum GARANT, ELTEN sau Haix. Iar confortul nu este un detaliu: site-ul notează că nu este neobișnuit ca picioarele să stea în încălțămintea de lucru 50 de ore pe săptămână sau chiar mai mult.
Un plan, nu o achiziție la întâmplare
Într-o întreprindere cu mai multe tipuri de posturi, sudorul, operatorul de la cuptor și mecanicul de întreținere au nevoie de echipamente diferite. Pentru a evita confuziile, Hoffmann Group întocmește un plan personalizat de utilizare a mănușilor, care stabilește, pe baza analizei de risc, ce mănuși sunt necesare în fiecare zonă. Specialiștii în echipamente de protecție personală pot sprijini și alegerea încălțămintei, testele de purtare și instruirea angajaților, astfel încât echipamentul să fie nu doar cumpărat corect, ci și purtat corect.
Lucrul la temperaturi înalte va rămâne solicitant, dar riscul de arsuri poate fi redus considerabil atunci când fiecare om poartă echipamentul potrivit postului său. Începeți cu o trecere prin zonele cele mai calde ale producției și notați ce ating angajații zilnic cu mâinile și pe ce calcă: de acolo pornește orice alegere corectă.
Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici
Pentru cine se muta in Romania din alta tara, primele drumuri cu masina sunt o experienta aparte. Semnele de circulatie...
Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba
Mulți oameni privesc demența ca pe o loterie: fie ai ghinion și apare, fie scapi. Teama este ușor de înțeles,...
Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group
Într-o turnătorie, lângă un cuptor de sticlă sau la postul de sudură, căldura nu este un disconfort trecător, ci un...
Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă
Ai observat că, odată cu venirea toamnei, casa pare mai întunecată, chiar dacă nu s-a schimbat nimic în ea? Zilele...
Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate
O lansare de produs, o gală de final de an sau aniversarea a zece ani de activitate par, pe hârtie,...
Summitul crucial pentru războiul din Ucraina: Xi Jinping, Putin și Trump negociază cea mai importantă întâlnire a anului. China confirmă discuțiile
Autoritățile chineze au confirmat că poartă discuții privind organizarea unei întâlniri la nivel înalt între președintele Xi Jinping, liderul rus...
Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Cluj-Napoca și Drobeta-Turnu Severin și-au recuperat simbolic denumirile antice ale așezărilor în anii ’70, în urma unor decizii luate de...
-
Breakingacum 3 zileS-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul
-
Actualitateacum 3 zile
Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate
-
Actualitateacum 2 zile
Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici
-
Actualitateacum 3 zile
Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group
-
Actualitateacum 3 zile
Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba
-
Actualitateacum 3 zile
Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă
-
Uncategorizedacum 2 zileRoborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG
-
Comunicateacum 2 zileFPIOR: Patronatele nu vor susține o nouă creștere a salariului minim în actualele condiții fiscale. „Statul încasează aproape 300 de lei pentru fiecare 200 de lei promiși cetățeanului”