Connect with us
agentie marketing politic

Breaking

Fosta soție româncă a împăratului canibal Bokassa, jefuită la Snagov

Publicat

pe

Fosta soție româncă a împăratului canibal Bokassa, jefuită la Snagov

Fosta soție româncă a împăratului canibal Jean-Bedel Bokassa, care, în anii ’70, a condus Africa Centrală cu o mână de fier, a fost jefuită de persoane necunoscute care au reușit să intre în palatul femeii de la Snagov. Hoții au reușit să fure din casa Gabrielei Drâmbă o sumă uriașă, în euro.

Fost locotenent centrafican în armata franceză, Jean-Bedel Bokassa a organizat un puci prin care, la 31 decembrie 1965, a cumulat funcțiile de președinte, prim-ministru și ministru al Apărării în Republica Centrafricană.

În 1973, Bokassa a primit vizita lui Nicolae Ceaușescu. Dictatorul român a mers la Bangui într-o vizită de afaceri, în condițiile în care, la vremea aceea, țara noastră construia fabrici, șosele, sisteme de irigații sau prospecții de zăcăminte în timp Africa Centrală, o țară bogată în diamante, plătea cu pietre prețioase.

Nicolea Ceaușescu nu a mers singur, ci însoțit de un ansamblu folcloric. Din delegație a făcut parte, ca traducător de limbă franceză, Gabriela Drâmbă, o blondă cu ochi albaștri care la acel moment avea vârsta de 20 de ani.

Gabriela Drâmbă, cumpărată cu diamante

Ulterior, la data de 28 iulie 1973, a venit rândul conducătorului african să vină la București. Cu această ocazie, Bokassa i-a spus lui Ceaușescu că, dacă i-o dă de soție petraducătoarea de franceză, este dispus să cedeze României zece la sută din producția de diamante a țării sale.

În consecință, Gabriela Drâmbă a fost forțată să accepte mariajul și a plecat cu Bokassa la Bangui. unde dictatorul i-a construit un palat. Nunta a avut loc în 1975, când românca a devenit cea de-a 12-a soție a dictatorului centrafican, un om deosebit de crud, despre care s-a spus că era inclusiv canibal și obișnuia să-și mănânce dușmanii.

Hoții au plecat cu 150.000 de euro

Mariajul, din care a rezultat o fetiță, a durat trei ani. Atunci, românca a reut divorțul, iar Bokassa a acceptat, deoarece ar fi dorit să evite un scandal diplomatic, mai ales că urma să se autoproclame împărat al „Imperiului Centrafican”.

La 50 ani de căsătoria cu împăratul canibal, Gabriela Drâmbă trăiește discret, înconjurată de pisici, într-un adevărat palat ridicat la Snagov, între lac și pădure. Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că la începutul acestui an, în data de 28 ianuarie, fosta soție a lui Bokassa a fost ținta hoților.

Jean Bedel Bokassa și Gabriela Drâmbă

Sursele citate au precizat că spărgătorii ar fi intrat în imobil într-un moment în care proprietara nu era acasă și ar fi plecat cu 150.000 de euro, bani pe care Gabriela Drâmbă îi ținea cash în casă, cu toate că ar deține, în conturi bancare, o avere de ordinul milioanelor de euro.

Polițiștii au ridicat urme și imagini surprinse de camerele de supraveghere, însă, până acum, vinovații nu au fost identificați.

Comentarii Facebook

Breaking

Cel mai cunoscut pilot de la Tarom iese la pensie

Publicat

pe

Cel mai cunoscut pilot de la Tarom iese la pensie

Cezar Osiceanu (62 de ani), cel mai cunoscut pilot de la Tarom, și-a depus dosarul de pensie. Aviatorul spune că în ultima perioadă zbura foarte rar, pentru că Tarom mai are doar 8 aeronave, dintre care una va fi casată în curând. Osiceanu o acuză pe Oana Gheorghiu, vicepremier interimar, că ar fi încercat să „închidă compania Tarom”. „Cred că o să reușească, la câte avioane mai au”.

Cu o carieră de zeci de ani de experiență și cu foarte multe ore de zbor, cunoscutul pilot Cezar Osiceanu vrea să pună manșa „în cui”.

„Tarom mai operează acum cu doar patru avioane ATR 72-600 neachitate complet, un Boeing 737-700 ce urmează a fi trimis la tăiere în Franța și trei avioane Boeing 737-800 închiriate.

Mi-am depus dosarul de pensionare, aștept decizia. Din cauza numărului mic de avioane, zburam rar, mai mult stăteam. În aviație îi spune «Point of No Return PNR».  Acel punct de unde nu te mai poți întoarce”, a declarat Cezar Osiceanu pentru Gândul.

Cezar Osiceanu: „Mi-au furat din sporuri”

Ba mai mult, pilotul vrea să dea compania în judecată.

„Efectiv mi-au furat între 120-140 din sporuri. Îi voi da în judecată”, spune pilotul.

În ceea ce privește situația de la Tarom, Osiceanu acuză PNL și USR de faptul că ar fi vrut să închidă compania românească de aviație.

„USR și PNL au încercat prin Oana Gheorghiu, vicepremierul din Guvernul Bolojan să o închidă, și s-ar putea să reușească”, este de părere aviatorul.

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a transmis recent într-o postare pe Facebook că TAROM este o companie „aflată în zbor direct către eșec”. Aceasta a menționat că TAROM are datorii de 930 de milioane de lei și pierderi financiare estimate pentru 2025 de 186 de milioane de lei.

Pilotul, barza și Dinamo

Revenind la cariera lui Cezar Osiceanu, acesta este pilotul care în aprilie 2009 a reușit să aterizeze în siguranță la Iași cu o aeronavă ATR avariată după un impact cu o barză. La bord se afla echipa de fotbal Dinamo, care urma să joace a doua zi la Iași.

Pilotul spune că după acest incident a zburat cu aeronava goală, pe care a adus-o la București pentru reparații.

„Am adus cu succes avionul la sol după impactul cu o barză în cursa Otopeni-Iași.

În urma acestui incident, având aprobarea domnului director de zbor din acea perioadă, Dobrovolschi Emil, am decis să execut zborul cu aeronava avariată către Otopeni, pentru a putea fi reparată mai rapid și în condiții tehnice cat mai bune. Mi-am dorit ca interesele Tarom să fie cât mai puțin afectate de acest incident nefericit”, susține Osiceanu.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

În Astrahan, a fost introdusă vânzarea de combustibil în funcție de numerele de înmatriculare ale autoturismelor

Publicat

pe

În Astrahan, a fost introdusă vânzarea de combustibil în funcție de numerele de înmatriculare ale autoturismelor

În regiunea Astrahan, benzina va fi vândută în zilele pare și impare în funcție de ultima cifră de pe plăcuța de înmatriculare, a anunțat guvernatorul regiunii.

În zilele impare, carburanții vor fi vânduți șoferilor cu plăcuțe de înmatriculare care se termină în 1, 3, 5, 7 și 9, iar în zilele pare, șoferilor cu plăcuțe de înmatriculare care se termină în 0, 2, 4, 6 și 8.

 Loading …

Mai multe regiuni ale Rusiei se pregătesc să raționalizeze benzina

Astrahan se numără printre alte multe regiuni rusești care implementează vânzarea de combustibil în funcție de numărul de înmatriculare al vehiculului cu o cifră pară sau impară. Autoritățile încearcă să reducă cozile lungi de la benzinării.

Se pare că schema a fost aproape aprobată în regiunea Lipețk, unde personalul este deja instruit să supravegheze respectarea noilor reguli la benzinării.Locuitorii vor fi notificați în următoarele zile, iar noile reguli sunt așteptate să intre în vigoare sâmbătă.

„Sistemul funcționează după cum urmează: șoferii ale căror numere de înmatriculare încep cu 0, 2, 4, 6 sau 8 pot alimenta în zilele par, în timp ce cei ale căror numere încep cu 1, 3, 5, 7 sau 9 pot face acest lucru în zilele impare. Limita este de 30 de litri per vehicul”, a declarat Mash.

Potrivit agenției de știri ruse TASS, aliniată Kremlinului, regiunea Nijni Novgorod va implementa noile norme.

Atacurile ucrainene cu drone bagă Rusia în criză energetică

O criză a combustibilului se adâncește în Rusia și teritoriile ocupate pe fondul continuării atacurilor ucrainene asupra  rafinăriilor de petrol. Deficitul de combustibil raportat anterior în Sevastopolul și Crimeea ocupate s-a extins în regiunea Moscovei.

Reuters a relatat că Rusia a început să importe benzină din India pe cale maritimă. Rusia a negociat, de asemenea, cu Kazahstanul pentru a importa aproximativ 50.000 de tone metrice de benzină AI-92 pentru a atenua deficiențele interne cauzate de închiderea rafinăriilor și de lucrările de întreținere neprogramate, potrivit Pravda.


Sursa Foto: Hepta

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Se schimbă legislația imigrărilor din august 2026. Cum vor putea firmele să aducă muncitori din afara UE

Publicat

pe

Se schimbă legislația imigrărilor din august 2026. Cum vor putea firmele să aducă muncitori din afara UE

Se schimbă legislația imigrărilor din 7 august 2026. Companiile vor putea recruta personal străin din afara UE doar prin agenții autorizate sau prin autorizarea proprie în platforma „Work in Romania”, aflată în dezvoltare.

Noua lege obligă agențiile de recrutare să constituie garanții financiare de cel puțin 75.000 de euro, valoarea crescând în funcție de numărul de lucrători aduși. Dacă garanția de 75.000 de euro se aplică până la 250 de lucrători, plata crește cu încă 50.000 de euro pentru fiecare 250 de lucrători suplimentari. Schimbările apar în contextul deficitului de personal din domenii precum retail, logistică, producție și construcții. Reprezentanții din industrie avertizează că noile reguli pot întârzia procesul de recrutare.

 Loading …

Cum vor putea firmele să aducă muncitori din afara UE. Sursă foto: Shutterstock

Se schimbă legislația imigrărilor din august 2026

„Până acum, legislația era extrem de permisivă. Orice firmă care avea minimum un an de activitate, chiar dacă vindea floricele în parc, putea să aducă muncitori NON-EU. Astăzi avem aproximativ 15.000 de companii care importă forță de muncă. Odată cu 7 august, aceste 15.000 de firme vor dispărea din acest circuit, pentru că nu vor putea susține garanțiile uriașe impuse de stat. Pe piață vor rămâne doar agențiile de plasare mari, puternice, capabile să susțină aceste depozite și să își gestioneze corect contractele”, explică Eugen Saulea, CEO-ul ESSA Group, arată Economica.net.

Eugen Saulea atrage atenția că actualele coduri COR nu mai reflectă realitatea pieței muncii. El susține că această rigiditate poate aduce amenzi mari angajatorilor, chiar și atunci când respectă regulile și acționează cu bună-credință.

Practic, recrutarea externă de personal urmează să intre într-o nouă etapă. Reprezentanții din industrie susțin că aceste măsuri ar putea oferi mai multă echitate în acest sens. De altfel, reprezentanții companiei din piața serviciilor de trade marketing și vânzări din țară au deschis dialogul cu Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), ITM, ANOFM și Ministerul Muncii pentru lămurirea aspectelor neclare din noua legislație.

Ce arată legea

În cadrul OUG nr. 32 din 23 aprilie 2026 privind accesul străinilor pe piața muncii din România, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, la cap. IV, art. 25 sunt prevăzute următoarele:

„(1) Pentru a desfășura activitatea de plasare a străinilor pe piața muncii din România, agenția de plasare a străinilor este obligată să constituie, anterior emiterii autorizației, o garanție financiară sub forma mijloacelor bănești la unitatea Trezoreriei Statului sau printr-o scrisoare de garanție bancară emisă de o instituție bancară din România.

(2) Garanția se constituie în favoarea organului fiscal competent și este în cuantum de 75.000 euro, echivalent în lei la cursul oficial al BNR din ziua depunerii sau emiterii scrisorii de garanție, pentru un număr de până la 250 de străini plasați.

(3) Pentru fiecare suplimentare cu 250 de străini plasați, valoarea garanției financiare se majorează cu 50.000 euro, echivalent în lei la cursul oficial al BNR din ziua depunerii.

(4) Garanția financiară are ca destinație garantarea obligațiilor agenției de plasare și acoperirea parțială a următoarelor cheltuieli:
a) costurile privind întoarcerea în statul de origine sau într-un alt stat unde are drept de ședere legală a străinilor plasați ca urmare a încetării, anulării sau revocării dreptului de ședere în România;
b) costurile suportate de autorități pentru cazarea, masa, îngrijirea sau sprijinul străinilor plasați aflați în situații de vulnerabilitate sau risc, precum și a celor prevăzuți la lit. a);

(5) Garanția financiară prevăzută la alin. (1) este utilizată pentru acoperirea contravalorii amenzilor contravenționale aplicate agenției de plasare a forței de muncă a străinilor în baza prezentei ordonanțe de urgență, cuprinse în titluri executorii și care nu au fost achitate în termenul legal.

(6) În situația prevăzută la art. 32 alin. (4) și art. 34 alin. (1), garanția financiară prevăzută la alin. (1) este executată integral de către organul fiscal competent la solicitarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și se face venit la bugetul de stat.

(7) Garanția financiară constituită trebuie menținută pe toată durata valabilității autorizației agenției de plasare a străinilor, precum și pe toată durata în care agenția de plasare a străinilor are obligații potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență raportat la numărul de străini plasați.

(8) La expirarea perioadei prevăzute la alin. (7), Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, la solicitarea agenției de plasare, notifică organul fiscal competent pentru eliberarea garanției financiare constituite.”

Sursă foto: Shutterstock – imaginile au un rol ilustrativ

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 3 ore

Coreea de Nord furnizează până la 40% din muniția de artilerie folosită de Rusia, susține serviciul de informații militare al Ucrainei

Coreea de Nord a devenit unul dintre cei mai importanți furnizori de echipamente militare pentru Rusia, asigurând între 25% și...

Actualitateacum 9 ore

Ce a obținut România la summitul NATO de la Ankara și ce nu: „Mai mult, din păcate, nu funcționează”

Politologul Teodor Moga, de la Universitatea A.I. Cuza din Iași, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cu ce rămâne România după...

De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta? De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?
Actualitateacum 15 ore

De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?

Ai observat, probabil, că apa de la robinet nu are același gust peste tot. Într-un oraș nu remarci un gust...

Actualitateacum 16 ore

Un baschetbalist este singurul elev din Sibiu care a obținut media 10 la Bac. „Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu la 10 curat”

Un sportiv din Sibiu este singurul din județ care a obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat. Acesta absolvent al...

Actualitateacum 22 de ore

„Dacă-l vezi, omoară-l”. Un deputat rus cere exterminarea a jumătate din populația Ucrainei

  Discursul public din Federația Rusă atinge noi culmi ale extremismului și violenței verbale, depășind granițele propagandei clasice de război...

Actualitateacum o zi

Piața auto din România își revine. Dacia ajunge la un pas de BMW, iar BYD urcă puternic în top

Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil. În primul semestru din...

Actualitateacum o zi

Puya, nervos după ce i-a fost întrerupt concertul pentru un fan urcat pe un stâlp: „Ești de la Poliție? Treaba lui dacă vrea să stea acolo”

Un moment tensionat din timpul unui concert susținut de Puya a ajuns viral pe TikTok. Artistul a fost rugat să...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro