Actualitate
De ce evită UE să pună un român la masa tratativelor cu Rusia. Explicația neașteptată a unui expert în negocieri
În
timp ce UE caută un reprezentant pentru negocierile cu Rusia, niciun
român sau est-european nu se află în cărți. Gabriela Ciot,
expert în negocieri internaționale, explică de ce profilul
economic al lui Mario Draghi sau experiența Angelei Merkel sunt
preferate în detrimentul politicienilor est-europeni, blocați de
traumele istorice în relația cu Moscova.
Zelenski, Putin, Macron, Merkel la discuțiile format Normandia. FOTO: Profimedia
Prezentă
la reuniunea miniștrilor de externe UE care a avut loc în acest
final de săptămână la Limassol, începând de joi 27 mai, șefa
politicii externe europene, Kaja Kallas, a afirmat că Rusia încearcă
să le întindă o capcană europenilor. În opinia sa, Moscova
mizează tocmai pe faptul că europenii nu vor reuși să se pună de
acord în privința numelui celui care îi va reprezenta în
discuțiile cu Rusia, iar astfel să tragă de timp și să provoace
noi fisuri în rândul aliaților. Negocierile sunt un efort de
echipă, a insistat fostul premier al Estoniei.
Înainte de a demara negocierile pentru Ucraina, europenii nu s-au decis cine îi va reprezenta în discuțiile pe carele vor purta cu Rusia. Asta în timp ce țări ca Franța și Germania au „furat” deja startul și au
demarat propriile negocieri sau cel puțin discuții preliminare cu Moscova.
Fostul
cancelar german Angela Merkel, alături de fostul premier al Italiei
și șef al Băncii Europene, Mario Draghi, sunt printre numele intens vehiculate. De asemenea, președintele Finlandei, Alexander Stubb,
s-a autopropus și este luat în calcul. Alte nume aflate în cărți ar fi președintele Consiliului European, António Costa, fostul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și fostul președinte al Finlandei, Sauli Niinistö.
Anterior,
Rusia lui Putin a sugerat numele fostului cancelar german Gerhard
Schroeder, însă europenii au respins din start această idee.
Gabriela
Ciot este profesor la Facultatea de Relații Internaționale a
Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Ea este expert în negocieri, a fost secretar de stat în Ministerul de Externe și a fost luată la un moment dat în calcul pentru funcția de comisar european din partea României. Gabriela Ciot explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, motivul
pentru care niciun est-european nu apare pe lista personalităților
luate în calcul să reprezinte UE în discuțiile pentru un acord de
pace și vorbește despre numele vehiculate în presă.
Adevărul:
Uniunea Europeană ia în calcul desemnarea unui reprezentat pentru
viitoarele negocieri cu Rusia, iar în presă au fost vehiculate mai
multe nume. Din toate acestea, cine credeți că ar fi mai potrivit
pentru această sarcină dificilă?
Gabriela
Ciot: Eu cred că este un moment foarte important, mai ales
pentru Uniunea Europeană. Când am aflat că Uniunea Europeană
caută un reprezentant pentru viitoarele negocieri cu Federația
Rusă, m-am bucurat foarte mult pentru că acela a fost momentul în
care, practic, Uniunea Europeană, cu curaj, a încercat să își
arate alonja de actor global. Pentru că toți spunem că suntem
putere economică, dar vedeți că nu avem modalități să arătăm
că putem fi și influenți. Adică europenii încă nu acționează
cu curaj pentru a demonstra, hai să spunem așa, această capacitate
economică. Desigur, presa internațională a vehiculat mai multe
nume. La început era vorba de fostul prim-ministru, bancherul
european cu expertiză extraordinară, Mario Draghi, apoi fostul
cancelar german Angela Merkel, dar și alte nume.
Cred
că ar fi o oportunitate foarte bună și acum poate că eu sunt
subiectivă, dar având în vedere expertiza economică pe care o
are, a gestionat momente dificile, fostul prim-ministru, domnul Mario
Draghi, ar fi extrem, extrem de potrivit, pentru că are și aceste
capacități de negociere, recunoaște foarte bine toate aceste
detalii economice. Pentru că în acordul de pace care va fi negociat
vor fi foarte multe astfel de implicații și componente și mă
refer aici la reconstrucția Ucrainei. Desigur, și doamna Merkel
este potrivită, pentru că are o experiență foarte mare, mai ales
în relația cu Federația Rusă. Cred totuși, repet, că aceste
elemente, această cunoaștere economică, având în vedere și
raportul Draghi, ar oferi avantaje și aș înclina mai mult către
fostul prim-ministru Mario Draghi. Cred că are o înțelegere mult
mai bună și a ceea ce înseamnă această reconfigurare a
sistemului internațional, pentru că despre asta vorbim. Dar
așteptăm cu mare interes ceea ce se va discuta la viitorul Consiliu
European, pentru că am înțeles că atunci probabil se va contura o
decizie.
În ce măsură ar fi potrivită Angela Merkel
Adversarii
ideii ca Angela Merkel să fie desemnată să negocieze cu Rusia
aduc în discuție bunele sale relații cu Vladimir Putin, dar și
faptul că a fost printre liderii politici germani care au susținut
ideea Nord Stream 1 și Nord Stream 2 și a întreținut dependența
Berlinului de Moscova. Sunt argumente de luat în calcul?
Este
adevărat că doamna Merkel a avut de regulă relații bune cu
Rusia, că a avut și multe întâlniri și discuții cu Vladimir Putin, dar nu a fost doar ea. Germanii sunt dependenți de resursele
rusești, iar atunci au trebuit să gestioneze cu o mai mare
delicatețe această relație. Și dacă ne gândim puțin și la
ceea ce a însemnat anul 1990 pentru reunificarea Germaniei, în care
desigur Federația Rusă cumva a fost de acord cu acest eveniment,
putem înțelege că pentru nemți a fost cumva mai complicat. Sigur
că în anii 90 au fost și alte condiții și eu chiar dau la curs
acest exemplu, pentru ca să avem și o explicație asupra a ceea ce
înseamnă și această invazie a Federației Ruse în Ucraina. Este
vorba de o acceptare a reunificării Germaniei și era vorba de o
condiționare a neextinderii NATO mai la est, dacă vă aduceți
aminte, vorbim de anii ’90, iar atunci când președintele Vladimir
Putin spune „root causes of the conflict”, deci cauzele de
origine, la acestea se referă. Evident că nu este corect ceea ce
spune, dar în mintea lui la asta se referă.
Care
ar fi în acest caz argumentele Angelei Merkel?
Probabil
ar fi un subiectivism, dar cred să nu uităm că ani de zile în
mandatele sale au fost numeroase momente dificile în care Uniunea
Europeană s-a bazat pe stabilitatea și direcția dată de Germania.
Ne amintim că în acei ani a fost criza financiară, a fost criza
migrației, a fost Brexitul, un moment teribil, mai ales în cadrul
negocierilor, așa că și experiența germană a doamnei Merkel în
relația cu Federația Rusă poate să fie utilizată și acum.
Ce soluții au România și UE ca să evite în ultima clipă o uriașă criză economică. „E o bombă cu ceas”
Gabriela Ciot este profesoară la Facultatele de Relații Internaționale din cadrul UBB Cluj
Până
la urmă, oricine ar fi desemnat să fie reprezentant al Uniunii
Europene sunt convinsă că va milita pentru obținerea unei păci
avantajoase pentru Ucraina și pentru Uniunea Europeană. În plus de
aceasta, orice decizie este discutată, va fi evident dezbătută
inclusiv în cadrul Consiliului European. Așa că acel trimis, acel
reprezentant al Uniunii Europene nu va lua sub nicio formă decizii
de unul singur.
Niciun român sau est-european nu e pe listă
Un
detaliu interesant este că nici măcar pe lista lărgită intrată
în posesia presei internaționale nu apare niciun român, ca să nu
mai zicem că niciun est-european. Care ar fi explicația?
Vedeți,
până la urmă și partenerii europeni îi investesc cu încredere
pe aceia dintre reprezentanții statelor membre care au un astfel de
comportament în sensul utilizării mecanismelor europene, în sensul
accelerării integrării, în sensul găsirii acelor strategii și
modalități prin care statul pe care îl reprezintă într-adevăr
este un actor pe piața unică. Să nu uităm, în Uniunea Europeană
nu se prea vorbește, din păcate, mai ales în partea aceasta de
Europa Centrală și de Est: aceste state membre sunt actori pe piața
unică europeană.
Ați
vedea un politician est-european care s-ar califica în acest sens?
Din
această parte, desigur, avem un reprezentant foarte bun și îmi
vine în minte primul ministru polonez, fostul președinte al
Consiliului European, Donald Tusk, care ar reprezenta cu cinste
Uniunea Europeană și are aceste abilități de negociere
extraordinare. Totuși, Tusk cred că preferă mai mult o gestionare
internă a situației din Polonia. Să nu uităm că acolo
președinția are o altă coloratură politică. Și cred că
prezența dumnealui pentru diminuarea avansului populiștilor, care
în momentele acestea de criză economică pe care o traversează
întreaga lume, implicit Uniunea Europeană cresc tot mai mult, este
necesară în Polonia.
Cu ce poate contribui România
Dar
România? Sigur, pornind de la ideea că nu avem într-adevăr
politicieni de calibru, care ar putea fi totuși contribuția noastră
la viitoarele negocieri pentru un acord în Ucraina?
Aș
spune că ar fi o oportunitate foarte bună și pentru România de a
veni cu soluții, nu doar pentru o facilitare a dialogului, că
vedeți, tot apar astfel de propuneri. Noi trebuie să dovedim acest
comportament, că toți spunem că avem orientare pro-europeană, dar
trebuie să dovedim asta și prin fapte. Asta înseamnă o
accelerare, o accentuare a integrării europene și un foarte bun
exemplu ar fi acest proiect de trecere la euro. Mulți specialiști
în domeniu vorbesc despre acest lucru și cred că ar fi un semnal
extraordinar dacă am adopta un astfel de proiect drept proiect de
țară.
Contează
faptul că est-europenii, mai ales polonezii și balticii, au anumite
sensibilități istorice și e de presupus că ar fi mai complicat să
negocieze ținând cont că Rusia le-a adus atât de multă suferință
de-a lungul istoriei?
Este
foarte probabil, poate fi și aceasta o variantă. Vedeți, acum avem
și un alt înalt reprezentant care conduce politica externă
europeană și care provine dintr-un stat baltic, avem comisarul pe
apărare care provine tot așa dintr-un stat baltic, din Lituania.
Balticii, se știe, au o anumită sensibilitate în raport cu Rusia
și probabil că și pozițiile lor față de Moscova sunt mai
intransigente, tocmai pentru că au această experiență nefastă cu
rușii. Influența Federației Ruse se simte și în alte state din
Europa de Est. Am avut și noi, din nefericire, acest episod din
2024, să ne aducem aminte cu multă neplăcere de el. Mă refer la
alegerile din 2024, când noi ca români am simțit ce înseamnă
toată această dezinformare, manipulare informațională, mai ales
pe social media. Iar aceasta încă mai este prezentă.
Europa, abandonată în brațele lui Putin? Prognoza unui fost șef al spionajului românesc după ce SUA au întors spatele UE
Pe
ce ar trebui să se bazeze finalmente decizia Uniunii Europene în ce
privește persoana care ne va reprezenta în negocierile cu Rusia?
Cred
că, până la urmă, în această decizie de a alege un reprezentant
din această parte de Europa Centrală și de Est, repet, trebuie să
se bazeze pe acțiunile pe care le fac, nu pe personalitatea
liderului respectiv. Evident, aceste acțiuni trebuie să fie în
interesul întregii Uniuni Europene.
Ce motive avem să ne temem de negocierile cu Rusia
Pornind
și de la ideea că orice negocieri implică și anumite concesii de
ambele părți, est-europenii privesc cumva îngrijorați întreg
demersul. Avem motive să ne temem atunci când un german, francez
sau italian va negocia în numele întregii Uniuni Europene, deci și
al nostru, cu Rusia?
Nu
cred că trebuie neapărat cu teamă, dar cred că privim cu o
oarecare suspiciune. Și cred că e cumva normal. Dar întotdeauna
trebuie să luăm elementele acestea din perspectiva unei mai bune
pregătiri. Adică a dezvoltării capacității de reziliență și
de răspuns, pentru că avem această experiență, chiar și
istorică, în care am avut, din nefericire, această influență.
Așadar, practic, noi știm și cultural care ar fi modalitățile de
acțiune și asta printr-o bună pregătire, printr-o reziliență,
prin propuneri referitoare la partea aceasta sudică, de exemplu, a
flancului estic, tot vorbim și de NATO, prin propuneri referitoare
la politica de apărare comună a Uniunii Europene. Și revin la
ideea că avem și noi mai multe de făcut. România ar putea chiar
să dovedească această capacitate de integrare prin propunerile pe
care le-ar aduce și în sensul inovării unor politici. Și vedeți,
despre Marea Neagră nu se mai vorbește aproape deloc. Întreaga
atenție merge înspre Marea Baltică, articolele de specialitate ne
prezintă aceste motive: deschiderea înspre Atlanticul de Nord,
înspre zona arctică care devine un punct de interes foarte mare la
nivel global. Dar depinde de noi, repet, să venim cu asemenea
propuneri, că nimeni niciodată nu ne-a spus: „domnule, propunerea
aceasta nu-i bună”, atât timp cât noi n-am venit cu ea. Ar fi de
bun augur, e clar. Deci depinde de noi.
Actualitate
Primele nume confirmate de Eugen Tomac în guvernul tehnocrat. Cele 5 probleme urgente ale țării și soluțiile pentru deblocarea PNRR
Un eventual guvern tehnocrat reprezintă, în opinia lui Eugen Tomac, o soluție de compromis după eșecul partidelor de a ajunge la un acord politic. Premierului desemnat a prezentat o parte dintre propunerile de miniștri pentru cabinetul pe care încearcă să-l formeze.
Eugen Tomac, premierul desemnat, FOTO INQUAM Photos Octav Ganea
Propunerile pentru viitorul cabinet Eugen Tomac
Eugen Tomac a prezentat, la Antena 3, o parte dintre propunerile pentru viitorul Cabinet, anunțând că Sorin Costreie este nominalizarea pentru portofoliul Educației, în timp ce actualul ambasador al României la NATO, Dănuț Nicolaescu, ar urma să preia Ministerul Apărării.
Executivul ar urma să aibă trei vicepremieri, dintre care unul ar fi chiar ministrul Educației, iar ceilalți doi ar coordona domeniile economic și digital.
Pentru Ministerul Afacerilor Externe, Tomac îl propune pe Luca Niculescu, iar pentru portofoliile Economiei și Sănătății susține că sunt în analiză mai multe variante.
De asemenea, Teodor Dulceață este nominalizat pentru Ministerul Mediului, iar Vladimir Ionaș a acceptat propunerea de a conduce Ministerul Dezvoltării.
La Agricultură, premierul desemnat l-a indicat drept propunere pe rectorul Academiei de Studii Economice, Nicolae Istudor.
Întreba despre opțiunea pentru un guvern tehnocrat, în locul unuia politic, Tomac a explicat că aceasta a venit pe fondul eșecului partidelor de a ajunge la un acord.
Potrivit acestuia, președintele Nicușor Dan a încercat, fără succes, să obțină un consens politic:
„Nicușor Dan, în ultimele 30 de zile, a avut multe discuții cu partidele și a cerut o soluție rațională. Le-a cerut să nu ratăm banii din PNRR și să ne păstrăm direcția ca țară.”
În lipsa unei înțelegeri între partide, șeful statului a decis să meargă pe varianta tehnocrată, spune Eugen tomac.
„Faptul că partidele nu au reușit să-și depășească agenda politică și să găsească un consens necesar pentru a da României un guvern l-a determinat pe președinte să-mi acorde încrederea.”
Principalele 5 probleme urgente ale României
Premierul desemnat a identificat și 5 probleme pe care le consideră urgente pentru români:
„Dacă ne uităm la sondaje, vedem o fotografie îngrijorătoare. Românii sunt îngrijorați de perspectiva locului de muncă, sunt nemulțumiți de corupție și de sistemul de sănătate, au pretenții foarte mari și justificate în ceea ce privește educația și își doresc venituri mult mai mari, pentru că avem foarte multe regiuni ale țării destul de abandonate, ca să folosesc un termen elegant”.
Priorități
În plan economic, premierul desemnat susține că prioritatea imediată este menținerea stabilității fiscale, excluzând majorarea impozitelor și taxelor.
Tomac afirmă că eventualele ajustări trebuie făcute țintit și fără a afecta echilibrul economic: acolo unde există marjă de corecție:
„Nu mai avem voie să creștem impozite și taxe. Acolo unde putem, ele trebuie corectate, pentru că există zone unde putem face asta fără a brusca stabilitatea fiscală a României. Riscul legat de ratingul de țară este uriaș. Avem nevoie de un buget realist, să ne menținem în ținta de deficit stabilită, de 6,2%. Doar respectând regulile putem avea mai mulți bani la buget, inclusiv pentru salarii și pensii. În caz contrar, riscăm să ajungem la mâna piețelor. Vom fi extrem de atenți să acționăm cu mult echilibru. Trebuie să oprim risipa banului public. Digitalizarea este esențială; ea va ajuta enorm ca statul să devină mai prietenos în relația cu mediul privat”.
Ce urmează dacă Guvernul Tomac nu trece de Parlament. Dominic Fritz a dezvăluit planul lui Nicușor Dan
Miza PNRR și promisiunea de „a lucra 7 zile din 7”
Una dintre principalele provocări pentru un eventual executiv condus de Eugen Tomac este deblocarea fondurilor europene și recuperarea întârzierilor din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Premierul desemnat recunoaște dificultățile, dar spune că se bazează pe un consens minim între partide
„Sunt realist și nu m-as hazarda să vă spun că… dar eu cred că, prin angajamentul asumat de partide de a nu pierde banii din PNRR, dincolo de jocurile politice, vom găsi consensul necesar de a împinge lucrurile înainte. Vom munci 7 zile din 7, până în ultima clipă. Cred că avem șansa de a salva cât mai mulți bani”, spune Eugen Tomac.
Ce spune despre relația României cu Republica Moldova
Premierul desemnat Eugen Tomac spune că relația României cu Republica Moldova va reprezenta o prioritate majoră în eventualul său mandat, mizând pe apropierea legislativă, cooperarea media și o viziune comună în educație.
„Eu nu am dorit să intru în politică; am fost invitat în 2008, la 27 de ani, să candidez și am obținut aproape 50% din voturile oferite de cetățenii români pentru a-i reprezenta în Parlamentul României. Legătura mea cu Republica Moldova a devenit din ce în ce mai puternică”.
Măsuri pentru apropierea București–Chișinău
Eugen Tomac propune o serie de măsuri pentru consolidarea relației dintre cele două state, în special în zona mass-media și educației. Una dintre inițiative vizează crearea unui cadru legislativ comun care să permită accesul reciproc al instituțiilor media pe cele două piețe.
„Inițiem dialogul cu Chișinăul pentru o legislație similară, astfel încât toate entitățile media din România să aibă acces pe piața din Republica Moldova și invers. Astfel, putem ajuta în mod natural Republica Moldova în combaterea procesului de dezinformare și rusificare”, a spus Tomac.
Premierul desemnat pledează pentru o apropiere și în sistemul educațional, inclusiv prin introducerea unei programe școlare comune:
„Nu văd de ce nu am avea o curriculă comună. România și Republica Moldova sunt două state independente care se respectă, dar pe teritoriul statelor noastre locuiește același popor. Trebuie să construim punți cât mai solide pentru generațiile viitoare”.
Actualitate
Primii kilometri ai lotului 3 din A7 intră la asfaltare. Termenul estimat pentru deschiderea circulației
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunțat luni, 8 iunie, începerea lucrărilor de asfaltare pe primii kilometri ai lotului 3 Mircești–Pașcani, parte a Autostrăzii A7, cunoscută și drept Autostrada Moldovei.
FOTO: Captură video CNAIR
„Autostrada Moldovei (A7): a început asfaltarea pe primii kilometri ai lotului 3 (Mircești – Pașcani)! Antreprenorul român (UMB Spedition) așterne stratul de bază pe primii 11 km din cei 28,09 km ai lotului 3”, a transmis Cristian Pistol într-o postare pe Facebook.
Acesta a adăugat că, în paralel, se lucrează la terasamente, structuri, relocarea rețelelor de apă potabilă și montarea elementelor ITS (Intelligent Transport System).
Un ITS este o aplicație avansată care are ca scop furnizarea de servicii legate de diferite moduri de transport și de managementul traficului, permițând utilizatorilor să fie mai bine informați și să folosească rețelele de transport într-un mod mai sigur, mai coordonat și mai inteligent.
Directorul CNAIR precizează că antreprenorul s-a angajat să deschidă circulația și pe cei 28,09 km ai acestui lot din autostrada A7, până la finalul anului 2026.
„Practic, obiectivul nostru este ca anul acesta să putem circula pe 397 km de autostradă de la București la Pașcani:
• A3 (București–Ploiești): 62 km,
• A7 (Ploiești–Pașcani): 319 km,
• Varianta Ocolitoare (VO) Bacău: 16 km.”
Potrivit 130km.ro, lotul 3 Mircești – Pașcani face parte din secțiunea Bacău–Pașcani a Autostrăzii A7.
Această secțiune se află în execuție, are o lungime totală de 77,38 kilometri și este programată pentru deschidere în 2026.
Traseul este împărțit în trei loturi:
- Lotul 1, Săucești (Bacău) – Trifești Târg, are o lungime de 30,30 kilometri. Contractul a fost atribuit în decembrie 2022 asocierii SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, pentru suma de 1,63 miliarde de lei fără TVA, și a fost semnat în februarie 2023. Termenul de execuție este de 30 de luni.
- Lotul 2, Trifești – Gherăești, are o lungime de 18,99 kilometri. Constructorul desemnat este aceeași asociere formată din SA&PE Construct SRL, Spedition UMB SRL și Tehnostrade SRL. Valoarea contractului este de 1,28 miliarde de lei fără TVA, iar termenul de execuție este de 30 de luni. Contractul a fost semnat în februarie 2023.
- Lotul 3, Mircești – Pașcani, se întinde pe 28,09 kilometri. Contractul, în valoare de 1,76 miliarde de lei fără TVA, a fost atribuit în decembrie 2022 aceleiași asocieri de constructori și semnat în februarie 2023. Durata de execuție prevăzută este de 30 de luni.
Actualitate
Teheranul spune că Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă. Condițiile noi invocate de ambasadorul Iranului la Moscova
Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă, dar în condiţii noi care vor fi stabilite de către Iran şi Oman, inclusiv o taxă de tranzit, a declarat luni ambasadorul Iranului în Rusia.
Strâmtoarea Ormuz FOTO: Shutterstock
Războiul americano-israelian împotriva Iranului a redus în mare măsură tranzitul de petrol prin strâmtoare, pe unde înainte de conflict tranzita aproximativ o cincime din petrolul mondial. Câteva petroliere au reuşit să părăsească Golful recent, dar tranzitul de petrol şi gaze naturale lichefiate este încă sever restricţionat.
„Desigur, această strâmtoare va fi deschisă, dar în condiţii noi care urmează să fie stabilite de autorităţile iraniene şi omaneze”, a declarat ambasadorul iranian la Moscova, Kazem Jalali, pentru cotidianul rusesc Izvestia într-un interviu publicat luni.
„Înţelegem că Iranul şi Omanul oferă anumite servicii legate de această strâmtoare. Şi se vor percepe taxe pentru aceste servicii”, a spus el, fără a oferi detalii.
Iranul susţine că un acord permanent de pace ar trebui să-i permită să perceapă taxe pentru navele care tranzitează strâmtoarea, care ar varia în funcţie de tipul navei, de încărcătura acesteia şi de condiţiile predominante.
Această poziţie este vehement contestată de preşedintele SUA, Donald Trump. În cursul lunii mai, Statele Unite au avertizat Omanul să nu se implice în niciun efort cu Iranul pentru a impune vreo taxă, iar secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a spus atunci că ambasadorul Omanului la Washington l-a asigurat că nu există planuri de a impune astfel de taxe.
Or, luni, Israelul a declarat că a lovit ţinte militare în vestul şi centrul Iranului, chiar şi după ce Donald Trump i-a transmis, se pare, premierului israelian Benjamin Netanyahu să se abţină de la noi atacuri.
Japonia, care înainte de război importa aproximativ 95% din necesarul de petrol din Orientul Mijlociu, afirmă că nu a achitat nicio taxă după ce un petrolier cu ţiţei, care îi aparţinea, a trecut prin Strâmtoarea Ormuz în luna mai.
-
Actualitateacum 3 zile
Explozia dronei din Portul Constanța poate afecta sezonul estival. Adrian Negrescu: „Vom pierde și bruma de turiști străini care vin pe litoral”
-
Breakingacum 3 zileProfesorul chinez care a prevestit revenirea lui Trump la Casa Albă și războiul cu Iran vine cu noi predicții pentru următorii 20 de ani
-
Actualitateacum 2 zile
Nicușor Dan explică de ce România nu doboară dronele care intră în spațiul aerian național și se îndreaptă spre Ucraina
-
Actualitateacum 2 zile
Topul celor mai fericite și celor mai nefericite orașe din lume în 2026. Bucureștiul, pe un loc rușinos în clasamentul mondial
-
Actualitateacum 3 zile
NATO trebuie să se pregătească pentru cel mai negru scenariu, avertizează președintele Letoniei
-
Actualitateacum 2 zile
Paradisurile turistice ieftine și sigure pe care mulți români încă nu le-au descoperit. „Femeile spun că se simt mai în siguranță aici decât la Roma sau Paris”
-
Breakingacum 2 zileBilanțul potopului de sâmbătă. Curți și locuințe inundate, drumuri blocate de aluviuni. Prahova, Vrancea, Ilfov, Vaslui și Buzău, cele mai afectate
-
Breakingacum 2 zileRusia analizează coborârea vârstei legale de muncă la 12 ani pentru a acoperi deficitul de forță de muncă





