Andy Hertz, românul care a dezvoltat „Mutat la țară – viața fără ceas”, una dintre cele mai mari comunități dedicate promovării unui stil de viață simplu și apropiat de natură, a vorbit într-un interviu pentru „Adevărul” despre românii care aleg să lase orașele pentru viața la sat și provocările ei.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Andy Hertz (40 de ani) este inițiatorul comunității online „Mutat la țară – viața fără ceas”, cu aproape 400.000 de urmăritori pe Facebook, și unul dintre românii care promovează cel mai activ revenirea la sat și un stil de viață mai simplu, ca alternativă la agitația marilor orașe.

Originar din Săvârșin, el a lucrat timp de șase ani la Londra, însă, în 2016, a renunțat la viața din capitala britanică și s-a mutat într-un cătun al comunei Buceș, din Munții Apuseni. Experiența sa l-a ajutat să scrie și o carte dedicată traiului la țară și să dezvolte o comunitate online care a crescut exponențial în ultimii ani și care cuprinde oameni interesați de renovarea caselor vechi, grădinărit, meșteșuguri și un mod de viață mai apropiat de natură.

Într-un interviu pentru „Adevărul”, Andy Hertz a vorbit despre începuturile proiectului, despre românii tot mai interesați să se mute la sat și despre iluziile și dezamăgirile pe care le pot avea cei care visează la o viață lipsită de griji. El a explicat rolul comunității online, în care membrii își oferă sfaturi practice și ajung să colaboreze, dar și felul în care aceasta a dus la apariția festivalului „Mutat la Țară Fest”, un eveniment dedicat întâlnirilor, atelierelor și produselor locale și tradiționale.

Adevarul: Cum a început proiectul „Mutat la țară – viața fără ceas”?

Andy Hertz: La întoarcerea din Londra, în 2016, am cunoscut niște tineri mutați cu chirie în Apuseni. Așa mi-am dat seama că satul nu este doar pentru ferme și agricultură, ci poți fi și IT-ist, artist, medic, șofer pe microbuzul școlar sau mecanic auto și să locuiești la țară. Acum știu că sunt cel puțin câteva sute de mii de oameni în țara aceasta care s-ar putea muta la țară și nu s-au gândit încă la asta. Dar, când se vor gândi, o vor face.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Întregul context face acum din sat un mediu nu doar firesc de trai, ci mult mai bun decât era în urmă cu zeci de ani, când satul era plin de noroi, cu WC-ul în fundul curții. Acum, la țară ai internet, asfalt, apă caldă, motocoasă, mașină și multe, multe altele. Eu trăiesc mai bine la sat decât am trăit vreodată la oraș.

Nu este un refugiu, ci o alternativă pentru foarte mulți oameni. Nu este locul unde să vii doar pentru relaxare (viața este definită ca materie în mișcare), însă ai parte de mai mult aer curat, spațiu, natură, liniște și, dacă vrei, hrană curată.

Când v-ați dat seama că pagina online a devenit o comunitate?

Mi-am dat seama că, de fapt, e o mișcare atunci când a început să crească foarte repede și oamenii întrebau, postau. Eram 10, după aceea 20, după aceea 50, după aceea 300, după aceea 2.000 și tot așa. Când oamenii postau, întrebau și se ajutau, iar noi am ajuns să mergem la clacă la cineva, cumva vă dați seama că deja ne știam unii pe alții pe nume, deși eram câteva mii, pentru că oamenii se ajutau prin răspunsuri.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Unii întrebau cum să curețe fântâna, cum să curețe hornul, iar ceilalți îi ajutau. Pe urmă se chemau: hai la mine, hai dincolo. Au început și să colaboreze cumva și, bineînțeles, nu îi poți verifica pe toți. Dar am făcut și grupul „Mutat la Țară Dating”, unde sunt câteva mii, vreo 6.000 de oameni singuri care postează că își caută pe cineva.

Ce îi unește pe oamenii care aleg viața la sat?

Aici e foarte greu să răspund, pentru că sunt atât de diferiți și atât de diverși, încât pot să spun simplu că îi unește viața mai curată, mai liniștită și mai firească. Însă sunt foarte diverși. Pot să vă dau exemplul unor prieteni: unii sunt medici, fac gărzi în oraș, dar locuiesc într-un sat de pe deal și fac naveta.

Altul, revenit din Spania, lucrează în IT și locuiește tot la țară, în județul Hunedoara, într-un sat destul de departe de oraș, și își duce zilnic fata la școală, la Deva. Alții lucrează de acasă, alții fac turism, alții se ocupă de grădinărit. Uite cum e Anca Ursu. Nu știu dacă au luat fonduri europene, dar au niște solarii foarte mari și trăiesc din asta. Vând de la răsaduri și semințe până la legume, iar apoi borcane, murături și dulcețuri.

Care sunt cele mai mari iluzii și dificultăți ale celor care vor să se mute la țară?

Păi, ale tuturor nu știu, dar sunt câțiva visători care cred că, dacă vin la țară, o să trăiască ca bunica, nu o să mai trebuiască să meargă la lucru, nu o să mai fie prea stresați și o să stea în iarbă. Acestea sunt niște cazuri mai rare. Oamenii, în general, știu că e de lucru, că sunt lucruri de reparat, că sunt costuri și că trebuie să muncești oriunde te duci: și la sat, și la oraș.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Așa că, să știți, când vii la sat, cumva simți ce trebuie să faci și simți că poți să faci. Pentru că nu e ca și cum te duci într-un laborator de fizică nucleară și trebuie să faci acolo materie neagră sau antimaterie. Vii la țară, unde trebuie să cosești iarba, unde trebuie să plantezi o roșie, dacă vrei să mănânci o roșie curată, unde trebuie să dai mâncare unui câine și să mai repari câte ceva la casă. Și, cu cât vrei mai mult, cu atât poți să faci mai mult.

Nici eu nu am știut, până să locuiesc la sat, cum se pune gresia sau cum se montează un robinet ori o baterie de apă, pentru că nu mai făcusem asta niciodată, sincer, până să vin la sat.

Viața în satele uitate din Munții Zarandului. „Întreg ținutul era cutreierat de cete de haiduci”

Am făcut câteva băi la mine și nu mai făcusem niciodată băi înainte de asta. Nici nu lucrasem vreodată la ceva asemănător: să montez o centrală, calorifere, toalete sau robinete. Așa că învățăm. Ține de om cât este de deschis spre nou, ca să trăim oriunde mergem în lume și să ne descurcăm acolo unde suntem. Dificultăți sunt peste tot, oriunde te duci.

Sigur, unii cred că vor trăi ca bunicii noștri, dar își dau seama repede că au mai multe nevoi, iar nevoile lor costă. Dintr-o grădină și o vacă de muls nu le poți acoperi. Dar aceștia sunt puțini.

Majoritatea oamenilor sunt maturi și înțeleg că, oriunde te-ai muta (la sat, la oraș sau în altă țară) este de lucru, este nevoie de efort și nu trăim în rai, ci viața este cu bune și cu rele deopotrivă.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Cât de mult contează comunitatea online pentru cei mutați la țară?

Vedeți că fiecare este la un alt nivel. Cineva care vine astăzi către sat găsește comunitatea. Dar să știți că nu toți cei care se mută la țară sunt în comunitatea „Mutat la Țară”. Unii află de noi după ce locuiesc deja la țară de câțiva ani. Sau cunoaștem noi pe cineva care intră în grup, pentru că știe de la noi despre el, iar apoi află de noi.

Mediul online contează mult, pentru că acum poți comunica orice cu ceilalți. Îți apare în grădină nu știu ce dăunător, poți să intri și să-i întrebi pe ceilalți cum au procedat. Sigur că acum găsim de toate pe internet.

Toate răspunsurile sunt undeva pe Google, dar altfel este când cineva a mai făcut un lucru, a mai trecut prin asta și ți-l explică. Când, la celălalt capăt al firului, este un om care a mai trecut prin așa ceva.

Cum a apărut ideea festivalului „Mutat la Țară Fest”, pornind de la comunitatea online?

Festivalul are, în 2026, două ediții: prima, în 6–7 iunie, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, iar următoarea, în 18–19 iulie, la Vinerea, în Alba. Festivalul are o idee simplă: viața la țară poate fi o alegere reală. Mai apropiată de natură și de oameni. Mai apropiată de noi înșine. „Mutat la Țară Fest” prezintă satul ca pe un spațiu viu, cu oameni care construiesc, cultivă, repară, creează și aleg să trăiască altfel.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Ideea festivalului a apărut pentru că ne doream un eveniment curat, unde să putem să facem lucruri împreună și să realizăm lucruri autentice cu mâinile noastre.

Nu să cânte copiii la o tastatură pe telefon, ci să pună mâna pe un instrument și să cânte la o chitară adevărată. Cam acesta este normalul. Dacă îi cumperi copilului o chitară micuță, de jucărie, ea nu cântă. Efectiv, nu este chitară. Unii părinți cumpără poate o chitară de plastic pentru a satisface nevoia copilului de ceva nou, dar, după două zile, chitara aceea ajunge aruncată. La festivalul nostru găsești lucruri autentice, pe care poți să pui mâna, și poți să lucrezi câte ceva: de la șlefuit și pictură până la cusut și olărit. Mai ales pentru copiii din oraș, care nu văd adesea așa ceva. Bineînțeles că nici la sat nu olărim toată ziua, dar suntem mai legați de lucrurile acestea, vrând-nevrând.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Pentru copiii din oraș, mai ales, asemenea activități sunt foarte apreciate. Ideea a apărut ca o necesitate, pentru că am fost la foarte multe târguri și evenimente din țară unde găseam mai multe chinezării decât produse românești, produse din sate, produse locale sau mâncare tradițională. Adică mi se pare ciudat să mă duc la un eveniment câmpenesc, de exemplu la ziua unei comune, și să mănânc acolo pizza sau nu știu ce preparat italian. Nu că aș fi eu cel mai naționalist, dar cumva mă gândesc că, într-un asemenea târg, trebuie să descoperim produsele din zonă și oamenii din zonă care încă mai fac lucruri cu mâinile lor, dar care sunt tot mai rari.

Ce aduce festivalul în plus față de comunitatea online?

Întâlniri directe, ateliere, schimb de experiență. Exact asta aduce. Este nevoia de a ne cunoaște în realitate, de a ne vedea, de a ne strânge mâinile și de a ne bucura împreună de zile în care satul este, cumva, laitmotivul întâlnirii noastre și al tuturor lucrurilor pe care le facem acolo.

Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur

De ce ați extins festivalul în mai multe locuri și ce comunități încercați să aduceți împreună?

L-am extins pentru că oamenilor le este greu, mai ales când au copii, să străbată țara. E foarte greu pentru o familie cu doi copii să vină de la Iași la Timișoara. Și atunci ne-am dorit să ajungem în mai multe locuri. Doar că este foarte greu să facem asta dintr-odată. Sperăm ca, în viitor, să avem mai multe ediții pe an. O să vedem cum vom putea. La anul sperăm să facem măcar trei.

Ce găsesc oamenii la un astfel de eveniment?

Spre exemplu, la ediția „Mutat la Țară Fest”, care va avea loc la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, vom avea un producător din zona Clujului, cu niște țesături foarte frumoase, dar și mulți alți meșteri care vor face ateliere. Ei vor aduce cu ei priceperea și răbdarea de a ne arăta frumusețea lucrurilor simple, semințe românești, obiecte artizanale, produse locale și mâncare „ca la bunici”, gusturi care ne aduc aminte de copilărie.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Vom avea zeci de ateliere. Vom avea animăluțe, vom avea chiar și câini pentru adopție. Vom avea măgăruși, ponei, oi, rățuște și găini, ca să le vadă lumea, într-o expoziție. Vom avea borcane cu zacuscă și alte produse tradiționale. Vom face zacuscă acolo, pe loc. Cine vrea poate să ajute. Vor fi ateliere de macrame, de făcut săpun și de lemnărit.

O să fie și ziduri de lemn pentru tencuit cu lut. Vom avea un cerc de la Caminota, cu arhitecți și meșteri, specialiști care vor veni să discute, iar oricine poate să-i întrebe despre renovarea corectă a caselor și despre restaurarea lor într-un mod sănătos. Și multe altele: muzică live, mâncare, de la ciorbe și tocănițe până la sarmale, gulașuri și tot felul de plăcinte tradiționale pe care le poți găsi la sat, în general.

Programul artistic va fi susținut de Trei Parale, Ada Milea, Marta, Ana și Beck, artiști care aduc povești, umor, rădăcini și muzică menită să încânte. Vor fi cântece care îi adună pe oameni și dau festivalului ritmul său natural. Oricine simte că își dorește să se apropie de natură, de viața la țară, de lucrurile făcute mai în tihnă, chiar și numai pentru două zile, este așteptat cu drag.

O femeie de 70 de ani a murit, iar un copil de cinci ani a fost rănit grav, după ce au fost loviți, luni seară, în timp ce traversau calea ferată, de un tren InterRegio care circula pe ruta Constanţa – Bucureşti.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

 Două persoane au fost surprinse de tren în timp ce traversau calea ferată, luni, în jurul orei 17.10, în zona Fetești.  Pompierii au fost solicitați  să intervină la accidentul feroviar, în care a fost implicat trenul InterRegio 11048, care circula pe ruta Constanța – București D

Echipajele de intervenție au identificat la locul solicitării o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani, în stop cardio-respirator şi un copil de aproximativ cinci ani, cu multiple traumatisme.

 „Deși personalul medical a efectuat manevre de resuscitare, femeia nu a răspuns procedurilor aplicate şi a fost declarată decedată. Minorul, conștient şi cooperant, cu multiple traumatisme, a fost transportat la o unitate spitalicească, după acordarea primului ajutor şi evaluarea medicală la fața locului”, potrivit ISU.

Niciuna dintre persoanele aflate în tren, aproximativ 200 de călători, nu a necesitat asistență medicală. Cazul a rămas în atenţia autorităţilor competente pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii evenimentului.  

Începând cu ora 17:30, circulația trenurilor a fost temporar întreruptă pe ambele fire de circulație, la solicitarea autorităților competente iar la ora 18:20 circulația feroviară a fost reluată pe firul I.

Firul II rămâne ocupat de trenul IR 11084, pentru efectuarea cercetărilor de către organele competente. După finalizarea acestora și primirea acordului autorităților abilitate, trenul își va continua circulația către destinație.

Cazul este cercetat de organele competente pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului.

Ce secrete ascund documentele diplomatice din anii în care Ion Iliescu, Petre Roman și Adrian Năstase controlau destinele României? Desecretizarea arhivelor Ministerului de Externe promite să arunce o lumină nouă asupra culiselor Revoluției, a modului în care Moscova a încercat să își reconfigureze influența după 1989 și a deciziilor controversate prin care Regelui Mihai i s-a interzis revenirea în țară. Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul”, istoricul Cosmin Popa analizează impactul acestor documente deblocate cu întârziere și explică cum s-au transformat ambasadele în anexe ale Securității.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Într-un interviu acordat „Adevărul”, cercetătorul în istorie, Cosmin Popa, subliniază, încă de la început, că termenul legal pentru desecretizarea documentelor a fost depășit de mult timp. În opinia sa, arhiva Ministerului de Externe are o reputație bună tocmai pentru că a desecretizat deja cea mai mare parte a documentelor până în 1989, evitând astfel noile valuri de secretizare apărute în anii 2020. În ceea ce privește serviciile secrete, Cosmin Popa precizează că documentele acestora circulau pe canale separate și nu intrau în circuitul arhivistic obișnuit al diplomației.

„În Arhiva Ministerului de Externe se găsește, de obicei, corespondența diplomatică și instituțională între, în primul rând, ministrul de Externe și reprezentanțele diplomatice sau diverșii diplomați însărcinați cu o serie de misiuni extraordinare în sensul în care, în afara regulilor reprezentării diplomatice, există corespondență între Guvern și Ministerul de Externe și, desigur, corespondență între Ministerul de Externe și Președinție  sau între Ministerul de Externe și alte instituții interesate de informațiile pe care le obțineau reprezentanțele diplomatice românești, fie că este vorba despre ambasade, reprezentanțe pe lângă organizații internaționale și așa mai departe.”

Care era diferenţa, în anii ‘90, între diplomaţi şi ofiţeri acoperiţi?

În ceea ce privește serviciile secrete, Cosmin Popa precizează că documentele acestora circulau pe canale separate și nu intrau în circuitul arhivistic obișnuit al diplomației. Totuși, spre finalul regimului comunist, reprezentanțele diplomatice deveniseră, în multe privințe, o extensie a Departamentului Informațiilor Externe al Securității. Din acest motiv, numeroși diplomați care trimiteau rapoarte către centrala MAE erau și ofițeri acoperiți. 

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Totuși, având în vedere faptul că, la sfârșitul anului 1989, Ministerul de Externe și, cu precădere, reprezentanțele diplomatice românești din foarte multe puncte de vedere deveniseră o anexă a Departamentului Informațiilor Externe, a Securității, cu siguranță mulți dintre cei care au trimis rapoarte către Centrala Ministerului de Externe în perioada aceea erau și ofițeri acoperiți, activând în cadrul reprezentanțelor diplomatice. Însă documentele către Centrala Serviciului de Informații Externe urmau un circuit diferit. Dar este important să spunem că aceste rapoarte reprezentau, în bună măsură, o bună parte din informațiile pe care le primeau inclusiv serviciile externe, așa cum spuneam, având o serie de ofițeri acoperiți în rândul diplomaților români. “

Relația dintre Ion Iliescu și Uniunea Sovietică 

Una dintre principalele teme despre care se așteaptă noi informații este reacția Uniunii Sovietice la Revoluția Română. Cosmin Popa nu crede însă că arhivele vor produce revelații spectaculoase. Potrivit istoricului, există deja suficiente mărturii, documente și cercetări care arată că Moscova își dorea în România o conducere apropiată politicii de reformă promovate de Mihail Gorbaciov prin Perestroika și Glasnost la finalul Războiului Rece. 

„Relațiile dintre cei care au preluat puterea, agregați în jurul lui Ion Iliescu, și Uniunea Sovietică se desfășurau, să spunem, pe alte canale, de obicei pe canalele Partidului Comunist al Uniunii Sovietice sau pe canalele serviciilor speciale, nu prin canale puternic instituționalizate și birocratice, așa cum sunt cele ale Ministerului de Externe, la care avea acces mult mai multă lume decât și-ar fi dorit cei care se aflau în centrul deciziei. Dar vom găsi cu siguranță reflexii documentare ale atitudinii pe care Gorbaciov și ceilalți din conducerea sovietică o aveau față de Ion Iliescu, pe care îl cunoșteau nu de ieri, de astăzi, îl cunoșteau de multă vreme și la profilul public al căruia au contribuit nu numai sovieticii, dar și Europa Liberă și alte, să spunem, instituții aflate în orbita politică a Statelor Unite.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Faptul că Uniunea Sovietică își dorea, la vremea respectivă, ca puterea să fie preluată în România de cineva nu doar apropiat Uniunii Sovietice, dar apropiat și politicii de deschidere și de reformă, de Perestroika și de Glasnost, este un lucru absolut natural și de înțeles în interiorul logicii sfârșitului Războiului Rece de la acea vreme, cu atât mai mult cu cât, atunci când a avut loc Revoluția în România, consensul internațional era cel al menținerii Uniunii Sovietice, al consolidării Uniunii Sovietice democratice, cu atât mai mult cu cât Gorbaciov și cei care îl susțineau la vremea respectivă.

Ion Iliescu a confiscat puterea cu un program de guvernare tipic comunist”

„Regele Mihai s-a dovedit un om destul de pașnic”

Cosmin Popa apreciază că autoritățile de după 1989 l-au perceput pe regele Mihai drept un potențial pericol pentru stabilitatea regimului neocomunist. Regele Mihai s-a dovedit, în cele din urmă, „un om destul de pașnic” și dispus să accepte statu quo-ul de după abdicarea sa din 1947. Regelui Mihai, i se permite o intrare în ţară în 1992, în timp ce în 1990 şi 1994 este îi este interzis accesul, fiind oprit, prima dată aproape de graniţă şi a doua oară în aeroport.

„Aici este lipsit de sens să ne dăm cu presupusul. cum ar suna dosarul, pentru că nici nu este important cum ar suna dosarul, dacă ne referim la motivațiile politice care au justificat deciziile pe care le-au luat autoritățile din România. Este foarte limpede. Cred că mai există o direcție în care aceste documente vor fi, dacă nu cruciale, cel puțin relevante. Și anume, vom afla în ce măsură și în ce fel s-a petrecut inserarea în sistemul instituțional românesc a intereselor sovietice, ulterior rusești, pentru că acea perioadă este esențială pentru felul în care Rusia și-a reamplasat interesele în România și și-a reorganizat comunitatea de oameni care i-au susținut interesele. Asta este foarte important.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Din fericire pentru regimul Ion Iliescu, Regele Mihai s-a dovedit un om destul de pașnic și destul de doritor să respecte, dacă vreți, statu quo-ul stabilit odată cu declararea Republicii la sfârșitul anului 1947. Asta, totuși, nu i-a împiedicat pe cei de la București să se poarte așa cum s-au purtat cu regele Mihai, căutând să ostilizeze și reușind, în bună măsură, să ostilizeze populația împotriva lui și inventând tot felul de presupuse pericole pe care le-ar fi adus cu sine regele, ceea ce n-a făcut decât să adâncească faliile conflictului civil de la acea vreme din România, lucru care a convenit de minune lui Ion Iliescu, care a guvernat cu uneltele războiului hibrid înainte ca el să fie inventat în mod oficial.”

România și reunificarea Germaniei, cum s-au prăbuşit relaţiile economice după 1990?

Referindu-se la reunificarea Germaniei, Cosmin Popa amintește că România întreținea relații cu ambele state germane și că recunoașterea Republicii Federale Germania în 1967 provocase deja tensiuni cu Moscova. El amintește că Franța și Marea Britanie au privit cu rezerve reunificarea, temându-se de dezechilibrarea Europei, însă au fost nevoite să accepte noua realitate geopolitică. În ceea ce privește România, Popa spune că autoritățile de la București au urmat, în mare măsură, linia diplomatică sovietică privind Germania reunificată.

„De fapt, este primul stat comunist român care a recunoscut Germania Federală, ceea ce a generat și o serie de fricțiuni politice cu lumea sovietică. Sigur că România avea interese directe în Germania, pentru că atât Germania Federală, cât și Germania Democrată au făcut parte, dacă vreți, din strategia de politică externă a României comuniste.

Acum, judecând felul în care s-au desfășurat lucrurile, în sensul în care Uniunea Sovietică este cea care și-a dat acordul cu privire la unificarea Germaniei, în anumite condiții legate de transformarea Germaniei într-un stat neutru, dar fără ca aceste lucruri să fie fixate într-un document, eu cred că România, pentru că la vremea respectivă dorea să se reîntoarcă în sfera de influență a Uniunii Sovietice și să aplice în România politica pe care Gorbaciov o aplica în Uniunea Sovietică, a repetat pur și simplu, dacă vreți, considerațiunile pe care le emiteau diplomații sovietici la acea vreme, legate de unificarea Germaniei. 

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Din punctul acesta de vedere, nu mă aștept ca documentele să aducă informații multe și noi, pentru că este un subiect despre care s-a scris foarte mult, s-au publicat documente. Se știe foarte clar că Marea Britanie și Franța au fost, o bună bucată de vreme, împotriva acestei reunificări, ca urmare a pericolului ruperii echilibrului european, dar au fost nevoite să accepte această reunificare, nu doar la presiunea americană și nu doar la cererea Uniunii Sovietice, dar și la presiunea procesului natural care avea loc în cele două Germanii.”

Şi relațiile economice româno-germane dinainte de 1989 dintre România şi Germania erau prolifice. Cosmin Popa amintește că România colabora intens cu firme din Germania Federală, mai ales în industria textilă și în domeniul importurilor de tehnologie industrială. 

„Se lucra nu numai în industria textilă. S-au făcut importuri masive de utilaj industrial german, de mașini-unelte și așa mai departe. S-au cumpărat foarte multe licențe din Germania Federală și exista și un comerț destul de consistent. Dar apariția unui stat german reunificat nu era de natură să pună sub semnul întrebării schimburi care oricum se prăbușiseră la sfârșitul anilor ’80. Și sigur că mai problematică pentru statul român, pentru noile autorități, era prăbușirea pieței fostelor state socialiste. Dar prăbușirea pieței fostelor state socialiste era o chestiune care oricum se petrecea și, indiferent dacă Germania Democrată supraviețuia sau nu sfârșitului Războiului Rece, acea piață a statelor comuniste oricum se destrăma, pentru că, așa cum spuneam la început, Uniunea Sovietică luase deja decizia să renunțe la acest imperiu intern.”

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Întrebat cât timp ar putea dura cercetarea celor aproximativ 5.000 de dosare desecretizate, Cosmin Popa spune că numărul în sine nu este problema principală. 

„Rapoartele de la ambasada din Moscova vor fi mai importante decât cele de la Kuala Lumpur”, concluzionează cercetătorul.