Sănătatea mintală a adolescenților nu mai este doar o problemă medicală, ci și una economică. Un studiu publicat în JAMA Psychiatry, realizat pe peste 600.000 de adolescenți, arată că riscul de a dezvolta tulburări psihice crește atunci când un prieten apropiat se confruntă cu astfel de probleme. 

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Avertismentul vine în contextul în care Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) trage un semnal de alarmă: deteriorarea stării de bine a noilor generații a început cu mult înainte de pandemie și, dacă nu este oprită, va avea consecințe economice severe pe termen lung. Tinerii cu probleme de sănătate mintală întâmpină mai des dificultăți școlare, au o tranziție mai dificilă către piața muncii și sunt mai predispuși la perioade de inactivitate sau șomaj.

Ce au descoperit cercetătorii

Studiul, realizat pe 600.000 de adolescenți finlandezi, a scos la iveală faptul că tinerii din anturajul unei persoane cu o tulburare mintală sunt mult mai predispuși să primească un diagnostic similar. Mai mult, riscul a fost mai mare și în cazul adolescenților ai căror prieteni aveau o predispoziție genetică pentru astfel de afecțiuni, adică proveneau din familii în care existau deja diagnostice de depresie sau alte tulburări psihice, relevă un material publicat de The New York Post. Asocierea a fost cea mai puternică în rândul elevilor de liceu.

Cu toate acestea, autorii atrag atenția că vulnerabilitățile emoționale nu sunt propriu-zis „contagioase”. Medicul psihiatru Consuelo Cagande explică faptul că, la această vârstă, sentimentul de apartenență se construiește mai degrabă prin prieteni decât prin familie. Astfel, când un adolescent vorbește deschis despre stările sale, ceilalți devin mai atenți la propriile emoții și ajung să recunoască simptome pe care înainte le ignorau. 

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Ea avertizează, însă, că sprijinul între prieteni nu este suficient atunci când apar probleme serioase. Dacă un adolescent vorbește despre depresie severă sau despre sinucidere, prietenii ar trebui să îl susțină, dar și să anunțe un adult.

OECD: sănătatea mintală a tinerilor a devenit și o problemă economică

Într-un raport lansat chiar în acest an („Child, Adolescent and Youth Mental Health in the 21st Century”), OECD avertizează că declinul sănătății mintale în rândul tinerilor a început cu mult timp înaintea pandemiei. În fața unui număr record de adolescenți care raportează stări de anxietate și depresie, experții subliniază că problema a depășit granițele sistemului medical. Vulnerabilitatea emoțională se traduce direct în dificultăți școlare, eșecuri la integrarea pe piața muncii și o dependență tot mai mare de ajutoarele sociale.

Impactul economic este semnificativ. Un al doilea document publicat de OECD în 2026, „The Economic Case for Preventing Mental Ill Health”, estimează că afecțiunile psihice reduc anual PIB-ul Uniunii Europene cu aproximativ 1,7%. Pierderile sunt cauzate de absenteism, renunțarea la locul de muncă și scăderea productivității angajaților.

Raportul estimează că depresia, anxietatea și tulburările asociate consumului de alcool generează costuri medicale de aproximativ 76 de miliarde de euro anual, reprezentând 6% din bugetele de sănătate ale UE. Pentru a reduce aceste costuri, experții OECD susțin că intervenția psihologică timpurie, direct în școli și comunitate, a devenit nu doar o necesitate morală, ci și o investiție vitală.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Laura Găvan: „Influența grupului este firească în adolescență”

„Adolescența este una dintre cele mai importante etape în dezvoltarea psihologică a unei persoane. Este perioada în care tinerii încep să își construiască identitatea, să își definească valorile și să își caute locul într-un grup. Dacă în copilărie părinții reprezintă principala sursă de siguranță și validare, în adolescență această nevoie este împărtășită tot mai mult cu prietenii. De aceea, influența grupului devine atât de puternică și este firească din punctul de vedere al dezvoltării”, declară pentru „Adevărul” Laura Găvan, psihoterapeut cognitiv-comportamental.

Ea explică faptul că, în această perioadă, validarea socială capătă o importanță deosebită.

„În această perioadă, tinerii sunt deosebit de sensibili la validarea socială. Au nevoie să simtă că sunt acceptați și înțeleși, iar opiniile prietenilor pot avea uneori o greutate mai mare decât cele ale adulților. Este un proces normal, care face parte din dezvoltarea autonomiei și nu trebuie interpretat automat ca o respingere a familiei”, continuă aceasta.

Tabere, cursuri, ateliere. Câte activități sunt prea multe pentru un copil în vacanța de vară?

Când sprijinul dintre prieteni poate deveni insuficient

Laura Găvan atrage atenția că există situații în care discuțiile dintre adolescenți, deși pornesc din dorința de a se susține reciproc, pot întreține stările emoționale dificile.

„Un fenomen observat frecvent este acela în care adolescenții discută ore întregi despre problemele lor, despre nedreptăți sau despre experiențele negative, fără să ajungă la soluții. Deși aceste conversații creează apropiere și sentimentul că nu sunt singuri, ele pot menține sau amplifica stările de tristețe și anxietate, deoarece atenția rămâne concentrată aproape exclusiv asupra aspectelor dificile ale vieții”, avertizează specialista.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Ea subliniază că apropierea dintre adolescenții care trec prin dificultăți similare poate avea și o explicație diferită de cea intuitivă.

„Este important de înțeles și faptul că adolescenții care trec prin dificultăți asemănătoare tind să se apropie unii de alții. Un tânăr anxios poate simți că este înțeles mai bine de cineva care trăiește aceleași emoții, iar un adolescent deprimat poate căuta persoane cu experiențe similare. Prin urmare, nu întotdeauna grupul generează problema; uneori vulnerabilitățile comune sunt cele care apropie oamenii”, mai spune acesta.

De ce interdicțiile nu sunt soluția

Și, crede că reacția instinctivă a unor părinți – aceea de a interzice anumite prietenii – poate avea efectul opus celui dorit.

„Din acest motiv, soluția nu este interzicerea unei prietenii. Atunci când părinții încearcă să controleze cu cine are voie adolescentul să se întâlnească, există riscul ca acesta să devină mai secretos și să reducă comunicarea cu familia. În plus, interdicțiile pot transforma prietenia într-un simbol al independenței, ceea ce o face și mai atractivă”, avertizează Laura Găvan.

În schimb, recomandă ca părinții să rămână implicați în viața socială a copiilor lor.

„Mult mai util este ca părinții să cunoască prietenii copilului, să manifeste interes autentic pentru relațiile acestuia și să creeze un climat în care adolescentul să simtă că poate vorbi deschis despre ceea ce trăiește. Întrebările formulate fără critică și disponibilitatea de a asculta sunt mult mai eficiente decât judecățile sau avertismentele repetate”, spune ea.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Psihoterapeutul atrage atenția și asupra semnelor care ar trebui să îi determine pe părinți să ceară ajutor de specialitate: „În același timp, există schimbări care merită observate atunci când persistă mai multe săptămâni: retragerea din activitățile care înainte îi făceau plăcere, izolarea socială, modificări importante ale somnului sau alimentației, scăderea performanțelor școlare, iritabilitatea accentuată, lipsa speranței, autocritica excesivă sau afirmațiile frecvente că «nu mai are rost nimic». Aceste semnale nu trebuie ignorate și justifică o discuție calmă, iar dacă dificultățile persistă, evaluarea de către un specialist poate fi un pas important.”

Relația cu familia rămâne principalul factor de protecție

Laura Găvan subliniază că, deși prietenii ocupă un loc central în adolescență, relația cu familia continuă să fie esențială pentru echilibrul emoțional al tinerilor.

„Cel mai puternic factor de protecție rămâne relația dintre adolescent și familie. Chiar dacă în această etapă prietenii ocupă un loc central, tinerii au în continuare nevoie de părinți disponibili emoțional, care oferă siguranță, ascultare și sprijin, fără a minimiza sau dramatiza ceea ce copilul trăiește”, subliniază aceasta.

„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie

Ea amintește că influența grupului nu este doar un factor de risc, ci poate deveni și o resursă importantă.

„Prietenii pot influența sănătatea emoțională atât în sens negativ, cât și pozitiv. Un grup în care există susținere, empatie și modele sănătoase de adaptare poate deveni un factor esențial de protecție împotriva anxietății și depresiei. De aceea, obiectivul nu este limitarea relațiilor sociale, ci dezvoltarea unor adolescenți care au încredere în ei, pot cere ajutor atunci când au nevoie și beneficiază de o relație solidă cu familia. În cele din urmă, nu prieteniile reprezintă principalul risc sau principala resursă, ci calitatea legăturilor pe care adolescentul le construiește atât în afara casei, cât și în interiorul ei”, conchide psihoterapeutul.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

La începutul secolului XX, România dorea să fie mare putere regională și să-și extindă influența politică în Balcani. Cu această ocazie, românii au vrut să impună, cu ajutorul forțelor armate, un rege neamț pe tronul Albaniei. Ulterior, România s-a ales și cu deschidere la Mediterana. 

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

La începutul secolului XX, Regatul României era o țară independentă, în plină dezvoltare și care începuse să câștige tot mai mult prestigiu la nivel internațional. În 1913, România a intervenit decisiv în cel de-al Doilea Război Balcanic pentru a contrabalansa hegemonia Bulgariei și a-și asigura securitatea frontierei de sud. Intervenția, deși oarecum caragialescă, s-a soldat cu anexarea Cadrilaterului și consolidarea statutului de putere regională al României. Practic, Regatul României devenise un soi de gardian al păcii și ordinii în Balcani.

Acest statut le-a dat românilor încrederea că pot deveni o mare putere în sud-estul Europei, capabilă să-și extindă influența asupra statelor tinere care apăreau din ruinele Imperiului Otoman. Așa s-a născut un episod foarte interesant al istoriei românilor, dar complet necunoscut publicului larg. Mai precis, Regatul României a încercat să impună propriul pretendent pe tronul Albaniei și să transforme țara de pe țărmurile Mării Ionice într-un stat vasal sau, așa cum s-a exprimat regele Carol I, România și Albania să fie precum „nașul și finul”. Iar România, evident, urma să joace rolul nașului.

Și, culmea, planul a reușit parțial. Doar hazardul istoriei și al vieții a făcut ca totul să se năruie. Cu toate acestea, românii aveau să obțină, pe căi mai puțin bănuite, în perioada interbelică, accesul la Marea Mediterană, un alt episod absolut necunoscut majorității românilor.

România și Albania, ca dragostea dintre naș și fin

În primăvara anului 1914, Regatul României era un stat care se bucura de un prestigiu tot mai mare în zona de sud-est a Europei, având statutul de mare putere regională, mai ales după intervenția împotriva Bulgariei în cel de-al Doilea Război Balcanic din 1913. Se afla și într-o alianță secretă cu Germania și Austro-Ungaria și spera să-și extindă tot mai mult influența în Balcani. Mai ales că tendințele revanșarde și orgoliul rănit al Bulgariei îi îngrijorau pe oficialii de la București.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Ei bine, în primăvara anului 1914 s-a ivit și ocazia găsirii de noi aliați, dar și a unei intervenții în Balcani. În anul 1912, Albania își declarase independența față de Imperiul Otoman și, vreme de doi ani, căzuse într-un haos cumplit provocat de facțiunile diferite care luptau pentru putere. Pe de o parte erau partizanii sârbi, de cealaltă parte grecii, plus numeroasele pașale otomane care doreau să fondeze un stat independent, dar tot sub umbrela Semilunii.

O bună parte a populației urbane, dar și mulți intelectuali și patrioți albanezi căutau însă, la fel ca românii cu jumătate de veac înainte, un principe dintr-o casă regală europeană care să pună capăt luptelor interne și să fondeze un stat modern.

Ei bine, în acest context intervin românii. Mai ales că între mișcarea de independență albaneză și Regatul României a existat o puternică legătură. Românii au sprijinit consistent comunitatea albaneză din diaspora. De exemplu, în 1911, Biserica Română a dăruit biserica „Sfântul Nicolae” din București comunității albaneze. În plus, capitala României devenise un loc important de desfășurare a întrunirilor politice ale patrioților albanezi.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Inclusiv poetul național albanez Asdreni a scris versurile imnului național al Albaniei la București, muzica fiind compusă de Ciprian Porumbescu.

„Aici, în școlile românești, în civilizația românească, în inima și dragostea acestei națiuni surori, am deschis noi ochii, toți cei care ducem azi spre izbândă steagul civilizației în țara noastră”, preciza Asdreni privind legătura albanezilor cu românii.

Ulterior, scrierile și cercetările istoricului român Nicolae Iorga privind istoria Albaniei vor fi utilizate și vor contribui decisiv, în congresele internaționale, la obținerea independenței în 1912.

În acest context, românii decid să intervină în Albania. Mai precis, să impună pe tronul țării un candidat agreat de Casa Regală a României. Asta ar fi însemnat extinderea influenței românești în Balcani și constituirea unui aliat de încredere pe țărmurile Mediteranei.

„Da, este adevărat că avem dragostea pentru Albania, cum ar fi, de exemplu, dragostea dintre naș și fin. Românii au fost cei dintâi care au introdus alfabetul latin în Albania. La București s-a clădit prima biserică în care serviciul religios se face în limba albaneză. Creând Albania, Puterile Europene au făcut o operă frumoasă”, preciza Carol I.

Nepotul reginei și o aventură albaneză

Candidatul susținut de România era nici mai mult, nici mai puțin decât nepotul reginei Elisabeta de Wied, regina României. Se numea Wilhelm de Wied, avea 38 de ani în momentul în care a fost propus ca rege al Albaniei și activa ca maestru de cavalerie în armata germană. Wilhelm de Wied era căsătorit cu principesa Sophia și avea doi copii.

Perlele puțin cunoscute și accesibile ale Balcanilor. Locurile de vis aflate aproape de România pe care ar trebuie neapărat să le vezi vara asta

Regina Elisabeta a României, după ce l-a convins să accepte candidatura ca rege al Albaniei, a făcut lobby la nivel internațional pentru acceptarea și susținerea sa de către Marile Puteri. În cele din urmă, Marile Puteri au decis să-l susțină pe Wilhelm de Wied, propunerea reginei Elisabeta a României, pe tronul Albaniei. Mai ales Germania și Austro-Ungaria erau interesate de această situație, fiindcă, în felul acesta, sabotau încercările Italiei și Serbiei de a căpăta influență politică în Albania.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Regele Carol a întins mâna vlăstarului din pădurea Rinului și a spus celor încercați: «Iată omul vostru! El vă va aduce pacea, va face bogate și fericite ținuturile voastre minunate. S-a isprăvit cu luptele! Nu vor mai fi omoruri în ruinele fumegânde! Marea surâzătoare va transporta produsele voastre și bogăția va fi de partea voastră după îndelungată mizerie și greutăți nemaiauzite. Fiți fericiți și voi, eroi! Vine cineva care vă iubește și vă înțelege! Care va proteja bunurile voastre și viața voastră, care își va încredința vouă pe a lui, pentru că i le știe sub pază bună și care a învățat de la ilustrul său moș cum se conduce un popor la mântuirea și prosperitatea lui»”, scria Elisabeta de Wied.

De altfel, principele Wilhelm de Wied era recunoscut ca un intelectual și, totodată, un militar foarte capabil. Așa că prințul Wilhelm de Wied a sosit la Durres, capitala istorică a Albaniei, cu o mică armată internațională, condusă de un locotenent-colonel britanic. Românii au trimis și ei trupe. Mai precis, un contingent de voluntari sub comanda căpitanului de cavalerie Grigore Cristescu. Voluntarii sperau că vor avea parte de câștig după ce principele neamț se va instala și va face ordine în Albania.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Proaspătul rege Wilhelm I de Wied al Albaniei controla însă doar teritoriul din jurul Durresului. Restul țării era sfâșiat de lupte între sârbi, greci și turci. În cele din urmă, Wilhelm I și soția sa, principesa Sophia, sunt nevoiți să fugă din Durres, pentru că nu mai erau în siguranță. Sperau să se întoarcă cu un puternic contingent românesc, dar și cu detașamente europene, pentru a zdrobi rebelii.

Dar regele Carol I, unchiul lui Wilhelm de Wied, moare, iar Primul Război Mondial izbucnește. Marilor Puteri nu le mai păsa de Albania și de problemele unui prinț neamț care dorea tronul de la Durres. Așa se încheia și aventura albaneză a românilor.

„Acum două luni plecau în Albania, pentru apărarea nepotului Reginei, un număr de voluntari români cu stema dinastiei de Wied pe calpacele lor albe. I-am privit cu simpatia care se îndreaptă la noi spre îndrăzneți. Și noi, neutrii, când citeam prin «Românul» din Arad isprăvile făcute de această singură armată a regelui Wilhelm, ne bucuram că măcar în astfel de întreprinderi se vădește vitejia neamului. Acuma tronul albanez servește muftiului de la Tirana ca să-și fiarbă pilaful, iar eroii din Albania… cerșesc la București în zdrențe și dau ziarelor memorii în care îl acuză pe șeful lor, maiorul Cristescu, de escrocherie”, scria Nicolae Iorga în „Dimineața”, la 15 iunie 1914.

Premierul Albaniei critică ritmul lent al aderării la UE: „Există trei lucruri pe care nu le poți prevedea: Dumnezeu, sexul și UE”

Cum a ajuns România să aibă acces la Marea Mediterană

Până la urmă, statul român tot a ieșit cu ceva din povestea albaneză. Nu pe loc, ci mai bine de un deceniu mai târziu. Și fără forța armelor. Chiar semnatarul articolului prin care era, cumva, ironizată intervenția României în Albania, Nicolae Iorga, avea să obțină pentru statul român o bucățică din statul de la Marea Ionică.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Iată cum au stat lucrurile. În 1931, regele Zogu al Albaniei i-a oferit, drept recompensă, istoricului Nicolae Iorga un teren de 1.000 de metri pătrați pe malul portului Saranda, aflat pe țărmul Mării Adriatice, în fața insulei Corfu. Era un semn de recunoștință pentru faptul că istoricul român scrisese articole de specialitate și găsise documente care sprijiniseră delegațiile albaneze în obținerea independenței.

Era un loc extraordinar de frumos, cu dumbrăvi de portocali și deschidere la mare. Ulterior, Iorga a dăruit acest teren statului român, dar cu o singură condiție: să înființeze acolo un institut român în Albania. Practic, acel teren a devenit proprietatea statului, iar România avea o mică deschidere la Marea Mediterană.

În 1939, Italia a ocupat însă Albania. Ulterior, terenul a fost naționalizat. După anul 2000, statul român a început demersuri pentru a vedea ce se va întâmpla cu acea proprietate a statului din Albania.

Paraguay și Franța se vor întâlni din nou în optimile Cupei Mondiale, iar duelul programat în acest weekend este precedat de un schimb dur de replici între două dintre legendele celor două naționale, Jose Luis Chilavert și Christophe Dugarry.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Cele două reprezentative s-au mai confruntat în aceeași fază a competiției și la Cupa Mondială din 1998. Atunci, Franța, care avea să cucerească trofeul, s-a impus cu greu, scor 1-0, după un gol marcat de Laurent Blanc în minutul 113 al prelungirilor.

„Sunt incapabili, catastrofali!”

Înaintea noii confruntări, Christophe Dugarry, campion mondial cu Franța în 1998, a declarat că nu crede că Paraguay poate pune probleme actualei echipe a lui Didier Deschamps și i-a caracterizat pe sud-americani drept „incapabili”.

„Paraguay va încasa o bătaie zdravănă. Vor încerca să se apere, pentru că sunt incapabili, incapabili – repet de două ori ca să fie foarte clar – să construiască. Din punct de vedere ofensiv, sunt catastrofali!”, a transmis Christophe Dugarry, înaintea duelului din optimi.

„Franța este o selecționată africană!”

Afirmațiile fostului atacant francez au provocat reacția lui Jose Luis Chilavert, unul dintre cei mai importanți fotbaliști din istoria Paraguayului, care a răspuns într-un mod extrem de dur.