La aproape 11 ani de la tragica noapte de 30 octombrie 2015 care a schimbat pentru totdeauna destinul a zeci de familii și a unei generații întregi, Cristi Filipescu, toboșar, tehnician de sunet și supraviețuitor al incendiului din Colectiv, a povestit fără cenzură despre realitatea de după noaptea de coșmar din club. În podcastul Next Story, în săptămâna în care se împlinesc 11 ani de la tragedie, târgovișteanul a spus un adevăr care dărâmă clișeele despre un sistem medical românesc complet căzut, incapabil să salveze vieți, și o fugă disperată spre spitalele din străinătate ca singură șansă la viață. Cristi a povestit despre lupta cruntă dusă în spitalele din România de medici care s-au chinuit și au reușit să-i salveze pe mulți.

Infernul din club: „Au căzut oamenii peste mine”

Seara de vineri, 30 octombrie 2015, a început ca o ieșire obișnuită. Totul s-a schimbat într-o fracțiune de secundă, ceea ce a urmat a fost o capcană a morții provocată de panică și de ieșirile blocate:

„Oamenii intraseră într-o panică de nedescris… s-au împiedicat și au căzut unii peste alții. În momentul în care au căzut unii peste alții, atunci s-a format dopul ăla și n-a mai putut toată lumea să iasă… La un moment dat au căzut oamenii peste mine. La revedere! Mai scapă dacă poți.”

După ce a reușit să iasă și a simțit prima gură de aer rece, arsura de pe căile respiratorii și hipotermia l-au trimis la Spitalul Floreasca, apoi la Elias, de unde a fost ulterior transferat în Belgia.

Loading …

Adevărul despre medici și spitale: „Salvarea mea a fost România”

În timp multe voci au transformat spitalele românești din acea noapte într-o groapă comună a neputinței, Cristi Filipescu le ia apărarea cadrelor medicale, dar blamează sistemul:

„Salvarea mea a fost România! Eu dacă nu mă salvam aici cineva, eu cum eram transferat în Belgia? Alo, ne trezim și noi? (…) Oamenii ăștia au făcut pe dracul în patru… Ei în momentul în care noi eram pe masa de operație, ei pe o parte aveau moartea și pe de altă parte îl aveau pe Dumnezeu lângă ei (…) un medic care cred că e de trei zile în gardă, n-a mâncat, n-a băut, n-a dormit, și acum vine să te opereze sau să te țină în viață (…)Medicii belgieni chiar i-au lăudat pe medicii români, pentru că într-o situație de criză, într-o țară care nu este pregătită pentru o problemă de o asemenea amploare, mă, oamenii s-au descurcat cu ce au putut (…)Replica aia cu «avem de toate în România»… Unde avem de toate în România, că și medicii ăia în spital se împărțeau ce mai aveau acolo? Dacă mai aveau, nu știu, un gram de morfină, trebuia să-l împartă ca să ajungă la mai mulți (…)„Mi-aș dori la un moment dat ca ăștia care blamează să vină în genunchi în fața medicilor și să-i implore să-i ajute pentru că le moare cineva din familie! Știi, să-i întreb atunci: Cum e?”.

Cristi a vorbit în podcastul Next Story și despre condițiile din spitale, explicând că pacienții cu arsuri grave de gradul 3 și 4 sunt vulnerabili oriunde în lume, inclusiv în cele mai riguroase clinici vestice:

„Ce să vezi? În Belgia și eu am luat o bacterie, unde dacă aruncai bucata de carne pe jos o luai și o mâncai liniștit… Dar iei un microb, iei o bacterie pentru că ai arsuri de gradul 3 și 4! Aveam tot timpul plagă deschisă, normal că iei ceva la un moment dat (…) Gândește-te că o dată la două zile primeai anestezic ca să schimbe bandajele. Nu putea să ți le schimbe pe viu, că mureai de durere. O dată la două zile, anestezie totală. Gândește-te la ce a fost supus organismul și mai ales inima!”

Ce s-a schimbat după 11 ani?

Privind spre România anului 2026, concluzia lui Cristi Filipescu este amară: nimic nu s-a schimbat. În continuare există spații care funcționează fără autorizații PSI, iar lecțiile tragediei par să fi fost uitate sau diluate în interese politice. Chiar și la nivel internațional, în alte țări europene, pericole similare continuă să fie tratate cu superficialitate.

Podcastul, aici:

Colectiv, după 11 ani. Cristi Filipescu, supraviețuitor: “Au căzut oameni peste mine”

Mă adresez poporului brazilian și comunității internaționale ca fiind adevăratul președinte al Braziliei.

În primul rând, aș dori să-i mulțumesc președintelui Milei pentru curajul, simțul dreptății și al legalității, președintelui Trump și minunatului popor american pentru că m-au primit. Aceasta este o țară a libertăților și a fraților care împărtășesc aceleași valori ca oamenii buni din țara mea. Președintele Trump este un mare apărător al libertății de exprimare.

În noaptea de duminică, am văzut cu uimire cum frauda electorală s-a concretizat în fața ochilor mei. Acțiunea ilegitimă și ilegală a fostului avocat al lui Lula a permis ca o imposibilitate matematică să se materializeze, iar Lula a obținut cu peste 10 milioane de voturi mai mult de la primul la al doilea tur. O decizie a STF [Curtea Supremă Federală], luată dincolo de competența TSE [Tribunalul Superior Electoral], a prelungit votul după lăsarea întunericului, iar ordinul a sosit abia după sfârșitul orelor legale, când urnele erau deja închise. Alegătorii au fost supuși unor reguli diferite. Până acum, TSE s-a limitat la a apăra prelungirea programului și nu există nici măcar un singur răspuns credibil. Iar nulitățile nu sunt singura problemă: pe parcursul întregii campanii au existat abuzuri de putere politică, economică și utilizarea mașinăriei publice în favoarea realegerii. Sunt fapte grave, interzise în mod expres de lege, care justifică anularea listei Lula-Alckmin.

Răspunsul regimului la întrebarea mea a venit rapid. Ca într-un plan elaborat anterior, la șapte minute după această fraudă electorală respingătoare, judecătorul implicat într-un imens scandal de corupție, menționat direct în ancheta care a fost folosită pentru a încerca să mi se sechestreze pașapoartele și care cu mare probabilitate ar fi fost în închisoare dacă nu mi-ar fi împiedicat învestirea, a pus în mișcare mașinăria de persecuție politică a regimului. Fiind împiedicat de originea sa și complet suspect să inițieze orice procedură judiciară împotriva mea, simpla sa participare la actele procesuale arată amploarea arbitrarității și ilegalității în curs.

Nu a fost intenția mea să-mi părăsesc patria, dar știu exact unde va duce asta. Acesta este manualul clasic al oricărei lovituri de stat. Persecuția politică care a început cu tatăl meu, fostul președinte Jair Bolsonaro, și s-a răspândit la mii de alți brazilieni patrioți obișnuiți și chiar la cetățeni americani, are un singur obiectiv: să reducă la tăcere orice persoană care nu este de acord cu regimul de excepție instituit în Brazilia, prin intermediul unei Curți Supreme controlate de organizația criminală a Partidului Muncitorilor (Petista).

Pentru a fi clar, nu există niciun mandat de arestare împotriva mea, deoarece nu am comis nicio infracțiune. Ceea ce există este o vânătoare de vrăjitoare motivată politic, care a urmărit să mă țină ostatic și să mă transforme într-un obiect de șantaj pentru a proteja judecătorii corupți ai Curții Supreme.

Iată foaia de parcurs a persecuției: sechestrarea pașaportului, brățară electronică, cenzură, arest la domiciliu, proces de fațadă și, în cele din urmă, condamnare politică.

Nu-mi voi supune familia la asta, iar țara mea nu merită să treacă din nou prin această rușine internațională. În fața instrumentalizării politice a Justiției în Brazilia, mi-am adus familia în Statele Unite, unde suntem în siguranță. Mulțumesc, încă o dată, președintelui Trump și guvernului american pentru că ne-au primit și ne-au oferit siguranța juridică pe care nu o mai avem în Brazilia.

Vreau să clarific: nu am fugit din Brazilia, am plecat din Brazilia; am plecat dintr-un regim de excepție pentru a putea fi liderul pe care poporul meu îl merită, căci tăcut, închis și cenzurat, așa cum este tatăl meu, nu aș putea asigura această conducere și am fi predați teatrului instituțional al unei opoziții castrate și controlate de Curtea Supremă plină de slugile regimului.

Nu sunt primul care a trebuit să lupte pentru propria țară de departe. Rui Barbosa a plecat în exil pentru a înfrunta arbitrarul lui Floriano Peixoto și de acolo a continuat să apere legea și libertatea. Charles de Gaulle a condus Franța Liberă de la Londra, condamnat la moarte de regimul Vichy, și s-a întors să-și elibereze țara. José Martí și-a organizat lupta pentru independența Cubei de la New York. În Venezuela, Juan Guaidó și Edmundo González au fost nevoiți să părăsească țara pentru a înfrunta dictatura chavistă, iar María Corina Machado, deși persecutată, a refuzat să legitimeze frauda și a devenit un simbol mondial al rezistenței democratice. Toți au fost tratați ca infractori de regimurile pe care le-au înfruntat. Istoria i-a numit altfel.

Acesta este abia începutul luptei noastre pentru democrație, pentru drepturile omului și pentru libertate în Brazilia. Vreau să spun, nu doar pentru cei 60 de milioane de alegători ai mei, ci pentru poporul brazilian, pentru care eu sunt președintele ales, iar infractorii care au furat alegerile din Brazilia fac parte dintr-o organizație criminală care a implementat o tiranie. Voi sunteți cei care ați dorit o schimbare, iar eu nu vă voi abandona, eu voi fi vocea și conducerea liberă a națiunii noastre.

Către instituțiile braziliene, fac un apel: această nebunie trebuie să înceteze. Brazilia trăiește astăzi într-un haos juridic, de corupție și persecuție politică, în care opoziția se teme să vorbească, iar familia unui fost președinte este tratată ca inamic al statului. Nicio națiune nu poate trăi în pace sau prospera astfel. Încă este timp pentru a restabili echilibrul între puteri și a le returna brazilienilor încrederea pe care au pierdut-o.

Comunității internaționale îi cer: nu normalizați ceea ce se întâmplă în Brazilia. Ceea ce se întâmplă astăzi în țara mea nu este normal și nu poate fi tratat ca fiind normal.

Către senatorii, deputații și guvernanții pe care i-am ajutat să fie aleși, și în special către candidatul meu la președinția Senatului, Rogério Marinho: știu că astăzi nu aveți libertatea necesară pentru exercitarea deplină a activității politice. De aceea, voi conduce opoziția de aici. Voi spune ceea ce voi, acolo, nu puteți spune și îmi voi asuma riscurile pe care voi nu le puteți purta.

Iar ție, care ai votat pentru mine și visezi la o schimbare: nu suntem înfrânți și nu suntem singuri. Acesta este abia începutul luptei noastre pentru democrație, drepturile omului și pentru libertate în Brazilia. În zilele următoare, mă voi adresa în mod regulat poporului brazilian și vom prezenta o strategie pentru a mobiliza opoziția și sprijinul popular imens pe care îl avem, prin toate mijloacele pașnice și legitime, pentru a împiedica Lula să consolideze un regim dictatorial în Brazilia. Rog pe fiecare să rămână ferm și să nu renunțe niciodată.

Am părăsit Brazilia, dar nu i-am abandonat pe brazilieni. Această luptă nu s-a încheiat pe 25 octombrie. Se termină doar când Brazilia va fi din nou o țară liberă. Iar această zi va veni.

Dumnezeu să binecuvânteze Brazilia.