Actualitate
Marea Britanie oferă cetățenie rușilor care au informații secrete despre Putin: „Va deveni paranoic”
Marea Britanie
anunță că are o nouă armă împotriva președintelui Federației Ruse, Vladimir
Putin, în ceea ce serviciile secrete din Regatul Unit spun că este un „război
psihologic”.
Britanicii vor să atragă spionii ruși cu oferte de cetățenie FOTO Shutterstock
Potrivit iNews,
care citează oficiali din Ministerul de Externe de la Londra, rușilor care
dezertează și oferă informații secrete serviciilor de spionaj britanice li se
oferă cetățenia britanică.
Astfel, cred
autoritățile britanice, va fi folosită o armă a „războiului psihologic” care îl
va duce pe președintele rus în pragul paranoiei.
Un fost expert
din cadrul Ministerului de Externe britanic, profesorul Mark Galeotti – acum asociat
senior al organizației de apărare Royal United Services Institute și director
al firmei de cercetare cu focalizare pe Rusia, Mayak Intelligence, a spus că
această unealtă nu numai că va aduce surse de informații, dar îl va face pe
Putin „paranoic„.
Profesorul
Galeotti a fost cercetător principal la Ministerul de Externe și a consiliat
Comitetul de Afaceri Externe al Regatului Unit, Adunarea Parlamentară a NATO și
Interpolul.
El a spus că
acordurile de cetățenie reprezintă o „armă cu două tăișuri„.
„Pe de o
parte – și asta este ceva ce trebuie să îl îngrijoreze pe Putin – există
posibilitatea precisă ca oamenii să dorească să dezerteze sau să transmită
informații britanicilor, sperând să obțină acest avantaj particular„, a
spus el.
„Dar, pe de
altă parte, paranoia însăși pe care o generează în mințile lui Putin și ale
colegilor săi din securitatea rusă este și ea o armă utilă. Pentru că va
însemna că vor privi cu suspiciune oficialii care poate au călătorit în Marea
Britanie în trecut sau au alte conexiuni de genul acesta. Așa că aceste feluri
de abordări fac parte adesea din operațiunile de război psihologic pentru a
răspândi diviziuni și suspiciuni în cadrul elitei ruse„, spune Galeotti.
Bani pentru trădătorii lui Putin
Acesta a mai
declarat că decizia Kremlinului de a interzice oricui care lucrează în domeniul securității pentru statul rus să călătorească în străinătate fără permisiune,
luată în timpul etapelor incipiente ale invaziei Ucrainei, ilustrează teama pe
care o are Putin de dezertare.
„Absolut,
[acordurile de cetățenie] sunt genul de lucruri de care se tem„, a adăugat
el.
Expertul a spus
că oferta britanică de cetățenie este atractivă pentru cei care ar vrea să dezerteze și din cauza faptului că Marea Britanie ocupă un loc „destul de
neobișnuit” în imaginația rușilor.
„Pe de o
parte, încă suntem prezentați ca cei mai subtili și mai insidioși dușmani ai
Rusiei. Americanii au resursele, dar noi avem spionii. În același timp, totuși,
există o tendință foarte puternică de anglofilie printre ruși. Încă au această
percepție a Marii Britanii ca este o țară a jocului corect, a onoarei și a
tradiției„, a spus el.
„Nu contează
din ce segment al societății provin oamenii. Am vorbit cu polițiști ruși care,
practic, cred că fiecare polițist rus este undeva între Dixon, Dot Green și
Sherlock Holmes. MI6 – care este un serviciu foarte capabil – mitologia în
jurul MI6 este încă profund glorificată. Desigur, America are și ea atracții,
dar cred că Marea Britanie are acest as în mânecă foarte puternic de jucat. Și
mă bucur că este efectiv jucat„, apreciază Galeotti.
Mai multe surse
de informații au declarat că cetățenia britanică și plățile unice în numerar se
numără printre cărțile jucate într-o încercare de a atrage dezertorii ruși să ofere
secrete Regatului Unit.
Aceasta vine după
ce șeful MI6, Sir Richard Moore, a emis un apel public către ruși să „își
unească forțele” cu Marea Britanie și să „împărtășească secrete”
pentru a ajuta la încheierea războiului din Ucraina.
Actualitate
Cinci concluzii după prima zi a summitului Trump-Xi de la Beijing
Statele Unite și China au convenit să își consolideze relațiile de cooperare în cadrul summitului desfășurat joi la Beijing, într-o întâlnire cu miză ridicată între două puteri care s-au confruntat în ultimii ani pe teme precum comerțul, tehnologia, drepturile omului și securitatea.
Donald Trump și Xi Jinping/FOTO:X
Discuțiile dintre președintele american Donald Trump și liderul chinez Xi Jinping au fost marcate de un ton conciliant și de apeluri la stabilitate strategică.
Iată principalele concluzii desprinse din comunicatul oficial publicat de partea chineză:
1. O nouă formulă pentru relația SUA–China
Xi Jinping a declarat că cele două state au convenit să construiască o „relație constructivă China–SUA bazată pe stabilitate strategică”.
Potrivit liderului chinez, acest nou cadru ar urma să ghideze relațiile bilaterale în următorii ani și să combine cooperarea cu o „competiție controlată”, în care diferențele dintre cele două puteri să rămână gestionabile.
Analiștii spun că formularea sugerează o perioadă de „stabilitate administrată”, menită să evite escaladarea tensiunilor care au marcat relația bilaterală în ultimii ani.
2. Progrese înaintea summitului
Xi a afirmat că negocierile pregătitoare desfășurate miercuri în Coreea de Sud între oficialii economici ai celor două state au avut rezultate „echilibrate și pozitive”.
Delegația americană a fost condusă de secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, iar partea chineză de vicepremierul He Lifeng.
Detalii concrete privind eventuale acorduri comerciale nu au fost făcute publice.
3. Apel pentru cooperare mai profundă
Președintele chinez a cerut consolidarea canalelor de comunicare diplomatică și militară între Washington și Beijing.
Xi a spus că cele două state ar trebui să aprofundeze cooperarea în domenii precum comerțul, agricultura și turismul.
Comentariile vin într-un context în care ambele economii încearcă să reducă impactul tensiunilor comerciale și al restricțiilor tehnologice reciproce.
4. Taiwan rămâne punctul cel mai sensibil
Liderul chinez a folosit cele mai ferme declarații în privința Taiwanului, pe care l-a descris drept „cea mai importantă problemă din relațiile chino-americane”.
„Dacă este gestionată corect, relația bilaterală poate continua. Dacă este gestionată greșit, există riscul unei coliziuni sau al unui conflict”, a avertizat Xi Jinping.
Tema Taiwanului rămâne una dintre cele mai sensibile în relația dintre Washington și Beijing, în condițiile în care China consideră insula parte a teritoriului său, iar SUA continuă să îi ofere sprijin militar și politic.
5. Discuții și despre Ucraina și Orientul Mijlociu
Potrivit comunicatului chinez, cei doi lideri au abordat și conflictul din Orientul Mijlociu, războiul din Ucraina și situația din Peninsula Coreeană.
Nu au fost oferite detalii despre eventuale înțelegeri privind aceste dosare.
Xi Jinping a declarat că Beijingul dorește menținerea „impulsului pozitiv” în relația bilaterală și a transmis că China rămâne deschisă investițiilor și colaborării economice cu Statele Unite.
Se preconiza că războiul din Iran, care a declanșat o criză energetică globală, va ocupa un loc central în discuțiile de astăzi.
În timpul zborului spre Beijing la bordul Air Force One, secretarul de stat american Marco Rubio a declarat pentru Fox News că Washingtonul dorește ca Beijingul să adopte o atitudine proactivă în soluționarea conflictului cu Iranul.
Totuși, acest subiect a fost practic absent astăzi, potrivit declarației Ministerului de Externe al Chinei privind întâlnirea dintre Trump și Xi.
Declarația a dedicat secțiuni comerțului și Taiwanului, dar nu și Iranului – deși a menționat că cei doi președinți au „schimbat opinii” cu privire la „situația din Orientul Mijlociu”, printre alte probleme internaționale.
SUA doresc ajutorul Chinei pentru a readuce Iranul la masa negocierilor, în timp ce China a jucat în tăcere rolul de pacificator în culise, fără a se implica în conflict.
Donald Trump este însoțit la Beijing de o importantă delegație de afaceri, din care fac parte lideri ai unor mari companii americane, inclusiv Elon Musk și Jensen Huang. Se pare că Elon Musk, directorul executiv al Tesla, și-a adus fiul, X Æ A-Xii, la Beijing. Cei doi au fost văzuți plimbându-se prin Sala Mare a Poporului.
Băiatul în vârstă de 6 ani, poreclit X, a mai făcut o apariție publică rară anul trecut, când Musk l-a luat cu el la o întâlnire cu Trump la Casa Albă.
Actualitate
Daniel Cîrnu, CEO Digital Politic®: „Astăzi, influența politică se construiește digital, în timp real”
Într-un amplu interviu acordat revistei Careers & Business România, Daniel Cîrnu — unul dintre pionierii marketingului digital din România și CEO al Digital Politic® — vorbește despre transformarea profundă a comunicării politice în era digitală, despre impactul inteligenței artificiale și despre modul în care notorietatea online poate influența decisiv imaginea unui politician.
Cu peste 20 de ani de experiență în marketing digital și mai bine de un deceniu dedicat comunicării politice, Daniel Cîrnu a participat, în calitate de consultant, la numeroase campanii electorale desfășurate în România — prezidențiale, parlamentare și locale. În interviu, acesta explică faptul că politica modernă nu mai poate exista fără o strategie digitală coerentă și fără o înțelegere profundă a modului în care funcționează presa online, rețelele sociale și algoritmii platformelor digitale.
„Politicienii trebuie să înțeleagă că imaginea lor se construiește zilnic”
În cadrul interviului, Daniel Cîrnu subliniază faptul că mulți oameni politici încă tratează comunicarea online doar ca pe o anexă a campaniei electorale, deși aceasta a devenit principalul canal prin care alegătorii își formează percepțiile.
„Astăzi, un politician este căutat pe Google înainte să fie ascultat într-un discurs. Oamenii verifică informații, caută articole, urmăresc reacțiile din social media și își formează rapid o opinie”, explică acesta.
Potrivit specialistului, reputația online a devenit un element esențial în orice strategie electorală modernă, iar diferența dintre succes și eșec poate fi făcută de viteza cu care o echipă de comunicare reacționează în mediul digital.
AI-ul schimbă radical marketingul politic
Un alt subiect important abordat în interviu este utilizarea inteligenței artificiale în campaniile politice. Daniel Cîrnu susține că AI-ul transformă deja modul în care sunt create mesajele, analizate datele și distribuit conținutul politic.
Acesta vorbește despre automatizarea proceselor de content, optimizare SEO și distribuție media, dar și despre noile instrumente de analiză a sentimentului public și monitorizare în timp real a presei și rețelelor sociale.
„În următorii ani, avantajul competitiv îl vor avea cei care folosesc inteligent tehnologia, fără să piardă componenta umană și autenticitatea mesajului”, afirmă CEO-ul Digital Politic®.
Experiență acumulată în cele mai importante campanii politice
Interviul surprinde și parcursul profesional al lui Daniel Cîrnu, care a dezvoltat de-a lungul timpului numeroase proiecte în zona de comunicare digitală și publishing online.
Prin agenția Digital Politic®, acesta coordonează servicii integrate de marketing politic digital, de la managementul reputației online și publishing politic până la monitorizare media, creare de conținut și strategii AI dedicate campaniilor electorale.
Totodată, în interviu sunt abordate și subiecte precum:
- greșelile frecvente făcute de politicieni în online;
- diferența dintre notorietate și influență;
- rolul presei online în construcția imaginii publice;
- importanța autenticității în comunicarea politică;
- evoluția marketingului politic în România.
Interviul integral poate fi citit aici: https://careers-business.ro/daniel-cirnu-despre-marketing-politic-strategie-digitala-si-construirea-influentei-online/
Actualitate
Șeful Vămilor, Mihai Savin, reținut de DNA într-un dosar de fals și uz de fals. Alți doi funcționari din Galați, implicați în dosar
Șeful Autorității Vamale Române, Mihai Savin, ar fi fost reținut de procurorii DNA într-un dosar de fals și uz de fals, în care este investigată emiterea retroactivă a unui ordin de misiune, potrivit unor surse judiciare.
Savin Mihai, șeful Autorității Vamale FOTO: inquam photos
Anchetatorii ar viza modul în care ar fi fost emis retroactiv un ordin de misiune, document care ar fi fost folosit ulterior pentru a justifica o deplasare oficială și pentru a susține o contestație privind suspendarea permisului de conducere al unui angajat din cadrul instituției. În același dosar au mai fost reținuți un consilier din cadrul cabinetului său și un funcționar din Galați, potrivit Antena3.
În urmă cu aproximativ o lună, un consilier din cadrul instituției și un oficial AVR s-ar fi deplasat către Galați, fiind opriți în trafic în județul Ialomița de polițiștii rutieri, după ce ar fi circulat cu viteză și ar fi folosit nejustificat semnalele speciale de avertizare.
În urma controlului, consilierul ar fi rămas fără permis, neputând prezenta documente care să justifice legal utilizarea girofarului.
Ulterior, anchetatorii suspectează că ar fi fost întocmit retroactiv un ordin de misiune, care ar fi fost depus ca probă în instanță, în încercarea de a justifica caracterul oficial al deplasării și de a „salva” permisul suspendat.
În același dosar ar mai fi fost reținuți un consilier din cadrul cabinetului președintelui AVR și un funcționar din Galați, verificările fiind derulate de procurorii anticorupție inclusiv la sediul instituției.
Mihai Savin, numit la conducerea Autoritatea Vamală Română la finalul lunii ianuarie.
Anterior, acesta a fost director în cadrul Apa Nova Bucureşti/Veolia România, director general la Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti (iulie 2019 – ianuarie 2020), director general la Compania Muncipala Managementul Transportului, Bucuresti (martie 2020 – iulie 2020), director general la Termoficare Prahova, Ploieşti (martie 2022 – noiembrie 2022).
Ancheta este în desfășurare, iar procurorii urmează să stabilească exact împrejurările în care ar fi fost emis documentul și persoanele implicate.
-
Actualitateacum 3 zileFestivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
-
Actualitateacum 3 zile
Zeci de persoane evacuate în Turnu Măgurele după ce un muncitor a avariat o conductă de gaz cu un buldoexcavator, în apropierea unei şcoli
-
Breakingacum 2 zileAvocatul Toni Neacșu, convins că CCR va declara neconstituțională OUG dată de Guvernul Bolojan după demitere: „Este un abuz grosolan”
-
Breakingacum o ziAproape 590.000 de oameni au plătit câte 100 de dolari pentru telefonul lansat de fiii lui Trump. La un an distanță, nu au primit nimic
-
Breakingacum 2 zileMobilizare totală pentru Toma, copilul de 5 ani dispărut din judeţul Sibiu. Nou mesaj RO-Alert
-
Actualitateacum 3 zile
Discuțiile dintre partidele „pro-occidentale” sunt avansate, spune liderul senatorilor PSD. Fenechiu: „Nu există negocieri PNL–PSD”
-
Breakingacum 2 zileRomânia, în topul celor mai scumpe piețe UE de energie, după ce ambele reactoare ale centralei de la Cernavodă au fost oprite
-
Actualitateacum 2 zile
Câte ouă trebuie să mănânci pe săptămână ca să reduci riscul de Alzheimer





