Comunicate
Construcții NZEB: fundație fără beton într-o zi, refolosibilă și eficientă
Lumea întreagă se află într-o continuă mișcare. Deși am știut asta încă de la faimosul „Eppur si muove”, ritmul alert din ultimii ani ar atrage chiar și atenția lui Galileo Galilei de la rotația Pământului la tumultul de pe suprafața sa.
Pandemii, conflicte, cutremure, fenomene meteo extreme, calamități, criza energetică, inflație – toate acestea afectează profund calitatea vieții noastre. Chiar dacă sunteți printre cei norocoși care nu au avut pierderi directe din aceste cauze, cu siguranță una dintre nevoile umane fundamentale a fost afectată.
După nevoile fiziologice, Maslow a identificat securitatea ca fiind următoarea nevoie esențială. Și pe bună dreptate! Pentru a supraviețui, trebuie să ne simțim în siguranță, iar locul unde simțim cel mai des acest lucru este acasă.
Acasă este locul unde petrecem cea mai mare parte a timpului, unde se află cei dragi, unde ne creștem copiii, unde păstrăm lucrurile de valoare, unde muncim și trăim. Aici, mai mult decât oriunde altundeva, trebuie să avem certitudinea că nimic rău nu ni se poate întâmpla.
Acest sentiment de siguranță nu a fost niciodată mai accesibil! Noile tehnologii din domeniul construcțiilor sunt orientate spre siguranța ta, atât fizică, cât și financiară. Trendul de a construi locuințe sigure și durabile, conform standardelor NZEB, a ajuns recent și în România.
Tehnologia construcției pe piloni metalici, testată în Europa în ultimii ani, se extinde acum și în țara noastră, atât pentru locuințe, cât și pentru proiecte de mare amploare: infrastructură, centre comerciale, spații de depozitare, poduri și altele.
Experții subliniază importanța unei fundații solide: “În construcția unei case, una dintre cele mai cruciale etape este realizarea unei fundații solide și eficiente din punct de vedere energetic. Din păcate, mulți beneficiari care aleg fundații neeficiente energetic și construite neglijent se confruntă cu numeroase probleme, inclusiv costuri ridicate pentru încălzire și răcire, disconfort termic în diferite sezoane, probleme de umiditate și chiar afecțiuni respiratorii cauzate de o ventilație inadecvată.”
În comparație cu metodele tradiționale, șuruburile de fundație oferă multiple avantaje: instalare rapidă, perturbare minimă a terenului, capacitate mare de încărcare și adaptabilitate la diverse tipuri de sol, fără vibrații, fără turnare de beton și fără timp de uscare, timp redus de montare, pot fi instalate și în condiții meteo nefavorabile (îngheț), fără întreținere și cu o durată lungă de viață. În plus, sunt o alegere eco-friendly, fiind reutilizabile și reciclabile.
Indiferent dacă sunteți un profesionist în construcții sau un entuziast DIY, micropiloții metalici înșurubați oferă soluții personalizate pentru nevoile dumneavoastră. De la proiecte rezidențiale la infrastructură și instalații industriale, șuruburile reprezintă fundația solidă pe care ați dorit-o întotdeauna.
Veți fi surprinși de modul în care șuruburile de fundație pot transforma proiectele dumneavoastră de construcție și contribui la un viitor mai sustenabil.
Nu lăsați tradiția să vă oprească progresul – alegeți șuruburile de fundație pentru o construcție rapidă, eficientă și ecologică. Dacă ideea de a începe construcția viitoarei locuințe vă sperie, amintiți-vă că nu trebuie să faceți acest pas singuri. O echipă de profesioniști vă poate ghida de la primele schițe până la sărbătorirea finalizării lucrărilor.
Comunicate
Comunicat de presa pentru finalizarea implementarii proiectului: Crearea de noi capacitati de producere a energiei electrice pentru Poseidon Distribution SRL
23.09.2026
POSEIDON DISTRIBUTION SRL, în calitate de Beneficiar, anunță finalizarea implementării proiectului ” CREAREA DE NOI CAPACITATI DE PRODUCERE A ENEGIEI ELECTRICE PENTRU POSEIDON DISTRIBUTION SRL”, finanțat prin Fondul de Modernizare prin Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi industriei alimentare prin contractul de finanțare nr. CFMSES011011481200692/ 28.11.2025.
Obiectivul general al proiectului a vizat sprijinirea investitiilor in producerea energiei electrice din surse regenerabile solare pentru autoconsum realizate de intreprinderile din cadrul sectorului agricol si industriei alimentare, in scopul cresterii ponderii surselor regenerabile de energie in mixul energetic total si reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de Romania in cadrul Planului National lntegrat in domeniul Energiei si Schimbarilor Climatice 2021 – 2030 (PNIESC), ale celor din cadrul Pactului verde european, precum si ale angajamentelor Uniunii de a pune in aplicare Acordul de la Paris si obiectivele de dezvoltare durabila ale ONU.
Obiectul proiectului a fost Construirea unei centrale electrice fotovoltaice de 93,48 KW pentru producerea de energie electrică prin conversia radiației solare care să prevadă un autoconsum de minim 70% in Judetul Calarasi, Localitate Cascioarele.
Indicatorii proiectului:
- Capacitate operationala instalata de producer a energiei din surse regenerabile 0,093 MW
- Reducerea gazelor cu efect de sera: Scadere anuală estimată a gazelor cu efect de seră 70,67 tone de CO2/an
- Productia medie de energie electrica din surse regenerabile 115,5 MWh/an
- Productia totala de energie electrica din surse regenerabile pentru perioada de referinta 2.310,01 MWh.
- Procentul din productia totala de energie din surse regenerabile estimat a fi folosit pentru consumul propriu 100%
- Factorul de capacitate al centralei 14,18 %
Valoarea totala a proiectului: 67.292 euro din care:
- Valoare eligibila a proiectului este de 54.343 euro din care Sprijin financiar nerambursabil: 48.908 euro (intensitate a sprijinului de 90%)
- Cofinantare la valoare eligibila si neeligibila: 18.384 euro
Localizare proiect: Localitatea Cascioarele, judet Calarasi
Persoana de contact: Dumitrache Eduart Rodin
Telefon: 0744671203
Email: rodin@usilemn.ro
Comunicate
Comunicat de presă | ARTISAN FOOD MARKET ed. a XIII-a, Biblioteca Națională a României | București | 16 – 18 Octombrie
București, 8 iunie 2026
A 13-a ediție Artisan Food Market se mută la Biblioteca Națională
Târgul Artisan Food Market, activ pe piața bucureșteană de 12 ediții, semnează două parteneriate strategice, preconizate a-i tripla capacitatea: cu Biblioteca Națională a României pentru locație și cu agenția Be Igloo PR pentru media, promovare și strategie de comunicare
După 12 ediții și aproape 100.000 de vizitatori, Artisan Food Market face cel mai mare pas din istoria sa: ediția a XIII-a se mută la Biblioteca Națională a României, într-un spațiu de aproape 10 ori mai mare, cu scopul de a deveni cel mai amplu eveniment dedicat produselor artizanale gourmet din România.
Strategia Be Igloo PR urmărește extinderea ecosistemului de producători și parteneri, dar și adăugarea elementelor specifice unui festival: ateliere, conferințe, întâlniri business to business, fără pierderea autenticității care a definit proiectul încă de la prima ediție.
Artisan Food Market mizează pe o strategie bazată pe comunitate, experiențe gastronomice autentice, educația consumului local și conectarea directă dintre producători, retail, horeca și publicul larg.
Lansat în 2022, Artisan Food Market a crescut organic, ediție după ediție, devenind unul dintre cele mai importante evenimente gastronomice dedicate producătorilor locali și fenomenului gourmet din România. În patru ani și 12 ediții, evenimentul a reunit sute de producători, specialiști din industrie, chefi, antreprenori, retaileri, cercetători și un public care caută mai mult decât produse. Caută autenticitate, povești și experiențe reale.
Ediția a XIII-a marchează o schimbare majoră. Artisan Food Market se mută la Biblioteca Națională a României, una dintre cele mai importante clădiri ale Bucureștiului, într-un spațiu expozițional generos, modern și accesibil, pregătit să găzduiască cea mai mare ediție de până acum.
Noua locație vine cu beneficii esențiale atât pentru vizitatori, cât și pentru expozanți:
• peste 1600 mp de spațiu expozițional;
• acces facil din centrul Capitalei;
• sute de locuri de parcare;
• acces direct cu metroul și transportul public;
• zone dedicate activărilor, conferințelor, masterclass-urilor și întâlnirilor B2B.
„Timp de patru ani lungi și epici am urmărit cum brandurile locale și oamenii s-au reunit și au crescut împreună. Totul a pornit din autenticitate și emoție reală. Piața, producătorii și comunitatea au împins natural Artisan Food Market către această nouă dimensiune”, transmit organizatorii.
Ediția din acest an va reuni aproximativ 100 de expozanți, mulți dintre ei aflați pentru prima dată la București sau chiar la primul lor târg de profil.
„Artisan Food Market este unul dintre acele proiecte care s-a construit din oameni, înainte sa fie construit din campanii.
Am decis să ne alăturăm acestui proiect având în minte crearea unei comunități în jurul producătorilor români artizanali, astfel încât să înglobeze mai mulți dintre clienții agenției și, eventual, întreg departamentul nostru de food. Strategia de promovare va fi construită pe pilonii comunitate, autenticitate și producători români ”, a transmis Loredana Albu, CEO Be Igloo PR.
Vizitatorii vor avea acces la cea mai mare diversitate de produse gourmet locale prezentată până acum într-un eveniment din România: brânzeturi maturate și proaspete, vinuri premiate internațional, produse din carne și vânat, pâine artizanală, produse apicole rare, sosuri și condimente, conserve reinterpretate, dulcețuri, produse vegane inovatoare, ciocolaterie, produse bio, uleiuri premium, distilate artizanale și multe altele.
În cele 12 ediții de până acum:
• peste 300 de producători unici au participat în cadrul târgului;
• au fost prezentate mii de produse artizanale;
• sute de produse au fost lansate în premieră;
• comunitatea cumulată a depășit 100.000 de vizitatori.
Artisan Food Market nu este doar un târg. Este o platformă de educație gastronomică, networking și dezvoltare pentru micii producători locali.
Evenimentul include:
• masterclass-uri și live cooking-uri;
• conferințe și dezbateri despre produsul local, sustenabilitate, trasabilitate și gastronomie ca brand de țară;
• ateliere educative pentru copii și adulți;
• activări B2B pentru retail, horeca și băcănii;
• expoziții și prezentări dedicate patrimoniului gastronomic românesc.
Scalarea Artisan Food Market este susținută de o echipă cu peste 20 de ani experiență în trade show marketing și de susțineri media importante, printre care Magic FM, Rock FM, Radio România Actualități, Antena 1, TVR, AgroTV, Ziarul Financiar, G4Food, Gault&Millau România , Vinul.ro și Gastroart.
Organizatorii estimează peste 25.000 de vizitatori pentru ediția a XIII-a.
Artisan Food Market XIII
Biblioteca Națională a României
București
Ediția cea mai mare de până acum.
Despre
Artisan Food Market este târgul autohton de food al capitalei, care reunește producatori români.
Evenimentul se află la cea de-a 13-a ediție și a fost creat ca o punte de legătură directă între producător și consumator, pentru experiențe culinare, educație gastronomică, împrietenire și fidelizare. De asemenea, este un indicator de urmat pentru profesioniștii din retail, horeca și proprietarii de băcănii, evenimentul reprezentând, de fiecare dată, cel mai bun moment de întâlnire.
Be Igloo PR este agenția de PR autohtona specializată în food, agricultură, real estate, farma, târguri și expoziții și comunicare de criză, cu 20 de ani experiență, timp în care a strâns în portofoliu și unele dintre cele mai celebre situații-limită de comunicare ale țării.
Cu prietenie,
Ciprian Dinca
Fondator AFM / general manager
0727870793
https://www.facebook.com/artisanfoodmarketbucuresti
https://www.facebook.com/accentenoifair.ro
Str. Cezar Bolliac 8, Sector 3, Bucuresti
Comunicate
De la o premieră națională la un festival al incluziunii – o nouă ediție a spectacolului de operă și balet complet accesibilizat „Dansul pașilor de catifea”
După succesul premierei de anul trecut a spectacolului de balet incluziv realizat în România, Asociația Kinetobebe continuă cu o nouă ediție-festival „Dansul pașilor de catifea”, realizată în parteneriat cu Opera Comică pentru Copii București, desfășurată pe 14 octombrie, în intervalul orar 16-21.
Evenimentul este organizat de Asociația Kinetobebe și Opera Comică pentru Copii București și oferă copiilor cu dizabilități și din medii vulnerabile acces la experiențe educaționale, culturale și sociale din Capitală.
Noutatea celei de-a doua ediții constă în faptul că spectacolul propriu zis va fi precedat de o serie de ateliere desfășurate în curtea Operei Comice pentru Copii, un spațiu consacrat activităților pentru cei mici – standuri, activări de branduri, ateliere pentru copii mici, momente artistice de divertisment, dans, cor, care vor avea loc pe scena din exterior.
Atelierele se desfășoară în intervalul orar 16-19, urmând ca în intervalul 19-20 să se joace pe scena mare din interior spectacolul propriu zis de operă și balet incluziv.
„După impactul uriaș al premierei de anul trecut, când aproape o mie de copii și aparținătorii lor s-au putut bucura în siguranță de beneficiile artei, am prins curaj să continuăm acest demers provocator. Am pornit de la crearea de produse artistice și culturale special concepute pentru persoane cu dizabilități și am acesibilizat spațiile în care se desfășoară aceste activități. Ne dorim să ducem la un nivel următor bunele practici pentru spectacole accesibile în cadrul instituțiilor de cultură din România”, explică actorul Bogdan Acatrinei, co-fondator al Asociației Kinetobebe, autorul conceptului artistic al spectacolului.
Conceptul spectacolului de operă și balet păstrează direcțiile de bază dezvoltate la ediția trecută în colaborare cu specialiști în psihopedagogie specială, kinetoterapie și neurodiversitate, asociații de părinți și organizații non-profit.
„Dansul pașilor de catifea este o celebrare a artei, a diversității și a comunității. Transformăm opera și baletul într-o experiență incluzivă și memorabilă, în care fiecare pas, gest și sunet sunt gândite pentru confortul și emoția tuturor celor prezenți. Copiii cu dizabilități au nevoie de experiențe artistice și culturale, la fel și familiile lor. Mulți dintre ei ne-au mărturisit că experiența de anul trecut a fost ca o gură de aer proaspăt, așa că ne-am dorit să recreăm pentru ei emoțiile bune.”, povestește Ana Raluca Acatrinei (Chișu), antreprenoare socială, fondatoarea Asociației kinetobebe
Spectacolul susținut de corpul artistic și tehnic al Operei Comice pentru Copii va fi un balet al senzațiilor, în care fiecare pas și mișcare sunt gândite să stimuleze senzorial copiii cu nevoi speciale – copii neurodivergenți, cu dizabilități locomotorii, copii cu deficiențe de auz și de vedere.
Dansul pașilor de catifea este conceput pentru a răspunde nevoilor copiilor și adulților cu dizabilități, dar este deschis tuturor familiilor și iubitorilor de artă care doresc să descopere opera și baletul într-o atmosferă blândă, accesibilă și plină de farmec.
Spectacolul și atelierele sunt gratuite.
Datele tehnice ale spectacolului „Dansul pașilor de catifea”
Adaptări pentru accesibilitate senzorială
- Scenografie și mișcare gândite pentru o accesibilitate blândă, cu tranziții vizuale line și prietenoase;
- Fără lumini roșii sau efecte stroboscopice; sala rămâne luminată la ~60% pe toată durata spectacolului;
- Spoturi de urmărire discrete pentru orientarea atenției;
- Muzică cu volum reglabil, fără efecte bruște, adaptată sensibilităților;
- Detalii tehnice stabilite împreună cu echipa tehnică, sub îndrumarea lui Bogdan Acatrinei.
Structură și durată
- Durată totală: 40–45 minute, fără pauză;
- Safety corner pentru copiii care vor să iasă din sală;
- Decor: cortină simplă pentru tranziții rapide;
- Narațiune: o succesiune de povești cu impact în viața copiilor.
Interactivitate ghidată
Interactivitatea cu publicul este atent ghidată și previzibilă, pentru a păstra confortul tuturor. În timpul spectacolului folosim doar semnale vizuale și gesturi ușor de urmărit, fără contact fizic sau solicitări directe; la final, în foaier, dansatorii și soliștii se întâlnesc cu copiii pentru poze și saluturi, respectând ritmul fiecăruia.
Implicarea artiștilor
- Dansatorii și soliștii folosesc gesturi simple, jocuri de mimă și pași ușor de imitat;
- Mișcările sunt clare și previzibile, cu accent pe expresivitate prietenoasă;
- Evităm interacțiunea directă în timpul reprezentației; ne revedem cu publicul la final, în foaier, pentru fotografii.
****************************************************************************
Despre Asociația kinetobebe
Asociația kinetobebe este una dintre cele mai active organizații din domeniul recuperării pediatrice din România, oferind servicii specializate pentru copiii cu întârzieri de dezvoltare, dizabilități neuromotorii și alte afecțiuni. Prin proiectele sale civice, educaționale și de accesibilizare, Asociația susține dreptul fiecărui copil la o copilărie cu acces egal la oportunități de dezvoltare.
-
Politicaacum o ziNicușor Dan, de la tribuna ONU: România își consolidează rolul în securitatea Europei
-
Anunturiacum 2 zile
Anunt Public pentru Autorizația de construire nr. 887 din 03.08.2026, emisă de Primăria Sectorului 3 București
-
Uncategorizedacum 20 de oreRăspunderea Civilă și Profesională: O Necesitate Continuă de la Copilărie la Senectute
-
Comunicateacum 2 zileComunicat de presa pentru finalizarea implementarii proiectului: Crearea de noi capacitati de producere a energiei electrice pentru Poseidon Distribution SRL
-
Uncategorizedacum 3 zileO firmă din Huși transformă molozul din demolări în agregat pentru drumuri
-
Economieacum 2 zileVentilația inteligentă în clădirile de birouri și automatizarea care elimină reglajele manuale
-
Anunturiacum 2 zileCauciucuri uzate – cum recunoști un cauciuc care trebuie înlocuit
-
Uncategorizedacum 2 zileCity break Paris printre bulevarde, muzee și seri pe malul Senei





