Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Ce găsesc turiștii pe Transalpina, Drumul regelui. Locurile idilice văzute de pe șoseaua unicat VIDEO

Publicat

pe

Ce găsesc turiștii pe Transalpina, Drumul regelui. Locurile idilice văzute de pe șoseaua unicat VIDEO

Accesibilă pe întreg traseul doar câteva luni pe an, degradată pe unele creste din Munții Parâng, Transalpina (Drumul Național 67C) a devenit unul dintre cele mai populare drumuri montane din România.

Transalpina, drumul regelui. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Drumul din Munții Parâng traversează valea Lotrului, într-un ținut sălbatic, aflat la marginea a cinci județe: Hunedoara, Sibiu, Alba, Vâlcea și Gorj. Transalpina se numără printre cele mai faimoase drumuri montane din România.

Restricții pe Transalpina

Cel mai spectaculos sector al DN 67C, de circa 30 de kilometri, între Rânca și Obârșia Lotrului (video), a fost redeschis circulației rutiere de la 1 iunie 2024, însă pentru siguranța celor care îl tranzitează, administratorii drumului au impus măsuri stricte de trafic.

„Sectorul de drum montan dintre Rânca și Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul orar 08:00 – 18:00. În afara acestui interval orar, accesul este interzis din cauze obiective care țin de specificul acestei zone montane aflate la mare altitudine. De asemenea limita de viteză pe acest sector de drum este de maximum 30 km/oră iar accesul autoturismelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este interzis. Respectarea acestor restricții este obligatorie pentru evitarea unor evenimente periculoase și pentru deplasarea în condiții de siguranță”, informa, recent, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR).

Unul din cele mai spectaculoase drumuri montane din România

Un alt lucru care îi conferă Transalpinei statutul de drum unicat în România este înălțimea pe care o atinge.

Șoseaua din Munții Parâng (video) urcă până la peste 2.000 de metri, deasupra căldărilor glaciare și a pășunilor alpine, iar priveliștile oferite călătorilor sunt spectaculoase. În această perioadă, nu doar turiștii animă Transalpina.

Din loc în loc, urcând din valea Lotrului spre Pasul Urdele (2.145 metri) – cel mai înalt punct traversat de Transalpina, călătorii întâlnesc o mulțime de turme de oi, însoțite de viguroșii câini ciobănești, dar și vite și cai, animale lăsați să cutreiere pășunile.

Câteva stâne pitorești, depărtate de șosea, împodobesc văile, în timp ce la înălțimi, petecele de zăpadă din locurile umbroase încă rezistă verii. Pe marginea șoselei, alte stâne, mai moderne, au devenit popasuri pentru drumeți, iar cei care se opresc aici sunt invitați la porții de mâncare tradițională pastorală. Unii călători preferă să rămână peste noapte, la popasuri ori cu cortul.

De obicei, Transalpina rămâne accesibilă turiștilor, doar până în perioada octombrie – noiembrie, când înghețul și primele ninsori cresc riscul producerii accidentelor.

Cum ajungi pe Transalpina

Drumul Național 67C străbate pe creste Munţii Parâng, de la Novaci (Gorj) până la Sebeş (Alba), pe o lungime de aproape 148 de kilometri. Pe sectorul cel mai spectaculos, între Obârșia Lotrului și Pasul Urdele, șoseaua a fost asfaltată în anii 2000, însă a rămas acoperite cu marcaje galbene, specifice drumurilor aflate în șantier.

Mai sunt necesare lucrări de creștere a gradului de siguranță, dar și de reparații, pentru că în zonele de creastă și pe serpentine, au apărut numeroase denivelări și crăpături în asfalt.

Cei care aleg să intre pe Transalpina, dinspre Valea Jiului, traversează Cheile Jiețului din Hunedoara (video), o zonă spectaculoasă de pe Drumul Național 7A, Petroșani – Obârșia Lotrului.

Cheile Jiețului din Hunedoara se întind pe o suprafață de circa zece hectare, la poalele Munților Parâng și Șureanu, în apropiere de orașele Petrila și Petroșani.

„Rezervația naturală Cheile Jiețului din Hunedoara, de 11 kilometri lungime, cu stânci abrupte, cascade, trasee montane, drum ce permite accesul spre Transalpina, este puțin circulată și explorată, iar în zonă se pot descoperi inclusiv peșteri noi”, informează Primăria Petrila.

Cum a fost construită Transalpina – Drumul regelui

Transalpina, drumul care traversează Carpații, prin munții Parâng, a devenit în ultimii ani o atracție turistică populară, iar legendele s-au înmulțit pe seama lui.

Unii autori i-au găsit origini antice, arătând că ar fi fost clădit de romani, în timpul războaielor de la începutul secolului al doilea, lucru nedocumentat științific. Alți autori au numit-o Poteca dracului, susținând că ar fi fost amenajată încă din urmă cu peste două secole, din contribuțiile localnicilor din satele aflate în împrejurimi. Până la începutul secolului XX, drumul de munte prin trecătoarea Urdele, extrem de anevoios și periculos era folosit doar de ciobanii aflați în transhumanță și mai puțin de trupele militare antrenate pe munte.

A fost amenajat ca drum montan în anii ’30, odată cu înființarea primelor cabane de la Rânca.

Regele Carol al doilea a inaugurat începerea lucrărilor de modernizare a traseului de creastă al Transalpinei, care ducea spre noul complex turistic. În deceniile următoare, Transalpina și-a câștigat numele de Drumul Regelui, iar cel mai adesea era folosit de ciobani din regiunea Sibiului și de vânători. Transalpina a fost asfaltată complet abia la sfârșitul anilor 2000, însă lucrările de modernizare a șoselei montane nu sunt finalizate în unele porțiuni.

Comentarii Facebook

Actualitate

Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul

Publicat

pe

Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul

O misiune navală a Uniunii Europene, condusă de Italia, a interceptat duminică un petrolier considerat parte a așa-numitei „flote fantomă” a Rusiei, folosită pentru a evita sancțiunile impuse exporturilor de petrol. Verificările au avut loc în Marea Mediterană, la vest de insula italiană Pantelleria.

Militarii italieni au coborât din elicopter pe navă. FOTO: X/@IuliiaMendel

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Nava vizată, petrolierul Toa Payoh, se afla sub sancțiunile Uniunii Europene și naviga sub pavilionul Camerunului, în timp ce se deplasa din Benin către Istanbul.

Potrivit autorităților italiene, căpitanul navei a refuzat inițial să coopereze cu echipele de control, ceea ce a determinat intervenția militarilor italieni, care au urcat la bord dintr-un elicopter lansat de pe fregata Thaon di Revel, nava amiral a operațiunii europene EUNAVFOR MED Irini, scrie Reuters.

Inspecția a fost realizată cu sprijinul unei nave militare grecești și al unui avion polonez de patrulare maritimă. Verificările au durat aproximativ două ore și s-au încheiat fără incidente, însă autoritățile italiene nu au precizat dacă petrolierul a fost reținut în urma controlului.

Uniunea Europeană a inclus în ultimele pachete de sancțiuni zeci de nave despre care susține că fac parte din „flota fantomă” utilizată de Rusia pentru a ocoli restricțiile impuse exporturilor de petrol după declanșarea invaziei din Ucraina.

Operațiunea EUNAVFOR MED Irini, lansată în 2020, are ca obiectiv principal monitorizarea respectării embargoului ONU asupra armelor destinate Libiei. În ultimii ani, mandatul misiunii a fost extins, permițând efectuarea de inspecții asupra navelor suspectate că folosesc pavilioane false sau încearcă să eludeze sancțiunile internaționale.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-08-02T16:50:10.151Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-externe/europa/petrolier-din-flota-fantoma-a-rusiei-interceptat-2547279.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-externe”,”europa”,”petrolier-din-flota-fantoma-a-rusiei-interceptat-2547279.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/petrolier-din-flota-fantoma-a-rusiei-interceptat-2547279.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Doi minori, umiliți și abuzați sexual. Imaginile au fost distribuite pe TikTok

Publicat

pe

Doi minori, umiliți și abuzați sexual. Imaginile au fost distribuite pe TikTok

Doi copii de aproximativ 11 ani din comuna Ciolănești, județul Teleorman, ar fi fost obligați să întrețină raporturi sexuale orale unul cu celălalt, în timp ce erau amenințați și filmați de doi adolescenți. Imaginile ar fi fost ulterior publicate pe TikTok. Cei doi suspecți, în vârstă de 16 ani, au fost reținuți de polițiști, iar ulterior plasați sub control judiciar.

FOTO: Teleorman News.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Un caz de o cruzime extremă este anchetat de polițiștii din Teleorman, după ce doi copii ar fi fost supuși unor agresiuni sexuale și umilințe de către doi adolescenți în comuna Ciolănești.

Trei băieți de aproximativ 11 ani ieșiseră la plimbare pe marginea unui lac din localitate. La un moment dat, aceștia ar fi fost abordați de doi adolescenți, care aveau cu ei mai mulți câini.

Unul dintre copii ar fi reușit să fugă și să se ascundă în stufăriș, însă ceilalți doi ar fi fost prinși. Conform sursei citate, aceștia ar fi fost amenințați și obligați să întrețină raporturi sexuale orale unul cu celălalt, în timp ce întreaga scenă era filmată.

Imaginile ar fi fost ulterior publicate pe TikTok. Unul dintre copii plângea și îl ruga pe cel care filma să înceteze, spunând că se teme că imaginile vor fi văzute de mama sa.

Totodată, cei doi copii ar fi fost amenințați că vor fi violați de câinii pe care adolescenții îi aveau cu ei, iar unul dintre minori ar fi fost obligat să intre în apă alături de animale.

Copiii nu au povestit imediat ce s-a întâmplat

Potrivit părinților victimelor, copiii nu au vorbit zile la rând despre cele întâmplate, din cauza amenințărilor primite și a rușinii. Trauma s-ar fi accentuat după ce imaginile au început să circule în mediul online și au fost văzute de membrii comunității, notează Teleorman News. 

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Familia unuia dintre copii susține că acesta are nevoie de consiliere psihologică, iar părinții spun că vor merge „până în pânzele albe” pentru ca vinovații să răspundă pentru faptele lor.

Ce spun polițiștii

Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman a anunțat că a fost sesizat în 31 iulie de tatăl unuia dintre copii, care a reclamat că fiul său a fost agresat sexual și amenințat.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în 10 iulie, în extravilanul comunei Ciolănești, doi minori ar fi fost amenințați și obligați să întrețină raporturi sexuale orale unul cu celălalt de către alți doi minori, ambii în vârstă de 16 ani.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea celor doi suspecți. Sâmbătă, 2 august, aceștia au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți, care a decis cercetarea lor sub control judiciar.

Pe parcursul procesului penal, cei doi beneficiază de prezumția de nevinovăție.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-08-02T10:22:20.938Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-locale/alexandria/doi-minori-umiliti-si-abuzati-sexual-imaginile-2547210.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-locale”,”alexandria”,”doi-minori-umiliti-si-abuzati-sexual-imaginile-2547210.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-locale/alexandria/doi-minori-umiliti-si-abuzati-sexual-imaginile-2547210.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Cadrele medicale amenință, după suspendarea grevei: „Cu actualul Guvern nu vom face nici un compromis”

Publicat

pe

Cadrele medicale amenință, după suspendarea grevei: „Cu actualul Guvern nu vom face nici un compromis”

Vicepreședintele Sanitas a făcut bilanțul celor trei zile de grevă, susținând, într-o declarație pentru Adevărul, că, deși au fost înregistrate mai multe victorii, „motoarele nu au fost oprite”, iar protestul se poate relua dacă Parlamentul nu va ține cont de liniile roșii impuse de federația sindicală.

Medicii amenință că nu și-au încheiat greva, ci doar au suspendat-o. FOTO: Inquam

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Federația Sindicală Sanitas a anunțat vineri suspendarea grevei medicilor, după trei zile de întrerupere parțială a activității în aproximativ 500 de spitale din țară. Decizia a fost luată în urma obținerii unor victorii considerate importante de către sindicat, printre care recunoașterea parteneriatului social prin hotărâre judecătorească, deblocarea a peste 6.800 de posturi și acceptarea de către Guvernul interimar asupra faptului că peste 40% dintre angajații din sănătate vor înregistra pierderi salariale în proiectul actual, susține Vicepreședintele Sanitas, Răzvan Gae, pentru Adevărul. Greva rămâne însă suspendată, nu încheiată, sindicaliștii urmând să poarte banderole până la apariția unui nou proiect legislativ și amenințând cu reluarea protestului dacă legea va fi trimisă în Parlament într-o formă care să mențină reduceri de venituri.

Sanitas a transmis vineri că obiectivul principal al sindicatului este acum negocierea unui proiect „mai corect, mai coerent și mai echitabil”, purtată cu un factor politic cu putere legală de decizie – fie Parlamentul, fie un guvern legitim desemnat. 

Vicepreședintele Sanitas, Răzvan Gae, a prezentat un bilanț al celor trei zile de protest, subliniind că greva a adus mai multe câștiguri sindicatului. 

„În urma grevei am înregistrat mai multe victorii. În primul rând, decizia Curții de Apel București, privind recunoașterea ca parteneri de dialog social. Dar am mai câștigat deblocarea celor peste 6.800 de posturi și, în plus, am mai avut demonstrația de ieri, cu echipe tehnice de la Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății, unde s-a recunoscut că peste 40% din angajații din Sănătate vor avea pierderi salariale. În plus, am văzut și o coalizare sindicală, întrucât am primit suportul tuturor Confederațiilor sindicale”, a declarat sindicalistul.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Acesta a adăugat că, pe parcursul grevei, urgențele au fost prioritizate, iar majoritatea pacienților au manifestat înțelegere.

„În mod relativ normal, mulți pacienți au fost înțelegători, unii chiar au avut mesaje de susținere a acțiunilor noastre. Urgențele au fost rezolvate cu celeritate”, a precizat Răzvan Gae.

Sindicaliștii amenință: Greva este suspendată, nu oprită

Vicepreședintele Sanitas a atras atenția că greva nu a fost încheiată, ci doar suspendată, iar „motoarele” protestului rămân pregătite.

„Noi doar am suspendat greva, nu am oprit motoarele. În cazul în care nu se va renunța la actuala formă a legii salarizării și va ajunge în Parlament într-o formă în care există pierderi salariale, vom relua greva generală. Avem semnale deja că o parte dintre liniile roșii invocate de Sanitas vor fi respectate în noua Lege, dar nu toate. Guvernul a rămas la fel de obtuz, dialogul surzilor. Oricum nu ne mai interesează un guvern care nu are legitimitate legală în construcția Legii unice de salarizare. Cu actualul Guvern nu vom face nici un compromis. Cu un guvern cu puteri depline sau cu Parlamentul nu putem anticipa ce compromisuri pot exista din partea noastră. Compromisul se face în negociere, deocamdată nu am avut nici un fel de negociere, nici la nivelul comisiilor de Sănătate din Camera Deputaților, nici la Senat”, a precizat acesta.

Alexandru Rogobete îi răspunde premierului după ce a fost numit „piromanul” grevei. Cum justifică atacul la fostul ministru Ioana Mihăilă

Pacienții amânați trebuie să se întoarcă la programări din proprie inițiativă

Președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, Vasile Barbu, a salutat suspendarea grevei, într-o declarație pentru Adevărul, subliniind că fiecare oră de întrerupere a contat enorm pentru pacienții care aveau programări pentru investigații ce nu puteau fi amânate.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

De asemenea, Barbu a făcut un apel către pacienți, în special către cei cu suspiciuni de cancer sau afecțiuni cardiace, să se prezinte la spitale fără să mai aștepte să fie contactați. 

„Ne bucură întreruperea grevei pentru că orice oră a contat enorm pentru noi, deoarece ne-a permis să îi rechemăm la spital pe pacienții care aveau programări, fie ele cele deja stabilite pentru perioada imediat următoare, fie cele necesare pentru cazurile care nu puteau fi amânate, deși nu erau urgențe în sensul strict al cuvântului. Cu toate acestea, cele trei zile de grevă au perturbat profund întregul sistem, iar revenirea la normalitate va fi un proces îndelungat. Acum zece ani, recuperarea a durat mai mult de o lună, iar acum o săptămână sau zece zile a fost nevoie de două-trei zile pentru ca lucrurile să înceapă să se așeze, iar chiar și acum există pacienți care nu s-au întors încă la spital deoarece, din lipsă de personal, nu sunt contactați de nimeni. Ei trebuie să vină din proprie inițiativă”, a precizat acesta.

Barbu: Guvernul nu are competența de a iniția proiectul de lege

Referitor la negocierile privind legea salarizării, președintele Asociației Pacienților a subliniat că Guvernul sau ministerele de resort nu au competența de a iniția astfel de proiecte și nici de a le aviza.

„Am consultat avocații și juriștii noștri, care ne-au explicat că numeroase decizii și negocieri referitoare la anumite acte normative sunt nelegale și nu pot sta la baza unei inițiative legislative. Mai exact, Guvernul sau ministerele de resort nu au competența de a iniția astfel de proiecte de lege și, ceea ce este și mai grav, nici nu pot să le avizeze. Pe lângă această problemă juridică, trebuie menționat că este vorba despre o lege care, ulterior, are nevoie și de norme de aplicare, iar în prezent nu există cine să le elaboreze. 

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Poate că singurul câștig al acestor discuții este acela de a demonstra deschidere la dialog, iar în viitor, noul Guvern va trebui să țină cont de această situație, deoarece, altfel, greva suspendată își poate produce efectele nu doar asupra actualului executiv interimar, care are competențe și posibilități foarte limitate de a rezolva criza, ci și asupra următorului Guvern. 

Liderii sindicali cu care am discutat înțeleg foarte bine că nu au cu cine să negocieze în mod real, atâta timp cât interlocutorul nu are autoritatea necesară, iar discuțiile ar fi, astfel, inutile. Cel mult, atât sindicatele, cât și ceilalți implicați încearcă să pregătească elementele de negociere și să stabilească ce anume mai pot solicita Parlamentului”, a mai transmis Vasile Barbu. 

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-08-02T03:07:10.715Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-interne/sanatate/cadrele-medicale-ameninta-dupa-suspendarea-2547009.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”sanatate”,”cadrele-medicale-ameninta-dupa-suspendarea-2547009.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/sanatate/cadrele-medicale-ameninta-dupa-suspendarea-2547009.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul
Actualitateacum 4 ore

Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul

O misiune navală a Uniunii Europene, condusă de Italia, a interceptat duminică un petrolier considerat parte a așa-numitei „flote fantomă”...

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate
Politicaacum 9 ore

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Doi minori, umiliți și abuzați sexual. Imaginile au fost distribuite pe TikTok Doi minori, umiliți și abuzați sexual. Imaginile au fost distribuite pe TikTok
Actualitateacum 10 ore

Doi minori, umiliți și abuzați sexual. Imaginile au fost distribuite pe TikTok

Doi copii de aproximativ 11 ani din comuna Ciolănești, județul Teleorman, ar fi fost obligați să întrețină raporturi sexuale orale...

Cadrele medicale amenință, după suspendarea grevei: „Cu actualul Guvern nu vom face nici un compromis” Cadrele medicale amenință, după suspendarea grevei: „Cu actualul Guvern nu vom face nici un compromis”
Actualitateacum 17 ore

Cadrele medicale amenință, după suspendarea grevei: „Cu actualul Guvern nu vom face nici un compromis”

Vicepreședintele Sanitas a făcut bilanțul celor trei zile de grevă, susținând, într-o declarație pentru Adevărul, că, deși au fost înregistrate...

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
Politicaacum 23 de ore

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Pe urmele lui Constantin Brâncoveanu și Arsenie Boca în Munții Făgăraș. Satul care atrage mii de pelerini și turiști Pe urmele lui Constantin Brâncoveanu și Arsenie Boca în Munții Făgăraș. Satul care atrage mii de pelerini și turiști
Actualitateacum 23 de ore

Pe urmele lui Constantin Brâncoveanu și Arsenie Boca în Munții Făgăraș. Satul care atrage mii de pelerini și turiști

Veche moșie a Brâncovenilor, devenită faimoasă și datorită lui Arsenie Boca, Sâmbăta de Sus s-a transformat într-una dintre cele mai...

Infantino a anunțat că FIFA a renunțat la planul de a vinde participații la Cupa Mondială, UEFA a salutat decizia Infantino a anunțat că FIFA a renunțat la planul de a vinde participații la Cupa Mondială, UEFA a salutat decizia
Actualitateacum o zi

Infantino a anunțat că FIFA a renunțat la planul de a vinde participații la Cupa Mondială, UEFA a salutat decizia

Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA) a salutat decizia FIFA de a renunța la planurile sale de a vinde participații...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro