Connect with us

Actualitate

Profesoară cu 10 la Titularizare și Definitivat nu prinde post de titular. „Mă bucură enorm să-i văd pe copii că progresează”

Publicat

pe

Elena
Mădălina Nițoiu este singurul candidat care a obținut media 10 la Titularizare,
în județul Olt. Afișarea notelor de la Definitivat i-a mai adus candidatei încă
un 10, tot singura medie maximă din județ. Pentru că nu sunt posturi de
titular, va susține Titularizarea și în anii următori.

Mădălina Nițoiu reușește, de trei ani, cea mai mare notă FOTO: arhiva personală M.N.

Profesoara
cu 10 pe linie din județul Olt a absolvit Facultatea de Drept în 2010 și Facultatea de Educație
Fizică și Sport în 2022. De doi ani predă Educație Fizică și Sport, în anul
școlar încheiat în vară având ore în două școli din mediul rural.

Prima
facultate absolvită este Dreptul, însă nu a profesat, dedicându-și timpul
fiului ei. Inspirată de soțul său, profesor de Educație Fizică, dar și antrenor
de fotbal, Mădălina s-a reprofilat, alegând Educația Fizică. Și-ar fi dorit să
facă sport de performanță, tenis, nu a reușit, însă acum își ajută cât de mult poate elevii să-și
descopere talentul și, acolo unde și părinții îi pot susține, să ajungă în vârf.

Profesoara
dă de trei ani concursul de Titularizare și de fiecare dată a obținut notă foarte
mare la proba scrisă, cea mai grea din cadrul concursului (aproape 9,00 în 2022,
9,40 în 2023 și 10 în 2024). Nu sunt posturi titularizabile (anul acesta este
unul singur, pentru care nu va opta pentru că este la peste 50 km de casă), așa
că va susține examen și anul viitor.

„Examenul
n-ar trebui să fie greu pentru un profesor”

Tânăra
profesoara spune că cele două note de 10 obținute în acest an sunt rezultatul câtorva
luni de muncă. A contat, pe de altă parte, și experiența acumulată în cei doi
ani de predare.

Examenul
nu i s-a părut deosebit de dificil. Pe de altă parte, împărtășește doar într-o
mică măsură opinia multor candidați de la Titularizare care susțin că „subiectele
nu au nicio legătură cu ce facem noi la clasă”.

 „Sunt trei subiecte. Primele două sunt de
teorie, iar al treilea este exact ce se lucrează la clasă. Anul acesta a fost
alergarea de viteză și un circuit de forță, lucruri pe care noi le facem la
școală, clar. Partea de teorie… Într-adevăr, nu-ți trebuie definiția
capacității motrice, spre exemplu, la ore, niciodată, nu vorbești cu copiii
despre asta, nu le spui, dar pe baza teoriei punem în practică anumite lucruri.
Deci e important să știm și teoria. Acum, sunt lucruri care nu-mi trebuie la
clasă. Funcțiile Educației fizice – nu o să am nevoie de ele niciodată, dar
trebuie să le știi pentru examen. Deci sunt și lucruri care nu ne trebuie la
clasă, într-adevăr, dar pe care totuși trebuie să le cunoască un profesor,
consider eu, indiferent ce disciplină predă. N-ar trebui să fie greu pentru un
profesor. Noi asta facem, învățăm. Pe teorie ne sprijinim, de acolo pleacă
bazele”,
spune profesoara.

„Am
colegi care se zbat de mulți ani să prindă un post”

Lucrul
cu copiii o motivează să nu renunțe, activitatea la catedră oferindu-i cu
adevărat satisfacții. A ales anul trecut, în ședința de repartizare pe posturi a
suplinitorilor, ore în două școli din mediul rural, deși la fel de bine, spune,
putea alege să predea la oraș. Nu a regretat niciun moment, din contră, se
bucură enorm de progresul fiecărui copil în parte.

„E
o satisfacție să observi că poate cade din picioare când face o genuflexiune și
apoi reușește să le execute atât de bine, sau îi e frică să urce pe scara fixă
și apoi lucrează abdomene fără niciun fel de teamă. De aici a pornit totul”,

spune Mădălina Nițoiu.

 Ca suplinitor știe că îi expiră în fiecare an
contractul de muncă, știe de asemenea că nota 10 de anul acesta nu-i poate
aduce nimic în plus față de nota de anul trecut (când a reușit tot prima notă pe
județ pentru disciplina Educație Fizică și Sport, dar n-au fost posturi vacante
de titular).

„Eu voi avea contract, la fel, pe un an, după care trebuie
din nou
să dau Titularizarea sau peste doi ani să merg pe continuitate, dar în
timp poate voi găsi post. Mă gândesc că poate pot să cer pe viabilitatea
postului pe undeva, să devin titulara școlii, dar tot trebuie să mai dai o dată
Titularizarea. E puțin mai complicat și am colegi care se zbat de mulți ani să
prindă un post, colegi care predau la trei-patru școli poate, și cu note bune
la Titularizare. Știam că asta e situația, știam că pot să suplinesc și cu nota
10 și, ca idee, nota 10, la anul, dacă nu dau examen, mare lucru nu mai
valorează. Cineva cu 5 poate să ia ore înaintea mea”,
explică profesoara.

Și-a
asumat că va avea de parcurs un drum lung până la stabilitatea pe post. „Tuturor
le-a fost greu la început, din ce știu, câțiva ani a trebuit să suplinească un
post, așa că trebuie să avem puțină răbdare și să nu ne plângem, ca profesor trebuie
să înveți, indiferent ce predai”,
crede profesoara.

„Copiii
sunt foarte dornici să facă mișcare”

Contrar
a ceea ce se spune despre generațiile actuale de elevi, Mădălina Nițoiu spune
că în școlile în care predă copiii sunt deosebit de interesați să facă mișcare.

„Eu
am lucrat în special cu copiii din mediul rural, pentru că aș am vrut, să îmi
iau post mai aproape de casă, și dimpotrivă, copiii de la țară sunt foarte
motrici și le place foarte mult educația fizică. Nu știu care este  situația la oraș, dar la țară sunt dornici de
a face mișcare, de a face sport. (…) Copiii sunt foarte drăgălași, cei din
ciclul primar sunt și foarte iubitori, mă iau în brațe, îmi spun că mă iubesc,
ceea ce pentru mine este enorm, simt o satisfacție sufletească ce nu poate fi
descrisă în cuvinte”,
dezvăluie profesoara.

Toți
elevii săi au FB sau media 10 la Educație Fizică, iar asta nu pentru că nu i-ar
aprecia pe cei care au calități sportive deosebite, ci pentru că este
interesată de progresul înregistrat de fiecare elev în parte, iar acest progres
există în cazul tuturor, chiar când vorbim de probe mai grele din cadrul orei de Educație fizică.  

O
luăm metodic, nu deodată. Le e drag să progreseze. Sunt copii care aleargă fără
probleme 7-8 ture de teren și copii care abia pot o tură. Și mai alergăm, mai
alergăm și reușim să creștem la două-trei  ture și le e foarte drag și lor că
progresează, pentru că eu le dau note pe progres. Nu mă interesează că nu-mi
alergi ca Usain Bolt, faptul că acum ai alergat o tură și peste câteva
săptămâni, când dăm proba, ai reușit două-trei ture, deci ai progresat, pentru
mine contează enorm. Să-i văd că progresează mă bucură enorm”,
spune profesoara.
Și-a propus să-i facă pe toți să vină cu drag la ora de Educație Fizică și a
reușit. Nu are elevi care să vină cu scutiri medicale și nici copii care să nu
participe la ore.

Le-am
dat și câte o notă de 9, dar ca să fac diferența într-adevăr între cei care sunt
de 10 și ceilalți, dar oricum media 10 a avut toată lumea pentru că au
progresat cu toții. Eu vreau să vină cu drag la Sport, nu de frică. Nu ai cum
să nu progresezi dacă-ți faci ora tot timpul, nu ai cum. Nu ai cum să faci acum
câteva genuflexiuni și peste câteva săptămâni să nu poți să faci 5-6 în plus,
este imposibil. Progres avem la toți copiii”,
susține profesoara.

Astăzi
și în școlile din mediul rural există săli de sport și dotări, însă „dacă vrei
să predai se poate și în condții simple”.
„Și cu o singură saltea putem să
lucrăm, nu este o problemă, dacă vrei să faci. La
mine nu există doar să le dau mingea și atât, se poate face, putem să ne facem alergare
de rezistență, mobilitate, forța marilor grupe musculare, chiar și fără niciun
fel de material”,
susține profesoara.

„Bineînțeles
că se pierd talente”

Ce
nu poate face întotdeauna, iar asta o mâhnește deseori, este să-i conducă pe toți
copiii care au calități deosebite spre performanțe de top. Are elevi pe care
i-a îndrumat către diverse cluburi și care fac handbal și fotbal de
performanță, însă talentați ar fi mult mai mulți și ar putea performa și în alte sporturi.

„Nu
prea avem infrastructură, deși copii buni aș fi avut, de exemplu, și la
atletism. Din mediul rural este mai greu să aibă acces la o pistă de atletism,
la un antrenor. Dar eu îi direcționez tot timpul, îi văd și le recomand: tu
ești foarte bun la fotbal, ar trebui să faci asta, sau ești bun la atletism, ar
trebui să faci asta. Asta este, majoritatea au părinții poate plecați, nu are
cine să-i ducă la antrenamente. Bineînțeles că se pierd talente, ați văzut că
în sport reușesc copiii care sunt susținuți de părinți. (…) Plătesc părinții
totul și dacă nu ai resurse financiare e foarte greu în orice sport”,
spune
profesoara de 10.

Antrenori
interesați să desfășoare în mediul rural antrenamente sunt o raritate. În schimb,
copiii care au susținerea familiei merg 
ei la oraș, la diverse cluburi. Efortul este considerabil și nu înseamnă doar să-și
ducă zilnic copiii la antrenamente, ci și ca părinții să susțină costuri pentru
cantonamente, echipamente, turnee. În aceste condiții, atunci când vorbim de
campioni trebuie să admitem că autoritățile fac destul de puțin pentru acel
rezultat și că în cea mai mare parte sunt eforturile părințiilor, nu ale
statului, mai spune profesoara.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat

Publicat

pe

Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat

Caselor județene de pensii le-au fost repartizate spre valorificare primele bilete de tratament din 2026. Prețul integral al biletelor a crescut comparativ cu anul 2025, condițiile de acordare sunt cele din anii trecuți.

Pensionarii așteaptă de luni bune biletele în stațiunile balneare FOTO credit: Hotel Palace Govora

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Prima serie de bilete de tratament, îndelung așteptată de pensionarii și asigurații din toată țara, a fost repartizată în teritoriu. Biletele sunt puține, iar plecarea are loc în doar câteva zile.

Casei Județene de Pensii Olt i-au fost repartizate 33 de bilete de tratament, care au și fost puse în vânzare marți, 21 aprilie 2026.

Cei interesați de aceste prime bilete de tratament repartizate în 2026 trebuie să fie dispuși să plece destul de repede, pentru că data de prezentare în stațiune este în perioada 27-29 aprilie 2026.

„Biletele de tratament repartizate în această serie sunt în bazele de tratament din unitățile hoteliere ale Societății Comerciale de Tratament Balnear și recuperare a capacității de muncă – S.C. TBRCM S.A .”, au precizat reprezentanții CJP Olt, prin intermediul unui comunicat de presă.

Cele 33 de bilete sunt repartizate pe stațiuni astfel: 12 bilete în stațiunea Bala; 8 bilete în stațiunea Olănești; 6 bilete în stațiunea Amara; 4 bilete în stațiunea Buziaș; 3 bilete în stațiunea Pucioasa.

Aceste bilete se vor distribui prin solicitare directă a persoanelor care au cereri depuse și se prezintă la sediul instituției noastre”, a mai anunțat CJP Olt.

Cine poate solicita bilete de tratament prin Casa de Pensii și cât achită

Durata sejurului în stațiunile balneoclimaterice a rămas și în 2026 de 16 zile, dintre care în 12 se acordă și tratament balnear.

Solicitările au început să sosească la CJP Olt încă din primele zile lucrătoare din ianuarie, fiind destul de neobișnuit ca prima serie de bilete să ajungă la beneficiari atât de târziu (în 2025, biletele din prima serie au fost repartizate în februarie). S-au adunat până în prezent aproximativ 1.550 de cereri venite de la pensionarii și, respectiv, asigurații în sistemul public de pensii.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Cine beneficiază de bilete de tratament

De aceste bilete de tratament pot beneficia:

– pensionarii sistemului public de pensii;

– asigurații sistemului public de pensii;

– beneficiarii prevederilor unor legi speciale care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii;

– soțul/soția asiguratului/pensionarului sistemului public de pensii care nu este asigurat/pensionar al sistemului public de pensii;

– asigurat al sistemului de asigurare la accidente de munca și boli profesionale.

Condiția care se impune tuturor solicitanților din categoriile mai sus amintite este să dovedească existența unei afecțiuni medicale care să necesite tratament balnear.

Cât se plătește pentru biletele de tratament

În cazul pensionarilor, contribuția individuala este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie, dar nu mai mult decât costul integral al biletului (costul integral este între 3.480 lei și 3.688 de lei, cazarea făcându-se în hoteluri de doua și trei stele).

În cazul asiguraților, contribuția este de 50% din valoarea biletului, daca veniturile brute lunare sunt mai mici decât câștigul salarial mediu brut (care în 2026 este 9.192 lei), în caz contrar biletul fiind achitat integral.

În 2025, costul integral al biletului în structurile TMRCB S.A. s-a situat între 3.156 lei și 3.348 lei.

La nivelul întregii țări, pentru 2026 au fost aprobate 114.000 bilete de tratament care vor fi acordate potrivit criteriilor care se aprobă anual. În fiecare an, primele serii au un număr mai mic de bilete repartizate în teritoriu, fiind disponibile sejururi în structurile TMRCB S.A.. Ulterior organizării licitațiilor, în listă apar și structuri de cazare aparținând operatorilor privați. În acest an, cel mai probabil primele bilete de tratament în structurile private vor fi disponibile începând din vară.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”

Publicat

pe

Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”

Liderul AUR George Simion a transmis, marţi, condiţiile formaţiunii pentru partidele din coaliţia care s-a rupt: Parlament cu 300 de aleşi, renunţarea la subvenţiile partidelor şi alegerea primarilor şi preşedinţilor de CJ în două tururi.

George Simion, liderul AUR FOTO: Profimedia

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

”Să nu vă îndoiţi de noi. Trei lucruri. Trei lucruri le vrem de la aceşti domni care au dus România acolo unde este în hău, în prăpastii. Cum au votat românii, 300 de parlamentari. Renunţarea la subvenţiile pentru partidele politice. Alegerea primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene în două tururi. Pentru toate aceste lucruri se poate da vot în biroul permanent al Camerei Deputaţilor. Sunt proiecte de lege şi se pot adopta”, a spus George Simion într-un mesaj video pe Facebook.

Preşedintele AUR a precizat că nu vor purta negocieri pe sub masă.

”Nu vom face decât să ne respectăm alegătorii şi să acţionăm în direcţia punerii pe roate a economiei care a fost distrusă de către ei. Dacă vor accepta, ori unii ori alţii, ca aceste trei legi să fie votate, după aceea putem discuta despre altceva”, a mai spus Simion.

  PSD a votat, luni seară, retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan. Cei 5.000 de membri PSD au votat online, printr-o aplicaţie. S-au înregistrat 97,7% din voturi în favoarea retragerii sprijinului politic şi 2,3% au votat împotrivă.

Ilie Bolojan a declarat, în urma ședinței extinse a Biroului Politic Național al Partidul Național Liberal, că formațiunea pe care o conduce a mandatat conducerea partidului și pe premier să asigure stabilitatea guvernamentală în contextul crizei politice actuale și să facă demersurile necesare pentru menținerea unei majorități funcționale în Parlament.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Premierul a precizat că în perioada următoare vor fi inițiate discuții cu partidele care susțin actualul Executiv, în vederea clarificării unei eventuale formule de guvernare minoritară.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice?

Publicat

pe

Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice?

Cutiile termoizolante cu temperatură controlată sunt esențiale în lanțurile logistice moderne, mai ales pentru produse FMCG și farmaceutice sensibile la variațiile de temperatură. De la alimente perisabile până la medicamente sau vaccinuri, menținerea unui interval termic stabil influențează direct calitatea, siguranța și conformitatea produselor. În acest articol analizăm concret cum funcționează aceste soluții și de ce sunt critice pentru transportul și depozitarea controlată.

Cutiile termoizolante mențin stabilitatea temperaturii pe tot lanțul logistic

Rolul principal al cutiilor termoizolante este menținerea unei temperaturi constante pe durata transportului și depozitării. Acest principiu face parte din conceptul de „cold chain” – un lanț logistic în care temperatura trebuie controlată continuu, de la producător până la consumator.

Ambalajele tip cutii termoizonante de la INATECH Packaging sunt proiectate să limiteze schimbul de căldură cu mediul exterior, astfel încât produsele să rămână în intervalul optim, indiferent de condițiile externe. În practică, acest lucru reduce riscul degradării și menține caracteristicile produsului pe durata întregului traseu.

Materialele izolatoare creează o barieră eficientă împotriva variațiilor termice

Performanța cutiilor termoizolante vine din materialele utilizate. Cele mai frecvente sunt polistirenul expandat (EPS) și polipropilena expandată (EPP), care au proprietăți excelente de izolare termică.

Aceste materiale funcționează ca o barieră fizică împotriva transferului de căldură, reducând atât încălzirea, cât și răcirea excesivă. În combinație cu structura cutiei și etanșeitatea capacului, ele permit menținerea unui microclimat stabil în interior, chiar și în condiții externe variabile.

Elementele de răcire și PCM stabilizează temperatura pe termen lung

Pe lângă izolație, cutiile includ frecvent elemente active de control termic, cum ar fi pachete eutectice, gheață carbonică sau materiale cu schimbare de fază (PCM). Aceste componente absorb sau eliberează energie termică în mod controlat, menținând temperatura constantă pentru perioade extinse, uneori chiar până la 120 de ore. În practică, acest sistem permite transportul pe distanțe lungi fără fluctuații majore de temperatură, un aspect critic pentru produse sensibile.

Produsele farmaceutice necesită control strict al temperaturii pentru a-și păstra eficiența

În industria farmaceutică, controlul temperaturii este o condiție obligatorie, nu doar o recomandare. Aproximativ 30% dintre produsele farmaceutice necesită manipulare și transport în condiții stricte de temperatură. De exemplu:

  • medicamentele refrigerate trebuie păstrate între 2°C și 8°C;
  • alte produse pot necesita temperaturi negative sau temperatură controlată ambiental.

Orice abatere de la aceste intervale poate afecta structura chimică a produsului și implicit eficiența tratamentului. De aceea, cutiile termoizolante devin o componentă esențială pentru siguranța pacientului.

FMCG-urile perisabile își păstrează calitatea și termenul de valabilitate

În sectorul FMCG, mai ales pentru produse alimentare, controlul temperaturii influențează direct prospețimea și siguranța alimentară. Produsele precum lactatele, carnea sau preparatele ready-to-eat sunt sensibile la variații termice, iar fluctuațiile pot accelera deteriorarea.

Cutiile termoizolante reduc aceste riscuri prin menținerea unui mediu constant, ceea ce contribuie la:

  • păstrarea gustului și texturii;
  • prevenirea dezvoltării bacteriilor;
  • respectarea termenului de valabilitate.

În distribuția modernă, mai ales în e-commerce alimentar, aceste soluții devin standard.

Monitorizarea temperaturii asigură trasabilitate și conformitate

Pe lângă ambalare, monitorizarea temperaturii este o componentă critică. Dispozitivele de tip data logger înregistrează constant temperatura și permit verificarea respectării condițiilor pe tot parcursul transportului.

Aceste sisteme ajută la prevenirea incidentelor și la evitarea retragerilor de produse, menținând standarde ridicate de calitate și conformitate. În industria farmaceutică, această trasabilitate este obligatorie conform ghidurilor de bună practică de distribuție.

Cutiile termoizolante reduc pierderile și optimizează costurile logistice

Dincolo de protecția produselor, aceste soluții au impact direct asupra costurilor. Produsele compromise din cauza temperaturii generează pierderi semnificative, mai ales în pharma și FMCG. Prin utilizarea cutiilor termoizolante: 

  • scade rata de deteriorare;
  • se reduc retururile și pierderile;
  • crește eficiența lanțului logistic.

Pe termen lung, investiția în ambalaje termoizolante se traduce în costuri mai mici și predictibilitate mai bună.

Cutiile termoizolante cu temperatură controlată reprezintă un element critic în protejarea produselor FMCG și farmaceutice, asigurând stabilitatea termică, integritatea produselor și conformitatea cu standardele din industrie. De la materiale izolatoare performante până la tehnologii moderne de monitorizare, aceste soluții contribuie direct la siguranța consumatorilor și la eficiența operațională. Alegerea corectă a ambalajului și integrarea lui într-un lanț logistic bine controlat fac diferența între un produs livrat în condiții optime și unul compromis.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat
Actualitateacum 2 ore

Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat

Caselor județene de pensii le-au fost repartizate spre valorificare primele bilete de tratament din 2026. Prețul integral al biletelor a...

Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni” Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”
Actualitateacum 8 ore

Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”

Liderul AUR George Simion a transmis, marţi, condiţiile formaţiunii pentru partidele din coaliţia care s-a rupt: Parlament cu 300 de...

Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice? Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice?
Actualitateacum 11 ore

Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice?

Cutiile termoizolante cu temperatură controlată sunt esențiale în lanțurile logistice moderne, mai ales pentru produse FMCG și farmaceutice sensibile la...

Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță
Actualitateacum 14 ore

Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță

E vineri seara. Un utilizator constată că ecranul telefonului s-a spart după o cădere. Problema nu e reparația în sine...

Dezbatere aprinsă în educație: Lipsa de transparență de la olimpiade ajunge pe masa Ministerului. Ce schimbări cer elevii Dezbatere aprinsă în educație: Lipsa de transparență de la olimpiade ajunge pe masa Ministerului. Ce schimbări cer elevii
Actualitateacum 21 de ore

Dezbatere aprinsă în educație: Lipsa de transparență de la olimpiade ajunge pe masa Ministerului. Ce schimbări cer elevii

Olimpiadele școlare sunt în centrul unei dezbateri care ridică întrebări cu privire la viitorul acestor competiții. Consiliul Național al Elevilor...

Noua termocentrală Mintia, construită în trei ani. Investiția de 1,7 GW aduce aproape 1.000 de locuri de muncă Noua termocentrală Mintia, construită în trei ani. Investiția de 1,7 GW aduce aproape 1.000 de locuri de muncă
Actualitateacum o zi

Noua termocentrală Mintia, construită în trei ani. Investiția de 1,7 GW aduce aproape 1.000 de locuri de muncă

Aproape 1.000 de oameni lucrează pe șantierul noii termocentrale de la Mintia, construită în județul Hunedoara, după închiderea fostei centrale...

Ciolacu neagă că ar locui într-un penthouse de lux din Herăstrău, unde chiria ar ajunge la 15.000 de euro: „Nu voi fi deloc influențat de aceste minciuni” Ciolacu neagă că ar locui într-un penthouse de lux din Herăstrău, unde chiria ar ajunge la 15.000 de euro: „Nu voi fi deloc influențat de aceste minciuni”
Actualitateacum o zi

Ciolacu neagă că ar locui într-un penthouse de lux din Herăstrău, unde chiria ar ajunge la 15.000 de euro: „Nu voi fi deloc influențat de aceste minciuni”

Marcel Ciolacu neagă că ar locui într-un penthouse de lux din Herăstrău, pentru care ar plăti o chirie de aproximativ...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro