Breaking
Balerina Michaela Mabinty DePrince a MURIT la 29 de ani
Balerina Michaela Mabinty DePrince a murit la 29 de ani, a anunţat un purtător de cuvânt pe pagina sa de Instagram. „Viaţa ei a fost una definită de graţie, scop şi putere”, a fost mesajul. Nu a fost comunicată cauza decesului.
„Angajamentul ei neclintit faţă de arta sa, eforturile sale umanitare şi curajul de a depăşi provocări inimaginabile ne vor inspira pentru totdeauna. Ea a fost un far de speranţă pentru mulţi, arătând că, indiferent de obstacole, frumuseţea şi măreţia se pot ridica din cele mai întunecate locuri”, se arată în declarație.
Familia lui DePrince a publicat o declaraţie după anunţul morţii sale.
„Sunt cu adevărat într-o stare de şoc şi tristeţe profundă. Sora mea frumoasă nu mai este aici”, a scris Mia DePrince.
„Încă de la începutul poveştii noastre în Africa, dormind pe o saltea comună în orfelinat, Michaela (Mabinty) şi cu mine obişnuiam să inventăm propriile noastre piese de teatru muzical şi să le jucăm. Ne-am creat propriile baleturi… Când am fost adoptate, părinţii noştri au susţinut visurile noastre şi a apărut balerina frumoasă, graţioasă şi puternică pe care atât de mulţi dintre voi o cunoaşteţi astăzi. Ea a fost o sursă de inspiraţie”.
„Am fost clasificaţi pe numere”
DePrince a fost trimisă la un orfelinat la vârsta de trei ani, după ce ambii ei părinţi au murit în războiul civil din ţară. La orfelinat, a fost maltratată şi subnutrită, spunea ea pentru Associated Press în 2012.
„Mi-am pierdut ambii părinţi, aşa că am fost la orfelinat timp de aproximativ un an şi nu am fost tratată foarte bine pentru că aveam vitiligo. Am fost clasificaţi pe numere, iar numărul 27 era cel mai puţin favorit şi acesta a fost numărul meu, aşa că am primit cea mai mică cantitate de mâncare, cea mai mică cantitate de haine şi altele”, povestea ea.
După ce a văzut o fotografie cu o balerină, DePrince știa ce avea de făcut. A trecut prin multe încercări pentru că era de culoare, însă a ajuns să urmeze cursurile Rock School for Dance Education, o prestigioasă şi selectivă şcoală de balet.
La 17 ani, a apărut în „First Position”, un documentar care urmăreşte şase dansatori în timp ce se pregătesc pentru Youth America Grand Prix. A primit o bursă pentru a studia la Jacqueline Kennedy Onassis School of Ballet a American Ballet Theatre. După absolvirea liceului, DePrince a lucrat la Dance Theatre of Harlem, devenind cel mai tânăr dansator principal din istoria teatrului.
În 2012, ea a jucat în primul său balet profesionist complet în Africa de Sud. În anul următor, s-a alăturat companiei de juniori a Baletului Naţional Olandez.
CITEȘTE ȘI:
POVESTEA tinerei Isabel Ioniță, VIITORUL dansului românesc. Harul artistic, moștenit de la mama sa, balerină și coregrafă
PREMIERĂ. “Lacul Lebedelor” se joacă pe scena Sălii Palatului, cu Iana Salenko și Marian Walter ca protagoniști – FOTO
Breaking
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul
Sunt vești noi pentru șoferi. Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat că s-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. În acest sens, conducătorii auto vor avea posibilitatea, începând cu ziua în curs, să circule pe aceste porțiuni de drum.
Circulația a fost deschisă pe 13 kilometri din Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord, între Afumați și Glina. Tronsonul face legătura între A3 și A2, iar odată cu inaugurarea sa, șoferii pot circula pe 83 dintre cei 100 de kilometri ai Autostrăzii de Centură a Capitalei.
Loading …
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Sursă foto: captură video.
Lotul 1 ar urma să fie finalizat parțial până la sfârșitul anului. Întreaga autostradă A0, inclusiv conexiunea cu autostrada A1, ar urma să se finalizeze în prima parte a anului 2027.
„S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale A0 Nord!
Sunt 13 km noi de autostradă, între Afumați și Glina, care asigură legătura directă între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
De astăzi, se circulă pe 83 de km din cei 100 de km ai Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), în condiții de siguranță și confort.
Anul acesta se va finaliza parțial și Lotul 1 al A0 Nord, care va asigura conexiunea cu DN1A și DN7.
În prima parte a anului 2027 se vor finaliza lucrările pentru a completa toată autostrada inclusiv prin conexiunea cu A1.
Din acel moment, întreaga A0 va fi în circulație și va putea asigura conexiuni de mare viteză între Moldova, Muntenia și Dobrogea”, a notat Ștefan Ovidiu Popa pe Facebook.
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Foto: captură video.
Ce transmite Sorin Grindeanu
Pe rețelele de socializare, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat deschiderea celor 13 kilometri de pe tronsonul Afumați-Glina al autostrăzii A0 Nord. El a susținut că proiectul reflectă o abordare coerentă a investițiilor în infrastructură și a criticat blocajele din ultimele 6 luni.
„Încă 13 kilometri din A0, pe secțiunea Afumați-Glina, au fost deschiși astăzi!
De acum se poate circula și pe cele 2 loturi (Loturile 3 și 4) ale A0 Nord, ceea asigură o conexiune directă, pe autostradă, între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
Noua infrastructură rutieră este rezultatul abordării serioase și coerente a obiectivelor de infrastructură mare, pe care am promovat-o încă din anul 2021 la Ministerul Transporturilor.
Infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale, așa cum -din păcate- s-a întâmplat în ultimele 6 luni”, a notat Sorin Grindeanu pe Facebook.
Mesajul transmis de Sorin Grindeanu, după ce s-au deschis Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Foto: Facebook.
Sursă video: Facebook/Ștefan Ovidiu Popa
Breaking
În ce zone continuă ploile și unde apare, în sfârșit, soarele. Date de ultimă oră de la ANM
În această dimineață a plouat consistent în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov și municipiul București. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), s-au acumulat cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 35 l/mp. Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor începe să se restrângă.
Totodată, în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei vântul a suflat cu putere. Au fost intensificări temporare cu rafale de 50…70 km/h. Dar, la ora 10:00, chiar dacă timid, soarele și-a făcut apariția la Brăila, Baia-Mare și Iezer.
Loading …
La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis cum va fi vremea astăzi în București și în țară.
„În cursul zilei de astăzi încă vor mai fi înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua în Oltenia, local în Muntenia, unde sunt de așteptat cantități de apă în general de 2 până la 5 l/mp.
- Vorbim de o intensitate mult mai mică a ploilor și, izolat, în Moldova și în sudul Banatului, de asemenea, vor fi ploi slabe.
- În Carpații Meridionali, însă, la altitudini mari vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.
- Vântul va mai prezenta intensificări în sud-estul țării, dar mai ales pe litoral, unde rafalele vor depăși 50-60 km/h.
Însă, după orele prânzului, treptat, vântul va slăbi în intensitate și în aceste zone. Temperaturile maxime în cursul zilei de astăzi se vor încadra în general între 6 și 14 grade. În zona Capitalei contăm pe un cer mai noros, trecător va ploua slab, iar maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.
Temperaturi în România – ora 10:00 / Sursa – ANM
Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din România, la ora 08:00, potrivit ANM
La ora 08:00, potrivit ANM, cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat la Iezer, acolo unde au fost minus 3 grade Celsius.
- Cea mai ridicată temperatură a dimineții, la aceeași oră, a fost de doar 10 grade. S-a înregistrat la Sulina și Constanța.
- În București, la aceeași oră, termometrele arătau 7 grade Celsius și ploua.
Sursa – ANM
- Au fost 5 grade la Miercurea Ciuc și la Suceava, 6 grade la Baia Mare, Botoșani, Brașov și Oradea.
- S-au întregistrat 7-8 grade în mai multe regiuni ale României, potrivit ANM.
Cerul a fost acoperit, precipitațiile nu au lipsit, iar ceața a fost prezentă la Suceava, Vaslui și Brașov.
Breaking
Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite
Democrata Keisha Lance Bottoms a fost aleasă de către americani în funcția de guvernator al statului Georgia și a devenit prima femeie de culoare din istoria Statelor Unite care ocupă această funcție. Bottoms l-a învins pe omul de afaceri republican Rick Jackson într-unul dintre cele mai disputate state americane. Ea este și primul democrat care câștigă cursa pentru postul de guvernator al Georgiei din 1998.
Democrata promite creșterea salariului minim și abrogarea legii care interzice avortul
În ceea ce privește politicile propuse, Bottoms a cerut extinderea programului de asigurări de sănătate Medicaid și creșterea salariului minim în Georgia la 15 dolari pe oră. De asemenea, dorește majorarea salariilor pentru profesori, pompieri, ofițeri de poliție și abrogarea legii care interzice avortul după a șasea săptămână de sarcină.
„Aceasta este o problemă de viață și de moarte”,a spus ea despre interzicerea avortului, invocând cazurile femeilor care suferă complicații, în contextul în care medicii se tem de urmărirea penală.
De-a lungul campaniei, l-a atacat dur pe contracandidatul său, Rick Jackson, reproșându-i alinierea politică la Donald Trump.
„Nu candidez pentru a fi guvernatorul lui preferat. Candidez pentru a lucra în numele unor oameni ca voi”, i-a transmis Bottoms în timpul singurei dezbateri televizate.
Pentru republicani, înfrângerea lui Jackson marchează un moment dificil în stat. Partidul deținea controlul executiv și pe cel legislativ din Georgia de mai bine de două decenii.
Keisha Lance Bottoms, luată în calcul pentru postul de vicepreședinte în 2020
Keisha Lance Bottoms a fost consilier local în Atlanta din 2010, iar în 2017 a câștigat în turul doi alegerile pentru primărie. A condus orașul din 2018 până în 2022,când a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat. A fost apoi consilier principal al președintelui Joe Biden pentru relația cu publicul, între 2022 și 2023, și a fost luată în calcul ca posibilă candidată la vicepreședinție pe lângă Biden în 2020.
Adversarii ei, printre care Rick Jackson, au criticat felul în care a gestionat criminalitatea în perioada pandemiei, ceea ce ea contestă. În 2021, campania ei din 2017 a plătit o amendă de 37.000 de dolari pentru încălcări ale regulilor de finanțare.
-
Lifeacum 22 de oreColindele și rostul lor: o abordare avansată pentru cei inițiați
-
Uncategorizedacum 3 zileRoborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG
-
Uncategorizedacum 3 zileCâți ani poate rezista un telefon pliabil?
-
Lifeacum 3 zile
Bucatarii la comanda in Chisinau – solutii practice pentru orice locuinta
-
Comunicateacum 3 zileFPIOR: Patronatele nu vor susține o nouă creștere a salariului minim în actualele condiții fiscale. „Statul încasează aproape 300 de lei pentru fiecare 200 de lei promiși cetățeanului”
-
Comunicateacum 3 zileRIAM 2026 a adus la București profesioniști ai industriei internaționale de film pentru pregătirea actorilor români
-
Lifeacum 3 zileAdvent calendar și Christmas Party pentru angajați: 24 de zile în care echipa se cunoaște mai bine
-
Uncategorizedacum 3 zile
Ce caută românii pe Google de Black Friday





