Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Cum arată cea mai nouă și modernă Unitate de Primiri Urgențe de la un spital din România

Publicat

pe

Cum arată cea mai nouă și modernă Unitate de Primiri Urgențe de la un spital din România

De la finalul acestei
săptămâni, la Spitalul Județean Argeș a fost extinsă Unitatea
de Primiri Urgențe cu o clădire nouă cu dotări ultramoderne,
grație unui amplu proiect cu fonduri europene.

Noua Unitate de la Pitești are dotări de ultimă generație FOTO Denis Grigorescu

Extinderea Unității de
Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Argeș se impunea de mai
mulți ani, în condițiile în care în fiecare zi la UPU ajung
în medie 200 de oameni, spațiile sunt insuficiente, iar timpul de
așteptare ajungea adesea și la peste trei-patru ore pentru
pacienți.

Extinderea Unității
de Primiri Urgențe a fost posibilă grație unui proiect cu fonduri
europene al Consiliului Județean
Argeş, proiect în valoare de peste 3 milioane de
euro.

Noua clădire, cu toate
dotările necesare, este chiar lângă vechea Unitate de Primiri
Urgențe, ce va funcționa în continuare.

”Pacienții ce vor veni
la Urgențe vor fi primiți în condiții civilizate, la standarde
înalte și cu aparatură ultramodernă. Un detaliu important este
acela că se va scurta timpul de așteptare. Aș vrea să precizez și
că pacienții vor fi investigați și tratați într-un spațiu
unitar, cu o platformă imagistică proprie”
, precizează doctorul
doctorul Marius Pascu, medic șef UPU-SMURD în cadrul Spitalului
Județean Argeș.

Noua Unitate Primire
Urgențe de la Spitalul Județean Argeș are printre altele un spațiu
de evaluare și tratament imediat cu 13 paturi, o zonă de imagistică
dotată cu un computer tomograf și echipament Roentgen pentru
radiografii, dar și hol de distribuție în spațiile de imagistică
a pacienților aduși cu targa de ambulanță.

”Unitatea de Primiri
Urgențe de la Spitalul Județean Argeș arată excepțional, este
una dintre cele mai moderne văzute în ultimii ani și este un
exemplu de bune practici privind gestionarea fondurilor europene în
sănătate”
, spune Alexandru Rogobete, secretar de stat în
Ministerul Sănătății.

Singura problemă ce mai
trebuie soluționată este cea a deficitului de medici de la Urgențe.
La ora actuală, la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul
Județean Argeș sunt 12 doctori, însă necesarul ar fi de 20 de
medici.

”În 2020 eram 18 medici
la urgențe, acum suntem doar 12. Este un deficit la nivel național
de medici la Urgențe. Este o specialitate grea. Iar absolvenții
ultimelor generații de la Medicină încearcă să găsească locuri
mai puțin solicitante decât la Urgențe”
, explică doctorul
Marius Pascu.

Cu toate astea, sunt
motive de optimism pentru viitor. Din primăvara lui 2025, ca urmare
a unui concurs câștigat în această toamnă, la Unitatea de
Primiri Urgențe de la Pitești, unde lucrează în total 180 de
persoane, vor fi angajați doi medici rezidenți.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mizele vizitei lui Nicușor Dan în Turcia. Analist: „Încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru țara noastră”

Publicat

pe

Președintele României, Nicușor Dan, a mers sâmbătă la Istanbul, unde a discutat cu președintele Turciei despre consolidarea parteneriatului strategic dintre cele două țări și despre securitatea în regiunea Mării Negre.

Nicușor Dan și Recep Tayyip Erdoğan. FOTO: Administrația Prezidențială

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Vizita șefului statului vine în contextul pregătirii summitului NATO de la Ankara, programat la începutul lunii iulie, unde urmează să fie luate decizii importante pentru flancul estic al Alianței. Printre subiectele abordate s-au numărat extinderea cooperării în infrastructura submarină, relocarea Centrului NATO de la Istanbul la Constanța și crearea unui hub european de securitate civilă la Marea Neagră.

Președintele Nicușor Dan a declarat că parteneriatul strategic dintre România și Turcia ar putea fi extins și în ceea ce privește infrastructura submarină din Marea Neagră. Această cooperare ar putea include proiecte legate de cablurile de energie și de comunicații submarine, care sunt esențiale pentru securitatea și interconectivitatea regională. „La summitul NATO de la Ankara, parteneriatul strategic dintre România și Turcia ar putea fi extins și în ceea ce privește infrastructura submarină din Marea Neagră”, a declarat președintele Nicușor Dan.

Emanuel Cernat, analist de politică externă, a explicat pentru „Adevărul” mizele vizitei președintelui Nicușor Dan în Turcia:

„Motivul principal al vizitei președintelui Nicușor Dan în Turcia este pregătirea summitului NATO de la Ankara, programat la începutul lunii iulie, prilej cu care urmează să fie luate decizii extrem de importante pentru întreaga Alianță Nord-Atlantică și, în mod special, pentru statele de pe flancul estic, inclusiv România”.

Potrivit lui Emanuel Cernat, prin această vizită, președintele Dan încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru România, profitând de faptul că statul gazdă al unui summit beneficiază de o influență sporită în stabilirea agendei:

„În această vizită, Nicușor Dan încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru țara noastră, știut fiind faptul că statul gazdă al unui summit beneficiază de o influență sporită în stabilirea agendei. Pentru România, este esențial ca pe această agendă să fie incluse menținerea prezenței NATO în proximitatea conflictului și securitatea Mării Negre ca temă principală, iar acest ultim subiect reprezintă un interes comun al României și Turciei, oferind o bază solidă pentru discuții. Totodată, prin mesajul său, președintele Dan transmite diplomatic o invitație președintelui Erdoğan de a vizita România în această toamnă, ceea ce subliniază dezvoltarea și consolidarea relațiilor bilaterale”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Un Nicușor Dan mai implicat în plan extern?

Analistul a comentat și acomodarea președintelui Nicușor Dan cu atribuțiile de reprezentare externă, subliniind că un an de mandat este un termen rezonabil pentru familiarizarea cu uzanțele diplomatice. 

„În ceea ce privește implicarea externă a președintelui, este dificil de evaluat dacă până acum a acoperit cu succes această dimensiune a mandatului, mai ales că în România există o încărcătură emoțională puternică în raportarea la instituția prezidențială, deseori influențată de filtrele politicii interne. În mod firesc, oricărui președinte aflat la primul mandat îi trebuie timp pentru a se acomoda cu atribuțiile de reprezentare externă, iar în cazul lui Nicușor Dan, acest început a fost unul abrupt, deoarece nu avea o experiență guvernamentală anterioară. Totuși, după un an de mandat, este de presupus că s-a familiarizat cu uzanțele diplomatice și cu modul de desfășurare a întâlnirilor internaționale”, a explicat Emanuel Cernat.

Analistul a subliniat că întâlnirile bilaterale sunt mai ușor de gestionat, dar cele multilaterale, precum summiturile NATO, presupun provocări multiple, mai ales în contextul actual, în care relațiile interpersonale dintre lideri capătă o importanță tot mai mare.

„Deși întâlnirile bilaterale sunt mai ușor de gestionat din punct de vedere protocolar, cele multilaterale, precum summiturile NATO, Adunarea Generală a ONU sau Consiliul European, presupun provocări multiple și sunt mult mai dificil de coordonat, mai ales în contextul actual, în care relațiile interpersonale dintre lideri capătă o importanță din ce în ce mai mare, depășind uneori canalele diplomatice clasice. În această privință, președintele Nicușor Dan mai poate acumula experiență în interacțiunea directă cu omologii săi, iar în privința summitului de la Ankara, toate privirile se vor îndrepta către un posibil prim contact direct cu președintele american Donald Trump”, a precizat Emanuel Cernat.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Analistul a subliniat că, deoarece relația României cu Uniunea Europeană este deja pe un făgaș bun, accentul actual al politicii externe se îndreaptă către consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite, o direcție pe care președintele Dan o subliniază constant. 

„Vedem adesea accentul deosebit pus de președinte pe dimensiunea transatlantică a relațiilor internaționale ale României, de la înlocuirea termenului „pro-european” cu „pro-occidental”, până la încercările repetate de consolidare a relațiilor diplomatice cu SUA”, a concluzionat Emanuel Cernat.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Crimă oribilă în Giurgiu. Un bărbat și-a înjunghiat în gât prietenul, după o ceartă

Publicat

pe

Un incident violent s-a produs sâmbătă, în localitatea Bălănoaia, județul Giurgiu, unde un bărbat a fost înjunghiat în zona gâtului, în urma unui conflict cu o persoană localitate. Victima a decedat, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru omor.

Crimă în Giurgiu FOTO: Breaking News Giurgiu

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Crima s-a petrecut, sâmbătă, în fosta şcoală din satul Bălănoaia, din comuna Frăteşti, judeţul Giurgiu, unde locuiau de ceva timp trei bărbați.

Potrivit martorilor, bărbatul de 56 de ani ar fi avut o discuţie contradictorie cu prietenul său şi s-ar fi enervat pe acesta pentru că ar fi țipat la el. Într-o clipă de furie, agresorul a pus mâna pe un cuțit şi a început să lovească victima în repetate rânduri, până şi-a dat ultima suflare.

Martor la incident, un alt bărbat a sunat la 112 şi i-a alertat pe polițişti. La fața locului au ajuns şi două echipaje de ambulanță de la SAJ Giurgiu. În ciuda eforturilor cadrelor medicale, victima a fost declarată decedată, potrivit Breaking News Giurgiu.

Autorul a fost găsit la fața locului şi a mărturisit imediat ce a făcut. Bărbatul a fost încătuşat şi va fi dus la audieri. Criminaliştii şi polițiştii urmează să efectueze cercetarea la fața locului pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Trupul bărbatului va fi preluat de legişti pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor morţii.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Cum să dormi bine pe timp de caniculă. Temperatura recomandată în dormitor și sfaturile experților

Publicat

pe

Canicula poate transforma nopțile într-un adevărat coșmar, iar temperaturile ridicate afectează calitatea somnului și capacitatea organismului de a se odihni. Specialiștii recomandă menținerea unei temperaturi de 15-18 grade Celsius în dormitor și avertizează că orice valoare peste 20-21 de grade devine, în general, inconfortabilă pentru somn.

Cum să dormi bine pe timp de caniculă. FOTO: Adobestock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Marc Spielmanns, specialist în medicina somnului, explică faptul că răcorirea camerei și evitarea supraîncălzirii sunt esențiale pentru un somn odihnitor în perioadele cu temperaturi extreme, notează publicația Blick. 

Potrivit expertului, dormitorul ar trebui să fie cât mai răcoros și întunecat. Pentru a preveni acumularea căldurii în locuință, ferestrele și jaluzelele ar trebui ținute închise pe timpul zilei, când soarele este puternic.

„Temperatura recomandată pentru dormitor este între 15 și 18 grade Celsius”, spune Marc Spielmanns, care avertizează că temperaturile ce depășesc 20-21 de grade pot afecta semnificativ confortul în timpul nopții.

Ce poți face înainte de a adormi

Specialistul recomandă un duș călduț spre rece înainte de somn, dar nu unul foarte rece, deoarece poate avea efectul opus și poate stimula organismul.

De asemenea, hainele groase de noapte ar trebui evitate.

„În nopțile foarte calde este mai bine să porți haine cât mai lejere sau chiar să dormi fără pijama, folosind doar o pătură subțire pentru confort”, explică acesta.

Compresele reci aplicate pe gambe timp de 5-10 minute pot ajuta la scăderea temperaturii corporale și la instalarea unei stări de confort înainte de somn.

Deși multe persoane folosesc ventilatoare în timpul nopții, specialistul avertizează că acestea nu trebuie orientate direct către corp.

„Niciodată să nu îndrepți ventilatorul direct spre tine. Este mai bine să fie poziționat astfel încât să împingă aerul către fereastră”, recomandă Spielmanns.

Totodată, băuturile foarte reci nu sunt indicate înainte de culcare.

„Ele pot provoca o reacție de încălzire secundară a organismului. Sunt recomandate băuturile răcite moderat”, explică expertul.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În perioadele caniculare, hidratarea este esențială, iar consumul a 2-3 litri de apă pe zi poate contribui la o stare mai bună de confort pe timpul nopții.

Femeile tolerează mai bine căldura

Potrivit specialistului, există diferențe între femei și bărbați în ceea ce privește toleranța la temperaturile ridicate.

„Femeile tolerează mai bine căldura, în timp ce bărbații suportă mai bine frigul”, spune acesta.

Cu toate acestea, studiile arată că femeile sunt mai predispuse la tulburări de somn și pot întâmpina mai multe dificultăți în a adormi în nopțile călduroase.

Somnul este mai superficial vara

Temperaturile ridicate și lumina naturală prelungită afectează ritmul biologic al organismului. În timpul verii, oamenii se trezesc mai des pe parcursul nopții, iar fazele de somn profund și de visare tind să fie mai scurte.

Specialiștii recomandă întunecarea completă a dormitorului și menținerea unei temperaturi cât mai scăzute pentru a reduce efectele caniculei asupra odihnei și pentru a facilita un somn de calitate.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 5 ore

Mizele vizitei lui Nicușor Dan în Turcia. Analist: „Încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru țara noastră”

Președintele României, Nicușor Dan, a mers sâmbătă la Istanbul, unde a discutat cu președintele Turciei despre consolidarea parteneriatului strategic dintre...

Actualitateacum 11 ore

Crimă oribilă în Giurgiu. Un bărbat și-a înjunghiat în gât prietenul, după o ceartă

Un incident violent s-a produs sâmbătă, în localitatea Bălănoaia, județul Giurgiu, unde un bărbat a fost înjunghiat în zona gâtului,...

Actualitateacum 17 ore

Cum să dormi bine pe timp de caniculă. Temperatura recomandată în dormitor și sfaturile experților

Canicula poate transforma nopțile într-un adevărat coșmar, iar temperaturile ridicate afectează calitatea somnului și capacitatea organismului de a se odihni....

Ce este o observație GPS de tip Rapid Static? Ce este o observație GPS de tip Rapid Static?
Actualitateacum 19 ore

Ce este o observație GPS de tip Rapid Static?

Dimineața, pe teren, receptorul GNSS pare mai tăcut decât toate celelalte scule. Îl așezi pe trepied, verifici bula, te uiți...

Actualitateacum 24 de ore

Interzicerea rețelelor sociale pentru adolescenți „nu rezolvă problemele tinerilor”. Vlad Zaha: „Ar fi mai util ca UE să tragă la răspundere platformele”

În timp ce tot mai multe state, de la Australia la Regatul Unit și mai multe țări europene, adoptă sau...

Actualitateacum o zi

Raliul Clujului schimbă traseele mijloacelor de transport din „capitala” Ardealului. Zonele unde au fost impuse restricții de circulație

Raliul Clujului, desfășurat în intervalul 19-21 iunie, aduce o serie de schimbări în traseul mai multor autobuze, troleibuze și tramvaie...

Actualitateacum 2 zile

Un nou capitol în războiul digital global. Cum au descoperit hackerii o „ușă din spate” către locuințele americanilor

Milioane de dispozitive conectate la internet sunt folosite fără știrea proprietarilor pentru a susține atacuri cibernetice sofisticate, inclusiv operațiuni atribuite...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro