Breaking
Motivarea deciziei CCR pentru anularea alegerilor prezidențiale: Procesul electoral, „viciat”. DOCUMENT
CCR a publicat, în această seară, motivarea deciziei de a anula alegerile prezidențiale și de a relua procesul electoral.
CCR afirmă că după declasificarea documentelor prezentate în ședința CSAT, Curtea a luat act de conținutul lor și a constatat că procesul electoral „a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale care au distorsionat caracterul liber și corect al votului exprimat de cetățeni și egalitatea de șanse a competitorilor electorali, au afectat caracterul transparent și echitabil al campaniei electorale și au nesocotit reglementările legale referitoare la finanțarea acesteia”.
„După declasificarea la data de 4 decembrie 2024 a documentelor prezentate în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării din data de 28 noiembrie 2024 și aducerea acestora la cunoștință publică, Curtea a luat act de conținutul lor. Față de cele prezentate în cuprinsul «Notelor de informare» ale Ministerului Afacerilor Interne – Direcția Generală de Protecție Internă, ale Serviciului de Informații Externe, ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de Telecomunicații Speciale, care au fost înregistrate la Administrația prezidențială sub nr.DSN1/1741/4.12.2024, nr.DSN1/1740/4.12.2024, nr.DSN1/1742/4.12.2024 și nr.DSN1/1743/4.12.2024, respectiv nr.DSN1/1701/2.12.2024, Curtea constată că procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale care au distorsionat caracterul liber și corect al votului exprimat de cetățeni și egalitatea de șanse a competitorilor electorali, au afectat caracterul transparent și echitabil al campaniei electorale și au nesocotit reglementările legale referitoare la finanțarea acesteia. Toate aceste aspecte au avut un efect convergent de desconsiderare a principiilor esențiale ale alegerilor democratice”.
Curtea mai face referire și la „manipularea votului alegătorilor și distorsionarea egalității de șanse a competitorilor electorali”
Curtea mai face referire și la „manipularea votului alegătorilor și distorsionarea egalității de șanse a competitorilor electorali, prin utilizarea netransparentă și cu încălcarea legislației electorale a tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale în desfășurarea campaniei electorale, precum și prin finanțarea din surse nedeclarate a campaniei electorale, inclusiv online”, conform notelor de informare transmise de servicii.
„Mai precis, libertatea alegătorilor de a-și forma o opinie presupune dreptul de a obține informații corecte despre candidați și procesul electoral din toate sursele, inclusiv online, precum și protecția împotriva influenței nejustificate, prin acte/ fapte nelegale și disproporționate, asupra comportamentului de vot. Publicitatea politică se poate transforma uneori într-un „vector de dezinformare, în special atunci când […] nu își dezvăluie caracterul politic, provine de la sponsori din afara Uniunii sau face obiectul unor tehnici de vizare a unui public-țintă sau de distribuire a materialului publicitar” [a se vedea, și Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European si al Consiliului din 13 martie 2024 privind privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică, considerentul 4]. Pe cale de consecință, trebuie exclusă ingerința unor entități statale sau non-statale în realizarea unor campanii de propagandă sau dezinformare electorală. În prezenta cauză, caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformați prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia unul dintre candidați a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislației naționale în domeniul electoral și prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media. Manipularea votului a fost cu atât mai evidentă cu cât materialele electorale de promovare a unui candidat nu au purtat însemnele specifice publicității electorale conform Legii nr.370/2004. În plus, candidatul a beneficiat și de un tratament preferențial pe platformele de social-media, ceea ce a avut ca efect denaturarea manifestării de voință a alegătorilor”, arată motivarea.
”Astfel, declarațiile depuse la Autoritatea Electorală Permanentă ale unuia dintre candidați referitoare la bugetul său de campanie, pe care l-a raportat ca fiind 0 lei, sunt în contradicție cu datele prezentate în „Notele de informare” ale Ministerului Afacerilor Interne – Direcția Generală de Protecție Internă și a Serviciului Român de Informații”
”Or, este de notorietate că o campanie electorală presupune costuri și cheltuieli importante, iar situația analizată relevă o incongruență evidentă între amploarea campaniei desfășurate și inexistența asumată de candidat în privința cheltuielilor efectuate. A fost, astfel, încălcat principiul transparenței finanțării campaniei electorale, fiind induse suspiciuni cu privire corectitudinea desfășurării alegerilor”, se mai arată în motivare.
Curtea susține că libertatea alegătorilor de a-și forma o opinie include dreptul de a fi correct informați înainte de a se lua o decizie.
Decizia de anulare a alegerilor prezidențiale a fost luată de CCR vineri, cu două zile înainte de turul II între Călin Georgescu și Elena Lasconi, și în plină votare în diaspora. Această hotărâre a fost luată în urma a patru sesizări făcute la CCR pentru anularea alegerilor, după ce Adminsitrația Prezidențială a desecretizat documentele din CSAT. Rapoartele SRI vorbesc despre o operațiune pregătită din timp, în favoarea lui Călin Georgescu și care are ”modul de operare al unui actor statal”.
Amintim că primul tur fusese validat de CCR după o săptămână, după ce CCR a cerut renumărarea tuturor celor peste 9,4 milioane de voturi.
Breaking
Ucraina a atacat cu drone una dintre cele mai mari rafinării de petrol ale Rusiei, situată pe Volga
Forțele armate ucrainene au atacat noaptea trecută una dintre cele mai mari rafinării de petrol ale Rusiei, Lukoil-Nizhegorodnefteorgsintez din Kstovo, un pod important și alte ținte secundare, a anunțat Statul Major General de la Kiev, relatează Kyiv Post.
În urma atacului asupra rafinăriei a izbucnit un incendiu masiv, iar instalația de prelucrare a petrolului a fost direct afectată. Lukoil-Nizhegorodnefteorgsintez este una dintre cele mai mari întreprinderi de rafinare a petrolului din Rusia, cu o capacitate proiectată de aproximativ 15 milioane de tone metrice de țiței pe an și produce aproximativ 5 milioane de tone de benzină, furnizând combustibil regiunii Moscova. Aceasta se clasează pe locul patru în Rusia în ceea ce privește capacitatea de procesare la general și pe locul doi la producția de benzină.
Uzina de procesare a țițeiului a mai fost vizată anterior de atacurile cu drone ale Ucrainei și în aprilie, mai și iunie anul acesta.
Rafinăria producea benzină, motorină, combustibil pentru aviație, lubrifianți și alte produse utilizate, în mod special, pentru a satisface nevoile forțelor armate ale Rusiei.
De asemenea, Ucraina a bombardat și podul feroviar aflat peste râul Siverski Doneț, în apropiere de Stanîcino-Luhanske, pe care Rusia îl folosește pentru logistică militară și pentru mișcarea de personal pe frontul din Ucraina.
Rusia se confruntă cu o penurie de combustibil
În urma atacurilor constante ale Ucrainei asupra rafinăriilor din Rusia, țara se confruntă acum cu o criză de carburanți. Cu toate că Moscova deține printre cele mai mari rezerve de petrol din lume, bombardamentele constante ale ucrainenilor asupra rafinăriilor au afectat capacitatea de procesare a țițeiului.
Din cauza atacurilor cu drone asupra infrastructurii energetice, producția de benzină a Rusiei, al doilea cel mai mare exportator de țiței și al treilea cel mai mare exportator de produse petroliere rafinate din lume, a scăzut cu aproximativ 25% față de perioada similară a anului trecut. În același timp, repararea rafinăriilor distruse de dronele ucrainene este îngreunată și de sancțiunile impuse de Occident, care au blocat accesul la piese de schimb.
În aceste condiții, Rusia se gândește să readucă pe piață producția de benzină și motorină cu standard de emisii interzise încă din 2013 pentru a face față cererii. Locuitorii din 85 de regiuni se confruntă cu o penurie de combustibil iar autoritățile au început să raționalizeze benzina pentru cetățenii de rând.
Breaking
Bacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
Absolvenții de liceu susțin, astăzi, 2 iulie, cea de-a treia probă din cadrul examenului național de Bacalaureat 2026, respectiv proba la alegere a profilului. Aceasta este ultima probă pentru majoritatea elevilor, cu excepția celor care aparțin minorităților naționale, care mai au de susținut vineri proba la Limba și literatura maternă.
În această sesiune a Bacalaureatului sunt înscriși aproape 131.000 de elevi, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației. Elevii susține examenul, la alegere, în funcție de profil și specializare, la una dintre următoarele discipline:
- Anatomie și fiziologie umană;
- Biologie vegetală și animală;
- Chimie;
- Economie;
- Fizică;
- Geografie;
- Informatică;
- Logică, argumentare și comunicare;
- Psihologie;
- Sociologie;
- Filosofie;
Bacalaureat 2026. Reguli pentru candidați
Accesul candidaților în sălile de examen este permis până la ora 08:30, iar proba începe la ora 09:00. Elevii vor avea la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor, timpul fiind calculat din momentul încheierii distribuirii acestora în sălile de examen.
Candidații pot intra în centrele de examen între orele 7.30 și 8.30, pe baza unui act de identitate valid. În intervalul 8.30 – 9.00, profesorii asistenți le vor explica regulile de desfășurare a probei. În sălile de examen, candidații vor fi așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, iar proba este monitorizată audio-video.
Elevii nu au voie să intre în sala de examen cu telefoane mobile, manuale, dicționare, culegeri, notițe, ghiozdane, rucsacuri, poșete sau orice mijloace electronice de calcul, stocare ori comunicare. Obiectele interzise trebuie lăsate în sala special amenajată pentru depozitare. Candidații care refuză să le depoziteze nu pot susține examenul.
Calendar Bac 2026 – sesiunea iunie-iulie
Potrivit calendarului examenului de Bacalaureat 2026, ultima probă din sesiunea iunie-iulie va avea loc vineri, 3 iulie, când absolvenții care au urmat studiile într-o limbă a minorităților naționale vor susține examenul la Limba și literatura maternă.
- 29 iunie 2026 – Limba și literatura română – probă scrisă
- 30 iunie 2026 – Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
- 2 iulie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
- 3 iulie 2026 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 7 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor inițiale la probele scrise (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14:00–18:00)
- 8-9 iulie 2026 – Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 9-10 iulie 2026 – Soluționarea contestațiilor
- 13 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor finale
Rezultatele inițiale vor fi publicate în data de 7 iulie, până la ora 12:00. În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, dar și pe 8 și 9 iulie, se pot depune cereri de vizualizare a lucrărilor și de contestații. Contestațiile sunt soluționate între 9 și 10 iulie, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 13 iulie. Pentru ca un elev să promoveze examenul de Bacalaureat, el trebuie să obțină cel puțin nota 5 la fiecare probă, iar media generală trebuie să fie cel puțin 6.
Breaking
Ciprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
Edilul Ciprian Ciucu a dat vina pe sistemul administrativ din cadrul instituției pe care o conduce, adică Primăria Capitalei, în ceea ce privește implementarea unor soluții, care ar permite o gestionare eficientă a condițiilor meteo extreme. Acesta a precizat, miercuri seara, în cadrul unei intervenții la B1 TV, că demararea proiectelor ar fi îngreunată de birocrație.
Ciucu a recunoscut că există un risc foarte mare ca Primăria Capitalei chiar să piardă sumele de bani, pe care le-ar obține din fonduri europene, din cauza unui management precar la nivel administrativ.
„Problema pe care o avem, că vreau ca să fiu realist, cum am fost întotdeauna, sper că așa mă percep bucureștenii, e că avem o slabă capacitate administrativă la nivelul Primăriei Capitalei. Capacitatea de a aduce proiecte de investiții mari este foarte, foarte scăzută, de a atrage fondurile europene fără să pierzi după aceea banii. Capacitate foarte, foarte scăzută”, a subliniat Ciprian Ciucu.
„Este enorm de mult de muncă”
Edilul a precizat că a adus specialiști în cadrul Primăriei Capitalei pentru gestionarea unor investiții majore, însă demersul a fost blocat la nivel birocratic.
„Este enorm de mult de muncă. Am apucat să aduc oameni în Primărie, competenți, oameni care să poată să gestioneze astfel de proiecte și mi-au blocat organigrama. Adică trebuie să mă lupt cu niște mori de vânt fabuloase. Nu mă dau bătut, dar va trebui să aducem foarte mult know-how din alte state, companii mari care au mai făcut astfel de lucrări”, a afirmat Ciprian Ciucu.
„Acest stat este extrem de inert și de incompetent”
Potrivit primarului, derularea unor proiecte importante în Capitală este blocată de un cadru administrativ deficitar. „Acest stat este extrem de inert și incompetent”, subliniază edilul.
„Tare mi-e teamă, pe sistemul nostru administrativ, în care să faci o nenorocită de licitație îți ia un an de zile pentru un proiect mare de investiții, că până ne mișcăm noi cu acest stat, care este extrem de inert și de incompetent și de mare, ca să zic așa, și asta v-o zic ca primar, tare mi-e teamă că până să avem aceste soluții implementate o să mă treacă ceva timp”, a declarat Ciprian Ciucu.
O persoană a murit în timpul furtunii
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a scris, miercuri, pe pagina sa de Facebook, că furtuna de marți noapte a fost cel mai puternic fenomen meteorologic din București din ultimii 30 de ani. O persoană a murit în timpul furtunii care a lovit și localitatea Găneasa, din județul Ilfov.
„Bucureștiul s-a confruntat noaptea trecută cu unul dintre cele mai extreme fenomene meteorologice: am discutat despre acest aspect cu reprezentanții ISU și, pe baza experienței acestei instituții din ultimii 30 de ani, acest fenomen a fost cel mai puternic. Pagubele au fost produse din cauza vântului foarte puternic, cumulat cu foarte multe precipitații extreme. Avem două categorii mari de probleme: (1) inundațiile și (2) arborii rupți sau desprinși din rădăcini”, a scris Ciprian Ciucu, miercuri.
-
Breakingacum 2 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 3 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum 2 zileAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Actualitateacum 3 zile
Un tânăr încătușat a bătut doi polițiști care încercau să aplaneze un scandal. Un agent s-a ales cu un cap în gură
-
Breakingacum o ziAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Breakingacum 14 oreCiprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
-
Breakingacum 9 oreBacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
-
Actualitateacum 2 zile
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic





