Breaking
Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit la 1 ianuarie. Tradiții și superstiții în prima zi a anului
Pe 1 ianuarie, creștinii ortodocși sărbătoresc Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanți sfinți ai creștinătății. Această zi este asociată atât cu tradiții religioase, cât și cu obiceiuri populare, multe dintre ele având roluri de protecție, noroc și belșug pentru anul nou.
Tradiții și obiceiuri religioase
Participarea la slujba de Anul Nou
Credincioșii merg la biserică pentru a participa la slujba de Sfântul Vasile cel Mare, dar și pentru a mulțumi pentru anul care a trecut și a cere binecuvântare pentru cel nou.
Rugăciuni pentru sănătate și prosperitate
Sfântul Vasile este considerat un protector al familiei și al gospodăriei, iar în această zi, rugăciunile sunt adresate pentru sănătate, pace și belșug.
Aghiasma mică
Se obișnuiește să se stropească gospodăria cu apă sfințită pentru alungarea răului și a energiilor negative.
Tradiții și obiceiuri populare
Semănatul sau „Plugușorul”
În multe regiuni, copiii și tinerii merg din casă în casă, urând gazdelor un an nou plin de rod și belșug, aruncând boabe de grâu, porumb sau orez, simboluri ale fertilității și prosperității.
Versurile Plugușorului includ urări de sănătate și noroc.
„Sorcova”
Copiii colindă cu sorcova, un băț decorat cu flori artificiale, atingând ușor gazdele în timp ce rostesc urări de sănătate și fericire.
Păstrarea curățeniei în casă
Se crede că prima zi a anului trebuie să fie una ordonată, pentru ca restul anului să fie armonios.
Alegerea „primului musafir”
Se acordă o atenție specială primei persoane care intră în casă de Sfântul Vasile. Aceasta este considerată un semn al norocului sau ghinionului pe tot parcursul anului.
Prepararea mâncărurilor tradiționale
Se pregătesc preparate speciale, precum cozonac, plăcinte și bucate bogate, pentru a marca începutul anului cu abundență.
În unele regiuni, se pregătește și un colac de Sfântul Vasile, dedicat sfințirii mesei și gospodăriei.
Purtarea hainelor noi
Este un semn de reînnoire și de bun augur pentru anul care începe.
Superstiții de Sfântul Vasile
- Se spune că este bine să râzi și să fii vesel în această zi, pentru ca tot anul să fie plin de bucurie.
- Nu se dau bani din casă și nu se împrumută obiecte, pentru a nu „risipi norocul”.
- Dacă ninge de Sfântul Vasile, se crede că anul va fi bogat și roditor.
Această zi combină elemente religioase cu tradiții populare, toate având scopul de a asigura un început de an binecuvântat și plin de speranță.
FOTO: Facebook
Breaking
Apar noi detalii din războiul Guvernului Bolojan cu șeful Autorității pentru Digitalizare, care primea mailuri “exploratorii” de la Gheorghiu. Înainte de a fi dat afară i s-a interzis să mai iasă din țară, să reprezinte România la întâlniri oficiale. Gândul publică ordinul
Noi detalii încep să apară în războiul dintre Guvernul Bolojan și șeful Autorității pentru Digitalizarea României (ADR). Dragoș Vlad, fostul președinte ADR, a primit, împreună cu toată garnitura din instituție, interdicție de la Guvernul Bolojan să mai părăsească țara în interes de serviciu.
„Vă aducem la cunoștință decizia de suspendare pe perioadă nedeterminată a aprobării memorandumurilor aferente deplasărilor externe pentru reprezentanții instituției dumneavoastră”, se arată într-un document transmis către conducerea ADR de către Cancelaria Prim-Ministrului, semnat de șeful cancelariei, Mihai Jurca.
Motivele invocate se referă la lipsa progreselor legate de jaloanele PNRR. Gândul a arătat, într-un document publicat miercuri, că vicepremierul Oana Gheorghiu, care l-a și demis pe șeful ADR pe data de 4 mai, a transmis anterior instituției un email în care întreba instituția dacă este interesată de produsele oferite de grupul german Schwarz. Datele publice arată de asemenea că una dintre companiile grupului a sponsorizat o campanie a ONG-ului condus de Oana Gheorghiu.
Natura conflictului dintre Guvernul Bolojan și șeful ADR nu este clară. Cert este însă că, odată ce PSD a decis să iasă din Guvernul Bolojan, șeful ADR a fost decapitat de către Oana Gheorghiu, dar nu înainte ca instituția să fie „pedepsită” de către conducerea guvernului Bolojan.
Publicăm integral ordinului Cancelariei Prim-Ministrului prin care reprezentanților ADR li se interzice să mai reprezinte instituția la deplasările externe.
Stimate domnule președinte,
În temeiul sarcinilor trasate în cadrul ședinței Guvernului României din data de 2 aprilie a.c. și în contextul priorităților strategice asumate privind accelerarea proceselor de digitalizare la nivelul administrației publice și operaționalizarea cloudului guvernamental, vă aducem la cunoștință decizia de suspendare pe perioadă nedeterminată a aprobării memorandumurilor aferente deplasărilor externe pentru reprezentanții instituției dumneavoastră. Această măsură va fi menținută până la demonstrarea unor progrese obiective și cuantificabile privind absorbția fondurilor alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinate cloudului guvernamental, precum și până la elaborarea unei planificări strategice realiste, corecte și adaptate contextului tehnologic de perspectivă în ceea ce privește arhitectura de sistem.
Pe cale de consecință, vă solicităm să întreprindeți, cu maximă celeritate, toate demersurile instituționale și operaționale necesare pentru deblocarea și accelerarea acestor procese. Se impune revizuirea imediată și remedierea oricăror inadvertențe sau soluții tehnice nefundamentate identificate în procedurile de achiziție publică, în licitațiile sau în documentațiile tehnico-economice aflate în prezent în derulare.
Reluarea procedurilor de aprobare a deplasărilor externe se va realiza exclusiv pe baza unor raportări fundamentate care să ateste atingerea jaloanelor asumate. Pentru ridicarea acestei măsuri, este imperativă prezentarea unor dovezi clare privind diminuarea riscului de dezangajare a resurselor financiare din PNRR, a altor fonduri externe nerambursabile sau a celor provenite de la bugetul de stat, elemente care să confirme un progres real în îndeplinirea obiectivelor strategice menționate anterior.
Decapitarea șefului ADR de către Oana Gheorghiu
Șeful Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), Vlad Dragoș, a fost demis de către vicepremierul Oana Gheorghiu, pe 4 mai 2026. Același șef asupra căruia Oana Gherghiu punea presiuni chiar de pe adresa de email de la minister, a fost dat afară, conform postării vicepremierului de pe Facebook, pentru „eșecuri operaționale” și „insubordonare și opacitate instituțională: refuzul repetat de a colabora cu ministerul tutelar”.
AUTORUL RECOMANDĂ:
Breaking
De la concertul Metallica, Oana Gheorghiu se răfuiește cu PSD și insistă că nu a făcut trafic de influență când a trimis mailuri pentru grupul Schwarz
Oana Gheorghiu a publicat o primă reacție publică la dezvăluirile exclusive Gândul conform cărora a trimis emailuri la instituțiile statului pentre a se interesa dacă acestea doresc să cumpere produse ale gigantului german Schwartz. Mesajul vine tocmai de la concertul Metallica din București și vicepremierul demis se războiește cu PSD și folosește lozinca de campanie uzitată și de Ilie Bolojan legată de aprins lumina pentru a speria șobolanii.
„Când aprinzi lumina, sistemul vine să te atace.
După 4 ani de „performanță”, Guvernul l-a demis pe șeful Autorității pentru Digitalizarea României, susținut de PSD.
Dumnealui vine astăzi în spațiul public cu acuzații privind un trafic de influență pe care l-aș fi făcut în favoarea unei firme, prin niște întâlniri publice și mail-uri date de pe adresele oficiale.
„Faptele” s-ar fi petrecut în ianuarie, însă dumnealui abia acum, după ce a fost demis, a decis să dezvăluie public aceste situații reprobabile.
Să ne înțelegem: persoana în cauză n-a mers să depună vreo plângere penală, așa cum legea ar fi impus-o dacă era vorba cu adevărat de vreo faptă ilegală.
În schimb, a dat presei „pe surse” un e-mail.
Și de aici, un mare, mare scandal, bazat, în fapt, pe absolut nimic.
Ce nu înțeleg toți acești băieți deștepți este că oamenii nu pot fi prostiți cu fake news-uri.
După zeci de ani de combinații, Ilie Bolojan a început curățenia în cămară.
Gata cu sinecurile, gata cu privilegiile, gata cu risipa.
Nothing Else Matters”, a scris Oana Gheorghiu pe Facebook.
Trupa Metallica a donat, de asemenea, 250.000 de euro pentru ONG-ul Oanei Gheorghiu.
Breaking
Partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, invitată la Kiev de soția lui Zelenski : „Suntem recunoscători României şi oamenilor ei”
Soţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Olena, care l-a însoţit la Bucureşti şi a avut o întâlnire cu partenera de viață a preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, a mulţumit, miercuri, României şi românilor pentru ajutorul pe care l-au acordat Ucrainei încă din primele zile ale războiului. Olena Zelenska a mai transmis că a invitat-o pe Mirabela Grădinaru la Kiev.
Soția președintelui Ucrainei a anunțat, după întâlnirea avută la București cu Mirabela Grădinaru, partenera președintelui României, Nicușor Dan, că România va deveni a 27-a țară care se alătură Coaliției Globale pentru Studii Ucrainene.
Olena Zelenska a precizat că aceasta este a doua întâlnire cu Mirabela Grădinaru, după cea din luna martie de la Washington.
„Ne-am întâlnit cu prima-doamnă a României, Mirabela Grădinaru, în martie, în marja summitului Shaping the Future Together, organizat de Melania Trump, la Washington. Astăzi mă bucur să mă reîntâlnesc cu colega mea română deja la București”, a scris Olena Zelenska pe Facebook.
„Sunt recunoscătoare acestei țări și poporului român ”
Ea a mulțumit României pentru sprijinul acordat Ucrainei de la începutul invaziei ruse.
„Sunt recunoscătoare acestei țări și poporului român pentru sprijinul constant acordat Ucrainei încă din prima zi a invaziei ruse. O direcție separată este ajutorul umanitar”, a transmis soția liderului ucrainean.
De asemenea, Olena Zelenska a menționat că România a oferit sisteme de purificare a apei după distrugerea barajului de la Kahovka și a contribuit la proiecte educaționale prin Olena Zelenska Foundation.
„România, de exemplu, a ajutat cu purificatoare de apă după ce rușii au aruncat în aer rezervorul Kahovka, s-a alăturat inițiativei Warmth for Ukraine și a contribuit la fundația mea în cadrul proiectului de dotare a elevilor cu dispozitive pentru învățământ la distanță. Mulțumesc, România!”, a adăugat aceasta.
Olena Zelenska a relatat şi că România susţine limba şi cultura ucraineană şi dorinţa de a le face cunoscute în lume.
„Bucureştiul este una dintre cele 119 locaţii din 59 de ţări în care funcţionează deja ghiduri audio în limba ucraineană, în cadrul proiectului nostru de ucrainizare a principalelor monumente şi obiective culturale ale lumii. Un astfel de ghid este disponibil şi la Muzeul «Grigore Antipa», considerat unul dintre cele mai frumoase cinci muzee de istorie naturală din Europa. Din 2022 şi până în prezent, accesul ucrainenilor în acest muzeu este gratuit”, a precizat Zelenska.
Raftul de carte ucraineană
Potrivit acesteia, datorită proiectului „Raftul de carte ucraineană”, mai multe astfel de rafturi funcţionează deja în bibliotecile din ţară.
De asemenea, în cursul vizitei la București, vor fi semnate memorandumuri cu universități din București, Cluj-Napoca și Suceava.
„Astăzi România va deveni a 27-a țară ale cărei universități se alătură Coaliției Globale pentru Studii Ucrainene”, a adăugat Olena Zelenska.
Totodată, aceasta a anunțat că a invitat-o pe Mirabela Grădinaru la cea de-a șasea ediție a Summitului Primelor Doamne, organizat în Ucraina.
AUTORUL RECOMANDĂ:
-
Actualitateacum 3 zile
Zeci de pasageri de pe nava de croazieră lovită de un focar de hantavirus au părăsit Tenerife
-
Breakingacum 2 zileAvocatul Toni Neacșu, convins că CCR va declara neconstituțională OUG dată de Guvernul Bolojan după demitere: „Este un abuz grosolan”
-
Actualitateacum 3 zileFestivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
-
Actualitateacum 2 zile
Zeci de persoane evacuate în Turnu Măgurele după ce un muncitor a avariat o conductă de gaz cu un buldoexcavator, în apropierea unei şcoli
-
Breakingacum o ziMobilizare totală pentru Toma, copilul de 5 ani dispărut din judeţul Sibiu. Nou mesaj RO-Alert
-
Breakingacum o ziAproape 590.000 de oameni au plătit câte 100 de dolari pentru telefonul lansat de fiii lui Trump. La un an distanță, nu au primit nimic
-
Breakingacum 2 zileRomânia, în topul celor mai scumpe piețe UE de energie, după ce ambele reactoare ale centralei de la Cernavodă au fost oprite
-
Actualitateacum 3 zile
Discuțiile dintre partidele „pro-occidentale” sunt avansate, spune liderul senatorilor PSD. Fenechiu: „Nu există negocieri PNL–PSD”





