Connect with us

Breaking

viscol și rafale de 120 km/h în aceste regiuni!/Prognoză specială pentru București

Publicat

pe

viscol și rafale de 120 km/h în aceste regiuni!/Prognoză specială pentru București

Iarna își arată colții în România: meteorologii ANM anunță viscol puternic la munte, cu rafale de peste 120 km/h, în timp ce restul țării va fi afectat de ploi și ninsori abundente.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, de joi, 2 ianuarie, ora 10, până sâmbătă, ora 10, aproape toată țara va fi afectată de precipitații.

Zonele în care va ninge abundent

În vest, sud și Dobrogea vor predomina ploile, în timp ce Maramureșul, Transilvania și nordul Moldovei vor avea parte de precipitații mixte.

La munte vor cădea ninsori consistente, stratul de zăpadă urmând să fie mai mare cu 10-20 de centimetri. Cantitățile de apă vor ajunge la 10-15 litri pe metru pătrat, iar izolat vor depăși 20 de litri.

Situația este gravă la munte, unde a fost emis cod portocaliu. La altitudini de peste 1.700 de metri în Munții Apuseni, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali, vântul va atinge viteze de peste 110-120 kilometri pe oră între joi noaptea și vineri dimineața. Viscolul puternic va reduce vizibilitatea sub 50 de metri.

Un cod galben de vânt puternic și viscol vizează întreaga zonă a Carpaților Orientali, Occidentali și vestul Carpaților Meridionali, unde rafalele vor ajunge la 60-90 kilometri pe oră, iar zăpada va fi viscolită. Vineri, acest fenomen se va extinde și în restul Carpaților Meridionali.

De asemenea, județele Bihor, Suceava și Neamț se află sub cod galben de vânt puternic în zonele joase, cu viteze între 50 și 60 kilometri pe oră, de joi la prânz până vineri dimineața.

Meteorologii avertizează și asupra riscului de polei în mai multe zone ale țării, în contextul variațiilor de temperatură și al precipitațiilor mixte.

Prognoză specială pentru București

În schimb, bucureștenii vor avea parte de temperaturi neobișnuit de ridicate în următoarele zile, cu maxime care vor ajunge până la 12 grade Celsius în plină iarnă.

Joi, valorile termice se vor situa peste normalul climatologic specific începutului de ianuarie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 11…12 grade, iar cea minimă de 1…0 grade, mai scăzută în zona preorășenească până spre -2 grade.

Vineri, 3 ianuarie, valorile termice se vor menține peste cele normale în această perioadă din an. Cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie. Vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul a 10 grade, iar cea minimă va fi de 1…3 grade.

CITEȘTE ȘI:

Meteorologii ACCUWEATHER fac anunțul cu privire la Bobotează. Temperaturi neobișnuite în 6 ianuarie 2025

Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate
articolele

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

Cum trăiește, în pușcărie, Dani Mocanu

Publicat

pe

Cum trăiește, în pușcărie, Dani Mocanu

Dani Mocanu a fost transferat, la jumătatea săptămânii trecute, la Penitenciarul Jilava. Inițial, cântărețul a fost închis la Rahova, unde a stat într-o celulă aglomerată, alături de alți 24 de condamnați.

Frații Dani și Nando Mocanu au fost aduși în România, de la Napoli, la data de 20 martie.

Cei doi plecaseră din țară înainte să fie condamnați definitiv la 4 și respectiv 7 ani de închisoare pentru o tentativă de omor comisă în contextul unei bătăi de stradă care a avut loc într-o benzinărie din Pitești.

Frații Dani și Nando Mocanu, separați în închisoare

Atunci, împreună cu mai multe persoane, frații Mocanu ar fi bătut un bărbat cu o rangă, iar medicii legiști au stabilit că rănile suferite i-au pus viața în pericol.

Dani Mocanu, obișnuit să trăiască pe picior mare

Surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că, la momentul încarcerării, mai mulți deținuți s-au repezit la manelist să-i ia bagajele și să i le care până la camera în care urma să petreacă perioada de carantină.

După cele 21 de zile de carantină, Dani Mocanu a fost încarcerat în regim semideschis, în timp ce fratele lui a fost plasat în altă secție, în condițiile în care are regim de executare închis.

Ca urmare, spun sursele Gândul, de atunci cei doi frați nu s-au mai văzut.

Cântărețul a cerut să fie trimis la muncă

Dani Mocanu ar fi fost cazat alături de alți 24 de condamnați, majoritatea fără istoric violent.

Acesta ar primi mâncare de acasă și i-ar ajuta cu hrană pe unii dintre colegii de celulă.

Surse din cadrul ANP au dezvăluit că interpretul de muzică de petrecere frecventa sala de forță. În plus, ar fi făcut cerere către conducerea penitenciarului să-l repartizeze la muncă.

Frații Dani și Nando Mocanu

Totodată, conform surselor Gândul, Mocanu ar fi solicitat inclusiv să rămână închis la Penitenciarul Rahova pentru restul pedepsei, în condițiile în care urmează să fie transferat la Penitenciarul Mioveni, deoarece are domiciliul în județul Argeș.

Săptămâna trecută, în cursul zilei de joi, Mocanu ar fi fost urcat în dubă și trimis la Penitenciarul Jilava.

El ar fi fost cazat la Secția a II-a, cunoscută printre deținuți și drept „Secția cocalarilor”, unde majoritatea condamnaților au o situație financiară modestă.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Regele Charles și Regina Camilla au ajuns în SUA. Cei doi au fost întâmpinați de Donald Trump și Melania Trump

Publicat

pe

Regele Charles și Regina Camilla au ajuns în SUA. Cei doi au fost întâmpinați de Donald Trump și Melania Trump

Regele Charles al III-lea și regina Camilla au ajuns luni la Baza Comună Andrews din Maryland. Cei doi încep o vizită care va dura patru zile, prima pe care monarhul britanic o face în SUA de când este pe tron în 2022, după moartea mamei sale Regina Elizabeth a II-a.

Regele Charles și Regina Camilla au ajuns în SUA

Regele Charles al III-lea efectuează prima sa vizită de stat în SUA, marcând astfel un moment diplomatic important în relațiile bilaterale. Acesta se va adresa Congresului Statelor Unite într-o sesiune reunită a acestuia și va participa la Casa Albă la un dineu de stat.

Vizita regelui și a reginei are loc la doar două zile după incidentul armat de la dineul Asociației corespondenților de la Casa Albă, care a generat îngrijorări majore de securitate.

Ultima vizită de stat a unui monarh britanic în Statele Unite a avut loc în mai 2007, când regina Elisabeta a II-a şi Prințul Philip au fost primiţi de președintele Statelor Unite de la acea vreme, George W. Bush.

Recomandările autorului:

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Microsoft nu mai are acces exclusiv la tehnologia OpenAI

Publicat

pe

Microsoft nu mai are acces exclusiv la tehnologia OpenAI

Microsoft și-a pierdut accesul exclusiv la tehnologia OpenAI. Creatorul chatbotului cu AI generativ ChatGPT va putea să-și vândă produsele la mai multe platforme cloud.

Este sfârșitul unui parteneriat strâns care a contribuit la declanșarea unui „boom” în AI.

Microsoft va fi în continuare principalul partener al OpenAI

Conform înțelegerii inițiale, Microsoft era principalul partener cloud al OpenAI până în 2032.OpenAi a anunțat că va continua să cotizeze la Microsoft cu o parte din veniturile sale până în 2030.

Produsele fabricate vor fi întâi livrate platformei cloud Azure de la Microsoft.  Întreprinderea care a dezvoltat cel mai popular chatbot s-a bazat  pe investițiile Microsoft în serviciile de cloud computing.

Ce urmăresc Microsoft și OpenAI pe termen lung?

Analistul Dan Ives de la Wedbush Securisties a declarat pentru ABC News că OpenAI caută să-și reducă barierele semnificative față de parteneriatul inițial cu Microsoft.

El a spus că și Microsoft caută să „dezvolte independență tehnologică față de OpenAI” în dezvoltarea Copilot.

Microsoft ar căuta să-și dezvolte parteneriatul cu alți furnizori de AI, cum ar fi Anthropic, creatorul chatbot-ului Claude.

Manus susține că a dezvoltat cel mai avansat chatbot cu AI din lume

Autoritățile din Republica Populară Chineză au respins achiziția de 2 miliarde de dolari a grupului Manus de către Meta.

Grupul susține că a dezvoltat „agenți AI cu adevărat autonomi” și că spre deosebire de alți chatboți cărora trebuie să li se repete instrucțiunile,  chatbotul creat de Manus poate  planifica, executa și finaliza sarcini în mod independent, în conformitate cu instrucțiunile utilizatorilor.

China a respins achiziția grupului Manus de către Meta

Compania gigantică din spatele rețelelor de socializare Facebook și Instagram văzuse în grupul Manus ca un imbold pentru a-și dezvolta tehnologia AI pe toate platformele.

Comisia de Reformă și Dezvoltare Națională de la Beijing a interzis luni înțelegerea. A solicitat chiar ca ambele părți să se retragă. Un purtător de cuvânt al Meta a declarat pentru BBC că „tranzacția a respectat pe deplin legislația”.


Autorul recomandă: Prevestirea înfricoșătoare a unui expert în AI: Doar trei meserii practicate de oameni vor mai exista după anul 2045, în țările dezvoltate

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

„Grecia nu va mai fi cea mai îndatorată țară din zona euro”, susține un oficial al guvernului de la Atena „Grecia nu va mai fi cea mai îndatorată țară din zona euro”, susține un oficial al guvernului de la Atena
Actualitateacum 4 ore

„Grecia nu va mai fi cea mai îndatorată țară din zona euro”, susține un oficial al guvernului de la Atena

Grecia nu va mai fi cea mai îndatorată țară din zona euro, datoria publică urmând să scadă sub cea a...

Armata SUA își regândește apărarea anti-dronă după modelul ucrainean: exerciții inspirate de operațiunea „Pânza de păianjen” Armata SUA își regândește apărarea anti-dronă după modelul ucrainean: exerciții inspirate de operațiunea „Pânza de păianjen”
Actualitateacum 11 ore

Armata SUA își regândește apărarea anti-dronă după modelul ucrainean: exerciții inspirate de operațiunea „Pânza de păianjen”

Statele Unite își adaptează rapid strategiile militare în fața noilor realități de pe câmpul de luptă, după ce au testat,...

De ce sunt preferate halele metalice din oțel galvanizat în proiectele cu cerințe ridicate de siguranță? De ce sunt preferate halele metalice din oțel galvanizat în proiectele cu cerințe ridicate de siguranță?
Actualitateacum 17 ore

De ce sunt preferate halele metalice din oțel galvanizat în proiectele cu cerințe ridicate de siguranță?

În proiectele industriale, logistice sau comerciale complexe, siguranța nu înseamnă doar respectarea unor norme minime. Înseamnă o structură care se...

Vizita suveranului Charles al III-lea în SUA, fosta sa colonie: doar un turneu de imagine și doftoriceală a mândriilor rănite? Vizita suveranului Charles al III-lea în SUA, fosta sa colonie: doar un turneu de imagine și doftoriceală a mândriilor rănite?
Actualitateacum 17 ore

Vizita suveranului Charles al III-lea în SUA, fosta sa colonie: doar un turneu de imagine și doftoriceală a mândriilor rănite?

Atât Regele Charles al III-lea cât și Donald Trump au a-și pune mari speranțe în ceea ce poate fi un...

Val de răcire peste România: unde vin ploile și cât scad temperaturile Val de răcire peste România: unde vin ploile și cât scad temperaturile
Actualitateacum 24 de ore

Val de răcire peste România: unde vin ploile și cât scad temperaturile

Vremea se răcește accentuat de luni, 27 aprilie, în întreaga țară, cu temperaturi sub media perioadei și ploi în anumite...

Cum a fost îmblânzită Valea Oltului. Transformarea îndelungată a celui mai spectaculos defileu din Carpați Cum a fost îmblânzită Valea Oltului. Transformarea îndelungată a celui mai spectaculos defileu din Carpați
Actualitateacum o zi

Cum a fost îmblânzită Valea Oltului. Transformarea îndelungată a celui mai spectaculos defileu din Carpați

Lucrări ample de infrastructură au transformat, de-a lungul timpului, Valea Oltului dintr-un ținut primejdios, dificil de străbătut, într-unul dintre cele...

CSM București, calificare magistrală în careul de ași al Ligii Campionilor. „Tigroaicele”, în final Four, după 8 ani CSM București, calificare magistrală în careul de ași al Ligii Campionilor. „Tigroaicele”, în final Four, după 8 ani
Actualitateacum 2 zile

CSM București, calificare magistrală în careul de ași al Ligii Campionilor. „Tigroaicele”, în final Four, după 8 ani

8 ani a așteptat CSM București pentru a ajunge în Final Four-ul Champions League. „Tigroaicele” au trecut astăzi în sferturi...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro