Breaking
Am făcut calculul. Câți bani trebuie să ai în contul bancar, pentru a putea fi considerat „bogat”
Ce înseamnă să fii „bogat” variază în funcție de context, locație, stil de viață și așteptările fiecăruia. Băncile clasifică clienții bogați în funcție de valoarea activelor lor și de nevoile financiare specifice.
În țările dezvoltate, bogăția poate însemna să ai active nete (proprietăți, economii, investiții) de peste 1 milion de dolari/euro, ceea ce te califică drept „milionar”.
În alte locuri, suma poate fi considerabil mai mică. De exemplu, în România, un venit lunar consistent de peste 10.000-15.000 EUR sau active nete de peste 500.000 EUR te pot plasa în categoria „bogat” pentru standardele locale.
Potrivit publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), băncile își împart clienții în trei categorii principale:
- „Affluents” / Clasa mijlocie superioară: Persoane cu o avere lichidă între 100.000 și 1 milion de euro.
- „High-Net-Worth-Individuals” /Persoane bogate : Clienți care depășesc pragul de 1 milion de euro
- „Ultra-High-Net-Worth-Individuals” (UHNWI): Cei care dețin o avere de peste 30 de milioane de euro.
Ești considerat bogat dacă ai suficienți bani sau active pentru a-ți permite să nu mai lucrezi activ, iar veniturile generate de investiții (dividende, chirii, dobânzi etc.) îți acoperă toate cheltuielile.
Unii oameni se consideră bogați dacă pot trăi fără griji financiare, chiar dacă nu au milioane în cont. Alții pot avea milioane și să nu se simtă „bogați” din cauza comparației cu alții sau a cheltuielilor mari.
Breaking
Curtea Supremă a anulat sechestrul pus pe bunurile lui Viorel Micula. Încercarea statului român de a recupera peste 300 de milioane de euro
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor și a confirmat decizia luată de Curtea de Apel Oradea de a anula sechestrul de peste un miliard de lei care a fost instituit pe bunurile omului de afaceri bihorean Viorel Micula. Acesta este vizat în dosarul privind recuperarea ajutorului de stat considerat ilegal de instanțele europene.
Potrivit G4Media, soluția a fost pronunțată joi, 12 februarie, de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a menținut hotărârea Curții de Apel Oradea în procesul pe care Viorel Micula l-a deschis, asta după ce AJFP Bihor a instituit măsuri asiguratorii asupra bunurilor sale și ale fratelui său, Ioan Micula.
Curtea Supremă a anulat sechestrul pus pe bunurile lui Viorel Micula
Povestea a început în martie 2025, Fiscul bihorean a pus sechestru atunci pe bunurile fraților Micula, statul român încearcă acum să recupereze peste 300 de milioane de euro plătiți firmelor din grupul European Drinks & Food și magnaților Ioan şi Viorel Micula, în urma arbitrajului de la Washington, sumă calificată ulterior de Tribunalul UE drept ajutor de stat ilegal.
În cazul lui Viorel Micula, o decizie emisă în 24 martie viza suma de 2,03 miliarde de lei, ulterior Fiscul revenind cu un „act de îndreptare a erorii materiale” prin care a redus cuantumul la 1,29 miliarde de lei.
Pentru Ioan Micula, printr-o decizie emisă în 31 martie 2025, a fost instituit sechestru pentru aceeaşi sumă de 1,29 miliarde lei.
Instanța a decis că în cazul lui Ioan Micula, Fiscul nu a demonstrat existența unui risc real de risipire a patrimoniului, iar în cazul lui Viorel Micula a constatat că modificarea sumelor nu este o simplă corectură, ci chiar o schimbare substanțială a actului administrativ, ce nu putea fi făcută printr-o procedură simplificată.
Recomandările autorului:
Breaking
Rusia folosește rețeaua Wagner în operațiuni de sabotaj pentru a destabiliza Europa
Recrutorii și propagandiștii fostului grup Wagner au devenit „piese-cheie” în operațiunile de sabotaj ale Rusiei în Europa. Oficiali ai serviciilor secrete occidentale susțin că Moscova folosește rețeaua pentru a recruta europeni vulnerabili cu scopul de a submina sprijinul pentru Ucraina.
Recrutorii și propagandiștii care au activat anterior în cadrul Grupul Wagner sunt acum implicați direct în organizarea atacurilor de sabotaj desfășurate de Rusia pe teritoriul european, potrivit unor oficiali ai serviciilor de informații din Occident, citați de Financial Times.
Sursele occidentale afirmă că acești recrutorii, care anterior au convins mii de tineri ruși să-și dea viața în războiul din Ucraina, au primit o nouă misiune. Ei sunt însărcinați cu identificarea și recrutarea unor cetățeni europeni vulnerabili din punct de vedere economic și intelectual pentru a comite acte de violență și sabotaj în state membre NATO.
Un oficial occidental din domeniul informațiilor a declarat pentru Financial Times că agenția de informații militare a Rusiei, GRU, „folosește talentul pe care îl are la dispoziție”, făcând referire directă la rețeaua Wagner și la experiența acesteia în recrutare și propagandă.
Potrivit acelorași surse, agenții Wagner au coordonat acțiuni concrete de sabotaj, printre care incendierea mașinilor unor politicieni europeni, atacuri asupra depozitelor care conțineau ajutoare destinate Ucrainei, dar și operațiuni majore de dezinformare, inclusiv prezentarea agenților sub identități de propagandiști naziști.
Atât GRU, cât și FSB au devenit extrem de active în recrutarea unor agenți considerați „de unică folosință” în Europa. Scopul acestor operațiuni este semănarea haosului și slăbirea sprijinului occidental pentru Ucraina, în cadrul unei campanii extinse de perturbare și sabotaj derulate de Kremlin în ultimii doi ani.
Înalți oficiali occidentali au mai subliniat că rețeaua Wagner s-a dovedit un instrument deosebit de eficient pentru serviciile ruse de informații, tocmai datorită experienței sale anterioare și a capacității de a opera discret în afara Rusiei.
Infrastructura online a Wagner
Financial Times notează că Wagner și susținătorii săi aveau deja o prezență online semnificativă pe platformele de socializare destinate publicului rus. Această infrastructură digitală a fost adaptată rapid pentru operațiuni cu miză internațională.
Rolul Wagner în campania de sabotaj a Moscovei se află acum sub o atenție sporită din partea agențiilor europene de informații. În urmă cu doi ani, conturi asociate grupării au fost implicate în recrutarea unor cetățeni britanici pentru acțiuni de sabotaj, potrivit surselor citate.
În contextul războiului din Ucraina, Rusia și-a intensificat strategia de război hibrid, iar actele de sabotaj au devenit tot mai frecvente în Europa.
Recomandarea autorului:
Tentativă de asasinat la adresa lui Zelenski. Un polonez recunoscut drept spion al rușilor a încercat să îl omoare pe președintele ucrainean
Breaking
Motivul pentru care mașini precum Arora se aprind ca torțele și mori cu zile
O femeie a murit vineri carbonizată într-o mașină electrică produsă în Turcia, iar foarte mulți români se întreabă cât de sigure mai sunt aceste vehicule. Mai ales că vorbim de adevărate cutiuțe pe patru roți. Titi Aur, expert în conducere defensivă, a explicat în exclusivitate pentru Gândul de ce mașinile electrice și ieftine se pot aprinde foarte repede. Așa-zisa mașină care a ars vineri, Arora S2, fabricată în Turcia, a invadat România.
„Problema se pune în felul următor: cu cât mașina este mai sofisticată, cu cât mașina este mai avansată, cu cât are mai multă electronică, sau este mașină electrică, cu atât riscul de a se produce o avarie, precum un scurt-circuit care poate să ducă la un incendiu, cu atât riscul este mai mare. Extrapolând puțin, dacă vorbim de un tractor din timpul comunismului, nu lua foc niciodată, nu avea ce să se strice, iar toată fierătania nu putea să ardă. Mai mult, mașinile din ziua de azi sunt făcute din foarte multe materiale plastice. Aceste materiale pot fi ignifuge, dar costă enorm de mult. Și atunci, mașinile ieftine sunt făcute din materiale care ard pur și simplu. Ca atare, cu cât mașina este mai ieftină, cu atât riscul de avarie și de incendiu este mai mare. Ieftin și bun nu există”, a precizat Titi Aur pentru Gândul.
Ieșirea din spate la Arora se face doar prin împingerea scaunului din față
Expertul în conducere defensivă a explicat apoi de ce se poate muri cu zile în vehicule precum cel care a ars vineri în cartierul Crângași din București.
„Pe de altă parte, noi nu suntem obișnuiți să ne prăgătim pentru cazuri speciale. Nu facem cursuri de prim-ajutor. Nu ne gândim că mașina ar putea să se răstoarne. Nu știm cum să ieșim din mașină dacă rămânem cu capul în jos, sau mai rău, dacă ia foc mașina. Nimeni nu s-a gândit ce trebuie să facă în cazul în care această mașinuță ia foc. Sau cum trebuie să iasă din ea, mai ales persoanele din spate. Dacă nu știm cum să reacționăm, intrăm în panică. Panica te face de cele mai multe ori să iei decizii greșite și să faci gesturi total incorecte. De exemplu, în loc să tragi de scaun în față, tragi în spate, sau în loc să scoți centura, apeși greșit pe buton. Asta pentru că în România nu se fac cursuri pentru a preveni astfel de evenimente”, a mai explicat Titi Aur.
O femeie a murit carbonizată într-o mașină electrică după un incendiu care a cuprins trei autoturisme pe o stradă din Sectorul 6.
Femeie lipsită de șansă, moarte cumplită
Mașina electrică s-a aprins în mers, iar șoferul a oprit lipit de alte două vehicule. Bărbatul de la volan a apucat să coboare din mașină. Femeia care se afla în spate nu a reușit să iasă, pentru că scaunul din față nu a fost tras la timp. Practic, femeia a fost lipsită de șansă.
Arora S2 se vinde pe zeci de site-uri din România
Arora S2, mașina electrică în care vineri o femeie a murit arsă de vie în București este vândută în continuare pe zeci de site-uri din țara noastră. Este vorba de platforme de comerț intermediar. Dar și de vânzători direcți. În ceea ce privește producătorul vehiculului care a luat foc, acesta este pe locul 2 în Turcia în ceea ce privește vânzările de motociclete. Arora se remarcă spectaculos și pe segmentul de cvadricicluri, cum este și mașinuța electrică implicată în tragedia de vineri. Prețul mediu al „jucăriei” mortale este de 7 mii de euro pe site-urile din România.
Acestea sunt câteva site-uri care vând Arora S2:
Două dintre principalele firme care se ocupă de comercializarea acestor vehicule, pe mai multe site-uri, sunt Eurodinamic și Artemis.
Eurodinamic, din Dolj, are 46 de salariați, iar în 2024 a declarat afaceri de peste 35 de milioane de lei (aproape 7 milioane de euro).
În ceea ce privește Artemis SRL, cu sediul în Alba Iulia, societatea a raportat în 2024 o cifră de afaceri de peste 3,6 milioane de lei.
Autorul recomandă:
O femeie a ars de vie, blocată într-o mașină electrică în București. Un bărbat a reușit să se salveze, dar a fost răni
-
Actualitateacum 3 zileȘoferul din Iași care a ucis un bărbat pe trecerea de pietoni în 2021 nu scapă de pușcărie. ICCJ menține pedeapsa de 5 ani cu executare
-
Actualitateacum 2 zileCum a devenit zodiacul un instrument de autocunoaștere pentru Generația Z
-
Actualitateacum 3 zileDans la bară marca Serena Williams. Mișcări fără rețineri din partea americancei, în clipul care a încins internetul
-
Actualitateacum 2 zilePovestea bolșevicului considerat responsabil de moartea a milioane de oameni și care a semnat răpirea Basarabiei
-
Actualitateacum 2 zileDovezi tot mai numeroase că Epstein a fost ucis: un misterios fulger portocaliu și medicul care spune că a fost strangulat
-
Actualitateacum o ziCristi Chivu a rupt blestemul! Victorie mare cu Juventus: primul derby câștigat în cariera sa de antrenor
-
Actualitateacum 2 zileProgram catastrofal la JO 2026. Marele favorit la aurul olimpic a cedat complet sub presiune. Ratare istorică pentru american
-
Actualitateacum 2 zileRadu Miruță anunţă un acord bilateral cu Tokyo, după întâlnirea cu omologul său japonez, la Munchen




