Comunicate
SAINT-GOBAIN SĂRBĂTOREȘTE 360 DE ANI DE ISTORIE LANSÂND CAMPANIA GLOBALĂ „360 YEARS YOUNG”
2025 este anul în care Saint-Gobain sărbătorește cea de-a 360-a aniversare, marcând influența globală a Grupului, spiritul său de pionierat și abordarea holistică, circulară, a ideii de spațiu construit.
Înființată în anul 1665 de către Ludovic al XIV-lea sub numele de Manufacture royale de glaces de miroirs, Saint-Gobain are o istorie bogată, ce se împletește timp de secole cu istoria Franței. Cei 360 de ani de activitate au adus cu sine transformarea Saint-Gobain într-un lider mondial în domeniul soluțiilor ușoare și sustenabile pentru construcții.
Cu ocazia aniversării celor 360 de ani, Saint-Gobain a lansat o campanie internațională de comunicare intitulată „360 Years Young”, concepută pentru a-și onora moștenirea, afirmându-și în același timp viziunea îndrăzneață pentru următoarele decenii. Pe tot parcursul anului, Saint-Gobain derulează un program complex de acțiuni pentru cei 160 000 de angajați ai săi, dar și pentru partenerii externi.
Acest proiect ambițios pune în prim plan valorile fundamentale ale Grupului, realizările emblematice și angajamentul acestuia de a construi o lume mai sănătoasă, mai echitabilă și mai favorabilă incluziunii. De asemenea, reafirmă rolul construcțiilor sustenabile ca soluție strategică la provocările globale contemporane – precum schimbările climatice, conservarea resurselor și asigurarea de locuințe demne pentru toți locuitorii planetei, în contextul presiunilor demografice și al urbanizării accelerate.
Campania își propune să atingă obiective multiple: celebrarea istoriei Saint-Gobain, consolidarea imaginii sale ca lider mondial în domeniul soluțiilor sustenabile pentru construcții și creșterea gradului de coeziune internă în jurul unei viziuni comune. În plus, campania își propune să atragă viitoare talente, să angreneze parteneri strategici și să consolideze relațiile cu clienții și companiile partenere.
“360 Years Young” întruchipează capacitatea noastră de a ne reinventa în timp ce ne onorăm trecutul. Este o celebrare a spiritului nostru de pionierat și a angajamentului nostru colectiv de a construi un viitor mai sustenabil și mai incluziv”, a declarat Laurence Pernot, Chief Communications Officer al Grupului Saint-Gobain. „Această aniversare este o oportunitate unică de a ne amplifica influența globală și de a ne împărtăși ambiția de a face lumea un loc mai frumos și mai sustenabil pentru noi toți.”
Cele mai importante elemente ale campaniei includ:
- un film manifest de aproximativ două minute, care prezintă istoricul companiei prin prisma celor 360 de ani de construcții, inovare, pasiune și impact global ai Saint-Gobain;
- o călătorie spre nouă destinații strategice. Până în luna noiembrie, Saint-Gobain va fi prezent în Statele Unite, Franța, Brazilia, Africa de Sud, Australia, China, India, Emiratele Arabe Unite și Polonia – pentru a sărbători inovația în domeniul construcțiilor sustenabile. Aceste evenimente vor reuni angajați, clienți și parteneri pentru a evidenția soluțiile locale și globale oferite de companie. Călătoria va fi însoțită de ”Seria video 360”, un serial documentar care cuprinde nouă episoade a câte 360 de secunde, fiecare dintre acestea explorând proiecte emblematice și inițiative inovatoare care reflectă scopul Grupului: Making The World a Better Home. Fiecare punct din acest traseu va fi dezvăluit printr-o campanie FOOH (Future Out of Home) derulată pe rețelele sociale;
- o pagină web specială pentru cea de-a 360-a aniversare disponibilă pe site-ul web al Grupului, la adresa https://saint-gobain.com/en/360-years. Această pagină va include tot conținutul campaniei pentru publicul extern, inclusiv videoclipuri (film manifest 360, destinațiile strategice FOOH, seria video 360).
Pentru a da acestui moment de sărbătoare o voce unică, Saint-Gobain a cooptat doi ambasadori internaționali: François Gemenne, expert în schimbări climatice și membru al Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (en. IPCC), și Charlotte Kan, jurnalistă renumită pentru dimensiunea umană a poveștilor sale, ce au purtat-o pe întreg mapamondul. Misiunea lor este de a întruchipa spiritul campaniei, de a fi vocea care împărtășește și descrie felul în care s-au întâmplat evenimentele cheie, povestind despre inițiativele Grupului și crescând vizibilitatea acestuia pe rețelele sociale și în mass-media internațională.
În România, Saint-Gobain este prezent din anul 1992, furnizând astăzi produse și soluţii din gamele Glass, Isover, Rigips, Weber, Abrasives, Prime Glass Working, PAM, Sekurit, Duraziv şi Chryso atât piețelor locale de profil, cât și celor din Europa de Est și nu numai.
„360 YEARS YOUNG” e o ocazie de a celebra nu doar impactul nostru la nivel global, ci și lucrurile care construiesc baza acestei reușite – contribuțiile noastre semnificative pe plan local, indiferent de țară. În România suntem profund angajați în susținerea comunităților din zonele în care operăm, atât prin suportul direct oferit acestora sau crearea de locuri de muncă unde oamenii se simt apreciați, cât și prin sprijinirea educației profesionale și a cercetării în universitățile din țară sau implementarea de practici sustenabile în toate operațiunile noastre.”, a declarat Ovidiu Păscuțiu, CEO Saint-Gobain România.
Despre Saint-Gobain
Lider mondial în domeniul soluțiilor ușoare și sustenabile pentru construcții, Saint-Gobain proiectează, produce și distribuie materiale și servicii pentru piețele industriale și de construcții. Soluțiile sale integrate pentru renovarea clădirilor publice și private, pentru construcțiile ușoare și decarbonizarea construcțiilor și a industriei sunt dezvoltate printr-un proces continuu de inovare și oferă durabilitate și performanță. Grupul, care sărbătorește în 2025 cea de-a 360-a aniversare, rămâne mai dedicat ca niciodată scopului său: „MAKING THE WORLD A BETTER HOME”.
Vânzări de 47,9 miliarde EUR în 2023 la nivel global
160.000 de angajați care activează în 79 de țări
Un Grup angajat să atingă zero emisii nete de carbon până în 2050
În România, Saint-Gobain furnizează produse și soluții din gamele Abrasives, Glass, Saint-Gobain Prime Glass Working, Sekurit, Isover, PAM, Rigips, Weber, Duraziv şi Chryso, cumulând aproximativ 2000 de angajați în 14 situri industriale situate în Brăneşti, Călăraşi, Ploieşti, Satu-Mare, Turda, Suceava, Vălenii de Munte, Popești Leordeni şi Ariceştii Rahtivani.
Pentru mai multe informații despre Grupul Saint-Gobain în România, vizitați www.saint-gobain.ro și urmăriți-ne pe Facebook @SaintGobainRO sau LinkedIn @saint-gobain-romania.
Comunicate
Startul sezonului în solarii: de ce luna aprilie face diferența între un an bun și unul pierdut
În fiecare primăvară, luna aprilie aduce același tip de presiune pentru fermierii și micii producători din România: decizia de a monta la timp solarul și de a începe cultura în condiții controlate. Diferențele de temperatură între zi și noapte rămân semnificative, iar instabilitatea vremii poate influența decisiv evoluția plantelor în primele săptămâni.
Potrivit specialiștilor din domeniu, această perioadă nu este doar începutul sezonului, ci momentul în care se stabilesc premisele pentru întreaga producție.
„Cine montează solarul în aprilie are un avantaj clar. Vorbim despre o intrare mai timpurie în piață, cu 2 până la 4 săptămâni înainte, ceea ce înseamnă prețuri mai bune și o valorificare mai eficientă a producției”, explică Răzvan Pătrașcu, General Manager – BACAS, companie românească specializată în producția de solarii agricole.
Clima din România, în special în zonele de câmpie precum Muntenia, Oltenia sau Dobrogea, permite plantarea în spații protejate încă din această lună. Totuși, fără un solar corect realizat, riscurile rămân ridicate. Nopțile reci, variațiile bruște de temperatură și umiditatea necontrolată pot încetini dezvoltarea plantelor sau pot favoriza apariția bolilor.
În solarii, în luna aprilie, se plantează în mod obișnuit roșii, ardei, castraveți timpurii, dar și culturi cu ciclu scurt precum salata, spanacul sau ridichile. Avantajul major îl reprezintă controlul microclimatului, care permite o dezvoltare constantă și predictibilă.
Experiența din teren arată însă că multe dintre problemele din sezon nu apar în timpul verii, ci chiar de la început. Printre cele mai frecvente greșeli se numără montajul întârziat, utilizarea unor materiale de slabă calitate sau realizarea unui montaj necorespunzător.
„Vedem în fiecare an situații în care fermierii aleg solariile doar în funcție de preț. Ulterior apar probleme: folia nu rezistă, structura nu este suficient de stabilă sau mediul din interior nu este uniform. Toate aceste lucruri afectează direct producția”, adaugă Răzvan Pătrașcu.
În contextul unor condiții climatice tot mai imprevizibile, calitatea solarului devine esențială. O structură metalică galvanizată oferă rezistență în timp, iar folia profesională de 180 microni contribuie la menținerea unui mediu stabil, prin difuzia luminii și adaptarea la variațiile de temperatură.
Pentru tot mai mulți români, solarul nu mai este doar o soluție sezonieră, ci o investiție pe termen lung. Fie că este vorba despre producție pentru consum propriu sau pentru valorificare în piețele locale, avantajele sunt clare: control asupra calității, costuri mai predictibile și independență față de fluctuațiile din piață.
În acest context, momentul începerii sezonului devine decisiv. Fermierii care aleg să monteze și să planteze în aprilie reușesc nu doar să devanseze producția, ci și să reducă semnificativ riscurile asociate cu vremea instabilă.
În agricultură, fiecare săptămână contează, iar începutul corect al sezonului poate face diferența între un an dificil și unul profitabil.
Pentru mai multe informații despre solarii și soluții adaptate condițiilor din România, puteți accesa www.bacas.ro.
Comunicate
iubimtm.ro: Trupa B.U.G. Mafia vine la Zilele Studenților Timișoara 2026, pe Stadionul Știința
Trupa B.U.G. Mafia va fi cap de afiș al ediției 2026 a Zilelor Studenților Timișoarei, eveniment care se va desfășura în perioada 21–23 mai, pe Stadionul Știința din Timișoara. Accesul publicului este gratuit.
Evenimentul se adresează studenților, absolvenților și publicului larg.
Manifestarea va avea loc pe Stadionul Știința și se va desfășura pe parcursul a trei zile.
Participanții sunt invitați să ia parte la concerte și activități studențești.
Articol preluat de pe iubimtm.ro
Comunicate
De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?
Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc ceva diferit de parfumurile clasice. Spre deosebire de produsele mainstream, acestea sunt create cu accent pe originalitate, ingrediente de calitate și combinații neașteptate, oferind o experiență olfactivă mai personală.
Pornind de la această tendință, Oriflame lansează Top Scents, prima sa colecție inspirată din parfumeria de nișă, realizată în colaborare cu Givaudan Paris – unul dintre liderii globali în parfumerie.
Un element diferențiator important al acestei colecții este chiar modul în care a fost creată. Parfumurile sunt rezultatul unei competiții între parfumieri din noua generație Givaudan, care au avut libertate creativă totală pentru a dezvolta concepte olfactive originale. Acest proces aduce un plus de autenticitate și creativitate fiecărui parfum din colecție.
Pentru cei interesați de culisele acestui proces, Oriflame a lansat și o serie de episoade disponibile pe YouTube, unde poate fi urmărit parcursul de la idee la produs final. Primul episod, dedicat parfumului Rose Mode, este deja disponibil.
Ce diferențiază colecția Top Scents
Top Scents aduce în prim-plan câteva dintre elementele definitorii ale parfumeriei de nișă:
ingrediente atent alese, construcții olfactive moderne și o abordare creativă diferită de cea clasică.
Colaborarea cu Givaudan și implicarea noii generații de parfumieri se reflectă în compozițiile parfumurilor, care pun accent pe contrast, textură și expresivitate. Rezultatul este o colecție care oferă o alternativă accesibilă la parfumurile de nișă tradiționale, fără a pierde din caracterul distinctiv.
De ce să alegi parfumul de nișă Top Scents Rose Mode
Rose Mode este alegerea potrivită pentru cei care apreciază parfumurile florale, dar își doresc o interpretare modernă a acestora.
Trandafirul este reinterpretat într-o manieră actuală, completată de accente catifelate și ușor fructate, care îi oferă profunzime și eleganță. Este un parfum echilibrat, feminin, dar suficient de diferit încât să iasă din tiparele clasice.
De ce să alegi parfumul de nișă Top Scents Neon Oud
Neon Oud se adresează celor care preferă parfumurile intense și contrastante.
Compoziția îmbină note fructate și luminoase cu accente lemnoase și afumate de oud, rezultând un parfum cu personalitate puternică. Este o alegere potrivită pentru cei care caută un parfum memorabil și diferit de variantele obișnuite.
Parfumuri de nișă, mai accesibile
Unul dintre cele mai mari avantaje ale colecției Top Scents este accesibilitatea.
Deși inspirate din parfumeria de nișă și realizate cu ingrediente de calitate, parfumurile pot fi achiziționate la un preț competitiv, direct de pe site-ul Oriflame.
În plus, la prima comandă, poți beneficia de o reducere suplimentară de -15%, ceea ce face experiența și mai accesibilă pentru cei care vor să descopere acest univers.
Unde poți descoperi colecția
Alegerea unui parfum de nișă înseamnă, în primul rând, alegerea unei experiențe diferite. Cu Top Scents, Oriflame aduce acest concept mai aproape de publicul larg, oferind parfumuri moderne, create cu grijă pentru detalii și adaptate stilului de viață actual.
Descoperă colecția Top Scents pe 👉 www.oriflame.ro
-
Breakingacum 2 zileKelemen Hunor pune punctul pe i, în plină criză guvernamentală: „Problema cea mai mare este cum se vor uita creditorii României la țara noastră”
-
Breakingacum 2 zileTim Cook a anunțat că se va retrage de la conducerea Apple. Care este ultima zi a acestuia la cârma companiei
-
Actualitateacum 3 zileDe ce durerile de spate nu trec singure – și ce poți face acum
-
Actualitateacum 3 zileCiolacu neagă că ar locui într-un penthouse de lux din Herăstrău, unde chiria ar ajunge la 15.000 de euro: „Nu voi fi deloc influențat de aceste minciuni”
-
Actualitateacum 2 zileDezbatere aprinsă în educație: Lipsa de transparență de la olimpiade ajunge pe masa Ministerului. Ce schimbări cer elevii
-
Breakingacum 3 zileTrecutul ascuns al lui Alex Bodi, dezvăluit la „Martorii”
-
Breakingacum 2 zileClotilde Armand: “PSD este o organizație teroristă”. Ce apel face către premierul Bolojan
-
Actualitateacum 2 zileCum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță




