Breaking
(P) Apeluri clare și experiențe audio la superlativ cu noile căști HUAWEI FreeBuds Pro 4
Muzica este acum mai detaliată cu noile căști TWS, HUAWEI FreeBuds Pro 4. Lansate recent sub brandul HUAWEI Sound, această pereche de căști a fost concepută special pentru utilizatorii care sunt în căutarea celei mai bune performanțe audio atunci când sunt în deplasare sau vor un simplu moment de liniște atunci când mediul înconjurător este mult prea gălăgios.
De asemenea, tehnologiile avansate de anulare activă a zgomotului permit convorbiri telefonice lipsite de distragerile factorilor externi, având ca rezultat un dialog deosebit de clar.
Zgomot redus, liniște absolută
Pentru o imersiune completă în sunet, HUAWEI a dezvoltat unul dintre cele mai eficiente sisteme de anulare a zgomotului. Tehnologia activă dinamică, îmbunătățită cu funcții AI, filtrează zgomotele de fundal cu o precizie sporită, permițându-ți să te concentrezi mai ușor pe ceea ce contează. În același timp, dopurile auriculare din spumă cu memorie în trei straturi reduc pasiv zgomotele cu o eficiență îmbunătățită de până la 30% față de modelele anterioare. Împreună, cele două modalități de izolare fonică ating un nivel impresionant de filtrare de până la 100 dB, eliminând chiar și sunetul vântului ce atinge viteze de până la 10 m/s.
Pentru apeluri clare, indiferent de împrejurimi, HUAWEI FreeBuds Pro 4 sunt echipate cu trei microfoane și o unitate VPU avansată, care utilizează tehnologia de conducție osoasă pentru captarea vocii direct de la oase. Astfel, fiecare conversație rămâne limpede, chiar și în mijlocul unui oraș aglomerat.
Sunet desăvârșit pentru o relaxare absolută
HUAWEI a pus un accent deosebit pe calitatea experienței oferite celor care își doresc una dintre cele mai elaborate soluții audio în materie de căști TWS. Noile FreeBuds Pro 4 sunt certificate HI-Res Audio, garantând un sunet bogat și detaliat, astfel încât fiecare audiție va fi o adevărată plăcere. Indiferent dacă sunt utilizate în timpul unei călătorii lungi cu trenul sau pur și simplu în fiecare zi tranzitând orașul spre birou, acestea transformă fiecare moment petrecut în mișcare într-o experiență de neuitat.
Conectivitate fluidă și acuratețe sonoră de top
Producătorul a dus tehnologia audio la un nou nivel, optimizând procesul de transfer al sunetului pentru a obține o performanță impresionantă. Atunci când sunt utilizate cu un smartphone HUAWEI de clasă înaltă, precum noul pliabil HUAWEI Mate X6, căștile FreeBuds Pro 4 ating o rată de transfer de până la 2.3 Mbps, datorită codecului L2HC 4.0, ridicând astfel standardul industriei la un nivel superior. Acest codec avansat permite redarea conținutului audio la o fidelitate excepțională de 48KHz/24bit.
Chiar și utilizatorii altor branduri de telefoane se pot bucura de o calitate audio remarcabilă, având acces la un semnal HD de 900 Kbps, ce păstrează autenticitatea fiecărei melodii. În plus, arhitectura acustică a căștilor, formată dintr-un driver dinamic cu patru magneți pentru frecvențele joase și unul cu o membrană plată dedicată celor înalte, acoperă o plajă largă de frecvențe cuprinsă între 14 Hz și 48 KHz. Astfel, indiferent dacă asculți conținut cu un bas profund sau piese cu elemente acute precum instrumentele cu corzi, fiecare sunet este reprodus cu o claritate impresionantă, așa cum a intenționat artistul.
Un design deosebit de elegant
HUAWEI FreeBuds Pro 4 nu sunt doar un dispozitiv audio performant, ci și un accesoriu elegant, inspirat de rafinamentul instrumentelor muzicale cu corzi. Cu un design sofisticat, aceste căști se potrivesc oricărei ocazii, de la întâlnirile business la serile speciale. Carcasa de încărcare compactă se strecoară cu ușurință în orice geantă și oferă o autonomie totală de până la 30 de ore. În utilizare individuală, căștile rezistă până la 6.5 ore fără ANC activ, oferind libertatea de a te bucura de muzică fără grija descărcării.
Mai mult, FreeBuds Pro 4 vin cu o funcție inovatoare de control prin mișcări subtile ale capului, permițând preluarea apelurilor fără a atinge telefonul sau căștile. Conectivitatea duală asigură o tranziție fără întreruperi între două dispozitive simultan, oferind flexibilitate maximă și un plus de productivitate.
Disponibile acum în magazinul online HUAWEI Store
Toți pasionații de muzică în căutarea sunetului perfect sunt aștepați în magazinul online HUAWEI Store pentru a descoperi noile căști FreeBuds Pro 4. Acestea pot fi achiziționate la prețul de 999 lei și sunt disponibile în trei culori: Black, Green și White. Până pe data de 17 februarie, magazinul online pune la dispoziția utilizatorilor un cupon de 150 lei care le permite să achiziționeze căștile la un preț redus de 849 lei.
De asemenea, clienții HUAWEI Store primesc cadou 12 luni de HUAWEI Loss Care Support, iar cu doar 49 lei în plus pot adăuga în coș și o brățară inteligentă HUAWEI Band 9. Punctele HUAWEI obținute vor fi dublate, oferindu-le acestora beneficii suplimentare la următoarele cumpărături.
Breaking
Ilie Bolojan continuă “modernizarea” PNL. Încă un parlamentar SOS trece la partidul Brătienilor. Al patrulea într-o săptămână
Senatorul Dorin Silviu Petrea, ales pe listele SOS România în 2024 și proaspăt intrat în Partidul Național Liberal, a fost numit miercuri, 1 iulie, președintele interimar al Organizației Municipale PNL Brăila. Acesta al patrulea parlamentar SOS, care migrează spre Partidul Național Liberal.
Fostul membru SOS, Dorin Silviu Petrea, a ajuns la șefia Organizației Municipale Brăila, după ce conducerea PNL Brăila a decis să-l înlocuiască pe Marius Mitescu, consilier județean și până de curând, lider al liberalilor din municipiu.
Dorin-Silviu Petrea a intrat în PNL în urmă cu câteva zile, după ce luni a anunțat, în plenul Senatului, că părăsește grupul parlamentar „PACE – Întâi România” și se alătură grupului parlamentar al PNL. Petrea fusese ales senator de Brăila pe listele SOS România, partidul condus de Diana Șoșoacă, dar a fost exclus din formațiune în urmă cu aproximativ un an.
Adrian Peiu, fost membru SOS, a ajuns șef al PNL Ialomița
Recent, Adrian Peiu, un alt fost membru SOS, a fost numit de Ilie Bolojan în funcția de președinte interimar al organizației PNL Ialomița. Peiu a figurat ca senator pe listele partidului Dianei Șoșoacă în 2024.
Noul șef interimar al PNL Ialomița a fost, de asemenea, și unul dintre politicienii care au votat moțiunea de cenzură pentru demiterea actualului său șef, Ilie Bolojan.
„Aici e tot win-win (n.r. – la PNL). Eu îmi văd de treaba mea politică, domnul Bolojan îşi vede de treaba lui politică. Dacă sunt bun, m-au solicitat să preiau organizaţia Ialomița”, a declarata Adrian Peiu.
Adrian Peiu, fost membru SOS, a ajuns șef al PNL Ialomița
La PNL au aderat și alți doi foști deputați SOS: Iosif Jianu și Alexandrin Moiseev, a căror carieră este caracterizată de traseism politic.
Iosif Jianu, de la SOS, la PSD și, într-un final, la PNL
În 2024, Iosif Jianu a intrat în Parlament pe listele SOS, ca apoi să se alăture grupului parlamentar PSD, ca afiliat. În mai 2026, acesta și-a anunțat plecarea din grupul social-democraților, pentru a intra în tabăra Partidului Național Liberal din Parlament.
Iosif Jianu
Alexandrin Moiseev, fost deputat SOS, îl laudă pe Bolojan: „Cel mai competent premier”
Fost deputat SOS, Alexandrin Moiseev a demisionat din partidul Dianei Șoșoacă în 2025 și a ales să activeze ca independent. Pe 2 iunie 2025, Moiseev s-a alăturat grupului PSD din Camera Deputaților. În luna aprilie 2026, acesta a anunțat că demisionează din grupul parlamentar al social-democraților și își continuă activitatea ca deputat afiliat Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.
Alexandrin Moiseev
La moțiunea de cenzură pentru demiterea lui Bolojan, proaspătul deputat PNL a declarat că refuză să voteze „împotriva celui mai competent premier pe care România l-a avut de la Revoluție până în prezent”.
„Nu am cum să votez moțiunea de cenzură împotriva celui mai competent premier pe care România l-a avut de la Revoluție până în prezent.
Amintim că premierul demis, Ilie Bolojan, și-a construit imaginea politică printr-un discurs bazat pe valori pro-occidentale. Totodată, Partidul Național Liberal se autodeclară a fi un partid pro-european.
Breaking
Prisada (ANMDMR): Uniformizarea europeană a legislației farmaceutice va accelera accesul pacienților la tratamente inovatoare
România ocupă o poziție importantă în procesul de armonizare a legislației farmaceutice europene, iar noile reguli adoptate la nivelul Uniunii Europene vor reduce termenele de autorizare și evaluare a medicamentelor inovatoare, a declarat Răzvan Mihai Prisada, președintele Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), în cadrul celei de-a patra ediții Gândul Health EU Summit, eveniment din seria Europa Connect. Oficialul a atras însă atenția că noile reglementări europene trebuie implementate cu echilibru, pentru a nu afecta accesul pacienților la tratamente esențiale.
Răzvan Mihai Prisada a subliniat că, dincolo de ritmul modificărilor legislative la nivel național, România beneficiază de procesul amplu de armonizare a legislației farmaceutice europene.
„Începând cu 2030 vom avea, practic, un cadru aproape complet uniformizat la nivel european în domeniile reglementate de Agenția Națională a Medicamentului. Este un avantaj major, deoarece permite tuturor statelor membre să funcționeze după aceleași reguli și să avanseze într-un ritm comun”, a declarat acesta.
Potrivit președintelui ANMDMR, unul dintre cele mai importante exemple îl reprezintă domeniul studiilor clinice, unde legislația este deja armonizată la nivelul Uniunii Europene.
„Zona studiilor clinice este deja complet uniformizată, atât din perspectiva legislației, cât și a termenelor și procedurilor. Acest lucru face ca Uniunea Europeană să fie mai competitivă în raport cu alte regiuni ale lumii și permite României să participe activ la această competiție”, a explicat Prisada.
Prisada (ANMDMR), la Gândul Health EU Summit
Evaluarea comună a medicamentelor va reduce timpul de acces la terapii
Președintele ANMDMR a evidențiat că regulamentul european privind evaluarea clinică comună a tehnologiilor medicale produce deja primele rezultate concrete.
„Pe 9 iunie a fost publicat primul raport european de evaluare clinică comună pentru un medicament destinat oncologiei pediatrice. Este primul dintr-o serie de dosare aflate deja în lucru și reprezintă o etapă importantă în implementarea noului regulament european”, a precizat el.
În opinia sa, acest mecanism va elimina duplicarea evaluărilor realizate separat în fiecare stat membru și va accelera accesul pacienților la medicamente inovatoare.
„Nu vom mai face aceeași evaluare de 27 de ori pentru aceeași moleculă. Vom beneficia de expertiza comună a statelor membre, iar acest lucru va conduce la termene mai scurte și la un proces mult mai eficient”, a afirmat Prisada.
Acesta a adăugat că până la finalul anului este așteptată publicarea mai multor rapoarte de evaluare clinică, iar din 2028 vor începe să fie implementate și modificările aduse noului pachet legislativ farmaceutic european.
Prisada (ANMDMR), la Gândul Health EU Summit
România, un actor respectat în deciziile europene
Răzvan Miha Prisada consideră că România și-a consolidat în ultimii ani poziția în structurile europene care coordonează politica farmaceutică.
„Suntem într-o poziție foarte bună și suntem consultați atunci când sunt propuse schimbări importante de paradigmă la nivel european. Este o poziție câștigată prin muncă și trebuie să o păstrăm”, a declarat președintele ANMDMR.
El a amintit că România este reprezentată în Consiliul de Administrație al Agenției Europene pentru Medicamente atât prin Agenția Națională a Medicamentului, cât și prin reprezentantul Parlamentului European, ceea ce oferă țării o influență sporită în procesul decizional.
Noile reglementări de mediu pot afecta disponibilitatea unor medicamente
În intervenția sa, Răzvan Miha Prisada a atras atenția și asupra unor riscuri generate de suprapunerea legislației farmaceutice cu cea de mediu.
Potrivit acestuia, unele propuneri europene privind tratarea apelor uzate și evaluarea impactului asupra mediului al substanțelor medicamentoase pot conduce la creșterea costurilor de producție și chiar la retragerea unor medicamente utilizate de zeci de ani, fără existența unor alternative terapeutice.
„Protecția mediului este esențială, însă măsurile trebuie adoptate în urma unor evaluări complete. Nu putem elimina din terapie molecule utilizate pe scară largă fără să analizăm dacă există alternative pentru pacienți și care sunt consecințele asupra actului medical”, a avertizat președintele ANMDMR.
Acesta a precizat că autoritățile de reglementare, instituțiile europene și industria farmaceutică trebuie să colaboreze pentru identificarea unor soluții care să protejeze atât mediul, cât și accesul pacienților la tratamente.
Partenerii celei de-a IV-a conferințe Gândul Health EU Summit, eveniment din seria Europa Connect, au fost: Sanador, Regina Maria, MSD, Braun, Clinicile Affidea, Roche România.
Breaking
Grindeanu spune că „Bolojan a dat afară liberali şi a adus şoşocari”
Întrebat de jurnalişti care a fost problema din interiorul coaliţiei, între PNL şi PSD, Sorin Grindeanu l-a catalogat pe premierul demis, Ilie Bolojan, un „agresor” a cărui victimă a fost chiar România.
Ba mai mult, „Bolojan a dat afară liberali şi a adus şoşocari. A luat PNL pe persoană fizică”, mai spune Grindeanu despre schimbările operate de premierul demis, în partid.
„Problema nu era coaliţia, ci modul în care dl Bolojan conducea Guvernul României”, mai spune Sorin Grindeanu atunci când este întrebat de disensiunile care au dus la ruperea coaliţiei de guvernare.
„Eu nu cred, în acest moment, că cei care vin de fiecare dată cu alte cerinţe, se mai ţin de ele. Daţi-mi voie să fiu sceptic faţă de ce vine dinspre PNL şi Ilie Bolojan, având în vedere că în câteva sîăptămâni s-au răzgândit. Eu sceptic că se pot ţine în acest moment de orice promisiune pe care şi-o iau cei de la PNL şi, în special, Ilie Bolojan.
Agresorul a fost Ilie Bolojan, victima-România”, transmite Grindeanu, miercuri, la Parlament.
„Ilie Bolojan a dat afară liberali şi a adus şoşocari. A luat pe persoană fizică PNL”, a mai spus Grindeanu referitor la acţiunile preşedintelui PNL, Ilie Bolojan, despre schimbările făcute în partid, în ultima vreme.
Grindeanu mai spune că în PSD nu s-ar fi întâmplat niciodată să fie aduşi oameni de o zi şi să primească deja funcţii, iar cei vechi să fie schimbaţi de la conducerea filialelor de partid.
-
Actualitateacum 2 zileDe ce să alegi un cămin monobloc pentru canalizare exterioară la casa ta: montaj rapid și etanșeitate crescută
-
Comunicateacum 2 zileTRICIA CONSULTING SRL anunţă finalizarea implementarii proiectului „Digitalizareasocietatii TRICIA CONSULTING SRL”
-
Breakingacum 2 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum 2 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 21 de oreAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Actualitateacum 2 zile
Un tânăr încătușat a bătut doi polițiști care încercau să aplaneze un scandal. Un agent s-a ales cu un cap în gură
-
Breakingacum 16 oreAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Actualitateacum 2 zile
Trupul actriței Gabriela Fleritt, descoperit sub dărâmături după cutremurele din Venezuela. Familia a sperat până în ultima clipă într-un miracol





