Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Cu cât umflă gerul costurile legumicultorilor. „Arde focul non-stop”. Roșiile din solariile românești, pe piață de luna viitoare

Publicat

pe

Cu cât umflă gerul costurile legumicultorilor. „Arde focul non-stop”. Roșiile din solariile românești, pe piață de luna viitoare

Legumicultorii au plantat tomatele mai devreme decât oricând și vor reuși să le pună pe piață începând de luna viitoare. Iarna care s-a instalat cu adevărat de câteva zile le mărește însă considerabil costurile.

Tomatele vor fi gata pentru piață la sfârșit de martie FOTo: Gh. Domnicu

Primele tomate produse în solariile românilor vor ajunge pe tarabe încă din martie, speră legumicultorii care au decalat, cu fiecare an, perioada de plantare. „Numai față de 2024 sunt cultivate cu cel puțin 30 de zile mai devreme, ca să nu zic 45 de zile. (…) Nu mai avem tomate timpurii, avem tomate extratimpurii. Avem extratimpurii, timpurii și restul. Din cei care scoteau tomatele timpurii, acum 80-90% pun cu sistem de încălzire”, explică liderul Sindicatului Producătorilor Olt, Ion Păunel. În Olt sunt cei mai mulți producători de legume în spații protejate, iar din totalul celor care și-au amenajat solarii, aproximativ o treime (adică peste 3.000 fermieri) au sisteme de încălzire. Nu toate sunt performante, de fapt cele mai multe sunt mari consumatoare de combustibil, în special combustibil solid, însă dorința de a pune pe piață tomate atunci când prețul oferit de consumatori este cel mai mare le-a dat fermierilor curaj. Zilele și nopțile geroase din ultima perioadă le cresc însă considerabil cheltuielile. Pentru că temperaturile sunt negative și în timpul zilei, arde focul în centrale și ziua și noaptea. Unii au deja probleme mari, spune Ion Păunel, pentru că nu și-au asigurat stocuri pentru un consum atât de mare cum este în aceste zile.

„Ceea ce fac ei e doar pe riscul și pe experiența lor”

„În primul și în primul rând vorbim de forță de muncă suplimentară. Cu siguranță fac zilele și nopțile albe, fiecare fermier încearcă să mai aducă în seră, în solar, încă un sistem de încălzire, poate un convector, poate un tun pe căldură, mai vin și cu încă un rând de folie, pentru că ceea ce fac ei e doar pe riscul și pe experiența lor. Nu există la ora actuală în România studii care să ne dea ceva indicații despre cultivarea tomatelor iarna. Nu avem. Clima din România, cercetarea din România, nu au ajuns acolo, este doar dorința și voința fermierilor de a ieși primii pe piață cu riscurile pe care noi spunem că și le„ asumă”, explică legumicultorul. Dacă la început mulți au investit în sisteme de încălzire pentru a reuși să producă în cadrul programului „Tomata” (care avea, la primele ediții, condiții legate de producerea tomatelor în extra-sezon), acum această motivație nu mai există, pentru că programul nu-i mai condiționează să pună legumele pe piață devreme. Câștigul însă, da.

Costurile din acest an ar putea fi cele mai mari de când se produc legume extratimpurii în această zonă a țării, apreciază Păunel. Dacă prețurile cu care fermierii își vor valorifica producția nu vor fi pe măsură, vor înregistra cu siguranță pierderi. Culturile lor nu sunt asigurate, pentru că cei mai mulți produc în solarii realizate în regie proprie, iar asiguratorii impun condiții clare.

„Fermierul dorește să iasă primul pe piață pentru că el și-a făcut un calcul că obține cel mai bun preț sau cel mai bun profit. Dar prețul nu li-l poate garanta nimeni. Costurile, vă spun, anul acesta cred că au cele mai mari costuri de când pun ei tomate extratimpurii. Nu știu de la cât va pleca, dar dacă tomata nu va pleca cu 40-50 lei/kg de acasă sunt faliment. Sau cei care au cultivat din decembrie, dacă nu dau cu minimum 38-40 lei sunt în faliment”, mai spune Păunel.

„Noi am vrea să nu ningă, să nu plouă, cei care fac cultură mare vor zăpadă…”

Gheorghe Domnicu este unul dintre fermierii recunoscuți în județul Olt pentru faptul că reușește ca an de an să pună pe piață tomate primul sau printre primii. Are aproximativ 1,8 hectare de solarii cu sistem de încălzire, iar costurile în aceste zile sunt uriașe, aproape s-au dublat față de zilele cu temperaturi de primăvară, din ianuarie.

„Când ne-am apucat, ne-am asumat un risc. Noi suntem mai tineri, n-am mai apucat înghețurile care erau demult. Noi, cu legumele în solar, n-am mai vrea nici să ningă, nici să plouă, cei cu cultura mare vor zăpadă… Costurile aproape s-au dublat. Se recuperează ce-am economisit în decembrie. Cam 1.000 euro pe zi e doar căldura, cum e vremea acum. Când nu băgăm și ziua, scade aproape la jumătate”, explică legumicultorul. Despre preț e greu de făcut previziuni, piața va decide, iar costurile nu prea au influență. „Depinde de perioada de vânzare, că roșiile sunt perisabile, dar dacă nu vinzi o zi, două, trei, a patra zi o vinzi cum o fi”, este conștient fermierul că nu va putea controla prețul la care va reuși să vândă.

Tomatele sale vor fi gata de recoltat spre sfârșitul lunii martie, poate început de aprilie, plantate în luna decembrie, de când centralele ard aproape neîncetat.

Poate o variantă mai bună ar fi serele, iau în calcul legumicultorii, însă acestea presupun investiții pe care ei nu au deocamdată din ce bani să le facă. Studiază mai degrabă posibilitatea de monta panouri fotovoltaice care să le permită să mai amortizeze, în timp, din costuri. Și acestea însă, deși pot fi realizate în mare măsură cu bani europeni, presupun alte costuri pentru a le fi efectiv de ajutor.

„În timp i-aș ruga să caute soluții. Sunt foarte mulți bani, atât în PNS, PNRR, RePower, inclusiv pe AFIR, pentru instalarea de panouri fotovoltaice. Decât să te mai apuci să investești în centrale, poți să faci un parc fotovoltaic gratis, dar partea de consultanță, de racordare la un distribuitor și centralele pe energie electrică, sau, dacă nu, pompele de căldură – cel mai rentabil ar fi cu pompe de căldură -, costă ceva bănuți”, explică Ion Păunel.

„Noaptea arde indiferent că sunt zero grade sau minus 7-8 grade”

Aristotel Nunescu este un alt fermier care în aceste zile scoate și mai mulți bani din buzunar pentru a încălzi solariile. „Iarna nu-i ca vara, n-a zis bine cine-a zis?”, spune legumicultorul. Zăpada le-ar putea aduce și alte pierderi, nu doar costuri mai mari cu încălzirea. Se pregăteau să planteze în alte solarii, iar acum, dacă va ninge în continuare, vor sacrifica folia pentru a salva structura metalică. Sunt riscuri pe care și le asumă an de an.

Centralele sunt tot tompul în funcțiune în aceste zile FOTO: Aristel Nunescu

„Ca mine sunt o grămadă, au tras să planteze. Un vecin a schimbat folia anul trecut și zicea – Cred că, să nu cadă solarul, mă duc și tai folia. – Dacă mai ninge până mâine, facem și treaba asta. Solarii în care nu am plantat, urma să ne pregătit de plantat. Acum, în cele în care am plantat, arde focul în centrale, am făcut focul non-stop. Zilele trecute, când nu era nevoie ziua, aprindeam la 17,00 și se stingea la 22,00. De dublat nu poate să se dubleze, decât în cazul în care vine zăpadă, dar cu 30-40% se ridică. De la 10,00 la 17,00 după amiază nu făceam, acum suntem nevoiți să facem. Când au fost temperaturi cu minus ziua am mai făcut și ziua. Noaptea arde indiferent că sunt zero grade sau minus 7-8 grade. Nu mai este temperatura de 12-15 grade, se duce undeva la 6-7 grade, 5 grade… E puțin, le afectează, deja eu am pierdut primul rod la ele”, mai spune legumicultorul.

Tomate în solar, la Vădăstrița, februarie 2025 – foto Aristel Nunescu

Și cu toate eforturile pe care le fac, producătorii sunt conștienți că vor fi, la vremea când să culeagă roadele, cei care vor încasa cel mai puțin. Adaosul „nesimțit”, spun aceștia, de mult peste 100%, este ceea ce-i enervează de atâta vreme, însă au nevoie de intermediari pentru a-și pune marfa pe piață, pentru că nu au rețea proprie de distribuție. Diferența între un preț bun și un preț pe care îl vor obține mai toți fermierii o fac doar cele câteva zile de început de sezon. „Anii trecuți, eu, personal, nu am putut să bag toate costurile în preț, pentru că prețul de 8-10 lei, cât pleacă de la noi, nu se justifică. Am ieșit cu ele când au ieșit toți. Și pe masă era 15-20 lei și chiar 25 lei. Cea mai mare problemă a noastră – trebuie schimbată – e diferența asta mare, adaosul comercial”, spune fermierul Aristel Nunescu. Atât intermediarii, cât și marile lanțuri de magazine fac profit pe spinarea celor care muncesc din greu din decembrie, crede Nunescu. „Oare eu n-am cheltuieli cu angajații? Noi nu plătim TVA și toate cele? Doar ei plătesc?”, mai spune fermierul.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Unești, împarți sau scoți pagini dintr-un PDF: ce faci în fiecare caz

Publicat

pe

De

Unești, împarți sau scoți pagini dintr-un PDF: ce faci în fiecare caz

PDF-ul pare un format rigid, făcut ca să nu fie modificat. În practică, ai nevoie să-l tai și să-l lipești destul de des: un dosar compus din șapte documente, un manual de 200 de pagini din care îți trebuie doar capitolul trei, un raport pe care trebuie să-l trimiți pe bucăți. Fiecare caz cere altă mișcare.

Când ai prea multe fișiere

Depunerea unui dosar la o instituție sau la o bancă cere adesea un singur document. Dacă ai cererea, copia actului de identitate, extrasul și o declarație, în patru fișiere separate, folosești unire PDF și obții un singur fișier, cu paginile în ordinea dorită. Verifică ordinea înainte de a descărca, pentru că greșelile de succesiune se observă abia când le citește altcineva.

Când ai un singur fișier prea mare

Unele platforme limitează dimensiunea fișierelor încărcate. Un contract scanat de 80 de pagini poate depăși cu ușurință limita. În cazul acesta ajută împărțire PDF, care desparte documentul în mai multe părți, fie după intervale de pagini, fie în fișiere mai mici. Denumește fiecare parte clar (de exemplu „contract_partea_1”), ca destinatarul să nu se încurce.

Când îți trebuie doar ceva din document

Cea mai subtilă situație e cea în care nu vrei să împarți nimic, ci doar să scoți câteva pagini dintr-un document lung. Un tabel dintr-un raport anual, un formular dintr-un pachet de documente, o singură pagină semnată. Cu extragere pagini PDF alegi exact paginile dorite și primești un document nou, fără restul. Originalul rămâne neatins.

Diferența față de împărțire e simplă. Împărțirea păstrează totul, doar în bucăți. Extragerea păstrează numai ce ai ales.

Câteva atenționări

Dacă documentul e protejat cu parolă, trebuie deblocat înainte. Dacă are semnături digitale, orice modificare le poate invalida, așa că păstrează un exemplar semnat original și lucrează pe o copie. Iar când combini fișiere din surse diferite, uită-te la orientarea paginilor: unele scanări ies pe orizontală, altele pe verticală, și un document amestecat arată neîngrijit.

Toate aceste operații se fac în browser. Fișierele tale nu pleacă pe un server străin, ceea ce contează destul de mult atunci când vorbim despre contracte, acte sau documente medicale.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici

Publicat

pe

De

Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici

Pentru cine se muta in Romania din alta tara, primele drumuri cu masina sunt o experienta aparte. Semnele de circulatie seamana cu cele din restul Europei, dar ritmul traficului, obiceiurile soferilor si drumurile de munte au farmecul lor, pe care il descoperi doar dupa cateva sute de kilometri parcursi.

Inainte de primul drum lung, multi straini isi pun intrebari despre acte si despre statutul lor in tara. Unii discuta cu un avocat imigrari pentru a intelege mai bine ce documente sunt valabile aici si ce trebuie facut pe termen lung, mai ales daca vor sa ramana in Romania mai multi ani.

Drumul in sine ramane insa partea cea mai interesanta. Si cea mai frumoasa, mai ales vara, cand zilele sunt lungi si fiecare weekend poate insemna o destinatie noua.

Primele saptamani la volan in orasele mari

In orasele mari, traficul poate parea aglomerat la inceput, mai ales la orele de varf. Soferii nou veniti invata repede unde se gasesc locuri de parcare, care sunt strazile de evitat dimineata si cum se circula in intersectiile mari, unde fiecare are ritmul lui. Un GPS bun si putina rabdare rezolva cele mai multe situatii.

O tema care revine des in discutiile dintre strainii stabiliti aici este preschimbare permis auto, pentru ca fiecare tara emitenta are un regim diferit. Informatia potrivita se cauta pentru situatia proprie, din surse oficiale, nu din experienta unui prieten care venea din alta tara.

Lucrurile pe care un sofer nou venit le are, de obicei, in masina in primele luni sunt aceleasi:

  • permisul si actul de identitate
  • actele masinii si asigurarea valabila
  • trusa medicala, extinctorul si triunghiurile
  • o harta offline pentru zonele fara semnal

Excursiile lungi si planurile de viitor

Dupa cateva luni, drumurile scurte prin oras sunt inlocuite de excursii mai lungi. Muntii, Delta si satele cu case vechi devin destinatii de weekend, iar soferii straini descopera o tara mult mai variata decat se asteptau cand au ajuns prima data.

Pentru cei care raman aici multi ani, drumurile acestea devin parte dintr-un plan mai larg de viata, in care apare uneori si subiectul obtinere cetatenie romana. Fiecare situatie are conditiile ei, iar informatiile corecte se afla de la institutiile competente si de la oameni care lucreaza cu astfel de dosare.

Pana atunci, harta tarii se umple incet cu locuri vizitate. Fiecare excursie aduce o poveste noua, o fotografie si, uneori, un prieten nou intalnit la o pensiune de munte sau la un popas pe marginea drumului.

Rutele recomandate de soferii straini

Cei care au condus mult prin Romania au, aproape toti, o lista de drumuri pe care le recomanda celor nou veniti, in ordinea in care le-au descoperit:

  • drumurile de munte din Carpati, vara
  • satele cu biserici vechi din nordul tarii
  • litoralul, in afara sezonului aglomerat
  • Delta Dunarii, cu masina pana la Tulcea
  • cetatile si orasele medievale din centru

Fiecare drum are particularitatile lui. Unele sunt spectaculoase, dar cer atentie la curbe si la vreme, altele sunt linistite si potrivite pentru o plimbare de duminica cu toata familia si cu un picnic la jumatatea drumului.

Iarna, drumurile de munte cer pregatire suplimentara. Anvelopele potrivite sunt obligatorii, iar verificarea prognozei inainte de plecare scuteste multe neplaceri.

Ce obiceiuri au soferii romani?

Orice sofer strain observa, dupa primele saptamani, cateva obiceiuri locale. Claxonul scurt de salut intre cunostinte, semnalul cu farurile pentru a avertiza ceva pe drum sau ajutorul spontan oferit cuiva ramas in pana sunt lucruri care raman in memorie.

Unii se adapteaza imediat, altii au nevoie de mai mult timp ca sa inteleaga ritmul. Ce ajuta mult este rabdarea, mai ales in orasele mari, unde traficul de la orele de varf poate obosi pe oricine dupa o zi lunga de munca.

Cu timpul, si strainii incep sa salute cu farurile. E semnul ca s-au acomodat si ca drumurile din Romania nu mai au secrete pentru ei.

Pauzele si popasurile de pe drum

Drumurile lungi au si ele ritualurile lor. O cafea la o benzinarie, un covrig cumparat de la marginea drumului sau o oprire la o stana pentru branza proaspata devin parte din experienta, la fel de importante ca destinatia insasi.

Multi straini spun ca aceste pauze sunt momentele in care au simtit cel mai bine tara. Oamenii de la marginea drumului sunt adesea curiosi sa afle de unde vine soferul, iar conversatiile scurte se transforma uneori in recomandari de locuri pe care nu le gasesti in ghidurile turistice.

Mancarea de la stana ramane, pentru multi, cea mai buna amintire de drum. Si un motiv sa revina pe acelasi drum, an de an, de cele mai multe ori cu prieteni noi.

Masina ca parte din viata in Romania

Dupa un an sau doi, masina devine pentru multi straini mai mult decat un mijloc de transport. Este felul in care au descoperit tara, au cunoscut oameni si au construit amintiri cu familia si prietenii, fie in weekend, fie in concedii mai lungi.

Actele s-au asezat, drumurile zilnice au devenit rutina, iar excursiile de weekend sunt planificate cu placere. Harta din telefon e plina de locuri salvate si de trasee pe care vor sa le refaca, iar prietenii de acasa primesc des fotografii cu peisaje pe care nu le banuiau.

Romania vazuta de la volan arata altfel decat din avion sau din tren. E o tara care se descopera incet, curba cu curba, si care rasplateste cu peisaje pe oricine are rabdare.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba

Publicat

pe

De

Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba

Mulți oameni privesc demența ca pe o loterie: fie ai ghinion și apare, fie scapi. Teama este ușor de înțeles, mai ales dacă ai văzut boala de aproape, la un părinte sau la un bunic. Realitatea este însă mai nuanțată. Unii factori de risc țin de vârstă și de moștenirea genetică, deci nu-i poți controla. Alții țin de felul în care trăiești și de bolile pe care le ții sau nu sub control. Analizele internaționale din ultimii ani arată că o parte importantă a cazurilor, aproape jumătate potrivit unor estimări, ar putea fi prevenite sau amânate.

Ce nu poți schimba

Vârsta rămâne cel mai important factor de risc. Riscul crește vizibil după 65 de ani, deși demența nu este o parte normală a îmbătrânirii, iar mulți oameni ajung la vârste foarte înaintate cu mintea limpede. Contează și genetica: anumite variante ale genelor cresc predispoziția, iar în cazuri rare boala se transmite direct în familie. Femeile sunt afectate ceva mai des, în parte pentru că trăiesc mai mult.

Totuși, a avea un părinte cu demență nu înseamnă că vei face și tu boala. Când vorbim despre cauze dementa, vârsta și genele sunt doar o parte din poveste. Restul se construiește în decenii, din obiceiuri și din afecțiuni care, de cele mai multe ori, pot fi ținute sub control.

Tensiunea, diabetul și colesterolul

Ce afectează inima afectează și creierul. Hipertensiunea netratată, diabetul, colesterolul crescut și obezitatea deteriorează în timp vasele mici care hrănesc țesutul cerebral. Riscul începe să se acumuleze încă de la vârsta mijlocie, cu mult înainte de apariția vreunui semn, de aceea contează atât de mult controalele regulate și tratamentul urmat corect după 40 de ani.

Acești factori vasculari nu duc doar la demența vasculară. La vârstnici, leziunile vaselor de sânge și modificările specifice bolii Alzheimer apar adesea împreună, iar medicii numesc această combinație dementa mixta. Este o formă frecventă la vârste înaintate, iar existența ei arată cât de mult contează sănătatea vaselor, chiar și atunci când boala de fond este alta.

Auzul și vederea, factori subestimați

Puțini oameni fac legătura între pierderea auzului și memorie, dar ea există. Când auzi greu, creierul primește mai puțini stimuli, depune mai mult efort ca să înțeleagă și, adesea, te retragi din conversații. Același lucru e valabil și pentru vederea slabă netratată. Mulți oameni amână ani la rând un test auditiv, deși scăderea auzului este frecventă după 60 de ani și poate fi corectată relativ ușor. Un control auditiv periodic și purtarea aparatului auditiv sau a ochelarilor recomandați sunt gesturi simple, cu beneficii mai mari decât par.

Mișcarea, fumatul și alcoolul

Activitatea fizică regulată îmbunătățește circulația, ajută la controlul greutății și al glicemiei și pare să aibă un efect protector direct asupra creierului. Nu e nevoie de sală: mersul pe jos în ritm alert, grădinăritul sau înotul, practicate constant, sunt suficiente. Fumatul și consumul excesiv de alcool lucrează în sens invers, afectând vasele și celulele nervoase. Renunțarea la fumat aduce beneficii la orice vârstă.

Mintea activă și oamenii din jur

Creierul are nevoie de provocări. Educația, învățarea lucrurilor noi, cititul sau jocurile care cer gândire construiesc o rezervă pe care o poți folosi mai târziu. La fel de importante sunt relațiile: izolarea socială și depresia netratată cresc riscul, motiv pentru care merită să păstrezi legătura cu prietenii și familia și să ceri ajutor când starea de spirit se strică. Nu în ultimul rând, protejează-ți capul, purtând cască la bicicletă și evitând căderile, pentru că loviturile repetate lasă urme.

Nu poți alege ce gene ai moștenit și nici nu poți opri trecerea anilor, dar poți influența multe dintre celelalte piese. Fiecare tensiune ținută sub control, fiecare plimbare și fiecare conversație contează, iar efectele se adună în timp. Iar dacă observi schimbări de memorie la tine sau la cineva drag, discută-le cu medicul, care te poate ajuta să afli ce se află în spatele lor.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Stiri calde

Cine este Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Studii în Germania, experiență europeană și peste 20 de ani în administrație și politică Cine este Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Studii în Germania, experiență europeană și peste 20 de ani în administrație și politică
Politicaacum 3 zile

Cine este Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Studii în Germania, experiență europeană și peste 20 de ani în administrație și politică

Alexandru Nazare, actualul ministru al Finanțelor, este unul dintre politicienii români cu experiență atât în administrația națională, cât și în...

Unești, împarți sau scoți pagini dintr-un PDF: ce faci în fiecare caz Unești, împarți sau scoți pagini dintr-un PDF: ce faci în fiecare caz
Actualitateacum 4 zile

Unești, împarți sau scoți pagini dintr-un PDF: ce faci în fiecare caz

PDF-ul pare un format rigid, făcut ca să nu fie modificat. În practică, ai nevoie să-l tai și să-l lipești...

Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici
Actualitateacum 7 zile

Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici

Pentru cine se muta in Romania din alta tara, primele drumuri cu masina sunt o experienta aparte. Semnele de circulatie...

Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba
Actualitateacum o săptămână

Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba

Mulți oameni privesc demența ca pe o loterie: fie ai ghinion și apare, fie scapi. Teama este ușor de înțeles,...

Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group
Actualitateacum o săptămână

Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group

Într-o turnătorie, lângă un cuptor de sticlă sau la postul de sudură, căldura nu este un disconfort trecător, ci un...

Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă
Actualitateacum o săptămână

Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă

Ai observat că, odată cu venirea toamnei, casa pare mai întunecată, chiar dacă nu s-a schimbat nimic în ea? Zilele...

Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate
Actualitateacum o săptămână

Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate

O lansare de produs, o gală de final de an sau aniversarea a zece ani de activitate par, pe hârtie,...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro