Breaking
Președintele Republicii trebuie să fie un exemplu de cumpătare și modestie
Remus Pricopie, rectorul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), a anunțat sâmbătă, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai, pe ultima sută de metri. Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă seară, cu doar două ore înainte de termenul limită, că solicitarea lui Pricopie de înscriere în cursa electorală a fost admisă.
Remus Pricopie și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale într-o postare pe Facebook, alături de câteva precizări. Acesta a menționat că dosarul său „nu este însoțit de liste de semnături, deoarece în nicio țară membră a Uniunii Europene nu sunt solicitate atât de multe semnături de susținere precum în România”.
„După o matură chibzuință am decis să-mi depun în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale. Sunt necesare câteva precizări:
Dosarul meu de candidatură nu este însoțit de liste de semnături deoarece în nicio țară membră a Uniunii Europene nu sunt solicitate atât de multe semnături de susținere precum în România. De exemplu, în Bulgaria un candidat independent se poate înscrie cu doar 2.500 de semnături. În Austria este nevoie de 6.000 de semnături pentru a fi înscris în cursa prezidențială. În plus, întreaga dezbatere din ultimele zile privind modalitățile potențial oneroase de a strânge 200.000 de semnături de susținere dovedește că nu este o cerință democratică. De asemenea, nu trebuie să uităm faptul că, inclusiv la alegerile prezidențiale de anul trecut, au fost mai mulți candidați care nu au obținut nici măcar o zecime de voturi din numărul de semnături depuse la înscriere. Atunci, care mai este rostul acestor semnături de susținere, ce dovedesc ele? În aceste condiții, consider că prevederea din legea electorală de a avea o listă de 200.000 susținători, impusă acum două decenii, nu este în conformitate cu spiritul Constituției României.”, a menționat rectorul SNSPA.
BEC a admis candidatura lui Pricopie.
Remus Pricopie: „O ofertă lansată societății românești de a avea un președinte al viitorului”
De asemenea, Pricopie consideră că nici candidații, susținuți de partidele politice, și nici cei independenți „nu sunt în măsură să aducă un suflu nou”
„Cu toate că există un număr semnificativ de candidaturi pentru alegerile prezidențiale, ele nu contribuie, în opinia mea, la ieșirea din criza politică în care ne aflăm, dimpotrivă, o adâncesc. Candidații partidelor politice se află sub cota de încredere a partidelor care i-au propus, iar cei așa-zis „independenți” nu sunt în măsură să aducă un suflu nou, care să refacă legătura de încredere între clasa politică și societate. Candidatura mea este o ofertă lansată societății românești de a avea un președinte al viitorului, cinstit și puternic, matur și echilibrat, care poate încheia criza profundă de încredere pe care o traversăm.”, a afirmat Remus Pricopie.
Rectorul SNSPA este de părere că invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu nu va pune capăt încercărilor Rusiei de „a-și aduce omul său la conducerea țării”.
„Invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu nu înseamnă că încercările Rusiei de a-și aduce omul său la conducerea țării au încetat. Vor căuta noi „Călin Georgescu” și sper din suflet să nu-și găsească susținători în rândul conducătorilor României. Iar singura garanție autentică este de a avea un președinte patriot.
România are nevoie de un Președinte al Republicii care nu trebuie să fie oscilant ori ezitant în apărarea orientării euro-atlantice a țării noastre. NU trebuie să cădem în capcana unei false alegeri între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, ci trebuie să avem uși deschise la Washington, Bruxelles, Berlin, Paris, Londra, Roma, Madrid, Viena, Ankara, Varșovia sau Atena.”, a mai adăugat Pricopie.
Remus Pricopie: „Un Președinte al Republicii asupra căruia nu planează acuzații de îmbogățire sau traseism politic”
„România are nevoie de un președinte care să refacă demnitatea funcției prezidențiale. Avem nevoie de un șef de stat respectat, care să poată discuta direct cu liderii lumii, dar și cu intelectualii și elitele culturale ale țării, cu muncitorii, tinerii, vârstnicii, inginerii sau agricultorii din țară și din diaspora. Un Președinte al Republicii asupra căruia nu planează acuzații de îmbogățire oneroasă sau traseism politic va avea credibilitatea necesară pentru a lucra cu adevărat în interesul României.”
„România are nevoie de un președinte democrat și pacificator. Președintele Republicii trebuie să colaboreze loial și eficient cu toate instituțiile fundamentale ale statului, Guvernul, Parlamentul sau Banca Națională, dar și cu Academia Română, universitățile, instituțiile de cultură, societatea civilă, mass-media, mediul de afaceri și sindicatele, în interesul dezvoltării țării. În același timp, noul președinte trebuie să-i reunească pe români, fiindcă în acest moment suntem atât de dezbinați! Lupta mea nu a fost și nu este împotriva votanților lui Călin Georgescu, văzut de aceștia ca o soluție de criză împotriva actualei clasei politice, ci împotriva unui personaj politic care dorea să ne arunce țara în bezna politică a trecutului și să urmeze interesele lui Vladimir Putin. Națiunea trebuie unificată și pacificată, iar aceasta trebuie să fie prima și cea mai importantă sarcină a noului Președinte al Republicii!”
Remus Pricopie: „Președintele Republicii trebuie să fie un exemplu de cumpătare și modestie”
„România are nevoie de un președinte cu realizări profesionale autentice. Doar un om care a muncit din greu pentru tot ceea ce a realizat în viață știe să aprecieze efortul și sacrificiile pe care trebuie să le faci pentru a avea succes. România are nevoie de un președinte empatic și solidar cu națiunea. Președintele Republicii trebuie să fie un exemplu de cumpătare și modestie, de bun simț și respect pentru ceilalți.
România are nevoie de un președinte vizionar, care respectă trecutul însă luptă pentru pregătirea țării astfel încât viitorul să nu ne găsească nepregătiți.
Dragi români,
Uneori, în viață, trebuie să alegi calea grea și complicată pentru a realiza lucruri importante pentru Țara pe care toți trebuie să o slujim cu credință, devotament și sacrificiu. În vremuri atât de periculoase, sunt convins că pot fi o alegere potrivită pentru a fi Președintele Republicii, de aceea m-am angajat direct și fără ezitare în sarcina istorică de a face România Puternică!”
FOTO: Facebook – Remus Pricopie
Citește și:
George Simion, atac la rectorul SNSPA: „Cred că a deviat de la misiunea lui didactică”
Rectorul SNSPA solicită Curții Constituționale să mențină decizia BEC de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu
Remus Pricopie, contestație la candidatura lui Călin Georgescu/Av. Adrian Toni Neacșu: Procedura nu permite acest lucru
Breaking
Donald Trump a folosit AI pentru a se costuma în Elvis în pragul comemorării a 49 de ani de la moartea regelui rock’n’roll
Donald Trump a postat mai multe imagini generate cu inteligența artificială pe The Truth Social, inclusiv cu el îmbrăcat în costumul cântărețului american de rock’n’roll. În alte imagini generate cu AI apare în postura de cuceritor al Venezuelei așa cum fusese ilustrat Theodore Roosevelt într-o caricatură, de comandant militar din timpul Războiului American de Independență, într-un tablou cu președinții George Washington și Abraham Lincoln. Președintele a postat și un afiș în care sugerează că ar putea candida la alegerile din 2028 sau că va anexa Groenlanda.
Postarea în care președintele american în costumul pe care l-a purtat Elvis Presley la concertul Aloha from Hawaii din 1973 a atras aproape 20.000 de aprecieri și 2.500 de comentarii, dar și critici. Trump s-a mai comparat cu Elvis și în trecut.
- „Este o insultă pentru toți cei care l-au iubit pe Elvis”.
- „Trump tot repetă că America a fost cândva de râsul lumii, dar acum că el este președinte, țara nu a fost niciodată mai respectată. Ca australian, pot confirma 100% că Donald Trump este de râsul lumii aici”.
- „Spre deosebire de Trump, Elvis a servit cu adevărat națiunea noastră cu onoare, distincție și rock and roll”
- „Nu doar că tânjește după lumina reflectoarelor, ci se crede chiar Elvis în perioada de glorie. Ego-ul lui a depășit orice limită”.
- „Singurul lucru pe care Trump și Elvis îl au în comun este înclinația lor către fete minore” (o referire la legăturile lui Trump cu Epstein și presupusele acte sexuale cu minore, precum și la faptul că Elvis Presley a cunoscut-o pe Priscilla Beaulieu când avea 14 ani)
În ultimele zile, liderul de la Casa Albă a publicat imagini în care s-a ilustrat cu șepci inscripționate cu mesajul „Trump 2028”, alimentând speculațiile privind intenția sa de a obține și cel de-al treilea mandat prezidențial, deși Constituția SUA nu-i permite unui președinte să aibă mai mult de două mandate.
Despre Elvis Presley
Elvis Presley s-a născut pe 8 ianuarie 1935, în Tupelo, Mississppi. A copilărit în Memphis, Tennessee, după ce familia lui a decis să se mute când el avea 13 ani. Cariera muzicală a lui Presley a început în 1954, când a cântat pentru Sun Records, avându-l ca producător pe Sam Phillips.
După doi ani, el a devenit numărul 1 în SUA și a vândut 10 milioane de albume. Considerat „regele rock’n’roll”, Elvis a avut simultan și o carieră în cinematografie după ce a jucat în filmul „Love Me Tender”, „Jailhouse Rock”, „Blue Hawaii” și „Viva Las Vegas”. Elvis a efectuat serviciul militar în Germania de Vest în 1958 și și-a relansat cariera muzicală în 1960.
A continuat să concerteze în Las Vegas, iar în 1973, a devenit primul artist solo care a cântat la primul concert muzical transmis la nivel global.
S-a căsătorit cu Priscilla Beaulieu în 1967. Un an mai târziu, Priscilla a născut-o pe Lisa Marie Presley. Faimosul cuplu a divorțat în 1973.
După ce a consumat droguri și a făcut abuz de mâncare nesănătoasă, sănătatea artistului s-a deteriorat. Elvis a decedat la 42 de ani, pe 16 august 1977, la reședința sa din Graceland. Lisa Marie Presley a devenit cântăreață ca tatăl ei și a fost căsătorită între 1968 și 1994 cu Michael Jackson, considerat regele muzicii pop. Lisa Presley a murit în 2023 din cauza unui infarct cauzat de complicațiile unei operații bariatrice, la 54 de ani.
Sursa Foto: The Truth Social/Hepta
Breaking
De ce vinde România energie ieftină Bulgariei
Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, susține că România ajunge să vândă ziua energie Bulgariei și să o cumpere seara la prețuri de până la 7 ori mai mari din cauza capacităților insuficiente de stocare. Potrivit acestuia, Bulgaria a investit în baterii, în timp ce România a rămas în urmă.
Într-o postare pe rețelele sociale, Burduja spune că România vinde energie ziua, când producția e mare, și cumpără seara, atunci când producția din țară e mică și consumul mare.
„De ce Bulgaria face bani din energia României? Simplu și dureros: la prânz, când soarele arde, vindem energia vecinilor bulgari la preț mic, pentru că producția e mare și consumul mic. Seara cumpărăm energie de la bulgari de 7 ori mai scump, pentru că producția noastră e mică și consumul mare”, a transmis Sebastian Burduja.
De ce vinde România energie ieftină Bulgariei și pierde milioane de euro
Conform fostului ministru, numai în luna aprilie România a dat Bulgariei pentru energie 33 de milioane de euro și a încasat doar 5. Sebastian Burduja spune că una dintre principalele explicații este aceea că Bulgaria a investit masiv în baterii de stocare.
„De ce? Pentru că ei deja au baterii și noi avem (deocamdată) prea puține”.
Burduja susține că diferența dintre cele două țări vine și din modul în care au fost alocate fondurile europene prin Planurile Naționale de Redresare și Reziliență.
„Bulgarii au pus acum cinci ani 600 de milioane de euro în PNRR-ul lor pentru baterii. Cei care au scris PNRR-ul României au alocat doar 80 de milioane de euro pentru baterii, de peste 7 ori mai puțin. Bulgaria a investit în baterii, România a promis că închide cărbunele”, a adaugat Burduja.
Burduja: România avea doar 14 MWh stocare în 2023
Acesta mai spune că, în 2023, când a început mandatul la Ministerul Energiei, România avea doar 14 MWh stocare, și că a lăsat în șantiere sau finalizate mai multe proiecte în acest sens.
„Cu situația asta am plecat la drum în iunie 2023, când am început mandatul la Ministerul Energiei, și cu doar 14 MWh stocare, practic zero”, a afirmat acesta.
Fostul ministru susține că, în perioada în care s-a aflat la conducerea Ministerului Energiei, a fost salvată finanțarea din PNRR destinată bateriilor și au fost pregătite mai multe proiecte de stocare.
„Ministerul propunea în vara lui 2023 să arunce la coș singurii bani de baterii din PNRR-ul României. N-am permis asta, am negociat cu Comisia Europeană și am salvat apelul. Azi banii sunt în șantiere și în proiecte finalizate, cum e cea mai mare baterie din Banat, 200 MWh, la Iaz, Caraș-Severin”, a transmis Burduja.
„Bulgarii au câștigat o etapă. Cursa o vom câștiga noi”
În finalul postării, Sebastian Burduja susține că România poate recupera decalajul față de Bulgaria și critică faptul că anumite teme din sectorul energetic sunt abordate abia acum.
„Bulgarii au câștigat o etapă. Cursa o vom câștigă noi, chiar dacă astăzi suntem în urmă din cauza erorilor din trecut. Important e că începem să construim, după ani de «secetă» în sectorul energetic. Unii politiceni descoperă acum hidrocentralele blocate de decenii, stocarea, gazul din Marea Neagră, reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă”, mai spune fostul ministru.
Breaking
Răspunsul lui Bolojan pentru Grindeanu, după ce după ce președintele PSD a cerut repornirea centralelor pe cărbune
Premierul demis Ilie Bolojan cataloghează drept „propunere de tip populist” iniţiativa anunţată luni de PSD privind menţinerea în funcţiune a capacităţilor de producţie a energiei electrice pe bază de cărbune. Bolojan a atras atenţia asupra faptului că, dacă România încalcă ceea ce şi-a asumat prin jalonul din PNRR privind decarbonizarea, riscă să piardă sume mari din banii europeni.
Bolojan, replică pentru Grindeanu
Premierul interimar Ilie Bolojan a precizat luni, întrebat de Gândul, că problema centralelor pe cărbune trebuie analizată atât din perspectivă politică, cât și prin prisma angajamentelor asumate de România prin PNRR. Sorin Grindeanu i-a cerut public premierului demis să meargă de urgență la Bruxelles pentru a negocia amânarea termenului de 31 august privind închiderea centralelor electrice pe bază de cărbune, în contextul discuțiilor despre securitatea energetică a României.
„Problema centralelor pe cărbune ţine, într-adevăr, de zona de energie şi aici sunt două aspecte: cele de natură politică şi cele care ţin de angajamentele României, de realităţi, de absorbţia de fonduri europene, de analize de rentabilitate şi de sustenabilitate. Or, aşa cum ştiţi, România a semnat un angajament prin PNRR prin care, în schimbul unor finanţări importante pe care România le-a primit atât sub formă de granturi, cât şi sub formă de împrumuturi, s-a angajat să reducă producţia pe cărbune înlocuind-o cu alte forme de producţie: producţie pe gaz, producţie pe fotovoltaic sau pe eolian. Din păcate, din 2021 şi până în 2025 când am avut termenele în care trebuia să facem aceste schimbări nu s-a făcut mare lucru şi nici la Craiova, nici în Valea Jiului şi nici în judeţul Gorj şi în întârziere, în două oraşe, Constanţa şi Arad nu s-au realizat lucrurile, la Arad şi la Constanţa cele două centrale care înlocuiesc grupurile pe cărbune sunt într-o stare avansată de lucrări şi din această toamnă vor funcţiona”, a declarat Bolojan.
Prim-ministrul Romaniei, Ilie Bolojan (in imagine), si prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, sustin declaratii de presa comune la Palatul Victoria din Bucuresti, joi, 30 iulie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Premierul demis a arătat că România va îndeplini parţial clauzele din jalonul privind decarbonizarea, precizând că, în calitate de şef al Guvernului, a obţinut maximum posibil în renegocierile cu Comisia Europenă privind acest jalon.
„Prin urmare, de când sunt premier, am renegociat jalonul de decarbonizare, am obţinut, din punctul meu de vedere, maximul posibil din ceea ce se putea obţine în condiţiile pe care România şi le-a asumat prin guvernele noastre în anii anteriori şi suntem în situaţia în care până la sfârşitul lunii august avem nişte clauze de îndeplinit pe care, dacă România le îndeplineşte, şi le vom îndeplini parţial, corecţiile vor fi mai mici, iar pentru ceea nu îndeplinim vom primi, probabil, nişte corecţii. Ceea ce vreau să spun este că sunt acţiuni pe care le poţi desfăşura în condiţii normale (…) şi decizii pe care le putem lua într-un stil populist privind încălcarea înţelegerilor pe care le-am făcut şi dacă luăm astfel de decizii, inclusiv în domeniul energetic, ceea ce se poate rostogoli în spaţiul public într-o perioadă de genul acesta, înseamnă nu doar că vom pierde nişte bani, ci corecţiile pe PNRR vor fi foarte mari pentru că se declanşează un angajament de ireversibilitate care însemană corecţii imediate de peste un miliard de euro şi posibilitatea de a bloca finanţările viitoare din ultimele tranşe pe care le avem de acesat din PNRR”, a mai spus el.
Bolojan a adăugat că, în primăvara acestui an, în mandatul ministrului PSD Bogdan Ivan, s-a decis ca CET Govora, din judeţul Vâlcea, să se închidă luna aceasta, Bolojan arătând că modificarea acestei decizii implică corecţii foarte mari.
El a mai spus că proiectul PSD este ceva care „sună foarte bine”, dar care aduce costuri enorme pentru România”.
Mai mult, Bolojan a spus că pentru ca grupurile de producţie a energiei electrice pe bază de cărbune să fie repornite este nevoie de mai multe condiţii, inclusiv de cărbune.
„Tot ce s-a putut porni în condiţiile în care există rezerve funcţionează în condiţii normale atât timp cât au capacitatea de a funcţiona ca urmare a resurselor de cărbune pe care le au la dispoziţie”, a mai spus el.
Grindeanu îi cere lui Bolojan să meargă de urgență la Bruxelles
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, anunţat luni că parlamentarii fomaţiunii vor depune un proiect de lege care să prevadă că autorităţile nu vor mai putea închide capacităţi de producţie în sectorul energetic decât dacă există noi capacităţi care să suplinească energia pe care cele închise o produceau. De asemenea, el îi cere public premierului demsi Ilie Bolojan să meargă la Bruxelles pentru pentru a negocia amânarea termenului de 31 august privind închiderea centralelor electrice pe bază de cărbune.
Un deputat USR respinge declarațiile lui Grindeanu față de modificarea legii ANI, după consultările de la Cotroceni „Inventează un scenariu imposibil”
-
Socialacum 2 zileCum s-a schimbat felul în care sătmărenii află ce se întâmplă în orașul lor
-
Actualitateacum 2 zileCe hidrofor de la Micul Fermier alegi pentru o casă cu 2 băi și grădină?
-
Anunturiacum 3 zile
Anunt Public pentru Autorizația de Construire nr. 43 din data de 31.07.2026, emisă de Primăria Comunei Vințu
-
Uncategorizedacum 3 zileBroderie – personalizare durabilă pentru textile profesionale
-
Tehnologieacum 2 zileRoboți de depozit în era AI: cum aleg magazinele online și firmele 3PL între AGV și AMR
-
Anunturiacum 2 zileGhid pentru familie: cum poți sprijini un adult care ia în calcul o recalificare
-
Socialacum 2 zileAEROCROP aduce serviciile agricole cu drona mai aproape de fermierii din sudul României
-
Uncategorizedacum 2 zileCum își poate crește un dealer marja fără să vândă cea mai ieftină fereastră?





